Constructorii piramidelor s-au achitat de sarcina lor într-un mod pe care nici chiar societatea noastră modernă supertehnologizată nu îl poate imita. Piramidele au fost construite din piatră şi aşezate în anumite locuri în aşa fel încât să poată rezista tuturor evenimentelor naturale şi tuturor catastrofelor. Singurul duşman al piramidei lui Keops a fost omul cu lăcomia sa de bani şi patima sa de a se impune. Haina exterioară de piatră a piramidei a slujit la înălţarea unor palate şi clădiri. Piramida lui Keops a fost ridicată probabil în jurul anului 2645 î.Cr., cu 2300 de ani înainte de Buddha, adică cu 300 de ani înainte de potop.
Metodele aplicate la construcţia piramidei sunt şi în ziua de azi un mister greu de explicat, în temeiul căruia s-au făcut multe speculaţii. Particularitatea culturii egiptene constă în faptul că ea nu a evoluat, treptat, în cadrul unui proces de dezvoltare de la primitivism la perfecţiune. Cultura egipteană a dat cele mai frumoase opere arhitectonice chiar de la începuturile ei. Ceea ce s-a făcut mai târziu a fost prost construit, vădind deja semne de decadenţă. O explicaţie a acestui fenomen ar putea fi aceea că, în Egipt, conducătorii poporului erau descendenţii unei culturi care, înainte de a fi distrusă de potop, era situată pe o treaptă superioară de dezvoltare.
Câţiva clarvăzători au prezis acest lucru, s-au retras apoi într-un loc sigur şi au transmis mai departe învăţătura lor egiptenilor, respectiv elitelor lor, care au pus-o apoi nemijlocit în practică. Problema istoricilor noştri stă evident în neputinţa de a accepta ideea că au existat popoare care dispuneau probabil de cunoştinţe şi tehnici de lucru mai avansate decât avem noi astăzi. Cum au fost construite piramidele? Despre felul în care a fost construită piramida lui Keops specialiştii au păreri divergente. Pentru ca cititorul să-şi poată reprezenta mai bine dimensiunile construcţiei, iată câteva comparaţii sugestive.
Dacă am aşeza la rând cele 2,3 milioane de blocuri de grosimea unui zid obişnuit ar rezulta un zid de un metru înălţime care ar putea înconjura în întregime Franţa. în ceea ce priveşte volumul ei, în piramidă ar putea intra Catedrala Sf. Petru din Roma, catedralele din Milano şi Florenţa, Westminster Abbey şi Catedrala Sf. Paul din Londra. Din pietrele de construcţie ale piramidei s-ar putea ridica de treizeci de ori Empire State Building. Fiecare bloc în parte cântăreşte aproximativ 2,5 tone; alte blocuri ajung chiar la greutatea de 70 de tone, ca spre exemplu blocurile de granit din camera mortuară regală.
Blocurile au fost tăiate perfect, astfel că distanţa maximă dintre două blocuri nu depăşeşte lăţimea de o jumătate de milimetru. Este uimitor cu câtă precizie au fost aşezate aceste blocuri colosale unele lângă altele, având în vedere înălţimea de 130 m a piramidei. Aici ne-am putea pune unele întrebări: Cum au fost transportate aceste blocuri de granit cu o greutate de până la 70 de tone pe o distanţă de 800 de km, de la carierele de piatră din Assuan? Pobabil s-au folosit bărci uriaşe pe Nil. Nu s-a putut descoperi însă nici o urmă de asemenea bărci. Apoi cum au fost oare transportate aceste blocuri de la locul de debarcare la locul de construcţie? Nilul era navigabil pentru ambarcaţiuni mari în direcţia carierelor de piatră doar când nivelul apelor era maxim.
Pe vremea aceea curenţii erau încă destul de puternici şi malurile pline de nămol. Pentru a ridica cu un sistem de pârghii un bloc de 70 de tone de pe o corabie este nevoie, în orice caz, de un teren stabil şi de o pârghie cu un braţ foarte mare. Din câte ştiu, prima şi unica persoană care a scris despre construcţia marii piramide a fost istoricul grec Herodotus, care a trăit în secolul al V-lea î.Cr. O relatare, deci, întemeiată pe speculaţii, scrisă după aproximativ 2200 de ani de la construirea piramidei. După părerea lui Herodotus, la ridicarea ei au lucrat în jur de 400.000 de oameni timp de 20 de ani. Să ne imaginăm că toţi aceşti muncitori ar fi locuit acolo.
Max Toth şi Greg Nielsen au scris în cartea lor că nu s-a găsit nici o urmă de aşezare sau oraş. Ceea ce nu înseamnă mare lucru, o astfel de aşezare ar fi avut foarte probabil doar un caracter provizoriu şi s-ar fi ruinat în scurt timp. Se pare însă că în vremea aceea trăiau în Egipt doar 1,4 milioane de oameni. Ceea ce face ca cifra de sute de mii de lucrători ocupaţi exclusiv cu construcţia piramidei, cifră raportată la numărul de locuitori, să mi se pară improbabilă. Economia unei astfel de ţări, agricultura şi alimentaţia ei ar ajunge astfel cu siguranţă în dificultate. Nu am rezistat tentaţiei de a adăuga la toate aceste teorii şi speculaţii propriul meu model ideatic, pentru ca astfel confuzia să fie şi mai mare. Aceste idei mi-au fost furnizate de cărţi de istorie, religie, astrologie, filozofie orientală, magnetism şi altele.
Pentru că totul este alcătuit din energie mai mult sau mai puţin comprimată, din vibraţii situate la un nivel mai ridicat sau mai scăzut şi pentru că totul se mişcă pe traiectorii concentrice de energie, există pentru mine o explicaţie simplă şi perfect plauzibilă. Zidurile din Ierihon s-au dărâmat din cauza unui sunet de trâmbiţă care, nimerind rezonanţa proprie a pietrei, a distrus-o. Caruso a spart în acelaşi fel un pahar. Am auzit că o forţă militară nenominalizată a produs o bombă sonoră acordată la nivelul de vibraţii al corpului omenesc. în momentul în care bomba este activată, omul se dezagregă. Clădirile, plantele şi animalele rămân însă intacte.
Călugării tibetani pot să-şi influenţeze, prin forţa spiritului, nivelul de vibraţie al corpului lor în aşa fel încât izbutesc să se ridice deasupra pământului, practicând ceea ce se numeşte levitaţie. în cazul lor, levitaţia este urmarea firească a meditaţiei. Ea nu constituie un scop în sine, cum a fost bunăoară cazul în Elveţia, acum câţiva ani, când pentru câteva sute de franci elveţieni erai învăţat timp de 14 zile tehnica levitaţiei, în afara oricărei trăiri spirituale, ci doar ca fapt senzaţional. Chiar şi astfel de fenomene sunt anexate domeniului comercial. După părerea mea, egiptenii au folosit o tehnică asemănătoare, cu ajutorul căreia au modificat nivelul de vibraţie al pietrei sau au sustras piatra influenţei gravitaţiei, făcând astfel posibil transportul ei.
Cititorul va fi poate mai înclinat să-mi dea dreptate dacă se va gând că astăzi, cu milioanele de dolari şi maşinile puternice de care dispunem, nu putem transporta un bloc de 200 de tone. Egiptenii l-au aşezat însă cu o precizie incredibilă la locul potrivit. Acesta a fost cazul atunci când s-a încercat salvarea unor piramide şi clădiri, în timpul lucrărilor la barajul de la Assuan. Blocul de piatră de 200 de tone a trebuit tăiat în bucăţi şi apoi mutat. încercaţi să vă imaginaţi cum au transportat egiptenii un astfel de bloc cu mijloace primitive, aşezându-1 cu uimitoare precizie în poziţia dorită. Iscusinţa acestui popor a mers încă şi mai departe.
Cimentul care uneşte blocurile este atât de subţire şi de o calitate atât de bună încât o piatră cimentată doar pe o singură parte rămâne perfect fixată, în ciuda acţiunii distructive a climei şi a soarelui. Compoziţia “cimentului n-a putut fi analizată nici până în- ziua de astăzi. Piramida lui Keops a fost construită datorită impulsului dat de o forţă spirituală superioară şi sub conducerea unor oameni aparţinând unei civilizaţii distruse de potop. O civilizaţie care apare uneori sub numele de „Atlantida”. Construcţia piramidelor a fost pentru ea mijlocul de a exprima ceva. Un mesaj şi un avertisment pentru civilizaţiile de mai târziu.
Procedeul şi locul au fost alese în aşa fel încât construcţia să poată rezista potopului şi în ciuda erodării stratului exterior de piatră să fie capabilă să şi transmită mesajul. De ce se bucură ea de interesul nostru abia acum, după ce pregătiri în acest scop au fost întreprinse încă din 1850? Pentru că noi, sau unii dintre noi, am izbutit abia acum să ne ridicăm din adâncimea materială a existenţei noastre şi pentru că a trebuit să atingem mai întâi acest adânc pentru a ne putea ridica apoi din el. Acest proces s-a desfăşurat timp de sute şi mii de ani, dar abia acum am ajuns la o răscruce.
Sursa: PAUL LIEKENS si Aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Multumesc ca esti alaturi de mine.