Facebook Like

Tu nu ești singur

EMAG

vineri, 5 august 2016

Căutarea de a crea: noi expresii ale Sinelui

Lauren, 30 iulie 2016. Raportul 5D
Mai întâi de toate… RESPIRAȚI. Deși în esență totul este în scopul IUBIRII, adevărul este că luna aceasta toți am trecut prin niște energii extrem de încărcate, foarte discordante și dizarmonioase și că, indiferent că sunteți „în lume sau din ea”, încă mai doare pe alocuri.
Tragedii, calamități, dezastre naturale, nebunie socială și politică, instabilitate financiară etc… toate acestea provoacă (reflectă) frici primare colective intense, de care fiecare parte a familiei umane e responsabilă într-un fel. Dar întrucât știm că aceste energii pot fi alchimizate doar din interior, sarcina noastră în timpul momentelor de revoltă este exact ceea ce am exersat în siguranța coconului nostru, în cei câțiva ani dinainte… de a ne ancora în interior, de a ne examina propriile reacții/răspunsuri la energii, de a transmuta/transcende orice disensiune personală și apoi de a reveni la perspectiva tabloului de ansamblu cât mai repede posibil. Și ciclul se repetă.
Cu certitudine că acest proces nu ne este străin, dar ultimele câteva săptămâni ne-au testat serios hotărârea.
Categoric că vara/iarna a avut un început plin de dificultăți Imagini inline 1dar învățăm că, cu cât devenim mai fideli nouă înȘine, cu atât mai mult ne retragem energia din orice lucru exterior (defragmentarea sufletului)… din ceea ce nu mai servește căii unice a autorității noastre… cu atât avem mai multă energie disponibilă pentru a ne autosusține, a ne autogenera, a ne autorealiza. Faptul de a rămâne focalizați în perioadele de tumult strict pe drumul sufletului nostru ne permite nu numai să ne desprindem de haosul exterior, ci ne oferă și ocazia de a ne depăși rănile percepute… acele aspecte neIUBIte care încă mai sunt stârnite de experiența lumii ce se dezmembrează.
Adevărul nu se află în haosul ce captează atenția publică, ci în acele mici momente intermediare.
Pentru cei care au folosit acest impuls de energie (solstițiu) ca să treacă mai total la limitarea la Sine… felicitări! Acesta e cu adevărat un moment în care să vă sărbătoriți succesul autorității personale, chiar și în mijlocul turbulenței ce se desfășoară în jur. Ne (re)naștem DIN instabilitate și în ciuda probabilității foarte mici… în stilul phoenixului. Ca atare, suntem (încă) în tranzit spre un nou ciclu de creație elevat, pe care îl vor observa cei pregătiți și care trec de la călătoria de a căuta toate părțile pierdute din noi înșine, la a crea expresia cea mai înaltă a Sinelui nostru în corp fizic.
Acesta e punctul în care autoritatea noastră practică întâlnește magia în lumea fizică și dă naștere la o aprofundare clară în corpul și în viața noastră, la o împământare nemaiîntâlnită până acum, pe măsură ce lumina sufletului nostru pătrunde în locuri din celulele noastre ce nu au mai fost luminate până acum. A fost o etapă foarte provocatoare (în special pentru corpul fizic) să facă față la atât de multă lumină, să stârnească atât de multă Forță vitală, după eoni de  somn omenesc, dar o facem (!) și, potrivit Surselor mele, până la portalul 8-8 o vom face cu și mai multă încredere.
Pe măsură ce (ne) coborâm (divinitatea proprie) mai adânc în pământ suntem deja aruncați în joc, trebuind să ne exersăm autoritatea în maniere mai bazate pe experiență. Am înnotat în ATÂT de multă incertitudine, având atât de puțină motivație și claritate cu privire la pașii noștri următori, încât n-am avut altă alegere decât să ne abandonăm liniștii, să găsim confort în disconfortul uriaș și să avem încredere în fiecare fibră a ființei noastre că TOTUL este bine. Și este întotdeauna, însă munca conștiinței mai înalte constă în alinierea cu acea alegere/linie temporală/realitate, în absolut fiecare moment de acum.
În prezent urcăm pe o nouă treaptă a spiralei creației, pășind pe o nouă platformă de exprimare personală și socială, iar acesta e un proces foarte complex și riguros, de deconectare de absolut orice lucru în care ne este investită energia pe plan exterior, astfel ca să ne putem reconecta total cu sustenabilitatea Sursei-Sinelui propriu. Iulie a fost în această privință o lună monstruoasă, dar sper că de când s-a deschis Portalul Leului (pe 26 iulie) începeți să vedeți lumina (focul) de la capătul a ceea ce a ajuns să fie un tunel foarte lung și întunecat. Dacă nu, o veți vedea la momentul potrivit pentru voi.
Pe măsură ce noile energii de creație continuă să se accelereze și rămășițele dualității se învolburează prin jur, e posibil să constatăm că trebuie să depunem mai mult efort ca să ne armonizăm cu propria IUBIRE și să ne centrăm în ea… dar vă asigur că ea este o constantă ce există întotdeauna sub molozul unei dezmembrări destul de violente. Dacă vă chinuiți să vă stabilizați, lucrați conștiincios cu aspectele voastre mai înalte, în fiecare moment în care e nevoie, pentru a vă strămuta în mod conștient/continuu în programul unei realități mai înalte, prin ordinul dat de voi.
Gândurile se materializează acum mult mai fără efort, amintiți-vă de puterea voastră de a alege realitatea cea mai înaltă care vă este disponibilă în orice momentComandați-i autorității voastre să vă modifice realitatea după plac. Țineți cont de ghionturile primite. Ascultați-vă corpul. Observați cu detașare procesul de dezmembrare. Eliberați-vă continuu de absolut orice frecvență ce nu este în acord cu intențiile sufletului vostru. Mențineți-vă energia (inimii) în mișcare. Scăldați-vă câmpul toroidal în lumină aurie.
Cel mai important și mai presus de TOATE, rămâneți fideli VOUĂ.
Ca întotdeauna, țineți-vă tot timpul mâinile și picioarele ÎN INTERIORUL camerei de înălțare (torului) și căutați să vă bucurați de ceea ce în final va ajunge să fie călătoria vieții voastre!

Un memento divin



Una e să știi sau să auzi despre ce urmează în viitor și de ce, dar cu totul alta e să o trăiești nemijlocit. Întrucât oficial vorbind suntem total implicați în etapa revelării… reprezentând de fapt doar începutul… vreau să încep cu acest memento dătător de putere, din partea Ierarhiei Spirituale (extras din raportul pe martie 2016):
La aceasta am vrea să spunem lumii, în sens larg: pregătiți-vă pentru întoarcerea lui DUMNEZEU.

Întrucât la fel cum unei întregi colectivități umane îi este îngăduit să intre în lumină, la fel și lui DUMNEZEU îi va fi îngăduit să intre în întuneric… să lumineze cele mai ascunse umbre, în maniere nicicând posibile până acum.

În acel scop, va exista un oarecare efect de undă, de care vă îndemnăm să fiți conștienți. Căci prin realizarea voastră christificată ca Sori ai lui DUMNEZEU pe pământ, lumina voastră va schimba însăși fundația lumii voastre, structura după care e alcătuită societatea voastră va ajunge să se desființeze, va începe să se destrame tot mai mult… atât prin destabilizarea produsă de retragerea voastră colectivă din linia temporală 3D, cât și prin valul de lumină proiectat în rețeaua cristalină.

Aceste două dinamici vor accelera foarte mult trezirea colectivă, într-o manieră pe care am numi-o „meteorică”.

Fără exagerare, pământul va vui și se va cutremura în prezența VOASTRĂ. Cerurile se vor deschide ca să vă primească, iar apele pământului se vor agita, ca răspuns la prezența voastră. Vă asigurăm că pe măsură ce vă întrupați divinitatea, lumea va remarca, chiar dacă puțini vor înțelege.

În această privință – și până se liniștesc lucrurile – fiți atenți la cei care s-ar putea întoarce împotriva voastră. Asta nu înseamnă că precauția e îndreptățită, ci doar să rămâneți vigilenți la ambianța voastră, fiind conștienți de ceea ce se petrece cu adevărat la nivelurile cele mai înalte și cum s-ar putea traduce pentru cei din jurul vostru. Am considera acest an un an de discernământ spiritual ascuțit, în care imprevizibilitatea e în creștere.

Deși destrămarea lumii dualității dă deja semne mai mari de instabilitate, să știți căintrați într-o perioadă de haos colectiv crescut pe scena lumii, chiar dacă voi veți proceda ca o FORȚĂ stabilă a IUBIRII, ca pasărea phoenix ce se naște din cenușa evidentă a lumii muribunde.

Amintiți-vă de autoritatea voastră. Nu fiți înspăimântați și nici prinși în ceea ce apare, ci delectați-vă în schimb în realitatea că tot ceea ce se desfășoară este rezultatul VOSTRU, al luminii voastre, al IUBIRII voastre ca DUMNEZEU făcut vizibil pe pământ. Pentru cei conștienți, acest haos este cu adevărat ceva de privit… el vă indică de fapt gradul mai profund de integrare a IUBIRII pe această planetă, pe măsură ce lumina pătrunde și mai adânc în întuneric, expunând mai mult din mecanismele ascunse ale lucrurilor învechite. 

Oricât de incomod ar părea să fiți martori, doar adevărul vă va elibera.

Ca întotdeauna, TOTUL este bine ca IUBIRE.
Menținerea în interior a acestei perspective/înțelegeri/conștie ntizări este/va continua să fie un factor cheie în păstrarea punctului nostru de echilibru interior în perioada ce vine.

Reechilibrarea genului divin



Toată frământarea interioară și exterioară la care asistăm în noi și în jurul nostru este, la Sursa ei, rezultatul fuziunii genului divin, ce are loc la ora actuală atât în interior, cât și în întreaga lume… adică cea mai mare parte din ceea ce vedem desfășurându-se în noi, în relațiile noastre, în tiparele climatice extreme, pe scena socială/politică/internațional ă etc. reprezintă o reflectare directă a acestei reechilibrări și a ramificațiilor ce rezultă din ea.
Întrucât pe această planetă încearcă să ia naștere un nou echilibru masculin-feminin (prin toți cei care întrupează în interior acest echilibru), multe afaceri internaționale sunt și vor continua să fie date peste cap, pentru că foarte mult din ceea ce există la ora actuală în societatea noastră este extrem de polarizat într-un mod bazat pe gen.
Dintr-o perspectivă mai înaltă, genul nu este nimic mai mult decât reprezentarea fizică a opușilor, ce au nevoie să renunțe la noțiunea că realitățile ce se opun sunt necesare cât de cât. Depolarizarea este numele jocului global actual și vedem (și vom continua să vedem) multe lucruri prin acest dezechilibru… în ultimă instanță în scopul dezvăluirii totale (transparenței), iar apoi în scopul de a reechilibra, reunifica și rearmoniza forțele masculină și feminină de creație pe planetă, ca întreg.
Pe măsură ce pământul și omenirea intră mai ferm în energia unificată care este acum prevalentă în rețelele noastre planetare – datorită colectivului în curs de înălțare – mult mai mulți oameni vor începe să devină conștienți de propriile dezechilibre de sex divin interioare (polarizare) și, prin urmare, vor începe să întregească diviziunea ce provoacă schisma bazată pe frică a separării între tu și eu, noi și ei.
Această depolarizare are loc peste tot în același timp și chiar dacă mă interesează prea puțin lumea în curs de prăbușire, este totuși interesant să vezi efectele diviziunii legate de sex desfășurându-se aici în S.U.A., prin apropiatele alegeri prezidențiale:
  •  Alegerile generale din 2016 avansează pentru a înfățișa conflictul între sexe, ce se va dovedi fără precedent în istoria recentă
  • Alegerile din  2016 ar putea etala un conflict istoric între sexe
  • Duelul dintre Donald Trump și Hillary Clinton se dovedește a fi o ‘înfruntare titanică a sexelor’
  • Alegerile prezidențiale dețin potențialul de a avea cea mai mare diferență între numărul de alegători femei și bărbați, din alegerile din vremurile moderne
  • Cel mai mare conflict între sexe de până acum, pe măsură ce se desfășoară campania prezidențială 2016
Chiar dacă se pare că ne îndreptăm în direcția opusă, ceea ce vedem este  de fapt dovada polarității ce trebuie să fie trăită/eliberată treptat/observată, pentru ca dualitatea să fie depășită. Și da, este un întreg circ, dar în unele privințe acesta e și scopul… să dezvăluie ridicolul alegerilor noastre (inconștiente) din trecut… a ceea ce am creat/permis/acceptat la nivel colectiv, cu o mentalitate a separării… astfel ca să putem crea în plan colectiv o lume nouă, unificată.
De bună seamă că acest lucru nu se va întâmpla peste noapte, dar pe măsură ce Statele ‘Unite’ se îndreaptă spre sarcina monumentală de a vindeca separarea răspândită intenționat între oamenii ei, alegerile în sine dovedesc prin însăși structura lor că suntem cu adevărat mai mult o națiune divizată decât unită. Pe măsură ce este dată la iveală o parte tot mai mare din adevăr, toți vom ajunge să vedem realitatea nu despre… principiile pe care a fost fondată această națiune… ci după care e condusă în realitate.
Faptul de a vedea/accepta întregul adevăr este întotdeauna premisa schimbării și pe măsură ce pe planetă se răspândește mai multă lumină, dezvăluirea la toate nivelurile, în fiecare țară, va fi inevitabilă, pentru că tot ceea ce a fost ascuns iese la lumină. Iar în timp ce continuă să cadă piesele dominoului, să știți și că multe vor apărea... vor exista multe momente viitoare de alegere, noi decizii colective necesare pentru a crea noile sisteme ale unei societăți noi, care să reflecte adevărul despre conștiința noii lumi ce apare.
Crearea acestor noi sisteme reprezintă scopul pentru care toți suntem aici și locul în care concentrarea noastră ne servește cel mai mult.
Ceea ce încercăm să confirmăm este importanța globală a sexului în alegerile voastre… dovada acestei polarizări, întrucât are de-a face cu unificarea.
Întrucât omologul bărbat și femeie acționează ca reprezentanți ai conceptului fiecărei polarități, veți ajunge să vedeți că apar mulți pentru a reprezenta o evaluare justă a egalității.

Restabiliți, redefiniți, reevaluați



Pe măsură ce trec lunile rămase din vară (iarnă), din acest an foarte influent de vibrație 9, ultimul dintr-un ciclu de evoluție și schimbare socială de nouă ani, mulți dintre noi vor trece de la o stare totală de confuzie, incertitudine și suspensie, la o mai bună înțelegere despre ce ne rezevă viața… în sensul cel mai larg al cuvântului.
Fiecare dintre noi, indiferent de punctul în care se află în evoluția personală, trece printr-o transformare ce se desfășoară cu rapiditate, spre o conștiință (unificată) mai vastă în cadrul sferei personale. Acesta este un proces foarte individual, dar care influențează considerabil întreaga creație… căci transformările interioare ce au loc în cei care se întrupează în această perioadă schimbă lumea așa cum o știm.
V-ați îndreptat de la început spre o stare unificată de ființare, atât în interior, cât și în experiențele personale din viață, dar… întrucât recentul solstițiu a marcat într-un mod atât de viu începutul revelării noii vieți omenești într-o lume nouă… fiecare din voi ajunge să înțeleagă, în felul său unic, ce înseamnă asta pentru el, în plan individual.
Un sentiment înfloritor, de noutate, de grație începe să transpară, fiind posibil ca deocamdată să fie parțial accesibil, și totuși Știm/Simțim că trecutul nu mai există… că „lumea așa cum o știam” și modul în care cooperam cu lumea, nu mai există.
Acest punct final dă naștere unui sentiment puternic de nesiguranță în lume în general, dar pentru cei conectați la adevărul lor interior, și de acum înainte, este deopotrivă bucuria și responsabilitatea față de Sine de a începe să restabilim, să redefinim și să reevaluăm ce înseamnă asta, privit din noul nostru port.
Lumea exterioară se năruie clar în maniere mai vizibile și, așa cum am spus în rapoartele trecute, acest lucru va continua să vă destrame societatea în moduri mai consistente, pentru a crea spațiul necesar nașterii unei noi societăți.
Lumea voastră nu a văzut niciodată atât de multă controversă globală și frământare colectivă, și totuși atât de multă capacitate crescândă pentru IUBIRE, care să se manifeste atât de trainic. 
Ca atare, am vrea să amintim fiecăruia dintre voi că tot ceea ce vedeți pe scena lumii e doar o mică parte din ceea ce este adevărat… căci Adevărul nu se află în haosul ce captează atenția publică, ci în micile momente intermediareîn restaurarea compasiunii și în capacitatea crescândă de a relaționa unii cu alții fără discriminare.

Exprimare de Sine nouă și creativă



Pe măsură ce haosul își face treaba de a dezvălui ceea ce trebuie să iasă la lumină pentru a ajuta omenirea să facă noi alegeri… să avem gânduri noi, să ne amintim identitatea noastră reală, ca IUBIRE… aceia dintre noi conștienți de/acordați la noul ciclu de creație și scopul lui ajung concomitent la un grad nou de maturitate, intrând mai profund în niveluri noi/mai înalte de creativitate divină, ce nu mai sunt legate de „înălțare”, ci sunt bazate pe adevărul despre cine suntem.
Întrucât calea înălțării este/a fost foarte cuprinzătoare, am sentimentul, din perspectiva  galactică, că acest nou nivel de „slujire” (expresie de Sine creativă), ce se trezește în noi, are potențialul de a da lumea peste cap… și anume a celor care au privit înălțarea ca pe o destinație și nu ca pe o călătorie și/sau au investit prea mult în „ea”, în locul „Sinelui”.
Aceasta este vechea șaradă, „doctore, vindecă-te pe tine însuți”, în care avem tendința de a ne proiecta propriul proces de vindecare asupra lumii noastre, astfel ca să îl putem vedea/interpreta/termina, în scopul reclamării și defragmentării și, pe parcurs, ajungem să credem că lumea este cine suntem noi.
Adevărul este că simplul fapt că alegem înălțarea fizică în această viață nu înseamnă că toți suntem aici ca să îndrumăm/predăm despre ea… suntem necesari în FIECARE aspect al vieții, așa că dacă faceți parte dintre cei care în prezent încep să vadă în afara „procesului”, acest lucru este în mod categoric de sărbătorit și nu de temut. Înseamnă că v-ați eliberat de identificarea excesivă cu „călătoria de vindecare” și că acum puteți fi loiali.
Citiți: dacă v-a fugit de curând covorul de sub picioare în această privință, verificați cu voi înȘivă, ca să fiți siguri că pasiunile voastre se aliniază cu inima și nu cu ‘vindecarea’ voastră.
Înțelegeți că această nouă spirală a creației  (divine) personale este intransigentă în expresia ei despre adevărul sufletului, care, aflăm după toți anii de excavare interioară, este de fapt cea mai simplă, naturală și lipsită de efort expresie, din experiența încarnării noastre… părțile vulnerabile, inocente, pure, ca de copil pe care le-am reprimat, le-am ținut ascunse sau pe care ne-am temut să le expunem, de frică să nu fim judecați… dar și unele părți umane-terestre din noi care ne-au adus bucurie autentică, dar pe care nu am putut să le accesăm/să ne angrenăm în ele/să le acceptăm pe deplin pe tot parcursul, în timp ce ne reclamam divinitatea.

Momentul încheierii cercului



Pe măsură ce continuăm să ne împământăm puritatea adevărului divin în vehiculul uman, e posibil să ne trezim că ajungem în punctul din care am pornit, în unele privințe.
Văd precis că în ultimul sfert din acest an, pe măsură ce ne pregătim să „începem din nou” și din plin în 2017, unii vor reveni la o parte din pasiunile, proiectele, relațiile, chiar locurile fizice din trecut, care au fost mereu profund intrinseci adevărului sufletului nostru, dar la care a trebuit să renunțăm temporar, ca să ne reconectăm cu divinitatea noastră.
În aceste cazuri există un dor greu de definit, aproape nostalgic, ce ne cheamă „înapoi”, chiar un sentiment de re-uniune ce se apropie… un sentiment că după ce ne reunim cu Sinele nostru real/divin ne vom întoarce în timp, ca să spun așa, pentru a ne reuni/reconecta cu preocupările noastre mai împământate ale plăcerii din trecut. Din această cauză, în săptămânile ce urmează unii dintre noi vor fi îndemnați să facă noi alegeri în viață, bazate pe puntea pe care o traversăm, de la a căuta/întregi, la a FI/crea.
Este important să respectăm întotdeauna chemarea spontană a inimii, căci în unele cazuri atracția e legată de faptul de a FI o punte pentru familia de suflet, odată ce noi o trecem. Asta ar putea însemna că direcția vieții voastre se poate dovedi a fi foarte diferită decât ați gândit/plănuit/așteptat, dar ea va aduce mult mai multă împlinire, pentru că își are rădăcina în Sinele vostru real.
Dacă acest lucru e adevărat pentru voi, fiți siguri că nu „mergeți înapoi”, ci poate doar vă întoarceți unde v-ați oprit, cu Sinele vostru intact.
Vă întoarceți nu doar la aspecte pierdute ale Sinelui, ci și la unele aspecte ale vieții care vă reclamă acum energia.
Vrem să spunem că… unii dintre voi revin la lumea exterioară într-o asemenea manieră încât vor aduce în prim plan, vor vesti, vor convoca următoarea rundă de inițiați ai sufletului ce se pregătesc să traverseze diferența dimensională. Asta reclamă ca unii dintre voi să fie ca niște indicatoare, pregătind calea pentru valul următor.
Am mai dori să precizăm faptul că, în timp ce mulți dintre voi vor aduce în prim plan noi aspecte ale exprimării creative, alții vor aduce în prim plan metode vechi sau, să spunem, neactualizate, de exprimare creativă.
În cazurile în care dorințele creative sau proiectele au fost puse în așteptare, sistate sau amânate din cauza integrărilor personale sau planetare necesare, e posibil să simțiți o revenire neașteptată a creativității în această privință.
Există unele situații în care inspirația divină pentru aceste proiecte a produs schimbări profunde în peisajul vostru interior, schimbări ce au fost necesare pentru a putea aduce la viață aceste viziuni, ca să spunem așa. Acum și până la portalul Leului, veți constata că unele din viziunile voastre trecute au din nou relevanță.

Noul leadership uman



Mi se arată că până la portalul 8-8, multe persoane ferm stabilite în conștiința noii lumi vor adopta în curând un nivel de leadership cu totul (cuvânt cheie) nou… că aceia care au muncit ca să-și echilibreze și să-și integreze energiile masculine-feminine în interior și care își conduc viața efectiv cu Sinele sufletului lor (femininul divin), intră într-un ciclu cu totul nou, activ, de slujire.
O pagină este întoarsă, trecând de la drumul pe care ați călătorit pentru a ajunge aici, la drumul pe care îl pregătiți acum, pentru un nivel de leadership total nou, personal și în unele cazuri galactic.
Potrivit pleiadienilor, acest ciclu nou a început la anul nou planetar (26 iulie)… care a reprezentat ocazia favorabilă necesară pentru a lua ființă acest nou nivel de leadership, în masă… pentru aceia care vor conduce planeta și oamenii ei, spre destinul lor cel mai înalt.
În fiecare an, de la 26 iulie la 8 august, se deschide un vortex puternic pentru a primi în rețelele planetare noi coduri de  lumină (informații), care poartă planul pentru anul viitor. Anul acesta și în special pentru cei ce se pregătesc să se implice în roluri noi (în unele cazuri roluri mai ample), aflu că: se apropie timpul de a vorbi mai tare, de a vă trăi Adevărul în mod clar. În timp ce faceți asta, vă veți reuni cu mulți alții care sunt în căutarea Raiului.
Pe pământ ia ființă o experiență socială total nouă și mulți sunt invitați de spirit, din chemarea inimii proprii, să „își asume funcții” acum. Cei aliniați cu destinul cel mai înalt pentru această planetă vor făuri noua frontieră, dar rețineți că leadership-ul este radical diferit de cel vechi. Aici, leadership-ul se măsoară prin capacitatea de a ne fi fideli nouă înȘine și de a radia tot timpul plenitudinea acelui adevăr… de a ne păstra inima deschisă și lumina aprinsă.
Leadership-ul noului Pământ nu se referă la ce facem cu lumina noastră, ci la cum facem. Conducem ca IUBIRE de fiecare dată când ne onorăm INIMA… de fiecare dată când ne recunoaștem și ne exprimăm sentimentele reale, chiar și cu riscul de a tulbura pe cineva... de fiecare dată când facem alegerea conștientă de a nu ne reduce lumina doar ca să menținem pacea sau să-i facem pe alții să se simtă confortabil.
Întrucât se apropie timpul de a conduce într-un mod clar, toți ne întărim reziliența interioară și învățăm să ne decretăm autoritatea supremă, ca să ne respectăm și apărăm suveranitatea într-un mod dătător de putere, dar plin de iubire.
Aceasta e chestia omenească cu adevărat grea, iar în ultimele câteva luni tuturor ne-au fost oferite ocazii de a ne pune în practică noul echilibru, rostindu-ne cu voce tare adevărul (curățări ale gâtului), menținându-ne poziția, consolidându-ne granițele și comunicându-ne cu claritate sentimentele sincere, într-o manieră plină de înțelegere și compasiune. Această pregătire va da roade în curând.
Până în prezent în plan colectiv am fost limitați de experiența separării sociale, de a vedea diferențele dintre noi în moduri opuse, chiar competitive, dar acum, pe măsură ce pe planetă noua armonie masculin-feminin își găsește echilibrul, ne vom vedea manifestându-ne ca o forță socială unită, fapt ce înseamnă că un nou leadership este la îndemână.
Acel leadership se află în exemplul vostru, al tuturor care au găsit/găsesc curajul de a-și trăi în mod autentic și clar adevărul sufletului. Chemarea devine mai puternică, pentru că este nevoie de mai mulți dintre noi. Atunci când pășim în sus și în afară, toți cei care sunt chemați să ni se alăture o pot face. Tribul vostru vă așteaptă.
Ca atare, le amintim celor care se pregătesc pentru noi aventuri de exprimare creativă că se apropie timpul ca să vă implicați în afacerile lumii… nu în sensul că sunteți chemați să luați parte la dezmembrarea lumii, ci prin faptul de a vă împărtăși viziunile, creațiile, lumina, cu toți cei din lumea în curs de prăbușire, care sunt chemați spre voi.
Întrebarea nu mai este cine sunteți VOI, ci ce faceți cu acea înțelegere?
Cum vă cunoașteți pe voi înȘivă, ca IUBIRE? Și în ce competență sunteți motivați să o împărtășiți cu alții?
Asta e ceea ce vă cere noul leadership uman.

DUMNEZEU într-un CORP



Fără îndoială că toată accelerarea din energiile de creație are/a avut un efect destul de evident și profund asupra corpului nostru fizic.Imagini inline 1

E posibil ca din aprilie, când Marte a devenit retrograd, să vă fi confruntat cu aproape orice limitare pe care ați purtat-o vreodată în matricea celulară. În multe privințe, se poate să simțiți/să fi simțit acest lucru ca pe un regres important, dar nu e deloc așa… aceste amintiri corporale au ieșit iar la suprafață pentru ca să depășim orice/toate tipare/le de gândire/descendențele karmice restante, ce au creat dezechilibru/afecțiune emoțional/ă și fizic/ă, aducând mărturie despre amintirile celulare aferente, pe măsură ce ele se manifestă. Și cu o oarecare intensitate.
Am știut de la început că anul acesta va fi foarte axat pe planul fizic, însă a fost o perioadă destul de lungă și necruțătoare, în care a trebuit să ne menținem autoritatea, întrucât multe din intrigile vechilor noastre povești sunt consumate și în timp ce ne concentrăm pe/alegem/activăm continuu (în fiecare clipă) realitatea mai înaltă, înțelegând că sfârșiturile și începuturile sunt simultane.
O acțiune absolut epuizantă, în toate sensurile cuvântului.
Corpul fizic, în toată strălucirea lui, a fost (la modul propriu) celula noastră de detenție pentru toate traumele din trecut pentru care nu am avut (până acum) maturitatea spirituală de a le înfrunta, simți și elibera. Trebuie însă să înfruntăm, să simțim și să eliberăm. Nu există simptom care să nu aibă cauza lui, iar acest ciclu demonstrează că nu îl putem forța să dispară fără să recunoaștem/reconciliem/rezolv ăm „cauza” existenței lui. Pentru cei în curs de întrupare, aceasta e o perioadă de ori la bal, ori la spital. Ne aflăm pe ultima sută de metri, așa că tot ce ascundem dedesubt, orice lucru de care depindem (pe plan exterior) caută/va căuta să ne atragă atenția, cerându-ne să găsim curajul de a vindeca/întregi/transcende, din interior.
Amintiți-vă că trupul nostru nu ne pedepsește, ci încearcă să ne ELIBEREZE (de nevoie)… dați comanda de vă activa și folosi conștiința corpului superior, pentru a vă elibera de limitare, dependență, frică… tot ce vă stânjenește curgerea forței vitale trebuie îndepărtat, în vederea întrupării.
În tabloul de ansamblu, ne pregătim să trecem de la o realitate de codependență umană (matricea falsă), la starea noastră reală, de sustenabilitate a Sinelui, fapt ce înseamnă că nu putem lua cu noi nicio dependență. TOATE corzile care extrag energii externe trebuie cauterizate.
Întruparea este o experiență categoric nouă și nefamiliară pentru corpul fizic și are nevoie de sprijinul nostru, dar Consiliul precizează că, întrucât el provoacă o multitudine de simptome și sentimente nefamiliare, unii prelungesc chinul, prin frică și atașament.
Oricât de provocator poate fi, e foarte important să avem încredere totală în acest proces… să ne deschidem, să dăm voie, să eliberăm, să capitulăm și să ne înclinăm în tot disconfortul pe care îl simțim, ca parte necesară din procesul întrupării. Uneori poate fi înfricoșător, dar corpul nostru știe exact ce face și în mod sigur e necesar să-i urmăm ghidarea. Până în acest moment, asta a însemnat MULT timp în solitudine, MULT somn, MULTĂ lipsă de interes în ce se întâmplă în jur, MULTĂ susținere  etc…. respectați, respectați, respectați procesul și nevoile proprii.
Înălțarea fizică înseamnă să devenim partea din noi înșine care nu a avut (încă) privilegiul să se exprime în formă fizică… înseamnă de asemenea că vehiculul nostru fizic trebuie să ajungă la aliniere vibrațională cu frecvențele aspectelor noastre cele mai elevate, iar atunci când o face, suntem capabili să simțim fiecare milimetru din noi înșine extinzându-se ca să găzduiască lumina noastră.
Pe măsură ce sistemul corpului inferior se pregătește să primească Sinele-sufletului vostru în formă, el se dilată și se extinde în moduri cu care nu sunteți obișnuiți. Acest lucru este normal și de așteptat.
În această privință, mulți dintre voi au început deja coborârea în forma inferioară, fiind posibil ca pentru ei acest proces să fie mai incomod în acest moment. Pe măsură ce corpul se dilată și se extinde pentru a găzdui lumina voastră, multe programe vechi asociate identităților vechi trebuie eliberate și vor dispărea, pentru a face loc identității voastre reale, experienței pentru care ați venit aici, ca să o trăiți în acest moment.
Pe cei care se simt aproape handicapați de această etapă îi rugăm să înțeleagă că nu vor fi veșnic în această stare de disconfort sau încă mult timp… că deși aceste simptome pot părea de necontrolat, acest lucru se datorează de fapt cantității uriașe a luminii voastre, apropiatei ei sosiri pe pământ
Așa cum am menționat în rapoartele trecute, lumina voastră ‘aterizează’ în cele mai adânci cotloane din ființa voastră, ajungând în locuri de pe pământ în care nu a putut vreodată să ajungă. Așa cum această lumină pătrunde în fisurile din societatea voastră ce se clatină, tot așa trebuie să pătrundă în toate locurile din sistemul corpului vostru, aflate într-o stare proastă. Totul este bine.

Mama TUTUROR vidurilor



Deși unii dintre cei care citesc aceste rânduri au ieșit deja din ceea ce eu numesc oficial Mama TUTUROR vidurilor, alții încă își mai sapă calea de ieșire din celula impusă de Sinele lor (superior).Imagini inline 2

Știu că foarte mulți sunt/au fost obosiți de vid (inclusiv eu), dar din câte înțeleg, această perioadă aparte de deconectare… deși mai lungă și istovitoare decât majoritatea lor… a servit de asemenea unui scop mai vast decât celelalte.
Pentru mulți dintre noi, asta a însemnat o închidere totală… nicio legătură cu lumea exterioară, nicio conexiune cu bucuria interioară, nicio conexiune cu creația, nicio legătură cu lumea spiritului, chiar și natura pierzându-și un pic din strălucirea ei. La nivel practic, asta înseamnă cătotul se anulează… vitalitatea, motivația, dorințele, capacitatea noastră de a produce, finanțele, relațiile, creativitatea etc.
Pe alocuri, a fost resimțită ca o moarte sigură.
Ne retragem atât de total forța vitală, încât e posibil să fi avut impresia că lumina noastră a fost stinsă (acolo unde nimic nu mai este relevant), dar pleiadienii explică că această ultimă retragere a forței noastre vitale este/a fost cerută de câmpul nostru energetic, independent de cârjele exterioare, astfel ca să putem intra total în suveranitatea noastră… în guvernarea Sinelui.
Atunci când viața se apropie de noi atât de total, este ceva brutal, dar ne și permite să ne focalizăm doar prin prisma sufletului nostru. Atunci când suntem despuiați de toate, suntem forțați să găsim pace în simplul fapt de a FI, să găsim plăcere doar în faptul de a exista. E posibil să ne opunem și să ne zvârcolim, să protestăm și să țipăm, opunând rezistență fiecărui moment al nimicniciei, dar până la urmă, nimic nu ne ajută mai total în dobândirea plenitudinii prezenței noastre divine pe pământ.
Apoi, atunci când ieșim din vid, reconectați la nivelul cel mai înalt/profund al întrupării noastre, ne este dăruită întotdeauna grația Sinelui nostru DIVIN… fericit doar pentru că ESTE… extatic fără motiv… pașnic și fără vreun interes ascuns… motivat de plăcere și nu de durere… acționând din abundență și nu din lipsă.
Dacă nu ați ieșit încă la liman, nu vă descurajați… atunci când veți încheia această integrare intensă și vă veți reconecta cu Sinele vostru întreg/realitatea de vibrație mai înaltă, veți simți o noutate clară… o nouă direcție, cu o nouă claritate și o nouă creativitate. Iar odată ce se modifică energiile din august, nu va fi atât de greu să simțiți din nou radianța luminii voastre,  lipsa de efort a creației și magia materializării.
De fapt, aflu că luna următoare vom dobândi o încredere crescândă de a ieși iar din siguranța coconului nostru… că am încheiat un ciclu important, dar provocator, de recuperare, care a degajat prin urmare drumul, pentru ca creațiile noastre dimensionale superioare să curgă din nou.
Înțelegeți că în timp ce inspirația pe care o simțiți de a crea va crește, și capacitatea voastră de a lucra cu ea va crește.
În iulie valurile accelerării au fost atât de puternice și au afectat lumea atât de mult, încât puțini au fost capabili să valorifice energia, în maniere constructive din punct de vedere creativ.
În continuare va exista o ocazie amplă de a folosi aceste energii pentru a transmuta orice tendințe distructive de autosabotaj, spre împlinirea preocupărilor voastre creative.
De asemenea, va exista multă mișcare de înaintare, datorită curățărilor personale, întrucât energiile vor conține potențialul de a purifica sistemul corpului inferior, ca pregătire pentru noi dezvoltări și progrese.
Amintiți-vă că pe măsură ce avansați mai mult în întruparea voastră, vă manifestați mai deplin ca IUBIRE.
În septembrie avem o altă perioadă de recalibrare importantă, ce ne va conduce la ultimul sfert din acest an, despre care aflu că e numit rodul a o mie de vieți, întrucât Sinele nostru superior coboară în lume și mai adânc, mai plenar. De-acum știm că acest proces este FOARTE treptat, dar eliberarea noastră de lumea joasă ajunge la sfârșit, ceea ce înseamnă că libertatea, dincolo de orice ORICE putere de a înțelege, este la îndemână.
Și cu toate că acest lucru nu este niciodată cu adevărat posibil, luna august arată ca „o pauză”, în comparație cu lunile de până la ea, un moment în care să ne tragem sufletul, să ne regrupăm, chiar să ne desfătăm în apariția unei vieți mai centrată pe inimă, mai spontană, mai fără efort.
Suntem îndemnați să folosim această ocazie fericită pentru a ne realimenta, a ne umple, pentru a ne hrăni sufletul cu JOACĂ, chiar și în timp ce continuăm să fim martori la chinurile continui ale întrupării noastre.
În speranța unei luni de răgaz mult necesare!

,


Lauren




ThinkWithYourHEART.com  ©As LOVE, Inc. 2016 Toate drepturile rezervate
Traducere: Ana Nicolai

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

LIKE

Etichete

1 (1) 1998 (1) 2 (1) 2012 (66) 2013 (16) 2014 (5) 2015 (5) 2016 (2) 3 (1) 4 (1) 5 (1) 6 (1) A te iubi (12) Acceptare (2) Access Bars (2) ACTIVAREA KUNDALINI (1) Adamus (6) Adevar? (42) Afaceri (1) Afirmatii (1) ajutor (7) Alexandru Pargaru (3) Aloe Vera (1) Amintiri din moarte clinica (1) Among Us (1) Andrei Laslau (1) Änglavakt (1) Apa (13) apocalipsa (3) Argangheli (3) ARHANGHELUL MIHAIL (1) Asa NU (1) Astazi Dumnezeu vrea ca tu sa stii (10) Astrologie (14) Astronaut (1) Augusto Cury (1) Barbara Hand Clow (6) Barbatul si Femeia (8) Bebe Mihaescu (1) bucegi (1) Bunker Roy (1) caini (1) carte (39) Cartoful (2) Castigatorul la (1) ceapa (1) chakre (4) Chakrele Corpului Uman (2) Charlie Chaplin (1) Codul Lui Oreste (6) COMPASIUNE (1) Conspiratia Tacerii (1) Constelatia Pleiadelor (2) copii (36) copiii (13) copiii de cristal (3) crime time (2) cristofor (1) Curs De Dezvoltare Personala (7) Dan Farcas (1) Dan Luca (2) Dan Puric (1) daruieste viata (1) david (1) dedublare (1) Deepak Chopra (2) Dezvoltare personala (266) Dezvoltare Spirituala (72) Dimitrova (1) Dincolo de limite (1) doctor (1) documentar (2) Doneaza (1) doreen virtue (3) Dorinte (1) Downey (6) DR. WAYNE W. DYER (2) drama (1) Drunvalo Melchizedek (3) Echilibrul vorbirii și tăcerii (1) echinoctiu (1) ECKHART TOLLE (7) Eclipsa (4) Editura For You Newsletter (57) ego (3) Elena Cocis (1) eliberare (1) energii (15) Episodul (6) euro (1) evrei (1) evreii au talent (1) extraterestri (11) Fericire (3) film (37) FLP (2) Fotografie (5) frica (5) Furie (1) Gabriela Benchea (2) Gerrit Gielen (1) Greg Braden (1) HIPERSENSIBILITATE (1) Ho’oponopono (3) iertare (10) ingeri (13) ingrijorarea (1) inima (7) Intelepciune (2) intinereste (1) Intoleranta Alimentara (1) Inuaki (2) INUAKI Reptilianul Din Mine (1) Ioan Alexandru (1) ioan vladuca (1) Isus (8) iubire (48) Iustin Narcis Ianau (1) Iustin Parvu (2) James Tyberonn (1) japonia (2) Jennifer Hoffman (27) Johan Brisinger (1) Jordan Duchnycz (1) judecata (1) Kahlil Gibran (1) Karen Bishop (1) Karma (2) Kryon (7) Lauren C. Gorgo (15) Lauren Gorgo (3) lectii (1) luther (1) Magul din Carpati (1) manuscris (1) Manuscrisele de la Marea Moarte (1) Marea Moarta (1) Maria Magdalena (1) Mark Boyle (1) marte (4) Masaru Emoto (1) Matei (32) Maturitate (1) mayas (5) McDonald's (1) medicina (2) mesaj (3) Metatron (1) Michael Nvquist (1) Michael Odoul (3) mierea de albini (2) Minti luminate (1) minune (5) miracol (20) mister (7) Monica visan (2) Mullins (1) Mullins Food Products (1) Muzica (11) Muzica de relaxare (1) Muzica Motivationala (3) Narcis (1) natural (1) naturist (1) Neale Donald Walsch (1) Niculina Gheorghiţă (14) noua generatie (1) Noul val de Iubire (1) Nu e sfarsitul lumii (1) NU vaccinarii (24) nuci (2) Ora Pamantului (1) Oscar Wilde (1) OSHO (28) otrava (1) OZN (30) Pace (1) Pamantul (6) PAMANTUL IN DIMENSIUNEA A 5-A (2) parinti (2) Parinti straluciti (1) Paul Ferrini (9) Plansul (1) Plenitudine (2) Poezie (10) portal (1) Portalul Datei Triple (1) povesti cu talc (58) printre noi (1) profesori fascinanti (1) Profetii (7) Psihologie (8) Rai (1) reptilianul din mine (1) Respect (3) ridiche neagra (1) Roma Downey (6) România (28) Ronna Herman (1) Rudolf Steiner (1) rugaciune (2) SaLuSa (35) sanatate (125) Schimbarea (4) Scrisoare (1) Scrisori din Cer (1) secret (1) secrete (2) SENSIBILITATE (1) sfecla rosie (1) Shift (1) siberia (1) Simplificare (1) Sleep Talk (1) Smerenie (1) sms (1) solstitiu (1) Spiritualitate (32) Stephen Covey (3) Sti (1) Stiati ca.... (47) Stima de sine (1) succes (1) suflet (5) Sundar Singh (1) sunet (1) Sunt eu insumi (2) Şi tu poţi fi Supernanny (2) talent (2) Tehnica Bowen (1) Tehnici (2) Tehnici de meditatie (4) Terapia iertarii (3) terapie (3) test (1) Tom Kenyon (9) Traditii (1) Traieste (1) transmisie (39) Triada Eclipselor (3) tunami (1) tusea (1) ufolog (1) Uleiul de cocos (1) Vanga (1) Viata (7) video (62) vindecare (2) vitamina C (1) vitamine (1) Zambeste (1)