Sunt insa situatii si situatii. Cand privim totul din perspectiva diversitatii in exprimare pe care o traim, cand adaugam la asta nivelele de constiinta pe care le traversam in intelegerea lumii in care suntem, cand ne gandim ca “om” inseamna la inceput “trup” si “minte”, mai apoi inseamna “suflet”, dupa care este “spirit” si apoi devine “constiinta” ca mai apoi sa redevina “om” din perspectiva intregului pe care il reprezinta si toate acestea in timp ce totul este doar solid si material la inceput si mai apoi inseamna energie si vibratii din ce in ce mai fine, cuvantul “trebuie” are si el din aceasta perspectiva a transformarii, nivele, forme, definitii, atribute, intelesuri, rezultate, consecinte.
Pentru o parte dintre noi evoca o amenintare, pentru o alta parte poate insemna conditionare, pentru o parte inseamna motivatie, pentru o alta parte inseamna obligatie, pentru o parte dintre noi inseamna “ceva” acum si alta data un “ceva” schimbat, in timp ce pentru o parte dintre noi, “trebuie” poate sa insemne trauma.
Fiecare cuvant are un rol si o insemnatate in fiinta care suntem si in viata pe care o traim, din perspectiva “locului” in care suntem noi, a perceptiei pe care o avem ca si constiinta in propria evolutie individuala si in acelasi timp ca parte care suntem din mersul intregului pe care il construim cu totii, intr-un moment anume.
Pana la a insemna doar motivatie adevarata, cuvantul “trebuie” e purtator si de obligativitate si conditionari.
Trebuie sa mancam pentru a putea sa crestem, trebuie sa “ascultam” daca vrem sa primim ceva de la cei din jur, trebuie sa fim cuminti daca vrem sa vina Mosul, trebuie sa invatam ca sa cunoastem, trebuie sa ne imbracam bine absolut de fiecare data ca sa nu racim, trebuie sa luam medicamente daca vrem sa ne insanatosim, trebuie sa ne hranim cu carne ca sa avem necesarul de proteine in organism, trebuie sa facem compromisuri daca vrem sa reusim, trebuie sa mergem intr-un loc anume sa ne regasim, trebuie sa intram in “randul lumii” la un moment dat ca sa fim “normali”, trebuie sa facem foarte multe lucruri ca sa obtinem sau sa fim.
In timp ce putem sa ne facem foarte multe liste despre ceea ce ne dorim sa obtinem sau cum ne-am dori sa fim, putem sa ne indreptam putin atentia la obligativitate si conditionari. La libertatea pe care o avem si suntem in curs de a invata sa o traim dar si la o atare dezordine care exista in noi si pe care nu avem cum sa o negam sau sa o ocolim.
Nu tot ce “se spune” ca este rau, e rau. Si nu tot ce “se spune” ca este bun, e bun. Totul “depinde ...”. Nu in sensul dependentei pe care o cunoastem ci in sensul existentei unui set de coordonate cu totul particulare care tin de un design interior pe care il are fiecare si de un design pe care experienta pe care o traim il formeaza pentru fiecare dintre noi si la care ne raportam oricum, chiar daca stim sau nu o stim si chiar daca intelegem sau inca mai exista intrebari.
Astfel ce este astazi potrivit, ziua de maine ne poate arata ca avem nevoie de cu totul altceva. Astazi ne hranesc anumite lucruri si maine e posibil sa avem nevoie de o cu totul alta hrana. Schimbarile din noi se construiesc in timp, unele se vad la fel, in timp, iar altele se vad direct in clipa. Un lucru este cert si anume ca exista ceea ce numim “schimbare”.
Sunt putine “lucruri” care ne insotesc “la fel” o viata. Si in general acelea tin de o esenta pe care o avem in noi si o regasim in tot ceea ce exista si care este “neschimbata” pana la punctul in care ajungem sa o manifestam aici deplin, moment in care, intreaga, isi continua o transformare. In rest sau altfel, totul e posibil si se transforma sau se poate transforma in timp.
Cat despre “trebuie” pana la urma, nu trebuie nimic. Totul este o alegere in niste circumstante si exterioare dar si interioare pe care le avem si in niste coordonate ale experientei in care constantele care exista sunt in transformare iar variabilele se schimba aproximativ de fiecare data, in functie de momentul in care le traim. Si totul e deja un fapt care s-a intamplat in lume. Suntem. Si traim.
In rest facem tot ce facem din tipar si pentru ca la un moment dat asa alegem, ne place sau dorim. Totul are insa un raspuns si la un moment dat il constientizam si apoi din nou, alegem. Putem iesi astfel din tipar si la un moment dat ne purificam dorinta.
Pe unii dintre noi, faptul ca avem de ales ne sperie. Pe altii dintre noi, faptul ca nu avem de ales, este un chin. Iar pentru o alta parte dintre noi, alegerea exista si ne apartine. Pentru toti poate fi si intr-un fel si in celalalt la momente diferite, dupa realitatea pe care o construim sau o traversam, dupa perceptia din acel moment sau dupa interpretarea pe care o dam vietii si propriei fiinte, atunci cand le traim.
“Trebuie” exista numai daca sau atunci cand vrem. Fara ca asta sa insemne o obligativitate. Inseamna doar ca atunci cand vrem sa facem ceva ce ne dorim, exista niste inlantuiri de fapte si un circuit care incep cu primul pas pe care il facem si se continua facandu-l si pe urmatorul. Restul inseamna continut pe care il experimentam, alegeri, experienta, care creeaza din nou un continut si alte experiente. Si in tot ceea ce traim, exista o continuitate.
Cuvantul “trebuie” exista pentru fiecare in vocabular. Si e acelasi pentru toti. Ca forma. Sensul si incarcatura lui, insa le dam fiecare dintre noi.
Deoarece “cuvantul” poarta tot ce e in om.
Si incarcatura lui poate fi din teama sau din adevar. Din teama uneori, din adevar intr-o alta data. Asa cuvantul “trebuie” devine obligatie uneori sau “faptul ca se poate” intr-o alta data. Asa cuvantul “trebuie” devine trauma sau trauma din nou sau motivatie poate, de fiecare data.
Sa nu ne fie teama sa il folosim. Sa ne indreptam insa atentia catre noi, sa devenim constienti cand il folosim si cum, sa intelegem pe ce “sta” cuvantul si exista in noi, sa intelegem ce anume il construieste, sa fim atenti la reactia pe care o avem cand il auzim sau la ce simtim in noi cand folosim cuvantul, daca vrem sa controlam sau nu sau daca il folosim mecanic, pentru ca prin asta invatam despre cine suntem, despre cum cream o lume si o experienta in acelasi timp si despre ce anume exista si alimentam din noi si ne creeaza propriul fel si propria experienta de a fi.
Pare complicat insa in esenta este simplu. Este suficient sa ne dorim sa intelegem.
Cu ce gasim, putem lucra de fiecare data. Evitand prin control sa folosim cuvantul “trebuie”, putem evita sa “miscam” in mod firesc, prin experienta pe care o traim, anumite energii si informatii care sunt in noi, care sa dea in timp sensul potrivit actiunilor pe care le intreprindem.
Putem vedea in timp prin atentie si autoanaliza cat de excesiv folosim cuvantul ”trebuie” in circumstante care ii obliga pe cei din jur, punand asupra lor, prin el, presiuni demotivante si putem primi astfel poate un raspuns de ce relatiile dintre noi poarta cateodata o urma de conflict.
Cand folosim cuvantul “trebuie” si celalalt are o sensibilitate deja creata pe care noi este posibil sa nu o cunoastem, se poate intampla ca reactiile sa fie tumultoase deoarece este un cuvant care creeaza la nivel subtil constrangeri, prin folosinta cu preponderenta intr-un anume sens, fapt deja intiparit ca un reper in constiinta persoanei careia i ne adresam.
Sa incercam sa folosim cuvintele fara sa incercam sa determinam ceva in celalat. Sa exprimam ce avem de exprimat, fara sa ne dorim cu orice pret sa si convingem sau sa vindecam. Putem avea surpriza de a observa ca lucrurile care vin spre noi, sau merg in jur, se potrivesc mai bine.
Atunci cand nu avem intentia de “a obtine” prin cuvant, celalalt este liber de o incarcatura care ar fi in plus, pentru ca intentia noastra nu este cea mai potrivita unei dezvoltari firesti a experientei, chiar daca interesul este nobil, si beneficiaza astfel de o circumstanta mai curata, de un camp de energie mai curat care poate scoate in fapt, care poate aduce in experienta, “elementul” pe care celalat are nevoie sa il recunoasca in acel moment, permitandu-i in acelasi timp sa regaseasca explicatia interioara de care e nevoie, pentru a-si reveni.
Asa putem sa ii sprijinim pe cei din jur in travaliul lor atunci cand el se declanseaza, in loc sa incercam sa determinam dupa vointa o traire sau un rezultat, conform cu un context mental creat pe data sau anterior.
Fiind noi insine curati, in pace si in acord cu experienta.
Cand am dezvoltat o trauma in jurul sau pe seama cuvantului “trebuie”, fiinta noastra nu mai suporta directive, autoritate, limita in optiuni si exprimare, pentru ca pana in acel moment ori si le-a impus pe toate ori i-au fost impuse de catre altcineva.
Relaxarea pe care ne-o dorim nu vine insa dintr-o data si de multe ori putem incepe prin a ne razvrati pentru a ne echilibra emotia suprimata poate si din dorinta noastra de a fi perfecti, placuti de cei din jur si de societate, din dorinta de a ne simti in siguranta dar si din dorinta celor care ne-au fost in apropiere, de a ne vedea “perfecti”, placuti de cei din jur si de societate sau in siguranta asa cum au putut fi toate acestea la momentul respectiv, in perspectiva lor.
Razvratirea pe care o putem trai este si o razbunare dar si o incercare de a “da timpul inapoi” si de a recupera ce credem cu mintea de acum, ca am pierdut pe drumul de “atunci”.
E bine sa ne inregistram impulsul insa sa stam putin sa ne gandim. A ne indrepta numai catre o parte pentru a gasi o explicatie si de multe ori o vina, in timp ce traim durere, poate mentine si dezvolta durerea. In timp ce a cauta acea parte, atat cat e in fiecare dintre noi, care a determinat poate o circumstanta, ori poate a si intretinut-o pana la un punct, e mult mai sanatos deoarece creeaza potential pentru echilibru, recunoscand de fapt la nivel interior ca avem si noi o contributie la tot ceea ce traim.
Si de multe ori e suficient atat. Fiinta noastra se ghideaza in general dupa mecanisme simple cand recunoaste, se destinde sa poata face pasul urmator, acela de a intra in amanunt pentru a aseza in propria constiinta un eveniment de viata. Situatiile insa sunt diverse si uneori este nevoie de sustinere si din exterior. O abordare constienta si o asumare la nivel interior a partii care ne apartine este insa de fiecare data un fundament solid pentru explorare si asezarea experientei in cat mai mare amanunt.
Cand spunem ca “de fapt nimic nu trebuie” si avem in noi o tendinta a razvratirii sau o lipsa a unei discipline sanatoase, necesara pentru trai oricat nu ne-ar placea cuvantul “disciplina”, putem percepe totul ca pe o incuviintare in a ne trai pornirile fara sa mai luam in seama absolut nimic. Multe lucruri se intampla deoarece nu stam mai deloc cu noi, pret fie si de macar o clipa, sa ne gandim putin. Sa ne gandim nu inseamna sa alunecam intr-un discurs interior in care sa ne convingem ori ca facem bine ori sa alimentam un ciclu al fricii din care sa nu mai iesim.
Inseamna exact asa cum este, sa ne mai gandim putin. Sa implicam discernamantul, sa ne punem intrebari. Sa stam putin cu informatiile din acel moment, cu ce vine din exterior, cu ce simtim, cu ce gandim si sa vedem unde mai exact ne este locul? Nu exista sa nu il gasim atat timp cat il cautam.
Insa de multe ori dorim doar confirmari care sa ne spuna ca nu am gresit sau nu gresim sau confirmari ca cei din jur gresesc si atunci raspunsul daca vine e oarecum neauzit pentru ca atentia si energia noastra e activa in acel moment pentru a iesi din noi in cautarea acestor confirmari si pentru a intra apoi din nou in noi sub forma aprecierilor sau justificarilor pe care le gasim.
De multe ori ne propunem sa ii educam sau sa motivam pe cei din jur sub diverse forme si una dintre ele este si prin a rosti cuvantul “trebuie” asa cum gandim in acel moment ca este potrivit.
Daca nu l-am mai gandi atat de mult poate, inainte de a il rosti, el ar reiesi firesc in conversatie exact pe structura, informatia, nevoia, dorinta reala a celui de langa noi.
Nu trebuie sa ne propunem sa educam sau sa motivam pe nimeni. Pentru ca asta la un anumit nivel inseamna forta si un anumit gen de superioritate si cand ne dorim sa educam si cand ne dorim sa motivam. Putem insa sa ne dorim sa stim cum sa fim “alaturi”.
Purtatoare ale unor energii, cuvintele “educa” nu prin sine ci prin energia pe care o contin.
Asa incat ceea ce transforma este propria energie si gradul de adevar si de libertate interioara la care am ajuns. Pentru ca atat timp cat propria energie ne constrange, asta aducem si in jur.
Ca parinti ar fi bine sa privim copiii cu incredere si sa le daruim valori din propria experienta si fiind noi insine exemplu.
Si cand raspunsul pe care il primim din partea lor ne doare, sa ne intoarcem tot la noi si sa vedem unde in tot ceea ce am spus, nu exista echilibru.
Unde nu a existat respect, unde a existat frica sau dorinta, unde am pus prea mult sau unde nu am pus deloc, unde am crezut si am crezut doar noi, unde nu am crezut absolut deloc, unde am vorbit si unde am ascuns, unde noi ca si adulti am dat dar nu am oferit exemplu.
In viata nu cu forta sau prin forta se transmite totul, ci cu intelepciune, cu rabdare, cu discernamant. Din pasiune pentru om, din iubire pentru tot ceea ce a fost creat si din respect fata de tot ceea ce transforma acum pamantul.
Si viata daruieste fara indoiala experienta potrivita tuturor pentru a creste si ofera un potential pe care numai noi il limitam prin informatiile pe care le avem stocate neechilibrat in noi, in a ne recunoaste valorile pe care le avem, greselile pe care poate le-am facut si in a aduce echilibru in viata si intre noi , atunci cand ne dorim.
Avem in viata optiuni. Si suntem liberi de la inceput. “Vindem” insa propria libertate, dreptul de a alege, pe bunuri, confirmari si “reputatii”, uitand ca sprijinul ne vine din viata fiintei care suntem si ca daca vindem ceva in acel moment, vindem in acel moment cam tot ce avem cu adevarat si este poate cel mai scump.
Viata care e in noi cu tot continutul ei informational si energetic si cu tot cu potentialul ei de a trai si a ne implini cu adevarat, pe care il contine.
Toate exista de la inceput in noi. Intr-o forma deplina si cu maturitate dar si sub forma de samanta. Informatia pe care o continem se desface din samanta in timp ce o traim, pentru ca noi sa ii descoperim maturitatea si pentru a o transforma prin experienta iarasi intr-un inceput.
Experienta vietii continua la nesfarsit. Si totusi este important sa stim cum sa traim acum.
“Trebuie” este un cuvant. Transporta agresivitate daca o avem, transporta forta daca ne propunem sa impunem, transporta si abuz atunci cand il folosim in modul "diplomat" de a avea acces la constiinta celuilalt pentru a obtine, transporta obligatii si transporta la un moment dat valori.
Putem sa motivam fara sa vrem pe cineva. Prin propria fiinta si prin ce suntem in acel moment. Daca in acel moment reprezentam, armonie, incredere si intelepciune, cuvantul isi transporta sensul singur si restul reprezinta, rezultat.
Asa incat daca ne dorim sa aducem viata in jur, sa o descoperim cu adevarat in cine suntem si sa invatam sa o traim. Si viata nu creeaza decat viata in jur. Si pe asta putem sa ne bazam.
Avem uneori nevoie de cuvinte ca un fel de sprijin. Nu sunt putine momentele in viata cand nu stim ce sa facem si tot ce avem la indemana in acel moment este “trebuie sa ies din asta...”, “nu stiu cum... dar trebuie sa ies”. Ceea ce se intampla atunci este de fapt o comunicare ajunsa incomplet in constient. Si este un adevar pe care il exprimam pentru a ni-l spune noua si pentru a il auzi.
In acest caz “trebuie” mobilizeaza si lucrurile se intampla. Fara sa le cream in mod anticipat, dandu-le un design concret despre cum ar trebui sa se intample. Stim de fapt in interior ca “vom iesi” si atunci incepem sa intreprindem.
Luam actiunea pas cu pas si “o urmarim” de undeva dintr-un interior profund de unde lucrurile se intampla si de unde convingerea in sine ne “conduce” pentru a ne intalni prin experienta cu un adevar pe care "il cunoastem" in acel moment mai mult "inconstient".
Prin experienta ii dam o forma si ne imbogatim in acelasi timp prin tot ceea ce descoperim traind o experienta pe care la inceput, nu o stiam asa cum o putem cunoaste atunci cand o traim ...
Puem sa preluam "formula" sau alte formule pe care sa le repetam si sa incercam sa ne convingem.
Nu vom reusi insa sa ne motivam cu adevarat, daca mai intai nu credem. Ori ca sa credem nu putem sa ne convingem, ci putem doar sa acceptam ca reusim.
“Trebuie” mai reprezinta si un fapt si o urmare. La fel ca atunci cand avem 5 ani si nu putem sa avem inca de pe atunci ... 25. Trebuie mai intai sa avem 6, apoi 7, apoi 8 si tot asa din an in an pana ajungem sa avem si 25.
E e bine sa transcendem orizontul fix al gandirii limitate ca viata ne impune o forma si sa primim macar spre verificare perspectiva ca totul face parte dintr-un context evolutiv asezat momentan in coordonate de spatiu si de timp in care propria fiinta creste si se dezvolta in etape pentru siguranta proprie intr-un ritm neintamplator si propriu, tinand insa seama la nivel profund interior si de un ritm ce ne caracterizeaza in acest moment ca si colectiv, intreg pe care il formam.
Si ca acest context evolutiv poarta propria amprenta si a conceptiilor pe care le avem.
Armonia pe care ne-o dorim inseamna sa acceptam la un moment dat ca avem nevoie de schimbare. Atat interior la nivel de concept profund, cat si la nivel de idee, atitudine, relatie si comportament. Atat cat este pentru fiecare potrivit astfel incat sa isi traiasca fiecare aici, propriul echilibru in consens cu viata si cu tot ce e in jur.
Practic avem in fata un cuvant. Despre care se spun multe si inseamna multe. E bine sa nu absolutizam nimic, sa ne gandim la tot ce e creat si la diversitate. Si sa incercam sa nu ne protejam de suferinta prin necunoastere, ignoranta si tabu-uri.
Sa gasim in noi curaj sa intrebam din cand in cand si sa privim in jur la tot ceea ce exista.
Sa incercam sa privim la toate cate sunt, acolo unde este adevar in toate, insa in acelasi timp sa nu uitam de adevarul care e in noi si reprezinta sursa.
Sa desfacem cuvantul “trebuie” din “nu trebuie acest cuvant” si sa ne gandim la propriul continut. Cuvantul va transmite mai departe armonia la care noi insine am ajuns.
Trauma in cuvant ... exista atat timp cat mai exista in noi, evenimente si conditionari nevindecate. Pe care tine doar de noi sa incepem la un moment dat sa le vindecam pe toate.
Multumim Alinei Mihai
Toate drepturile rezervate © Alina Mihai
Sursa: www.punctuldeintoarcere.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Multumesc ca esti alaturi de mine.