Facebook Like

Tu nu ești singur

EMAG

miercuri, 31 octombrie 2012

Laboratorul Verde al Reciclării

Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului și cu Ministerului Mediului și al Pădurilor, lansează în premieră în România, programul Laboratorul Verde al Reciclării, o inovație în ceea ce privește proiectele educaționale. Programul este adresat elevilor de 9-10 ani, părinților și cadrelor didactice, reprezentând o noutate atât din punct de vedere al conținutului informațional, cât și al formatul revoluționar pe care îl propune: educația experiențială.

Laboratorul Verde al Reciclării este un autocar modificat și adaptat pentru mințile curioase și inventive ale copiilor, venind în întâmpinarea lor într-o formulă high-tech, dinamică și interactivă. Cunoscând preocupările celor mici, Eco-Rom Ambalaje le propune acestora o experiență multimedia completă, stimulându-le interesul față de procesul de colectare seletivă printr-un joc de echipă pe tablete PC, prin vizionarea unei animații pe tema colectării selective și a unui spot didactic în ceea ce privește reciclarea de ambalaje.
 
În primul semestru al anului școlar 2012-2013, programul se va desfășura în 25 de orașe din țară: București, Pitești, Târgoviște, Ploiești, Slobozia, Constanța, Tulcea, Focșani, Iași, Roman, Bacău, Sfântu Gheorghe, Brașov, Târgu Mureș, Mediaș, Sibiu, Cluj Napoca, Zalău, Baia Mare, Satu Mare, Arad, Deva, Târgu Jiu, Craiova, Alexandria, implicând peste 4000 de elevi, din 50 de școli primare.
Una dintre principalele componente ale acestui proiect este implicarea cadrelor didactice și a părinților, aceștia având un rol deosebit de important în educarea și responsabilizarea celor mici. Astfel, Eco-Rom Ambalaje încurajează mentorii copiilor să exerseze colectarea selectivă atât la școală, cât și acasă, ca un prim pas pentru protejarea mediului.
 
Pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice, Eco-Rom Ambalaje a realizat și un auxiliar curricular, numit „Învățăm să reciclăm ambalajele”, pe care învățătorii claselor a III-a și a IV-a îl pot solicita online pe website-ul www.colecteazaselectiv.ro, în perioada 24 septembrie-19 octombrie. De altfel, Eco-Rom Ambalaje este prezent în județele în care va ajunge Laboratorul Verde al Reciclării punând la dispoziție mijloacele necesare colectării selective sub forma unor pubele colorate dedicate deșeurilor de ambalaje din plastic, hârtie, sticlă și metal.
 
Ne bucurăm să le oferim celor mici o experiență completă și dinamică de învățare care, în cele din urmă, sperăm să îi mobilizeze pentru protejarea mediului, o responsabilitate ce trebuie să caracterizeze generația lor. În acest sens, Eco-Rom Ambalaje este prezent în cele 25 de orașe participante la proiect și pune la dispoziție mijloacele necesare colectării selective sub forma unor pubele colorate, dedicate ambalajelor din plastic, metal, hârtie și sticlă.



Un comentariu:

  1. Broker Asigurari Iasi va ofera servicii complete de asigurare si reasigurare : asigurari auto RCA, CASCO, asigurare locuinta, asigurari raspundere civila profesionala, asigurari medicale in Iasi, cu livrare la sediul firmei. Tel: 0746136276, 0743106489.
    Fax: 0232272175 http://www.brokerasigurariiasi.ro

    RăspundețiȘtergere

Multumesc ca esti alaturi de mine.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

LIKE

Etichete

1 (1) 1998 (1) 2 (1) 2012 (65) 2013 (16) 2014 (5) 2015 (5) 2016 (2) 2017 (1) 3 (1) 4 (1) 5 (1) 6 (1) A te iubi (12) Acceptare (2) Access Bars (2) Access Consciousness (1) ACTIVAREA KUNDALINI (1) Adamus (6) Adevar? (42) Afaceri (1) Afirmatii (1) ajutor (7) Alexandru Pargaru (3) Aloe Vera (1) Amintiri din moarte clinica (1) Among Us (1) Andrei Laslau (1) Änglavakt (1) Apa (13) apocalipsa (3) Argangheli (3) ARHANGHELUL MIHAIL (1) Asa NU (1) Astazi Dumnezeu vrea ca tu sa stii (10) Astrologie (14) Astronaut (1) Augusto Cury (1) Barbara Hand Clow (6) Barbatul si Femeia (8) Bebe Mihaescu (1) bucegi (1) Bunker Roy (1) caini (1) carte (39) Cartoful (2) Castigatorul la (1) ceapa (1) chakre (4) Chakrele Corpului Uman (2) Charlie Chaplin (1) Codul Lui Oreste (6) COMPASIUNE (1) Conspiratia Tacerii (1) Constelatia Pleiadelor (2) copii (36) copiii (13) copiii de cristal (3) crime time (2) cristofor (1) Curs De Dezvoltare Personala (7) Dan Farcas (1) Dan Luca (2) Dan Puric (1) daruieste viata (1) david (1) dedublare (1) Deepak Chopra (2) Dezvoltare personala (267) Dezvoltare Spirituala (73) Dimitrova (1) Dincolo de limite (1) doctor (1) documentar (2) Doneaza (1) doreen virtue (3) Dorinte (1) Downey (6) DR. WAYNE W. DYER (2) drama (1) Drunvalo Melchizedek (3) Echilibrul vorbirii și tăcerii (1) echinoctiu (1) ECKHART TOLLE (7) Eclipsa (4) Editura For You Newsletter (57) ego (3) Elena Cocis (1) eliberare (1) energii (16) Episodul (6) euro (1) evrei (1) evreii au talent (1) extraterestri (11) Fericire (3) film (37) FLP (2) Fotografie (5) frica (5) Furie (1) Gabriela Benchea (2) Gerrit Gielen (1) Greg Braden (1) HIPERSENSIBILITATE (1) Ho’oponopono (3) iertare (10) ingeri (13) ingrijorarea (1) inima (7) Intelepciune (2) intinereste (1) Intoleranta Alimentara (1) Inuaki (2) INUAKI Reptilianul Din Mine (1) Ioan Alexandru (1) ioan vladuca (1) Isus (8) iubire (48) Iustin Narcis Ianau (1) Iustin Parvu (2) James Tyberonn (1) japonia (2) Jennifer Hoffman (27) Johan Brisinger (1) Jordan Duchnycz (1) judecata (1) Kahlil Gibran (1) Karen Bishop (1) Karma (2) Kryon (7) Lauren C. Gorgo (15) Lauren Gorgo (3) lectii (1) luther (1) Magul din Carpati (1) manuscris (1) Manuscrisele de la Marea Moarte (1) Marea Moarta (1) Maria Magdalena (1) Mark Boyle (1) marte (4) Masaru Emoto (1) Matei (32) Maturitate (1) mayas (5) McDonald's (1) medicina (2) mesaj (3) Metatron (1) Michael Nvquist (1) Michael Odoul (3) mierea de albini (2) Minti luminate (1) minune (5) miracol (20) mister (7) Monica visan (2) Mullins (1) Mullins Food Products (1) Muzica (11) Muzica de relaxare (1) Muzica Motivationala (3) Narcis (1) natural (1) naturist (1) Neale Donald Walsch (1) Niculina Gheorghiţă (14) noua generatie (1) Noul val de Iubire (1) Nu e sfarsitul lumii (1) NU vaccinarii (24) nuci (2) Ora Pamantului (1) Oscar Wilde (1) OSHO (28) otrava (1) OZN (30) Pace (1) Pamantul (6) PAMANTUL IN DIMENSIUNEA A 5-A (2) parinti (2) Parinti straluciti (1) Paul Ferrini (9) Plansul (1) Plenitudine (2) Poezie (10) portal (1) Portalul Datei Triple (1) povesti cu talc (58) printre noi (1) profesori fascinanti (1) Profetii (7) Psihologie (8) Rai (1) reptilianul din mine (1) Respect (3) ridiche neagra (1) Roma Downey (6) România (28) Ronna Herman (1) Rudolf Steiner (1) rugaciune (2) SaLuSa (35) sanatate (125) Schimbarea (4) Scrisoare (1) Scrisori din Cer (1) secret (1) secrete (2) SENSIBILITATE (1) sfecla rosie (1) Shift (1) siberia (1) Simplificare (1) Sleep Talk (1) Smerenie (1) sms (1) solstitiu (1) Spiritualitate (32) Stephen Covey (3) Sti (1) Stiati ca.... (47) Stima de sine (1) succes (1) suflet (5) Sundar Singh (1) sunet (1) Sunt eu insumi (2) Şi tu poţi fi Supernanny (2) talent (2) Tehnica Bowen (1) Tehnici (2) Tehnici de meditatie (4) Terapia iertarii (3) terapie (3) test (1) Tom Kenyon (9) Traditii (1) Traieste (1) transmisie (39) Triada Eclipselor (3) tunami (1) tusea (1) ufolog (1) Uleiul de cocos (1) Vanga (1) Viata (7) video (62) vindecare (2) vitamina C (1) vitamine (1) Zambeste (1)