Schimbare prin acceptare

A accepta pe deplin înseamnă să nu intri în conflict cu ceea ce apare în momentul de faţă. Înseamnă să nu-l respingi, sau să-l dai deoparte, sau să te îndepărtezi de el, ci să-l îmbrăţişezi, să-l ţii lângă tine, să-l iubeşti ca şi când ar fi al tău. Deoarece este al tău. Este propria ta creaţie de care eşti foarte mulţumit – doar dacă nu cumva nu eşti. Dacă nu eşti, vei opune rezistenţă acceptării, a ceea ce ai creat şi – persistă lucrul căruia îi opui rezistenţă.

Prin urmare, bucură-te şi te veseleşte şi, în cazul în care circumstanţa sau condiţia de acum sunt unele pe care alegi să le schimbi, alege, pur şi simplu, să le trăieşti ca experienţă – altfel. E posibil ca aspectul exterior sau manifestarea lor exterioară să nu se schimbe deloc, dar experienţa ta interioară legată de ele poate fi schimbată şi se va schimba pentru totdeauna, luând pur şi simplu, o altă decizie în această privinţă. Aminteşte-ţi că acesta este scopul tău. Pe tine nu te interesează modul în care apari în exterior, ci numai experienţa ta interioară. Lasă lumea exterioară să fie ceea ce este. Creează-ţi o lume interioară, aşa cum vrei tu ca ea să fie. Acesta este înţelesul expresiei: a fi din lumea voastră, dar a nu aparţine ei.

 

A accepta ceva nu înseamnă a refuza să-l schimbi. De fapt, adevărul e chiar invers. Nu poţi schimba ceea ce nu accepţi – în special în tine însuţi – dar şi în afara ta. Prin urmare, acceptă totul ca pe manifestarea divină a divinităţii din tine. Atunci te declari pe tine însuţi ca fiind creatorul ei şi numai atunci poţi să o „dez-creezi”. Numai atunci poţi să re-cunosti – adică să cunoşti din nou – puterea de a crea ceva nou, putere care se află în tine. A accepta ceva nu înseamnă a fi de acord cu aceasta. Înseamnă, pur şi simplu, să o îmbrăţişezi, chiar dacă eşti de acord cu ea sau nu.

Cum poţi să vindeci ceva ce nici măcar nu ţii lângă tine? Înainte de a da drumul la ceva, trebuie mai întâi să-l ţii strâns, cu fermitate, în cadrul realităţii tale. Nu poţi să laşi să cadă ceva ce nu ai ţinut mai întâi în mână. Prin urmare, ţine-te bine!

 

Dragostea şi acceptarea sunt concepte care pot fi folosite unul în locul celuilalt. Pentru a schimba ceva, trebuie mai întâi să accepţi că acest ceva există. Pentru a iubi ceva, trebuie să faci acelaşi lucru. Nu poţi iubi partea din tine însuţi care pretinzi că nu este acolo, care consideri că nu este a  ta. Tu ai considerat ca nefiind ale tale multe părţi din tine însuţi pe care nu vrei să le revendici. Nevrând să revendici acele părţi din tine însuţi, ai făcut să fie imposibil să te iubeşti pe tine însuţi pe deplin – şi, astfel, să-l iubeşti deplin pe celălalt.

 

Prin dragoste şi acceptare voi binecuvântaţi pe toţi cei a căror viaţă o atingeţi. Când deveniţi pe deplin iubitori şi acceptaţi pe deplin, deveniţi cei care binecuvântează pe deplin – şi aceasta vă face pe voi şi pe toţi ceilalţi pe deplin fericiţi. Nu schimbi nimic condamnând. Literalmente, le condamni la a fi repetate. A nu condamna nu înseamnă a nu căuta să schimbi. Faptul că nu condamnaţi ceva, nu înseamnă că sunteţi de acord cu acesta. Pur şi simplu, înseamnă că refuzaţi să judecaţi. Pe de altă parte, puteţi alege altceva. Alegerea de a schimba nu trebuie întotdeauna să provină din mânie. De fapt, şansele voastre de a produce schimbări foarte palpabile cresc direct proporţional cu scăderea mâniei voastre. Oamenii folosesc adesea mânia ca pe o justificare pentru a căuta schimbarea, iar judecata ca pe o justificare pentru mânie.

 

Binecuvântaţi, binecuvântaţi, binecuvântaţi pe duşmanii vostrii şi rugaţi-vă pentru cei care vă nedreptăţesc. Trimiteţi-le energiile voastre cele mai bune şi gândurile voastre cele mai înalte. Nu veţi putea face acest lucru decât dacă veţi vedea fiecare persoană şi fiecare circumstanţă de viaţă ca pe un dar, ca pe un înger şi ca pe un miracol.
A fi recunoscător pentru ceva înseamnă a înceta să-i mai opui rezistenţă, înseamnă a-l vedea şi a-l recunoaşte ca pe un dar, chiar atunci când darul nu este vizibil imediat. Recunoştinţa este atitudinea care schimbă totul!
Du-te acum şi binecuvântează toate lucrurile din viaţa ta. Aminteşte-ţi că v-am trimis numai îngeri şi că v-am adus numai miracole!

N.D.Walsch – Prietenie cu Dumnezeu

Despre dorinta de a-i indrepta pe ceilalti

Citat din Paul Ferrini – Intoarcerea in Gradina

 

„Paul, ori de cate ori ma gandesc ca cineva (inclusiv eu insumi) are nevoie sa fie indreptat, incep sa gandesc din perspectiva lipsei. Si nimic nu se indreapta printr-o mentalitate a lipsei…E un adevarat paradox. Daca eu gandesc ca ceva trebuie indreptat, indreptarea devine imposibila.

Daca eu imi dau seama ca nu poate fi reparat, atunci nu este stricat. Cheia in aceasta propozitie este cuvantul “eu”. Ceea ce gandesc eu determina drama sau absenta dramei. Deoarece noi vrem ca lucrurile sa fie perfecte, intotdeauna incercam sa ne schimbam experienta.
Una din cele mai insemnate practici ale Mintii Christice este acceptarea.Cati dintre noi gasesc, insa, ca e usor sa accepte viata asa cum se petrece, asa cum se dezvaluie?
Cei mai multi dintre noi incearca sa practice acceptarea, dar ne dam seama ca nu reusim decat sa gasim, constant, nod in papura experientei noastre. Atunci cand realizam acest lucru, putem alege intre a ne pedepsi sau a accepta faptul ca suntem cusurgii. Daca ne pedepsim, nu vom reusi decat sa subliniem si mai mult neputinta noastra de a accepta. Acest lucru poate deveni un cerc vicios in care continuu ne consideram neadecvati. Asa ca trebuie sa invatam sa fim constienti de ceea ce se intampla, fara sa judecam.
Atunci cand traim starea de pace nu avem nevoie sa indreptam ceva sau pe cineva, orice ar fi. Daca ceva trebuie sa se schimbe, schimbarea se va produce de la sine. Nu trebuie fortata. Nu are nevoie de manipulare.
 [...] Ne purtam de parca am fi in batalie, cu singura deosebire ca ea are loc in mintea noastra. [...]
Uneori incercam sa-i indreptam pe altii in moduri mult mai subtile. Cand prietenii nostri ne vorbesc, aparent ii ascultam, dar adesea o facem prin propriile noastre filtre. In mintea noastra suntem sau nu de acord cu ei si plasam ce spun in contextul convingerilor noastre. De cele mai multe ori cand prietenii ne fac confidente, noi credem ca ei ne adreseaza invitatia de a le analiza situatia si a le da sfaturi. Una din cheile practicii Mintii Christice e sa asculti fara prejudecati. Daca oamenii cer o replica, le spunem ca noi credem ca intelegem ceea ce spun, ca i-am auzit cu adevarat, neconditionat.
Atunci cand dam sfaturi ne implicam in problemele lor. Normal ar fi sa ne dam seama ca avem deja destule provocari in propria viata, ca sa mai avem nevoie sa ne asumam si problemele lor. In plus, noi nu putem intelege contextul vietii altei persoane. Nici macar acele solutii care au fost bune pentru noi nu se potrivesc neaparat si pentru altii.
Atunci cand incercam sa indreptam sau sa dam sfaturi nu suntem nici binevoitori si nici generosi. Mai degraba ii atacam. Daca vrem sa fim amabili trebuie sa-i acceptam asa cum sunt si sa incetam sa le schimbam viata.

Nu suntem in stare sa oferim opinii sau solutii, dar putem sa-i lasam sa stie ca i-am auzit si ca raspunsurile se afla deja in ei, asa cum sunt deja in noi toti. Atunci cand avem increderea ca ceilalti vor gasi propriile raspunsuri, ii tratam ca pe niste egali spirituali…

Nu pretindem ca stim ceva ce ei nu stiu! Nu dorim ca ei sa ajunga sa depinda de noi! Noi le acordam oamenilor respect si libertate. Avem credinta ca adevarul din ei le va ilumina calea. Aceasta este Iubirea in actiune!

Ingrijindu-ne de noi insine la toate nivelurile, fizic, emotional, mental si spiritual, suntem capabili sa raspundem celorlalti in modul cel mai rabdator, afectuos si plin de compasiune posibil.

Poate ca pentru unii dintre noi este o revelatie sa afle ca noi nu suntem aici sa-i salvam pe altii de durerea lor, ci doar ca sa o depasim pe a noastra.

Aceasta este si principala noastra raspundere in prezenta intrupare.

Chiar si atunci cand ne unim viata cu a altei persoane, aceasta raspundere ramane a noastra.”

 

Citat din Paul Ferrini – Intoarcerea in Gradina : CUMPARA ACUM