Pagini

vineri, 3 aprilie 2015

Fii zâna copilului tău. Lasă-i pe ceilalți să-i fie profesori

Nu minimalizez rolul tatălui în viața copiilor, chiar cunosc între prietenii mei câțiva tătici care își merită titlul de părinți, dar vorbesc din experiența mea de mamă și din ceea ce realitatea îmi arată în fiecare zi. Într-unul dintre spectacole am întrebat de pe scenă o sală de vreo 1000 de copii și adulți:
- Cine are întotdeauna o soluție pentru orice problemă aveți voi?
- Mamaaaaa! au strigat într-un glas toți copiii din sală.
Răspunsul a fost atât de evident încât i-a făcut să zâmbească înțelegător pe tăticii prezenți și aprobator pe mămicile din sală.
În mintea copilului tău, tu, MAMA, ești soluția de primă și ultimă instanță.
Am înțeles asta destul de devreme. Toți ceilalți pot să fie problema, tu, MAMA ești SOLUȚIA.
mama fiica
Societatea, prin toți “profesorii” ei o să-l învețe: cum să se îmbrace, cum să se poarte, ce să manânce, cum să mănânce, unde să învete, ce să învețe, cum, cu cine să se întâlnească, pe cine să placă, pe cine să voteze, de cine să se despartă, ce sa facă și mai ales ce să nu facă. Toate acestea sunt alegeri pe care copilul meu și-al tău le va lua în funcție de toți factorii din jurul lui. Factori care se schimbă de la o vârstă la alta, de la un loc la altul, dintr-un moment în altul. Un singur lucru rămâne constat în viața lui – rolul pe care tu, mama, îl ai.
Aș vrea să fiu și să rămân pentru copilul meu Zâna din viața lui. Aș vrea să știe că la mine se află bagheta magică și că oricând eu voi putea să-i aduc liniștea. Oricând va găsi la mine înțelegere și acceptare. Destul o să-l pună la punct toți ceilalți. Destul o să-l judece și o să-i dea note. O să-i pună etichete, o să-i dea diplome sau o să-l treacă la restanțe. Destul o să hotărască toată lumea cât e de bun sau de nebun, cât știe și cât poate. Eu trebuie doar să-l iubesc și să fac magie cu inimioara lui. În mijlocul inimii lui să fie casa mea. Acolo se găsească întotdeauna locul cel mai sigur din lume. Sunt și voi rămâne toată viața și dincolo de ea, mereu, Zâna copilului meu.
Pe Mirela o găsiți cu totul aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc ca esti alaturi de mine.