Facebook Like

Tu nu ești singur

EMAG

duminică, 20 mai 2012

Cum să fii fericit


Fericirea este acel sentiment pe care dorești să-l prinzi și nu mai vrei să-i dai drumul. Nimeni nu este fericit tot timpul, dar în mod sigur unele persoane sunt mult mai fericite decât altele. Studiile asupra a ceea ce îi face pe oameni fericiți arată că acest sentiment nu are legătură cu bunurile materiale sau bogăția, ci mai degrabă cu felul în care omul privește lumea și calitatea relațiilor construite cu oamenii din jur.

Fii optimist. În anii ’70, cercetătorii au urmărit persoanele care au câștigat la loterie și au constatat că la un an după ce au tras potul cel mare, aceștia nu erau cu nimic mai fericiți decât persoanele care nu au câștigat nimic. Concluzia pe care au tras-o a fost aceea că avem cu toții un nivel de bază pentru fericire la care tindem în mod natural să revenim. Chiar dacă la nivel de moment sutem mai fericiți sau mai triști, încet-încet omul revine la starea lui obișnuită. Unii oameni au un nivel de bază pentru fericire mai înalt decât alții. Cercetătorilor le-a fost greu să demonstreze că acest lucru s-ar baza pe genele individului, ei nu exclud totuși nici acest aspect. Pe de altă parte, ei au constatat în mod cert că nivelul fericirii este determinat de modul cum gândești. Deci, nu căutați un leac miraculos pentru fericire în acest articol căci veți primi doar câteva sfaturi simple pentru modul în care puteți să vă creșteți nivelul permanent al fericirii cu o atitudine pozitivă.

Urmează-ți instinctul. Într-un studiu, au fost alese la întâmplare două grupuri de persoane. Sarcina lor era să ia un afiș acasă. Primului grup i s-a cerut să fie extrem de atent, să cântărească cu grijă toate implicațiile pro și contra asupra elementelor pe care le conține afișul. Persoanelor din al doilea grup li s-a cerut să-și urmeze instinctul în legătură cu elementele afișului. Două săptămâni mai târziu, grupul care și-a urmat instinctul era în mod vizibil mai fericit decât cei care și-au analizat cu mare atenție toate implicațiile. Evident, unele decizii sunt mult mai importante decât aceea de a alege un afiș, dar timpul pe care-l petreci analizând opțiunile te face nefericit. De obicei, aceste opțiuni sunt asemănătoare și diferența dintre acestea îți va afecta fericirea pe termen scurt. Cel mai bine este ca data viitoare când aveți de luat o decizie, gândiți-vă un pic și alegeți-o pe cea care intuiți că este cea bună. Niciodată să nu regretați alegerea făcută.

Să ai suficienți bani pentru nevoile de bază: mâncare, adăpost și îmbrăcăminte. Chiar dacă costurile pentru aceste elemente variază mult de la o țară la alta, există pentru fiecare regiune un număr magic. Spre exemplu, în SUA acest număr este de 40.000 de dolari pe an. Orice venit mai mare decât acesta nu te face mai fericit. Odată cu veniturile mari crește nivelul de confort. De obicei odată cu confortul intervine plictiseala. Acesta este și motivul pentru care trebuie să părăsiți zona de confort și să lucrați la dezvotarea dumneavoastră spirituală.

Stai aproape de prieteni și de familie. Sau să vă mutați aproape de aceștia pentru ca să-i puteți vedea mai des. Noi trăim astăzi într-o societate mobilă unde oamenii au slujbe ce îi face să călătorească prin țară și străinătate. Acești oameni acceptă să stea mai mult la serviciu, să lipsească perioade lungi din localitate deoarece cred că slujba lor impotantă cu cât le va aduce mai mulți bani, cu atât vor fi mai fericiți. De fapt, relațiile cu prietenii și familia au un impact mai puternic asupra fericirii noastre decât creșterea salariului peste un anumit nivel. Prin urmare, data viitoare când trebuie să vă alegeți un loc de muncă de genul celui menționat mai sus puneți în balanță și pierderea fericirii personale, generată de despărțirile de prieteni și familie. Dacă vreți să vă mutați atunci alegeți niște vecini care au același nivel al salariului cu cel al dvs. Cercetătorii au constatat că oamenii se simt mai siguri din punct de vedere financiar (si mai fericiti) atunci cand sunt inconjurati de persoane cu venituri similare.

Conversații profunde pline de înțeles. Un studiu al unui psiholog de laUniversitatea din Arizon a arătat că dacă petrecem mai puțin timp la conversțiile banale și mai mult timp vorbind despre lucruri importante și profunde nivelul fericirii noastre va crește semnificativ.

Caută fericirea la serviciul pe care îl ai acum. Multe persoane visează la serviciul perfect sau cariera perfectă și comparația pe care o fac zilnic cu locul lor de muncă îi face nefericiți. Cercetătorii au demonstrat că nivelul de optimism și calitatea relațiilor personale eclipsează toate satisfacțiile generate de slujbă. Dacă ai un punct de vedere pozitiv, te vei descurca foarte bine la orice slujbă și dacă ai relații minunate cu oamenii din jur nu mai depinde de slujba ta oferirea unui sens mai profund în viață. Aceasta o vei găsi împreună cu fericirea în interacțiunea ta cu oamenii care sunt importanți pentru tine. Acum, aceasta nu înseamnă că nu trebuie să aspirați la o slujbă ideală ce v-ar face fericiți. Aceasta înseamnă că trebuie să conștientizați că slujba dvs vă aduce extrem de puțină fericire comparativ cu un mod optimist de a privi lucrurile și relațiile dvs cu alte persoane.
Zambiți si râdeți. Știința sugerează că atunci când zâmbiți, chiar dacă sunteți sau nu fericiți, dispoziția dvs. va fi mai bună. Deci, zâmbiți tot timpul. În plus, este indicat să râdeți ori de câte ori aveți ocazia.
Fiți plini de compasiune. Într-un studiu din SUA s-a descoperit că cei care sunt plini de compasiune au o sănătate cardiovasculară mai bună. Se poate spune că atunci cînd ai compasiune pentru cineva îți vindeci inima (la modul propriu). Totuși, nu s-a descoperit cum se întâmplă acest fenomen iar studiile sugerează că prin compasiune se reduce nivelul de stres al organismului.
Fă-ți prieteni cu care să-ți împărtășești pasiunile și/sau credințele. În 2010 un studiu de la Harvard pubicat în American Sociological Review a dezvăluit că persoanele care merg cu regularitate la biserică au o satisfacție a vieții și o fericire mai mare decât cei care nu merg. Factorul critic a fost identificat în calitatea relațiilor dintre persoanele care merg la biserică. Oamenii care merg regulat la biserică, dar care nu au prieteni nu sunt mai fericiți decât cei care nu au mers niciodată la biserică. Pe de altă parte, în comparația dintre cei care au același număr de prieteni, cei care aveau prieteni de la biserică erau mult mai fericiți. Astfel, cercetătorii au ajuns la concluzia că a merge la biserică nu este neapărat factorul care îți crește fericirea ci mai importante sunt prieteniile create între oamenii care au aceleași pasiuni.

Mențiune:

Doar pentru că unele lucruri par să-i facă pe unii oameni fericiți nu înseamnă că este și adevărat. Oamenii sunt cu adevărat talentați în a pretinde că sunt fericiți, mai ales atunci când au investit atât de mult în lucruri care ar fi trebuit să-i facă fericiți. Este greu să admiți că ți-ai pus toate ouăle în coșulețul greșit.
Când îți propui să fii fericit sau să ieși dintr-o “pasă neagră” fă ceva nebunesc. Este stupid, nebunesc și ciudat și nu pare să ajute cu nimic, dar, în realitate, asemenea lucruri îți pot aduce zâmbetul pe față, nu pentru efectele lor ci pur și simplu din bucuria că le-ai făcut. Cercetătorii acceptă că fericirea este o stare a minții și a sufletului ce nu poate fi definită în mod obiectiv.
Ce mai poți face ca să fii fericit:
  • Dă muzica ta favorită la maximum și dansează stupid
  • Vorbește cu tine în oglindă de parcă ai avea pe altcineva în față.
  • Incearcă o nouă mâncare
  • Scrie ceva amuzant sau care te inspiră
  • Țipă cât poți de tare (anunță-ți întâi familia).
  • Sări de jur-împrejur.
  • Ieși afară din casă și stropește-te cu apă (dacă este o zi călduroasă).
  • Ține legătura cu prietenii și rudele. Nu te vei putea “lupta” cu susținerea și dragostea lor.
  • Nu-ți fie frică să admți că ești la pământ și ai nevoie de ajutor.
  • Dacă constați că în jurul tău există o persoană care are în mod constant o influență negativă asupra ta, nu te teme să te desparți de acea persoană.
  • Dacă ești în mod constant în depresie sau nefericit e bine să ceri ajutorul doctorilor.

Avertisment!

  • Dacă ești în mod constant în depresie sau nefericit e bine să ceri ajutorul doctorilor.


Mai multe informatii la: http://filedelumina.ro/2012/05/15/cum-sa-fii-fericit/#ixzz1uvJNEgtB

Un comentariu:

  1. Puican Florentina21 mai 2012 la 01:20

    Multumim pentru acest material dragut.mie chiar mi-a placut si o sa incerc sa tin cont de sfaturile tale.pupici

    RăspundețiȘtergere

Multumesc ca esti alaturi de mine.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

LIKE

Etichete

1 (1) 1998 (1) 2 (1) 2012 (65) 2013 (16) 2014 (5) 2015 (5) 2016 (2) 2017 (1) 3 (1) 4 (1) 5 (1) 6 (1) A te iubi (12) Acceptare (2) Access Bars (2) Access Consciousness (1) ACTIVAREA KUNDALINI (1) Adamus (6) Adevar? (42) Afaceri (1) Afirmatii (1) ajutor (7) Alexandru Pargaru (3) Aloe Vera (1) Amintiri din moarte clinica (1) Among Us (1) Andrei Laslau (1) Änglavakt (1) Apa (13) apocalipsa (3) Argangheli (3) ARHANGHELUL MIHAIL (1) Asa NU (1) Astazi Dumnezeu vrea ca tu sa stii (10) Astrologie (14) Astronaut (1) Augusto Cury (1) Barbara Hand Clow (6) Barbatul si Femeia (8) Bebe Mihaescu (1) bucegi (1) Bunker Roy (1) caini (1) carte (39) Cartoful (2) Castigatorul la (1) ceapa (1) chakre (4) Chakrele Corpului Uman (2) Charlie Chaplin (1) Codul Lui Oreste (6) COMPASIUNE (1) Conspiratia Tacerii (1) Constelatia Pleiadelor (2) copii (36) copiii (13) copiii de cristal (3) crime time (2) cristofor (1) Curs De Dezvoltare Personala (7) Dan Farcas (1) Dan Luca (2) Dan Puric (1) daruieste viata (1) david (1) dedublare (1) Deepak Chopra (2) Dezvoltare personala (267) Dezvoltare Spirituala (73) Dimitrova (1) Dincolo de limite (1) doctor (1) documentar (2) Doneaza (1) doreen virtue (3) Dorinte (1) Downey (6) DR. WAYNE W. DYER (2) drama (1) Drunvalo Melchizedek (3) Echilibrul vorbirii și tăcerii (1) echinoctiu (1) ECKHART TOLLE (7) Eclipsa (4) Editura For You Newsletter (57) ego (3) Elena Cocis (1) eliberare (1) energii (16) Episodul (6) euro (1) evrei (1) evreii au talent (1) extraterestri (11) Fericire (3) film (37) FLP (2) Fotografie (5) frica (5) Furie (1) Gabriela Benchea (2) Gerrit Gielen (1) Greg Braden (1) HIPERSENSIBILITATE (1) Ho’oponopono (3) https://www.facebook.com/profile.php?id=100083002270658 (1) iertare (10) ingeri (13) ingrijorarea (1) inima (7) Intelepciune (2) intinereste (1) Intoleranta Alimentara (1) Inuaki (2) INUAKI Reptilianul Din Mine (1) Ioan Alexandru (1) ioan vladuca (1) Isus (8) iubire (48) Iustin Narcis Ianau (1) Iustin Parvu (2) James Tyberonn (1) japonia (2) Jennifer Hoffman (27) Johan Brisinger (1) Jordan Duchnycz (1) judecata (1) Kahlil Gibran (1) Karen Bishop (1) Karma (2) Kryon (7) Lauren C. Gorgo (15) Lauren Gorgo (3) lectii (1) luther (1) Magul din Carpati (1) manuscris (1) Manuscrisele de la Marea Moarte (1) Marea Moarta (1) Maria Magdalena (1) Mark Boyle (1) marte (4) Masaru Emoto (1) Matei (32) Maturitate (1) mayas (5) McDonald's (1) medicina (2) mesaj (3) Metatron (1) Michael Nvquist (1) Michael Odoul (3) mierea de albini (2) Minti luminate (1) minune (5) miracol (20) mister (7) Monica visan (2) Mullins (1) Mullins Food Products (1) Muzica (11) Muzica de relaxare (1) Muzica Motivationala (3) Narcis (1) natural (1) naturist (1) Neale Donald Walsch (1) Niculina Gheorghiţă (14) noua generatie (1) Noul val de Iubire (1) Nu e sfarsitul lumii (1) NU vaccinarii (24) nuci (2) Ora Pamantului (1) Oscar Wilde (1) OSHO (28) otrava (1) OZN (30) Pace (1) Pamantul (6) PAMANTUL IN DIMENSIUNEA A 5-A (2) parinti (2) Parinti straluciti (1) Paul Ferrini (9) Plansul (1) Plenitudine (2) Poezie (10) portal (1) Portalul Datei Triple (1) povesti cu talc (58) printre noi (1) profesori fascinanti (1) Profetii (7) Psihologie (8) Rai (1) reptilianul din mine (1) Respect (3) ridiche neagra (1) Roma Downey (6) România (28) Ronna Herman (1) Rudolf Steiner (1) rugaciune (2) SaLuSa (35) sanatate (125) Schimbarea (4) Scrisoare (1) Scrisori din Cer (1) secret (1) secrete (2) SENSIBILITATE (1) sfecla rosie (1) Shift (1) siberia (1) Simplificare (1) Sleep Talk (1) Smerenie (1) sms (1) solstitiu (1) Spiritualitate (32) Stephen Covey (3) Sti (1) Stiati ca.... (47) Stima de sine (1) succes (1) suflet (5) Sundar Singh (1) sunet (1) Sunt eu insumi (2) Şi tu poţi fi Supernanny (2) talent (2) Tehnica Bowen (1) Tehnici (2) Tehnici de meditatie (4) Terapia iertarii (3) terapie (3) test (1) Tom Kenyon (9) Traditii (1) Traieste (1) transmisie (39) Triada Eclipselor (3) tunami (1) tusea (1) ufolog (1) Uleiul de cocos (1) Vanga (1) Viata (7) video (62) vindecare (2) vitamina C (1) vitamine (1) Zambeste (1)