Clipa de sinceritate

Cum ai ajrms părinte? Fii sincer, nu srmtem decât tu şi eu. Tu, care mă poţi vedea, eu nu. Tu care mă poţi auzi, eu nu. E mai bine decât la consultaţie. E mai bine decât într-rm confesional. E chiar mai bine decât pe chat. Singurul care te poate auzi eşti tu.

Ţi-ai dorit să ai un copil sau a fost o fericită întâmplare? Sau numai întâmplare? Sau nefericită? Sau împotriva voinţei tale, ca te prindă celălalt mai bine în lanţul căsniciei? Sau, poate, Doamne fereşte, un groaznic act de silnicie? Sau, slavă Domnului, rezultatul unor lungi tratamente de fertilizare şi răspunsul Lui la rugile tale? Sau, poate, doar o datorie? Sau ca să aibă cine să-ţi aducă un pahar de apă la bătrâneţe? Sau ca să fie cine să-ţi moştenească numele, averea, casa, tot ce laşi în urmă?

Ce este, pentru tine, copilul tău? Un prieten bun pe care îl cunoşti ca pe buzrmarele tale? Un omuleţ despre care nu ştii nici ce-i place, nici ce ştie, nici ce vrea, nici măcar ce număr poartă la pantofi? Este el tot ce ţi-ai dorit, bucuria vieţii tale sau, din păcate, o dezamăgire? O datorie împlinită? O mare realizare? Sprijin şi alinare sau o adevărată pacoste pe capul tău? O greşeală din tinereţe? Tot ce n-ai putut tu să fii? Rezultatul unei relaţii pasagere? Bufonul personal? "Lestul" cu care a venit în căsnicie partenerul?

Oricare ar fi răspunsurile tale, copilul nu are nici răspundere, nici vină. Nu are nevoie nici să i te închini ca unui zeu, nici să-I urgiseşti ca pe un câine de pripas. Nici n-a venit aici să-ţi împlinească visurile, nici să-ţi facă viaţa imposibilă. Nici să-ţi fie confesor, nici să poarte pe umerii lui responsabilitatea rmei averi pe care n-a creat-o şi de care nici nu are, poate, nevoie ca să fie fericit. Nici n-a venit să-ţi ţină ţie de urât, să stea lipit de tine toată viaţa. Ca viitor adult, va avea şi el viaţa lui şi dreptul să o trăiască aşa cum va considera el că este cel mai bine.

Până atunci însă, tu eşti cel ce răspunde pentru eL Pentru îngrijirea lui. Pentru educat,ia lui. Pentru devenirea lui. În fat"a lui. În fata ta. În faţa societăţii.

El te iubeşte necondiţionat şi te priveşte ca pe Dumnezeul lui. Şi chiar aşa şi eşti! Are nevoie de tine, de iubirea ta, de grija ta, de înţelegerea şi ocrotirea ta.A ta şi a celuilalt părinte al şău. Fie că îţi place, fie că nu ...

Bucuria lui cea mai mare este să-i dai atenţie. Nici n-ai idee în câte moduri înţelege el să îi acorzi atenţie! Indiferent cum o faci însă, aceasta se traduce pentru el într-un singur fel: atenţie = iubire.

Spaima lui cea mai mare este să nu te piardă. Fără tine, fără dragostea ta, nu crede că ar putea trăi. Teama că te poate pierde îi paralizează gândurile, îl face să se sufoce. Nu are destule lacrimi să plângă crezând că vrei să-I părăseşti (când, de fapt, tu nu te duci decât la serviciu!) şi nimic nu i se pare jenant, deplasat, dureros sau umilitor dacă asta te împiedică să pleci de lângă el: nici să se tăvălească pe jos, nici să se zgârie, nici să-şi dea cu pumnii în cap, nici să răcnească ca din gură de şarpe, nici măcar să se târască ţinându-te strâns de un picior.

Dorinţa lui cea mai mare este ca tata şi mama să se iubească şi să fie împreună. Pune-l să aleagă între voi şi crede-mă, i-ai dat să rezolve cea mai mare dilemă din câte au existat vreodată. Oricât de mult i-ai explica tu că părintele celălalt nu are de ce să îi merite dragostea, că e aşa şi pe dincolo, că nu e bun de nimic, el nu va înţelege. De ce? Pentru că el îşi dăruieşte iubirea necondiţionat.

Asa e el, copilul tau; asa ai fost si tu, iti mai aduci aminte?
Sursa : Aici