Facebook Like

Tu nu ești singur

EMAG

joi, 18 octombrie 2012

Ne putem stapani mintea…

”Toată creaţia îşi are originea în gând…iar gândul este energie. Dacă gândim pozitiv, atunci acea atitudine pozitivă se va reflecta înapoi către noi prin experienţe de viaţă pozitivecu excepţia cazului în care trebuie să parcurgem, mai întâi, anumite experienţe de învăţare.Cu toate acestea, este întotdeauna alegerea noastră dacă simţim această învăţare ca fiind dureroasă sau nu.
Toate evenimentele declanşează o experienţă, sau o emoţie, în funcţie de modul în care percepem noi evenimentul. Trăim într-un plan al dualităţii, astfel încât fiecare eveniment al vieţii are două faţete. Putem să ne controlăm răspunsul emoţional, prin felul în care alegem să privim, sau să ne gândim la evenimentul respectiv. Dr. Deepak Chopra ne aminteşte că „pentru cel care observă, nu există lume obiectivă” şi că „percepţia esteun fenomen învăţat”. Percepţia este guvernată de influenţele de mediu, codarea genetică şi experienţele din vieţile trecute – care sunt toate păstrate în memoria celulară.
Corpul emoţional este cel care determină existenţa noastră la toate nivelurile conştiinţei pe această planetă, dar care a rămas totuşi în urmă cu propria sa dezvoltare conştientă. Motivul este acela că starea de afectivitate la nivelurile energetice aparţine dimensiunii astrale, care se află în afara realităţii influenţate de timp.
Nefiind conştient de faptul că „timpul trece”, corpul emoţional revizitează sau reasamblează, în mod continuu, componente emoţionale ale propriului său model.
De când ne-am identificat atât de mult cu corpul nostru mental ,trăim în iluzia că noi influenţăm şi direcţionăm corpul emoţional, prin intermediul voinţei noastre constiente.”Vechiul’ corp emoţional aduce în corpul fizic ,nou’ toate acele experienţe, reacţii şi percepţii ale realităţii, pe care le-a obţinut în alte trupuri”. In fiecare moment nou, noi trebuie de asemenea să luăm în considerare problemele din trecut şi să le rezolvăm. Aceasta ne va permite să eliberăm energia trecutului. Asemenea memorii, sau tipare celulare, sunt deseori baza unor blocaje din viaţa curentă. Atunci când aceste blocaje energetice au fost create de emoţii trecute nerezolvate, aceasta s-a întâmplat ca un rezultat direct al punctului nostru de percepţie şi al înţelegerii mentale a evenimentului care a avut loc în acel moment.
O dată cu creşterea şi evoluţia noastră, a evoluat şi conştienta noastră, care ne permite să privim retrospectiv viaţa dintr-un punct de vedere diferit, mai bogat în informaţii.
Suntem conştienţi, de faptul că gândurile emit şi transmit câmpuri de energie „nevăzute”, care operează prin intermediul unor bucle de bio-feedback. Aceste câmpuri ricoşează şi sunt primite de sursa lor de transmitere originară. In consecinţă, tot ce vine către noi în viaţă, tot ce ne stă în faţă, am atras către noi, prin natura energiei pe care am emis-o. Noi – corpul nostru fizic, emoţional, mental şi spiritual – suntem câmpuri de energie în mişcare, cu toţii rezonând şi vibrând la frecvenţe specifice şi transmiţând unde de energie.
In termeni mai simpli, corpul uman poate fi privit ca un computer, mintea ca fiind sistemul de operare, gândurile ca programele soft, iar viaţa noastră ca „foaia scoasă la imprimantă” ca rezultantă a celor trei. Corpul fizic reacţionează la corpul emoţional, care reacţionează la corpul mental, care, atunci când este acordat, serveşte Spiritulşi Inteligenţa Divină. Aşadar, programarea noastră mentală afectează nu numai starea noastră emoţională bună, ci şi sănătatea noastră.
Dr. Chopra spune: „Noi suntem prizonierii gândurilor noastre. Prin memorie şi obişnuinţă, noi devenim, literalmente, un maldăr de răspunsuri condiţionate şi nervi, care sunt declanşate în mod constant de oameni şi împrejurări, ca să devină manifestări previzibile ale reacţiilor biochimice din corpurile noastre. Şi astfel, mintea condiţionată lasă puţin loc pentru orice lucru nou. Emoţiile par a fi dincolo de controlul nostru. Noi ridicăm şi construim o închisoare, iar tragedia este aceea că nici măcar nu putem vedea zidurile acestei închisori. Lipsa unui sens în viaţă, cu care ne confruntăm în mod curent, poate doar să devină şi mai puternică, dacă rămânem în interiorul acestei închisori.”Invăţăm procesele noastre de gândire de la cei cu care ne-am asociat în anii noştri de formare, atunci când deseori învăţăm să generalizăm prea mult, sa gândim doar în termeni de alb şi negru, sa tragem concluzii, fără a avea dovezi, sa gândim ce e mai rău într-o situaţie, sau să depăşim măsura, sa luăm totul ca atac la persoană. Ne concentrăm întotdeauna asupra eşecurilor sau problemelor noastre.
Atunci când vom înţelege că:
  • Gândurile sunt energie (care poate declanşa, de asemenea,emoţii),
  • Legile universale guvernează această energie,
  • Avem puterea să ne creăm realitatea noastră personală,
putem fi apoi liberi pentru totdeauna de gândirea limitată şi de convingerea că viaţa „e doar ceva ce ni se întâmplă”. Abia atunci devenim ucenici în stăpânirea minţii. Ne dăm seama că trebuie să fim disciplinaţi şi vigilenţi cu absolut fiecare gând. De asemenea, trebuie să punem la îndoială esenţa convingerilor noastre, a tiparelor de gândire şi a reacţiilor noastre.Dacă viaţa noastră este abundentă la toate nivelurile, atunci am ajuns să stăpânim mintea şi capacitatea sa de a crea. Dacă încă mai simţim limitare şi lipsă, atunci trebuie să ne cercetăm cu atenţie formele-gând.
Un gând pozitiv, urmat de un gând negativ, va duce la neutralizarea câmpului de energie şi invers. Aşadar, dacă prindem un gând negativ, trebuie să-l urmăm cu gânduri pozitive – şi să privim cum se schimbă realitatea noastră. Pe termen scurt, stăpânirea minţii şi a fi responsabil pentru fiecare gând, cuvânt sau acţiune, cere mult mai multă energie şi practică decât mentalitatea de victimă, în care dăm vina pe lume şi pe alţii pentru durerile noastre şi situaţiile în care ne aflăm. Cu timpul, o dată ce am urcat, prin disciplină şi discernământ, de la ucenicie la măiestrie, câştigurile sunt din abundenţă, iar calitatea vieţii noastre se îmbunătăţeşte în mod vizibil. ”
Jasmuheen – In rezonanta

Sursa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc ca esti alaturi de mine.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

LIKE

Etichete

1 (1) 1998 (1) 2 (1) 2012 (65) 2013 (16) 2014 (5) 2015 (5) 2016 (2) 2017 (1) 3 (1) 4 (1) 5 (1) 6 (1) A te iubi (12) Acceptare (2) Access Bars (2) Access Consciousness (1) ACTIVAREA KUNDALINI (1) Adamus (6) Adevar? (42) Afaceri (1) Afirmatii (1) ajutor (7) Alexandru Pargaru (3) Aloe Vera (1) Amintiri din moarte clinica (1) Among Us (1) Andrei Laslau (1) Änglavakt (1) Apa (13) apocalipsa (3) Argangheli (3) ARHANGHELUL MIHAIL (1) Asa NU (1) Astazi Dumnezeu vrea ca tu sa stii (10) Astrologie (14) Astronaut (1) Augusto Cury (1) Barbara Hand Clow (6) Barbatul si Femeia (8) Bebe Mihaescu (1) bucegi (1) Bunker Roy (1) caini (1) carte (39) Cartoful (2) Castigatorul la (1) ceapa (1) chakre (4) Chakrele Corpului Uman (2) Charlie Chaplin (1) Codul Lui Oreste (6) COMPASIUNE (1) Conspiratia Tacerii (1) Constelatia Pleiadelor (2) copii (36) copiii (13) copiii de cristal (3) crime time (2) cristofor (1) Curs De Dezvoltare Personala (7) Dan Farcas (1) Dan Luca (2) Dan Puric (1) daruieste viata (1) david (1) dedublare (1) Deepak Chopra (2) Dezvoltare personala (267) Dezvoltare Spirituala (73) Dimitrova (1) Dincolo de limite (1) doctor (1) documentar (2) Doneaza (1) doreen virtue (3) Dorinte (1) Downey (6) DR. WAYNE W. DYER (2) drama (1) Drunvalo Melchizedek (3) Echilibrul vorbirii și tăcerii (1) echinoctiu (1) ECKHART TOLLE (7) Eclipsa (4) Editura For You Newsletter (57) ego (3) Elena Cocis (1) eliberare (1) energii (16) Episodul (6) euro (1) evrei (1) evreii au talent (1) extraterestri (11) Fericire (3) film (37) FLP (2) Fotografie (5) frica (5) Furie (1) Gabriela Benchea (2) Gerrit Gielen (1) Greg Braden (1) HIPERSENSIBILITATE (1) Ho’oponopono (3) https://www.facebook.com/profile.php?id=100083002270658 (1) iertare (10) ingeri (13) ingrijorarea (1) inima (7) Intelepciune (2) intinereste (1) Intoleranta Alimentara (1) Inuaki (2) INUAKI Reptilianul Din Mine (1) Ioan Alexandru (1) ioan vladuca (1) Isus (8) iubire (48) Iustin Narcis Ianau (1) Iustin Parvu (2) James Tyberonn (1) japonia (2) Jennifer Hoffman (27) Johan Brisinger (1) Jordan Duchnycz (1) judecata (1) Kahlil Gibran (1) Karen Bishop (1) Karma (2) Kryon (7) Lauren C. Gorgo (15) Lauren Gorgo (3) lectii (1) luther (1) Magul din Carpati (1) manuscris (1) Manuscrisele de la Marea Moarte (1) Marea Moarta (1) Maria Magdalena (1) Mark Boyle (1) marte (4) Masaru Emoto (1) Matei (32) Maturitate (1) mayas (5) McDonald's (1) medicina (2) mesaj (3) Metatron (1) Michael Nvquist (1) Michael Odoul (3) mierea de albini (2) Minti luminate (1) minune (5) miracol (20) mister (7) Monica visan (2) Mullins (1) Mullins Food Products (1) Muzica (11) Muzica de relaxare (1) Muzica Motivationala (3) Narcis (1) natural (1) naturist (1) Neale Donald Walsch (1) Niculina Gheorghiţă (14) noua generatie (1) Noul val de Iubire (1) Nu e sfarsitul lumii (1) NU vaccinarii (24) nuci (2) Ora Pamantului (1) Oscar Wilde (1) OSHO (28) otrava (1) OZN (30) Pace (1) Pamantul (6) PAMANTUL IN DIMENSIUNEA A 5-A (2) parinti (2) Parinti straluciti (1) Paul Ferrini (9) Plansul (1) Plenitudine (2) Poezie (10) portal (1) Portalul Datei Triple (1) povesti cu talc (58) printre noi (1) profesori fascinanti (1) Profetii (7) Psihologie (8) Rai (1) reptilianul din mine (1) Respect (3) ridiche neagra (1) Roma Downey (6) România (28) Ronna Herman (1) Rudolf Steiner (1) rugaciune (2) SaLuSa (35) sanatate (125) Schimbarea (4) Scrisoare (1) Scrisori din Cer (1) secret (1) secrete (2) SENSIBILITATE (1) sfecla rosie (1) Shift (1) siberia (1) Simplificare (1) Sleep Talk (1) Smerenie (1) sms (1) solstitiu (1) Spiritualitate (32) Stephen Covey (3) Sti (1) Stiati ca.... (47) Stima de sine (1) succes (1) suflet (5) Sundar Singh (1) sunet (1) Sunt eu insumi (2) Şi tu poţi fi Supernanny (2) talent (2) Tehnica Bowen (1) Tehnici (2) Tehnici de meditatie (4) Terapia iertarii (3) terapie (3) test (1) Tom Kenyon (9) Traditii (1) Traieste (1) transmisie (39) Triada Eclipselor (3) tunami (1) tusea (1) ufolog (1) Uleiul de cocos (1) Vanga (1) Viata (7) video (62) vindecare (2) vitamina C (1) vitamine (1) Zambeste (1)