Facebook Like

Tu nu ești singur

EMAG

miercuri, 12 septembrie 2012

Sfere de Lumină

Aţi remarcat că în fotografiile pe care le faceţi apar uneori şi cercuri luminoase? In excursiile pe care le organizez prin propria agenţie de turism INTERAD acestea îşi fac apariţia în fotografiile realizate de majoritatea turiştilor.

Aceste „apariţii misterioase” se lasă fotografiate în mod special în locurile cu o puternică încărcătură energetică şi spirituală. De asemenea, ele apar în momentul în care în zona sau incinta respectivă este o stare de armonie, bucurie şi pace. Astfel, se explică şi de ce pot fi surprinse în orice loc (propria casa, biserici, temple, hoteluri, locurile în care vă petreceţi vacanţele în ţară sau străinătate) în care se află oameni fericiţi, în timp ce se simt bine, se roagă sau meditează. Sentimentul de iubire este cel care le cheamă! In locurile pe care le vizităm în cadrul excursiilor noastre, Sferele de Lumină sînt prezente fie că le surprindem cu aparatul foto, fie că nu facem fotografii. Din cîte am remarcat, nu tuturor persoanelor (chiar dacă au aparatură profesională) le ies în cadru aceste forme energetice. Cu siguranţă au anumite criterii, deocamdată doar de ele ştiute. Anul trecut am pus întrebarea: „Cine/ce sînt aceste sfere luminoase?”

Răspunsul pe care l-am primit, prin claraudiţie, a fost: „Ingeri şi mai mult de atît.”
Confirmarea acestui răspuns şi curajul de a-l transmite acum mai departe le-am dobîndit abia în acest an, în timp ce am citit una dintre cărţile scrise de celebra Doreen Virtue. Aceasta explică faptul că sferele de culoare albă sînt Ingeri şi cele colorate sînt Arhangheli. Astfel, am înţeles la ce se refereau cînd mi-au spus: „Şi mai mult de atît”. Probabil şi dumneavoastră aţi remarcat că majoritatea Sferelor de Lumină sînt albe şi printre ele se intercalează şi cîteva viu colorate violet, albastre, verzi, galbene, portocalii şi roşii. Fiecare culoare este specifică unui Arhanghel, dar şi Chakrelor. Pentru cei mai sceptici precizez că este o diferenţă clară între particulele de praf sau de umiditate şi aceste forme sferice, materializare dintr-o dimensiune superioară sau Planul Divin. Personal am făcut un test pentru a vedea elementele care le diferenţiază. In timpul vizitării unei grote micuţe (fără umiditate) din Munţii Buzăului, în fotografii au început să apară Sfere de Lumină, după care am luat un pumn de praf de jos şi l-am risipit în faţa obiectivului.

 Praful are un aspect mat, cu forme neregulate, iar Entităţile Superioare au apărut frumos conturate în culorile chakrelor (curcubeului) şi în interior au conţinutul asemănător unui abur, uşor transparent. In Munţii Buzăului vom organiza din nou o excursie în data de 6 septembrie 2012, ocazie cu care puteţi descoperi fascinante locuri legendare. In această zonă se suprapun planurile mai mult decît în oricare alt loc pe care l-am vizitat pînă acum şi tipurile de energie sînt foarte variate. Dacă admitem că trupul nostru este, de fapt, tot o formă de energie, atunci putem admite că şi Entităţile Superioare sînt tot forme energetice, iar energia este purtătoare de un anumit tip de informaţie. Astfel, răspunsul faţă de ce reprezintă formele sferice care ne apar în fotografii îi poate mulţumi şi pe adepţii unei viziuni ştiinţifice. Prin noile descoperiri care au reuşit să demonstreze existenţa „Particulei lui Dumnezeu” (particula Higgs) vom reveni, în sfîrşit, la unitatea ştiinţă-spiritualitate şi tuturor le va fi mai uşor să accepte existenţa planurilor (dimensiunilor) paralele. Acum, după doi ani în care am vizitat mai multe centre energetice din România, pot spune că fiecare loc se distinge printr-un tip de informaţie energetică specifică. In cadrul acestor deplasări, bucuria descoperirii farmecului acestor locuri şi a redescoperii frumuseţii interioare o lăsăm fiecărui participant să o trăiască. Mulţumim că sîntem întrupaţi în aceste timpuri minunate!

Sursa

5 comentarii:

  1. am si eu citeva fotografii cu stfel de entitati si am banuit de la inceput catrebuie sa fie vorba de ingeri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu am fotografii de genul acesta, si tot asa, prin padur, prin saline, ... poate vom face un loc unde sa le adunam.

      Ștergere
  2. am multe foto cu aceste extraodinare energii daca sinteti interesat vi le pot trimite sa le analizati. astept raspuns la maridiaconu71@yahoo.com. multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  3. In legatura cu : "ele apar în momentul în care în zona sau incinta respectivă este o stare de armonie, bucurie şi pace" , nu se potriveste la mine, sfere luminoase ce nu se vad cu ochiul liber dar apaar in poze e din belsug in casa in fiecare seara ,pot sa le vad si pe ecranul telefonului cand lumineaza blitzul. Dar nu prea e din citatul de mai sus mai nimic in casa.

    RăspundețiȘtergere

Multumesc ca esti alaturi de mine.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

LIKE

Etichete

1 (1) 1998 (1) 2 (1) 2012 (65) 2013 (16) 2014 (5) 2015 (5) 2016 (2) 2017 (1) 3 (1) 4 (1) 5 (1) 6 (1) A te iubi (12) Acceptare (2) Access Bars (2) Access Consciousness (1) ACTIVAREA KUNDALINI (1) Adamus (6) Adevar? (42) Afaceri (1) Afirmatii (1) ajutor (7) Alexandru Pargaru (3) Aloe Vera (1) Amintiri din moarte clinica (1) Among Us (1) Andrei Laslau (1) Änglavakt (1) Apa (13) apocalipsa (3) Argangheli (3) ARHANGHELUL MIHAIL (1) Asa NU (1) Astazi Dumnezeu vrea ca tu sa stii (10) Astrologie (14) Astronaut (1) Augusto Cury (1) Barbara Hand Clow (6) Barbatul si Femeia (8) Bebe Mihaescu (1) bucegi (1) Bunker Roy (1) caini (1) carte (39) Cartoful (2) Castigatorul la (1) ceapa (1) chakre (4) Chakrele Corpului Uman (2) Charlie Chaplin (1) Codul Lui Oreste (6) COMPASIUNE (1) Conspiratia Tacerii (1) Constelatia Pleiadelor (2) copii (36) copiii (13) copiii de cristal (3) crime time (2) cristofor (1) Curs De Dezvoltare Personala (7) Dan Farcas (1) Dan Luca (2) Dan Puric (1) daruieste viata (1) david (1) dedublare (1) Deepak Chopra (2) Dezvoltare personala (267) Dezvoltare Spirituala (73) Dimitrova (1) Dincolo de limite (1) doctor (1) documentar (2) Doneaza (1) doreen virtue (3) Dorinte (1) Downey (6) DR. WAYNE W. DYER (2) drama (1) Drunvalo Melchizedek (3) Echilibrul vorbirii și tăcerii (1) echinoctiu (1) ECKHART TOLLE (7) Eclipsa (4) Editura For You Newsletter (57) ego (3) Elena Cocis (1) eliberare (1) energii (16) Episodul (6) euro (1) evrei (1) evreii au talent (1) extraterestri (11) Fericire (3) film (37) FLP (2) Fotografie (5) frica (5) Furie (1) Gabriela Benchea (2) Gerrit Gielen (1) Greg Braden (1) HIPERSENSIBILITATE (1) Ho’oponopono (3) iertare (10) ingeri (13) ingrijorarea (1) inima (7) Intelepciune (2) intinereste (1) Intoleranta Alimentara (1) Inuaki (2) INUAKI Reptilianul Din Mine (1) Ioan Alexandru (1) ioan vladuca (1) Isus (8) iubire (48) Iustin Narcis Ianau (1) Iustin Parvu (2) James Tyberonn (1) japonia (2) Jennifer Hoffman (27) Johan Brisinger (1) Jordan Duchnycz (1) judecata (1) Kahlil Gibran (1) Karen Bishop (1) Karma (2) Kryon (7) Lauren C. Gorgo (15) Lauren Gorgo (3) lectii (1) luther (1) Magul din Carpati (1) manuscris (1) Manuscrisele de la Marea Moarte (1) Marea Moarta (1) Maria Magdalena (1) Mark Boyle (1) marte (4) Masaru Emoto (1) Matei (32) Maturitate (1) mayas (5) McDonald's (1) medicina (2) mesaj (3) Metatron (1) Michael Nvquist (1) Michael Odoul (3) mierea de albini (2) Minti luminate (1) minune (5) miracol (20) mister (7) Monica visan (2) Mullins (1) Mullins Food Products (1) Muzica (11) Muzica de relaxare (1) Muzica Motivationala (3) Narcis (1) natural (1) naturist (1) Neale Donald Walsch (1) Niculina Gheorghiţă (14) noua generatie (1) Noul val de Iubire (1) Nu e sfarsitul lumii (1) NU vaccinarii (24) nuci (2) Ora Pamantului (1) Oscar Wilde (1) OSHO (28) otrava (1) OZN (30) Pace (1) Pamantul (6) PAMANTUL IN DIMENSIUNEA A 5-A (2) parinti (2) Parinti straluciti (1) Paul Ferrini (9) Plansul (1) Plenitudine (2) Poezie (10) portal (1) Portalul Datei Triple (1) povesti cu talc (58) printre noi (1) profesori fascinanti (1) Profetii (7) Psihologie (8) Rai (1) reptilianul din mine (1) Respect (3) ridiche neagra (1) Roma Downey (6) România (28) Ronna Herman (1) Rudolf Steiner (1) rugaciune (2) SaLuSa (35) sanatate (125) Schimbarea (4) Scrisoare (1) Scrisori din Cer (1) secret (1) secrete (2) SENSIBILITATE (1) sfecla rosie (1) Shift (1) siberia (1) Simplificare (1) Sleep Talk (1) Smerenie (1) sms (1) solstitiu (1) Spiritualitate (32) Stephen Covey (3) Sti (1) Stiati ca.... (47) Stima de sine (1) succes (1) suflet (5) Sundar Singh (1) sunet (1) Sunt eu insumi (2) Şi tu poţi fi Supernanny (2) talent (2) Tehnica Bowen (1) Tehnici (2) Tehnici de meditatie (4) Terapia iertarii (3) terapie (3) test (1) Tom Kenyon (9) Traditii (1) Traieste (1) transmisie (39) Triada Eclipselor (3) tunami (1) tusea (1) ufolog (1) Uleiul de cocos (1) Vanga (1) Viata (7) video (62) vindecare (2) vitamina C (1) vitamine (1) Zambeste (1)