Facebook Like

Tu nu ești singur

EMAG

miercuri, 12 decembrie 2012

SaLuSa, 10-Decembrie-2012

Sperăm că fiecare persoană care este conştientă de importanţa datei de 12 decembrie se pregăteşte să primească noile energii. Infuzia de energie va influenţa pe fiecare în parte, insă este mai bine dacă luaţi măsuri pentru a o primi. În acest fel nu veţi ajuta numai propria înălţare, dar veţi ancora de asemeni energiile pentru ca şi ceilalţi să beneficieze incluzând planeta. Conştientizând şi concentrându-vă asupra noilor energii veţi simţi rezultatul acestor energii străbătându-vă corpul.O uşoară confuzie va fi normală şi un sentiment profund de pace şi calm vor fi resimţite.Bucuraţi-vă deoarece asta înseamnă că aţi fost ridicaţi la un nou nivel de conştiinţă.

Cei din jurul vostru vor simţi aceste noi energii pe care le emanaţi şi veţi vedea că cei mici sunt capabili să vadă lumina emanată de aura voastră. De asemenea veţi vedea că veţi atinge un nou nivel de calm care vă va permite să aveţi control absolut al emoţiilor. Şansa de a vă implica în emoţii negative este foarte redusă, în fapt voi veţi deveni un intermediar al transmutării acestor energii prin simpla voastră prezenţă. Până vă veţi obişnui cu noile energii veţi simţi o dorinţă irezistibilă de a-i îmbrăţişa pe toţi. Când simţi iubire pentru toate fiinţele vrei să împărtăşeşti această iubire cu ei.

Deocamdată însă, sunteţi împreună cu fiinţe care se află pe diferite nivele de evoluţie spirituală, însă imaginaţi-vă cât de minunat va fi când veţi fi numai cu cei de acelaşi nivel. Când vă veţi elibera complet din dualitate, Legea Atracţiei vă asigură această eliberare, viaţa va deveni o experienţă agreabilă şi relaxantă. De asemenea, odată ce Ascensiunea a avut loc, diferitele schimbări vor avea loc cu mare rapiditate, iar cei care se vor opune schimbărilor nu vor mai fi la acelaşi nivel cu voi. Precum ştiţi,a fost un an dificil pentru toţi cei care s-au implicat în aducerea schimbărilor, intriganţii ar fi trebuit să se retragă şi să permită cale liberă Ascensiunii. În schimb, ei s-au opus şi au refuzat în mod repetat să coopereze, încercând cu un ultim efort să distrugă progresul realizat până acum. Acum însă, amestecul lor nu este altceva decât o simplă neplăcere şi ei realizează că zilele le sunt numărate.

Noi, cei din Federaţia Galactică am luat în considerare fiecare opţiune când vine vorba de Ascensiune. Chiar dacă nu am reuşit să vă prezentăm suficiente realizări până acum, totul s-a desfăşurat precum a fost planificat astfel încât imediat după Ascensiune totul va merge strună. De această dată, totul se va efectua cu cărţile pe faţă şi vom avea grijă ca presa să transmit numai adevărul. Vor fi atâtea de dezvăluit şi atât de multe acţiuni vor avea loc peste tot pe glob, iar noi vom putea elimina rapid orice poluţie mai există pe cer, în ape şi pe uscat. De fapt, am ţinut poluarea sub control pentru o lungă perioadă de timp, dar nu am putut să o eliminăm complet din motive karmice. În curând vom fi liberi să lucrăm cu voi şi cu alţii de pe alte planete.

Schimbările pe care vă pregătiţi să le trăiţi vor elimina orice rămăşiţe ale conexiunilor cu vechile vibraţii şi cu vechiul paradigm.Ceea ce trebuie schimbat va trebui să se desfăşoare pe termen lung datorită cantităţii de muncă necesare.Oricum, lucrurile de primă necessitate, precum eliminarea sărăciei, găsirea de adăpost pentru cei ce nu au şi alte nevoi vor fi adresate prompt. În trecut, vieţile voastre au fost grele şi cu multe lipsuri, iar Cei Întunecaţi v-au împiedicat în mod deliberat să trăiţi în abundenţă şi bogăţie. Noul ciclu va aduce o nouă abordare a vieţii unde totul se va împărţi, nu va exista lăcomie ori corupţie ori sisteme care ar permite unora să profite de restul.

Va fi numai dreptate şi sinceritate în toate relaţiile şi serviciile vor fi plătite aşa cum trebuie. Adevărul a fost arareori folosit, însă în Noua Eră va fi ceva normal şi va deveni limpede când cineva nu va fi cinstit în totalitate. Deci, va fi o plăcere să întâlniţi alte persoane, ştiind că sunt de încredere ca şi voi. 2013 va fi un an al marilor progrese, deoarece tot ce este planificat va continua fără probleme. Odată începute aceste progrese şi voi veţi continua să avansaţi cu toate că va fi într-un ritm mai lent, dar veţi experimenta o continuă evoluţie în conştiinţă. Superconştiinţa este ţinta voastră. În curând, veţi avea suficient de multe schimbări cu care să vă obişnuiţi, astfel încât nu trebuie să vă preocupaţi cu viitorul îndepărtat.

Noi, împreună cu alte civilizaţii urmărim cu atenţie planeta voastră şi pe voi atât dintr-o perspectivă ştiinţifică cât şi dintr-un punct de vedere personal. Fiecare dintre voi este special şi a fost ales să experimenteze Ascensiunea.De exemplu, mulţi Lucrători ai Luminii au fost aleşi pentru a determina o configurare care va permite Luminii să-i învingă pe Cei Întunecaţi. Aţi fost minunaţi şi aţi dovedit că nu ne-am înşelat când am avut încredere în voi; amintiţi-vă că a fost respectat întotdeauna liberul vostru arbitru. V-am ajutat aşa cum şi alţii ar fi facut-o, dar în final doar voi deţineţi creditul a ceea ce aţi realizat.Cu timpul, veţi afla mai multe despre viaţa petrecută în dualitate şi despre multele vieţi în care aţi experimentat extremele.În curând, veţi lăsa totul în urmă pentru că, vorbind din punct de vedere karmic aţi plătit totul şi nu o veţi mai face după ce acest ciclu ia sfârşit.

Dragilor, doar pemiteţi lucrurilor să se deruleze ştiind că Ascensiunea va avea loc, iar voi veţi putea să lăsaţi grijile în urmă. Nevoile tuturor vor fi luate în considerare, toţi vor fi trataţi cu respectful cuvenit fiinţelor independente. Aveţi acum tot dreptul să fiţi emoţionaţi, deoarece sunt numai câteva zile rămase până când lucruri mari se vor întâmpla, lucruri pe care deja le ştiţi. Ştim că unii dintre voi încă sunt îngrijoraţi în privinţa sorţii prietenilor şi a membrilor de familie, dar permiteţi-ne să vă reamintim că fiecare fiinţă va fi exact în locul în care trebuie să fie în concordanţă cu înţelegerea pe care au avut-o înainte de a se încarna în această viaţă. Deasemeni, amintiţi-vă că nu veţi fi niciodată separaţi complet dacă există o legătură de iubire între voi.

Sunt SaLuSa de pe Sirius şi vă ofer tuturor iubirea mea.

Mulţumesc, SaLuSa.
Mike Quinsey.

Website: Tree of the Golden Light
Traducere: Beatrice

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc ca esti alaturi de mine.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

LIKE

Etichete

1 (1) 1998 (1) 2 (1) 2012 (66) 2013 (16) 2014 (5) 2015 (5) 2016 (2) 2017 (1) 3 (1) 4 (1) 5 (1) 6 (1) A te iubi (12) Acceptare (2) Access Bars (2) ACTIVAREA KUNDALINI (1) Adamus (6) Adevar? (42) Afaceri (1) Afirmatii (1) ajutor (7) Alexandru Pargaru (3) Aloe Vera (1) Amintiri din moarte clinica (1) Among Us (1) Andrei Laslau (1) Änglavakt (1) Apa (13) apocalipsa (3) Argangheli (3) ARHANGHELUL MIHAIL (1) Asa NU (1) Astazi Dumnezeu vrea ca tu sa stii (10) Astrologie (14) Astronaut (1) Augusto Cury (1) Barbara Hand Clow (6) Barbatul si Femeia (8) Bebe Mihaescu (1) bucegi (1) Bunker Roy (1) caini (1) carte (39) Cartoful (2) Castigatorul la (1) ceapa (1) chakre (4) Chakrele Corpului Uman (2) Charlie Chaplin (1) Codul Lui Oreste (6) COMPASIUNE (1) Conspiratia Tacerii (1) Constelatia Pleiadelor (2) copii (36) copiii (13) copiii de cristal (3) crime time (2) cristofor (1) Curs De Dezvoltare Personala (7) Dan Farcas (1) Dan Luca (2) Dan Puric (1) daruieste viata (1) david (1) dedublare (1) Deepak Chopra (2) Dezvoltare personala (267) Dezvoltare Spirituala (72) Dimitrova (1) Dincolo de limite (1) doctor (1) documentar (2) Doneaza (1) doreen virtue (3) Dorinte (1) Downey (6) DR. WAYNE W. DYER (2) drama (1) Drunvalo Melchizedek (3) Echilibrul vorbirii și tăcerii (1) echinoctiu (1) ECKHART TOLLE (7) Eclipsa (4) Editura For You Newsletter (57) ego (3) Elena Cocis (1) eliberare (1) energii (15) Episodul (6) euro (1) evrei (1) evreii au talent (1) extraterestri (11) Fericire (3) film (37) FLP (2) Fotografie (5) frica (5) Furie (1) Gabriela Benchea (2) Gerrit Gielen (1) Greg Braden (1) HIPERSENSIBILITATE (1) Ho’oponopono (3) iertare (10) ingeri (13) ingrijorarea (1) inima (7) Intelepciune (2) intinereste (1) Intoleranta Alimentara (1) Inuaki (2) INUAKI Reptilianul Din Mine (1) Ioan Alexandru (1) ioan vladuca (1) Isus (8) iubire (48) Iustin Narcis Ianau (1) Iustin Parvu (2) James Tyberonn (1) japonia (2) Jennifer Hoffman (27) Johan Brisinger (1) Jordan Duchnycz (1) judecata (1) Kahlil Gibran (1) Karen Bishop (1) Karma (2) Kryon (7) Lauren C. Gorgo (15) Lauren Gorgo (3) lectii (1) luther (1) Magul din Carpati (1) manuscris (1) Manuscrisele de la Marea Moarte (1) Marea Moarta (1) Maria Magdalena (1) Mark Boyle (1) marte (4) Masaru Emoto (1) Matei (32) Maturitate (1) mayas (5) McDonald's (1) medicina (2) mesaj (3) Metatron (1) Michael Nvquist (1) Michael Odoul (3) mierea de albini (2) Minti luminate (1) minune (5) miracol (20) mister (7) Monica visan (2) Mullins (1) Mullins Food Products (1) Muzica (11) Muzica de relaxare (1) Muzica Motivationala (3) Narcis (1) natural (1) naturist (1) Neale Donald Walsch (1) Niculina Gheorghiţă (14) noua generatie (1) Noul val de Iubire (1) Nu e sfarsitul lumii (1) NU vaccinarii (24) nuci (2) Ora Pamantului (1) Oscar Wilde (1) OSHO (28) otrava (1) OZN (30) Pace (1) Pamantul (6) PAMANTUL IN DIMENSIUNEA A 5-A (2) parinti (2) Parinti straluciti (1) Paul Ferrini (9) Plansul (1) Plenitudine (2) Poezie (10) portal (1) Portalul Datei Triple (1) povesti cu talc (58) printre noi (1) profesori fascinanti (1) Profetii (7) Psihologie (8) Rai (1) reptilianul din mine (1) Respect (3) ridiche neagra (1) Roma Downey (6) România (28) Ronna Herman (1) Rudolf Steiner (1) rugaciune (2) SaLuSa (35) sanatate (125) Schimbarea (4) Scrisoare (1) Scrisori din Cer (1) secret (1) secrete (2) SENSIBILITATE (1) sfecla rosie (1) Shift (1) siberia (1) Simplificare (1) Sleep Talk (1) Smerenie (1) sms (1) solstitiu (1) Spiritualitate (32) Stephen Covey (3) Sti (1) Stiati ca.... (47) Stima de sine (1) succes (1) suflet (5) Sundar Singh (1) sunet (1) Sunt eu insumi (2) Şi tu poţi fi Supernanny (2) talent (2) Tehnica Bowen (1) Tehnici (2) Tehnici de meditatie (4) Terapia iertarii (3) terapie (3) test (1) Tom Kenyon (9) Traditii (1) Traieste (1) transmisie (39) Triada Eclipselor (3) tunami (1) tusea (1) ufolog (1) Uleiul de cocos (1) Vanga (1) Viata (7) video (62) vindecare (2) vitamina C (1) vitamine (1) Zambeste (1)