Copiii De Cristal

Copiii noilor generatii...sunt Magnifici...

I-ati observat in parc? Cat de naturali si frumosi sunt? Sunt indragostita de ei, de puritatea lor!


Ar fi o minune ca un copil sa isi pastreze si sa aduca cu el mai departe darurile copilariei. Inocenta si frumusetea naturala. Spontaneitatea si tenacitatea, curajul de a fi el insusi.

Am primit acest mesaj, imi place mult si sunt onorata sa il postez aici la Copiii de Cristal.

Ei sunt generatia de magnifici sositi special pentru a configura noul:

" Copiii de cristal vin cu daruri fata de generatiile anterioare, au o noua deschidere catre nou si usurinta de a procesa informatiile si tehnologia, noua.

Au o puternica personalitate si sensibilitate innascuta.Toate aceste daruri ale copiilor sunt conferite de evoluţia conştiinţei, de saltul spre o altă treaptă de evoluţie a conştienţei.

Conştienţa este un atribut al conştiinţei, reprezentat de starea de a fi conştient, de a fi deschis spre conştientizare şi a utiliza acest instrument al conştientizării.

Copiii noii generaţii au venit ca să ne arate că ei folosesc alte „instrumente” în care noi, adulţii, nu avem încredere. Ei pot fi intuitivi în mod natural şi raţionali într-un mod surprinzător de logic şi firesc.

Putem să alegem, să-i lăsăm să ne înveţe lecţia pe care ei o ştiu deja sau să ne încăpăţânăm să-i transformăm în ce dorim noi să fie. Nu vom reuşi asta. Se vor refugia în lumea lor, se vor închide, ne vor exaspera navigând în lumea virtuală.

Dacă îi lăsăm să ne arate felul în care doresc ei să transforme Pământul, ne vom deschide şi noi spre iubire, compasiune, ne-condiţionare şi acceptare.

Dacă nu acceptăm propria lor individualitate şi dorinţă de exprimare de sine, vom aduce singurătatea în vieţile lor şi în vieţile noastre, separarea în familie, dezbinarea, tristeţea.

Este important să înţelegem rolul major pe care fiecare dintre noi îl are în relaţia copil-părinte.

Ca si copil al părinţilor noştri, pe care i-am ales înainte de a veni pe Pământ, avem datoria să nu îi judecăm, să nu îi ignorăm şi să le fim recunoscători că şi datorită lor suntem ceea ce suntem.

Ca şi părinţi ai copiilor noştri, care ne-au ales înainte de a veni, avem datoria să îi respectăm ca Suflete, să nu îi constrângem şi să-i învăţăm să aleagă între Bine şi Rău, fără să alegem noi pentru ei când devin responsabili şi conştienţi.

Am întâlnit părinţi focalizaţi pe evoluţia lor de dezvoltare personala, mai presus de care nu existau nici familia, nici cariera sau bunurile materiale, dar nici copiii, care erau mici şi aveau nevoie de ei.

Şi mă întreb, oare unde este aici evoluţia spirituală? Fiindcă Sufletul nu evoluează dacă nu îşi manifestă toate aspectele pe care şi-a propus să le manifeste aici.

O parte a lui suferă, odată cu copilul ignorat, care şi-ar dori ca în prezenţa părinţilor să nu se mai simtă singur, nedorit, sau o povară.

Copiii speciali sunt mult mai sensibili. Ei ştiu că au venit şi ca să fie iubiţi, să deschidă părinţii spre iubire.

Ei ştiu că au venit să fie aici şi să fie activi, îmbinând cele două aspecte: Inger şi Om.

Îngerii nu pot să facă lucruri, oamenii pot.

Oamenii nu pot încă să iubească total necondiţionat, să accepte şi să ierte, îngerii pot.

Copiii speciali sunt şi oameni şi îngeri.

Asta e ce avem noi, adulţi ai vechilor generaţii, ori tineri, adolescenţi sau copii ai noilor generaţii, de înţeles, de acceptat, de trăit pur şi simplu." Alexiada

Copiii ar trebui invatati despre emotii din prima copilarie, acasa, de catre parintii lor, care la randul lor ar trebui antrenati si invatati sa fie parinti buni si intelepti, fara atasamente de nici un fel.

Parintii perfecti nu exista, inca.

Parintii perfecti ar sti ca un copil are nevoie de mai mult decat de hrana sanatoasa, proaspata (cu forta vietii in ea) si nutritiva.

Un copil are nevoie de atentie, de rabdare si DRAGOSTE, de un spatiu sacru al dezvoltarii personale armonioase, o imaginatie incurajata, jocuri cu zane si pitici si lumanari aprinse in scorburi de "pitici", de Mos Craciun, de stele cazatoare care implinesc dorinte, povesti despre iubire de sine si curajul de a fi.

educatia si cresterea unui copil nu este control si 'dresaj' plin de reguli, perpetuate limitativ " nu face aia si nici aia si nici aia" fabricand mici roboti. faptul ca suntem mai mari decat ei, nu inseamna ca suntem si intelepti. ne-au ales sa le fim parinti, sa ii invatam cum sa deprinda a pasi si exista pe aceasta planeta.nu suntem cu nimic superiori lor.

deseori, cei mari fac pe sefii cu ei. in sfarsit au pe cineva pe care sa conduca!! de aici izvorasc rebelii, din dorinta de nesupunere la control.

ei stiu bine ce fac, ei simt adevarurile si activeaza sistemul de protectie impotriva controlului si conflictul dintre generatii e acolo..

copiii, tinerii stiu ca viata este nelimitata, libera si nu frica, nu inteleg de ce adultii raman blocati in frica.

ei vin pe planeta fara frica. vin cu haruri si acces la intelepciunea sufletului.

a fi parinte intelept presupune sa le permiti sa isi manifeste magnificienta si sa fii autentic. sa ii ghidezi. inspiri. cum? tu stii cum. puterea ta de parinte trebuie sa izvorasca din iubire si intelepciune & compasiune & rabdare infinita. nu aducand frica, amenintarile si controlul.

poate daca un copil ar fi o piesa de decor nemiscata, cred ca cei mai mari, parinti, bunici, matusi, bone, educatoare..etc ar fi in sfarsit multumiti!

din fericire, dorinta de explorare a lumii este uriasa la copil

cei mari nu au vina. ei perpetueaza ce au preluat. cei mari deseori nu stiu sa Iubeasca. au uitat cum e sa daruiesti si sa simti iubirea, cum e sa fii vulnerabil aratand Iubirea.

cand erau copii o simteau si erau dragostea pentru orice nimic, insa au crescut si au uitat cum sa fie dragostea. din acest spatiu al uitarii, ei aduc pe lume copii si tot asa, jocul continua.

un joc al uitarii Iubirii. un joc al ranilor nespuse, al lipsei de comunicare si ascultare. fiecare dintre noi poate sa aleaga sa isi reaminteasca cum sa iubeasca, din nou.

exista acest potential. il putem descoperi impreuna daca te simti coplesit(a) de realitatea tridimensionala. pot sa te inspir cum sa iubesti din nou copilul din tine.

un copil este un tezaur. joaca este esenta unui copil.

e totul atat de simplu si atat de complicat. uitati-va in jur.

copiilor ar trebui sa le povesteasca cineva despre impactul emotiilor negative, prima frica, prima durere, prima nedreptate. ii limiteaza si blocheaza daca nu stiu, daca nu inteleg..de ce?

daca le explicam ei vor sti ca nu exista vina si vinovatie, ca nu exista greseala, ci doar experiente, copiii vor sti ca e ok sa ai si emotii negative, ca nu esti "un ciudat".

daca le explicam cu rabdare vor sti ca exista experiente care ii limiteaza si unele care le permit accesul unor potentiale inimaginabile.

daca vor sti sa stapaneasca emotiile, vor intelege regulile jocului si vor fi liberi sa creeze si sa experimenteze o viata frumoasa.

cu dragoste pentru fiecare copil al planetei, Carmen

Sursa : http://www.celestevents.ro/