Cele cinci lacuri ce compun complexul Marilor Lacuri numără peste 35.000 de insule, Manitoulin, aflată în partea canadiană a Lacului Huron, fiind cea mai mare insulă de pe glob ce se găseşte într-un lac, iar lacurile respective constituie cea mai mare suprafaţă de apă dulce de pe pămînt. Deşi comitatul Chippewa a fost fondat în anul 1827, indienii se aflau acolo cu mii de ani înainte. Membrii acestor comunităţi cred că, după moarte, viaţa se desfăşoară la fel ca înaintea marii treceri în cealaltă lume. Credinţa aceasta le-a fost insuflată de anumiţi zei, mici de statură, cu părul blond, care i-au învăţat şi alte lucruri pe care nu le ştiau, cum ar fi, de pildă, folosirea buruienilor în tratarea unor boli.
Legendele indienilor Chippewa mai spun însă ceva extrem de curios: zeii veneau de pe întinderile lacurilor în nişte canoe de piatră sau de metal, cu ajutorul cărora, dacă doreau, puteau merge şi pe sub apă. Cu siguranţă, strămoşii acestor triburi nu văzuseră niciodată şi nu îşi puteau imagina cum arată un submarin, pentru simplul fapt că acesta nu se inventase încă. Un şef de trib Chippewa spunea: „Atunci cînd strămoşii noştri se apropiau de acele canoe, erau adesea traşi sub apă. Noi am crezut că ei s-au înecat, dar într-o zi vom vedea aceeaşi canoe sosind în alt loc, mai tîrziu”. O altă legendă a locului spune: odată, cu foarte mulţi ani în urmă, un mare vrăjitor şi mai mulţi războinici au plecat într-o expediţie, la vînătoare. Intr-o noapte au văzut cum un foc puternic venea din cer şi a căzut vertiginos, izbindu-se de un deal aflat în apropiere. A doua zi dimineaţă, cu mare teamă şi grijă, s-au apropiat de locul cu pricina, unde strălucea un obiect mare. Vînătorii au rămas uluiţi cînd au găsit acolo o „oală” enormă, pe care erau imprimate nişte desene ciudate. La vremea aceea, încă nu apăruse niciuna dintre expresiile pe care le folosim azi, cum ar fi: obiecte zburătoare neidentificate sau farfurii zburătoare. Legendele altor triburi de indieni, Navajos şi Hopi, spun că, în urmă cu foarte mulţi ani, un obiect rotund, foarte mare, traversa cerul, schimbîndu-şi întruna forma şi culoarea.
Ciudata „canoe” a coborît pînă aproape de sol, pe Muntele Navajos. Cu mic, cu mare, localnicii au dat năvală să o salute, dar bizara ambarcaţiune s-a înălţat şi a plecat aşa cum a venit. Un indian Hopi, care a văzut toată scena, a afirmat ulterior: „… Da, noi ştim cine sînt. Sînt cei pe care îi aşteptăm!”. Legendele lor vorbesc şi despre alţi zei, tot albi şi cu părul blond, care au venit din cer sau din apă, pe un „nor” sau cu o canoe înconjurată de foc, fum şi tunete, adică aşa cum vedem noi azi decolînd un avion sau o rachetă. Zeii i-au învăţat cum să se comporte între ei, cum să măsoare timpul după lună, soare şi stele, cum să-şi vindece rănile şi bolile, şi le-au promis că vor reveni cu „canoele“ lor de piatră sau de fier, cu care puteau să meargă şi pe sub apă. Cu siguranţă, mulţi dintre dvs. vor spune că toate acestea sînt poveşti. In altă parte a globului, în emisfera nordică, o „canoe” bizară a fost fotografiată pe fundul Mării Baltice. In decembrie 2011, scafandrii companiei suedeze Ocean
Explorer, specializaţi în reperarea şi recuperarea navelor scufundate, au văzut pe fundul mării un corp cu un diametru de 60 m şi, după partea centrală, cu o prelungire de circa 400 m. Şi nu era singură acolo. Peter Lindberg, unul dintre scafandrii care a luat parte la operaţiune, afirmă că, discutînd cu şefii lor despre ceea ce au descoperit, au primit o explicaţie de-a dreptul năucitoare: „Ni s-a spus că ar putea fi vorba de o navă spaţială ca în Milennium Falcon din Star Wars sau de o poartă spre lumea de dincolo, poate chiar spre iad”. A avut oare dreptate indianul hopi cînd a spus că aceia pe care îi aşteptăm au venit deja?
Sursa
Legendele indienilor Chippewa mai spun însă ceva extrem de curios: zeii veneau de pe întinderile lacurilor în nişte canoe de piatră sau de metal, cu ajutorul cărora, dacă doreau, puteau merge şi pe sub apă. Cu siguranţă, strămoşii acestor triburi nu văzuseră niciodată şi nu îşi puteau imagina cum arată un submarin, pentru simplul fapt că acesta nu se inventase încă. Un şef de trib Chippewa spunea: „Atunci cînd strămoşii noştri se apropiau de acele canoe, erau adesea traşi sub apă. Noi am crezut că ei s-au înecat, dar într-o zi vom vedea aceeaşi canoe sosind în alt loc, mai tîrziu”. O altă legendă a locului spune: odată, cu foarte mulţi ani în urmă, un mare vrăjitor şi mai mulţi războinici au plecat într-o expediţie, la vînătoare. Intr-o noapte au văzut cum un foc puternic venea din cer şi a căzut vertiginos, izbindu-se de un deal aflat în apropiere. A doua zi dimineaţă, cu mare teamă şi grijă, s-au apropiat de locul cu pricina, unde strălucea un obiect mare. Vînătorii au rămas uluiţi cînd au găsit acolo o „oală” enormă, pe care erau imprimate nişte desene ciudate. La vremea aceea, încă nu apăruse niciuna dintre expresiile pe care le folosim azi, cum ar fi: obiecte zburătoare neidentificate sau farfurii zburătoare. Legendele altor triburi de indieni, Navajos şi Hopi, spun că, în urmă cu foarte mulţi ani, un obiect rotund, foarte mare, traversa cerul, schimbîndu-şi întruna forma şi culoarea.
Ciudata „canoe” a coborît pînă aproape de sol, pe Muntele Navajos. Cu mic, cu mare, localnicii au dat năvală să o salute, dar bizara ambarcaţiune s-a înălţat şi a plecat aşa cum a venit. Un indian Hopi, care a văzut toată scena, a afirmat ulterior: „… Da, noi ştim cine sînt. Sînt cei pe care îi aşteptăm!”. Legendele lor vorbesc şi despre alţi zei, tot albi şi cu părul blond, care au venit din cer sau din apă, pe un „nor” sau cu o canoe înconjurată de foc, fum şi tunete, adică aşa cum vedem noi azi decolînd un avion sau o rachetă. Zeii i-au învăţat cum să se comporte între ei, cum să măsoare timpul după lună, soare şi stele, cum să-şi vindece rănile şi bolile, şi le-au promis că vor reveni cu „canoele“ lor de piatră sau de fier, cu care puteau să meargă şi pe sub apă. Cu siguranţă, mulţi dintre dvs. vor spune că toate acestea sînt poveşti. In altă parte a globului, în emisfera nordică, o „canoe” bizară a fost fotografiată pe fundul Mării Baltice. In decembrie 2011, scafandrii companiei suedeze Ocean
Explorer, specializaţi în reperarea şi recuperarea navelor scufundate, au văzut pe fundul mării un corp cu un diametru de 60 m şi, după partea centrală, cu o prelungire de circa 400 m. Şi nu era singură acolo. Peter Lindberg, unul dintre scafandrii care a luat parte la operaţiune, afirmă că, discutînd cu şefii lor despre ceea ce au descoperit, au primit o explicaţie de-a dreptul năucitoare: „Ni s-a spus că ar putea fi vorba de o navă spaţială ca în Milennium Falcon din Star Wars sau de o poartă spre lumea de dincolo, poate chiar spre iad”. A avut oare dreptate indianul hopi cînd a spus că aceia pe care îi aşteptăm au venit deja?
Sursa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Multumesc ca esti alaturi de mine.