Copiii Indigo, zece ani mai tarziu

Ei au devenit adolescenti si ii avem pretutindeni in jurul nostru. Sunt frumosi, dar greu de inteles. Prin urmare, cartea le este de real folos atat parintilor, cat si profesorilor si tuturor celor care au o legtura cu acesti copii/acum adolescenti.

Inteligenti, minunati, cu un caracter puternic si foarte activi, Copiii Indigo sunt considerati parte a revolutiei spirituale, copiii unei epoci noi, a evolutiei psihice si a unui mod nou de a intelege lucrurile. Dupa zece ani, Copiii Indigo au devenit adolescenti Indigo, au absolvit scoli, au inceput sa munceasca si se confrunta cu o provocare complet noua: cum sa se incadreze in viata de adult.

Dupa zece ani, Lee Carroll si Jan Tober au scris o carte care sa-i inspire pe toti parintii ai caror copii sunt unici, talentati si, deseori, neintelesi. In aceasta carte noua, autorii se intorc la Copiii Indigo si la parintii lor, la profesori si la industriasi, pentru a duce o discutie deschisa si cinstita, despre modul in care pot fi ajutati. Reactiile au fost puternice – si, uneori, surprinzatoare. Copiii Indigo sunt liberi si neinfricati, iar in timp ce unii stralucesc, altii au probleme. Aceasta carte explica ceea ce se intampla cu Copiii Indigo, motivul pentru care ei fac ceea ce fac si cum sa-i ajutam sa treaca prin acesti ani dificili, ai adolescentei – care sunt inca si mai grei, atunci cand esti Copil Indigo!

O adevarata revolutie este in curs de desfasurare, pentru ca tot mai multi parinti, profesori, asistenti si practicieni de medicina holistica devin constienti de faptul ca noii copii ai zilelor noastre sunt foarte diferiti de generatiile precedente.

Mesajul pe care l-am auzit de-a lungul ultimilor trei ani constituie, fara nicio exceptie, una dintre cele mai coplesitoare confirmari in timp, ale informatiilor privind transformarile extraordinare care devin acum evidente in copiii nostri si care au fost exprimate in fata marelui public.

Si ar cam fi timpul… intrucat acum, cand unul din 500 de copii este diagnosticat cu autism sau prezinta anumite simptome de autism, peste 5% dintre copiii americani primesc o educatie speciala pentru dificultați de invatare, iar doua milioane de copii (da, doua milioane – numai in SUA!) sunt obligati sa ia medicamentul Ritalin, pentru asa numitele probleme de comportament, in mod cert, a venit vremea ca societatea sa se trezeasca si sa accepte ca se intampla ceva iesit din comun cu copiii nostri.

Pe de o parte, pentru ca multe persoane care ii ingrijesc au observat tot mai numeroase exemple de copii care s-au nascut cu ceea ce pare a fi o gama foarte dezvoltata de perceptii si capacitati extrasenzoriale. Pe de alta parte, dupa cum vor confirma multi profesionisti in domeniile social si medical, asistam la o crestere alarmanta a bolilor si tulburarilor fizice, cum ar fi: intoleranta la gluten, astmul, autismul, problemele digestive, intoleranta la alimente sau alergiile.

Indiferent daca vedem aceste schimbari drept o dovada pozitiva a saltului cuantic in evolutia fizica, mentala si spirituala a speciei noastre, sau ca pe o consecinta negativa a poluarii excesive a atmosferei, recoltelor si resurselor naturale, mesajul este fara echivoc: e timpul ca stiinta sa cerceteze schimbarea nivelului de constiinta, pe care o manifesta copiii de astazi. E timpul ca medicina sa inceapa sa observe anomaliile fizice, chimice si/sau biologice, care sunt tot mai intens semnalate. Si e timpul ca noi, in calitate de parinti sau bunici, de persoane care ii ingrijesc si ocrotesc pe copii, sa oprim toata aceasta medicatie inutila si sa incepem sa reevaluam modul in care ii hranim, ii crestem si ii educam.

Sunt o multime de lucruri pe care le putem face la nivel individual sau colectiv. Ori de cate ori ne exercitam dreptul de a ne urma calauzirea interioara - fie ca este vorba de o practica, un medicament, un sistem, o metoda, o autoritate sau un mod nenatural sau nesanatos de a face lucrurile, care nu serveste binelui si interesului cel mai inalt al copiilor nostri - facem un pas inainte catre crearea schimbarii.

O revolutie este in curs de desfasurare. Ea e condusa de copiii nostri. Stiti acest lucru – si noi il stim. Multi vindecatori, terapeuti/psihologi, medici si profesori recunosc acum acest fenomen. De dragul copiilor nostri si al viitorului omenirii, a venit vremea sa deschidem larg ochii si sa privim cu adevarat, sa ascultam si sa tinem seama de ceea ce ne arata ei. Ca atare, in loc sa ne intoxicam copiii, anulandu-le creativitatea, e timpul sa incepem sa acordam atentia cuvenita lectiilor pe care le avem de invatat de la ei. Asta, pentru ca nimic nu este mai important decat copiii nostri, care sunt viitorul nostru.

Iata un fragment din carte

Iubiti-i

La cabinetul meu de homeopatie, am inceput sa vad tot mai multi copii cu probleme de comportament si cu diagnostice din spectrul autismului. Adesea era foarte greu sa lucrez cu ei. In timp ce ii asteptam pe micii Buddha sa apara, am intrebat o fiinta iluminata, ce anume incearca sa ne invete copiii, prin aceste comportamente.

Raspunsul a fost: „Iubire neconditionata, draga mea, fiindca nu ai simtit-o niciodata inainte.”

„Deci, toate simptomele si comportamentele pe care le afiseaza acesti copii, exista pentru a ne aduce pe noi, populatia adulta, mai aproape de o stare de iubire neconditionata?”

„Da, iubire fara conditii. Ca sa vezi, draga mea. A fi iubit – fie ca esti sau nu bun la scoala, fie ca esti sau nu inteligent si savant, fie ca te adaptezi sau nu la norma sociala, fie ca devii sau nu, ceea ce vor parintii tai sa fii! Ca sa vezi, draga mea.”

„Si cum ne vor invata?”

„Prin frica voastra. Vor scoate la iveala fiecare frica pe care o aveti – si chiar si unele de care nu stiati. Fiecare frica de care va eliberati, va va aduce mai aproape de o stare de iubire, mai aproape de starea copilului. Atunci cand puteti trai in aceasta stare de iubire si acceptare, acesti mici Buddha, cum le spui tu, isi vor putea face intrarea.”

„Aaaaa…”

Acea informatie m-a ajutat sa vad mai clar ca nu aveam de-a face doar cu un set de simptome izolate, ci cu tipare comportamentale menite sa aduca o schimbare in intreaga familie si in societate, in general.

De exemplu, am vazut un baietel de trei ani, caruia ii voi spune Patrick, cu un diagnostic de ADHD. Parintii lui mi-au spus ca fusesera sfatuiti sa ii dea Ritalin, cand incepea scoala, la varsta de doar patru ani. Voiau sa afle daca exista vreo alternativa.

Patrick a tasnit in camera de consultatii si a alergat prin ea, a smuls cateva frunze dintr-o planta si s-a urcat peste mine pe scaun. M-am uitat la parintii lui. Amandoi stateau rigizi pe scaunele lor. Tatal s-a aplecat usor inainte, parca spunand, la fiecare cateva secunde: „Ai face bine sa te potolesti sau o sa vezi tu mai incolo”. Aceasta atitudine parea sa-l intarate pe copil, care incepea sa alerge mai repede, de fiecare data cand primea inca o doza din aceasta energie.

Tatal era profesor, iar fiul sau il calca pe toti nervii. Cele mai groaznice frici ale lui aveau sa devina realitate. Vazuse copii ca el inainte si stia ca nu se descurcau niciodata la scoala. Tatal se gandea: „O sa pice toate examenele. O sa fie un paria social si va ajunge sa traiasca pe strada”. Mama lui Patrick era asistenta. Cele mai mari frici ale ei vor deveni si ele realitate. Minunatul ei copil urma sa fie un drogat si, probabil, va ajunge sa ia Prozac, in vacante. „Va fi mereu diferit; nu se va adapta niciodata si nu va fi niciodata normal”, isi spunea ea cu ingrijorare.

Pentru un timp, am stat si am urmarit aceasta drama. Apoi, am simtit un impuls si i-am vorbit direct lui Patrick: „Tu stii ca mama si tatal tau te iubesc cu adevarat?”

Ei bine, a fost ca si cum as fi bagat un ac intr-un balon. Ambii parinti s-au trantit inapoi pe scaune. Copilul s-a uitat la mine, apoi s-a intins pe podea si a adormit.

De foarte multe ori, atunci cand un copil dezvolta o problema de comportament, parintii devin atat de stresati si de obositi, incat isi pierd perspectiva si se cufunda in fricile lor. Copiii raspund la aceasta energie a spaimei si judecatii, purtandu-se si mai rau, astfel incat se creeaza un cerc vicios. Am observat acest lucru la Patrick si parintii sai. Puteti rupe cercul, daca va amintiti ca va iubiti copiii la un nivel profund – chiar daca nu le iubiti comportamentul.

Copiii trebuie sa auda in fiecare zi ca sunt iubiti, ca vor fi mereu in siguranta si ca vor fi mereu ingrijiti.

Asa cum a spus fiinta iluminata, nu stim prea multe despre iubirea neconditionata, insa trebuie sa invatam. Unii oameni cred, in mod eronat, ca acest lucru inseamna sa le permitem copiilor sa ne conduca viata, sa facem exact ce vor ei, cand vor ei, fara limite si respect pentru nimeni. Nu e asa. Copiii au nevoie de parinti. Acesti copii au o mare nevoie de limite bine definite si de o disciplina permanenta si dreapta.

Iubirea neconditionata inseamna sa-ti iubesti copiii pentru cine sunt ei, fara a-i impune conditii si asteptari acelei iubiri. Uneori, aseman cresterea copiilor Indigo cu a planta seminte mixte. Nu stii ce fel de planta va creste. Nu exista instructiuni; trebuie sa faci doar ceea ce pare sa ajute cel mai bine planta. In cazul lui Patrick, iubirea din abundenta si remediile homeopate au facut minuni, intr-o perioada de doar cateva luni, iar copilul a inceput scoala cu bine si fara Ritalin.

CATREA