Acum o suta optzeci de ani(?!), in urma, cand aveam vreo sapte ani, faceam eu ce faceam si veneam cu sortuletul patat, de la scoala.
Nu stiu cum se facea, dar chestia asta se repeta stanjenitor de des, asa ca am inceput, de jena, sa mint ca nu sunt eu de vina. Intr-o zi era colegul de banca, in alta zi era o colega dintr-o clasa mai mare sau chiar invatatoarea care mi-a dat peste mana, din greseala...pana intr-o zi, cand mama mi-a spus: "Cristina, tu stii ca cea mai buna minciuna este adevarul?".
Nu prea am inteles, pentru ca eu stiam ca cele doua intelesuri sunt opuse si chiar se anuleaza reciproc, asa ca am intrebat-o, pe loc, pe mama: "Cum adica?"
Atunci, micuta doamna Ghica, mi-a raspuns cu o alta intrebare: "La ce te gandesti tu, prima data cand observi ca ti-ai patat sortuletul?"
- "Pai, ma gandesc la ce o sa zici tu si o sa zici ca sunt o neindemanateca"- raspund eu cu sinceritatea varstei.
- "Asa deci? Dar spune-mi, te rog, de cate ori ai ghicit ce urma sa spun eu?"
- "Nu prea am ghicit, pentru ca, de fiecare data ai spus altceva"
- " Vezi?" - spuse ea
-" Asa este daca incerci sa-ti imaginezi ce este in mintea celorlati. Mai mult ca sigur este ca gresesti. Daca spui adevarul, fii sigura ca cei din jurul tau vor intelege si vor sti ca ceea ce spui este adevarat si te vor simti ca ai spus adevarul.
Asa ca, atunci cand cauti cu infrigurare o minciuna, pe care sa o spui, imaginandu-ti ca adevarul te-ar pune intr-o lumina proasta, aminteste-ti ca cea mai buna minciuna este adevarul !...acum, treci si te spala pe maini si...la masa, ca-i tarziu !"