Facebook Like

Tu nu ești singur

EMAG

duminică, 4 noiembrie 2012

TABLITELE DE LA SINAIA

In urmă cu câțiva ani, un număr important de cercetători avizaţi sau amatori, pasionați de istorie, ziarişti, fundaţii culturale, dar şi servicii secrete, societăţi oculte, mafioţi internaţionali, traficanţi de antichităţi sau de falsuri realizate în laboratoare sofisticate s-au angajat într-o adevărată bătălie, pentru a dezlega un mare mister: Tăbliţele de plumb de la Sinaia. O posibilă arhivă regală dacică, alcătuită din plăcuţe dreptunghiulare, cu dimensiuni cuprinse între 93/98mm şi 354/255mm, şi o piesă rotundă, multe dintre ele prezentând urme de agăţare.
Miza este enormă: pe de o parte, pentru cercetători, probarea autenticităţii pieselor de plumb şi descifrarea înscrisurilor ar putea duce la rescrierea unor capitole întregi din istoria noastră veche, cu consecinţe continentale nebănuite, iar pe de altă parte, ar putea provoca o adevărată revoluţie în lingvistica indo-europeană dar şi în istoria limbii române.
Într-un alt plan, ciudatele tăbliţe sunt “vânate”, întrucât ele ar putea duce la originale, deoarece se presupune că sunt copii după piese din aur, descoperite într-un tezaur, la Sinaia, cu puţin timp înainte de declanşarea Războiului de Independenţă. O parte dintre ele s-ar afla pe teritoriul Rusiei, furate sau ajunse acolo, probabil, odată cu Tezaurul României, iar o alta în seifurile Băncii Naţionale a României.
Totul a început la sfârşitul anului 2003. Atunci apărea în România, într-un tiraj de câteva zeci de exemplare, o carte pe cât de stranie, pe atât de tulburătoare şi incitantă: “Cronică apocrifă pe plăci de plumb?”. Aşa este intitulat volumul domnului Dan Romalo, un distins inginer pensionar, care atrage atenţia, pentru prima dată, asupra informaţiilor cuprinse pe nişte misterioase plăci de plumb, rătăcite prin depozitele Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan”, din București, acoperite cu înscrisuri într-o limbă necunoscută şi cu imagini care amintesc de strămoșii noștri daci.
Momentul care a declanșat competiţia
Joi, 3 iunie 2004, ora 18,00. Aurora Pețan, cercetător principal la Institutul de Lingvistică “Iorgu Iordan-Al. Rosetti”, din Capitală, susţine la Academia Română conferinţa “O posibilă sursă de cunoaştere a limbii dacilor”, a cărei temă o constituie tocmai această arhivă de texte inedite, ignorate cu bună ştiinţă sau considerate falsuri, de generaţii întregi de istorici.
Acesta a fost momentul care a declanşat competiţia. Pentru prima dată, problematica plăcuţelor de plumb este translată din zona interpretărilor amatoriste în cea a abordării profesioniste, Aurora Peţan fiind licenţiată în filologie clasică şi având temeinice studii de istorie a limbii, de etimologie, de indoeuropenistică şi de romanistică. O garanţie certă că subiectul este serios.
Prevalându-se de faptul că nu exista precedent la asemenea conferinţe susţinute la Academie, Marius Sala, preşedintele reuniunii, a interzis discuţiile pe marginea temei. Acest refuz a sporit şi mai mult interesul pentru plăcuţe, inducându-se multora ipoteza “atingerii” unui subiect delicat, despre care se ştie ceva, dar nu se doreşte a se vorbi despre el.
Plăcuţele, în perioada războiului
Anii 1943-1944. România se afla în plin război. Marioara Golescu, descendentă a unei vechi şi cunoscute familii de cărturari, frecventa cercurile mondene ale epocii. Era o doamnă distinsă, pasionată de poezie, călătorii, pictură, mitologie şi istorie. Scrisese chiar un studiu despre tablourile votive din Ţara Românească şi participa alături de marele Iorga la congrese de istorie.
Această doamnă avea să-l roage într-o zi pe tânărul student pe atunci Dan Romalo, cu a cărui mamă -Nadejda Romalo - era prietenă, să fotografieze nişte misterioase plăci de plumb aflate în subsolul Muzeului de Antichităţi din Bucureşti. Marioara Golescu intenţiona să scrie o carte despre aceste ciudate şi fascinante obiecte, picate acolo parcă din neant, la cererea lui Ion Nestor, directorul muzeului. Istoricul fusese tentat să se ocupe chiar el de subiect, dar se temea să nu fie discreditat de confraţii care le considerau nişte falsuri, deşi nici unul dintre ei nu le studiase cu temeinicie şi nici nu avea habar de unde proveneau.
Aşa a luat contact Dan Romalo cu inexplicabilele şi ciudatele plăcuţe de plumb, în faţa cărora rămăsese stupefiat şi de care avea să fie obsedat toată viaţa.
Primele fotografii şi cercetările lui Romalo
Se aflau acolo, aruncate în nişte coşuri de nuiele, peste o sută de tăbliţe, acoperite cu imagini şi înscrisuri într-o limbă necunoscută. Luptători cu suliţi şi lănci, regi şi zei, temple, palate, cetăţi, monograme şi însemne heraldice, eternizate în plumb, cu răbdare şi migală, cu un simţ artistic aproape desăvârşit, misterios şi incitant. O lume înviată parcă după un cataclism dar, paradoxal, puternică şi atât de reală.
Tânărul Romalo, pasionat de arheologie, fotografia totul. În faţa ochiului său se derula, secvenţă după secvenţă, cronica poporului geto-dac, cu zeii şi regii lui, uşor de recunoscut din informaţiile istorice ale vremii.
Războiul însă a precipitat lucrurile. Lumea s-a dat peste cap. Familia Romalo a pierdut aproape totul. Fotografiile plăcuţelor de plumb au fost însă păstrate ca un tezaur de familie. La cutremurul din 1977, mai multe clişee s-au distrus, doamna Nadejda Romalo salvând, printr-un miracol, doar câteva zeci dintre ele.
În anii ‘80, inginerul Romalo a început să-şi sistematizeze informaţiile despre plăcuţe şi, tot în acei ani, descoperă că misterioasele obiecte fotografiate de el cu 40 de ani în urmă dispăruseră pur şi simplu din fostul muzeu, acum Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”. În coşurile de nuiele rămăseseră doar patru bucăţi. Celelalte se volatizaseră. Fuseseră furate ? Depozitate în alte locaţii? Sustrase pentru a fi studiate în secret ? Sau luate pentru a fi copiate de traficanţi de antichităţi ? Mister. Nimeni nu poate elucida acest aspect, deşi unii spun că ele ar fi rămas tot timpul în institut. Romalo a căutat şi în inventare, dar piesele nu fuseseră niciodată înregistrare. Şi tot aşa au rămas şi acum.
În 2002-2003, când a început să se vorbească despre ele, 35 de piese au reapărut, la fel de misterios cum dispăruseră. Nu se ştie de unde, nu se ştie cum. Ce s-a întâmplat cu restul, unde au ajuns, dacă mai există, nimeni nu poate spune nimic.
În 1986, toate cercetările lui Romalo au fost finalizate şi consemnate într-un manuscris. Ineditul lucrării, dar mai ales contextul politic al vremii nu i-a permis să-şi facă publice rezultatele. Refuzat de lingvişti, de istorici şi de specialişti în arheologie, Romalo amână publicarea cărţii până în 2003, când apariţia ei a declanşat uriaşul interes despre care vorbeam.“Falsurile lui Haşdeu”
La scurt timp după apariţia cărţii lui Romalo, poziţiile cercetătorilor interesaţi de subiectul ”plăcuţele de la Sinaia” s-au polarizat: unii le consideră, categoric, falsuri. Alţii, fără prea multe rezerve, autentice şi deosebit de valoroase.
Primii (Alexandru Vulpe, directorul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan, cu oarecare rezerve şi adjunctul său, Alexandru Suceveanu ş.a) sunt tranşanţi: piesele sunt falsuri din secolul al XIX-lea. Aşa le-au considerat înaintaşii lor, aşa rămân.
Suspectaţi de fals sunt, pe rând: Bogdan Petriceicu Haşdeu ( “El a făcut falsuri, se ştie”, declară Alexandru Vulpe); Nicolae Denşuşeanu, ajutat de nişte tipografi de la Iaşi, care tipăreau asemenea falsuri (Alexandru Suceveau: “ Tăbliţele ar putea fi copii ale demenţei lui Densuşianu”); un cerc de persoane dubioase din preajma Mariei Tereza, care vehiculau ideea unei Dacii Mari, integrată în Imperiul Austro-Ungar. În acea perioadă au apărut o serie de falsuri, chiar de la cabinetul numismatic de la Viena.
Deşi argumentele susţinătorilor falsurilor par, parţial pertinente, trebuie spus că nimeni, până la Romalo, nu a studiat temeinic tăbliţele de plumb. Nu s-a efectuat, până în 2003, nici o expertiză de specialitate, care să spună clar, “da, sunt falsuri”. Faptul că ele au fost moştenite ca “falsurile lui Haşdeu” (în acest sens, s-ar fi pronunţat şi Vasile Pârvan), nu este un argument că sunt, într-adevăr, falsuri.

 
Argumentele susţinătorilor falsurilor
- sunt realizate din plumb, deci cu costuri foarte mici;
- cel care le-a făcut cunoştea principalele izvoare ce privesc istoria Daciei, aflate la dispoziţia oricărui om cultură din secolul al XIX-lea;
- cunoştea cărţile despre Columna lui Traian, apărute la vremea respectivă, de unde ar fi reprodus imaginile de pe tăbliţe;
- avea noţiuni de filologie;
- textele de pe tăbliţe ţin seama doar de ceea ce se cunoştea până la 1900. Tot ce s-a descoperit după această dată nu mai figurează pe ele;
- cetatea de la Cumidava, apare pe tăbliţe ca la Ptolemeu- “Comidava”-falsificatorul neavând de unde să ştie că, în 1942, avea să se descopere inscripţia de la Rasnov, în care scria “Cumidava”;
- cetatea Sarmizegetusa e reprezentată schematic. Orice castru roman sau cetate medievală ar fi corespuns la fel de bine imaginii de pe plăcuţe;
- piesele de plumb nu au fost găsite într-un context arheologic;

De ce se susţine ideea falsurilor

Aurora Peţan:
“Toată lumea ştia de existenţa acestor plăci. Nimeni însă nu a vrut să se ocupe de ele. Poate doar dacă ei (cei care susţin că sunt falsuri n.n) ştiau că a existat un tezaur din piese de aur, care a fost distrus, iar scoaterea la lumină a copiilor ar fi dus la un scandal. Cred că a fost dorită povestea pieselor de plumb, pentru a nu se afla povestea celor de aur, care au dispărut. Asta ar putea fi o explicaţie. Pentru că erau tone de aur acolo. Dacă au fost cel puţin 200 de piese, imaginaţi-vă.
În al doilea rând, istoricii şi arheologii consacraţi nu s-ar fi bucurat să renunţe la tot ce au scris până atunci, acceptând atât de multe informaţii noi care ar fi dus, într-adevăr, la umplerea unui gol şi la rescrierea multor capitole din istoria noastră veche, şi nu numai a noastră. Sunt lucruri care privesc istoria întregii Europe.
Se continuă versiunea falsurilor, în condiţiile în care nimeni nu a cercetat serios întreaga problematică legată de plăcuţe. Faptul că un Pârvan, un Tocilescu şi un Radu Vulpe au spus că sunt falsuri, a constituit o etichetă definitivă. Nimeni nu a încercat să vadă dacă nu cumva este altfel. Şi, poate inerţia. Nu găsesc explicaţii mulţumitoare pentru atitudinea lor”.

Prof.dr. Vasile Boroneanţ: “Pentru arheologia ştiinţifică românească de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, aceste plăcuţe au constituit o surpriză. Negăsindu-se elemente directe de legătură între epoci, istoricii vremii au conservat piesele, cum le-au conservat, cu gândul că poate cândva se va găsi o rezolvare. Cunosc că Radu Vulpe şi Dinu Rosetti au încercat să găseacă legături între tăbliţele în discuţie şi arheologia veche, dar nu au găsit. Descoperirea oaselor scrise de la Chitila demonstrează legătura dintre ele, care se poate compara şi cu unele semne de pe pereţii încăperilor rupestre dacice de la Cetăţeni, Răcătău şi chiar de pe ceramica pictată din Munţii Orăştiei”.
Prof.dr.fizician Virgiliu Copaci:
“Avem o istorie care deranjează pe mulţi. De aceea, nu ni se dă voie să vorbim despre multe momente ale ei. Ca şi domnul Romalo, spun şi eu că este de neînţeles şi total inexplicabil cum mai mult de o sută de astfel de mărturii (cercetători ca Valdimir Dumitrescu, Ecaterina Dunăreanu-Vulpe, Ersilia Tudor confirmau, în 1986, în cadrul unor convorbiri particulare cu istoricul Radu Popa că, la un moment dat, în prima jumătate a secolului al XX-lea, Muzeul Naţional de Antichităţi deţinea în depozitele sale din subsol “mai multe sute de astfel de plăci”) s-au putut afla în colecţia muzeului amintit fără ca acum să se mai poată pune în evidenţă o singură mărturie de provenienţă pentru vreunul din aceste obiecte. Ar fi trebuit să fie măcar o simplă notă de achiziţe sau de transfer dintr-o colecţie mai veche către muzeu, un document de donaţie sau de atribuire testamentară, o oarecare mărturie, de orice altă natură.
Această
este cu atât mai de neînţeles cu cât, după organizarea muzelui, sub controlul strict al comisiei prezidate de N. Mavros, directorul de atunci al muzeului, Grigore Tocilescu, era un istoric familiarizat cu ordinea şi cu metodele de evidenţă din marile muzee europene. Dar nici în opera publicată de acest istoric, nici în corespondenţa rămasă de la el, nici în notele lui de lucru şi nici în cele de pregătire a cursurilor pentru universitate nu a fost găsită vreo referire la plăcile de plumb mai sus amintite. Nu este de crezut că el nu ar fi semnalat, dacă ar fi cunoscut, existenţa plăcilor în scrierile sale.
În acelaşi sens, nici I.I Rusu, abordând în detaliu problemele falsurilor epigrafice dace, nu aminteşte de vreo piesă din categoria aici analizată. Mister total! Absenţa informaţiilor referitoare la provenienţa obiectelor în discuţie constituie, foarte probabil, principalul motiv pentru care nici un istoric consacrat nu s-a angajat în studiul lor”
.

Susţinătorii autencităţii plăcilor de plumb
De cealaltă parte a baricadei se situează susţinătorii ideii autenticităţii pieselor de plumb. Ei sunt mult mai numeroşi. Argumentele lor se bazează pe studii proprii, pe comparaţii şi ipoteze greu de combătut. Printre ei îi amintim pe: Dan Romalo ( “Plăcile conţin relatări despre căpeteniile geto-dace, într-o anumită cronologie, evenimente importante, bătălii şi tratate de pace, toate înşirate pe zidurile şi pe stâlpii sanctuarelor dacice, ca un memorial fastuos şi strălucitor, scris de preoţii daci, pastrătorii întregii istorii a neamului geto-dac”.); Aurora Peţan (“În mod sigur, plăcile consemnează evenimente importante de la curtea regilor daci, precum alianţe, războaie câştigate, învestituri etc.”); prof.dr. Vasile Boroneanţ, cercetător la Muzeul de Istorie al Bucureştilor ( “Unele tăbliţe de plumb sunt autentice, iar altele pot fi copii după cele originale”.); prof.dr. fizician Virgiliu Copaci (“Din decriptarea plăcuţelor, ni se dezvăluie o istorie a acestor meleaguri cu mult mai veche de 2000 de ani. Tăbliţele au fost scrise de iniţiaţi şi ele se adresau viitorimii. Le putem considera o adevărată cronică a începuturilor popoarelor traco-dace”.); Adrian Bucurescu, filolog, ziarist la “România Liberă” , autorul volumului în curs de apariţie “Tainele tăbliţelor de Sinaia” (“Informaţiile acoperă o perioadă de 7000 de ani, cu mari pauze, pornind de la imperiul atlant, până la Mihai Viteazul. Cele mai multe texte şi cele mai bogate se referă la apariţia zeilor pe pământul dacilor, care pare să se fi petrecut pe la anul 7131 î.Hr, Zalmoxis apărând în texte până la perioada lui Mihai Viteazul”); dr. Napoleon Săvescu (“Plăcuţele de la Sinaia conţin o cronică a poporului dac”).
În prezent, sunt în curs de elaborare încă două variante de traducere a texetelor în discuţie, una în ţară şi alta în afară.
Mai trebuie spus că, pe la jumătatea secolului trecut, celebrul arhitect Cristophi P.Cerchez pomenea în lucrarea “Dacia preistorică şi istorică”, publicată în 1958 de către fiica sa Cristina Cerchez, următoarele despre scrierea dacilor: “Marile evenimente petrecute în Dacia au fost transmise prin viu grai şi au fost scrise cu caractere dacice, preetrusce. Dovada ne-o dau cărămizile de la Slon, tezaurul de la Pietroasa, ornamentele de pe gulerele ţăranilor ardeleni, în <>, adică în cuvinte formate numai din consoane, fără vocale. Astfel scriau dacii cartea lor sfântă, cu litere săpate pe tăbliţe subţiri, dreptunghiulare, aşezate pe altarele templelor lor”.


Argumentele în favoarea autenticităţii

Dan Romalo:
- Plăcile sunt autentice. Dacă ar fi falsuri, atunci ele ar fi fost făcute de un geniu enciclopedic şi vizionar, cu ajutorul unor mijloace necunoscute, caz în care, falsul, mai vechi de 100 de ani, ar aparţine şi el istoriei şi ar merita să fie studiat.
- Conţinutul este profund coerent. Are amploare şi rafinament, bogăţie de detalii.
- Plăcile fac referiri la personaje şi împrejurări necunoscute.
- Se vorbeşte despre evenimente care, la data semnalării plăcilor, nu fuseseră descoperite, cum este cazul cetăţii Sarmizegetusa.
- Existenţa unor obiecte similare în colecţii particulare a căror autenticitate nu poate fi pusă la îndoială.
- Descoperirea în marele sanctuar de la Sarmizegetusa a unor resturi de turnare în plumb şi argint, a unor creuzete pentru topit metalul, şi a unor cantităţi mari de plumb.
Aurora Peţan:
- Plăcile sunt autentice în conţinut. Suportul însă este, în mod sigur, plumb din secolul al XIX-lea.
- Limba din plăci nu pare să fie indo-europeană.
- Ar putea fi vorba despre o limbă preindo-europeană, de genul celei basce, care a supravieţuit asimilării indo-europene sau o variantă a unei limbi sacre, folosite numai de preoţi, în timp ce poporul folosea o altă limbă.
- Limba de pe plăcuţe are toate caracteristicile unei limbi naturale. Nu pare deloc să fie creată. Are extrem de multă varietate. Numele lui Burebista, spre exemplu, e scris în vreo 15 feluri, ceea ce este greu de imaginat pentru un falsificator. Există foarte multă variaţie fonetică şi grafică. Toate cuvintele au variante. Tăbliţele dacilor şi cele ale geţilor prezintă diferenţe clare dialectale. Există cuvinte condiţionate contextual. Or, aceste lucruri nu puteau fi imaginate de cineva care nu avea la îndemână instrumentele actuale. Să generezi o limbă, care să aibă cuvinte ce apar numai în anumite contexte, e inimaginabil. E vorba de mii de cuvinte. Limba din tăbliţe nu are nici un atribut al unei limbi artificiale.
- Plăcuţele provin din mai multe zone şi din mai multe epoci, însă există o unitate de stil şi de redactare, ceea ce înseamnă că exista o tradiţie puternică a scrisului. Există o unitate de stil pentru plăcile din vremea lui Burebista, pentru cele din vremea lui Decebal, pentru cele din Dobrogea.
- Tipurile de scriere se grupează pe epoci şi pe zone, lucru foarte important, pentru că este greu de crezut că cineva, în secolul al XIX-lea, cunoştea scrierile greceşti locale. Spre exemplu, plăcile din Dobrogea sunt scrise în alfabet grec-ionian, lucru firesc, pentru că acolo erau cetăţile greceşti, în timp ce plăcile din vremea lui Decebal folosesc un alfabet grecesc occidental, care provine de undeva din sudul Italiei, acelaşi care stă la baza alfabetului latin, prin intermediar etrusc. Aşa ceva nu se putea cunoaşte în secolul al XIX-lea, pentru că alfabetele locale şi diactologia greacă s-au constituit, ca ştiinţe, doar la mijlocul secolului al XX-lea.
- Funcţie de informaţii, plăcile provin de la Sarmizegetusa, de la cetăţile din Dobrogea, plăcile lui Cotizo, care sunt din zona Banatului.
- Cele mai multe plăci provin de la Cetatea Helis. Ele vorbesc nu numai de Dromichete, unul dintre numeroşii regi din această cetate. Avem chiar o genealogie de la Hellis (mai există una la Sarmizegetusa) care se încheie cu Oroles, care trebuie să fie acelaşi cu Rholes, din Dio Casius şi care, cum pare să rezulte din plăci, a fost autorul complotului care l-a detronat pe Burebista.
- Textele din plăci sunt scrise în proporţie de 90 % în alfabet grecesc, cu diferite variante. Există şi câteva scrieri total necunoscute. Cea mai stranie apare pe frontonul templelor reprezentate pe plăci;
- În afară de aceste tăbliţe de plumb, mai există o serie de piese de altă provenienţă, care conţin semne şi imagini asemănătoare celor de pe plăcile de la Sinaia, necunoscute de Haşdeu, care nu se încadrează în ceea ce ştim noi despre daci şi, de aceea, neacceptate. De pildă, medalionul care se află în posesia lui Dan Romalo, care provine de la familia Murnu, are pe avers portretul lui Burebista, care se regăseşte de mai multe ori pe plăcile de plumb, probabil, făcut cu aceeaşi ştanţă, pentru că are aceleaşi dimensiuni. Pe revers este emblema cap de bovideu şi şarpe, care reprezintă, probabil, emblema statului unitar al lui Burebista, şi un text în aceeaşi limbă cu aceea de pe plăcuţe. Medalionul a fost analizat de către Bogdan Constantinescu, doctor în fizică, de la Institutul de Fizică Nucleară, care garantează că est autentic, pentru că are o combinaţie de metal care se regăseşte numai undeva în zona din sudul Uralilor, un aliaj tipic metalurgiei scitice. Domnia sa susţine că este imposibil ca cineva să fi falsificat medalionul.
- Mai există câteva piese în colecţia unui domn Pulopol, grec de origine. Cu mai bine de 15 ani în urmă, domnul Romalo le-a fotografiat, şi ele conţin, de asemenea, imagini asemănătoare cu cele de pe plăcuţe.
- Alte trei piese asemănătoare au fost descoperite de arheologul Victor Bobi. Ele se află în muzeul din Focşani. Este vorba despre un medalion cu portretul regelui Duras, care pe revers are un templu identic cu cele de pe plăcuţe şi două monede de argint. Una dintre monede conţine o scriere rombică, la fel cu scrierile lui Dromichete de pe plăci. O monedă asemănătoare a fost inventariată şi de marele numismat Octavian Iliescu. Aceste piese se pot constitui în dovezi ale autenticităţii plăcilor, pentru că sunt descoperite recent.
- Reprezentările arhitectonice de pe plăci sunt conforme cu ceea ce ştim noi despre arhitectura din antichitate. Numeroasele reprezentări (portrete, trofee, divinităţi, armate etc.), grupate pe epoci şi pe zone de provenienţă sunt redate foarte coerent. Arhelogul Silviu Teodor, de la Muzeul Naţional, a grupat toate aceste imagini şi le-a introdus într-o bază de date. Rezultatul a fost surprinzător: nu există nici o inconsecvenţă. Dacă ar fi existat un falsificator, acesta şi-ar fi coordonat extraordinar de bine munca, imaginile, nebătându-se “cap în cap”, niciodată, pe nici una dintre plăci.
- Cred că Regele Carol, când şi-a dat seama de importanţa istorică a acestor piese, a ordonat să se facă copii după ele, pentru că ar fi fost dificil să se fi dat la cercetare nişte originale din aur. Mi se pare logic să fi făcut nişte dubluri de pe aceste artefacte.
- Sutele de piese sunt extrem de elaborate şi nimeni nu a încercat, vreodată, să câştige ceva de pe urma lor, ceea ce intră în contradicţie cu logica unui fals.
Reţinerile doamnei Peţan faţă de ipoteza “falsurilor lui Haşdeu”
- Aceste falsuri i se atribuie lui Haşdeu deoarece plăcile, pe lângă foarte multe ilustraţii, conţin o limbă. Or, la vremea respectivă (secolul al XIX-lea), în afară de Haşdeu, nimeni nu avea cunoştinţe atât de temeinice încât să inventeze o limbă atribuită dacilor. Dacă admitem că a existat un falsificator, acela trebuie să fi fost chiar mai genial decât Haşdeu.
- Se ştie că doar Haşdeu deţinea cunoştinţele necesare creării unei limbi şi a unei arhive atribuite dacilor, mai ales că el era foarte pasionat de substrat. El este cel care, scoţând în evidenţă exagerările şcolii latiniste, a studiat temeinic ce s-a putut studia pe vremea lui, din subtratul dacic. Haşdeu atribuie dacilor un alfabet folosit de secui în secolul al XIII-lea. El presupunea că dacă secuii aveau un alfabet la acea vreme, aceştia trebuie să-l fi găsit acolo, în Ardeal, şi că el trebuia să fie continuarea alfabetului dacilor.
Alfabetul secuilor nu are nici o legătură cu alfabetele de pe plăci, care sunt, predominant, greceşti.
Dacă Haşdeu ar fi făcut aceste plăci, nu ar fi folosit alfabetul grec, el fiind convins că acel alfabet al secuilor este dacic.
Înainte de a descoperi alfabetul secuilor, Haşdeu presupunea că Deceneu, conform lui Iodanes, ar fi stat o vreme în Egipt, de unde ar fi adus un alfabet. Deci, a avut o ipoteză anterioară alfabetului secuiesc; limba din plăci nu seamănă cu substratul limbii române. Nu există cuvinte din substratul limbii române, nu există fenomene atribuite substratului. Or, Haşdeu, care studiase substratul, n-ar fi ratat ocazia de a introduce nişte elemente, clar de substrat, în aceste plăci.
Prof. dr. Vasile Boroneanţ:
- Plumbul se producea în perioada dacilor. În şantierele arheologice de la Chitila şi Arad am descoperit lingouri mici de plumb, marcate discret, ceea ce dovedeşte că acest metal se comercializa în perioada daco-romană.
- O parte din semnele de pe tăbliţele de plumb, publicate de domnul Romalo (cele considerate de categoria C) se regăsesc şi pe mandibulele de cal, precum şi pe alte oase descoperite de mine la Chitila. Pe tăbliţe, alături de scrisul cel mai vechi, apar şi figuri umane. La fel şi pe unele oase descoperite de mine. Pe unul dintre ele apare imaginea probabilă a unui cavaler. Pe un omoplat de boviteu este redată imaginea unui bărbat cu barbă, după modelul celor întruchipate pe monedele de epocă, adică de secol II-V d. Hr.
- Imaginile şi scrisul de pe oase apar împreună, ca pe tăbliţele de plumb despre care discutăm. Pe una dintre feţele unui os, textul scris începe cu o monogramă. Aceste elemente mă fac să cred că scrisul şi imaginile de pe oasele de la Chitila pot fi contemporane cu unele dintre cele de pe tăbliţe;
- În cercetările lui Mişu Davidescu, desfăşurate la castrul Hinova din Mehedinţi, apare pe un fragment de vas o scriere care se aseamănă cu cea de pe tăbliţele de la Sinaia, dar şi cu o parte din semnele de pe oasele de la Chitila.
- Cred că în spaţiul carpo-dacic putea să se fi practicat mai multe încercări de exprimare alfabetică, de către iniţiaţii epocii;
- În literatura orală şi etno-folclorică românească s-au păstrat tradiţii pe care le găsim consemnate pe răboajele păstorilor, pe bisericile de lemn, pe zidurile cetăţilor, în însemnările plutaşilor de pe Valea Mureşului şi Bistriţei, sau în cele ale solomonarilor (n.n. Iordanes sugerează vag că sacerdoţii daci cunoşteau o formă de scriere iniţiatică similară druizilor, cu funcţie de păstrare a tezaurului spiritual. Solomanarii au fost descendenţii unei anumite trepte sacerdotale dace, care cunoştea tainele unui scris iniţiatic, ca formă de codare a tezaurului magic).
- Dacii au avut o scriere, care are legătură cu cea liniară de tip A şi B, care a contribuit la formarea şi închegarea alfabetului grec, latin şi a altor alfabete din arealul oriental şi sud-est european.
- Unele semne de pe tăbliţele de plumb, ca şi unele de pe oasele de la Chitila, se regăsesc şi în Biblia lui Wulfila. Este vorba de cele monogramate, de la sfârşitul paginilor (n.n. savantul belgian Bonaventura Vulcanius Brugensis analizează, în cartea sa “Despre literele şi limba geţilor sau goţilor”, publicată în 1957 la Lyon, mai multe alfabete zis gotice, prin comparaţie cu cel getic, primitv. El mărturiseşte că s-a inspirat din lucrarea altui savant - Arhiepiscopul de Uppsala, Joanes Magnus Gothus - intitulată “Istoria tuturor regilor goţi şi finlandezi”, publicată la Roma în 1554, în care se prezenta, pentru prima dată, alfabetul getic. În această lucrare, se demonstrează că Episcopul Wulfila (303-383 d.Hr.) a inventat alfabetul gotic, inspirându-se din cel getic, după care a tradus Biblia, lucrare cunoscută sub numele de “Codex Argentus”).
Adrian Bucurescu:
- În interpretarea mea, o dovadă a făptului că informaţiile nu sunt “făcături” o reprezintă următorul exemplu: din textele de pe plăcuţe reiese că Deceneu l-a trădat pe Burebista şi a contribuit la asasinarea lui. Acest amănunt nu avea cum să se cunoască de eventualii falsificatori, cum nu se ştie nici acum.
- Diegis, despre care se ştie că era fratele lui Decebal, cum au scris istoricii latini, era, de fapt, fiul cel mare al regelui Decebal, iar Vezinas, considerat mare preot de aceiaşi istorici, era fiul cel mic al lui Decebal.
 



Proba Oxford
În anul 2003, au fost extrase mostre din cele 35 de plăci care se află neinventariate la Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”, şi analizate la Institutul de Fizică Nucleară. Rezultatele au indicat, fără dubiu, că este vorba despre plumb de tipografie, din secolul al XIX-lea. Au fost făcute comparaţii cu medalii de plumb din vremea lui Cuza şi compoziţia este identică. Este, sigur, plumb modern, care confirmă teoria copiilor.
În anul 2002, a fost trimis la Oxford, secţia “Material Science-Based Archaeology Group, Oxford University”, spre cercetare, un fragment din piesa numerotată de Romalo cu numărul 23 şi un fragment de scoabă de plumb, din zidul cetăţii Sarmizegetusa, pusă la dispoziţie de prof. dr. Ion Glodariu, datată sigur, secolul I d.Hr. Concluzia profesorului dr. Peter Northover a fost că proporţia de plumb şi cea de antimoniu din scoaba din contextul dacic, şi cele din fragmentul din plăcuţa 23 sunt aproape identice, ceea ce dovedeşte autenticitatea celei din urmă.
Romalo a presupus că piesele din plumb au fost acoperite cu un fel de matriţă din folie de aur, în care s-a imprimat cu poansonul şi în care s-a turnat plumb, iar folia a acoperit miezul de plumb.
Experţii de la Monetăria Statului, care au fost consultaţi, consideră ipoteza lui Romalo neplauzibilă, pentru că multe piese au dimensiuni mari şi o folie de aur, ca să fie poanserată, trebuie să fie foarte subţire, ceea ce ar fi însemnat să nu mai poată suporta greutatea plumbului.
Analizele de la Institutul de Fizică Nucleară au demonstrat că există, într-adevăr, impurităţi, dar numai la suprafaţa pieselor: cupru, argint şi alte metale, în cantităţi foarte mici, care ar putea să provină din contaminarea cu matriţele sau din contaminarea cu obiectele împreună cu care au fost depozitate. În interiorul pieselor, însă, este plumb aproximativ 98% pur, cu adaos de staniu, formula tipică pentru plumbul de tipografie de secol XIX.
În aceste condiţii, rezultatul analizelor de Oxford ar putea fi real, doar dacă măsurătorile au fost făcute în interiorul mostrei, nu la suprafaţă.
Specialişti de la Monetărie consideră că este puţin probabil ca în antichitate să se fi făcut asemenea piese din plumb, ceea ce întăreşte ideea că ele sunt doar nişte copii din secolul al XIX-lea, după piese originale.

Ipoteza Sinaia
Povestea acestor tăbliţe de plumb este învăluită în mister. Parcă cineva a ţinut cu tot dinadinsul să nu se afle niciodată adevărul. Nu se ştie sigur de unde au apărut, cine le-a realizat, cum au ajuns în subsolul fostului Muzeu de Antichităţi, de ce, timp de zeci de ani, nimeni nu s-a interesat de ele, de ce nu au fost niciodată invetariate, unde a dispărut cea mai mare parte din ele, de ce nu au fost cercetate serios. Ciudatele, misterioasele plăci refuză să-şi arate adevărata identitate.
Circulă în schimb mai multe variante orale.
Se ştie de la primarii din Sinaia, din anii ’20-’30 ai secolului trecut, că, în preajma Războiului de Independenţă, prin anul 1875, când s-a turnat fundaţia Castelului Peleş, s-a descoperit un mare tezaur din piese de aur, conţinând sute de plăci scrise în relief. Acestea au fost copiate în plumb, din ordinul Regelui Carol I, la Fabrica de cuie din Sinaia, iar aurul ar fi fost topit. Uni spun că ar fi fost valorificat pentru terminarea lucrărilor la castel, alţii că ar fi fost utilizat pentru susţinerea campaniilor militare din timpul Războiului de Independenţă, iar alţii că nu ar fi fost topit în totalitate. Până în prezent, nu au fost descoperite dovezi certe în acest sens. Casa Regală ne-a comunicat că nu are cunoştinţă de o asemenea descoperire.

Pe urma scrisorii Regelui Carol I


Există o tradiţie orală serioasă care acreditează ipoteza existenţei unor piese din plumb scrise, copii după nişte obiecte din aur.
În oraşul Sinaia mai trăiesc şi astăzi bătrâni care îşi amintesc de plăcuţe, de la părinţii lor. Unii dintre ei au posedat asemenea obiecte, date de către unul dintre primarii oraşului, dar care, în mod cu totul misterios, au dispărut. Pur şi simplu nu se mai ştie nimic despre ele.
Până de curând, nu se ştia de popasul plăcuţelor de plumb la Mănăstirea Sinaia. Se cunoştea doar faptul că în muzeul mănăstirii există două piese. Stareţul Macarie Boguş, ne-a declarat că în sfântul lăcaş nu există nici un document referitor la aceste misterioase obiecte. Arhiva mănăstirii a dispărut în perioada comunistă, fiind luată la Bucureşti, probabil. Deci, tot ce exista înainte de 1956, a dispărut. Au rămas doar cele două piese în muzeu.
Nici în Arhivele Sfântului Sinod de la Bucureşti nu se găsesc documente referitor la plăcuţele de plumb.
În 1999, amintea despre cele două piese de la Sinaia, Iordache Moldoveanu, în cartea sa “Dacii vorbesc”. El reda povestea unui anume inginer Ionescu, care-i relatase despre existenţa a zeci de asemenea plăci de plumb, care proveneau de la Regele Carol I.
Deşi urmele acestor plăcuţe par a fi fost cu bună ştiinţă şterse, există, totuşi, una care ar putea să ducă la capătul firului. În anul 2003, istoricul Augustin Deac făcea o comunicare la Congresul Internaţional de Dacologie despre aceste plăcuţe, care însă nu a avut prea mare impact. Istoricul (între timp decedat) comunica faptul că deţine fotografii inedite ale plăcilor. Mai mult, el susţinea că în arhivele fostului Comitet Central al PCR ar fi descoperit scrisoarea Regelui Carol I, care însoţea plăcile predate Mănăstirii Sinaia. Ulterior, s-a dovedit că informaţia era corectă. Scrisoarea a fost înregistrată într-un inventar, dar documentul în sine nu a fost încă găsit. Se spune că o copie a acestei scrisori s-ar afla în posesia soţiei regretatului istoric. Alte surse susţin că după comunicarea profesorului Deac, documentul ar fi fost făcut dispărut într-un mod misterios.
Pe urmele scrisorii au pornit mai multe persoane interesate. Se speră ca odată descoperită, misterul plăcilor de plumb de la Sinaia să fie elucidat.
O mărturisire uluitoare cu privire la acest document ne-a făcut-o domnul prof. dr. fizician Virgiliu Copaci. Domnia sa ne-a citat câteva fragmente din scrisoare, fără însă a ne dezvălui sursa. Iată ce ar fi scris Regele Carol I în respectiva scrisoare: “Cu iertăciune, în faţa lui Dumnezeu, mă plec, pentru greşeala care am făcut-o (n.n topirea unor plăci de aur), distrugând poate unul dintre cele mai importante izvoare de istorie ale naţiei române...(povesteşte apoi despre topirea pieselor de aur, după care adaugă:) Înaintez, nu ca danie, ci întru păstrare (este vorba despre o parte din piesele originale în plumb, pentru că tezaurul ar fi cuprins şi plăcuţe de plumb, şi copiile realizate la cererea sa, în plumb n.n.) lăcaşului Mănăstirea Sinaia şi credincioşilor slujitori ai lăcăşului, pentru veşnicie, ceea ce a mai rămas”...
Singurul martor care ar fi văzut o asemenea plăcuţă de aur, înainte de topire, ar fi fost un părinte vicar de pe vremea regelui, care a lăsat înscrisuri în acest sens, documente care s-ar afla acum la Vatican.
Depozitul de la Mănăstirea Sinaia
Cea mai tulburătoare ipoteză referitoare la aceste plăci ne parvine dintr-un cerc de persoane, aparent extrem de bine informate. Conform ipotezei lor, într-adevăr, plăcuţele de plumb sunt copii a sute de plăci de aur, care, în parte, ar fi supravieţuit. Unele dintre ele ar fi ajuns, odată cu Tezaurul României, la Moscova, iar altele s-ar mai afla încă în Tezaurul Băncii Naţionale din Bucureşti.
Personajul care a lansat această ipoteză este Vitalie Usturoi, fost ofiţer cu grad de general în forţele speciale sovietice, patronul firmei “Valeologia” din Chişinău. Aflând despre dezbaterile din jurul plăcuţelor de la Sinaia, acesta a contactat persoane din asemenea cercuri, arătându-se interesat de subiect. El se prezenta ca împuternicit al Academiei Ruse pentru a culege informaţii despre aceste artefacte. Vitalie Usturoi susţinea că asemenea plăci există şi pe teritoriul Rusiei şi că, cel puţin 35-40 de astfel de piese de aur s-ar mai afla în Tezaurul Băncii Naţionale a României sau au fost topite.
Conform ipotezei lui, plăcile de aur nu ar fi fost descoperite când s-a săpat fundaţia Castelului Peleş, ci ele s-ar fi aflat în posesia Mănăstirii Sinaia, care, ca multe alte aşezăminte vechi creştine, s-ar fi ridicat pe o capiște (n.n. vechi altare ale cultului zalmoxian). Deci, aceste plăci s-ar fi păstrat, de-a lungul secolelor, în grija iniţială a preoţilor precreştini, fiind apoi transmise.
Amintim că Mănăstirea Sinaia a fost construită în secolul al XVII-lea, de către Spătarul Cantacuzino. Lucrările au durat cinci ani, astfel că, în 1695, mănăstirea a devenit funcţională. Rolul ei era acela de a ”oferi adăpost sihaștrilor din Bucegi” şi de a apăra drumul comercial ce lega Braşovul de Bucureşti. Iniţial, mănăstirea a găzduit 12 călugări. Carol I a acordat o atenţie deosebită acestui lăcaş, în care Familia Regală a locuit în timpul vacanţelor, vreme de 11 ani.
Trebuie să mai spunem că mai mulţi cercetători localizează în aceeaşi zonă muntele sfânt al dacilor, Kogaiononul, şi râul lor sfânt.
 
O ipoteză halucinantă
Vitalie Usturoi mai spune că fiecare trib getic sau dacic poseda o arhivă de texte scrise pe plăci de aur sau din alte metale, care se reînnoia periodic. Textele ar fi fost scrise de Marele Preot, ar fi avut caracter sacru, magic, ar fi fost închinate zeilor şi, ca atare, foarte bine păzite.
În preajma războaielor cu Traian, câteva ramuri ale neamului daco-get s-ar fi desprins şi ar fi luat-o spre Răsărit, împreună cu arhivele lor. El susţine că asemenea arhive ar fi ajuns în teritoriile ruseşti, odată cu această migraţie dacică. Piese de pe teritoriul Rusiei s-ar afla în păstrarea unor colegii de preoţi numiţi “ingliţi”, din ordinul “Djiva”, înregistrat în ultimii ani. Chipurile, ei ar continua cultul lui Zalmoxis şi ar păstra, din generaţie în generaţie, tradiţia, păzind acele plăci. În timpul lui Petru I, aceştia ar fi fost prigoniţi şi atunci ar fi ascuns plăcile.


“Santi Vede Perun” şi dacii lui Mosk
Profesorul Virgiliu Copaci are şi domnia sa o ipoteză paralizantă. Conform informaţiilor pe care le deţine, în arcul carpatic, sugestiv şi simbolic numit “Grădina Maicii Domnului”, ar fi fost creat alfabetul carpatin, care avea 144 de semne şi se numea karunic. Astăzi, acest alfabet ar fi decriptat doar de slavonişti, deoarece slavona şi-ar avea rădăcinile în limba care a creat acest alfabet. Vechimea lui ar fi de 6-7000 de ani, poate chiar mai mult. În acest alfabet ar fi scrise “Santi Vede Perun”, nişte tăbliţe care încă s-ar mai găsi în Carpaţi. Autorii lor ar fi reprezentanţii unei civilizaţii foarte evoluate, care ar fi ajuns aici şi care ar fi lăsat mai multe urme ale existenţei lor. Pe marginea acestor tăbliţe, mai multe puteri străine ar desfăşura ample cercetări secrete.
Domnul profesor Copaci ne-a declarat că asemenea informaţii, nu ni le-ar fi putut spune cu 16 ani în urmă.





Conform teoriei sale, după războaiele dintre Decebal şi Traian, cete răzleţe alcătuite din dacii neîmpăcaţi cu ideea pierderii bătăliilor cu romanii, s-ar fi regrupat sub conducerea lui Mosk şi ar fi pornit-o spre est, aşezându-se în zona Arbatului, unde ar fi înfiinţat un cnezat, care, mai târziu, s-a numit Cnezatul Moskovo, apoi statul Moscova, devenit Regiunea Moscova. Astăzi, această regiune are un statut special, de independenţă, faţă de celelalte componente administrative ale Federaţiei Ruse. Despre acest episod al istoriei Moscovei, autorităţile de la Kremlin ar interzice orice discuţie.
Aşa s-ar explica prezenţa plăcuţelor de aur în Rusia.
Virgiliu Copaci este convins că o parte din piesele de aur descoperite la Sinaia se află în Tezaurul nostru de la Moscova, iar o alta în Banca Naţională a României.

KGB, Putin şi plăcile de aur
Vitalie Usturoi susţinea cu discreţie că Academia Rusă are un program, protejat direct de preşedintele Putin, puternic finanţat, pentru studierea acestor piese. Putin s-ar interesa de plăcuţe, deoarece are o descendenţă românească. Biografii lui se opresc la secolul al XVII-lea, când o familie cu acest nume se stabilea în Rusia. Se ştie că Dimitrie Cantemir avea un translator pe care îl chema Putin şi că, atunci când s-a refugiat în Rusia, l-a luat cu el.
Tot Usturoi amintea şi de un institut – Fomenko - care s-ar ocupa cu rescrierea istoriei care, până acum, ar fi fost falsificată.
În situaţia plăcuţelor, statul rus ar fi interesat într-o colaborare oficială cu partea română, nepunându-se problema cumpărării sau înstrăinării pieselor.
Din informaţiile pe care le avem, Vitalie Usturoi a abordat mai multe intituţii de stat, pe această temă, fără a i se da însă foarte mare atenţie.
Vitalie Usturoi mai susţinea că pe teritoriul ţării noastre ar mai exista încă vreo trei depozite cu asemenea piese din aur: unul pe lângă Mănăstirea Tismana, altul undeva în Bucegi şi unul chiar lângă Sarmizegetusa, cel de la Sinaia fiind singurul scos la lumină. La Sinaia ar fi existat 240 de piese, multer copii de pe ele aflându-se în depozitele mai multor instituţii. Informaţia este plauzibilă, pentru că se ştie de la persoane din Sinaia că unele copii au ajuns la profesorii Nicolăescu Plopşor, Dimitrie Pippidi, iar altele la Institutul de Studii Politice.
În schimb, profesorul Copaci este convins că numărul plăcilor descoperite la Sinaia este mult mai mare: 740 de bucăţi ! “Unele au fost din plumb aurit, altele din aur. Peleşul a fost ridicat cu acest aur. Când regele şi-a dat seama de valoarea lor, le-a copiat în plumb. Însă, 46 de plăcuţe, dintre cele cunoscute sunt originale. Adică din perioada dacilor. Nu au fost însă distruse toate, pentru că nu au fost găsite toate. Ele există în Carpaţi, depozitate în şapte locuri. La Sinaia, a fost găsit numai unul. “Dacă s-ar scoate toate, s-ar bulversa Europa”, ne-a declarat acesta.


Mafioţii ruşi şi Tezaurul românesc de la Moscova
Activitatea lui Vitalie Usturoi pe teritoriul României este destul de dubioasă. Greu de spus ce este adevărat şi ce este fabulaţie în afirmaţiile lui. Interesant este faptul că încercările de a intra în contact cu persoanele care studiază misterul plăcilor de plumb de la Sinaia coincide cu o altă acţiune în care au fost antrenaţi tot foşti ofiţeri ai KGB. Este vorba despre încercarea de contactare a unor persoane importante din România, sau din serviciile secrete româneşti, cu propunerea de “retrocedare pe şest” a unor părţi din Tezaurul României aflat la Moscova, contra unor comisioane fabuloase. Un prim caz este cel al lui Alexandru Mihali Dakinciuk, un foarte bun vorbitor de limbă română şi cunoscător al factorilor de decizie de la Bucureşti, fost ataşat militar în ţara noastră înainte de 1989. El l-a abordat pe fostul şef SIE, Cătălin Harnagea, propunându-i acestuia aducerea în România a Tezaurului, printr-un scenariu financiar derulat prin Banca “Albina”. Verificările însă au dovedit că fostul lucrător KGB avea strânse legături cu mafia rusă, motiv pentru care dialogul a fost întrerupt.
Acelaşi personaj l-a abordat şi pe Viorel Hrebenciuc, dar a fost refuzat, din acelaşi motive.
Pe aceeaşi temă a mai exitat o încercare, cea a unui alt personaj misterios şi dubios, Claus Rayhle, venit în România în calitate de reprezentant al Ministerului Dezvoltării Economiei şi Comerţului din Federaţia Rusă. El a contactat mai multe persoane oficiale cu care spera să aranjeze o repatriere a unei părţi din Tezaurul României, dar nu a primit nici un răspuns. El este cel care, ulterior, a furnizat informaţii pe această temă unor ziarişti români.


Plăcile de la Sinaia şi scenariile afaceriştilor
Conform unor analişti avizaţi, acţiunile prezentate mai sus corespund unui scenariu mai amplu, care dovedeşte că cel puţin o parte dintre foştii KGB-şti, prinşi în acest moment în structurile mafiei din Federaţia Rusă, au acces la informaţii legate de Tezaurul României, precum şi posibilitatea reală de a-l sustrage şi valorifica, într-o formă sau alta.
Se cunoaşte faptul că, printre numeroasele obiecte aflate în Tezaurul nostru de la Moscova se află şi valori ale mănăstirilor şi bisericilor din România, precum şi valori apaţinând Casei Regale. Nu este exclus ca printre ele să figureze şi o parte din originalele de aur ale plăcilor descoperite la Sinaia, despre care vorbeşte Vitalie Usturoi.
Un alt scenariu se referă la o acţiune de intoxicare: ideea că asemenea plăcuţe de aur se află şi pe teritoriul rus ar putea acoperi, în fapt, sustragerea lor din Tezaurul românesc şi acreditarea, în schimb, a ideii că ele au fost descoperite de arhelogii ruşi, în teritoriile lor, anulând în acest mod orice eventuală iniţiativă de revendicare din partea românilor.
Mai există un scenariu, din care ar putea să facă parte şi Vitalie Usturoi: acela al unor activităţi desfăşurate de structuri mafiote implicate în traficul cu antichităţi sau cu realizarea unor falsuri, valorificate în lumea colecţionarilor.
În sprijinul acestei ipoteze pledează “acoperirea” sa cu “documente” de împuternicire, chipurile din partea Academiei din Moscova, referitoare la cercetarea şi informarea cu privire la diverse obiecte din lut, lemn, metal, datând din preistorie şi antichitate, care ar privi istoria în general şi cea slavă, în special.
Este de remarcat în acest sens, colaborările lui cu o tipografie din Bucureşti, care se ocupă cu realizarea de machete şi copii de pe obiecte foarte vechi.
Vitalie Usturoi, care se lăuda că este gnostic, poseda copii după nişte ciudate plăci de lut, cu figuri stilizate, în relief (scene cu oameni, în momentele fundamentale ale existenţei lor: naştere, moarte, căsătorie, vânătoare, agricultură etc.), însoţite de semne necunoscute. Acestea ar fi fost făcute după câteva zeci de piese de lut descoperite de cineva în molozul rezultat de la dărâmarea Mănăstirii Văcăreşti, despre care istoricii noştri nu cunosc nimic. El vorbea despre acele piese că ar fi fost analizate la Institutul de Geofizică şi comparate cu ceramica neolitică, dovedindu-se că ar fi mai vechi decât ceramica de Cucuteni. În acest sens, poseda şi un raport de analize. Originalele acestor piese s-ar afla într-o colecţie particulară, proprietarul fiind dispus să le vândă.

În loc de concluzii
La finalul acestei tulburătoare şi incitante investigaţii, sperăm să fi reuşit să atragem atenţia nu numai cititorilor pasionaţi de istoria mai puţin cunoscută a poporului nostru, ci şi specialiştilor, instituţiilor statului care au obligaţii cu privire la inventarierea, conservarea, cercetarea şi protejarea unor asemenea vestigii. Spunem lucrul acesta, pentru că, dincolo de misterul care învăluie încă provenienţa pieselor, apariţia şi dispariţia lor din depozitele Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan”, vâlva care sa stârnit în jurul lor va atrage interesul nu numai al cercetătorilor, ci şi al unor reţele oculte, al unor servicii secrete, care ar dori să şi le însuşească. De aceea, credem că ele se află într-un real pericol.
Desfăşurarea unor cercetări concertate ar putea ridica voalul de mister care acoperă istoria tăbliţelor de la Sinaia. Amploarea şi complexitatea informaţională a ansamblului de artefacte amintit mai sus îl situează ca un fapt de realitate care nu poate fi pur şi simplu ignorat. “Fie că plăcile ar fi de origine antică, încă nelămurită, fie că ar fi copii după piese antice escamotate între timp, fie, în sfârşit, că ele ar fi plăsmuiri tardive, concepute ca un ansamblu unitar de mare amploare, de n-ar fi decât semnele pe care le poartă, el acumulează un fond informaţional atât de amplu şi de elaborat încât nu este nici firesc, nici admisibil, ca întreg ansamblul să rămână caracterizat, după o eventuală privire sumară ca ”, cum se arată în cartea domnului Dan Romalo.





 
sursa: Dumitru Manolache si Aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc ca esti alaturi de mine.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

LIKE

Etichete

1 (1) 1998 (1) 2 (1) 2012 (66) 2013 (16) 2014 (5) 2015 (5) 2016 (2) 2017 (1) 3 (1) 4 (1) 5 (1) 6 (1) A te iubi (12) Acceptare (2) Access Bars (2) ACTIVAREA KUNDALINI (1) Adamus (6) Adevar? (42) Afaceri (1) Afirmatii (1) ajutor (7) Alexandru Pargaru (3) Aloe Vera (1) Amintiri din moarte clinica (1) Among Us (1) Andrei Laslau (1) Änglavakt (1) Apa (13) apocalipsa (3) Argangheli (3) ARHANGHELUL MIHAIL (1) Asa NU (1) Astazi Dumnezeu vrea ca tu sa stii (10) Astrologie (14) Astronaut (1) Augusto Cury (1) Barbara Hand Clow (6) Barbatul si Femeia (8) Bebe Mihaescu (1) bucegi (1) Bunker Roy (1) caini (1) carte (39) Cartoful (2) Castigatorul la (1) ceapa (1) chakre (4) Chakrele Corpului Uman (2) Charlie Chaplin (1) Codul Lui Oreste (6) COMPASIUNE (1) Conspiratia Tacerii (1) Constelatia Pleiadelor (2) copii (36) copiii (13) copiii de cristal (3) crime time (2) cristofor (1) Curs De Dezvoltare Personala (7) Dan Farcas (1) Dan Luca (2) Dan Puric (1) daruieste viata (1) david (1) dedublare (1) Deepak Chopra (2) Dezvoltare personala (266) Dezvoltare Spirituala (72) Dimitrova (1) Dincolo de limite (1) doctor (1) documentar (2) Doneaza (1) doreen virtue (3) Dorinte (1) Downey (6) DR. WAYNE W. DYER (2) drama (1) Drunvalo Melchizedek (3) Echilibrul vorbirii și tăcerii (1) echinoctiu (1) ECKHART TOLLE (7) Eclipsa (4) Editura For You Newsletter (57) ego (3) Elena Cocis (1) eliberare (1) energii (15) Episodul (6) euro (1) evrei (1) evreii au talent (1) extraterestri (11) Fericire (3) film (37) FLP (2) Fotografie (5) frica (5) Furie (1) Gabriela Benchea (2) Gerrit Gielen (1) Greg Braden (1) HIPERSENSIBILITATE (1) Ho’oponopono (3) iertare (10) ingeri (13) ingrijorarea (1) inima (7) Intelepciune (2) intinereste (1) Intoleranta Alimentara (1) Inuaki (2) INUAKI Reptilianul Din Mine (1) Ioan Alexandru (1) ioan vladuca (1) Isus (8) iubire (48) Iustin Narcis Ianau (1) Iustin Parvu (2) James Tyberonn (1) japonia (2) Jennifer Hoffman (27) Johan Brisinger (1) Jordan Duchnycz (1) judecata (1) Kahlil Gibran (1) Karen Bishop (1) Karma (2) Kryon (7) Lauren C. Gorgo (15) Lauren Gorgo (3) lectii (1) luther (1) Magul din Carpati (1) manuscris (1) Manuscrisele de la Marea Moarte (1) Marea Moarta (1) Maria Magdalena (1) Mark Boyle (1) marte (4) Masaru Emoto (1) Matei (32) Maturitate (1) mayas (5) McDonald's (1) medicina (2) mesaj (3) Metatron (1) Michael Nvquist (1) Michael Odoul (3) mierea de albini (2) Minti luminate (1) minune (5) miracol (20) mister (7) Monica visan (2) Mullins (1) Mullins Food Products (1) Muzica (11) Muzica de relaxare (1) Muzica Motivationala (3) Narcis (1) natural (1) naturist (1) Neale Donald Walsch (1) Niculina Gheorghiţă (14) noua generatie (1) Noul val de Iubire (1) Nu e sfarsitul lumii (1) NU vaccinarii (24) nuci (2) Ora Pamantului (1) Oscar Wilde (1) OSHO (28) otrava (1) OZN (30) Pace (1) Pamantul (6) PAMANTUL IN DIMENSIUNEA A 5-A (2) parinti (2) Parinti straluciti (1) Paul Ferrini (9) Plansul (1) Plenitudine (2) Poezie (10) portal (1) Portalul Datei Triple (1) povesti cu talc (58) printre noi (1) profesori fascinanti (1) Profetii (7) Psihologie (8) Rai (1) reptilianul din mine (1) Respect (3) ridiche neagra (1) Roma Downey (6) România (28) Ronna Herman (1) Rudolf Steiner (1) rugaciune (2) SaLuSa (35) sanatate (125) Schimbarea (4) Scrisoare (1) Scrisori din Cer (1) secret (1) secrete (2) SENSIBILITATE (1) sfecla rosie (1) Shift (1) siberia (1) Simplificare (1) Sleep Talk (1) Smerenie (1) sms (1) solstitiu (1) Spiritualitate (32) Stephen Covey (3) Sti (1) Stiati ca.... (47) Stima de sine (1) succes (1) suflet (5) Sundar Singh (1) sunet (1) Sunt eu insumi (2) Şi tu poţi fi Supernanny (2) talent (2) Tehnica Bowen (1) Tehnici (2) Tehnici de meditatie (4) Terapia iertarii (3) terapie (3) test (1) Tom Kenyon (9) Traditii (1) Traieste (1) transmisie (39) Triada Eclipselor (3) tunami (1) tusea (1) ufolog (1) Uleiul de cocos (1) Vanga (1) Viata (7) video (62) vindecare (2) vitamina C (1) vitamine (1) Zambeste (1)