Facebook Like

Tu nu ești singur

EMAG

luni, 17 iunie 2013

Propolisul - Unicul vaccin dăruit de Dumnezeu omului!



Utilizarea produselor stupului, precum mierea şi propolisul, în scopuri terapeutice, datează de milenii, unele dintre primele mărturii în acest sens putând fi găsite în cărţile  lui Pliniu cel Bătrân (24-79 e.n.), filozof roman, în scrierile lui Dioscoride (sec. I e.n.), medic şi botanist elen,  în cele ale lui Galen, medic tot de origine elenă, ce a trăit între anii 130-210 e.n., sau în lucrările lui Dimitrie Cantemir, care a scris despre şerbetul de miere că „este o băutură de doftorie“.

Propolisul este elementul biologic sau „chitul“ cu care albinele îşi construiesc cu atâta dibăcie stupul, încât niciun intrus, de la microorganisme precum bacterii şi până la organisme mari precum şoareci, ori alte insecte să nu poată pătrundă în fortificaţiile lor. Propolisul este elementul de ermetizare, de „îmbălsămare“ a intrusului ce a fost anihilat, după ce a fost injectat cu teribilul venin de albine.
Despre propolis, printre altele, se mai spune că este „de o vârstă cu istoria omenirii“, iar dacă avem în vedere că unii experţi afirmă că albinele sunt prezente pe Pământ de peste 80 de milioane de ani, nu ne mai mirăm nici când aflăm că tot specialişti din sfera apifitoterapiei ne informează că propolisul este adevăratul vaccin dăruit de Dumnezeu, încă de la începuturi, împotriva tuturor afecţiunilor!
Spre exemplu, renumitul medic  Emil Chauvin  a identificat  un antibiotic în propolis, care are puterea de a regenera activitatea intestinală prin distrugerea tuturor bacteriilor patogene, favorizând simultan procesul de inhibare a oricărei patogenii, reproducerea bacteriilor specifice şi necesare readucerii şi menţinerii sănătăţii intestinelor.

Dacă acum 2000 de ani nu se ştia ce conţine propolisul şi de ce se comportă în organismul uman ca un adevărat elixir de viaţă lungă şi sănătoasă, în secolul XX, aflăm că acest miracol vindecător, creat de micuţele şi miraculoasele albine, conţine: 16 aminoacizi, dintre care 8 esenţiali, mare parte dintre vitamine, printre care A, B1, B2, B3 sau PP, B7, B12, B 15, C, D, E, K, vitamina P, acid folic, pantotenic, colină, inozitol, PABA, dintre minerale Al, Ca,Cr, Cu, Co, Fe, Mg, Zn, Se, Si, K, stronţiu, răşini, aproximativ 35% ceară, polen, uleiuri esenţiale, flavonoide, balsamuri şi nu numai! Iată, propolisul  este un produs natural miraculos, pe care albinele îl creează din elementele necesare adunate de la peste 20 de arbori (!), printre care plop, salcie, arin. Este incredibil ce poate crea o fiinţă atât de mică precum albina, un panaceu pentru marea majoritate a afecţiunilor somatice, fizice, printre acestea enumerându-se afecţiunile cardio-vasculare şi toate afecţiunile sângelui, afecţiunile digestive, cele de natură respiratorie, afecţiunile renale, hepatice, afecţiunile neuro-psiho-somatice etc. Există o singură reţinere în privinţa consumului de propolis, fiind considerat ca având un potenţial alergogen. Din cauza acestei proprietăţi, este recomandată efectuarea de teste specifice înainte de consumarea produsului. Propolisul este antitoxic, antibacterian, antiviral şi  antiinflamator, prin aceasta fiind un biostimulator de excepţie, asemenea unui elixir, lucru observat cu uşurinţă de către strămoşii noştri!

Propolisul poate fi consumat ca atare, ca şi când aţi mesteca gumă, sub formă de tinctură sau adăugat în miere, în ceea ce este supranumit miere propolizată. În funcţie de concentraţia în propolis a tincturii pe care o cumpăraţi de la plafar şi conform recomandărilor specialistului, cura cu tinctură de propolis se va efectua urmând şi un regim alimentar uşor, neîncărcat cu hrană moartă, astfel încât să oferiţi organismului oportunitatea de a utiliza elementele conţinute de propolis spre a vă vindeca şi nu doar spre a uşura organismul de mese toxice rezultate din consumul de cărnuri, prăjeli, produse rafinate. Propolisul este un produs miraculos, aducător de alinare şi vindecare!
Cunoaşteţi şi fiţi conştienţi, prin aplicarea cunoaşterii, de puterea de regenerare a Naturii !
Succes!

Eu folosesc : Forever Bee Propolis si Aloe Propolis Crème

Sursa : http://www.lumeamisterelor.com/rubrici/doctorul-natura/propolisul-unicul-vaccin-daruit-de-dumnezeu-omului/
 

2 comentarii:

  1. Bine te gasesc!

    Te rog sa-mi trimiti o adresa de email unde iti putem trimite noul banner a Radioului Vocea Sufelului cu rugamintea de a il inlocui pe cel vechi.

    Multumesc!

    Toate bune,
    Calina Dinca
    RadioFrecventaSufletului

    RăspundețiȘtergere
  2. Intradevar propolisul ramane unul din cele mai benefice produse ale stupului.

    RăspundețiȘtergere

Multumesc ca esti alaturi de mine.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

LIKE

Etichete

1 (1) 1998 (1) 2 (1) 2012 (66) 2013 (16) 2014 (5) 2015 (5) 2016 (2) 2017 (1) 3 (1) 4 (1) 5 (1) 6 (1) A te iubi (12) Acceptare (2) Access Bars (2) ACTIVAREA KUNDALINI (1) Adamus (6) Adevar? (42) Afaceri (1) Afirmatii (1) ajutor (7) Alexandru Pargaru (3) Aloe Vera (1) Amintiri din moarte clinica (1) Among Us (1) Andrei Laslau (1) Änglavakt (1) Apa (13) apocalipsa (3) Argangheli (3) ARHANGHELUL MIHAIL (1) Asa NU (1) Astazi Dumnezeu vrea ca tu sa stii (10) Astrologie (14) Astronaut (1) Augusto Cury (1) Barbara Hand Clow (6) Barbatul si Femeia (8) Bebe Mihaescu (1) bucegi (1) Bunker Roy (1) caini (1) carte (39) Cartoful (2) Castigatorul la (1) ceapa (1) chakre (4) Chakrele Corpului Uman (2) Charlie Chaplin (1) Codul Lui Oreste (6) COMPASIUNE (1) Conspiratia Tacerii (1) Constelatia Pleiadelor (2) copii (36) copiii (13) copiii de cristal (3) crime time (2) cristofor (1) Curs De Dezvoltare Personala (7) Dan Farcas (1) Dan Luca (2) Dan Puric (1) daruieste viata (1) david (1) dedublare (1) Deepak Chopra (2) Dezvoltare personala (266) Dezvoltare Spirituala (72) Dimitrova (1) Dincolo de limite (1) doctor (1) documentar (2) Doneaza (1) doreen virtue (3) Dorinte (1) Downey (6) DR. WAYNE W. DYER (2) drama (1) Drunvalo Melchizedek (3) Echilibrul vorbirii și tăcerii (1) echinoctiu (1) ECKHART TOLLE (7) Eclipsa (4) Editura For You Newsletter (57) ego (3) Elena Cocis (1) eliberare (1) energii (15) Episodul (6) euro (1) evrei (1) evreii au talent (1) extraterestri (11) Fericire (3) film (37) FLP (2) Fotografie (5) frica (5) Furie (1) Gabriela Benchea (2) Gerrit Gielen (1) Greg Braden (1) HIPERSENSIBILITATE (1) Ho’oponopono (3) iertare (10) ingeri (13) ingrijorarea (1) inima (7) Intelepciune (2) intinereste (1) Intoleranta Alimentara (1) Inuaki (2) INUAKI Reptilianul Din Mine (1) Ioan Alexandru (1) ioan vladuca (1) Isus (8) iubire (48) Iustin Narcis Ianau (1) Iustin Parvu (2) James Tyberonn (1) japonia (2) Jennifer Hoffman (27) Johan Brisinger (1) Jordan Duchnycz (1) judecata (1) Kahlil Gibran (1) Karen Bishop (1) Karma (2) Kryon (7) Lauren C. Gorgo (15) Lauren Gorgo (3) lectii (1) luther (1) Magul din Carpati (1) manuscris (1) Manuscrisele de la Marea Moarte (1) Marea Moarta (1) Maria Magdalena (1) Mark Boyle (1) marte (4) Masaru Emoto (1) Matei (32) Maturitate (1) mayas (5) McDonald's (1) medicina (2) mesaj (3) Metatron (1) Michael Nvquist (1) Michael Odoul (3) mierea de albini (2) Minti luminate (1) minune (5) miracol (20) mister (7) Monica visan (2) Mullins (1) Mullins Food Products (1) Muzica (11) Muzica de relaxare (1) Muzica Motivationala (3) Narcis (1) natural (1) naturist (1) Neale Donald Walsch (1) Niculina Gheorghiţă (14) noua generatie (1) Noul val de Iubire (1) Nu e sfarsitul lumii (1) NU vaccinarii (24) nuci (2) Ora Pamantului (1) Oscar Wilde (1) OSHO (28) otrava (1) OZN (30) Pace (1) Pamantul (6) PAMANTUL IN DIMENSIUNEA A 5-A (2) parinti (2) Parinti straluciti (1) Paul Ferrini (9) Plansul (1) Plenitudine (2) Poezie (10) portal (1) Portalul Datei Triple (1) povesti cu talc (58) printre noi (1) profesori fascinanti (1) Profetii (7) Psihologie (8) Rai (1) reptilianul din mine (1) Respect (3) ridiche neagra (1) Roma Downey (6) România (28) Ronna Herman (1) Rudolf Steiner (1) rugaciune (2) SaLuSa (35) sanatate (125) Schimbarea (4) Scrisoare (1) Scrisori din Cer (1) secret (1) secrete (2) SENSIBILITATE (1) sfecla rosie (1) Shift (1) siberia (1) Simplificare (1) Sleep Talk (1) Smerenie (1) sms (1) solstitiu (1) Spiritualitate (32) Stephen Covey (3) Sti (1) Stiati ca.... (47) Stima de sine (1) succes (1) suflet (5) Sundar Singh (1) sunet (1) Sunt eu insumi (2) Şi tu poţi fi Supernanny (2) talent (2) Tehnica Bowen (1) Tehnici (2) Tehnici de meditatie (4) Terapia iertarii (3) terapie (3) test (1) Tom Kenyon (9) Traditii (1) Traieste (1) transmisie (39) Triada Eclipselor (3) tunami (1) tusea (1) ufolog (1) Uleiul de cocos (1) Vanga (1) Viata (7) video (62) vindecare (2) vitamina C (1) vitamine (1) Zambeste (1)