Facebook Like

Tu nu ești singur

EMAG

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Gîlceava înţeleptului cu Academia Română pentru „â” din „a” şi Argumente împotriva Hotărîrii ei din 17 feb 1993

Un cititor al acestui blog, stabilit în Australia, a făcut un comentariu-analiză referitor la scrierea cu “â” din “a” sau cu “î” din “i” care mi s-a părut foarte interesant. De aceea, i-am cerut acordul de a-l publica pe una dintre pagini pentru a putea fi citit şi de persoanele care doresc să afle faptul că veneticii pripăşiţi în spaţiul nostru de latinitate nu atacă doar rădăcinile istorice ale neamului, ci şi pe cele lingvistice.
¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤
Moto:
„There are two ways to
Conquer and enslave a nation:
One is by sword;
The other is by debt.”
John Adams 1735 – 1826 Fost preşedinte al Statelor Unite
Sînt două căi de
A cuceri şi a pune în sclavie o naţie:
Una este cu sabia
Şi cealaltă cu datoria.
Hai să vedem împreună: 1.unde se ascunde manipularea? şi 2.ce noutate aduce ea în marea artă masonică a guvernării? Este o zicala bătrînă care suna ce-i drept puţin diferit:
„There are two ways to
Conquer and enslave a nation:
One is by the sword;
The other is by word.”
Adică diferenţa e că:
Una este cu sabia
Şi cealaltă cu cuvîntul. (sau vorba)
Vorba e înlocuită de datorie (binenţeles datorie financiară), o altă armă de a face o naţie sclavă unei organizaţii sau; de ce nu? altei naţii. Această noutate modernă a zicalei apare în perioada imediat post revoluţionară franceză şi americană în preajma revoluţiei industriale. Şi toată lumea a crezut în America, ce om extraordinar e John Adams (preşedinte de atunci) şi mai crede şi astăzi, că el încerca să demaşte aşa numita ocultă financiară şi intenţiile ei de a pune naţia americană în sclavie, cînd de fapt el nu făcea altceva decît să anunţe public ceea ce masoneria avea de gînd în perioada ce va urma. El era doar „media” sau „mediumul paranormal” de atunci. El era doar purtător de cuvînt, sau al vorbei numită datorie.
De atunci încoace „cuvîntul” a fost înlocuit de „datorie”, sau pe româneşte, „vorba” de „datorie”. Desigur veţi spune ce legătură are asta cu manipularea limbii şi a scrierii unei naţii, în cazul nostru a românilor cu bietul sunet „î” care brusc trebuia scris cu „â” din „a” la mijlocul cuvintelor şi cu „î” din „i” la începutul şi sfîrşitul cuvintelor. Dintr-o dat㠄Δ a devenit cameleonic.
Cam tot de atunci (a doua jumătate a secolului al XVIII-lea) şi la noi românii începe un fel de revoluţie industrială la sfîrşitul erei baroce, cînd revoluţionarii noştri au de luptat nu numai cu boierii, dar şi cu limba şi originea în istorie în acelaşi timp. Au luptat să scriem cu caractere latine, apoi au luptat să simplifice scrierea deoarece era destul de complicată şi folosea toate vocalele cu diacritice nu numai „a” şi „i” dar şi „e”, „o” şi „u”. Şi uite aşa au trecut vreo 200 de ani de revoluţii istorice şi revoluţii culturale pînă cînd scrierea s-a simplificat la maximum în 1932, cînd bietul şi nevinovatul sunet „î” trebuia scris doar cu „î” din „i” peste tot, excepţie făcînd doar familia de cuvinte român – România, care se vor scrie cu „â” din „a”.
A avut linişte săracul doar 61 de ani pînă-n 1993. După cca 250 de ani de zbucium se-ntîlneşte cu o altă revoluţie, care din nou avea ceva cu el şi din nou trebuia scris cu două semne diferite, pentru că anumitor academicieni nu le convenea unde stătea nenorocitul în cuvînt. Poziţia lui în cuvînt îi schimonosea forma îngrăşîndu-l la mijlocul cuvîntului şi făcîndul „â” din „a” şi nu din „i”.
Şi bietul e nevinovat complet pentru că săracul nu are de a face cu nimic cu „a”-ul din limba latină şi în general cu limba latină, deoarece „el nu se trage din romani”, aşa cum vor unii academicieni care se vor români dar se pare că nu sînt români, şi-l acuză ca bastard roman adoptat de noi dacii. Şi plînge săracul că el e român ca şi noi, şi se trage din traci şi nu din romani, dar nimeni nu-l ascultă.
Şi uite-aşa trec anii şi săracul se perpeleşte şi se usucă de tristeţe că nimeni nu-l vrea aşa cum e.
Să lăsăm glumele şi să ne întoarcem la oile noastre. Spuneam cum sau ce legătură e între cuvînt, vorbă sau limbă şi datorie (deoarece aceeaşi zicală o avem şi noi şi suna cam aşa: …„Cu ascuţişul sabiei sau cu ascuţişul limbii”). Şi tot nu am explicat. Deci; cum putea Hotărîrea Academiei Române din 17 feb 1993, îndatora România? E greu de înţeles dar vă asigur că e posibil, ba mai mult, banii respectivi să se scurgă în buzunare personale şi nu buzunarele oricui, ci a unora care sînt membrii unei organizaţii deosebit de „serioase” şi „binefăcătoare” cum e masoneria.
Măi să fie, vor zice unii. Alţii vor spune că bat cîmpii şi aşa mai departe. Cine are ochi să vadă şi ureichi s-audă să citească mai departe, cine nu e liber să-şi găsească de lucru în altă parte şi să nu mai piardă timpul cu mine. Şi aşa nu ajută că mai mult încurcă. Mulţi vor spune că e absurd, dar aşa am avut eu o atracţie spre lucruri absurde, toată viaţa mea.
Pe scurt: pentru că Academia Română sau altcineva de acolo sau din spatele ei vroia urgent bani şi nu ştia cum să facă, s-a gîndit că ar fi bine să rescrie dicţionarele editate sub egida academiei şi să colecteze din nou bani prin retipărirea lor (şi ţin să vă spun că sînt multe şi asta înseamnă mulţi bani). Problema era cum şi de unde să facă rost de bani ca să înceapă, pentru că după aceea vin ei banii însutiţi şi înmiiţi înapoi. Simplu: 1.schimbînd ortografia sunetului „î” deoarece cu sunt în loc de sînt nu făcea nimic; şi 2.banii vor venii de la guvern. Dar aici e aici că săracul guvern care deja era din nou dator după revoluţie, nu are bani şi atunci trebuie să se împrumute. Unde se poate împrumuta? La Banca Mondială sau Fondul Monetar Internaţional. Indiferent de unde nu contează, pentru că România sau românii vor plăti oricum dobîndă. Şi vor plăti dobîndă pe retipărirea dicţionarelor în vecii vecilor, amin! pentru că oricum nu mai sînt în stare să plătească datoria care se înmulţeşte şi dobînda care creşte, încît aşa cum s-a întîmplat deja, plătesc numai dobîndă.
Zis şi făcut, repede cu propunerea la vot fără să fie consultaţi academicienii de la secţia de specialitate respectiv filologie şi literatură, repede cu ea la senat la aprobat şi pe 8 martie, de ziua femeii cînd lumea petrecea deci era distrasă şi ocupată cu alte probleme decît legi, reguli normative şi monitoare oficiale, repede s-o tipărească în monitor, şi nu oricum ci însoţită de anexa numită sau supranumită: „regulile lui Sextil Puşcariu”. Şi uite aşa a început o afacere de miliarde de euro, pe sărăcia românilor şi a României. Ruşine! Ruşine! Şi iar Ruşine! O mîrşăvie, mojicie şi mitocănie. Numai asta nu-i lipsea României atunci.
Veţi spune: cum miliarde dom-le? Ce nu eşti normal? Da domnilor e vorba de miliarde, sau de o mojicie de miliarde de euro pe seama limbii şi a istorie noastre de care îşi bat joc în continuare. Miliardele vin din toate dicţionarele nu numai de la cel explicativ al limbii române, dar şi de pe urma celorlalte dicţionare: tehnice, inginereşti şi de construcţii, artă, limbi şi cultură, medicină, biologie şi ştiinţe şi cîte şi mai cîte publicaţii editate sub egida prestigioasei instituţii româneşti. Mai întîi de la organizaţiile oficiale care trebuiau să înlocuiască vechile dicţionare din biblioteci, secretariate, parlament, partide, senat, guvern, biblioteci particulare, firme şi individuale, pentru copii că de: ce nu face românul să-şi vadă copilul c-o treaptă mai sus?… Revoltător, de-a dreptul, greţos şi dezgustător. E trist, amar şi dureros, dar e adevărat.
Asta eu numesc marea artă masonică de a face bani din minciună deci cu vorba şi nu cu sabia, bătîndu-şi joc de ce-i mai scump pe lume: limba şi istoria neamului. Dar uite aşa am ajuns să tăcem din gură, să înghiţim durerea-n piept şi să ne smerim tot mai mult în faţa ocultei şi finanţei mondiale, care ne fac tot mai datori prin tot felul de metode murdare şi înjositoare, aruncîndu-ne într-o sclavie umilitoare în faţa banului. Aşa ne pierdem demnitatea, limba şi istoria.
Veţi spune: de ce şi demnitatea? Simplu pentru că încă de atunci filologi şi lingvişti din alte ţări din Europa de vest şi chiar ţări slave, deci nu români, au sesizat că e o mare greşeală. Profesori doctori în limbi romanice sau „romance” cum sînt numite limbile latine au spus de la început că e incorect să se introducă o astfel de regulă ortografică pentru limba română. Şi aşa este, deoarece:
A. nu e ştiinţifică din punct de vedere: 1.fonetic, 2.lingvistic şi 3.istoric;
B. e subiectivă deci e: 1.iraţională, 2.ilogică şi 3.iresponsabilă;
C. din punct de vedere legal e: 1.ilegală, 2.nulă şi 3.neavenită şi
D. a urmat o procedură abuzivă de tip totalitarist în conflict direct cu normele organice ale democraţiei.
În schimbul relelor de mai sus a avut o mare calitate (dar ce păcat că numai pentru masonerie nu şi pentru români) şi anume aceea de a face foarte mulţi bani pentru această organizaţie ocultă care lucrează din umbră pe seama şi cu scopul sărăcirii românilor şi a României, tîrînd-o în sclavie prin manipularea limbii, alături de celelalte metode de îndatorire.
În cele ce urmează voi intra în detalii referitoate la argumentele menţionate mai sus sperînd că voi fi suficient de clar în ce voi spune. E o pădure deasă în care te poţi pierde uşor, mai ales că termenii, condiţiile şi limbajul nu sînt familiare şi pe înţelesul oricui, dar promit să-l ţin cît mai mult posibil pe înţelesul oricui, mai ales al româmilor. Şi voi începe cu ultima literă, adică D: de ce e abuzivă?
D. Este abuzivă pentru că această hotărîre s-a luat în mod forţat de sus în jos, fără să ţină cont de: opinia celor de specialitate de la Secţia de Filologie şi Literatură, de procedura legală aşa cum o cere chiar Statutul Academiei Române precum şi legislaţia în vigoare, încălcînd totodată toate normele de conduită morală a societăţii democratice în care îşi desfăşoară activitatea.
Această greşeală majoră contravine total democraţiei în fază incipientă de dezvoltare din România post revoluţionară, fiind total opusă ca metodă şi aparţinînd erei comuniste trecute, în care toate hotărîrile se luau în mod abuziv de sus în jos fără a avea consensul specialiştilor sau al românilor.
Din acest punct de vedere inclusiv Senatul României, care avea menirea să verifice legalitatea ei înainte de aprobare şi înaintarea ei spre execuţie, cît şi Guvernul, se fac vinovate de abuz de putere şi complicitate la acţiuni ilegale împotriva constituţiei, a legilor în vigoare şi a democraţiei, fiind totodată complice unui sistem ce acţionează dictatorial de tip totalitarist. Esta o greşeală majoră deoarece atentează la limba şi istoria neamului cu scopul de a-i deforma istoria şi de a distruge identitatea naţională, cît şi o acţiune gravă care aduce prejudicii morale şi financiare românilor şi României, fiind rezultatul unui proces ilegal, care în cadrul legilor existente în România este pasibil de acuzare şi condamnare.
Se poate proceda la chemarea în judecată a persoanelor implicate fiind vorba de încălcări grave ale legislaţiei în vigoare, recuperarea pagubelor financiare cît şi retragerea titlului de academician, atît celor în viaţă, cît şi postmortem, membri sau nemebri implicaţi în această afacere murdară şi josnică care a atentat la identitatea neamului, doar din interese pur financiare cu scopul tîrîrii României în datorii insolvabile şi punerii ei pe vecie în sclavie, împreună cu alte acţiuni de care această organizaţie ocultă numită masonerie se face vinovată.
Iată cum se poate pune o naţie în sclavie cu vorba, făcînd-o datoare prin manipularea limbii şi a istoriei, doar prin simpla modificare în scriere a ortografiei unui singur sunet din vorbire, că de Doamne cum ne-ai încurcat Tu limba din nou ca la Babilon în Geneza biblică şi nu ei masonii. Şi uite-aşa pe deasupra nişte şarlatani speculanţi se cred chiar Dumnezeu. Draci împieliţaţi!
C. Din punct de vedere legal am spus că e : 1.ilegală, 2.nulă şi 3.neavenită.
1. E ilegală pentru că nu respectă: legislaţia în vigoare şi reglementările normative din România cît şi însuşi Statutul şi Regulamentul Intern de Funcţionare al acestei instituţii zis de prestigiu şi care se numeşte Academia Română, legile şi normele de exercitare a puterii senatoriale precum şi cadrul legal de executare a deciziilor date de Guvernul României.
2. E nulă deoarece hotărîrea a fost luată în absenţa unui studiu aprofundat şi elaborat printr-un proiect (aşa cum cere Statutul Academiei), care trebuia susţinut de Secţia de specialitate implicată, în cazul de faţă cea de Filologie şi Literatură, ea fiind aprobată direct de către persoane neautorizate de la celelalte Secţii, care nefiind de specializate, nu aveau nici-un drept de hotărîre în lipsa proiectului de specialicate. Acest proiect trebuia aprobat prin vot de către membrii academicieni ai secţiei de specialitate, înainte de a fi supus aprobării generale.
3. E neavenită pentru că nu e susţinută de nici-o notă explicativă, aşa cum cere legea, prin care să justifice în mod ştiinţific de ce e necesară această hotărîre, adică în cazul de faţă care sînt motivele acestor modificări ortografice în scrierea limbii române din punct de vedere ştiinţific: fonetic, lingvistic şi istoric. Pentru a substitui această notă explicativă s-au folosit de monitorul oficial în mod fraudulos şi mincinos unde au publicat aşa zisa Anexă cu regulile numite Sextil Puşcariu, prin care i-au defăimat numele şi denaturat intenţiile, acuzîndu-l exact de contrariu pe marele gînditor şi om de cultură, care toată viaţa lui a luptat exact pentru a simplifica scrierea şi nu a o complica, aşa cum fac dînşii cu această hotărîre. Aici avem de-a face deci cu fraudă, sustragere de la responsabilitate, minciună, sperjur şi acuzaţii false. Iată cît de corectă se crede această organizaţie ocultă şi paraguvernamentală, cînd e vorba de a pune o naţie în sclavie prin datorie, şi nu uitaţi că datoria are şi dobîndă iar dobînda creşte dacă datoria nu se plăteşte. Şi uite-aşa România devine tot mai datoare cînd nu trebuia, ăsta fiind un mod minor de îndatorare dar cu efecte de miliarde de euro cînd te gîndeşti că 4 miliarde duc la 5 datorie (inclusiv dobînda pe an), şi asta an de an din 1993 încoace. Şi pentru că România nu-şi poate plăti datoria, aceasta creşte devenind insolvabilă. Adică România a ajuns să plătească doar dobînzi. O lucrare dumnezeiască ar zice ei masonii. Eu o numesc satanică pentru care iadul dacă există să-i ardă-n smoală.
B. Hotărîrea e subiectivă deci e: 1.iraţională, 2.ilogică şi 3.iresponsabilă.
Atîta timp cît nu există o explicaţie ştiinţifică şi obiectivă, această hotărîre nu poate fi decît subiectivă. Aceasta este una din legi logice ale adevărului.
1. E ilogică pentru că aproximativ 250 de ani toţi sau aproape toţi înaintaşii culturii româneşti s-au străduit să simplifice srierea limbii române, ajungînd treptat la concluzia unanim recunoscută să scriem cu alfabetul latin aşa cum trebuia şi nu cel chirilic şi cît mai simplu fonetic, adică; fiecărui sunet să-i corespundă un semn în scriere adică o singură literă şi nu mai multe. Frumuseţea constă întotdeauna în simplitate. Deci în termeni consacraţi de specialitate să avem o limbă prin excelenţă fonetică, cum scriem aşa citim. Simplificare cît se poate de logică şi uşurinţă în scriere. Această hotărîre ne întoarce înapoi cu 250 de ani de muncă asiduă şi consecventă în această direcţie, transformînd din nou limba română într-o limbă non-fonetică cu o scriere complicată şi greu de folosit.
2. E iraţională deoarece nu se justifică ştiinţific şi a fost luată abuziv servind unui scop subiectiv de natură financiară şi nicidecum unuia obiectiv de natură raţională, în ce priveşte limba şi scrierea ei, aşa cum ar fi trebuit să fie. Deci este o involuţie şi nicidecum o evoluţie. Conform logicii orice involuţie voită sau manipulată e de natură iraţională, deoarece se face din cu totul alte interese decît cele obiective.
3. E iresponsabilă deoarece prin efectul cauzat de executarea şi aplicarea ei în practică a mărit datoria externă a României în mod inutil, consolidînd statutul de sclavie al naţiei noastre în faţa acestor organizaţii oculte: masoneria şi instituţiile ei financiare. În plus a produs diversiune şi scindare în opinia generală a românilor asupra abilităţii de a scrie corect. Şi ce e şi mai grav a creat incertitudine în rîndul tinerilor educaţi să scrie sub incidenţa acestei hotărîri greşite, insuflîndu-le sentimentul confuziei şi a incertitudinii de a fi capabili sau nu să scrie corect, cît şi generaţiilor care vor urma, dacă nu se revine asupra acestei hotărîri. În plus se face vinovată de ambiguitatea nesănătoasă care intervine cînd e vorba de telnologia informaţională, adică computer şi internet, prin care fiecare scrie cum vrea, şi ce e şi mai grav fără semne diacritice dar respectînd această regulă non-fonetică, cînd lucrurile se complică şi mai mult. De foarte multe ori e foarte greu de urmărit textul deoarece citirea se îngreunează foarte mult, cuvintele fiind greu de identificat. (Un exemplu clasic e o categorie frecventă pe multe „site”-uri româneşti intitulată: „Ramai Liber”, unde nu se ştie exact, deoarece nu se scrie cu diacritice corespunzătoare, dacă e vorba de „rămîi liber” sau de „râmai liber” adică „rîmai liber” ca porcul pe cîmpii, sau cum ar spune englezul de la care a fost împrumutată: „Stay free or dig like a pig”.) Etic şi moral ne-am făcut de rîs pe plan internaţional, deoarece şi alte naţii din lume care studiază limbile latine sau „romance” cum sînt denumite şi din care face parte şi limba română, au sesizat prin profesorii lor doctori în fonetică, lingvistică şi limbi străine, informînde-ne în timp util, înainte de publicarea ei în monitorul oficial, cît şi al executării ei de către guvern, că este o mare greşeală. Ignoranţa e tot un act iresponsabil, mai eles cînd mă gîndesc că astfel de somităţi la nivelul culturii universale s-au simţit jigniţi de lipsa de considerare a opiniei lor din partea românilor. Necazuri cu duiumul. Alt aspect negativ e că poate fi folosită şi ca armă discriminatorie în cazul angajărilor, cînd unor indivizi care refuză să scrie greşit aşa cum hotărîrea o cere, le poate fi respinsă cerea de angajare doar pe motivul că nu ştiu să scrie „corect”. Este iresponsabilă pînă la sublim, adică demnă de masonerie, machiavelică şi luciferică.
A. Nu e ştiinţifică din punct de vedere: 1.fonetic, 2.lingvistic şi 3.istoric.
Am lăsat la sfîrşit componenta ştiinţifică deoarece e şi cea mai importantă pentru că se referă doar la aspectul obiectiv al limbii şi istoriei neamului românesc, care sînt cele mai importante valori, fiind averea de nepreţuit şi care trebuie apărate cu orice preţ, atunci cînd e vorba de identitatea poporolui nostru în lume.
1. Fonetic e incorect pentru că sunetul „î” e un sunet specific limbii române care nu se întîlneşte în limba latină, deci noi trebuia să-l marcăm diferit de oricare alt semn sau literă a alfabetului latin pe care limba română îl foloseşte, ca să nu creăm confuzie. Acest sunet este o moştenire de la strămoşii noştri traci, care de fapt nu sînt doar strămoşii noştri, ci ei sînt în general strămoşii tuturor popoarelor latine, aşa cum în lumina noilor descoperiri această teorie capătă tot mai mult contur ca fiind adevărată, mai ales că după 1989 lumea în general nu numai noi românii, e tot mai mult preocupată de istoria adevărată şi nu mistificată sau falsificată, datorită unor scopuri politice sau financiare. În această conjunctură, în care metoda studierii istorice a originii din punct de vedere genetic este folosită tot mai mult ca metodă de investigare în acest proces obiectiv de stabilire a originii exacte a popoarelor. Binenţeles împreună cu celelalte metode clasice de lucru ale studiului istoric cum ar fi: istoriografia, cronologia, etnologia, arheologia, fizica, chimia (care acum dispun de tehnici şi tehnologii mult mai avansate şi mai sofisticate), li se alătură şi biologia cu metodele ei ştiinţifice prin stabilirea grupei biologice din care face parte orice popor. Deci o istorie biologică a formării acestora, prin metoda aşa numitelor grupe haplogen, adică a acelor gene care sînt specifice unui popor sau unui grup de popoare. Mai mult această metodă poate arăta dacă poporul respectiv s-a dezvoltat continuu în aceeaşi arie geografică sau dacă a migrat spre teritorii străine zonei de origine şi mai ales cînd a făcut-o. Astfel există mai multe teorii protocroniste de natură genetică, adică se încearcă să se găsească de unde a început civilizarea omului şi care a fost drumul migraţiei, al răspîndirii tradiţiilor şi culturii, deci şi a limbilor vorbite, cu ajutorul biologiei folosindu-se genetica. Acest instrument de cercetare ştiinţifică a devenit în ultima vreme unul din cele mai importante în studiul istoric cînd e vorba de a stabilii vechimea, aria geografică sau traseul migraţional al popoarelor. Aceasta împreună cu antropologia şi fonologia au ajuns cele mai importante în ce priveşte studiul fonetic şi istoric al limbilor vorbite. Corelarea acestor ştiinţe a demonstrat că: cutia vocală la om e diferită şi că e specializată în pronunţarea anumitor sunete specifice, şi mai mult e înscrisă în codul genetic care se transmite din generaţie în generaţie, iar în plus trece continuu printr-un proces de dezvoltare şi evoluţie. Acest proces conduce la diferenţierea între limbile vorbite, datorită odiceiurilor, tradiţiilor şi activităţilor întreprinse de popoare, care le diferenţiază şi le conferă un grad de specificitate sau chiar unicitate, toate reflectîndu-se prin limbă. Astfel sunetul „î” în limba română deşi nu e unic el întîlnindu-se şi la alte popoare, dar combinaţiile cît şi cuvintele în care apare determină specificul vorbirii la români. De exemplu cuvîntul: „drîmbă”, acel instrument muzical inedit, specific nouă românilor pe care romanii se pare că nu-l cunoşteau, deci cuvîntul nu putea provenii de la ei din limba latină şi nici de la alţii pentru că nu există similarităţi la alte popoare. Ca şi expresia: „a cînta din drîmbă”. Alte situaţii în care apare sunetul „î” în vorbire e în cuvintele împrumutate de la slavi pe care îi avem vecini de vreo mie patru sute de ani. Şi nu avem ce face trebuie să-i acceptăm că pe ăştia ni i-a dat Dumnezeu şi aşa cum fac vecinii între ei mai împrumută peste gard unii de la alţi, că şi ei au luat de la noi nu numai noi de la ei. Şi ar mai fi o provenienţă străină din limba latină, zic unii adică de la romani în timpul dominaţiei romane a Daciei. Aici eu am rezervele mele, deoarece eu consider că atît dacii cît şi romanii au avut un fond comun de cuvinte moştenite de la traci, deci nimeni nu le-a împrumutat de la nimeni, cu diferenţa că fiecare le pronunţă aşa cum cutia vocală îi permite. Acestea constituind majoritatea cuvintelor care etimologic sînt clasate ca fiind de provenienţă latină. Aici apare buclucul pentru că datorită cutiei vocale dezvoltate diferit şi capabilă să pronunţe anumite sunete sau anumite combinaţii încep să apară diferenţe între limbi. În termeni ştiinţifici ai foneticii se numeşte rotacism, fenomen prin care anumite sunete se înmoaie, se accentuează sau se substitue pur şi simplu cu alte sunete pentru a se acorda fonetic şi a putea fi pronunţate de cutia vocală. Astfel că vocalele şi chiar consoanele din limba latină, sînt înlocuite de alte vocale sau respectiv alte consoane în limba română. Fonologii au stabilit şi reguli deoarece acest fenomen al rotacismului sunetelor nu se petrece întîmplător şi oricum, ci după reguli precise care pot fi studiate. A scrie cu mai multe caractere acelaşi sunet e un procedeu non-fonetic, care nu a constituit obiectul de interes şi preocupare al oamenilor de cultură români, care s-au ocupat de această problemă. Cîteva exemple: pentru vocala „a”- latină: cantare, română: cînt, cîntare, pentru vocala „e” – latină: ventum, română: vînt, pentru vocala „i” – latină: rivus, română: rîu (în cazul acesta e bine de remarcat că limba română chiar a păstrat „i”-ul din latină la cuvintele derivate: rivieră şi riveran, deci nu văd deloc motivul de a scrie râu, chiar dacă poziţia e la mijloc în silabă aşa cum pretinde hotărîrea), vocala „o” – latină: vortex, română: vîrtej şi vocala „u” – latină: quando, română: cînd. Conform studiilor de fonologie a sunetelor vorbirii rezultă că sunetul „î” este o vocală anterioară ca poziţie (unde se formează sunetul în gură), fiind apropiată de sunetul „i” care şi el este o vocală anterioară, deci nici aşa nu se justifică în nici-un caz marcarea lui cu litera „â” din „a”, deoarece sunetul „a” e o vocală posterioară, fapt pentru care simplificarea scrierii sunetului „î” a condus la scrierea lui din litera „i” cu semn diacritic adică „î” şi nu „â”. Fonologic sunetul „î” e apropiat de „i” şi nu de „a”, iar scrierea lui cu „â” din „a” nu se justifică fonetic.
2. Lingvistic e nevoie să stabilim şi cantităţi adică cît la sută aparţin fondului lexical trac moştenit, cît la sută celui de origine slavă împrumutat şi cît la sută datorat celui latin prin transmitere în timpul ocupaţiei. Un studiu ştiinţific arată că doar 11-12% din cuvintele din limba română care conţin sunetul „î”, sînt să zicem de provenienţă latină, deci oricum în minoritate, restul de 88-89% fiind de origine tracă sau slavă. Binenţeles că cele mai multe sînt de origine tracă. Minoritatea nu poate genera o regulă generală, ba din contră trebuie să se supună majorităţii. Mai mult din cele 11-12% din fondul lexical, să-i zicem de provenienţă latină, doar la aproximativ 2-3% se întîlneşte rotacismul vocalei „a” din latină în vocala „î” din română, restul de cca 9-10% sînt cazurile în care celelalte vocale din latină, respectiv „e”, „i”, „o” şi „u” se transformă în sunetul „î” din limba română, şi binenţeles majoritatea e reprezentată de vocalele „i” şi „e”, cum era şi normal, acestea fiind anterioare. Deci am putea spune nu numai că sînt în minoritate (2-3%) cuvintele cu pricina care au condus la acea hotărîre greşită de a scrie cu „â” din „a” , chiar mai mult sînt o excepţie se poate spune. Toată lumea ştie că excepţiile nu pot crea reguli generale şi nici nu trebuie logic, deoarece noi oamenii căutăm ordinea şi nu haosul şi vrem claritate şi simplitate şi nicidecum ambiguitate şi confuzie. Foarte interesant e că acest procent reflectă şi faptul că suprafaţa ocupată de romani din Dacia Mare s-o numim adică Dacia de atunci nu România de satăzi a fost doar de cca 14%, deci se poate spune că impactul latin asupra limbii române a avut loc doar în zona ocupată atîta timp cît şi-n ziua de astăzi el se reflectă doar în cca 12% din lexicul românesc în general. Un alt aspect foarte importan, care e de fapt şi de natură lingvistică cît şi istorică, e faptul că în limba română avem cuvinte care au aceiaşi semnificaţie dar sînt de provenienţă diferita, şi care sînt folosite diferit de diferitele graiuri româneşti. De exemplu familia de cuvinte: cuget şi a cugeta, folosită în Ardeal şi care desigur provine din latinescul „cogito”, dar care nu e folosită în Muntenia şi Moldova unde în circulaţie se află familia: gînd şi a gîndi, care a creat şi un curent literar numit gîndirism. Deci doar partea ocupată a Daciei, respectiv Ardealul a împrumutat din latină „cogito”, restul ţării neinfluenţată deoarece nu a fost sub ocupaţie romană, a conservat forma tracă pînă-n zilele noastre, respectiv geţii şi dacii liberi. În concluzie pentru cele 2-3% din cuvintele care conţin sunetul „î” în limba română prin rotacismul lui „a” din latină şi de provenienţă mediană în cuvînt, nu se justifică în nici-un caz să creăm din această situaţie de excepţie o regulă generală, mai ales cînd majoritatea cazurilor în care sunetul „î” din limba română se formează prin rotacismul vocalelor „i” şi „e” (şi nu din „a”) de care şi fonologic e apropiat, nu numai grafologic. Mai mult se poate observa că lexicul limbii române conţine în general cuvinte de provenienţă tracă sau slavă care dublează ca înţeles cuvintele provenite din latină. De exemplu ca şi a cugeta din Ardeal care provine din latină cogito, iar în restul ţării avem a gîndi, tot aşa se întîmplă cu cuvine în care apare sunetul „î” prin rotacismul lui „a” din latină, cîne din latină cano, dar cîine aşa cum îl întîlnim în Muntenia şi Moldova. La fel şi cu pîne din latină pano, şi pîine în restul ţării. În astfel de cazuri se pare că Muntenia şi Moldova au conservat formele din limba tracă nefiind sub ocupaţie romană în timp ce în Ardeal (Dacia ocupată de romani) au fost asimilate unele cuvinte din latină. La fel, mîne şi mîine. Totodată circulă şi o formă foarte veche pentru cuvîntul pîine – pită şi cuvîntul pitar – brutar, care se pare că au originea în limba proto tracă, luvian, care s-a vorbit cu mult înaintea latinei în Anatolia, şi care se pare că ar fi adevărata mamă a tuturor limbilor de aşa zisă origine latină.
3. Istoric, scrierea sau mai bine zis grafemul pentru sunetul sau fonemul „î”, în termeni fonetici consacraţi, a avut o istorie foarte zbuciumată. Cînd românii au început să refuze să mai folosească alfabetul chirilic şi au început să folosească alfabetul latin, sunetul „î” s-a scris la început folosind toate cele cinci vocale din latină prin rotacismul lor în sunetul „î”, adică „a”, „e”, „o” şi „u”, nu numai „i” cu semn diacritic „î”, dar şi respectiv „â”, „ê”, „ô” şi „û”, aşa cum era cazul de la cuvînt la cuvînt provenit din latină. Greu şi complicat deoarece trebuia ca românii să stăpînească şi limba latină nu numai limba română, iar în plus scrierea conţinea zece vocale în loc de şapte. Pentru acest fapt s-a făcut simţită nevoia simplificării, care a fost de fapt un fenomen natural şi firesc. A urmat o muncă de aproximativ 250 de ani care a avut menirea de a realiza această simplificare, pînă cînd în 1932 s-a hotărît ca sunetul „î” să se scrie cu „î” din „i” peste tot unde se întîlneşte, excepţie făcînd familia de cuvinte român şi România, care să ateste faptul că ne „tragem din romani”. Acest fapt istoric în lumina noilor descoperiri arheologice din a doua jumătate a secolului al XX-lea şi-n continuare în secolul prezent, s-a demonstrat a fi tot mai fals, s-a încercat suprimarea excepţiei adică chiar scrierea familiei de cuvinte român şi România cu „î” din „i” în loc de „â” din „a”. S-a început şi tipărirea unui Dicţionar Enciclopedic Român în patru volume în 1964, la care primele două volume de început, conţineau modificările respective şi tipărit chiar pe copertă: Dicţionar Enciclopedic Romîn. Pentru următoarele două volume „cineva” a avut grijă să oprească procesul de tipărire aşa că volumul III şi IV s-au întors la regula cu excepţie. Consider că oricine îşi dă seama la cine mă refer cînd spun „cineva”. Ce e mai grav e că mulţi din cei care au încercat această aventură au avut de suferit, fiind împiedicaţi şi marginalizaţi să mai publice astfel de lucrări considerate subversive şi staliniste la adresa istoriei României şi a românilor, ca şi cînd vezi Doamne aceşti oameni minunaţi ar fi fost rusofili şi cîte şi mai cîte, cînd în realitate ei se străduiau săracii să descifreze adevărata istorie a neamului nostru, încercînd să arate că noi ne tragem din traci şi nu din romani, chiar mai mult, că cel mai mare procent de cuvinte din limba română ar fi de provenienţă tracă şi nicidecum latină, sau şi mai rău al limbilor slave, aşa cum erau acuzaţi fals că ar încerca să facă. Părintele acestei mişcări a fost istoricul Densuşianu, care a fost urmat de istoricul V. Pîrvan ale cărui descoperiri ne-au fost ascunse nouă românilor tot de către oculta masonică sau mai bine zis de Marele Manipulator aşa cum îi plăcea lui I. Culianu să numească această organizaţie. Mai tîrziu a continuat şi-n afara graniţelor prin I.C. Drăgan (Noi tracii), sau şi mai recent de către N. Săvescu (Noi nu sîntem urmaşii Romei). Aici doresc să fac o precizare pe care mulţi dintre români n-o cunosc sau nu au avut de fapt voie s-o cunoască, şi anume că, în fazele incipiente Imperiul Bizantin respectiv Roman de Răsărit, a fost numit chiar de către romani „Romania” şi nu Imperiul Roman de Apus, care îngloba Roma, aşa cum era de aşteptat. Oare de ce chiar romanii au numit teritoriul care reprezenta Imperiul Roman de Răsărit, Romania, şi care în cea mai mare parte era locuit de lumea tracă mult mai numeroasă decît grecii şi macedonienii vecinii lor (sau însuşi coloniştii romani din zonă) şi care au rămas tot cei mai numeroşi, chiar după venirea popoarelor slave în balcani. Dar se vede clar că cineva nu vrea ca noi românii să ne demonstrăm originea tracă, ea fiind cea adevărată şi face toate eforturile să demonstreze că ne „tragem din romani”, asta numai cu scopul de a ne reduce vechimea în istorie, considerîndu-ne mai tineri decît civilizaţia greacă sau cea romană, cînd de fapt este exact invers. Adică aşa cum am menţionat mai sus se pare că noi am fi urmaşii pelasgilor, strămoşii tracilor din care descindem direct, primii oameni civilizaţi aşa cum afirmă şi egiptenii în antichitate. În plus chiar romanii denumesc corect aria geografică Tracia şi Mezo Tracia partea din Anatolia, în care trăiau strămoşii noştri tracii şi nu văd nici un motiv să ne fie ruşine cu asta, în loc să fim mîndri că sîntem urmaşii celei mai vachi civilizaţii. Chiar şi grecii au un judeţ care se cheamă aşa şi-n zilele noastre. Aici ar fi de precizat că; războiul Troiei dintre greci şi traci a avut loc cînd romanii nu erau decît nişte triburi locale care se băteau între ele, în timp ce tracii aveau colonii în Sicilia şi Italia, respectiv Etruria, şi ce e la fel de important, e că Eneas regele trac s-a refugiat în Etruria, iar după moartea soţiei s-a căsătorit cu fica regelui Romei. Din această căsătorie după 16 generaţii se nasc Remus şi Romulus, mai mult se pare că şi mama lor a fost o femeie tracă, aşa cum Virgiliu ne spune în Eneida. Dar se pare că, această organizaţie ocultă, nici măcar pe istoricii antichităţii nu-i ascultă considerîndu-i în general poeţi sau scriitori şi nu istorici. Cel mai clasic exemplu e Homer, marele istoric al antichităţii, care spune că geţii erau un trib de traci şi nu de greci sau macedonieni. Cea mai mare minciună este faptul că tracii nu au avut o scriere şi nici dacii sau geţii. Este revoltător de-a dreptul cînd te gîndeşti că, în alte ţări precum Franţa, Germania, Spania, Anglia sau Statele Unite, aceste scrieri care desigur au existat sînt studiate şi analizate pentru a înţelege limba sau mai bine zis dialectele diferitelor triburi de traci, în timp ce nouă ni se spune că atît tracii cît şi geţii sau dacii nu scriau. Şi cînd stai să te gîndeşti că multe din aceste scrieri precum: Frigiană, Lidiană, Cariană, Feniciană, Punică, Etruscă etc., sînt foarte bătrîne şi s-au născut toate din aşa numita scriere liniară de tip A în insula Creta, care şi astăzi se consideră nedescifrată, dar care e diferită şi mai veche decît scrierea veche grecească numită lineară de tip B. Mai mult toate avînd asemănări uluitoare cu alfabetul latin. Se pune întrebarea atunci dacă nu cumva şi romanii s-au inspirat tot de acolo? Eu voi muri un optimist şi sper că într-o bună zi toate aceste minciuni vor ieşi la iveală, aşa cum s-a întîmplat şi cu tăbliţele de plumb de la Sinaia. Mai mult ar trebui să-i contactăm pe vecinii noştri bulgari, turci, greci, sîrbi şi binenţeles ucrainieni, pentru că sînt convins că ne pot ajuta să ne gasim istoria pierdută şi să învingem minciuna. Am încredere în generaţia tînără că va urma exemplul celor din alte ţări, aşa cum se întîmplă în ultimul timp, şi va devenii tot mai interesată de istoria adevărată a poporului nostru şi mai puţin de minciunile Marelui Manipulator. Limba şi istoria neamului nu sînt instrumente de control şi nici mijloace de îmbogăţire, ele sînt avuţia de nepreţuit a neamului de care nu are voie nimeni să se atingă, nici chiar sau mai ales oculta masonerie.
* * *
În final aş avea cîteva sfaturi şi recomandări atît pentru români cît şi pentru academicienii zis români şi masonerie.
1. Ca o concluzie generală la cele expuse mai sus este că nu e nevoie absolut deloc să marcăm cu două semne diferite numite grafeme, respectiv „î” şi „â”, acelaşi sunet „î” numit fonem, doar aşa că vor „unii” care nu sînt români şi nici măcar nu cunosc istoria şi limba neamului nostru. Ar fi păcat să ne batem joc de munca atîtor generaţii de oameni de cultură, care s-au ocupat de această problemă, mai ales că, ce propune hotărîrea e neştiinţific şi total fals din punct de vedere fonetic, lingvistic şi istoric. Fiecărui sunet îi corespunde o literă. Simplu, frumos şi inteligent.
2. Noi sîntem urmaşii tracilor şi nu ai romanilor, aşa cum „unii” încearcă să manipuleze lucrurile cînd e vorba de istoria românilor, iar sunetul „î” l-am moştenit de la traci şi s-a transmis prin geto-daci mai tîrziu la români. Un exemplu viu ca să fie pe înţelesul tuturor e că Ardealul, deci fosta Dacie cucerită de romani nu toată Dacia Mare, a ajuns mai tîrziu şi sub unguri în timpul dominaţiei austro-ungare, situaţie în care s-a aflat de trei ori mai mult ca timp decît sub romani, şi tot nu am învăţat limba maghiară. Ardelenii vorbesc tot româneşte, sau cine ştie poate că „unii” vor crea o altă limbă; „limba Ardelenească”, aşa cum au făcut cu Moldova unde cică se vorbeşte „limba Moldovenească”, care ar fi vezi Doamne altă limbă decît limba Română. Şi totul se vehiculează (îmi cer scuze se manipulează) prin dicţionare, pe internet chiar prin enciclopediile zis „libere”, ziare, cărţi etc…
3. Români treziţivă la realitate aşa cum spune şi imnul: Deşteaptă-te Române, din somnul cel de….
Deja e cam tîrziu pentru că a trecut mai mult de o generaţie de la revoluţie, dar aşa cum spune românul nici-odată nu e prea tîrziu; cine ştie? Oricum refuzaţi să scrieţi greşit şi opriţi-i pe copii.
4. Din punct de vedere ortografic cuvîntul „hotărîre” îşi are rădăcina în cuvîntul „hotar”, care e un cuvînt pur românesc şi este o formă flexionar-morfologică a verbului a hotărî (adică a stabili hotarul sau graniţa), iar „î” fiind la sfîrşit se scrie cu „î” din „i”, dar trebuie cică scris cu „â” din „a” în cuvîntul hotărâre, doar aşa că ajunge-n mijloc şi să respecte regula inventată de „unii” în 1993.
5. Aşa cum îi stă bine românului ca-ntotdeauna să facă haz de necaz ar trebui să şi rîdem puţin de ei (stimaţii masoni academicieni) şi să le atrag atenţia că „a rîde” vine din latină să zicem, din cuvîntul „ridere” şi nicidecum „radere”, ca să scriem „râdere”. În scrierea electronică pe „computer” (calculator) familia de cuvinte a rîde scrisă fără diacritice (adică fără codificarea pentru limba română) apare: „a rade, eu rad, el rade, ras” în loc de rîs etc… Eu unul aş rade, pardon! Aş rîde de ei dar nu pot pentru că deocamdată rîd ei de noi (sau ne rad ei pe noi). Oricum cine rade la urmă rade mai bine, pardon! Cine rîde la urmă rîde mai bine. Şi ultimul exemplu tot semnificativ e cuvîntul „rîu”, care vine să zicem tot din latină: „rivus” pe care româna la conservat chiar mai intact în cuvintele derivate: riveran şi rivieră, dar cînd vine vorba de rîu nu pot decît să spun că: apa trece pietrele rămîn, pardon! Rîul trece pietrele rămîn. Dacă ne-am lua după regulile oculte şi mai puţin culte ar trebui să scriem râu aşa cum nici în limba latină nu există, deoarece nu e „ravus” în latină ci e „rivus”. În plus fără marcarea diacritică în scrierea pe calculator ar fi „rau”, care poate fi şi rău, adică un tip rău la suflet aşa ca ei. Deci: „Raul trece pietrele raman”, fără diacritice ar putea fi şi „răul trece pietrele rămân”, la fel cu „Ramai Liber” menţionat mai sus, care poate fi „Rămîi Liber” sau „Râmai Liber” precum porcul pe cîmp.
6. Da ce să-i faci aşa cum spunea Călinescu că sînt două tipuri de scriitori, „unii culţi şi alţii desculţi”, într-o şedinţă a Academiei Române în replică la atacul lui Zaharia Stancu şi romanul lui „Desculţ”, care a spus că în ultima vreme a apărut o serie de scriitori enigmatici (apropou la „Enigma Otiliei” – romanul lui Călinescu). Şi cît de mult s-a înşelat săracul, cînd de fapt sînt chiar mai multe categorii de scriitori, şi anume: culţi, desculţi, inculţi şi oculţi. Cei inculţi fiind mai puţin periculoşi decît cei oculţi ar trebui să fim mai atenţi ce fac cei din ultima categorie, deoarece prostia inculţilor nu doare, pe cînd manipularea oculţilor doare sfîşietor şi lasă urme care se vindecă greu.
7. Iar dacă noi românii sîntem proşti şi inculţi, aşa cum spun unii evrei ca Horia Roman Patapievici, care conduce Institutul Cultural Român, şi rasişti, aşa cum spun unii evrei din Academia Română precum academicianul Răzvan Teodorescu, deoarece am participat la holocaust în cel de-al doilea război mondial, de ce nu pleacă ei acasă în Israel, căci acum au şi ei o ţară unde să tragă, că cei drept în timpul războiului n-au avut şi-au tras la noi că era mai bună mierea Daciei. Mai rău, în loc să se tragă ei spre casă şi să ne lase pe noi în pace, aşa cum sîntem, proşti, răi, inculţi şi rasişti, îi cheamă şi pe alţi evrei de-ai lor să vină să se înfrupte din pămîntul ştrămoşesc. Români treziţi-vă!
Fondatorul şi mentorul Noii Şcoli Ardelene

110 Răspunsuri

  1. mi-a facut placere sa citesc acest articol
  2. radu
    meritul este al celui care l-a scris. Eu nu am făcut decât să-l postez aici. Îţi pot spune doar că este un domn în vârstă, descendent al unei familii boiereşti din Valea Târnavelor, trăieşte în Australia de mai mulţi ani, dar continuă să gândească şi să simtă româneşte.
  3. Interesant text! Mă bucur nespus că l-am descoperit!
    Mi-amintesc că în momentul în care s-a comunicat povestea asta cu “Δul,”â”ul am avut un sentiment de revoltă pe care nu mi-l puteam explica, mi se părea că avem treburi mai importante, stringente şi urgente decît asta, dar mi-am spus:”cine sînt eu să îmi dau cu părerea, ce pot să fac eu?”…am încercat să mă conformez noilor reguli şi nu am reuşit, mi se împiedica pixul în mînă cînd ajungeam la cuvinte pe care trebuia să le scriu altfel decît învăţasem la şcoală… ve-ţi spune probabil “inflexibilitate”…
    Primii ani de şcoală mi-au fost îndrumaţi de o învăţătoare(Dumnezeu să o odihnească) severă, corectă şi bine pregătită şi refuzam să accept că lucrurile pot fi altfel decît ne învăţase ea la momentul respectiv, chiar consider că se făcea şcoală bună pe vremea aceea aşa că într-un soi de răzvrătire personală am continuat să scriu cum m-a învăţat “dăscăliţa mea”. Problema asta mă preocupa în subconştient, mi-am dat seama cînd am citit într-un ziar al vremii un articol al domnului Ioan Oprea, dacă îmi amintesc bine, tocmai pe această temă, am articolul pe undeva printr-un dosar în mod cert pentru că îmi amintesc că l-am decupat din ziar şi l-am pus spre păstrare, mi se părea foarte logic ce spunea domnia sa acolo. Din momentul acela am încetat să mă mai simt un om vinovat că nu acceptă schimbarea! Am continuat să scriu cum am învăţat!
    Textul de aici îmi vine ca o mănuşă, mulţumesc domnului care l-a scris, lui Rahoveanu că “ni l-a dăruit”!
    …şi pentru că printre rînduri s-a pus şi problema diacriticelor vreau să vă transcriu şi eu o poveste pe temă, spun “transcriu” pentru că este vorba despre un comentariu al meu la finalul unui interviu pe temă de psiholingvinstică…redau mai jos comentariul:
    …………………………………………………………………………………………
    VR, 10-09-2009 10:16
    Felicitări pentru interviu!… şi dacă îmi permiteţi vă fac o recomandare-
    să abordaţi şi marea problemă “DIACRITICE”!, bineînţeles dacă consideraţi important.
    Eu sînt într-o mare dilemă din cauza lor! Zilele acestea am avut o problemă cu un titlu de proprietate căruia îi lipsea un “i” la terminaţia numelui, în loc să fie “iei” era “ie”.
    Să rezolvăm problema a fost necesar să mergem la NOTARIAT cu două persoane care să dea o declaraţie precum că persoanele cu terminaţia numelui în “iei” sînt aceleaşi cu cele cu terminaţia numelui în “ie”!
    Am obţinut declaraţiile “reparatoare” eliberate de un notariat care nu foloseşte diacritice în tehnoredactare!!!
    Din punctul meu de vedere acum numele cu pricipa sînt mult mai incorecte decît prin absenţa acelui “i” terminal datorită faptului că “Ţ” în mijlocul numelui a devenit”T” conform actului notarial iar una din persoanele care a dat declaraţie, datorită absenţei diacriticelor s-a transformat în femeie din bărbat!!! terminaţia “ă” care a devenit “a” face această transformare în acte!!!
    Este corect actul notarial?!
    “CURAT-MURDAR COANE FĂNICĂ”…care ai putea deveni “FANICA” datorită unui act oficial!!! Trăim în România! Ghinion! Limba noastră are în componenţă diacritice. De ce ne este atît de greu să le folosim???
    DILEMA mea RĂMÎNE.
    …………………………………………………………………………………………….
    Dilema este în vigoare, nu s-a obosit nimeni să îmi răspundă la momentul acela. Dacă este cineva în măsură să îmi spună dacă este corect actul cu pricina, vă rog. Vă mulţumesc!
  4. pe 26/02/2010 la 14:18 zamolxus
    Dragă vere,
    adică VR am să încep de jos în sus deoarece problema ridicată mai jos e mult mai gravă faţă de cealalată care reprezintă omiterea din greşeală a unor litere sau strecurarea altora din neatenţie de funcţionari gură cască.
    Deci una e neintenţionat şi alta e premeditat. A scrie fără diacritice e o crimă pentru limba română şi un deserviciu adus adus din punct de vedere legal şi juridic. E parte din marea manipulare, deoarece un nume sau adresă scrisă greşit conform legii anulează actul respectiv. E greşeala românilor că acceptă aşa ceva. Cei care au speculat problema se bucură de faptul că noi românii chiar singuri pocim şi stîlcim limba. Noi românii sîntem cei de vină nu masoneria pentru că sîntem comozi şi îmbrăţişăm uşor orice lucruri, puerile, lipsite de substanţă, adevăr sau logică.
    În cazul de faţă intenţia este ca mai tîrziu actele respective să nu aibă nici-o valoare, deci alţi vor intra în posesia bunurilor sau proprietăţilor respective. Există o groază de astfel de cazuri sau altfel spus de urşi păcăliţi de vulpe. Sper că m-am făcut înţeles. Aici un detaliu important de la revoluţia din 1989 este că Bibliotecii de Stat nu i-au dat foc teroriţtii lui Ceauşescu pentru că nu avea cum să-i ajute astfel de acţiuni la învingerea furiei maselor. Altcineva a dat foc şi cu un scop precis. Această bibliotecă conţinea duplicate ale actelor de proprietate. Multe persoane au pierdut, sau nu au mai găsit actele lor, sau au fost distruse de intemperii sau accidente, foc inundaţii etc… Atunci cineva a avut grijă ca această bibliotecă să ducă cu ea odată cu arderea şi duplicatele pe apa sîmbetii. Astfel multe proprietăţi după revoluţie nu au mai ajuns la proprietari sau rudele acestora care ar fi moştenit de drept respectivele proprietăţi. Mai tîrziu autorii au dat vina pe teroriştii lui Ceauşescu, adică au găsit ţapul ispăşitor. La fel şi cu muzeul de artă, unde tot aceleaşi persoane ne-au distrus mare parte din tezaurul cultural, tot intenţionat sau preemeditat. Tot ele au venit să schimbe scrierea ameţindo de cap cu două semne pentru acelaşi sunet, dar cînd e vorba de a scrie cu diacritice prin tehnica informaţională nu sînt interesaţi deloc dacă românii scriu cu diacritice sau nu. De ce nu au dat o hotărîre şi-n acest sens?
    Nu au dat pentru că exact ce am arătat mai sus. Vor ca noi să scriem incorect doar ca să avem probleme.
    Academia trebuia să impună prin hotărîre folosirea diacriticelor pe calcutatoare la şcoală etc… Mai ales că a scrie la calculator fără diacritice şi în plus cu Î din  la mijlocul silabei încurcă lucrurile şi mai mult. Am dat exemple suficiente în articol şi consider că nu e cazul să mă repet.
    Deci totul este cu un scop precis. Nimic nu e întîmplător.
    ***
    Cu stimă!
Sursa

2 comentarii:

  1. ...si uite ase mi s- luat o piatra de pe inima me'. va multumesc .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca am reusit acest lucru !!! Doar impreuna cu voi...

      Ștergere

Multumesc ca esti alaturi de mine.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

LIKE

Etichete

1 (1) 1998 (1) 2 (1) 2012 (66) 2013 (16) 2014 (5) 2015 (5) 2016 (2) 2017 (1) 3 (1) 4 (1) 5 (1) 6 (1) A te iubi (12) Acceptare (2) Access Bars (2) ACTIVAREA KUNDALINI (1) Adamus (6) Adevar? (42) Afaceri (1) Afirmatii (1) ajutor (7) Alexandru Pargaru (3) Aloe Vera (1) Amintiri din moarte clinica (1) Among Us (1) Andrei Laslau (1) Änglavakt (1) Apa (13) apocalipsa (3) Argangheli (3) ARHANGHELUL MIHAIL (1) Asa NU (1) Astazi Dumnezeu vrea ca tu sa stii (10) Astrologie (14) Astronaut (1) Augusto Cury (1) Barbara Hand Clow (6) Barbatul si Femeia (8) Bebe Mihaescu (1) bucegi (1) Bunker Roy (1) caini (1) carte (39) Cartoful (2) Castigatorul la (1) ceapa (1) chakre (4) Chakrele Corpului Uman (2) Charlie Chaplin (1) Codul Lui Oreste (6) COMPASIUNE (1) Conspiratia Tacerii (1) Constelatia Pleiadelor (2) copii (36) copiii (13) copiii de cristal (3) crime time (2) cristofor (1) Curs De Dezvoltare Personala (7) Dan Farcas (1) Dan Luca (2) Dan Puric (1) daruieste viata (1) david (1) dedublare (1) Deepak Chopra (2) Dezvoltare personala (267) Dezvoltare Spirituala (73) Dimitrova (1) Dincolo de limite (1) doctor (1) documentar (2) Doneaza (1) doreen virtue (3) Dorinte (1) Downey (6) DR. WAYNE W. DYER (2) drama (1) Drunvalo Melchizedek (3) Echilibrul vorbirii și tăcerii (1) echinoctiu (1) ECKHART TOLLE (7) Eclipsa (4) Editura For You Newsletter (57) ego (3) Elena Cocis (1) eliberare (1) energii (15) Episodul (6) euro (1) evrei (1) evreii au talent (1) extraterestri (11) Fericire (3) film (37) FLP (2) Fotografie (5) frica (5) Furie (1) Gabriela Benchea (2) Gerrit Gielen (1) Greg Braden (1) HIPERSENSIBILITATE (1) Ho’oponopono (3) iertare (10) ingeri (13) ingrijorarea (1) inima (7) Intelepciune (2) intinereste (1) Intoleranta Alimentara (1) Inuaki (2) INUAKI Reptilianul Din Mine (1) Ioan Alexandru (1) ioan vladuca (1) Isus (8) iubire (48) Iustin Narcis Ianau (1) Iustin Parvu (2) James Tyberonn (1) japonia (2) Jennifer Hoffman (27) Johan Brisinger (1) Jordan Duchnycz (1) judecata (1) Kahlil Gibran (1) Karen Bishop (1) Karma (2) Kryon (7) Lauren C. Gorgo (15) Lauren Gorgo (3) lectii (1) luther (1) Magul din Carpati (1) manuscris (1) Manuscrisele de la Marea Moarte (1) Marea Moarta (1) Maria Magdalena (1) Mark Boyle (1) marte (4) Masaru Emoto (1) Matei (32) Maturitate (1) mayas (5) McDonald's (1) medicina (2) mesaj (3) Metatron (1) Michael Nvquist (1) Michael Odoul (3) mierea de albini (2) Minti luminate (1) minune (5) miracol (20) mister (7) Monica visan (2) Mullins (1) Mullins Food Products (1) Muzica (11) Muzica de relaxare (1) Muzica Motivationala (3) Narcis (1) natural (1) naturist (1) Neale Donald Walsch (1) Niculina Gheorghiţă (14) noua generatie (1) Noul val de Iubire (1) Nu e sfarsitul lumii (1) NU vaccinarii (24) nuci (2) Ora Pamantului (1) Oscar Wilde (1) OSHO (28) otrava (1) OZN (30) Pace (1) Pamantul (6) PAMANTUL IN DIMENSIUNEA A 5-A (2) parinti (2) Parinti straluciti (1) Paul Ferrini (9) Plansul (1) Plenitudine (2) Poezie (10) portal (1) Portalul Datei Triple (1) povesti cu talc (58) printre noi (1) profesori fascinanti (1) Profetii (7) Psihologie (8) Rai (1) reptilianul din mine (1) Respect (3) ridiche neagra (1) Roma Downey (6) România (28) Ronna Herman (1) Rudolf Steiner (1) rugaciune (2) SaLuSa (35) sanatate (125) Schimbarea (4) Scrisoare (1) Scrisori din Cer (1) secret (1) secrete (2) SENSIBILITATE (1) sfecla rosie (1) Shift (1) siberia (1) Simplificare (1) Sleep Talk (1) Smerenie (1) sms (1) solstitiu (1) Spiritualitate (32) Stephen Covey (3) Sti (1) Stiati ca.... (47) Stima de sine (1) succes (1) suflet (5) Sundar Singh (1) sunet (1) Sunt eu insumi (2) Şi tu poţi fi Supernanny (2) talent (2) Tehnica Bowen (1) Tehnici (2) Tehnici de meditatie (4) Terapia iertarii (3) terapie (3) test (1) Tom Kenyon (9) Traditii (1) Traieste (1) transmisie (39) Triada Eclipselor (3) tunami (1) tusea (1) ufolog (1) Uleiul de cocos (1) Vanga (1) Viata (7) video (62) vindecare (2) vitamina C (1) vitamine (1) Zambeste (1)