Facebook Like

Tu nu ești singur

EMAG

miercuri, 19 septembrie 2012

Cuvintele îţi creează liniile de destin

Ce sunt liniile de destin? Ele sunt nişte opţiuni pe care le alegi în fiecare clipă, iar în funcţie de ceea ce gândeşti, spui şi faci te canalizezi pe o linie sau alta. Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru, nici el nu trece peste această lege. Adică în fiecare clipă suntem liberi să alegem ce vrem să trăim, să experimentăm. Acest fapt fie îl cunoaştem fie nu, de cele mai multe ori ne manifestăm ca şi cum altcineva este responsabil şi dator să ne de-a direcţia destinului nostru.
Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiţă

Aşadar din moment ce suntem liberi să alegem conştient sau nu noi ne creem destinul, viitorul. O să vă întrebaţi „şi atunci cum rămâne cu “ce îţi este dat în frunte ţi-e pus”, cu “fiecare om are detinul său”, cu „ce spune astrograma natală despre ce ai făcut în alte vieţi şi trebuie să repari acum”, etc.? Este normal să vă puneţi aceste întrebări deoarece informaţiile care se vehiculează curent, au aceste opţiuni pe care le-am enumerat mai sus. Dar toate astea nu fac decât să ne facă să credem că Dumnezeu este în afara noastră şi este o creatură care face ce vrea cu noi, şi astfel noi suntem absolviţi de ceea ce gândim, vorbim şi facem în clipa prezentă.
Am o veste pentru voi: Dumnezeu este şi în noi, nu ne părăseşte niciodată pentru că suntem cea mai magnifică creaţie a sa, avem un trup de o inteligenţă şi de o perfecţiune extraordinară, avem un creier imens în care să putem construi o minte strălucitoare cu ajutorul căreia să putem manifesta Dumnezeul din noi.
Din acest creier imens noi folosim ~5 %. Corpului fizic pe care-l avem nu îi dăm importanţă prea mare, iar Dumnezeului din noi sau Sinelui Divin, dacă sau când ne mai aducem aminte mai trăim în contat cu el (adică facem o rugăciune, o meditaţie, o conştientizare, etc). Haideţi să vedem cum ne creem linii noi de destin conştient sau nu. Noi singuri ne creăm viitorul fie conştient sau inconştient, noi dăm direcţia spre ce linie ne îndreptăm.
E adevărat că venim cu un destin scris tot de noi prin experienţele avute în trecut, este implementat chiar în structura noastră de ADN, dar în funcţie de deciziile pe care le luăm în fiecare moment putem schimba această informaţie şi implicit ne schimbăm şi destinul. Deci el nu este bătut în cuie, de noi depindem dacă ni-l schimbăm sau nu, prin gândurile, vorbele şi acţiunile pe care le facem în fiecare clipă.
Când te-ai gândit ultima dată cu atenţie la cuvintele pe care le foloseşti în fiecare zi? Cât de prezent, atent şi conştient de importanţa lor, le selectezi atunci când ai o conversaţie? Pare un lucru destul de banal dar este de o mare importanţă. Deoarece este un mecanism foarte simplu şi important în acelaşi timp, prin care funcţionăm pentru a ne crea realitatea. Modelul este redat mai jos şi anume:
Gândurile – cuvinte- convingeri – acţiuni – realitatea (rezultatul).
Gândul este exteriorizat cu ajutorul cuvintelor. Cuvintele, odată ce le auzi cu mintea ta, începi să le transformi în convingeri. Spunea Maestrul Ramtha că de fiecare dată când te auzi, înţelegi şi pricepi mai bine ceea ce auzi cu urechea ta spus de tine, şi mai uşor apare fenomenul de conştientizare sau de iluminare. Convingerile te duc spre acţiuni, adică atunci când eşti convins de ceva ai încredere să faci acel ceva şi astfel acţionezi. Mai departe acţiunea duce la crearea realităţii, a destinului, a viitorului. Chiar dacă ai făcut în altă viaţă ceva, eşti liber să alegi cum sa remediezi ce ai făcut, nu neapărat prin suferinţă. Credinţa ta te detemină să acţionezi, iar mintea ta rulează gândurile specifice credinţei pe care o ai. Şi astfel trăieşti într-un flux de conştiinţă ales de tine de numită frecvenţă sau vibraţie corespunzător cuvintelor pe care le foloseşti. Cuvintele sau scrisul sunt ca o pecete pe care le înscrii în Univers spre a se împlini.
Cunosc multe cazuri de persoane care au auzit de o boală le-a fost frică să nu facă acea boală, sau documentat despre boală, au rulat gânduri despre cum ar fi dacă ar fi bolnave de acea boală, ce ar face familia, copiii, etc, au început să verbalizeze orice simptom care apărea în corp ca fiind de la acea boală şi în 6 luni au făcut boala respectivă. În termenii a ceeea ce vă scriu eu aici, paşii prin care au ajuns să creeze în ei acea boală sunt: au auzit de boala respectivă, le-a fost frică de ea, au început să caute informaţii despre acea boală, deci şi-au bombardat mintea cu astfel de gânduri, au început să spună şi la alţii că au ceva, un simptom şi cred că e de la acea boală, iar când a făcut asta s-a dus pe o linie de destin în care să experimenteze acea boală. Deci singuri şi-au atras acea boală, nu le-a dat-o nimeni.
La fel cunosc multe cazuri care au scăpat de boli gândindu-se că sunt perfect sănătoase, comportându-se ca şi cum acea boală nu a existat niciodată, şi transmiţând în exterior că se simt foarte bine (chiar dacă nu era chiar aşa) şi astfel dela o zi la alta se simţeau real din ce în ce mai bine. Aceste persoane au ales o linie de destin unde sunt sănătoase, adică ele au ales direcţia. Iar atunci când alegi universul îţi trimite tot ce îţi trebuie (oameni, evenimete, situaţii) pentru a se împlini ceea ce ceri… „cereţi si comportaţi-vă ca şi cum aveţi deja acel lucru.
Pentru a crea realitatea în acord cu ceea ce crezi şi simţi tu, cuvintele pe care le rosteşti sunt foarte importante. Un cuvânt care face parte din vocabularul tău curent va aduce anumite energii şi informaţii prin care vei rămâne pe acea linie de destin până schimbi registrul, adică alegi de bună voie şi nesilit de nimeni, cu credinţă şi încredere, să experimentezi altceva, să foloseşti gânduri şi cuvinte de altă vibraţie. Totul în jurul nostru este vibraţie noi ne atragem prin vibraţie, evenimentele, situaţiile oamenii din viaţa noastră îi atragem prin vibraţia pe care o emitem. Am întâlnit suficiente materiale care transmit informaţia că cuvintele ne modelează calea. Astfel, Anthony Robbins spunea într-un material că: „Cuvintele pe care le alegi în mod conştient îţi modelează destinul.”
Am să vă redau mai jos procesul cognitiv care se manifestă atunci când o persoană rulează gânduri şi cuvinte distructive, negative sau în dezacord cu bucuria şi împlinirea.
Persoanele care se hrănesc şi emit numai cuvinte negative sunt destinate să aibă o atitudine negativă. Este de fapt o relaţie obişnuită cauză – efect. Este imposibil să foloseşti mereu cuvinte negative şi să te aştepţi să ai rezultate bune. Şi aşa se întâmplă deoarece cuvintele negative îţi vor întări convingerile negative – şi astfel în final vor conduce la rezultate negative.
„Cuvintele dezvăluie starea de spirit, caracterul şi dispoziţia vorbitorului” spunea Plutarh în alt material.
De aceea este foarte important să ne manifestăm ca şi când suntem proprii noştri stăpâni, creatori ai destinului nostru, responsaabili de ceea ce facem şi cum facem, deoarece gândind şi acţionând aşa nu mai mergi pe bâjbâite şi ocolite ci devii una cu Sinele tău Divin şi asta înseamnă să trăieşti în prezent şi să fii liber cu adevărat. Spor la lucru cât mai multe cuvinte în vocabular şi în conversaţii în care să aibă ca mesaj iubirea, armonia, frumosul, bucuria, starea de sănătate, starea de bine, etc.
Sursa articol AICI


2 comentarii:

  1. ce dovezi exista ca avem liber arbitru ??? :D daca esti doar un robot pentru ghizi spirituali :P ?! si oricum ar fi mai bine robot ca de-ai fi liber te-ai sinucide zilnic :))) la cate ganduri tampite iti trec prin minte :P
    voi nu face-ti nimic in prezent : totul ati planuit cu mult innainte sa va nasteti :) voi vi-ati scris tot ce faceti acum fiecare respiratie fiecare secunda :P asa ca nu va mai strofocati :))) traiti in prezent si atat :P suntem doar pentru a culege sentimente :)
    clar si textu asta l-am programat si tu ai programat sa-l citesti .. atat de frumos incat nici nu iti dai seama ca totul e aranjat :))) innainte sa te nasti ai o inteligenta incat nici nu ti-o poti imagina acum , asa ca a fost o nimica-toata sa iti programezi fiecare secunda :P

    RăspundețiȘtergere
  2. ...ghizii spirituali te pot sfatui, te pot directiona pe drumul tau daca estsi in stare sa-i intelegi si in mod absolut sunt cei care sunt alaturi de tine cand te simti in "pericol", DAR nu intervin in alegerea detaliilor drumului tau. Asta e partea "frumoasa" a lucrurilor! In general sau marea majoritate, nu avem acel simt care ne-ar ajuta sa-i intelegem pe ghizii nostri spirituali. Facem confuzii, nu mai sti sigur cine iti "vorbeste" !
    Noi traim in prezent, defapt de o vesnicie, caci nu exista decat ACUM SI AICI. Tot ceea ce se intampla este deja intamplat. Am ales aceste teme de viata din dorinta sufletului de a s purifica, ceea ce reprezinta dorinta noastra de a ne apropia de SURSA, de cea care ne-a creat,caci noi suntem aceia care ne-am departat de EA, crezand ca putem face totul singuri, facem parte din TOT CEEA CE ESTE, suntem interconectati....ar mai fi si altele de spus. va multumesc si va iubesc pe voi, ASPECTE ALE FIINTEI SUPREME,frati si surori ale mele.

    RăspundețiȘtergere

Multumesc ca esti alaturi de mine.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

LIKE

Etichete

1 (1) 1998 (1) 2 (1) 2012 (65) 2013 (16) 2014 (5) 2015 (5) 2016 (2) 2017 (1) 3 (1) 4 (1) 5 (1) 6 (1) A te iubi (12) Acceptare (2) Access Bars (2) Access Consciousness (1) ACTIVAREA KUNDALINI (1) Adamus (6) Adevar? (42) Afaceri (1) Afirmatii (1) ajutor (7) Alexandru Pargaru (3) Aloe Vera (1) Amintiri din moarte clinica (1) Among Us (1) Andrei Laslau (1) Änglavakt (1) Apa (13) apocalipsa (3) Argangheli (3) ARHANGHELUL MIHAIL (1) Asa NU (1) Astazi Dumnezeu vrea ca tu sa stii (10) Astrologie (14) Astronaut (1) Augusto Cury (1) Barbara Hand Clow (6) Barbatul si Femeia (8) Bebe Mihaescu (1) bucegi (1) Bunker Roy (1) caini (1) carte (39) Cartoful (2) Castigatorul la (1) ceapa (1) chakre (4) Chakrele Corpului Uman (2) Charlie Chaplin (1) Codul Lui Oreste (6) COMPASIUNE (1) Conspiratia Tacerii (1) Constelatia Pleiadelor (2) copii (36) copiii (13) copiii de cristal (3) crime time (2) cristofor (1) Curs De Dezvoltare Personala (7) Dan Farcas (1) Dan Luca (2) Dan Puric (1) daruieste viata (1) david (1) dedublare (1) Deepak Chopra (2) Dezvoltare personala (267) Dezvoltare Spirituala (73) Dimitrova (1) Dincolo de limite (1) doctor (1) documentar (2) Doneaza (1) doreen virtue (3) Dorinte (1) Downey (6) DR. WAYNE W. DYER (2) drama (1) Drunvalo Melchizedek (3) Echilibrul vorbirii și tăcerii (1) echinoctiu (1) ECKHART TOLLE (7) Eclipsa (4) Editura For You Newsletter (57) ego (3) Elena Cocis (1) eliberare (1) energii (16) Episodul (6) euro (1) evrei (1) evreii au talent (1) extraterestri (11) Fericire (3) film (37) FLP (2) Fotografie (5) frica (5) Furie (1) Gabriela Benchea (2) Gerrit Gielen (1) Greg Braden (1) HIPERSENSIBILITATE (1) Ho’oponopono (3) https://www.facebook.com/profile.php?id=100083002270658 (1) iertare (10) ingeri (13) ingrijorarea (1) inima (7) Intelepciune (2) intinereste (1) Intoleranta Alimentara (1) Inuaki (2) INUAKI Reptilianul Din Mine (1) Ioan Alexandru (1) ioan vladuca (1) Isus (8) iubire (48) Iustin Narcis Ianau (1) Iustin Parvu (2) James Tyberonn (1) japonia (2) Jennifer Hoffman (27) Johan Brisinger (1) Jordan Duchnycz (1) judecata (1) Kahlil Gibran (1) Karen Bishop (1) Karma (2) Kryon (7) Lauren C. Gorgo (15) Lauren Gorgo (3) lectii (1) luther (1) Magul din Carpati (1) manuscris (1) Manuscrisele de la Marea Moarte (1) Marea Moarta (1) Maria Magdalena (1) Mark Boyle (1) marte (4) Masaru Emoto (1) Matei (32) Maturitate (1) mayas (5) McDonald's (1) medicina (2) mesaj (3) Metatron (1) Michael Nvquist (1) Michael Odoul (3) mierea de albini (2) Minti luminate (1) minune (5) miracol (20) mister (7) Monica visan (2) Mullins (1) Mullins Food Products (1) Muzica (11) Muzica de relaxare (1) Muzica Motivationala (3) Narcis (1) natural (1) naturist (1) Neale Donald Walsch (1) Niculina Gheorghiţă (14) noua generatie (1) Noul val de Iubire (1) Nu e sfarsitul lumii (1) NU vaccinarii (24) nuci (2) Ora Pamantului (1) Oscar Wilde (1) OSHO (28) otrava (1) OZN (30) Pace (1) Pamantul (6) PAMANTUL IN DIMENSIUNEA A 5-A (2) parinti (2) Parinti straluciti (1) Paul Ferrini (9) Plansul (1) Plenitudine (2) Poezie (10) portal (1) Portalul Datei Triple (1) povesti cu talc (58) printre noi (1) profesori fascinanti (1) Profetii (7) Psihologie (8) Rai (1) reptilianul din mine (1) Respect (3) ridiche neagra (1) Roma Downey (6) România (28) Ronna Herman (1) Rudolf Steiner (1) rugaciune (2) SaLuSa (35) sanatate (125) Schimbarea (4) Scrisoare (1) Scrisori din Cer (1) secret (1) secrete (2) SENSIBILITATE (1) sfecla rosie (1) Shift (1) siberia (1) Simplificare (1) Sleep Talk (1) Smerenie (1) sms (1) solstitiu (1) Spiritualitate (32) Stephen Covey (3) Sti (1) Stiati ca.... (47) Stima de sine (1) succes (1) suflet (5) Sundar Singh (1) sunet (1) Sunt eu insumi (2) Şi tu poţi fi Supernanny (2) talent (2) Tehnica Bowen (1) Tehnici (2) Tehnici de meditatie (4) Terapia iertarii (3) terapie (3) test (1) Tom Kenyon (9) Traditii (1) Traieste (1) transmisie (39) Triada Eclipselor (3) tunami (1) tusea (1) ufolog (1) Uleiul de cocos (1) Vanga (1) Viata (7) video (62) vindecare (2) vitamina C (1) vitamine (1) Zambeste (1)