Facebook Like

Tu nu ești singur

EMAG

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Ce să faci atunci când aştepţi un răspuns de la Dumnezeu

Aşteptarea este unul dintre cele mai dificile lucruri din lume, dar mai ales atunci când răspunsul trebuie să vină de la Dumnezeu. Însă chiar dacă, în mijlocul aşteptării, suntem tentaţi să nu facem nimic, este mai benefic să fim activi, afirmă un autor creştin.

asteptandul_pe_dumnezeu (Foto: craftycurate.blogs.com)„Aştept ca Dumnezeu să-mi arate calea". „Aştept să-mi răspundă la rugăciune". Sau „Aştept să se întâmple ceva, să primesc un semn divin". Toate sunt fraze pe care le cunoaştem şi pe care poate le-am şi folosit de câteva ori în viaţă. Dar Michelle Bunt, editorialist creştin la revista Issue, argumentează că aşteptarea nu trebuie să fie un proces pasiv.

În acest sens, primul pas pentru ca aşteptarea să fie eficientă este schimbarea modului de a ne ruga. Mai exact, rugaţi-vă cu umilinţă, manifestând o atitudine de putere mai degrabă decât de lipsă în viaţa spirituală. În loc să Îi cerem lui Dumnezeu să ne arate ce paşi trebuie să urmăm, ar trebui să Îi mulţumim pentru înţelepciunea pe care am primit-o până acum şi pentru discernământul de care avem nevoie în continuare. Iar după ce avem discernământ, trebuie să mergem înainte prin credinţă, fiind asiguraţi că drumul pe care o luăm este cel bun. Aceasta este o rugăciune a celui care a ales cu responsabilitate şi în cunoştinţă de cauză să îşi pună viaţa în mâna lui Dumnezeu, explică Bunt.

Al doilea pas este împărtăşirea cu toţi cei din jurul nostru a binecuvântărilor şi darurilor pe care le avem deja. Chiar dacă Dumnezeu ne vorbeşte constant, noi nu avem nevoie de îndrumări pas cu pas pentru a şti care este voia Lui cu privire la viaţa noastră. În plus, ştim exact cum ar trebui să arate viaţa noastră, având „roadele Duhului Sfânt" despre care scrie apostolul Pavel, în Galateni 5: 22-23: „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege."

Al treilea pas este să nu rămâi imobil şi pasiv în timp ce aştepţi să afli care este chemarea ta. Rugăciunea este recomandată, dar nu însoţită de o letargie paralizantă. În timp ce aştepţi, ar fi bine să te consulţi cu un prieten sau un consilier, care îţi pot arăta foarte clar care sunt talentele şi darurile tale, la ce te pricepi cel mai bine şi la ce nu. O altă persoană ar putea reuşi să identifice mult mai bine calităţile şi abilităţile de care dispui, iar aceste informaţii pot constitui răspunsul în sine pe care îl aştepţi. După ce ştii ce faci cel mai bine sau ce ai putea să faci, foloseşte toate acestea pentru a lucra în comunitatea ta sau pentru a rezolva o problemă din societatea în care trăieşti. Aceasta se potriveşte cu voia lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, explică autoarea creştină.

Sursa : http://www.semneletimpului.ro/stiri/Ce-sa-faci-atunci-cand-astepti-un-raspuns-de-la-Dumnezeu-12618.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc ca esti alaturi de mine.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

LIKE

Etichete

1 (1) 1998 (1) 2 (1) 2012 (65) 2013 (16) 2014 (5) 2015 (5) 2016 (2) 2017 (1) 3 (1) 4 (1) 5 (1) 6 (1) A te iubi (12) Acceptare (2) Access Bars (2) Access Consciousness (1) ACTIVAREA KUNDALINI (1) Adamus (6) Adevar? (42) Afaceri (1) Afirmatii (1) ajutor (7) Alexandru Pargaru (3) Aloe Vera (1) Amintiri din moarte clinica (1) Among Us (1) Andrei Laslau (1) Änglavakt (1) Apa (13) apocalipsa (3) Argangheli (3) ARHANGHELUL MIHAIL (1) Asa NU (1) Astazi Dumnezeu vrea ca tu sa stii (10) Astrologie (14) Astronaut (1) Augusto Cury (1) Barbara Hand Clow (6) Barbatul si Femeia (8) Bebe Mihaescu (1) bucegi (1) Bunker Roy (1) caini (1) carte (39) Cartoful (2) Castigatorul la (1) ceapa (1) chakre (4) Chakrele Corpului Uman (2) Charlie Chaplin (1) Codul Lui Oreste (6) COMPASIUNE (1) Conspiratia Tacerii (1) Constelatia Pleiadelor (2) copii (36) copiii (13) copiii de cristal (3) crime time (2) cristofor (1) Curs De Dezvoltare Personala (7) Dan Farcas (1) Dan Luca (2) Dan Puric (1) daruieste viata (1) david (1) dedublare (1) Deepak Chopra (2) Dezvoltare personala (267) Dezvoltare Spirituala (73) Dimitrova (1) Dincolo de limite (1) doctor (1) documentar (2) Doneaza (1) doreen virtue (3) Dorinte (1) Downey (6) DR. WAYNE W. DYER (2) drama (1) Drunvalo Melchizedek (3) Echilibrul vorbirii și tăcerii (1) echinoctiu (1) ECKHART TOLLE (7) Eclipsa (4) Editura For You Newsletter (57) ego (3) Elena Cocis (1) eliberare (1) energii (16) Episodul (6) euro (1) evrei (1) evreii au talent (1) extraterestri (11) Fericire (3) film (37) FLP (2) Fotografie (5) frica (5) Furie (1) Gabriela Benchea (2) Gerrit Gielen (1) Greg Braden (1) HIPERSENSIBILITATE (1) Ho’oponopono (3) iertare (10) ingeri (13) ingrijorarea (1) inima (7) Intelepciune (2) intinereste (1) Intoleranta Alimentara (1) Inuaki (2) INUAKI Reptilianul Din Mine (1) Ioan Alexandru (1) ioan vladuca (1) Isus (8) iubire (48) Iustin Narcis Ianau (1) Iustin Parvu (2) James Tyberonn (1) japonia (2) Jennifer Hoffman (27) Johan Brisinger (1) Jordan Duchnycz (1) judecata (1) Kahlil Gibran (1) Karen Bishop (1) Karma (2) Kryon (7) Lauren C. Gorgo (15) Lauren Gorgo (3) lectii (1) luther (1) Magul din Carpati (1) manuscris (1) Manuscrisele de la Marea Moarte (1) Marea Moarta (1) Maria Magdalena (1) Mark Boyle (1) marte (4) Masaru Emoto (1) Matei (32) Maturitate (1) mayas (5) McDonald's (1) medicina (2) mesaj (3) Metatron (1) Michael Nvquist (1) Michael Odoul (3) mierea de albini (2) Minti luminate (1) minune (5) miracol (20) mister (7) Monica visan (2) Mullins (1) Mullins Food Products (1) Muzica (11) Muzica de relaxare (1) Muzica Motivationala (3) Narcis (1) natural (1) naturist (1) Neale Donald Walsch (1) Niculina Gheorghiţă (14) noua generatie (1) Noul val de Iubire (1) Nu e sfarsitul lumii (1) NU vaccinarii (24) nuci (2) Ora Pamantului (1) Oscar Wilde (1) OSHO (28) otrava (1) OZN (30) Pace (1) Pamantul (6) PAMANTUL IN DIMENSIUNEA A 5-A (2) parinti (2) Parinti straluciti (1) Paul Ferrini (9) Plansul (1) Plenitudine (2) Poezie (10) portal (1) Portalul Datei Triple (1) povesti cu talc (58) printre noi (1) profesori fascinanti (1) Profetii (7) Psihologie (8) Rai (1) reptilianul din mine (1) Respect (3) ridiche neagra (1) Roma Downey (6) România (28) Ronna Herman (1) Rudolf Steiner (1) rugaciune (2) SaLuSa (35) sanatate (125) Schimbarea (4) Scrisoare (1) Scrisori din Cer (1) secret (1) secrete (2) SENSIBILITATE (1) sfecla rosie (1) Shift (1) siberia (1) Simplificare (1) Sleep Talk (1) Smerenie (1) sms (1) solstitiu (1) Spiritualitate (32) Stephen Covey (3) Sti (1) Stiati ca.... (47) Stima de sine (1) succes (1) suflet (5) Sundar Singh (1) sunet (1) Sunt eu insumi (2) Şi tu poţi fi Supernanny (2) talent (2) Tehnica Bowen (1) Tehnici (2) Tehnici de meditatie (4) Terapia iertarii (3) terapie (3) test (1) Tom Kenyon (9) Traditii (1) Traieste (1) transmisie (39) Triada Eclipselor (3) tunami (1) tusea (1) ufolog (1) Uleiul de cocos (1) Vanga (1) Viata (7) video (62) vindecare (2) vitamina C (1) vitamine (1) Zambeste (1)