” Cand discutam despre viziune, este important sa luam in consideratie nu numai viziunea a ceea ce este posibil “in lumea exterioara”, ci si viziunea a ceea ce vedem in alti oameni, a potentialului lor nevazut.
Viziunea inseamna mai mult decat a duce lucrurile la bun sfarsit, a indeplini o sarcina oarecare sau a obtine ceva; ea inseamna a descoperi si a aprofunda opiniile pe care ni le formam in legatura cu cei din jur, dar si a-i ajuta pe acestia sa se afirme, a crede in ei si a-i ajuta sa-si descopere si sa-si utilizeze potentialul lor interior – practic, a-i ajuta sa-si gaseasca propria voce.In multe culturi europene, oamenii se saluta punandu-si bratele pe piept intr-un “V” inversat si facand o reverenta. Gestul lor spune: “Salut maretia din tine”, sau “Salut divinitatea din tine”.
Eu personal cunosc o persoana care, atunci cand face cunostinta cu cineva, spune in sinea ei, dar uneori si destul de tare ca sa fie auzita, urmatoarele cuvinte: “Te iubesc. Cum te numesti?”
A-i vedea pe oameni prin lentilele potentialului lor si al celor mai bune trasaturi care ii caracterizeaza, mai degraba decat prin lentilele comportamentului lor curent sau ale slabiciunilor lor, genereaza o energie pozitiva, echivaland cu o mana intinsa cuiva sau o imbratisare plina de afectiune.
Aceasta atitudine afirmativa este in acelasi timp unul din elementele esentiale pntru reconcilierea cu persoanele cu care am rupt relatiile, fiind totodata unul din elementele cheie pentru succesul in educatia copiilor.
Este extrem de benefic sa facem distinctie intre o persoana si comportamentul sau, pentru ca, procedand astfel, afirmam demnitatea sa fundamentala si neconditionata.
“Ridica-ma si am sa te ridic, si ne vom inalta impreuna”. Proverb al Quaker-ilor
Cand percepem si recunoastem potentialul semenilor nostri, este ca si cum am ridica in fata lor o oglinda care reflecta tot ce este mai bun in ei.
Aceasta viziune afirmativa nu numai ca ii elibereaza si ii stimuleaza sa devina cat mai buni, ci ne scuteste si pe noi de reactiile fata de comportamentul inadecvat.
Cand oamenii se comporta cu mult sub potentialul lor, atitudinea noastra afirmativa si cuvintele de incurajare par sa spuna: “Nu-ti sta bine sa faci asta”.
Cultivarea deprinderii de a exprima pareri pozitive despre oameni, de comunicare frecventa si sincera a increderii dvs. in ei – indeosebi in adolescentii care trec prin a doua criza de identitate din viata – are o importanta suprema. Ea reprezinta o investitie modesta, cu rezultate incalculabile si incredibile.
Inca o data, trebuie sa ne reamintim efectul incredibil pe care aceasta deprindere il are si asupra noastra, cand cineva ne comunica faptul ca are incredere in noi (in potentialul nostru), atunci cand chiar noua insine ne lipseste aceasta incredere (din cauza trecutului nostru). “
Stephen R. Covey – “A 8-a treapta a intelepciunii”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Multumesc ca esti alaturi de mine.