Informații surprinzătoare despre... RUJ

 

 

 

Ce produs folosit aproape zilnic de către femei poate conține plumb, țesut cerebral de vacă sau pudră obținută din zdrobirea cochiliilor de gândaci? Probabil că nu te-ai fi gândit niciodată că produsul în cauză este rujul. Puțin dezgustător, nu-i așa?

Ei bine, potrivit agențiilor de reglementare nu avem niciun motiv de îngrijorare, deoarece “cantitatea de plumb este mult prea mică pentru a putea reprezenta un pericol, creierele vacilor bătrâne nu mai pot fi folosite în producerea rujurilor după epidemia bolii vacii nebune, iar cochilia de gândac zdrobită este complet sigură pentru sănătatea noastră.”

Însă, potrivit Wikipedia.org, un studiu realizat în 2007 de către un grup de consumatori, a descoperit că peste 60% dintre rujurile existente pe piață conțineau urme de plumb, în special nuanțele roșii. Nivelul plumbului a variat între 0,03 și 0,65 părți pe milion. O treime din rujurile analizate care conțineau plumb au depășit limita de 0,1 părți pe milion stabilită de agențiile de reglementare.

• Istorie

Femeile antice din Mesopotamia au fost probabil primele femei care au inventat și au folosit rujul. Acestea zdrobeau pietre prețioase și le foloseau pentru a-și înfrumuseţa buzele. Femeile din civilizația antică care locuiau în Valea Indusului aplicau ruj pe buze cu scopul de a-și decora fața, iar egiptenii antici au extras colorant roșu din fucus, alge marine brune. Rujurile cu efect strălucitor au fost realizate inițial dintr-o substanță sidefată ce putea fi găsită în solzii de pește.

În timpul Epocii de Aur a Islamului, cosmetologul renumit Abu al-Qasim al-Zahrawi, din Andaluzia arabă, a inventat rujurile solide, care erau tuburi parfumate rulate și presate în matrițe speciale. În Europa Medievală, rujul a fost interzis de Biserică și se credea că este folosit ca și o “încarnare a Satanei”, produsele cosmetice fiind “rezervate” doar pentru femeile ușoare.

- Anglia

Colorarea buzelor a început să câștige popularitate în Anglia secolului 16. În timpul domniei Reginei Elisabeta I, buzele roșii strălucitoare și chipul alb au devenit la modă. În acel moment, rujul era făcut dintr-un amestec din ceară de albine și colorant roșu extras din plante. Doar femeile din clasa superioară a societății și bărbații actori se machiau.

În 1770, o lege britanică propusă în Parlament spunea că, în cazul în care femeia folosea produse cosmetice înainte de ziua nunții ei, căsătoria ar trebui anulată.

În anii 1850, au fost publicate diferite texte în care femeile erau avertizate de pericolele utilizării plumbului și vermilionului (mineral roșu greu) în cosmeticele care se aplicau pe față.

Până la sfârșitul secolului 19, Guerlain, o companie franceză de cosmetice, a început producerea rujului. Primul ruj comercial a fost inventat în 1884, de către parfumierii din Paris. Rujul era acoperit cu hârtie de mătase și era realizat din seu de căprioară, ulei de ricin și ceară de albine. Până în acel moment, rujul era creat acasă.

- Statele Unite ale Americii

În secolul 19, rujul era nuanțat cu ajutorul unui colorant de carmină. Colorantul de carmină era extras din insectele coșenilă, originare din Mexic și America Centrală, care trăiau pe plantele de cactus.

La începutul anilor 1890, carmina a fost amestecată cu o bază de ulei și de ceară. Amestecul dădea un aspect natural buzelor și era un produs destul de acceptat în rândul femeilor. În acel moment, rujul nu era vândut în tuburi de metal înșurubate, ci în tuburi de hârtie sau în vase mici. Catalogul Sears Roebuck a oferit pentru prima dată ruj pentru buze și obraji la sfârșitul anilor 1890.

Până în 1912, femeile americane la modă au ajuns să considere rujul ca fiind un produs acceptabil, deși un articol din New York Times a recomandat aplicarea lui cu atenție.

Până în 1915 rujul se vindea în recipiente cilindrice din metal, vândute de Maurice Levy. În 1923, James Bruce Mason Jr. din Nashville, Tennessee, a brevetat primul tub de ruj rotativ. În timp ce femeile au început să folosească ruj la ședințele foto, domeniul fotografiei a făcut ca acest produs cosmetic să fie acceptabil în rândul femeilor, așa că Elizabeth Arden și Estee Lauder au început să-l vândă în saloanele lor.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, tuburile de ruj metalice au fost înlocuite de tuburi din plastic și din hârtie. Rujul a fost un produs destul de greu de obținut în acea perioadă, deoarece unele dintre ingredientele esențiale, cum ar fi petrolul și uleiul de ricină, nu erau disponibile.

La sfârșitul anilor ’40, Hazel Bishop, un chimist organic din New York, a creat primul ruj de lungă durată, numit rujul “No-Smear”. Cu ajutorul lui Raymond Specter, un agent de publicitate, afacerea lui Bishop a prosperat.

- Spania

Primul ruj realizat în Spania a fost comercializat în 1922 de către compania Puig, cu numele de “Milady”.

• Tipuri de ruj

Pe scurt, rujul este un tub comprimat de ceară, uleiuri, aditivi și pigmenți care colorează și hidratează buzele. Majoritatea persoanelor care folosesc acest produs nu se gândesc la altceva decât la culoarea sa, la cum îl simt pe buze și la cât costă.

Multe femei au experimentat sentimentul de dezamăgire atunci când au cumpărat un ruj pe care nu l-au folosit niciodată. Așadar, alegerea rujului potrivit este un aspect foarte important. În esență, potrivit Howstuffworks.com există patru tipuri de rujuri:

1. Rujul mat – De obicei, culorile cele mai puternice și cele mai închise de ruj sunt mate, deoarece conțin mult pigment. În loc să fie strălucitoare, acestea resping lumina. Rujurile mate pot de multe ori să rămână pe buze pentru mai mult timp decât cele sidefate. Uneori acest tip de rujuri nu este foarte potrivit pentru buzele ridate sau subțiri, deoarece nu conțin la fel de multe ingrediente hidratante ca unele dintre celelalte categorii.

2. Rujul cremă – Acest tip de ruj se încadrează între luciu și ruj mat. Cremele conțin mai multă ceară decât rujurile mate, astfel că buzele sunt mult mai bine protejate de factorii externi. Cu toate acestea, rujurile de tip cremă pot usca buzele.

3. Rujul strălucitor – Cunoscute și cu numele de sidefate, rujurile strălucitoare conțin particule care reflectă lumina, cum ar fi siliciu, perle sintetice și chiar solzi de pește. În zilele noastre, rujurile strălucitoare sunt folosite la ocazii speciale și au culori mai deschise.

4. Rujul de lungă durată – Problema generală a rujurilor este faptul că, la un moment dat, trebuie aplicat din nou, deoarece dispare de pe buze. Prin urmare rujul care rezistă mai mult timp pe buze abordează în mod direct această problemă. Unele rujuri de lungă durată usucă foarte tare buzele, fiind de obicei un sistem cu două părți: o bază și un luciu.

• Ingredientele rujului și procesul de fabricare

Un singur ruj poate conține zeci de ingrediente separate, iar amestecurile exacte sunt de obicei ținute secrete.

De obicei, ingredientele sunt clasificate în câteva categorii: ceară, uleiuri și grăsimi, emolienți și pigmenți. Tipurile diferite de ceară folosite în rujuri includ ceara de albine, parafina și ceara carnauba.

Ceara stabilizează batonul de ruj și permite modelarea sa.

De asemenea, în producerea rujului există și tipuri diferite de uleiuri, inclusiv ulei lanolină, ulei de ricină, ulei de măsline și unt de cacao (aici apare și creierul de vacă, din care se poate extrage o grăsime ieftină). Uleiurile și grăsimile oferă rujului textura potrivită: suficient de moale pentru a putea fi aplicat pe buze, dar destul de ferm încât să nu se topească.

Substanțele emoliente fac rujul să fie mai hidratant pentru buzele tale și acestea ar putea include vitamina E și aloe vera.

Totuși, lucrul care face diferența în minte consumatorului este pigmentul. Culoarea rujului se poate datora unei combinații de ingrediente de origine vegetală, animală, minerală sau sintetică.

Gândacii menționați la început reprezintă sursa culorii, etichetată de multe ori sub numele de carmină sau drept extract roșu de coșenilă. Insectele coșenile sunt omorâte cu ajutorul aburilor, apoi sunt uscate, pulverizate și procesate pentru a crea un colorant luminos care nu este toxic și nici cancerigen, spre deosebire de alte substanțe roșii de colorare utilizate în trecut. Rujurile pot conține și conservanți, cum ar fi alcoolul sau produse de protecție solară și parfum.

Rujurile sunt pregătite în loturi (în serii). După ce au fost create formulele specifice fiecărui tip de ruj, ingredientele trebuie să fie combinate cu atenție, astfel încât tot lotul de produse să aibă o culoare și o textură consistentă. De fapt, acest proces seamănă foarte mult cu cel de producție al creioanelor colorate.

Pigmentul și celelalte ingrediente uscate sunt măcinate fin, astfel încât, în cadrul amestecului, acestea să fie netede și distribuite uniform. În timp ce această pastă este amestecată, se adaugă ceara încălzită și celelalte ingrediente necesare.

În cele din urmă, lichidul fierbinte este turnat în matrițe din aluminiu răcit și apoi refrigerate până când conținutul devine ferm. De obicei produsul este trecut rapid printr-o flacără, pentru a obține acel aspect satinat, iar apoi rujurile sunt introduse în tuburi de metal sau din plastic și ambalate pentru a fi livrate către agenții economic.

Sursa: Financiarul