Facebook Like

Tu nu ești singur

EMAG

sâmbătă, 30 iunie 2012

Vindecarea prin Sunet

Muzica ne ajută să înțelegem cu Inima ceea ce vorbele transmit Rațiunii. Muzica este cea caare vindecă și înalță este cea care ne îmbrățișează atunci când suntem triști este miracolul clipei de Acum. Fiecare nou acord îl gonește pe cel de dinaintea lui și îl pregătește pe următorul. Este suavă, dulce și efemeră, dar puternică vibrantă și călăuzitoare în meandrele sufletului nostru.
Am ales pentru astăzi o muzică ce poate fi utilizată în momentele agitate – pentru liniștire, în momentele calme – pentru visare și în momentele de concentrare – pentru meditație.

“Muzica este unicul exemplu despre ce ar fi putut fi comunicarea dintre suflete, daca nu ar fi fost inventat limbajul , formarea cuvintelor, analiza ideilor.”
Marcel Proust

 



Sursa : Aici

joi, 28 iunie 2012

MACA PERUVIANĂ - SUPER-ALIMENTUL INCAŞILOR

Majoritatea cunoaște Maca peruviană ca un afrodiziac și stimulator al fertilităţii, rămâne mai puţin cunoscut, însă, faptul că Maca are o valoare nutritivă foarte concentrată şi complexă. Conţine toate elementele vitale: proteine, carbohidraţi, minerale, aminoacizi esenţiali, acizi graşi şi vitamine şi reprezintă un izvor de energie de înaltă valoare. Iată cum descrie prof. univ. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, acest super-aliment, pe care Forever Living Products vi-l oferă sub forma unui supliment alimentar complet: Forever Multi-Maca.

Maca se află printre singurele plante care pot supraviețui la altitudini de peste 3800 de metri, unde temperaturile sunt extrem de ridicate ziua și foarte scăzute pe durata nopții. Solul din acele regiuni conține mari cantități de minerale, care fac din rădăcina de Maca un veritabil cocteil de vitamine (A, B1, B2, B5, B12, C, D și E), oligoelemente (magneziu, potasiu, sodiu, mangan, cupru, cositor, aluminiu, zinc, bismut, fosfor, iod și fier), aminoacizi (9 din cei 10 aminoacizi esențiali), acizi grași, saponină, tanin, esteri, macamidă (tip special de amidă), flavonoizi, ce îmbunătățesc funcțiile corpului și izocianați, care conferă proprietăți de tonifiere, anti-stres, afrodiziace şi anti-cancerigene.

Iată care sunt doar unele dintre proprietățile plantei asupra organismului uman:
PUDRĂ DE RĂDĂCINĂ DE MACA
  •  Datorită conținutului de aminoacizi, vitamine, minerale, carbohidrați, fibre - este considerată un aliment superior, sănătos, energetic, reconfortant, revigorant, potrivit pentru a fi consumat de către copii, tineri, adulți și bătrâni.
  • Datorită conținutului de estrogeni, alcaloizi, glucosinolate, flavonoizi și fitohormoni, este considerată un stimulent natural al hipotalamusului și al hipofizei, acestea la rândul lor stimulând glandele endocrine: tiroida, pancreasul, glandele suprarenale, ovarele și testiculele pentru a produce hormonii necesari menținerii homeostazei corpului uman. Prin urmare, nu greșim dacă afirmăm că îmbunătățește capacitatea de reproducere, controlează durerea menstruală, ușurează simptomele menopauzei, reduce lipoproteinele cu densitate joasă sau colesterolul „rău”.
  • Datorită conținutului ridicat de calciu îmbunătățește calcifierea și dezvoltarea oaselor copiilor și acționează ca adjuvant în tratamentul pacienților cu fracturi, rahitism și osteomalacie, dar și în tratamentul femeilor cu osteoporoză.
  • Datorită conținutului de zinc crește capacitatea sistemului de apărare al organismului. Zincul și magneziul conferă proprietăți antistres și anti-depresive.

    
    RĂDĂCINĂ DE MACA
    Dacă privim în detaliu toate componentele rădăcinii de Maca, observăm că acest super-aliment este mult mai mult decât un cocteil de vitamine și minerale și că suma tuturor componentelor sale acţionează sinergic asupra organismului ca:

RESTAURATOR ENERGETIC.
Alcaloizii din rădăcină exercită un efect benefic asupra glandelor suprarenale, producând astfel un plus de energie și vitalitate. Aceste proprietăţi fac din Maca un supliment ideal pentru studenţi, oameni de afaceri, scriitori, sportivi și pentru orice persoană care are nevoie de un plus de energie. Avantajul net faţă de energizantele tradiţionale fiind că Maca nu conţine agenţi excitanţi, ci oferă avantaje numai datorită conţinutului său bogat de aminoacizi, acizi grași, vitamine și minerale.

PLANTĂ ADAPTOGENĂ.
 Un adaptogen acţionează prin intermediul axei de răspuns la stres hipotalamo-hipofizocorticosuprarenal. Cu alte cuvinte, Maca ajută la restaurarea echilibrului corpului uman și îi creşte adaptabilitatea, ţinând cont de necesităţile organismului în funcţie de vârstă sau sex.

ÎNLOCUITOR HORMONAL.
Maca întinerește sistemul endocrin, atât la bărbaţi cât și la femei. Este deja bine-cunoscut faptul că procesul de îmbătrânire este cauzat, în mare parte, de scăderea producţiei de hormoni. Reciproc, ca supliment natural, forme netoxice de hormoni pot întârzia sau chiar inversa unele aspecte ale procesului de îmbătrânire. Totodată, Maca este benefică pentru femeile care se află la începutul menopauzei, dar și după aceea pentru că alină simptomele și produce un efect de echilibru al hormonilor, dar și pentru că sprijină funcţia sistemului endocrin.

AFRODIZIAC ȘI STIMULATOR AL FERTILITĂŢII.
Studiile efectuate pe cobai au demonstrat efectele benefice în impotenţă și în creșterea producţiei de lichid seminal, iar studiile pe bărbaţi sănătoși au dovedit efecte de stimulare a libidoului și de îmbunătăţire a motilităţii spermatozoizilor. Aceste efecte pot fi explicate prin bogăţia de aminoacizi și nutrienţi vitali prezenţi în Maca. Uscată, rădăcina conţine aproximativ 10% proteine – majoritatea derivând din aminoacizi, aceștia din urmă fiind responsabili pentru buna funcţionare a multor funcţii la nivel celular din organism, printre care și funcţiile sexuale și de fertilitate.

În concluzie, rădăcina de Maca se dovedește un preţios supliment alimentar, precum şi un remediu natural valoros pentru persoanele de orice vârstă, oferindu-i organismului un aport excepţional de forţă, energie şi rezistenţă.

  • Creşte energia şi rezistenţa în activităţile sportive.
  • Acţionează ca anabolizant natural.
  •  Întârzie procesul de îmbătrânire.
  • Ajută la combaterea stresului.
  • Ajută la întărirea sistemului imunitar şi este eficace în prevenirea anemiei.
  • Ajută la reducerea nivelului glicemiei.
  •  Ajută la combaterea simptomelor cauzate de menopauză.
  • Creşte potenţa și favorizează fertilitatea feminină şi masculină.
  •  Ajută la creşterea libidoului, atât la bărbaţi cât şi la femei.
  •  Ajută la reglarea tensiunii arteriale şi la scăderea nivelului de colesterol din sânge.
  •  Acţionează ca un reglator al ciclului menstrual şi analgezic în durerile menstruale.
  • Ajută la combaterea oboselii cronice, a depresiilor şi a durerilor.
  •  Favorizează luciditatea mentală şi capacitatea de concentrare.
  •  Ajută la o creştere sănătoasă şi la dezvoltarea inteligenţei la copii.
  •  Poate acţiona preventiv contra manifestărilor de senilitate, precum şi în cazul lipsei de putere, al pierderii memoriei, insomniei, arteriosclerozei, osteoporozei, căderii părului și încărunţirii.
  •  Ameliorează capacitatea de adaptare şi eficienţa corpului şi ajută la redobândirea echilibrului hormonal.
Acest articol are rol exclusiv informativ şi nu poate fi folosit ca material publicitar. Produsele din această categorie nu au fost evaluate de FDA, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic sau preventiv al unor afecţiuni sau grupe de afecţiuni. În cazul în care vă confruntaţi cu o problemă medicală trebuie să consultaţi medicul de familie.

Mesaje de Suflet

miercuri, 27 iunie 2012

BUCURIA - calea Noului Pamant

Pe Noul Pamant , bucuria va inlocui dorinta ca forta motrice, forta motivationala din spatele actiunilor.
Bucuria nu vine din ceea ce faceti, ci curge din interiorul vostru spre ceea ce faceti.

Va veti bucura de orice activitate in care veti fi pe deplin prezenti - orice activitate, nu numai aceea care reprezinta atingerea unui scop. A trai in prezent este sa fii constient de viata ta in fiecare clipa. Atunci cand faceti din prezent, nu din trecut sau viitor, punctul focal al vietii voastre, capacitatea voastra de a va bucura de ceea ce faceti – si, prin aceasta , calitatea vietii voastre – creste exponential.

Nu trebuie sa asteptati ca “ceva semnificativ” sa apara in viata voastra pentru a va putea bucura, in sfarsit , de ceea ce faceti.
Sindromul “dorintei de a incepe sa traiti” este una dintre cele mai obisnuite “amagiri” ale starii inconstiente. Inconstienta este identificarea cu mintea conditionata: " Mintea cere permanent, doreste permanent, pretinde constant, si naste frustrare pentru ca traieste din asteptari. Bucuria inseamna sa intri in propria fiinta (Osho Bucuria -Fericirea care vine din interior)."

Este mult mai probabil ca expansiunea si schimbarea pozitiva la nivel exterior vor veni in viata voastra daca va puteti bucura de ceea ce faceti deja, in loc sa asteptati vreo schimbare ca sa va puteti bucura de ceea ce faceti.

Atentie: ceea ce nu suferiti sa faceti, mai bine Nu faceti! Iesiti din acea activitate!
Bucuria produsa de ceea ce faceti, combinata cu un tel sau o viziune intru indeplinirea careia lucrati, devine Entuziasm. Chiar daca aveti un tel, ceea ce faceti in momentul prezent trebuie sa ramana punctul focal al atentiei voastre, altfel iesiti din armonia cu Scopul Universal.
Ca scop tintiti catre o activitate in care sunteti implicati si prin care sunteti in legatura cu alte fiinte umane si cu intregul; sa va imaginati ca prin ceea ce faceti inspirati nenumarati alti oameni si le imbogatiti vietile. Simtiti cum activitatea respectiva bucura, implineste , aduce profunzime , nu doar vietii voastre, ci si vietii semenilor. Simtiti cum sunteti un canal prin care curge energia in beneficiul tuturor. Aceasta inseamna ca telul este deja o realitate interioara in minte si simtire iar entuziasmul este forta care transpune planul mental in dimensiunea fizica.
Prin intermediul Bucuriei ne conectam la Forta Universala.
Traiti in starea de abandon si simtiti Unitatea cu Intregul si Sursa.


fragment din “Un Nou Pamant” de Eckhart Tolle 
Mesaje De Suflet

marți, 26 iunie 2012

Sa invatam limbajul inimii cu ThetaHealing®

Sa ne re-amintim limbajul inimii.
Majoritatea traditiilor ne vorbesc despre “cea mai lunga calatorie” ca fiind cea de la creier la inima. Desi distanta este de aproximativ 40 de cm, pentru occidentali aceasta calatorie este cea mai dificila, pentru ca suntem conditionati sa traim mai mult in minte.
Gandurile isi au originea in creier, in minte, iar noi le interpretam prin emotiile inimii.
Senzatiile din inima stabilesc daca un lucru e bun sau rau, daca ceva este benefic sau nu.
Senzatiile nostre sunt cele care spun creierului ce trebuie sa faca Emotiile create in inima sunt cele care spun creierului daca suntem in siguranta sau daca trebuie sa ne aparam. E clar ca creierul primeste instructiuni de la inima.
inima_creierUn articol publicat de Institutul Heartmath in 1993, a documentat faptul ca informatiile codificate in emotiile noastre joaca un rol important in modul in care inima ii spune creierului ce substante chimice ( hormoni, endorfine ) sa produca in corp in orice moment.
Lumea stiintifica admite , acum faptul ca, inima are un camp magnetic de 5000 de ori mai puternic decat creierul si un camp electric de 100 de ori mai puternic.
Stim ca pamantul are camp magnetic si oamenii de stiinta au stabilit ca acesta are influenta asupra corpului omenesc. Campul ne influenteaza pe noi iar noi influentam campul. Astfel ca, o emotie puternica colectiva are impact asupra planetei. Campul magnetic al Pamantului sustine si conecteaza toata viata pe Terra. Gregg Braden , ne spune ca, recent, oamenii de stiinta au descoperit ca exista un strat in atmosfera care este sintonizat pe aceeasi frecventa cu inima si creierul. Acest lucru semnifica faptul ca atunci cand creem un efect in interiorul corpului nostru prin gandul alimentat de emotie, creem de fapt, si in afara corpului, circumstantele si evenimentele realitatii noastre.

“Pe langa sarcina de a pompa sange in corp, s-ar parea ca inima este un traducator din credinte in materie. Ea transforma perceptiile experientelor, credintelor si imaginatiei noastre, in limbajul codificat al undelor, care comunica cu lumea de dincolo de corpul nostru. Campurile de energie care ne modifica lumea sunt create de organul misterios ce detine cele mai profunde credinte ale noastre. Poate nu e nicio coincidenta ca puterea de a schimba corpul fizic si atomii de materie, se concentreaza in singurul loc, care e de mult timp asociat cu calitatile spirituale ce definesc cine suntem: inima. E normal ca atunci cand ne uitam la noi insine si unul la celalalt, sa spunem simplu, din locul unde se gaseste cea mai profunda recunostinta pentru tot ce am trait in viata: Binecuvantata sa ne fie inima!”
Gregg Braden
Ne-am nascut vorbind limbajul inimii. Inima nostra prin undele electromagnetice ale sentimentelor-credinta, „vorbeste“ lumii in fiecare moment al zilei cu un limbaj fara cuvinte.

Sentimentul este uniunea a ceea ce gandim , alimentat de emotia iubirii sau fricii din inima noastra pentru gandul nostru.
Exista doua emotii fondamentale- iubirea si frica si un numar infinit de sentimente. De exemplu, manie, compasiune, furie, invidie , recunostinta, indoiala, pace, etc. Iubirea sau frica reprezinta combustibilul gandurilor noastre.
“Sentimentele noastre pot schimba lumea.”
Credinta este un sentiment simtit de multe ori. Cand avem o credinta cu privire la ceva, de obicei avem si un sentiment retrait de noi, sau ceilalti, fata de credinta.

Care sunt credintele alimentate de sentimentele din inima noastra si care in mod constant ne creaza situatiile din viata noastra?
Cand creem sentimente in inima, acestea se extind sub forma de unde energetice in afara corpului nostru.
Sunt ele oare sentimente de bucurie, de apreciere, de respect, de iubire, de auto-stima?
Sau de-alungul timpului, in inima ta s-au strecurat si s-au inradacinat regretul, resentimentul, dezamagirea, respingerea?
Ce simti in inima ta cand te gandesti la relatiile din viata ta?
Ce simti in inima ta cand te gandesti la situatia ta financiara?
Ce simti in inima ta cand te gandesti la cariera ta, la succesul tau?
Ce simti in inima ta cand te gandesti la visele tale?

Ceea ce credem in mintea noastra si simtim in inima noastra formeaza credintele noastre, de cele mai multe ori subconstiente.
Stiai ca ceea ce gandesti cu creierul si ceea ce simti cu inima au atata putere ca modifica materialul cuantic din care este facut universul, lumea?
Stiai ca daca iti aliniezi mintea si inima atunci cand vrei sa obtii un rezultat esti atat de puternic sa-l manifesti in realitate?

Sunt sentimentale tale pozitive sau negative?
Adevarul e, ca credintele pozitive devin rareori o problema? Cunosti, oare oameni care sa se planga de prea multa bucurie sau care sunt coplesiti de lucrurile bune din viata lor?
Tiparele negative sunt cele care produc probleme. Sau, mai exact, perceptia noastra ca aceste tipare sunt negative, ceea ce am decis in inima noastra ca e negativ poate deveni radacina celor mai mari suferinte.

Cu ThetaHealing®, aceasta minunata tehnica antica ne putem elibera inima de toate sentimentele care ne-au materializat situatiile neplacute din viata noastra.
In lucrul cu sentimentele se obtin schimbari cu o viteza incredibila. Poti invata rapid ce anume se simte cand esti iubit, onorat, respectat, nutrit, de asemenea, poti intelege cum e sa traiesti fara un sentiment negativ, creat de o obisnuinta, ca de exemplu :
“eu stiu cum e sa traiesti fara sa te simti oribil” .
Gandurile sunt la teorie, iar sentimentele sunt teorie pusa in practica, experienta, sunt ceea ce am invatat despre acel gand. Sentimentele trebuie invatate.

Unele persoane ar trebui sa invete cum e sa traiesti anumite sentimente ca: bucuria, dragostea, a fi iubiti de cineva,a fi respectati, ce se simte cand esti bogat sau oricare alt sentiment pe care nu l-au trait, pentru a le da posibilitatea de a-l avea. Motivul pentru care anumite lucruri, cum ar fi sufletul pereche, a deveni bogati sau alte manifestari nu ajung in viata noastra, este pentru ca nu le cunoastem, nu exista setate in celulele noastre. Pentru a manifesta si a aduce ceva in viata noastra trebuie , in primul rand, sa experimentam care sunt sentimentele care le reprezinta.
Cu tehnica ThetaHealing® se poate “descarca” energia unui sentiment in fiecare celula din corpul nostru pe toate cele 4 nivele. O data ce am primit sentimentul vom fi pregatiti pentru a crea schimbari in viata noastra. Putem invata in cateva secunde, ceea ce se invata intr-o viata intreaga sau poate niciodata.

Stii ce ar insemna sa traiesti fara incontrolabila nefericire, frica, furie, frustrare, sau un conflict?
Asta nu inseamna ca nu o sa mai traiesti furia sau frica in momente cand o sa ai nevoie, doar ca, pur si simplu, nu o sa mai creezi situatii de frica , de furie sau conflict in viata ta.

A trai cu sau fara aceste sentimente poate deveni o obisnuinta de viata, asa cum nu stim sa traim fara ele, putem sa nu stim cum se traieste, cu adevarat, cu ele.
Acestea sunt cateva din sentimentele pe care le putem afla cu Testul energetic daca le cunoastem, daca intr-adevar le-am trait vreodata:
” inteleg ce se simte cand traiesti bucurie”
“inteleg ce se simte cand esti acceptat”
“inteleg ce se simte cand ierti”
“inteleg ce se simte cand esti respectat complet”
“inteleg ce se simte cand ma iert pe mine insumi”
“eu stiu cum e sa fii fericit”
“eu stiu cum e sa traiesti fara a fi nefericit”
“eu stiu cum e sa traiesti fara sa fii furios”.
“eu stiu cum e sa traiesti fara sa te simti vinovat”

Tot ce poti face daca nu cunosti aceste sentimente, este sa ceri Creatorului prin tehnica ThetaHealing® sa ti le faca cunoscute.
Putem sa invata instantaneu sentimente:
ce se simte cand traiesti bucurie,
ce se simte cand traiesti sentimentul compasiunii,
cum sa ai compasiune pentru tine insuti,
cum sa te iubesti pe tine insuti.
Ii poti ajuta pe altii, sa invete cum sa traiasca cu sentimente pozitive si fara sentimente negative.
CU THETA HEALING® !Mesaje de Suflet


Sursa

luni, 25 iunie 2012

Tratamentul cu APA

In Japonia zilelor nostre este foarte popular obiceiul de a bea apa, imediat dupa trezire, in fiecare dimineata. Mai mult, testele cercatatorilor au demonstrat valoarea acestui obicei.
Tatamentul cu apa a fost considerat de succes de catre o societate medicala japoneza, ca tratament sigur 100% pentru urmatoarele boli: dureri de cap, dureri ale corpului, sistemul circulator, artrita, batai puternice ale inimii, epilepsie, grasimi in exces, astm bronsic, tuberculoza, meningita, boli de ficat si urina, voma, gastrita, diaree, hemoroizi, diabet, constipatie, toate bolile de ochi, cancer la organelle genitale si dereglari menstruale, boli ale urechilor, nasului si gatului.
Aceasta metoda de tratament nu are efecte adverse. Este si mai bine daca continuati acest tratament ca o activitate de rutina in viata voastra. Beti apa si ramaneti sanatosi si activi.
Metoda de tratament
1. Dimineata, imediat dupa trezire, inainte de a va spala pe dinti, beti 4×160 ml apa.
2. Spalati-va pe dinti dar nu mancati si nu beti nimic 45 minute.
3. Dupa 45 minute puteti bea si manca normal.
4. Cei care sunt batrani sau bolnavi si nu pot bea 4 pahare cu apa la inceput pot incepe prin a bea apa mai putina si sa creasca gradual pana la 4 pahare pe zi. Pacientii cu artrita ar trebui sa urmeze tratamentul de mai sus doar 3 zile in prima saptamana si incepand din a doua saptamana zilnic.
Urmatoarea lista da numarul de zile de tratament necesar pentru vindecarea, controlul su reducerea principalelor boli:
1. Presiune ridicata a sangelui: 30 zile
2. Gastrita: 10 zile
3. Diabet: 30 zile
4. Constipatie: 10 zile
5. Cancer: 180 zile
6. Tuberculoza: 90 zile
Asociatia Nationala pentru promovarea Medicinelor Neconventionale recomanda o varianta usor modificata a acestei terapii:
1. Dimineata, imediat dupa trezire, inainte de a va spala pe dinti, beti 1-1,3l apa de izvor sau plata.
2. Nu mancati si nu beti nimic in afara de putina apa timp de 1 ora.
3. Continuati terapia mai multe zile la rand.

Ca perioade de tratament, Asociatia Nationala pentru promovarea Medicinelor Neconventionale recomanda:
1. Constipatia, durerile de cap, tusea, bronsita: 1 zi
2. Durerile de stomac, hiperaciditatea, gastrita: 2 zile
3. Bolile uro-genitale, reumatismul: 1 saptamana
4. Hipertensiunea, diabetul, cancerul in faze incipiente: 1 luna
5. Tuberculoza pulmonara, paralizia, cancerul: 3 luni
Totusi afirma ca aceasta terapie are si unele contraindicatii, in urmatoarele cazuri: hipertensiunea arteriala, insuficenta renala, insuficenta cardiaca, glaucomul, edemele de orice natura, chistele ovariene de dimensiuni crescute, fibroamele uterine mari, tumorile cerebrale, bronsiectaziile, rectocolita ulcero hemoragica si maladia crohn, dizenteria si holera, apendicita acuta, adenomul de prostata, vezica hipertona, ruptura de perineu.
Va recomand de asemenea sa cititi articolul Apa alcalina ne este necesara!
De-a lungul timpului au aparut mai multe metode de a imbunatati calitatea apei. Astfel au aparut apa Pi, apa ionizata, apa vie etc.
Hrana pe care o consumam arde impreuna cu oxigenul din celule pentru a produce energie. Dupa ardere, hrana se transforma in reziduuri acide, iar celulele le depoziteaza in circuitul sanguin. Corpul nostru elimina aceste reziduuri prin urina, respiratie si transpiratie, restul fiind depozitate de-a lungul vaselor de sange si tesuturi.
Pentru a putea trai, sangele si celulele noastre trebuie sa fie usor alcaline (sangele are pH-ul de 7,35). Pentru a-si pastra alcalinitatea, organismul nostru face o mica “scamatorie”, prin care converteste reziduurile acide in reziduuri acide solide. Daca corpul poate mentine aceste reziduuri nediluate, le poate stoca pe o perioada nedeterminata, neafectand pH-ul in restul corpului. Asa ca le stocheaza intr-o gramada de locuri si moduri, inclusiv in grasime. Ingrasarea poate fi rezultatul necesitatii reziduurilor acide de a avea un mediu de stocare.
Concluzie: prima data suntem acizi si apoi apare grasimea.

Exemple ale reziduurilor acide solide in corpul nostru sunt: colesterolul, acizi grasi, acid uric, pietre la rinichi, urati, sulfati si fosfati. Acumularea acestor reziduuri acide reprezinta procesul imbatranirii. Formula chimica pentru colesterol si acizii grasi este arderea incompleta a carbohidratilor. Colesterolul si acizii grasi sunt rezultatul consumului de paste si paine. Acidul uric si amoniacul provin de la toate tipurile de carne. Acidul fosforic provine de la cereale, cum ar fi orezul si bauturi tip cola. Acidul sulfuric provine de la galbenusul de ou.
Acizii sulfuric si fosforic sunt otravitori. Ei trebuie neutralizati de minerale alcaline, inainte sa devina ceva benign. In absenta unei cantitati suficiente de minerale alcaline in dieta noastra, corpul nu are de ales si va fura calciul din oase, neutralizand acesti acizi, transformandu-i in sulfati, fosfati si urati; asa apare, in timp, osteoporoza.

Una dintre marile probleme ale reziduurilor acide este ca ingroasa sangele si blocheaza capilarele. Din aceasta cauza, multe persoane sufera de hipertensiune arteriala. In functie de locul in organism unde sunt stocate reziduurile acide, circulatia sangelui in acea zona este slaba si este posibil ca un organ vital sa primeasca insuficient sange, devenind disfunctional.
Multe boli degenerative sunt rezultatul proastei circulatii. Un exemplu tipic este diabetul, care este cauzat de acumularile acide in jurul pancreasului.

Celulele canceroase sunt acide, in timp ce celulele sanatoase sunt alcaline. Celulele normale nu pot supravietui in apropierea zonelor cu acumulari de reziduuri acide. Oricum, anumite persoane au gene puternice, care sufera mutatii pentru a supravietui in mediu acid. Asa se dezvolta celulele canceroase. Atata timp cat mediul ramane acid, cancerul va reapare dupa o operatie de extirpare a celulelor canceroase. Oncologistii cu experienta cresc alcalinitatea pacientilor, inainte de operatie.
Reziduurile acide din interiorul vaselor de sange sunt foarte periculoase, putand duce la infundarea capilarelor din zona creierului. Corpul nostru lipeste aceste reziduuri de peretii vaselor de sange, dar in cazul unor eforturi mari, cand presiunea creste, aceste reziduuri se pot dezlipi si bloca vasele capilare din zona creierului, provocand accidente cerebrale.
Alcalinul neutralizeaza acidul.

Apa alcalina ionizata neutralizeaza reziduurile acide din corpul omenesc si le lichefiaza pentru a fi eliminate de catre rinichi. Un exemplu care ne ajuta sa intelegem acest lucru ar fi grasimea de pe maini, dupa ce spalam carnea. Aceasta grasime nu poate fi indepartata cu apa de la robinet. Avem nevoie de un sapun pentru a lichefia grasimea si a ne curata pielea. Grasimea este acida si sapunul este alcalin.

Ne spalam corpul la exterior, indepartand murdaria, dar neglijam complet murdaria din interior. Deci ne conducem dupa dictonul “Ceea ce ochii nu vad, nu exista”.
In functie de fiecare organism, noi stocam reziduurile acide in mod diferit. Simptomele bolilor se manifesta in functie de locul unde sunt stocate reziduurile. Cand vom intelege ca bolile degenerative ale adultilor sunt cauzate de acumularile de deseuri acide, nu va mai fi nici un mister ca utilizarea apei alcaline ionizate ne imbunatateste sanatatea.

Pentru a duce o viata lunga si sanatoasa, mai intai trebuie sa eliminam deseurile acide din corpul nostru. Cel mai bun si usor mod de a scapa de aceste deseuri acide este sa le lichefiem si sa le neutralizam cu apa alcalina ionizata. Prin eliminarea particulelor rezidurilor acide din sange, eliminam riscul imbolnavirilor care pot duce la moarte subita.
Apa alcalina ionizata nu are valoare nutritionala sau de medicament, dar are uimitoarea capacitate de a neutraliza si lichefia deseurile acide, pentru a putea fi eliminate din organism, pastrand alcalinitatea acestuia – deci sanatatea si starea de bine. Mesaje de Suflet


Sursa Aici

duminică, 24 iunie 2012

Detoxifiere …avem nevoie!


Ai nevoie de o detoxifiere?Trupurile noastre se detoxifica natural zi de zi, ca parte a unui proces normal al organismului. Detoxifierea este una dintre cele mai de bază functii ale organismului de eliminare şi neutralizare a toxinelor prin colon, ficat, rinichi, plămâni, piele şi limfa. Din păcate, în zilele noastre, cu poluarea din aer, apă şi alimente, trupurile noastre reusesc cu greu să ţină pasul. Dieta noastra plina de chimicale cu alimente prea mult procesate, uleiuri şi grăsimi vegetale, alimente neecologice, cofeina si alcool, toate acestea schimbă radical ecosistemul nostru intern.
suc-verde
Trupul şi organele care au fost odata capabile sa curete substanţele nedorite, sunt acum complet supra-încărcate, până la punctul în care materialele toxice rămân în interiorul tesuturilor noastre. Corpurile noastre încearcă să ne protejeze de substanţe periculoase, prin fixare si înconjurare cu mucus şi grăsime, astfel încât acesta nu va provoca un dezechilibru sau va declansa un raspuns imun (unii oameni poarta până la 15 kilograme de mucoasa).

Detoxifierea, prin procesele de purificare speciale, este cel mai bun mod de a ajuta organismul sa se autopurifice. Este deosebit de important pentru bolile imune cum ar fi cancerul, artrita, diabetul si oboseala cronica. Cu toate acestea, chiar daca dieta este buna, o purificare de primăvară, vara.. poate revitaliza şi scăpa organismul de bacterii daunatoare, virusuri si paraziti. Iată câteva sfaturi simple de detoxifiere pentru a începe …
1. Bea mai multa apa
Prea des interpretam gresit setea cu foamea. Semnalul nostru de sete ne poate determina să mancam deoarece l-am confundat cu senzatia de foame. De aceea beti intai apă şi asiguraţi-vă că sunteţi bine hidratat inainte de a manca orice manacare pe tot parcursul zilei, micul dejun, prânzul şi cina inclusiv.
În cazul în care este posibil, asiguraţi-vă ca beti apă cu cel puţin 30 de minute inainte de a manca, acest lucru va permite apei să pătrundă în mod corespunzător in celulele corpului si hidrateaza mucoasa stomacului pregătind-o pentru o digestie buna. Puteti adăuga suc de lămâie sau oţet de cidru de mere in apa sau o puteti inverzi cu pulbere de iarba de orz, iarba de grau, Spirulina sau Chlorella.
2. Consuma un suc verde pe zi
Sucurile verzi sunt datatoare de viata atunci cand clorofila plantelor verzi ajunge in sange. Asa cum spune Jason Vale: “Sucurile proaspete reprezinta noul fast-food, un express de 15 minute de nutrienţi pentru sănătate”.
Reţete simple de suc de verde:
  • Telina, lamaie si pere (sau mere)
  • Telina, castraveti, lamaie (lasa pielea) si pere (sau mere)
  • Telina, castraveti, varza, lamaie si pere (sau mere)
  • Telina, castraveti, lamaie, patrunjel si pere (sau mere)
De asemenea, puteti să amestecati tot soiul de pulberi verzi pe care le aveti prin casa în aceste sucuri verzi pentru a le inverzi si mai mult! Încercaţi cu iarba de orz, iarba de grau, spirulina sau Chlorella.
3. Adauga mai mult pătrunjel si coriandru in mancare
Pătrunjelul şi coriandrul sunt plante verzi naturale foarte puternice ce ajuta la eliminarea metalelor grele din organism. Adaugati aceste plante uimitoare la sucuri, salate, supe şi mâncăruri. Vezi si ce se spune despre Zeolit
Reteta de pesto pentru eliminarea metalelor grele:
  • 3 catei de usturoi
  • 1/3 cana nuci de Brazilia (sursă de seleniu) sau nuci de macadamia
  • 1/3 cana seminţe de floarea-soarelui (sursa de cisteina)
  • 1/3 cana seminte de dovleac (sursa de zinc, magneziu)
  • 1 cană de coriandru proaspat
  • 1 cană de patrunjel
  • 2/3 cană ulei de măsline presat la rece
  • 4 linguri de suc de lamaie (sursa de vitamina C)
  • Praf mare de sare de mare sau/şi fulgi de dulse pentru gust.
Inmuiati semintele si nucile peste noapte in apa, pentru a elibera enzime inhibate. Tocati patrunjelul, coriandrul şi uleiul de măsline într-un robot de bucatarie. Adaugati usturoi, nuci, seminţe şi sare şi sucul de lămâie, se amestecă până când devine o pastă. Păstrati în borcan de sticlă de culoare închisă, dacă este posibil. Se poate tine la frigider. Pofta buna!
4. Respira abdominal
Respiraţia profundă, în care vă umpleti stomacul şi diafragma se extinde în jos, este unul dintre cele mai puternice exercitii pe care le puteti face pentru a activa sistemul limfatic ce ajută la detoxifierea organismului. Gândiţi-vă la sistemul limfatic ca la propriul sistem personal de eliminare a gunoiului. Exersaţi 10 respiraţii adânci, lente timp de 4 secunde pentru inspir, 8 secunde pe plin şi 8 de secunde pentru expir. Puteţi face aceste respiratii oricand.
Potrivit “Tao, arta de a respira”, până la 70% din produsele reziduale ale corpului nostru sunt eliminate prin plamani si restul prin urină, fecale şi piele. În cazul în care eficienţa plamanilor este redusă din cauza respiraţiei superficiale, mai putin oxigen este disponibil pentru celule, ceea ce încetineşte fluxul de sange care transporta deşeuri de la rinichi şi plămâni. Sistemul nostru limfatic care lupta impotriva invadatorilor virali şi bacterieni este slăbit, iar procesul digestiv este mai lent.
Respira profund, lent şi adanc într-o stare conştientă, cât de des posibil.
Sa fiti sanatosi si bucurosi!Mesaje de Suflet

sâmbătă, 23 iunie 2012

Tinerete fara batranete!

Exista tinerete fara batranete!
Exista si ce rezonanta si cata semnificatie au vorbele…TINERETE FARA BATRANETE SI VIATA FARA DE MOARTE… va aduceti aminte din copilarie, de povestile noastre si de Petre Ispirescu?
Tineretea este o stare, inainte de orice, si tine de felul in care intelegi sa traiesti. Este o trasatura a spiritului tau, mentine-l mereu tanar! Pare filozofie, dar nu este. Tinerete fara batranete se intretine si se cultiva, iar pentru asta este nevoie de putina atentie si de grija fata de tine…este nevoie de largirea constiintei si de asumarea deplina a existentei tale.
  • Ingrijeste-ti pielea
  • Evita si tine sub control stresul
  • Mananca sanatos
  • Fa miscare in fiecare zi, prin aceasta intelegand orice fel de miscare, de la mersul pe jos pana la orice solicitare fizica substantiala si constienta!
  • Constientizea-ti respiratia din cand in cand, centreaza-te pe tine tot mereu…fi constient de TINE!
  • Bucura-te si bucura-i pe cei din jurul tau si mai ales…
  • Iubeste, iubeste din tot sufletul…iubeste-te pe tine, pe cei de langa tine, iubeste viata si tot ce te inconjoara…asta e marele secret!!!
Combate stresul! Muncim, ne agitam, ne luptam cu viata (asa pare!). Iar toate acestea sunt surse de stres. Iar stresul este cel care produce valuri de adrenalina, radicali liberi si descarcari masive de cortizol, hormon care determina cresterea pulsului, cresterea tensiunii arteriale, iar toate acestea afecteaza starea generala de sanatate. Ne face sa ne simtim rau si sa ne ”acidifiem” intregul organism. Stresul este cauza principala pentru afectiunile cardiovasculare, insomnie, obezitate, depresie si anxietate. Toate acestea se combat cu autocontrol si momente de relaxare. Cateva zeci de minute de liniste in care sa-ti controlezi ritmul respiratiilor si sa-ti golesti mintea de ganduri sunt echivalentul unei pilule antistres. Nici una din problemele tale nu o sa se rezolve cu 20 de minute de relaxare, dar este foarte posibil sa le poti gestiona mult mai bine si mai eficient.
Mananca mai multe grasimi. Da! Ai citit bine! Mai multe grasimi sanatoase sunt secretul tineretii. Grasimi sanatoase inseamna un aport crescut de omega 3. Aceasta inseamna doua portii de peste gras pe saptamana, nuci si seminte (crude) – un pumnut odata- sau pur si simplu suplineste dieta ta zilnica cu citeva picaturi de ulei de in..e perfect sanatos!. Omega 3 este unul din secretele tineretii fara batranete. Un secret pe care il stie toata lumea, dar pe care il punem in practica mult prea rar!
Adora fructele. Fructele sunt esentiale intr-o dieta sanatoasa. Dar dintre toate exista cateva care isi merita pe deplin numele de super fructe. Un top al celor mai bune fructe: rodia, merele, bananele si pepenele. Sucul de rodie scade colesterolul, tonifica sistemul cardiovascular, previne arteroscleroza, combate aparitia bolii Alzheimer. Rodia contine mai mult fier decat spanacul, contine 18 aminoacizi, calciu, magneziu, zinc, seleniu, si vitaminele B1, B2, B6 si E. Este un super fruct! Nu pot sa-mi incep diminetile fara un fresh de fructe, fructe combinate cu legume frunzoase..si beau 500ml, apoi functionez si nu am nevoie de cafea!
Bea ceai verde. Nu o sa insistam asupra beneficiilor pe care ceaiul verde le aduce. Doar reamintim ca are puternice efecte antioxidante, adica cea mai usoara cale spre tinerete fara batranete. Ceaiul verde combate aparitia multor forme de cancer si, nu in ultimul rand, te energizeaza si iti intretine frumusetea pielii.
Dieta sanatoasa, zilnic. Aceasta inseamna nu doar pastrarea siluetei, ci si asigurarea aportului zilnic necesar de minerale si vitamine, care impreuna sunt capabile sa-ti mentina, din interior, tineretea fara batranete. Mai exact, incearca sa monitorizezi dieta ta zilnica, si cauta sa mananci zilnic cel putin 51% hrana vie (adica netratata termic) si 49% alimente procesate. Este vital si sanatos!
Pastreaza-ti mintea vie, invata, cauta, descopera in fiecare zi ceva nou. Imagineaza-ti si fa proiectii vizuale mereu, joaca-te cu mintea si cu ”prezentul” tau! Gimnastica pentru creier este unul din marile secrete ale tineretii fara batranete. Stimularea functiilor cognitive, nu doar ca te vor ajuta sa rezolvi si sa intelegi mai bine provocarile pe care le are viata pentru tine, dar iti vor pastra tonusul general. Iar tineretea este sinonima cu tonusul, si mai ales cu cel psihic!
Fa miscare! Iar pentru asta nu este necesar sa mergi la sala sau sa ai un antrenor personal. Este suficient sa faci 15-20 de minute de exercitii fizice in fiecare dimineata, yoga (chiar si pentru incepatori), daca te plimbi si daca mergi pe jos de fiecare data cand ai ocazia. Si inca ceva! Fa toate acestea cu placere, cu bucurie…
INVATA SA FACI TOT CE FACI CU BUCURIE, TOATE ACTIUNILE SI TOATE FAPTELE TALE SA FIE INSOTITE DE VOIA BUNA SI DE BUCURIA ASUMARII SI RESPONSABILIZARII PERSONALE…
FII CONSTIENT…
FII PREZENT…
FII BUCURIE!
Tineretea fara batranete exista! Depinde doar de tine sa descoperi asta!
Sa aveti parte de tot cei mai bun pe lumea aceasta!
Cu tot dragul, Lavinia

Sursa articol Lavi-enrose

vineri, 22 iunie 2012

Intrebari cu… raspuns


Te-ai gandit vreodata sa intrebi ce vrei sa sti? Te-ai gandit vreodata ca este foarte usor sa afli raspunsul la orice intrebare care este cu adevarat importanta pentru tine? Eu am facut-o, mi-am pus cateva intrebari esentiale pentru mine si ghici ce?! Am primit raspuns. Am primit raspunsuri care mi-au ridicat constiinta pe cele mai inalte culmi in aici si acum, am primit raspunsuri frumoase si sublime care mi-au marcat in continuare clipele, care mi-au readus linistea si bucuria in intreaga-mi fiinta, am primit raspunsuri care m-au readus catre sine.
Iti impartasesc cateva din aceste intrebari si raspunsurile mele la ele.
  1. Unde e iubirea?
Am intrebat Sinele : unde e iubirea?Desi nu ma asteptam sa primesc vreuns raspuns, totusi raspunsul de la Sine incepu sa dea navala peste mine…Si zise Sinele : Iubirea e in tine si in toti, in tot ce te inconjoara si in tot ceea ce este, este in celule si in modul in care ele functioneaza, in modul in care ele se recreeaza mereu si mereu, este in tot ceea ce este creat, implicit in tot ceea ce omul creeaza, este in modul in care iti curge sangele prin vene si iti oxigeneaza organismul, iubirea este in animale, in copaci, in firul de iarba, in patura de frunze pe care toamna le coloreaza frumos si minunat, mereu si mereu, iubirea este in fulgul de zapada si in picatura de ploaie dar si in lacrima copilului precum si in cea a barbatului dar si in lacrima de fericire de pe obrazul unei femei, iubirea este in mari, in oceane, in rauri si in vai, in pesti si in animale, in insecte si toate vietuitoarele pamantului, iubirea este in scancetul unui copil atunci cand este alaptat de mama, in suspinul femeii imbratisate cu tandrete de barbatul ei, in aerul pamantului, in piatra si in stanca, in arbori si in flori, in rodul pamantului, in valurile Dunarii, in miezul muntilor dar si pe crestele lor acoperite de nori sau de zapada ori pur si simplu sunt cuprinse de razele soarelui,iubirea este in planete si spatiile dintre ele, in stele, in luna si in galaxii, in univers dar si in multivers, iubirea este in sunete, in muzica, in cuvinte, in ganduri, in actiuni dar si in reactiuni, in zambetul Omului, in curajul sufletului de a experimenta, iubirea este in tot ceea ce facem, in tot ceea ce suntem, in tot gandim caci este iubirea fata de experienta…iubirea este in modul in care doi oameni se tin de mana, se imbratiseaza ori danseaza, iubirea este in respiratia universului, iubirea este in zi si in noapte, in modul in care ploaia uda pamantul, in modul in care semintele, imbratisate de pamant, incoltesc ca mai apoi sa devina, iubirea este in toata experienta umana si cea Universala, fie ea si duala …iubirea este in tot ceea ce este si in ceea ce nu este, in Creator si in creatia sa precum si dincolo de creator….
Hooooopa! Zisei eu Sinelui…Cum adica dincolo de Creator? Pai Creatorul nu este tot ceea ce este? Mai exista ceva dincolo de Creator?
Da, raspunse senin Sinele. Mai este ceva dincolo de Creator, mai este ceva ceea ce oamenii numesc Vidul sau altfel spus mai este nimicul, nemanifestatul care are si el infinitate de posibilitati…si in nimic este iubire desi pare greu de crezut si inteles de minte dar de fapt Iubirea sta la baza a tot ceea ce este dar si a ceea ce nu este caci din iubire s-a nascut totul….acum am inteles cu adevarat cum ca totul e iubire…
Acum am inteles ca iubirea nu este ceva care trebuie atins, ca nu e nici macar o stare ci ca iubirea este tot ceea ce este. Iubirea este in tot si in toate, peste tot si orice…nu mai cauta iubirea caci nu ai ce gasi…iubirea este! Cauta-te pe tine si ceea ce esti J
  1. Este important sa stiu ce simt, sa inteleg ce simt sau este suficienta simtirea?
Dialog intre minte si Sine
S : Simt si stiu, nu este ceva care sa nu-mi fie cunoscut
M: Foarte bine, minunat, stiu asta si e perfect asa.
S : Pai nu este perfect asa pentru ca este necesar ca tu sa intelegi si sa sti constient ceea ce simt si stiu.
M : De ce?
S : vezi, deja ne intelegem J… acest de ce este ceea ce incerc sa iti transmit.
Pentru ca astfel se sparg barierele inconstientei. In momentul in care un fragment din constientul colectiv, adica tu, “se lumineaza”, transmite informatia in intreg constientul colectiv. Cand tu devii constienta de constiinta de sine, atunci aduci informatia pura in constientul colectiv.
M : Aha! Deci as putea spune ca este unul din motivele pentru care ne intrupam?
S : Exact! Sinele oricum este dar daca mintea nu pricepe nu exista colaborare si deci nici evolutie spre expandarea constiintei. Ceea ce este in Sine este necesar sa ajunga in tot ceea ce este, in cea mai adanca negura, in cea mai slaba forma de constiinta. Asta se poate intampla doar prin “iluminarea” ta.
M : Atunci acesta este marele experiment, de aceea suntem in acest plan atat de dens, acesta este scopul coborarii tale aici si colaborarii noastre? De aceea se spune cunoaste-te pe tine insuti? Caci atunci cand intelegi cu adevarat si este necesar sa intelegi, se modifica constiinta? De aceea se spune sa incepem schimbatrea in noi insine pentru ca ceea ce schimb in mine se reflecta apoi in jurul meu, de fapt vibratia schimbarii se lanseaza in intreg constientul colectiv…asa se petrece practic schimbarea : constientizand constiinta de sine…
S : Bravo, acum suntem una!
  1. Este o minune trupul si iti ofera el experiente minunate?
Daca nu era acest trup, cum as fi putut saruta pamantul cu talpile, cum as fi putut privi ochii frumosi ai oamenilor, cum as fi putut mangaia alt om, cum as fi putut saruta fruntea nepotelei mele, cum as fi putut sa-i cuprind fetisoara in palmele mele…daca nu eram in trup cum as fi putut admira si contempla apusul, cum as fi putut sa vad culorile toamnei, verdeata primaverii, sclipirea apelor in soarele verii, fulgii minunati si florile de gheata ale frumoasei ierni…daca nu eram in trup, cum as fi putut sa ma joc cu copiii lapte gros sau matele incurcate ori ratele si vanatorii si toate celelalte jocuri ale copilariei, cum m-as fi putut bucura atat de mult de venirea vacantei de vara si de ceea ce urma sa se intample atunci? Daca nu as fi avut trup, cum as fi putut simti iubirea, dezamagirea, furia, compasiunea, durerea, tristetea, lacrima curgandu-mi pe obraji de fericire sau tristete, imbratisarea, sarutul amoros, sarutul prietenesc, sarutul fratesc si cel parintesc, topaiala de fericire sau datul din picioare de nervi, cearta urmata de impacare…Daca nu aveam trup, cum as mai fi putut sa ma bucur la vederea firului de iarba sau a florilor, cum as fi putut imbratisa pomisorii, cum as fi putut calatori pe acest minunat pamant sa vad locurile minunate pe care le-am vazut….dar mai ales daca nu as fi avut trup, cum as fi putut cunoaste oamenii minunati pe care i-am cunoscut pe parcursul vietii, cum m-as fi putut bucura de ei, cum as fi experimentat altfel sa fiu sora, fiica, matusa, cumnata, nepoata, verisoara, prietena, iubita…. cum as fi putut vedea, simti, gusta, pipai, mirosi, auzi…si fara trup cum as fi putut fi eu?Multumesc si sunt recunoscatoare ca in trup fiind pot experimenta toate acestea si mai multe. Este minunat sa fii minte, trup si suflet, este o calatorie minunata in care sti, simti, experimentezi si toate odata.
Acum ca ai aflat aceste raspunsuri mai este una foarte importanta care justifica deplin existenta prin actiune.
Ce-ti anima bucuria, ce-ti anima pasiunea?
O anima hotararea, sentimentul ca stiu ce vreau si ca fac acel ce vreau dar ceva maret, ceva care vreau cu adevarat…imi anima bucuria si pasiunea atunci cand aflu ce vreau cu adevarat iar aceasta bucurie nu ma mai paraseste, imi da forta, imi da energie, imi da incredere, este un joc continuu intre bucurie si pasiune…ma simt implinita, ma simt fericita, ma simt iubire, simt ca si cum as zbura.
Si daca intampini bariere pe drum catre a atinge aspiratia?
Corect, aspiratia este cuvantul corect si nu dorinta…cand ai dorinte, barierele sunt de netrecut pentru ca nu ai acea bucurie amestecata cu pasiunea…cand ai aspiratii, atunci ai o forta de neimaginat, ai o putere de a trece totul, intelepciunea se activeaza instant la fel si iubirea pentru ca aspiratia vine de la ce este pur in tine…devii mai bun, mai iertator mai iubitor, devii, esti una cu sinele…esti plin de compasiune si intelegere,esti centrat, echilibrat, esti in firesc…
Nu este nimic rau in a avea dorinte insa nu uita ca implinirea lor nu iti aduce decat o satisfactie de moment, o nevoie imediata, o nevoie primara.
Aspiratiile sunt cele care dau sens fiintei aici si acum, sunt cele pentru care suntem aici, acum.
… ce bine este, de mult nu am mai simtit asta, de mult nu mi-am mai simtit aripile…pentru ca am uitat, am uitat de sine si de aspiratii care imi fac fiinta sa vibreze…
Namaste!

Sursa

joi, 21 iunie 2012

Lămâia - fruct ce ne oferă o altă perspectivă asupra vieţii

Să nu uităm că durata şi calitatea vieţii noastre depind de modul în care noi alegem să trăim.


Cercetările actuale ale numeroşilor nutriţionişti pentru a descoperi reţete care să ţină boala şi bătrâneţea la distanţă, au concluzionat cu argumente solide că echilibrarea pH-ului organismului poate face minuni pentru sănătate.


În urma acestor cercetări a apărut aşa-numita „alimentaţie alcalină”, iniţiată de dr. Robert O. Young, nutriţionist, microbiolog şi naturopat. Iată ce afimă domnia sa: „ …Organismul uman a fost creat să aibă o compoziţie alcalină la bază, iar pentru a fi sănătoşi, trebuie să ne păstrăm această alcalinitate.” „ ...toate funcţiile fiziologice, respiraţia, mişcarea, inclusiv gândirea au efect de acidifiere. Iar dacă noi nu eliminăm eficient aceşti acizi prin procesele de excreţie - transpiraţie, urinare, defecare -, acumularea lor în spaţiile interstiţiale şi în organe duce la îngrăşare, la boli şi la îmbătrânire prematură.” Recomandarea dânsului este: consumul apei alcaline şi ionizate pentru stimularea capacităţii de eliminare a toxinelor, însoţit de o dietă bazată mai mult pe fructe şi legume verzi şi în special din categoria celor alcaline sub formă de suc sau piure în stare crudă.


Dr. Robert O. Young continuă: „ ...grepfrutul, lămâia, lămâia lime sunt fructe alcaline, miraculoase în acest sens, deşi multă vreme au fost considerate acide datorită acidului citric din compoziţie. Însă ele au un conţinut redus de zaharuri şi multe săruri de potasiu în compoziţie, ceea ce le face alcaline.”


Toate acestea explică de ce lămâia este considerată un fruct cu virtuţi surprinzătoare. S-a constat că ea distruge celulele canceroase, având un efect de 10.000 de ori mai puternică decât chimioterapia!!! Această proprietate excepţională n-a prea fost mediatizată pentru că există laboratoare interesate în fabricarea unei versiuni sintetice, care le-ar aduce imense beneficii. Mulţi cercetători au constatat efectul de reducere rapidă a chisturilor şi tumorilor prin consumul sucului proapăt de lămâie. Unii afirmă că lămâia este de mare utilitate în toate tipurile de cancer (cel de colon, de sân, de prostată, de plămân, de pancreas…enumerând doar câteva, cu ponderea cea mai amplă).


Experimentele efectuate în laborator după anii ’70, au scos la iveală faptul că lămâia este un agent antimicrobian cu spectru larg, eficient în infecţiile bacteriene şi cu ciuperci, eficace contra paraziţilor interni şi a viermilor. Are efect diuretic, permiţând curăţirea vezicii şi a căilor urinare. Prin proprietăţile ei antiacide reduce riscul de litiază renală. Regularizează tensiunea arterială crescută, este antidepresivă, combate stress-ul şi bolile nervoase.


Consumaţi lămâi şi nu veţi îmbătrâni” susţin nutriţioniştii. Conţinutul de acid citric cu efect puternic de alcalinizare a pH-ului, asigură un echilibru ionic şi hidric între membrana celulară şi spaţiul interstiţial, nepermiţând celulelor să îmbătrânească.


Invitaţia de a consuma lămâii este şi pentru de a avea o siluetă armoniasă, datorită efectului de prevenire şi combatere a obezităţii, principala modalitate prin care se realizează acest efect fiind intensificarea arderilor la nivel celular.


Un pahar de apă caldă în care am adăugat sucul de la o lămâie, consumat dimineaţa înainte de masă, ajută la intensificarea activităţii tubului digestiv şi la începerea arderilor celulare, punând astfel organismul la treabă cu mult înainte ca noi să ne fi început activitatea zilnică. Apa caldă poate fi înlocuită cu ceai negru sau verde, realizându-se astfel un efect benefic în plus, deoarece lămâia potenţează efectele antioxidante ale ceaiului. Studiile au demonstrat că adăugarea sucului de lămâie în ceaiul verde îmbunătăţeste cu 80% efectele catecinei (principalul antioxidant din ceai). Catecina, ajutată de lămâie, îşi manifestă efectul antioxidant prin neutralizarea radicalilor liberi, scăzând astfel stress-ul oxidativ.


Una dintre cele mai apreciate diete este cea cu lămâi, care nu este deloc dificilă, asociind consumul necesar de lămâi pentru obţinerea anumitor efecte în ceea ce priveşte sănătatea noastră cu un răsfăţ culinar. Această dietă se bazează atât pe efectul antilipemiant al lămâilor cât şi pe cel diuretic. Pe parcursul acestei diete e bine să avem un regim alimentar echilibrat, fără excese cantitative sau calitative. Regula este ca la fiecare masă să fie prezentă lămăia. Aceasta cură nu este în niciun caz un regim de înfometare, fiind recomandate mese care să aducă aportul alimentar necesar organismului, la ore fixe, bazate pe principii de alimentație sănătoasă. Pe durata acestei cure e bine să avem grijă să excludem din alimentaţie grăsimile saturate, zahărul alb rafinat şi, în general, toate alimentele despre care ştim că sunt duşmani ai sănătăţii, aducătoare de toxine şi generatoare de obezitate. Rezultate foarte bune s-ar obţine cu un regim lacto-vegetarian. Mesele trebuie completate de ingestia unei cantităţi importante de apă şi, bineînţeles, de cantitatea corespunzatoare de suc de lămâie.


Durata dietei este de 16 zile. Consumul de lămâi creşte progresiv, în prima zi se consumă sucul de la o lămâie, în a doua zi sucul de la două lămâi şi tot aşa până în ziua şapte când am ajungem la şapte lămâi. Apoi facem o pauză de două zile, după care o luăm în sens invers până când ajungem din nou la o lămâie. Sucul de lămâie poate fi consumat doar cu adaos de apă sau în combinaţie cu ceai sau într-o limonadă specială (aceasta se prepară prin adăugarea la un pahar de apă plată a 2 linguri de suc de lămâie, puţină scorţişoară şi puţină boia iute).


Lămâia lime spre deosebire de lămâia galbenă este mai aromată şi mai dulce, conţine o cantitate mai mare de calciu şi fosfor, dar este mai puţin bogată în vitamina C. Acest fruct se înscrie cu uşurinţă în lista alimentelor recomandate în dieta-tratament pentru dezechilibrele digestive.


Acidul citric din lime are o reacţie alcalină în tractul gastrointestinal, fiind capabil să diminueze simptomele de ulcer peptic, iar sucul de lime diluat cu apă călduţă este benefic în prevenirea şi tratarea constipaţiei, cistitei şi diminuează fragilitatea oaselor. Este recomandată şi pentru menţinerea unei bune sănătăţi a dinţilor: previne căderea lor, cariile dentare, şi sângerarea gingiilor.


Am expus aici doar câteva din virtuţile acestui fruct special, care prezintă şi una din cele mai proaspete, energizante şi flexibile arome. Ea deţine calitatea de a purifica şi de a intensifica aromele cu care se combină. Că este galbenă sau lime, lămâia este un aliment complex, necesar pentru menținerea unei bune stări de sănătate. În acest scop, ar trebui să consumăm zilnic cel puţin un sfert de lămâie.Mesaje de Suflet
 

miercuri, 20 iunie 2012

Întrebarea cea mai grea de la examen



La un examen din al doilea an de studii al universităţii noastre de medicină,unul dintre profesori ne făcu tuturor o supriză, atunci când ne înmânăsubiectele.

Ca întotdeauna, eu le-am citit repede pe toate, dar când am ajuns la ultimul, am rămăs derutat: "Numele femeii de serviciu care face curat în universitate?"

În mod sigur, mi-am zis, o fi vreo glumă a profesorului. O văzusem de multe ori pe femeia de serviciu. Era înaltă, cu părul cărunt, şi să fi tot avut în jur de cincizeci de ani. Dar, cum era să-i ştiu numele?

La sfârşitul examenului, am prezentat foaia de examen profesorului, fără să fi răspuns însă la ultima întrebare, atât de neaşteptată.

Înainte să se fi terminat examenul, unul dintre colegii mei îl întrebă pe profesor dacă ultimul subiect conta la nota finală a examenului.
-"Fărăîndoială că da, 50 % din nota finala", răspunse profesorul.  "De-a lungul carierelor voastre, veţi cunoaşte o mulţime de persoane. Toate sunt importante. Toate merită atenţia şi îngrijirea voastră, chiar dacă ele vi se adresează doar cu un simplu «Bună ziua»!"

Niciodată nu am uitat acea lecţie.
Mesaje de Suflet

FRAGMENT DIN RAPORTUL SOLAREI PENTRU LUNA IUNIE 2012 IN MIJLOCUL REALITATILOR SCHIMBARII

Noua prospetime a lui AN (n.t - energia polaritatilor feminina si masculina sau sacra uniune a lunii si a soarelui intr-o singura fiinta) aduce un taram total nou care se suprapune peste cel vechi.Aceasta schimbare dramatica a taramurilor nu se manifesta numai in schimbarea detaliilor fizice a ceea ce exista in jurul nostru.Acesta reprezinta o banda de frecventa total noua care contine o iubire foarte profunda. Este ca si cum am inceput intr- biblioteca si acum subtil, dar ferm, aceasta se schimba intr-o padure sclipitoare.

 In biblioteca eram ocupati, facand lucruri cum ar fi : cititul, adunarea informatiilor si planificarile. Am putut sta la computerele noastre zi si noapte, deoarece era mai usor sa avem o viata virtuala decat una fizica. In lumea padurii, nu mai exista carti sau birouri, doar copaci, flori, pasari si animale, acoperite de o bolta de stele sclipitoare. Noi avem de a face cu o intreaga noua mixtura de elemente apartinand unei realitati complet noi, care se suprapune acum peste cea veche. Pentru a ne descurca cu aceasta suprapunere a doua taramuri vaste si diferite este cu adevarat provocator.

Noi nu mai locuim total in biblioteca si nu santem inca complet in padure. Acest lucru face imposibila continuarea acelorasi activitati si acelorasi metode de a face lucrurile ca inainte. Indiferent ce incercam sa facem in modurile vechi, nu mai curge cu usurinta. Energia de a face lucrurile conform vechilor metode a disparut. In acelasi timp, nu am sarit complet in noul nostru taram , deoarece nu este inca deplin format. In timp ce bibiloteca se transforma intr-o padure , nu putem sta cu picioarele in doua lumi, sarind inainte si inapoi intre acestea, pentru ca aceste lumi nu mai sant entitati separate. Nici una dintre ele nu este completa in sine : acestea se amesteca una in cealalta. In schimb, trebuie sa gasim noi cai de a trai si functiona in acest taram semi-fuzionat.

Noi nu mai santem sinele noastre biblioteca, dar nici nu santem inca sinele noastre padure.Nu traim deplin in noua prospetime. Cum ne descurcam cu aceasta noua situatie perplexa? Am putea incerca sa continuam ca si cum am sta inca in biblioteca, cautand cartile noastre printre frunze. Dar aceste vechi elemente familiare nu mai exista acolo unde obisnuiau sa fie. Pentru a le gasi, trebuie sa cautam in locuri noi. Sau putem incerca sa ne restrictionam la o mica insula a cunoscutului. Noi ramanem la biroul nostru, tinand constiinciosi la orice obiect familiar pe care il gasim , in timp ce incercam sa ignoram semnalul pasarilor noii prospetimi care zboara in jurul nostru.

Putem incerca sa traim deplin in padure, dar aceasta de asemenea nu functioneaza. Nu putem pretinde ca reziduurile bibliotecii - biroul, cartile si proiectele nerezolvate , nu sant inca ascunse printre copaci. Ceea ce se cere este sa traim in necunoscut pentru un timp, fiind total spontani , ramanand larg deschisi catre intrarea noului si adevarului si ramanand flexibili tot timpul. Aceasta ajuta ,cu siguranta, cand alegem o carte preferata, doar pentru a descoperi ca paginile sant acum goale. Sau cand realizam ca capitole intregi din memoria noastra din aceasta viata si din cele anterioare au disparut, deoarece acestea nu mai sant relevante.

Sau cand culegem o floare din padure si descoperim ca petalele contin informatia pe care o cautam. Adevarata noastra Casa si Adevaratul Scop sant elementele cheie ale noului nostru taram. Nu ne putem conecta total cu acestea, pana cand nu fuzionam cu noua prospetime a lui AN. Asa cum incepem crescendo sa locuim in aceasta noua lume, vom fi capabili sa vedem multe oportunitati noi si posibilitati pe care nu le-am vazut inainte.

Expandatul AICI si ACUM se vor deschide si vor revela lumi in momentul prezent al lui Acum , despre care nu am stiut niciodata ca exista. Va veni in curand un timp cand realizam ca, cartea la care ne uitam este de fapt o frunza si creionul nostru s-a schimbat intr-o ramurea. O intreaga noua viata, un intreg nou fel de a fi si de a face este aici. Asa cum intram intr-o stare amplificata a TIMPULUI POTRIVIT-LOCULUI POTRIVIT , totul intra pe pozitie in jurul nostru.

Sursa :www.nvisible.com

marți, 19 iunie 2012

LUNA NOUA IN GEMENI -19 IUNIE 2012 ORA 18:02– “ O LUMINA DIVINA PENTRU SCOPUL NOSTRU DIVIN”

Luna Noua aduce un moment al renasterii benefic noilor inceputuri. Acuma , energia masculina a Soarelui este anihilata de energia feminina a Lunii , este un moment de echilibru a celor doua energii contrare dar si un moment in care energia necesara schimbarii este din nou la noi.

 Fiecare faza de Luna Noua confera o forta extraordinara gandurilor si cuvintelor , asadar, mare atentie la ce ganditi si cum va folositi cuvintele. Gandurile pozitive sau negative devin o forta in aceasta perioada, va sfatuiesc sa cultivati cuvintele care pot crea un adevarat miracol in viata voastra . Faza de Luna Noua este insotita de energii foarte mici , activitatile sunt mult incetinite, pot avea loc fel de fel de perturbari in natura, se poate simti din plin forta pamantului, se poate simti din plin forta naturii.
Luna Noua in semnul Gemenilor, un semn al mintii, al curiozitatii, al flexibilitatii dar si al dualismului , are loc pe gradul 28:43 Gemeni . Este a doua Luna Noua in Gemeni , prima Luna Noua in Gemeni a fost o Eclipsa inelara de Soare pe gradul 0:20 ,din acest motiv, putem spune ca aceste doua faze de Luna noua in semnul Gemenilor aduc schimbare mai ales prin tot ce tine de comunicare , cuvant . Eclipsa de Soare in Gemeni, a doua Luna noua in Gemeni si Venus retrograd tot in semnul Gemenilor arata ca cei nascuti cu Soarele , Luna , Venus in semnul Gemenilor si Sagetatorului se afla la o rascruce de drumuri pentru urmatoarele sase luni .

Ascendentul momentului de Luna Noua in Gemeni este in Scorpion gradul 23:03 , este o energie fixa de apa care induce destula incapatanare dar si nevoie de regenerare interna. Devenim agresivi , autoritari , ne putem intalni cu anumite adversitati sau cu rezultatele unor actiuni din trecut . Ar fi bine sa lasam emotiile negative departe de noi, acestea pot fi bariere puternice in drumul spre succes sau macar catre multumire sufleteasca . Este o perioada buna in care putem debloca anumite stari interioare , avem de partea noastra o energie ce ne da forta sa depasim obstacolele . Intuitia este maxima , creste interesul pentru ocultism , paranormal, mister, tot ce-i ascuns , secret, atrage ca un magnet . Pluto retrograd in Capricorn, unul din guvernatorii acestui ascendent enrgizeaza casa II –casa banilor, valorilor si permite reevaluarea intr-un mod profund, transformator a definitiei valorii fie ea valoare materiala ,spirituala ,nativa . Pluto este o planeta mica care induce o “energie mare “ce ne pune fata in fata cu cele mai profunde , intunecate,transformatoare experiente , scoate la lumina cele mai intunecate dorinte ale naturii umane , distruge ca sa te puna sa reconstruiesti,sparge barierele,imbratiseaza tabuurile si tot ce este interzis. In mitologie , Pluto este asociat cu Hades- domnul bogatiilor ascunse adanc in pamant , al comorilor ascunse . Daca Marte este direct , aruncator de flacari in indeplinirea dorintelor lui , Pluto este efervescent si profund , nu se multumeste cu stralucirea din exterior, el vrea sa gasesti stralucirea comorilor ascunse .Daca Marte este puterea directa , este soldatul de pe campul de lupta , Pluto este puterea ascunsa , este generalul care trimite soldatul in lupta .Pluto retrograd in casa valorilor , senzualitatii este o invitatie sa examinam profund motivatiile , factorii care pot sa ne dea o intelegere profunda a valorilor noastre , ne place sau nu , invitatia poate fi privita in mod constient sau cu multa frica . Transformarea este un cuvant de baza a acestei energiii plutoniene , schimbarile au legatura cu modul in care privim banii, posesiunile materiale ,valorile native . Orice metoda “ discutabila” de a face bani poate aduce riscuri de pierdere a norocului si dificultati financiare severe .

Al doilea guvernator al ascendentului este Marte in Fecioara in casa X, aceasta energie ne ridica in picioare pentru concentrarea pe ambitiile legate de cariera ,viata sociala . Nu este usor cu Marte in acest domeniu deoarece natura razboinica a acestei energii poate genera destule conflicte , deci atentie .Marte in Fecioara face un aspect porovocator cu Luna Noua in Gemeni gradul 28:43 ,este un aspect ce aduce conflicte , agitatie , asumarea unor riscuri ,impulsivitate emotionala , pasiuni tumultoase . Este foarte bine ca in aceasta saptamana sa cultivam controlul cam in toate domeniile din viata noastra , nu fiti repeziti , ‘apa repede de munte “ nu prea poate fi controlata .
Luna Noua in semnul Gemenilor are o influenta deosebita asupra modului in care sunt difuzate informatiile dar si cum le colectam .Ne poate ajuta sa strangem informatiile necesare unei lucrari, sa vorbim despre noi , sa ne deschidem spre altii pentru cooperare si schimb de idei . Luna Noua in casa VIII poate fi vazuta intr-un mod simplist prin “ cuvantul care transforma sau care ucide “ alegerea este a voastra . Este extrem de important sa acordam mai multa atentie cuvintelor in urmatoarea perioada .

Semnul Gemeni este un semn mutabil, un semn ce schimba regulile iar aceasta Luna Noua este un momentul ideal de a incerca sa lucram la teama de schimbare, de fapt , la invingerea ei. In mitologie , constelatia gemenilor are o legatura directa cu cei doi frati gemeni celesti Castor si Pollux . Atunci cand era pe patul de moarte , Castor l-a chemat pe fratele lui Polux. Acesta din urma i-a cerut lui Zeus sa imparta cu fratele lui nemurirea sa . Zeus a acceptat si apoi i-a plasat pe cer ,constituind astfel constelatia gemenilor . Este un mit ce arata ca partea efemera ( corpul) si partea nemuritoare ( sufletul) trebuie sa convietuiasca in buna intelegere in timpul vietii . Semnul genmenilor este asociat si cu trecerea de la primavara la vara , este un semn mutabil ce asigura trecerea spre altceva , in cazul nostru , aceasta Luna in Gemeni in casa VIII poate fi privita ca o trezire , trecere spre acele valori care sa ne aduca echilibrul in viata . Adesea , aceasta trecere nu este usoara . O Luna Noua in casa VIII ne poate face constienti de fortele noastre emotionale si psihologice , putem instantaneu sa percepem anumite informatii , putem deveni mai intuitivi cu conditia sa lasam aceste ghidari sufletesti sa ne ajute . Situatiile emotionale din viata noastra vor tinde sa se complice, sa se intensifice ,cuvantul devine arma acestei energii puternic transformatoare .Putem privi aceasta Luna Noua ca o trecere spre “ alt anotimp al vietii noastre “ , accentul este pus pe miscare , transformare ,regenerare , gandire rapida , inteligenta , exprimare usoara , reactie spontana , adaptare la schimbare dar si pe dualitate , viziuni care se bat cap in cap.


Saturn retrograd in Balanta sprijina benefic aceasta Luna Noua in Gemeni , acest aspect poate lucra in favoarea noastra doar daca am ajuns la zi cu reformularea ambitiilor noastre , a dorintelor noastre ( Saturn retrograd in casa XI ) , a modului in care vedem o relatie , un partener , cum ne implicam si ne asumam rolul unui partener responsabil intr-o relatie , ce oferim intr-o relatie . Daca am trecut de testul lui Saturn , atunci acest aspect astrologic poate poate lucra in favoarea noastra punandu-ne fata in fata cu alegeri echilibrate , angajamente intelepte , debarasari de situatiile susceptibile care pot dauna vietii nostre. Este o energie ce lucreaza pentru noi ca o protectie , o pavaza si care ne ajuta sa judecam inteligent si sa nu depasim limitele rezonabile . Saturn este prin natura sa legat de stabilirea limitelor si alocarea responsabilitatilor . In acest moment de Luna Noua , Saturn este prietenul nostru , ar fi pacat sa nu profitam de aceasta energie ce poate sa ne ajute sa devenim mai adunati, maturi ,obiectivi in toate privintele .Venus in Gemeni isi continua miscarea aparent retrograda in Gemeni pana pe 27 iunie .Relatiile , valorile , gandurile noastre sunt testate intr-un mod karmic ce nu au nici un control din partea noastra . Este un timp in care pot fi regandite anumite contracte , asocieri, parteneriate , pot aparea iubiti sau prieteni din trecut , pot fi reconsiderate anumite relatii , achizitii, valori , dorinte, necesitati prezente. Energiile lui Venus au o legatura directa cu toate lucrurile stralucitoare si frumoase, de la relatii sociale la relatii de dragoste, deci, putem vorbi de un timp in care vom regandi si reevalua totul , “de la pe cine si ce iubim la cei pe care ne iubesc”. Cei care nu se mai incadreaza in “ proiectele noastre relationale “ vor fi eliminati din viata noastra, este cel mai bun timp in care putem renunta la partenerii care nu se mai incadreaza in cerintele noastre si care ne fac destul rau, care ne tin pe loc , care nu ofera o perspectiva pozitiva vietii noastre .

 Energia lui Venus retrograd in Gemeni este o “semnatura karmica” ce cere de la noi sa invatam ca iubirea adevarata stie sa comunice , sa vorbeasca cu sufletul dar si cu mintea .
In legatura cu Luna Noua in Gemeni este asteroidul 105 Artemis . In mitologia greaca , Artemis este fiica lui Zeus –Jupiter si al lui Leto –una din cele sase femei Titan . Leto a fost blestemata de Hera (Juno) , sotia lui Zeus sa nasca pe intuneric , sa nu ajunga razele soarelui la ea . Leto a nascut-o pe Artemis destul de greu iar aceasta a deveni moasa mamei ajutand-o sa-l nasca pe Apollo, fratele ei geaman . Se poate spune ca Zeita Artemis a fost literalmente nascuta pentru a servi ca un protector. Ea a fost tot timpul receptiva la vulnerabilitatile , nevoile si suferinta celorlalti , a devenit patronul spiritual al nasterii, protector al copiilor . Deseori , ea a fost chemata pentru a sprijini copiii unor mame nevoiase , in durere. Artemis a fost renumita pentru abilitatile ei de vanator neinfricat dispus si capabil de a se lupta cu animalele cele mai periculoase .Ea nu a fost interesata ide cultivarea terenurilor sau de valorificarea fortelor naturii pentru beneficiul oamenilor ci pentru protejarea locurilor pustii, a padurilor, animalelor . Zeita Artemis este asociata cu Luna , mai ales cu SEMILUNA , FAZA “ LUNII NOI “ iar din acest punct de vedere ea mai avea numele de Phoebe “ o lumina “ sau “ cea luminoasa “ . Artemis , ca Zeita a Luminii a avut datoria “ iluminarii divine “ fiind descrisa ca o lumanare , lanterna “ ce lumineaza calea celor care au curajul sa exploreze teritorii neexplorate inca . In ciuda “ naturii ei salbatice , rebele “ , a refuzului ei de a se conforma traditie , a naturii ei independente , mitologia o descrie totusi si ca una din zeitele compasiunii, vindecarii, protectiei .

Luna Noua in conjunctie cu asteroidul Artemis poate fi privita ca o “ Lumina divina ce ne lumineaza scopul nostru divin “ . Aceasta lumina divina se naste prin cuvinte , prin puterea creatoare a limbajului , prin acceptarea noilor situatii .Un aspect important al lui Artemis ne orbeste despre atitudinea fata de sex . Nu trebuie uitat ca Artemis a luptat continuu sa-si apere dorintele sexuale , sa se protejeze , sa-i fie respectate cerintele . A fost alegerea ei si pentru asta a si ucis. Din acest punct de vedere , Luna Noua in Gemeni in conjunctie cu Artemis poate aduce competitivitate ,agresiune , respectarea alegerilor legate de sex, respectarea nevoii de independenta .Este o energie ce ne ajuta sa luptam pentru dorintele noastre sacre .
Tot Luna Noua in Gemeni este in conjunctie cu steaua fixa Polaris .
Polaris detine un loc de onoare in sfera cereasca deoarece este cea mai apropiata stea in vecinatatea nordica a pamantului . Asa cum Polaris ofera un punct de orientare fizica in cer , din punct de vedere astrologic , esoteric , aceasta stea fixa genereaza teme similare : orientare sigura , directie , vointa , scop, evolutie . Luna Noua in Gemeni in conjunctie cu steaua fixa Polaris poate sa ne indice scopul adevarat al vietii noastre . In aceste zile , Polaris ne ajuta sa gasim “ orientarea corecta “ in viata noastra , reorientarea noastra daca ratacim de multa vreme fara rost . Polaris ne reaminteste de scopul de care avem nevoie si pentru care trebuie sa luptam. Polaris este o poarta a schimbarilor . Polaris indica directia corecta iar in conjunctie cu Luna Noua in Gemeni poate arata trecerea spre directia spirituala corecta a sufletului nostru .
Simbolul Sabian pentru gradul 29 Gemeni :
“ Prima mierla a primaverii canta din varful unui copac” .


Mierla este un simbolal transformarii , pasarea in general este un simbol al vietii la inaltimi . O pasare neagra nu renunta prea usor la secretele ei ,la intelepciunea ei iar simbolul mierlei este vesnic legat de utilizarea diferita a simturilor interioare , de constientizarea partilor ascunse din noi . Prin acest simbol, aceasta Luna Noua ofera un proces fundamental al alchimiei sufletului care este de tranzitie si transformare .Idealurile mai inalte , dorinta de a sti mai multe ne va ajuta sa “ zburam “ , tot ceea ce trebuie sa facem este sa ne lasam sufletul sa vorbeasca . Pasarea neagra traieste in taramurile mai inalte si este un simbol al informatiilor spiritiuale, idealurilor inalte, gandurilor inalte . Aceasta luna noua ofera acces la energiile superioare ale Universului , divinitatea ne ofera sprijin prin ghizi spirituali, cuvinte magice . Pasarea este viata la inaltimi, aproape de cer , culoarea neagra este un simbol al potentialului pur,intre cele doua nu exista nici o limita pentru transformarea noastra . Mierla este un semn bun , se crede ca ea poate aduce lectii importante prin meditatie ,transporta la si de la cer misterele gasite acolo . Se spune ca in Copacul Mondial din alte lumi , canta trei mierle , cantecul lor induce somn sau meditatie care permit impartasirea secretelor mistice . Mierlele sunt timide si prefera propria companie decat compania altora iar vocea lor are capacitatea de vindecare si informare .Prin acest simbol , aceasta Luna Noua ofera o constientizare sporita a adevaratului nostru rol in aceasta lume prin ghizi spirituali, semne prevestitoare ,cuvinte magice . Acest rol ne pune in legatua cu dorinte profunde ale sufletului nostru.

Este o Luna Noua in Gemeni in casa VIII ce vrea sa intelegem ca schimbarile si sfarsiturile sunt necesare pentru evolutia noastra, aceasta energie ofera puterea de a transforma tot ce este intunecat si murdar ajutandu-ne sa ne vindecam sufletul.
Adriana Tudosa


Sursa : Aici

Vaticanul

Am promis de ceva timp faptul ca ADEVARUL va fi expus atunci cand oamenii vor avea curajul sa il ceara. Vaticanul este responsabil pentru conspiratia criminala si pentru cele mai odioase crime impotriva umanitatii. Oamenii trebuie sa ceara despagubiri pentru victime. Atat de multe tari au suferit din cauza acestei institutii barbare.

Irlanda a facut primul pas in a alunga tirania Vaticanului. Dupa eliminarea acestei tiranii oamenii vor putea sa isi recupereze patrimoniul lor adevarat. Vaticanul nu este responsabil doar de violul copiilor; este de asemenea responsabil pentru violarea Irlandei si pentru rescrierea istoriei sale. Atunci cand adevarul complet va fi dezvaluit, lumea va fi apoi libera de tirania maleficelor reguli ascunse dupa niste asa numite dogme.

Lumina adevarului expune tot ce a fost ascuns. Niciodata nu te-ai asteptat sa vezi dezvaluite crimele comise de Vatican in timpul vietii tale. Acest lucru, draga mea, este primul pas in eliminarea controlului malefic. Mai sunt multe lucruri de dezvaluit. Oamenii au vorbit. Vaticanul va cadea ca o casa din carti de joc, pentru ca fara sustinerea oamenilor, nu poate exista.

Nu trebuie sa ascultati comenzile Cabalei. Din nou, va spun ca “nimic nu e ceea ce pare”. Voi deveniti constienti de acest lucru si ca niciodata inainte, vedeti lucrurile asa cum sunt ele. Cabala a reusit sa va tina sub control – intotdeauna sa le serviti dorintele de 2000 de ani – o realizare pentru ei! Acum voi trebuie sa va treziti si sa va luati inapoi puterea care va apartine de drept. Tot ce trebuie este sa aveti vointa de a face acest lucru. Sunteti la jumatatea drumului. Interiorizati-va, uitati-va in sufletul vostru, acolo veti gasi adevarul.

Atat de multe informatii va sunt oferite incat este dificil sa tineti pasul. P.W este o mare sursa de putere. Setea lui de cunoastere, si de faptele reale, este o combinatie imbatabila. El este un om de mare intelepciune. Suntem privilegiati sa il avem la bord.

Planurile malefice ale Cabalei sunt expuse in fiecare zi. Intalnirile lor secrete nu mai sunt atat de secrete. Ei vor raspunde pentru ceea ce au facut umanitatii. Ce au de gand sa faca si ceea ce le va fi permis sa faca, sunt doua lucruri diferite. Ei s-au pus mai presus de toti ceilalti; dar acum, toata lumea poate vedea de fapt, cat sunt de ridicoli. Puterea reala s-a mutat la oameni, care nu mai traiesc precum oile.

Misiunea voastra este de a restabili echilibrul mintal lumii voastre; de a inlatura tot ce este corupt si de a inceta sa mai ascultati ordinele Cabalei. Fara crime! Oamenii din fiecare tara au dreptul de a trai in demnitate si pace, si de a nu mai avea forte subversive care creeaza situatii atat de groaznice incat oamenii ies in strazi si cer actiune. Intrebati-va cate tari s-au confruntat cu acelasi scenariu, astfel incat sa inceapa un razboi. Nu mai permiteti belicistilor sa va tot traga valul peste ochi, sa va pacaleasca. Ei oamoara mii de oameni fara sa se gandeasca. Totul face parte din joc pentru ei. Nu au nici un respect pentru umanitate. Ei nu sunt ca voi. Voi sunteti fiinte umane cu sange cald si aveti tot dreptul de a trai pe planeta Pamant. In schimb ei au sange rece, nepasatori si fara inima; interesati doar de control si de crearea Noii Ordini Mondiale, in care voi veti fi tratati si veti trai ca niste sclavi, doar ca sa ii slujiti. Asta va doriti pentru voi si pentru viitoarele generatii? Este o decizie pe care trebuie sa o luati acum, pentru ca timpul este critic. Amintiti-va ca prin a nu a face nimic, va dati acordul.

Veti fi sprijiniti pe deplin in restaurarea dreptatii si pacii pentru toata umanitatea. Cand o sa va intoarceti la starea de Spirit, veti vedea si singuri cum este sa traiti fara toate restrictiile facute de oameni pe care le suportati in prezent pe Pamant. Fiti curajosi si aveti incredere in voi insiva – voi stiti ca o puteti face. Cei din interiorul Cabalei incep sa se teama. Uitati-va la toate legile pe care le creeaza in graba, producand, astfel, si mai multe restrictii asupra vietilor voastre. Ei nu au acordul oamenilor de a creea Noua Ordine Mondiala. Nu va mai complaceti intr-o stare de letargie emotionala. Iesiti din starea hipnotica in care ati fost tinuti de atata timp. Aveti totul de pierdut daca ramaneti in aceasta stare. Decizia voastra va afecta umanitatea si generatiile viitoare. ACUM este timpul sa actionati!

Trebuie sa depasiti toate obstacolele care vor fi plasate in calea voastra si toate activitatile sportive care sunt utilizate pentru a va distrage atentia de la ce se petrece de fapt. Cabala este disperata sa isi continue planurile inainte de expirarea timpului. Ei nu o pot face fara voi…deci cine are puterea?

Impreuna, in iubire si lumina, veti reusi in a aduce pacea lumii voastre. Sunteti privati de lucrurile de baza, hrana, casa si imbracaminte. Toti oamenii sunt egali. Oamenii intra si ies din lumea asta exact in acelasi mod. Ati permis propagandei Hollywoodului sa va distorsioneze ideea realitatii. Acest lucru a fost facut intentionat pentru a va asigura un fals sentiment de realitate. Nimic nu este intamplator. Totul a fost planificat cu atentie. Lumea voastra astazi incearca sa se extraga din planurile care au fost facute la Consiliul de la Niceea, acum 2000 de ani. S-a crezut ca acele planuri se vor realiza in 2012. Ei chiar au crezut ca umanitatea va fi abandonata si Lumea Spiritelor si prietenii vostrii din univers vor esua in salvarea voastra?

Fiecare dintre voi este pretios: un far de lumina intr-o lume a intunericului. Lumina depaseste rapid intunericul. Vom reusi. Adevarul va asteapta.
Incearca sa te odihnesti draga mea. Stiu ca este emotionant atunci cand oamenii fac un pas inainte incercand sa afle adevarul, fapt ce arunca lumina asupra a ceea ce se intampla. Se descopera acum ca mintile mari ale trecutului au lasat multe indicii in scrierile lor care acum ies la lumina. Sincronizarea este perfecta. Totul se aseaza frumos, draga mea.

Sotul tau care te adora, Monty


Website: The Montague Keen Foundation
Tradus: Anca

10.000 de metri



Bing-bang, bing-bang – iată sunetul pe care-l aștept.
Viața mea se rezumă la așteptarea unui sunet idiot. Îmi petrec viața la 10.000 de metri și trebuie să înghit toate prostiile pasagerilor. Obligația mea profesională este ca să accept totul, cu zâmbetul pe buze. La zborul trecut am avut o pereche de gemeni care au plâns non-stop, timp de 7 ore. Sunt convinsă că au adormit imediat după aterizare și, în următoarele două zile, nu se vor trezi decât ca să mănânce.
Bing-bang, bing-bang, sunetul se repetă enervant. Trebuie să mă duc la 23B să văd ce vrea. Dumnezeule, nici măcar nu am decolat bine și sunt chemată. E clar, voi avea o zi grea. Gândurile îmi zboară în așteptarea semnalului de la pilot, că decolarea s-a încheiat. Acum sunt supărată, problemele au început să apară odată cu vizita mamei mele la spital, pentru controlul anual. Îmi aduc aminte cum o luam de mână și… bing-bang, bing-bang. Astăzi sunetul ăsta o să mă omoare, 23B nu are pic de răbdare.
Mă uit la colega mea, care-mi face semn că pot să plec. Pilotul a terminat decolarea și a dat semnalul. Mă ridic, îmi aranjez fusta și cu mâna dreaptă îmi netezesc o cută impercetibilă a gulerului. Cu zâmbetul profesional pe figură, dau perdeluța la o parte și pășesc la clasa întâi. Ochii scanează rapid persoanele de aici. Unul, doi, trei oameni de afaceri, care-și scot laptopurile, un bărbat între două vârste ce se pregătește să citească o carte și o familie cu doi copii. Mama copiilor îmi zâmbește sincer. Primesc cu multă bucurie zâmbetul ei și o întreb dacă dorește ceva. Îmi răspunde că nu. Până acum stăm bine, la clasa întâi n-o să fie probleme. Mai sunt și câteva locuri libere.
Îmi continui drumul pe culoar și mă îndrept grăbită spre 23B. Cum o zăresc, îmi dau seama că este exact persoana care aduce necazurile. Tânără, înfumurată, crede că le știe pe toate și că i se cuvine orice. În mintea ei, toți oamenii de pe Pământ s-au născut și trăiesc numai ca să-i facă ei pe plac. Din păcate, eu chiar va trebui s-o mulțumesc.
- Vreau să mă mutați de pe acest loc spune ea cu un glas pițigăiat.
Respir adânc si o întreb zâmbind:
- De ce doamnă? Care este problema?
- Nu vezi că m-ați așezat lângă un negru? Crezi că pot suporta asta, tot zborul?
Uuupss! Problemă rasială, îmi spun în mintea mea. Arunc o privire către ceilalți pasageri și văd că toate privirile sunt ațintite asupra mea. Toți așteaptă răspunsul meu.
Mi-e greu să spun ceva, mă uit la bărbătul de culoare de lângă ea și-l văd cum se uită șocat la mine, fără să îndrăznească să spună ceva. Hainele îngrijite și privirea inteligentă trădează un intelectual ce pare a merge la o conferință.
- Voi căuta să văd ce pot face, doamnă, îi răspund femeii, zâmbind.
Mă duc până în spatele avionului. Este aşa cum am bănuit. La “economic” toate locurile sunt ocupate. Știam asta, dar trebuia să mă conving. Simt în ceafă privirile a zeci de oameni. Toți sunt curioși să vadă cum se va dezamorsa situația aceasta tensionată. Ajung din nou la 23B.
- Stimată doamnă, după cum am bănuit, avionul este plin… și fac o pauză, în care o privesc și o văd cum stă gata să explodeze de revoltă și de scârbă … singurele locuri libere sunt la clasa întâi. Va trebui să am acceptul căpitanului, pentru a putea muta o persoană la clasa întâi.
Dintr-o dată, o văd cum ia o față victorioasă și întâmpină toate privirile dezaprobatoare, cu un aer de superioritate.
Toți pasagerii mă privesc supărați. Toți se așteptau de la mine să o pun la punct, pe această femeie. Nu pot să stau să le explic că nu am voie să mă cert cu pasagerii și că nu aş fi făcut decât să pornesc o ceartă inutilă.
Ajung la căpitan și-l întreb dacă pot muta o persoană de la “economic”, la “business”, din motive rasiale.
Căpitanul îmi spune să procedez cum cred eu de cuviință, ca să rezolv situația. Cuvintele lui “am încredere în tine, știu că te vei descurca minunat” mi-au adus un zâmbet pe buze. Deja mă simt mai bine și acum pot gestiona orice situație dificilă.
Cu acordul căpitanului, mă întorc la femeia isterică. Acum zâmbesc din toată inima și încep să vorbesc:
- Stimată doamnă, căpitanul a fost de acord. Nimeni nu este obligat să stea lângă o persoană dezagreabilă.
Un murmur de nemulțumire s-a auzit în tot avionul. Femeia jubila. Negrul tăcea. Am lăsat murmurul să se stingă și, exact când femeia începea să-și strângă lucrurile, am continuat:
- Domnule… aţi fi aşa de amabil să mă urmaţi la clasa I? În numele întregii noastre companii, pilotul vă cere scuze pentru faptul că aţi fost pus în situaţia de a avea lângă dumneavoastră o persoană atât de neplăcută.
Dintr-o dată, am fost luată prin surprindere de zeci de aplauze și țipete de bucurie din întregul avion. Toată lumea se bucura alături de negrul, căruia îi zărisem lacrimi în ochi.

Autor text: Răzvan

poveste insiprată de o întâmplare adevărată,
petrecută pe data de 14 octombrie 1998



Mai multe informatii la: http://filedelumina.ro/2012/06/18/10-000-de-metri/#ixzz1yDoaS3dr

duminică, 17 iunie 2012

Cine Moare ?


de PabloNeruda

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.

Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

 Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul. Daca va fi sa plangi, plange de bucurie. Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale. Daca va fi sa furi, fura o sarutare. Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica. Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire. Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi...


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

LIKE

Etichete

1 (1) 1998 (1) 2 (1) 2012 (65) 2013 (16) 2014 (5) 2015 (5) 2016 (2) 2017 (1) 3 (1) 4 (1) 5 (1) 6 (1) A te iubi (12) Acceptare (2) Access Bars (2) Access Consciousness (1) ACTIVAREA KUNDALINI (1) Adamus (6) Adevar? (42) Afaceri (1) Afirmatii (1) ajutor (7) Alexandru Pargaru (3) Aloe Vera (1) Amintiri din moarte clinica (1) Among Us (1) Andrei Laslau (1) Änglavakt (1) Apa (13) apocalipsa (3) Argangheli (3) ARHANGHELUL MIHAIL (1) Asa NU (1) Astazi Dumnezeu vrea ca tu sa stii (10) Astrologie (14) Astronaut (1) Augusto Cury (1) Barbara Hand Clow (6) Barbatul si Femeia (8) Bebe Mihaescu (1) bucegi (1) Bunker Roy (1) caini (1) carte (39) Cartoful (2) Castigatorul la (1) ceapa (1) chakre (4) Chakrele Corpului Uman (2) Charlie Chaplin (1) Codul Lui Oreste (6) COMPASIUNE (1) Conspiratia Tacerii (1) Constelatia Pleiadelor (2) copii (36) copiii (13) copiii de cristal (3) crime time (2) cristofor (1) Curs De Dezvoltare Personala (7) Dan Farcas (1) Dan Luca (2) Dan Puric (1) daruieste viata (1) david (1) dedublare (1) Deepak Chopra (2) Dezvoltare personala (267) Dezvoltare Spirituala (73) Dimitrova (1) Dincolo de limite (1) doctor (1) documentar (2) Doneaza (1) doreen virtue (3) Dorinte (1) Downey (6) DR. WAYNE W. DYER (2) drama (1) Drunvalo Melchizedek (3) Echilibrul vorbirii și tăcerii (1) echinoctiu (1) ECKHART TOLLE (7) Eclipsa (4) Editura For You Newsletter (57) ego (3) Elena Cocis (1) eliberare (1) energii (16) Episodul (6) euro (1) evrei (1) evreii au talent (1) extraterestri (11) Fericire (3) film (37) FLP (2) Fotografie (5) frica (5) Furie (1) Gabriela Benchea (2) Gerrit Gielen (1) Greg Braden (1) HIPERSENSIBILITATE (1) Ho’oponopono (3) iertare (10) ingeri (13) ingrijorarea (1) inima (7) Intelepciune (2) intinereste (1) Intoleranta Alimentara (1) Inuaki (2) INUAKI Reptilianul Din Mine (1) Ioan Alexandru (1) ioan vladuca (1) Isus (8) iubire (48) Iustin Narcis Ianau (1) Iustin Parvu (2) James Tyberonn (1) japonia (2) Jennifer Hoffman (27) Johan Brisinger (1) Jordan Duchnycz (1) judecata (1) Kahlil Gibran (1) Karen Bishop (1) Karma (2) Kryon (7) Lauren C. Gorgo (15) Lauren Gorgo (3) lectii (1) luther (1) Magul din Carpati (1) manuscris (1) Manuscrisele de la Marea Moarte (1) Marea Moarta (1) Maria Magdalena (1) Mark Boyle (1) marte (4) Masaru Emoto (1) Matei (32) Maturitate (1) mayas (5) McDonald's (1) medicina (2) mesaj (3) Metatron (1) Michael Nvquist (1) Michael Odoul (3) mierea de albini (2) Minti luminate (1) minune (5) miracol (20) mister (7) Monica visan (2) Mullins (1) Mullins Food Products (1) Muzica (11) Muzica de relaxare (1) Muzica Motivationala (3) Narcis (1) natural (1) naturist (1) Neale Donald Walsch (1) Niculina Gheorghiţă (14) noua generatie (1) Noul val de Iubire (1) Nu e sfarsitul lumii (1) NU vaccinarii (24) nuci (2) Ora Pamantului (1) Oscar Wilde (1) OSHO (28) otrava (1) OZN (30) Pace (1) Pamantul (6) PAMANTUL IN DIMENSIUNEA A 5-A (2) parinti (2) Parinti straluciti (1) Paul Ferrini (9) Plansul (1) Plenitudine (2) Poezie (10) portal (1) Portalul Datei Triple (1) povesti cu talc (58) printre noi (1) profesori fascinanti (1) Profetii (7) Psihologie (8) Rai (1) reptilianul din mine (1) Respect (3) ridiche neagra (1) Roma Downey (6) România (28) Ronna Herman (1) Rudolf Steiner (1) rugaciune (2) SaLuSa (35) sanatate (125) Schimbarea (4) Scrisoare (1) Scrisori din Cer (1) secret (1) secrete (2) SENSIBILITATE (1) sfecla rosie (1) Shift (1) siberia (1) Simplificare (1) Sleep Talk (1) Smerenie (1) sms (1) solstitiu (1) Spiritualitate (32) Stephen Covey (3) Sti (1) Stiati ca.... (47) Stima de sine (1) succes (1) suflet (5) Sundar Singh (1) sunet (1) Sunt eu insumi (2) Şi tu poţi fi Supernanny (2) talent (2) Tehnica Bowen (1) Tehnici (2) Tehnici de meditatie (4) Terapia iertarii (3) terapie (3) test (1) Tom Kenyon (9) Traditii (1) Traieste (1) transmisie (39) Triada Eclipselor (3) tunami (1) tusea (1) ufolog (1) Uleiul de cocos (1) Vanga (1) Viata (7) video (62) vindecare (2) vitamina C (1) vitamine (1) Zambeste (1)