Vârsta nu are nicio relevanță!

„Când a aflat că va muri (datorită unei boli necruțătoare), cea mai bună prietenă a mea, m-a rugat să-i promit că nu îmi voi mai spune niciodată vârsta.
“Nu numai că nu vreau să o spui cu voce tare altora, dar nu mai vreau nici să te raportezi mereu la vârsta ta. Nu mai sta cu ochii pe ceas și nici cu gândul la ani.”
De ce mi-a cerut prietena mea să-i fac o asemenea promisiune? Pentru că ea s-a trezit într-o zi aflând că va muri. Și a privit în urmă. Abia atunci a realizat că a trăit toată viața raportându-se la vârstă, amânând și renunțând să ia anumite decizii. Nu s-a căsătorit cu omul iubit când avea 20 de ani, pentru că era prea tânără. Nu s-a mai dus în cluburi la 30 de ani, nu s-a mai dus la patinoar și i se părea aiurea să se dea pe tobogan și pe leagănele din parc, pentru că se considera prea bătrână pentru toate acestea.

Și s-a trezit într-o zi, când era cu adevărat târziu, fără șanse și cu sufletul împovarat cu regrete.
Vârsta cronologică, nu are nicio legătură cu vârsta sufletească. Dar omul trăiește raportându-se la vârstă, fără să realizeze că amâna, că renunță, că își reprimă dorințe și sentimente.
Ne îmbrăcăm anost de la o anumită vârstă, considerând că nu se mai cade să purtăm culori și ținute îndrăznețe.
Sau, de ce ar fi prea târziu să faci o facultate la 40 de ani?
De ce ar fi prea târziu să te îndrăgostești la 60 de ani?
Pentru că te simți prea bătrân? Chiar ești bătrân, sau asta o spune doar buletinul tău? Sufletul tău ce simte? Dacă nu simte, este doar pentru că sufletul primește mesaje de la creier, care-i spune că ești bătrân. Rațiunea ne sabotează de multe ori.
Apoi, făcându-ți cunoscută vârsta, oamenii te vor evalua în funcție de vârstă, vor avea așteptări de la tine raportându-se la vârsta ta și mai mult de atât te vor influența, descurajându-te atunci când vei dori să iei decizii, argumentând cu “e prea devreme”, sau “e prea târziu”.
De ce o femeie de 40 de ani nu poate avea un iubit de 30? Pentru că e prea mare diferența de vârstă, nu? Aiurea!
Credem că o persoană de 40 de ani ar trebui să fie mai matură decât una de 30 de ani. Nu este întotdeauna așa. Poate de aceea oamenii ne surprind uneori în mod plăcut, sau în mod neplăcut, cu maturitatea sau cu imaturitatea lor. Pentru că avem așteptări de la ei, în funcție de vârsta pe care o au.
“Cine se mai uită la mine, la vârsta mea?”
“O să zică lumea că am luat-o razna dacă voi face cutare lucru, la vârsta mea.”
“Să mă apuc acum la vârsta mea de cutare lucru?” Da! Fă ce simți, ce vrei, trăiește așa cum îți dictează sufletul! Nu pierde copilul din tine, nu pierde nici visele de adolescent, nici energia tinerească, pentru că acestea nu dispar cu trecerea anilor.
Aș sfătui pe oricine să uite de vârsta pe care o are, să nu o mai spună nimănui și să nu mai conștientizeze asta. Să trăiască așa cum simte sufletul său, să se simtă mereu tânăr și capabil, să nu i se pară niciodată prea devreme, sau prea târziu.
Câți ani am? Nu știu și nu contează. Sunt și voi fi mereu suficient de tânără pentru a îndrăzni să o iau de la capăt, atunci când mă voi trezi pe un drum care nu duce nicăieri.
Voi avea mereu vârsta potrivită să mă îndrăgostesc, să mă despart și să o iau de la început.
Voi avea mereu vârsta potrivită pentru a trăi copilărește, pentru a face greșeli, pentru a învăța ceva nou, pentru a visa, pentru a-mi dori, pentru a mă distra, pentru a-mi schimba direcția de mers, pentru a lua decizii și pentru a mă răzgândi.
Nu voi fi niciodată prea tânără pentru a avea prieteni bătrâni și niciodată prea batrână, pentru a avea prieteni tineri.
Și voi trăi mereu clipa, ca și cum aș muri mâine. Nu voi amâna să fiu fericită și nu voi amâna să iubesc.
Vârsta mea? Nu are și nu va avea nicio relevanță!” Mesaje De Suflet