Facebook Like

Tu nu ești singur

EMAG

miercuri, 11 decembrie 2013

Kryon – SĂNĂTATEA ŞI VINDECAREA

Salutări iubiţilor, eu sunt Kryon din Serviciul Magnetic!
Dacă sunteţi perceptivi, cei care vedeţi culori, priviţi-le pe acestea acum! Ele se revarsă în acest loc şi reprezintă părţi care sunt mai mari decât suma întregului. Vedeţi? Ele sunt entităţi vindecătoare, unele au fost aici toată ziua şi unele care au aşteptat ca acest moment să apară.
Imaginaţi-vă că acoperişul acestui loc nu se află aici! Este o noapte frumoasă, limpede… caldă, cu aceeaşi temperatură ca cea din cameră! Un stadion înconjoară acest loc şi este plin ochi, cu zeci de mii de entităţi care privesc la ce se petrece în cameră. Dacă vă puteţi imagina un astfel de lucru prin mintea voastră, atunci aveţi o mică idee despre adevăr şi adevărul este că toţi sunteţi conectaţi cu familia angelica la un nivel pe care nu îl înţelegeţi uşor!
Deşi vă simţiţi singuri, ceea ce dualitatea evidenţiază foarte bine, nu sunteţi! Spiritul se află lângă umărul vostru. Dumnezeu ştie totul despre voi, vă priveşte, zâmbeşte şi nu vă judecă! Deoarece voi sunteţi fragmente din întreg destinate să existaţi în acest mod!
Înţelegem că aveţi multe întrebări, dar pentru o clipă vă cer să suspendaţi liniaritatea voastră şi modul de a trăi 3D, însă ancoraţi-vă în aşa fel încât să nu plutiţi în afară, pentru că veţi fi observaţi, atunci când veţi vorbi, de către cei care vă iubesc.
Credeţi că există zeci de mii de entităţi pe stadionul de deasupra? Acum, extindeţi acest stadion pentru miliarde, în întreg universul! Dacă înţelegeţi că sunteţi conectaţi la nivel cuantic cu toţii, acest lucru înseamnă că în toate multi-universurile ei ştiu de această întâlnire! Voi puteţi spune: “Este această întâlnire atât de specială?” Da, este! Voi sunteţi speciali! Acest lucru este ascuns vouă şi nu vi-l puteţi imagina. Sunteţi un fragment şi parte dintr-o “supă interdimensională” – ceva care nu este completă fără voi! Activităţile voastre fac parte toate, din energia lui Dumnezeu de care vă simţiţi separaţi, dar nu sunteţi. Universul ştie de această întâlnire, deoarece îngerii care stau pe scaune, pretinzând că sunt oameni, sunt parte din întreg! Şi ce fac aceste entităţi? Ele celebrează… ele dansează!
Vorbesc oamenilor în acest mod, aşa că permiteţi culorilor să se arate, să fie astfel! Lăsaţi energia aurică a partenerului meu (Lee Carroll) să se extindă peste 8 metri, încât voi să o puteţi vedea! Lăsaţi-o clarvăzătorilor să fie cunoscută, ca o dovadă că se află aici, să o puteţi privi, dacă alegeţi! Apoi veţi şti ce se întâmplă – această fuzionare dintre mine şi partenerul meu, numit channeling!
Aş dori să vă vorbesc astăzi despre sănătate şi vindecare! Vă vom aduce unele premise/idei pe care le-am discutat înainte, însă le vom întări. Apoi, vă vom oferi lucruri despre care nu am vorbit niciodată, deoarece acum este momentul! Vom deveni mult mai ştiinţifici şi mult mai ezoterici privitor la ADN. V-am vorbit despre niveluri: am vorbit despre numele în ebraică pe care le poartă ele. V-am oferit scopurile lor. V-am spus că ele se amestecă împreună. Încă nu le-am identificat pe toate, dar o vom face!
Am oferit niveluri de informaţie în manieră liniară, chiar dacă nu erau liniare. Când voi, ca oameni, discutaţi despre ADN, voi vorbiţi de toate la un loc, chiar dacă există miliarde de părţi. ADN-ul interdimensional este mult mai complex decât atât, deja v-am oferit numele nivelurilor, deşi erau în cutii, ca voi să le puteţi deschide şi să le priviţi, faţă de ce reprezintă ele de fapt: “supa” energetică. Dar este modul cel mai bun pe care îl putem face. Să începem de la capăt! Să discutăm de unul mare!
 
Ce se petrece acum cu lucrătorii luminii de pe planetă?
Mulţi dintre ei descoperă nişte lucruri în propria biologie, lucruri care pot părea înfricoşătoare. În mod logic, un lucrător al luminii poate gândi că acest moment ar putea aduce o energie, prin care să ne simţim mai bine decât înainte, deoarece energia începe să fie comparată cu cea a planetei.
Relaţiile se destramă, ambele: personale şi internaţionale. Corpurile oamenilor par să se dezintegreze din punct de vedere al sănătăţii şi lucruri la care nu v-aţi gândit să le vedeţi vreodată le observaţi acum. Este provocarea momentului şi noi v-am spus să vă aşteptaţi la aceasta. Acum, nu putem spune că aceste provocări există în această cameră, dar se aplică vouă, în general, plus încă altor câteva zeci de mii dintre cei care vor citi acest mesaj.
Permiteţi-mi să vorbesc celor din cameră şi cititorilor – celor doi ochi ce privesc pagina, multiplicaţi de multe ori! Noi spunem: în mod interdimensional, ascultătorule, înţelegi că cititorul se află aici, de asemeni? Şi, cititorule, acum când îţi vorbesc, înţelegi că acest mic grup  de oameni pe care îi numeşti fraţii şi surorile tale – din perioada lui Decembrie, stând aici, cu toate decorările luminoase, în seara răcoroasă de afară, se află cu voi acum? Chiar dacă veţi citi în august, vor fi cu voi! Voi toţi sunteţi conectaţi. Acesta este un atribut interdimensional al realităţii pe care nu l-aţi conştientizat nicicând. Aşa că salutaţi-vă unii pe alţii, acum!
Vă voi reaminti din nou: casele luminii au fost construite pentru furtuni şi voi ştiţi despre ce vorbesc! Nu este un timp al testării, este un timp al acordării! Nu este ceva ce aţi făcut, care să vă creeze aceste probleme şi aceste provocări; mai degrabă  este  un  timp  al  schimbării!  Aşa  că,  dragi  fiinţe umane, când ADN-ul vostru începe să se schimbe, are loc schimbarea realităţii trecutului vostru confortabil, reprezentând ceea ce se petrece adesea. Nu disperaţi! Există un motiv pentru toate aceste lucruri şi dacă voi sunteţi unul dintre cei care în faţa fricii decide “aleg să dansez!”, atunci veţi reuşi!
Pare ciudat, nu-i aşa, pare că există o epidemie de provocări printre lucrătorii luminii? De altfel, casele luminii reprezintă cel mai puternic element din timpul furtunii! Revedeţi mesajele pe care vi le-am oferit în ultimele luni, când am vorbit despre “iarna spiritualităţii” (sept. 2004). Pare să fie întunericul pe Pământ! Este o schimbare şi un moment al nivelării fundaţiei curăţate, înainte ca noua construcţie a civilizaţiei să poată fi înălţată, care va fi numită “Pacea pe Pământ”. Şi revine lucrătorilor luminii să realizeze acest lucru! Lucrătorii luminii sunt cei care înfăptuiesc nivelarea.
De aceea, adesea, lucrătorii luminii sunt cei care trec prin schimbări şi transformări şi reprezintă ceea ce experimentaţi voi. Într-adevăr, această schimbare ia multe aspecte, dar încă reprezintă o provocare, nu-i aşa? Prin aceste provocări noi (Spiritul) vă punem multe întrebări, de exemplu: “Ce se petrece cu sănătatea celor din America de Nord, în special, privitor la alergiile alimentare? Acolo pare să fie mare parte din acestea.” Noi vom răspunde foarte clar, ca voi să puteţi auzi, căci are de-a face cu sănătatea voastră. Are de-a face cu schimbarea conştiinţei, credeţi sau nu, şi acest lucru este foarte ezoteric!
 
Alergiile alimentare
Aţi observat vreodată că în fermele mici copiii nu sunt alergici la lapte? Dar copiii din zonele urbane sunt alergici adesea! Copiii din zonele pe care le numiţi acasă sunt alergici la multe lucruri. De ce există această diferenţă? Acum spun lucruri pe care nu le-am exprimat în această formă înainte: dacă nu onoraţi animalele, nu veţi obţine hrană! Dar, aceste lucruri nu au fost puse alături de către cei care sunt responsabili cu producerea alimentelor voastre. De fapt, acest lucru li se pare foarte stupid/prostesc.
Iată o premisă: cei care doresc eficienţă şi încercă să creeze ferme industriale pentru alimente vor aşeza vacile prea aproape, încât ele se vor atinge tot timpul – tot timpul vieţii lor! Ele sunt înghesuite în conteinere sau spaţii mici şi sunt mulse şi nehrănite… şi vă întrebaţi de ce sunteţi alergici la lapte? Insă fermele care au una sau două vaci, care sunt îngrijite corect, vor da lapte pe care corpul vostru îl va privi în mod diferit. Acest fapt necesită o realizare interdimensională: voi, vacile şi pământul sunteţi foarte conectaţi! Structura voastră celulară cunoaşte diferenţa şi va reacţiona!
Unii iau puii şi îi pun în conteinere încât toată viaţa lor ocupă un spaţiu mic – fără lumină. Dacă acest lucru va continua, curând veţi avea o populaţie care nu va mai tolera ouăle. Acest lucru are de-a face cu ceva despre care nu vă aşteptaţi, care va începe să apară… chiar mai mult decât un fapt consecutiv interdimensional.
Această energie nouă va accelera anumite lucruri, ca de exemplu alergiile alimentare, dacă voi nu alegeţi să schimbaţi modul de realizare, colectare şi păstrare a alimentelor. Aproape tot ce cumpăraţi care este în conserve este nesănătos pentru voi, deşi ideea de alimente conservate este de a împiedica ca alimentele să devină periculoase pentru voi! Cu toate acestea ele se află în cămările voastre pentru situaţiile de urgenţă, nu-i aşa? Toate alimentele voastre conservate se află pe rafturi. Deschideţi o conservă şi veţi afla că ceea ce se află acolo pare să fie proaspăt, cu gust foarte bun – dar este un preţ de plătit pentru aceasta. Atunci când o consumaţi, dragi fiinţe umane, să ştiţi că introduceţi în corpul vostru o substanţă care nu a fost observată nicicând în natură! Cum puteţi face asta – în acelaşi timp aşteptându-vă ca prin venele voastre să curgă conştiinţă, înţelepciune, înţelegere, echilibru şi pace – când biologia voastră lucrează tot timpul încercând să echilibreze alimentele pe care le mâncaţi?! Poate că este momentul să luaţi în considerare aceste lucruri! Faceţi nişte alegeri care vă să ţină la distanţă de alimentele prefabricate. În anumite ţări va necesita ceva efort, dar, în fond, de aceea sunteţi aici. (Kryon zâmbeşte).
 
Vaccinările
Aici se află o întrebare ce pare că nu are de-a face cu subiectul, dar se datorează modului în care oamenii se conectează la ea. Ei întreabă: “Am copii. Am nepoţi şi trebuie să fie vaccinaţi. Ce spui, Kryon, despre vaccinări? Am auzit multe atitudini faţă de acestea.”
Premisa vaccinării este corectă. Ea acţionează pentru biologie şi a acţionat mulţi ani. Ea a  anulat şi  a eliminat complet anumite boli mortale de pe planetă şi a salvat nenumărate vieţi până acum. Ea acţionează. Deci va continua vaccinarea să funcţioneze? Voi spune aceasta şi când fac asta unii vor înţelege iar alţii nu: pentru scopul în care a fost realizată şi în forma care a fost adusă pentru voi, în urmă cu peste 50 de ani, ea va continua să acţioneze. A fost o tendinţă de a alătura medicamente cu vaccinul, care s-a presupus că va ajuta la stoparea altor boli, mai mult de 17 sau 18, în loc de 7 sau 8 din planul original.
Iată sfatul nostru: doctorilor, întoarceţi timpul şi reveniţi la 7 sau 8 substanţe. Nu puneţi alte substanţe în vaccinuri! Trataţi- le separat şi oferiţi-le părinţilor alegeri privind ce substanţe vor: formula originară, sau două formule din timpuri diferite. Ceea ce încă nu “vedeţi” în ştiinţa voastră este că există o energie a conştiinţei atunci când combinaţi mai multe din aceste substanţe. Pot anula scopul lor şi unele atribute celulare le neutralizează complet, dacă sunt oferite împreună. Şi, da, pot fi probleme care să nu fie evidente timp de ani de zile, atunci când le daţi asociate, în mod simplu, pentru că nu fac ce le-aţi cerut să facă. Ele deschid o uşă pentru dezechilibrul de mai târziu.
 
Sfaturi pentru vindecători
Am câteva sfaturi pentru vindecători. Aici stau  mulţi vindecători! Mai mulţi citesc! Unii folosesc energia, alţii au facilităţi psihice şi ei ştiu cine sunt! Am câteva sfaturi pentru voi, dacă sunteţi vindecători. Aţi dori să faceţi vindecarea voastră mult mai profundă? Ei bine, mai întâi de toate să discutăm despre ce se întâmplă acum! Unii dintre voi v-aţi întrerupt activitatea de vindecători, deoarece lucrurile nu mai funcţionează în modul în care eraţi obişnuiţi. În noua energie există o întrebare: “Mai funcţionează modalităţile mele de vindecare din trecut?” Răspunsul este da – de fapt, prin intuiţie veţi fi capabili să le folosiţi şi mai bine decât înainte – însă există unele completări! Prima este aceasta: Este momentul să faceţi ceva ce nu fac mulţi dintre voi: practicaţi măiestria! Dacă veţi deveni un vas al echilibrului, fiţi echilibraţi! Trecute sunt zilele în care vindecătorii pot avea informaţii şi cunoaştere, pot să deschidă cartea, să facă munca şi apoi să continue să facă orice au ales, cu corpul lor! Pentru prima oară vă spun că abilităţile voastre vindecătoare vor fi conectate la munca pe care o faceţi cu voi înşivă – fizic şi spiritual!
Sunteţi vase pure pentru echilibrarea celorlalţi şi acest lucru va fi “văzut” la nivel celular de ceilalţi cu care lucraţi  sau  îi sfătuiţi. Şi dacă vreţi să opriţi o practică de vindecare imediat, vă spun că este uşor. Tot ce aveţi de făcut, vindecătorilor, este să fiţi neechilibraţi şi totul se va opri în loc! Şi nu era obişnuit să fie aşa.
Vindecătorule, în vechea energie principiul acţiona fără legătură cu ce făceai când erai singur! Întotdeauna, poate, aţi pus cristalele sau acele în locurile potrivite, sau aţi creat culorile corecte şi aţi practicat metodele vechi. Poate că aţi vizualizat simbolurile potrivite şi aţi oferit concentrarea corectă de energie. Apoi aţi obţinut vindecarea înaintea voastră! Nu mai este aşa!
Iată un alt sfat: acordaţi-vă, antrenaţi-vă! Aveţi vreun obicei care vă ucide propriile celule? Credeţi că puteţi ascunde acest fapt de cei asupra cărora lucraţi? Pe căile vechi, da! Dar, după Tranzitul lui Venus, nu! Reamintiţi-vă că atributele Tranzitului lui Venus sunt reprezentate de echilibrul masculinului şi a femininului. O parte a acestui echilibru o constituia creaţia abilităţilor intuitive la nivel celular pentru omenire. Ea începe să lucreze şi de aceea atât de mulţi “se trezesc”. Corpul uman nu mai este “inconştient” de ce este în jurul lui sau de ce i se întâmplă. El începe să reacţioneze la frecvenţele conştiinţei şi acela sunteţi voi. Acesta este numărul unu.
Acum şi al doilea are de-a face cu acordarea! Frecvenţa realităţii voastre s-a schimbat. Oh, modalităţile voastre de vindecare vor acţiona încă, dar vor începe să coboare steagul, dacă nu veţi începe să căutaţi în noile frecvenţe, unde vor fi activate. Ştim că nu este informaţie  3D şi este dificil de descris. Gândiţi-vă la aceasta în felul următor: Staţia voastră de radio şi-a sporit puterea şi se schimbă într-un loc nou, încetişor, la o nouă frecvenţă de transmisie. Dacă vă menţineţi acordarea la vechea frecvenţă, în mod gradat se va pierde. Curând nu va mai fi muzică şi va trebui să căutaţi în mod activ. “Unde se află noul canal?”, puteţi întreba.
Nu este un mister unde se duce frecvenţa, dar nu o lăsaţi să vă ia prin surprindere! Plutiţi cu ea acum! Dacă veţi fi conştienţi de ea, veţi primi informaţia, intuitiv şi gradat. Dar trebuie să înţelegeţi premisa. Ce a funcţionat ieri, nu va mai funcţiona mâine, decât dacă vă acordaţi şi găsiţi noi frecvenţe, căci totul se schimbă acum! Noi vorbim metaforic acum, şi în general. Motivul pentru care facem asta este că nu este posibil să comunicăm fiecare detaliu al multelor atribute, prezentându-le fiecăruia personal. Vă oferim o vedere de ansamblu. Dar, vindecătorilor, ştiţi despre ce vorbesc!
Poate că aţi descoperit o premisă şi aţi lucrat cu ea mult timp? Aţi făcut cercetări ştiinţifice – poate că aţi dovedit-o în propria cameră de vindecare. Acum ea începe să vă scape… Lucrurile nu funcţionează la fel de bine şi voi puteţi spune: “Ei bine, asta este aşa pentru că populaţia nu mai este receptivă. Ei sunt mai denşi acum!”. Nu, nu sunt! Este chiar opusul! Este momentul ca voi să faceţi o schimbare! Populaţiei i s-au oferit noi unelte şi încep să se trezească şi cunosc diferenţa!
 
Date/informaţii bizare
Iată ceva ce poate nu veţi înţelege: vindecătorilor, când faceţi această schimbare, observaţi straniul! Există câteva premise, aşteptând ca voi să descoperiţi propria muncă, pe care credeţi că o ştiţi atât de bine, căci nu le-aţi descoperit încă! Observaţi straniul!
Vă voi da un exemplu: maestrul acupunctor va trata cele 12 meridiane ale corpului. Există doar 12 – aşa a stabilit ştiinţa străveche, acesta este modul în care funcţionează corpul energetic. Acesta este procesul în care se află. Vă voi spune câte meridiane sunt în acest moment. Începând cu anul acesta (2004), există 24 meridiane umane! “Kryon, vrei să spui că am câştigat meridiane? Nu este vorba despre ceva care “este” sau “nu este”? Cum poate un practician vindecător să înceapă să trateze un om, dacă regulile vindecării se schimbă mereu?” Dacă aţi pus această întrebare, atunci sunteţi foarte perspicace. Da, omul se schimbă! Răspunsul la întrebarea “cum” este – să se schimbe vindecătorul!
Fiinţa umană îşi adaugă meridiane? Nu chiar! Ele au existat mereu acolo! În energia în care vă echilibraţi şi sunteţi conştienţi multidimensional, ceea ce a fost mereu acolo, însă era invizibil, începe să se arate în mod clar. Rezultatul? Îmbunătăţirea vindecării! Dar, acest lucru necesită un vindecător conştient multidimensional. Interdimensional este straniu pentru un om 3D. Nu lăsaţi întrebările 3D intelectuale, căci vă pot opri cercetarea voastră! De exemplu, unde există celelalte 12 meridiane? Nu le căutaţi în locurile fizice de pe corp! Ele se află deasupra celor 12 iniţiale!
“Ce?”, puteţi spune. Cum vom realiza acupunctura corectă şi cum vom insera acele în spaţii deschise? Şi aici apare straniul! Dar ce ziceţi despre intenţia vindecătorului? Voi puneţi un ac şi intenţionaţi să fie două! Funcţionează? Într-adevăr! Dacă înţelegeţi şi recunoaşteţi că aceste meridiane particulare există deasupra celor iniţiale, atunci vă aflaţi pe calea cea bună! Cel de deasupra este unul interdimensional, care va începe să acordeze corpurile în moduri interdimensionale, dar care se va raporta la scopul celui fizic, de asemeni!
Dacă veţi înţelege acest lucru, atunci vă veţi afla înaintea jocului!
Reamintiţi-vă, acupunctura este o ştiinţă a energiei: se referă la mişcarea energiei prin corp. Atunci când energia planetei se schimbă şi afectează totul, nu vă aşteptaţi ca şi corpul uman să se schimbe, având de-a face cu energia? Doar recunoscând asta, voi vă sporiţi cunoaşterea şi potenţialul vostru de vindecători. Atunci când inseraţi un ac în meridian, aşa cum aţi făcut mereu, puneţi două ace prin mintea voastră! Acum poate că înţelegeţi de ce sănătatea minţii şi corpului vindecătorului este importantă! Vindecătorul care deja “trece prin proces” nu poate trece deasupra a tot ce se află în 3D. Toate acestea pentru ce există, de fapt? Este vorba despre vindecare? Răspunsul este nu. Este pentru a realiza echilibrul! Acupunctura este un sistem de echilibrare. Vindecarea energetică este un sistem de echilibrare. Vindecătorul nu vindecă! Omul individual reacţionează la o echilibrare printr-un vindecător echilibrat, care vindecă oamenii.
 
Implicarea conştienţei pacientului
V-am oferit instrucţiuni timp de o decadă şi vom practica această premisă chiar în această noapte, cu ascultătorii de aici! Nu ne putem îndepărta de această premisă şi încurajăm pe fiecare vindecător de aici să facă ceea ce vom revedea, de fiecare dată când vor urmări un pacient! Interacţionaţi cu pacienţii voştri în mod particular! Cereţi-le să vă dea permisiunea pentru vindecare, în acea zi! Nu permiteţi să apară situaţia, atunci când vin la voi, gândind că veţi face ceva pentru ei în timp ce ei vor sta aşezaţi, iar voi veţi aplica magia, apoi ei vor pleca! Nu!  În schimb faceţi-i să participe la procesul de vindecare!
Înainte de a se aşeza, priviţi-i – priviţi în ochii lor şi cereţi-le să permită ca structura lor celulară să se schimbe! Acest lucru are de-a face cu intenţia! Poate că veţi spune: “Permiţi astăzi să fie schimbat ADN-ul tău? Faceţi-i să spună “da” sau “nu”. De altfel, ei probabil că au plătit ca să fie acolo. Doar când sunetul din aer este auzit de corpul lor, atunci când ei permit verbal, acest lucru va alege scena pentru propria lor vindecare.
Dacă vreţi să mergeţi mai departe, le puteţi pune a doua întrebare: “Înţelegi că doar tu eşti responsabil pentru ceea ce are loc în corpul tău?”. Se vor gândi puţin. “Da”, vor spune. Apoi, faceţi- vă munca! Acest lucru este profund, vindecătorilor! Trebuie să înţelegeţi că acest fapt constituie o parte din bagajul vindecării… cu adevărat o parte din bagaj! Faceţi-i responsabili alături de voi şi, ca o echipă, desfăşuraţi-vă activitatea! Există ceva ce am menţionat recent, însă niciodată în channel: Ştim un secret despre vindecători – unul pe care nici ei nu îl admit! Vedeţi, atunci când sunt singuri, când nu îi vede nimeni şi pot gândi la toate lucrurile care se petrec, mulţi dintre ei se simt vinovaţi. Ei se simt vinovaţi faţă de cei pe care nu-i pot ajuta – faţă de cei  pe  care  nu-i pot  vindeca. 
Vindecătorii sunt lucrători ai luminii care au darul de a atinge oamenii în mod fizic şi energetic, de a-i ajuta în vieţile lor, însă când sunt singuri se simt atât de mici! Adesea se întreabă dacă ei realizează ceva bun pentru planetă. Valoarea de sine suferă datorită acestui fapt.
Oh, ei ştiu bine, la un anumit nivel, însă în 3D ei suferă datorită valorii de sine scăzute. Vindecătorilor, dacă aceştia sunteţi voi, există un miliard de entităţi care doresc să pună mâinile în jurul vostru, chiar acum, şi să spună: “Voi nu  aveţi idee cum  ajutaţi planeta!”
Ştiţi voi, iubiţilor, că atunci când un om coboară de pe masa voastră şi acel om are o îmbunătăţire în biologia sa, de fapt el o schimbă pe Gaia? Aţi ştiut asta? Ştiţi voi, că fiecare pas pe care îl faceţi în integritate şi spre conştiinţa spirituală o ajută pe Gaia? Să zicem că faceţi o plimbare spre magazin şi pe drum spuneţi o rugăciune. Voi aţi ajutat planeta! Acum vă simţiţi atât de obişnuiţi şi vă întrebaţi dacă faceţi ceva. Permiteţi-ne să luăm un moment ca să dansăm cu voi şi să vă celebrăm! Deoarece voalul vă împiedică să vedeţi propriile rezultate!
Imaginaţi-vă umblând prin lanuri fertile pe durata anilor! Oriunde mergeţi, voi plantaţi seminţe! Aceste seminţe sunt plantate în mod automat, deoarece oriunde păşiţi prezenţa voastră le lasă acolo. Anii trec şi voi staţi acasă şi vă întrebaţi dacă aţi făcut ceva pentru planeta Pământ. Suferiţi cumplit din cauza aparentului nimic, întrucât niciodată nu v-aţi întors în locul prin care aţi trecut ca să aruncaţi o privire. Dacă aţi putea vedea, aţi observa păduri şi plante imense, câmpuri spectaculoase de flori, toate având numele vostru pe ele! Acesta este modul de funcţionare, când vă aflaţi în dualitate!
 
Informaţii ezoterice noi
Acum pătrundem în ezoteric! Vor fi cei care vor părăsi acest loc al ascultării şi al citirii şi nu vor absorbi nimic din ce vom spune în această ultimă secţiune, deoarece ei nu sunt pregătiţi pentru aceasta. Ultima oară când am fost împreună, am vorbit în mod tehnic despre ADN. V-am oferit unele revelaţii despre structura ADN-ului. V-am spus că ştiinţa voastră va proba ceea ce am spus şi că nu va dura mult. Să revedem această mare premisă.
Imaginaţi-vă o maşină de curse în faţa voastră şi ea reprezintă, metaforic vorbind, ADN-ul vostru. Ea stă acolo mergând în gol şi voi abia îi auziţi motorul. El este plin cu trei miliarde de părţi şi toate funcţionează perfect, asta până când ceva se întâmplă. Când ceva se strică, motorul scuipă şi bate puţin şi într-adevăr, dacă nu i se va acorda atenţie şi nu va fi înţeles, motorul se va opri.
Acest lucru se aseamănă cu scopul întreg al studierii ADN-ului, de a afla cum funcţionează ca să nu se oprească. Cum merge motorul? Cum aleargă atât de uşor? Iată ce faceţi voi acum, studiindu-l! Enciclopedia ADN-ului se află înaintea voastră şi genomul uman a fost revelat. Acum puteţi examina părţi şi toate resursele din preajma părţilor. Este pentru prima oară în istoria umanităţii că aceste atribute se află înaintea voastră. Însă toate aceste eforturi spre ce se vor îndrepta? Se vor îndrepta spre a descoperi cum de funcţionează atât de bine acest motor! Şi asta este! Asta este!
Ce am spus că se află înaintea voastră? Se află o maşină de curse. Şi, de fiecare dată când o fiinţă umană va sta în spatele volanului, ea va accelera şi va merge în jurul cercului cu o viteză explozivă. Toţi ceilalţi oameni vor remarca: “Este absolut uimitor! Acesta este un maestru!” Au existat mulţi maeştri pe planeta aceasta care au mers cu maşini de curse şi au apăsat pe pedală. În timp ce voi sunteţi mulţumiţi să studiaţi motorul mergând în gol, ce-ar fi dacă v-am spune că ADN-ul vostru este construit pentru viteză? Este construit pentru măiestrie!”
Acesta este momentul în care vă invităm în maşină şi să apăsaţi pedala la podea! Nu este vorba despre un ADN care merge în gol, este vorba despre altceva pentru care a fost construit. Nu aţi înţeles că şi profetul civilizaţiei voastre, Iisus, evreul, avea acelaşi ADN pe care îl aveţi voi? Dar el se afla în poziţie de maestru. El ştia ce există acolo şi l-a activat. Atunci când marele maestru evreu, Elijah, cu ajutorul său, Elisha, au reuşit, a fost ca să ofere o descriere a ascensiunii sale ca maestru. Elisha nu era conştient sau pregătit pentru ceea ce se petrecea în acea zi. Dacă aţi fi putut vedea acest lucru, vă spunem că ceea ce s-a întâmplat a fost că Elijah a decis să revină în lumină! Iată ce fac maeştrii! Iată ce este ascensiunea, adesea!
Vă oferim acest mesaj în această zi, că ascensiunea nu s-a schimbat mult, exceptând revenirea voastră în lumină şi de a rămâne aici! Cum vreţi să conduceţi această maşină de curse pe traseu – să fiţi un ascensionat – şi să descoperiţi măiestria? Reamintiţi-vă, mergeţi uşor la început, ca să nu vă zdrobiţi de perete şi să trebuiască să reîncepeţi! (râsete). Vorbim metaforic, nu-i aşa? Elisha a intrat pentru a îndeplini o muncă importantă. Unii spun că el era mai mare decât propriul său maestru. Dar Elisha nu a dispărut când a fost timpul său. El a preluat mantia maestrului său, însă atunci s-a adăugat acesteia. Când Elisha a ascensionat, el a rămas pe Pământ. Ascensiunea sa nu are nimic de-a face cu plecarea sau cu moartea; are de-a face cu a rămâne aici şi cu a dansa!
 
Energia Gaiei şi organismul vostru
Partenere, te voi ruga să mergi încet şi să o realizezi corect, chiar dacă va fi pauza de acordare cu cei de afară! (o muzică a început să se audă în camera învecinată). Există o energie ce va continua în interiorul acestei planete pe care o numim forţa de viaţă planetară. Este energia celei pe care o numiţi Gaia! Gaia este o combinaţie de entităţi, dar care au un sentiment al unei singure energii, asemănător celui pe care îl numiţi Kryon. Nu este singură şi nu este liniară! Dar Gaia se raportează la voi şi voi vă raportaţi la Gaia!
În general, ceea ce se petrece pe această planetă privitor la conştiinţă schimbă de fapt structura celulară a corpului vostru! Sunteţi conectaţi într-un mod străvechi, mod care trece peste ceea ce înţelegeţi sau aşteptaţi. Veţi afla că ceva foarte, foarte interesant va avea loc. Potenţialul este în legătură cu forţa de viaţă a acestei planete, forţa Gaiei, cu schimbarea ei în aşa măsură încât va transforma bolile cu care omenirea este obişnuită să aibă de-a face.
Puteţi spune: “O clipă! Aceasta este doar biologie. Există viruşi, SIDA, sau tuberculoză… aceste lucruri sunt doar biologie. Ele nu au nimic de-a face cu lutul de pe pământ.” Permiteţi-mi să vă spun, aceste situaţii reprezintă o energie veche a Gaiei, în care eraţi blocaţi prin participarea totală la vibraţia planetei. Veţi vedea schimbări şi transformări, iubiţilor, şi vă veţi întreba de ce sunteţi atât de obosiţi.
Unii dintre voi detoxifiaţi energia vechii Gaia! Forţa de viaţă a planetei voastre se va schimba şi va pune capac unor boli ce erau necontrolabile. Motivul este pentru că aţi ales să schimbaţi această planetă şi cu ea veţi schimba “conştiinţa planetară privind sănătatea”. Există o conştiinţă a planetei care permite să existe, încă, anumite tipuri de boli. Reamintiţi-vă că biologia voastră face parte din lutul pământului. Nu le puteţi separa pe cele două. Astfel, planeta constituie un jucător important privind ce boli fac ravagii în omenire şi veţi schimba acest fapt. Timpul va evidenţia o încetinire a anumitor tipuri de viruşi şi timpul se îndreaptă spre învingerea maladiei SIDA.
 
Un instrument incredibil
V-am spus mai demult că lemurienii existau interdimensional. Lemurienii au un atribut pe care voi nu îl aveţi – conştiinţa 5D! Ei înţeleg multe din cele ce vă voi spune şi acesta este motivul că Templul Reîntineririi a funcţionat atât de bine pentru ei. Acesta este şi motivul că această cursă specială, care nu a fost nicicând validată sau descoperită, are multe privitor la ei. În stare interdimensională, lemurienii ştiau despre ce voi vorbi. Ei au înţeles şi au practicat. Mai există o premisă pe care o voi oferi şi ea este foarte ezoterică.
Am dori să apreciaţi ceea ce se petrece în camera alăturată! Ei dansează! (este o petrecere de Crăciun). Să-i celebrăm şi să ascultăm, pentru că reprezintă finalul şi este cel mai bun!
Niciodată înainte nu am pus în discuţie acest lucru, deşi se află înaintea voastră de foarte mult timp. Unii l-au studiat. Vorbesc multor femei din această cameră şi care citesc această pagină! Multe dintre voi trăiţi cu frica de a contracta ceva, datorită genealogiei care vă spune asta. Este un fapt 3D că mama voastră a avut cancer şi sora voastră a avut cancer şi ele au murit. Voi consideraţi asta ca fiind un ticăit de ceasornic şi că veţi avea această boală. Ea “merge” în familie. Voi puteţi schimba aceasta! Puteţi rescrie ADN-ul şi puteţi face ca maşina de curse să îşi mărească turaţia şi va începe să transforme acel atribut şi să-l îndepărteze, cu adevărat. Acum, aceasta este o informaţie veche pe care v-am oferit-o înainte. Ceea ce aş dori să vă spun este ceva de necrezut pentru unii şi este aşa pentru că necesită atribute interdimensionale ale realităţii. Din nou, ascultaţi cu atenţie şi… restabileşte transmisia, partenere! (admonestarea lui Lee, ca să nu se grăbească doar pentru că este o petrecere alături şi un potenţial de perturbare).
Iubiţilor – din această audienţă şi cei care citiţi aceasta – dacă sunteţi unul care va lucra asupra propriei genealogii şi pentru a opri ca  această boală să apară în voi, am să vă relatez ce potenţial există de-a lungul căii, în ambele, trecut şi prezent! Voi încerca să fiu succinct, dacă voi putea, într-un mod interdimensional, însă nu este simplu de explicat în 3D. Când anulaţi acest potenţial în propriul vostru ADN, întreaga descendenţă – fiicele voastre care trăiesc, fiicele pe care le vor avea ele şi cele pe care fiicele lor le vor avea, vor fi curăţate. Este o curăţare a ADN-ului vostru care de fapt va curăţa ADN-ul tuturor. Nu are importanţă cât de departe se  merge în viitor. Este vorba despre o restructurare totală a ADN-ului în legătură cu acel potenţial de boală – cel care va schimba istoria familiei voastre şi grupul vostru karmic, de acum înainte!
Apoi, încep întrebările: “Aşteaptă o clipă, Kryon! Ne-ai spus de multe ori că nu putem să-i vindecăm pe ceilalţi. Trebuie să facă singuri asta, atunci când îi ajutăm să se echilibreze. Deci, cum am putea să schimbăm ADN-ul unei fiice care trăieşte? Înţeleg că dacă îmi voi schimba ADN-ul meu actual copiii mei nenăscuţi vor moşteni acest atribut şi va fi curat, dar cum va funcţiona la o fiică în viaţă?” Permiteţi-ne să spunem că la femeile în viaţă, probabilitatea de a avea acea problema va rămâne, dar siguranţa că va apare va dispărea! Gândiţi în acest mod: acţiunea voastră va planta o sămânţă în ADN-ul ei. Va fi o sămânţă care va creşte, dacă va fi udată, dar este o sămânţă divină care poate, prin permisiunea ei şi înţelegere, să o schimbe pe ea, pe copiii ei şi aşa mai departe!
“Kryon, acest lucru schimbă de fapt trecutul! Ea este deja născută şi are potenţialul.” Da, iubiţilor! Exact! Observaţi cum acest fapt creează confuzie! Dar, în realitate acest lucru se petrece dincolo de existenţa voastră dimensională, timpul nu există într-o manieră liniară şi aceste lucruri nu sunt doar posibile, ci foarte reale! Lemurienii ştiau asta bine. Aţi crezut că întregul proces al reîntineririi din acele temple la lemurieni erau doar pentru persoane individuale? Nu! Erau pentru familii, reprezentate de un individ! Gândiţi-vă la acest fapt!
Acum, iubiţilor, aceasta este pentru bărbaţi! Dacă aveţi o descendenţă a unui tip de cancer şi tatăl vostru a avut asta şi fratele vostru a avut şi voi aveţi, atunci aveţi nevoie să auziţi acest lucru: atunci când lucraţi asupra bolii voastre, când obţineţi eradicarea acesteia şi rămâneţi curat şi liber, fiii voştri şi fiii fiilor voştri nu îl vor mai avea!
Şi acest lucru, dragă Omule, este o parte a noii energii a Gaiei care a fost realizată. Nu am fi spus aceste lucruri, dacă nu ar fi fost aşa! Acest fapt ar trebui să vă facă să dansaţi!
Vom face ceva ce n-am mai făcut înainte, în încheiere. Vom declara aceasta o întâlnire de vindecare! Unul din sfaturile oferite vindecătorilor a fost acesta: implicaţi-l verbal pe cel pe care îl vindecaţi! Astfel, vă voi pune o întrebare tuturor, cititori şi ascultători: există cineva aici care permite să fie vindecat? (audienţa răspunde verbal cu un da puternic). Fiţi responsabili pentru accentuarea procesului de vindecare ce vine aici prin această persoană, plasând energia peste voi! Permiteţi ca greutatea ei să fie cunoscută, ca să o puteţi simţi aici, pentru că voi aţi dat răspunsul pe care l-am aşteptat! Este vorba despre o cooperare şi un nou parteneriat cu noua energie a Gaiei pe care unii dintre voi veţi începe să o simţiţi!
Permisiunea a fost dată şi realitatea este înţeleasă. Oh, există mai mult, dar conceptele sunt complicate, aşa că vom aştepta! Să spunem doar acest lucru: mai multe vi se vor oferi, când vom înainta! Aţi spus da? (referindu-se la întrebarea de mai înainte). Dacă aţi spus da, unii dintre voi nu veţi dormi bine în această noapte! Luaţi în considerare provocarea de a fi o discotecă angelică în dormitorul vostru! Va fi mult dans acolo, nu-i aşa?  Poate că este prima oară când oferiţi o astfel de permisiune. Poate că este prima dată când aţi spus-o cu voce tare? Dacă este aşa, atunci nu este prea târziu să o spuneţi din nou, dacă doriţi, chiar acum când citiţi aceste pagini!
Şi acesta este mesajul de astăzi. Este momentul potrivit pentru a vă prelua puterea, puterea noului Pământ!
Este momentul să dansaţi!
Şi aşa este!
 
 KRYON
5 decembrie 2004, Newport Beach, California
Traducere de Graţia © http://www.lucratorul-in-lumina.com
Traducere copyright © Monika Szavai. Toate drepturile rezervate.

Un comentariu:

Multumesc ca esti alaturi de mine.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

LIKE

Etichete

1 (1) 1998 (1) 2 (1) 2012 (65) 2013 (16) 2014 (5) 2015 (5) 2016 (2) 2017 (1) 3 (1) 4 (1) 5 (1) 6 (1) A te iubi (12) Acceptare (2) Access Bars (2) Access Consciousness (1) ACTIVAREA KUNDALINI (1) Adamus (6) Adevar? (42) Afaceri (1) Afirmatii (1) ajutor (7) Alexandru Pargaru (3) Aloe Vera (1) Amintiri din moarte clinica (1) Among Us (1) Andrei Laslau (1) Änglavakt (1) Apa (13) apocalipsa (3) Argangheli (3) ARHANGHELUL MIHAIL (1) Asa NU (1) Astazi Dumnezeu vrea ca tu sa stii (10) Astrologie (14) Astronaut (1) Augusto Cury (1) Barbara Hand Clow (6) Barbatul si Femeia (8) Bebe Mihaescu (1) bucegi (1) Bunker Roy (1) caini (1) carte (39) Cartoful (2) Castigatorul la (1) ceapa (1) chakre (4) Chakrele Corpului Uman (2) Charlie Chaplin (1) Codul Lui Oreste (6) COMPASIUNE (1) Conspiratia Tacerii (1) Constelatia Pleiadelor (2) copii (36) copiii (13) copiii de cristal (3) crime time (2) cristofor (1) Curs De Dezvoltare Personala (7) Dan Farcas (1) Dan Luca (2) Dan Puric (1) daruieste viata (1) david (1) dedublare (1) Deepak Chopra (2) Dezvoltare personala (267) Dezvoltare Spirituala (73) Dimitrova (1) Dincolo de limite (1) doctor (1) documentar (2) Doneaza (1) doreen virtue (3) Dorinte (1) Downey (6) DR. WAYNE W. DYER (2) drama (1) Drunvalo Melchizedek (3) Echilibrul vorbirii și tăcerii (1) echinoctiu (1) ECKHART TOLLE (7) Eclipsa (4) Editura For You Newsletter (57) ego (3) Elena Cocis (1) eliberare (1) energii (16) Episodul (6) euro (1) evrei (1) evreii au talent (1) extraterestri (11) Fericire (3) film (37) FLP (2) Fotografie (5) frica (5) Furie (1) Gabriela Benchea (2) Gerrit Gielen (1) Greg Braden (1) HIPERSENSIBILITATE (1) Ho’oponopono (3) iertare (10) ingeri (13) ingrijorarea (1) inima (7) Intelepciune (2) intinereste (1) Intoleranta Alimentara (1) Inuaki (2) INUAKI Reptilianul Din Mine (1) Ioan Alexandru (1) ioan vladuca (1) Isus (8) iubire (48) Iustin Narcis Ianau (1) Iustin Parvu (2) James Tyberonn (1) japonia (2) Jennifer Hoffman (27) Johan Brisinger (1) Jordan Duchnycz (1) judecata (1) Kahlil Gibran (1) Karen Bishop (1) Karma (2) Kryon (7) Lauren C. Gorgo (15) Lauren Gorgo (3) lectii (1) luther (1) Magul din Carpati (1) manuscris (1) Manuscrisele de la Marea Moarte (1) Marea Moarta (1) Maria Magdalena (1) Mark Boyle (1) marte (4) Masaru Emoto (1) Matei (32) Maturitate (1) mayas (5) McDonald's (1) medicina (2) mesaj (3) Metatron (1) Michael Nvquist (1) Michael Odoul (3) mierea de albini (2) Minti luminate (1) minune (5) miracol (20) mister (7) Monica visan (2) Mullins (1) Mullins Food Products (1) Muzica (11) Muzica de relaxare (1) Muzica Motivationala (3) Narcis (1) natural (1) naturist (1) Neale Donald Walsch (1) Niculina Gheorghiţă (14) noua generatie (1) Noul val de Iubire (1) Nu e sfarsitul lumii (1) NU vaccinarii (24) nuci (2) Ora Pamantului (1) Oscar Wilde (1) OSHO (28) otrava (1) OZN (30) Pace (1) Pamantul (6) PAMANTUL IN DIMENSIUNEA A 5-A (2) parinti (2) Parinti straluciti (1) Paul Ferrini (9) Plansul (1) Plenitudine (2) Poezie (10) portal (1) Portalul Datei Triple (1) povesti cu talc (58) printre noi (1) profesori fascinanti (1) Profetii (7) Psihologie (8) Rai (1) reptilianul din mine (1) Respect (3) ridiche neagra (1) Roma Downey (6) România (28) Ronna Herman (1) Rudolf Steiner (1) rugaciune (2) SaLuSa (35) sanatate (125) Schimbarea (4) Scrisoare (1) Scrisori din Cer (1) secret (1) secrete (2) SENSIBILITATE (1) sfecla rosie (1) Shift (1) siberia (1) Simplificare (1) Sleep Talk (1) Smerenie (1) sms (1) solstitiu (1) Spiritualitate (32) Stephen Covey (3) Sti (1) Stiati ca.... (47) Stima de sine (1) succes (1) suflet (5) Sundar Singh (1) sunet (1) Sunt eu insumi (2) Şi tu poţi fi Supernanny (2) talent (2) Tehnica Bowen (1) Tehnici (2) Tehnici de meditatie (4) Terapia iertarii (3) terapie (3) test (1) Tom Kenyon (9) Traditii (1) Traieste (1) transmisie (39) Triada Eclipselor (3) tunami (1) tusea (1) ufolog (1) Uleiul de cocos (1) Vanga (1) Viata (7) video (62) vindecare (2) vitamina C (1) vitamine (1) Zambeste (1)