Iertarea autentica

Iertarea autentica si reconcilierea sunt tranzactii intre doua persoane care sunt inlesnite de scuze. Unii oameni, cu precadere in societatile crestine, propovaduiesc iertarea fara scuze prealabile. Adesea citeaza cuvintele lui Iisus, „Iar de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre.”, (Matei 6:15). Astfel, ei spun sotiei al carei sot nu a fost credincios si isi continua relatia adulterina: „Trebuie sa-l ierti, altfel nici Dumnezeu nu te va ierta pe tine.” O astfel de interpretare a invataturilor lui Iisus este in dezacord cu restul invataturilor biblice despre iertare. Crestinului i se spune sa-i ierte pe ceilalti in aceeasi masură in care Dumnezeu ne iarta pe noi. Cum ne iarta Dumnezeu?

Scripturile ne spun ca daca ne marturisim pacatele, Dumenzeu ne va ierta. Nimic in Vechiul sau Noul Testament nu sugereaza ca Dumnezeu iarta pacatele oamenilor care nu marturisesc si nu se pocaiesc pentru pacatele lor.

Atunci cand un pastor incurajeaza o sotie sa-si ierte sotul ratacitor cata vreme el continua in faradelegile sale, acel om ii cere in fapt ceva ce Dumnezeu Insusi nu ii cere. Invataturile lui Iisus ne spun sa fim intotdeauna dispusi sa iertam, asa cum si Dumnezeu este intotdeauna dispus sa ii ierte pe cei care se pocaiesc. Unii vor obiecta la aceasta idee, indicand ca Iisus i-a iertat pe cei care L-au ucis. Dar nu asta ne spun Scripturile. Ci faptul ca Iisus s-a rugat „Iarta-i Tata ca nu stiu ce fac.”, (Luca 23:34).

Iisus si-a exprimat compasiunea si dorinta de a-Si vedea ucigasii iertati. Aceasta ar trebui sa fie si dorinta si rugaciunea noastra. Dar iertarea lor a venit mai tarziu cand si-au dat seama ca il omorasera cu adevarat pe Fiul lui Dumnezeu. Autor: psihoterapeut Gina Chiriac Iertarea autentica si reconcilierea sunt tranzactii intre doua persoane care sunt inlesnite de scuze. Unii oameni, cu precadere in societatile crestine, propovaduiesc iertarea fara scuze prealabile. Adesea citeaza cuvintele lui Iisus, „Iar de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre.”, (Matei 6:15).

Astfel, ei spun sotiei al carei sot nu a fost credincios si isi continua relatia adulterina: „Trebuie sa-l ierti, altfel nici Dumnezeu nu te va ierta pe tine.” O astfel de interpretare a invataturilor lui Iisus este in dezacord cu restul invataturilor biblice despre iertare. Crestinului i se spune sa-i ierte pe ceilalti in aceeasi masură in care Dumnezeu ne iarta pe noi. Cum ne iarta Dumnezeu? Scripturile ne spun ca daca ne marturisim pacatele, Dumenzeu ne va ierta. Nimic in Vechiul sau Noul Testament nu sugereaza ca Dumnezeu iarta pacatele oamenilor care nu marturisesc si nu se pocaiesc pentru pacatele lor.

Atunci cand un pastor incurajeaza o sotie sa-si ierte sotul ratacitor cata vreme el continua in faradelegile sale, acel om ii cere in fapt ceva ce Dumnezeu Insusi nu ii cere. Invataturile lui Iisus ne spun sa fim intotdeauna dispusi sa iertam, asa cum si Dumnezeu este intotdeauna dispus sa ii ierte pe cei care se pocaiesc. Unii vor obiecta la aceasta idee, indicand ca Iisus i-a iertat pe cei care L-au ucis. Dar nu asta ne spun Scripturile. Ci faptul ca Iisus s-a rugat „Iarta-i Tata ca nu stiu ce fac.”, (Luca 23:34). Iisus si-a exprimat compasiunea si dorinta de a-Si vedea ucigasii iertati. Aceasta ar trebui sa fie si dorinta si rugaciunea noastra. Dar iertarea lor a venit mai tarziu cand si-au dat seama ca il omorasera cu adevarat pe Fiul lui Dumnezeu.

Iertarea fara scuze prealabile este adesea incurajata pentru beneficiul celui care iarta si mai putin pentru beneficiul celui care a gresit. O asemenea iartare nu duce la reconciliere. Cand nu exista scuze, crestinul este incurajat sa lase persoana respectiva in seama lui Dumnezeu pentru judecata si sa-si lase furia lui Dumnezeu prin indelunga rabdare. Dietrich Bonhoeffer, marele teolog care a fost martirizat de catre nezisti intr-un lagar de concentrare in 1945, argumenta impotriva „propovaduirii iertarii fara a cere pocainta.” El se referea la acest fenomen ca la o „iertare ieftina... care duce la justificarea pacatosului pocait.”

Iertarea autentica da la o parte bariera care fusese creata de catre ofensa si deschide usa recastigarii increderii in timp. Daca relatia fusese calda si intima inainte de ofensa, dragostea poate fi restabilita. Daca relatia era doar una formala, poate atinge nivelele superioare prin procesul dinamic al iertarii. Daca ofensa a fost comisa de catre o persoana straina, nu exista nicio relatie de refacut.

Atunci cand ne cerem scuze, ne acceptam responsabilitatea pentru comportament, incercand sa ne revansam fata de persoana fata de care am gresit. Scuzele autentice deschid usa posibilitatii de iertare si reconciliere. Apoi putem continua sa ne construim relatia. Fara scuze, greseala ramane ca o bariera si calitatea relatiei se diminueaza. Relatiile bune sunt intotdeauna marcate de catre o dorinta de a-ti cere scuze, de a ierta si de a te reconcilia. Motivul pentru care multe relatii sunt reci si distante este faptul ca nu vream sa ne cerem scuze.

Scuzele sincere usureaza o constiinta incarcata. Imaginati-va constiinta ca fiind un recipient de cinci galoane (un galon = 3,8 litri) pe care il duceti in spate.De fiecare data cand gresiti fata de cineva ca si cum ati turna un galon de lichid in constiinta voastra. Trei sau patru greseli si constiinta incepe sa se umple – si devine apasatoare. O constiinta incarcata atrage dupa sine sentimente de vinovatie si rusine. Singurul mod eficient de a-ti usura constiinta este sa-ti ceri iertare fata de Dumnezeu si fata de persoana careia i-ai gresit. Cand ai făcut acest lucru, posi sa-L privesti in fata pe Dumnezeu, poti sa te privesti in oglinda si poti sa privesti in ochi cealalta persoana; nu pentru ca esti perfect ci pentru ca esti dispus sa-ti asumi responsabilitatea pentru propriile greseli.

Poate ca am invatat sau nu arta de a ne cere scuze cand eram copii. In familiile sanatoase, parintii isi invata copiii sa-si ceara scuze. Totusi, multi copii cresc in familii disfunctionale unde durerea, furia si amaraciunea sunt un mod de viata si nimeni nu-si cere scuze niciodata. Vestea buna este ca arta de a-si cere scuze poate fi invatata. Din cercetările efectuate s-a descoprit ca exista cinci aspecte fundamentale ale unei scuze: exprimarea regretului – „Imi pare rau”, acceptarea responsabilitatii – „Am gresit”, indreptarea greselii – „Cum pot sa ma recompensez fata de tine?”, angajamentul sincer – „Voi incerca sa nu mai fac asta”, solicitarea iertarii – „Te rog sa ma ierti”.

Fiecare dintre ele sunt importante, iar cheia unei relatii de succes este sa invatam limbajul scuzelor celeilalte persoane si sa fim dispusi sa-l vorbim. Cand vorbesti limbajul ei de baza este mai usor sa te ierte cu adevarat.

 Autor: psihoterapeut Gina Chiriac

Terapia iertarii

În urmă cu două decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea ştiinţifică cu ceea ce am putea numi, pe bună dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta în acel moment cu probleme deosebit de grave în secţia bolnavilor psihici care comiseseră crime abominabile.
Violenţa acestora era atât de mare încât, deşi purtau cătuşe la mâini şi la picioare, personalul medical se simţea serios ameninţat de aceştia, iar cei mai mulţi psihologi clinicieni obişnuiau să-şi dea demisia după aproximativ o lună de lucru cu acest gen de pacienţi.
În ciuda avertismentelor colegilor bine intenţionaţi, care încercau să-l convingă să nu lucreze într-un astfel de loc, fiindcă asta echivala cu o sinucidere în plan profesional, dr. Ihaleakala Hew Len a acceptat totuşi postul. Şi atunci au început să apară miracole. După numai câteva luni, s-a dovedit că în cazul multora dintre aceşti pacienţi nu mai era nevoie de cătuşe. Dozele medicaţiei au scăzut simţitor la majoritatea pacienţilor şi chiar s-au sistat în cazul unora. După patru ani, pavilionul a trebuit să fie închis din lipsă de... pacienţi violenţi.

Partea cea mai interesantă este că în aceşti patru ani dr. Len nu a vorbit cu nici unul dintre temuţii săi pacienţi. Mai mult, nici măcar nu i-a văzut! Cerinţele sale la ocuparea postului de psiholog clinician au fost de a i se oferi un birou şi acces la dosarele criminalilor spitalizaţi.
Tot ce a trebuit să fac a fost să lucrez asupra propriei mele persoane, a declarat ulterior dr. Len. Dacă vrei să vindeci pe cineva, inclusiv pe un criminal bolnav psihic, o poţi face vindecându-te pe tine."

În prezent trecut de 70 de ani, dr. Len a ajutat cu succes de-a lungul carierei sale, folosind aceasta metodă pe mii de persoane, lucrând inclusiv cu grupuri din cadrul unor organizaţii internaţionale prestigioase, precum UNESCO şi Naţiunile Unite. Dr. Len deţine un doctorat în Psihologie obţinut la Universitatea din Iowa, Statele Unite, dar el atribuie remarcabilul sau succes ca psiholog clinician, practicilor de vindecare tradiţionale învăţate de la Morrnah Nalamaku Simeona, o femeie kahuna.

Cine sunt kahuna? În hawaiiană, huna se traduce prin secret, iar kahuna prin păstrător al tainei, cunoscător al secretului, expert, maestru. Dacă vreţi, kahuna reprezintă echivalentul meşterului în sistemul de bresle medieval. Orice meserie, artă sau meşteşug avea proprii săi kahuna. Termenul a devenit însă cunoscut ca echivalent al şamanului, vraciului, preotului. Legendele abundă în descrierea puterilor acestor kahuna, capabili să realizeze vindecări miraculoase, să influenţeze vremea, să meargă pe cărbuni încinşi, să-şi atragă prosperitatea etc.

Morrnah Nalamaku Simeona s-a numărat printre ultimii kahuna veritabili din Hawaii, fiind numită oficial în 1983 de către autorităţi drept o comoară vie a Hawaii-ului (living treasure of Hawaii). Ea a înfiinţat Foundation of I, o organizaţie nonprofit, menită să răspândească filozofia şi practicile psihologice ale vechilor kahuna, înainte ca acestea să se piardă. Metoda tradiţională învăţată de dr. Len de la Morrnah Simeona şi aplicată cu succes la Spitalul de Stat din Hawaii şi nu numai, poartă denumirea de ho'oponopono, care s-ar putea traduce prin a îndrepta lucrurile, a corecta o eroare.

Metodă este extraordinar de simplă, atât de simpla încât mintea noastră, fascinată de Complex şi măiastră în a complica masiv şi inutil lucrurile, are impulsul de a o respinge imediat. Pe de altă parte, în ciuda simplităţii ei, metoda are la baza principiile huna, care sunt destul de greu de acceptat de noi, cei crescuţi în spiritul respectului pentru raţional şi ştiinţific.

Lumea este o reflectare a gândurilor noastre. Asemeni lui Buddha, vechii kahuna considerau că noi creăm lumea prin gândurile noastre. Tot ceea ce suntem, tot ceea ce se petrece în viaţa noastră reprezintă o consecinţă a gândurilor noastre.
În cuvintele lui Morrnah Simeona, lumea este o reflectare a ceea ce se petrece în interiorul nostru. Dacă ne confruntăm cu o problemă, trebuie să căutăm cauză în noi înşine, nu în factorii exteriori.

• Dacă o persoană ne agresează, este util să ne amintim că ceilalţi sunt o oglindă pentru noi şi că agresivitatea respectivei persoane nu este decât proiecţia în exterior a propriei noastre agresivităţi refulate.
• Dacă şeful ne spune că nu suntem suficient de buni pentru postul pe care îl ocupam, atunci vorbele lui nu sunt decât o reflectare a ceea ce noi înşine gândim în sinea noastră despre noi.
• Dacă ne îmbolnăvim, este bine de ştiut că, pentru kahuna, trupul este o casă pentru gânduri: cauza îmbolnăvirii rezidă în negativitatea unui gând, într-o eroare de judecată.

Nu-i nimic în neregulă cu erorile de judecată, declara cu umor dr. Len. Te pot omorî, asta-i tot.

În viziunea unui kahuna, mintea este asemeni unei grădini, iar gândurile asemeni unor seminţe. Ele încolţesc şi dau roade. Trebuie să avem grijă ce gânduri plantam în mintea noastră, căci, inevitabil, vom culege ceea ce am semănat. Vestea bună este că orice stres, dezechilibru sau boala pot fi corectate, lucrând asupra ta. Nu este nevoie să cauţi răspunsuri sau ajutor în afara ta. Şi nimeni nu îţi poate oferi informaţii mai relevante decât cele pe care le poţi obţine singur, căutând în tine însuţi, susţine Morrnah Simeona.

Pentru kahuna, circumstanţele exterioare sunt un barometru al nivelului nostru de conştiinţă. Starea de sănătate sau de boală, prosperitatea sau pauperitatea, succesul sau eşecul nostru ori al celor din jurul nostru reflecta nivelul de conştiinţă la care am ajuns.
Dacă nivelul nostru de conştiinţă se modifică, circumstanţele exterioare se schimbă rapid, iar nivelul de conştiinţă poate creşte semnificativ, dacă ne asumăm responsabilitatea pentru tot ce se petrece în viaţa noastră, pentru tot ce se petrece în jurul nostru.

Vindecarea ori schimbarea începe cu asumarea responsabilităţii. Ce înseamnă să ne asumăm 100% responsabilitatea pentru absolut tot ce se petrece în viaţa noastră?
Înseamnă să accepţi faptul că tu însuţi – şi nimeni altcineva – eşti creatorul a tot ceea ce experimentezi, al tuturor evenimentelor pe care le trăieşti, afirma dr. Len, conştient că declaraţia să poate fi şocantă sau chiar revoltătoare pentru majoritatea oamenilor.

O idee foarte greu de digerat, într-o societate în care ne-am obişnuit să ne găsim scuze la tot pasul, să dăm vina pe alţii pentru ce nu merge în viaţa noastră, să cultivăm asiduu o mentalitate de victimă. Mai mult, această idee este greu de acceptat şi de către persoanele considerate supraresponsabile. Căci una este să îţi asumi responsabilitatea propriilor acţiuni şi alta este să îţi asumi responsabilitatea pentru actele violente ale unor oameni cu care nu ai avut nimic de-a face şi cu care singura legătura pe care o ai este că locuiţi împreună în acelaşi oraş.

Mulţi psihologi ar spune că o astfel de gândire nu face decât să ne culpabilizeze în mod excesiv.

Accesul la miracol şi, implicit, la supraconştient nu este posibil decât atunci când reîncepem să privim lumea prin ochii unui copil. E vorba despre redescoperirea inocentei, nu despre cultivarea infantilităţii. Problema adulţilor este că şi-au pierdut inocenţa, dar şi-au accentuat infantilitatea, prin evitarea sistematică a asumării responsabilităţii. Kahuna afirma că, reinstaurând inocenta – starea în care nu judecăm, nu punem etichete, nu suntem obsedaţi de câştigul personal – viaţa noastră se poate schimba radical.

Nu vă faceţi probleme. Întreaga lume este creaţia ta şi acest lucru trebuie luat ad litteram, afirma dr. Len.

Actele violente ale acelor criminali bolnavi psihic din Spitalul de Stat din Hawaii erau responsabilitatea lui, doar pentru faptul că aceştia apăruseră în viaţa sa.
Problemele lor erau creaţia să şi, de aceea, tot ce a trebuit să facă pentru a-i vindeca a fost să lucreze asupra lui însuşi, să şteargă el însuşi gândurile care le-au generat. Exagerare dusă la extrem, am putea spune, chiar dacă descoperirile recente din fizica cuantică par a conduce la aceleaşi concluzii. Asta înseamnă că dacă copiii noştri au o problemă de sănătate, ceva din noi a produs acea problemă; dacă partenerul de afaceri ne trage pe sfoară, noi am făcut că acel lucru să se petreacă; dacă soţul ori soţia ne înşeală, noi am atras asta.

Pare absurd. Totuşi, evenimentele din viaţa noastră actualizează amintiri, tipare de acţiune trecute şi reacţii ciudate. La urma urmei, toţi am experimentat reacţii care ne-au surprins şi pe noi, şi pe cei care ne cunoşteau foarte bine – reacţii în care parcă nu eram noi înşine, nu-i aşa? Dacă te confrunţi cu o problemă, o situaţie limita, un necaz, o suferinţă, întrebarea pe care trebuie să ţi-o pui automat este: ce anume din ceea ce se petrece în mine a generat sau a atras această problemă? Apoi trebuie să ştergi gândurile care au produs respectiva problema.

Dar cum putem şti care gânduri au creat-o? Nu vă faceţi probleme, spune dr. Len. O parte din voi ştie. Trebuie doar să-i daţi permisiunea să o facă."Când judec o persoană, acea persoană devine un "prizonier al gândurilor mele".

Creăm lumea prin gândurile noastre, iar pentru kahuna aceasta nu este o metaforă. Este o realitate. În viziunea lor – care este comună cu cea a tuturor religiilor – Dumnezeu a creat fiinţe perfecte, dar noi nu mai putem să vedem acest lucru, fiindcă între ceea ce există în realitate şi ceea ce vedem se interpune gândul.

Noi nu mai vedem ce există în realitate, noi nu ne vedem decât propriile gânduri. Lumea este ceea ce credem că este, afirma Serge Kahili King, doctor în psihologie şi o autoritate internaţională în materie de huna. Psihologia modernă tinde să ajungă la aceleaşi concluzii, de vreme ce afirmă că oamenii nu reacţionează la evenimentele în sine, ci la propria lor percepţie asupra evenimentelor. Mai mult, studiile arată că oamenii tind să se conformeze percepţiilor altor oameni. Altfel spus, dacă spunem în mod repetat unui copil că este rău, el va ajunge să se comporte ca atare. Dacă unui angajat i se laudă în mod repetat performanţele, chiar dacă acestea nu sunt tocmai grozave, el va ajunge să lucreze din ce în ce mai bine.
În limbajul unui kahuna, acest fenomen se exprimă în felul următor: dacă eu gândesc într-un anumit fel despre o persoană, acea persoană devine un prizonier al gândurilor mele. Asta înseamnă că el tinde să se conformeze percepţiei mele şi, mai devreme sau mai târziu, se va comporta în aşa fel încât să-mi confirme percepţia despre el. Prin urmare, actele unei persoane sunt o consecinţă a ceea ce gândesc despre ea şi trebuie să-mi asum responsabilitatea pentru acest lucru. De aceea, a nu judeca este singura atitudine corectă vizavi de o altă persoană.

Dacă este ceva de corectat, spun kahuna, atunci acest ceva reprezintă erorile noastre de gândire. Aşa stând lucrurile, atunci poate că nu ar trebui să ne mire foarte mult ca dr. Len şi-a vindecat pacienţii, lucrând doar asupra lui însuşi.
Ce a făcut exact doctorul Len pentru a-şi vindeca pacienţii? Am repetat încontinuu: Îmi pare rău. Te rog, iartă-mă, a declarat senin dr. Len. Asta-i tot.
De-a dreptul şocant! Bănuiesc că doctorului Len îi place să şocheze, să surpinda printr-o lovitură puternică şi neaşteptată, rutina noastră mentală. El spune că oamenii, în special vesticii, gândesc prea mult. Mai exact, sunt prinşi în rutină unor programe care rulează inconştient. Contrar a ceea ce gândim noi, el susţine cu tărie că intelectul nu poate rezolva problemele. Cred că Einstein ar fi fost de acord cu el, din moment ce a declarat că "o problemă nu poate fi rezolvată la nivelul de gândire care a generat-o".

CERE-ŢI IERTARE
De aceea, nu trebuie decât să conştientizezi problema pe care o resimţi la nivel fizic, emoţional, mental etc., apoi să începi să îţi purifici gândirea care a atras-o, printr-un proces de căinţa şi iertare.
„Te rog, iartă-mă că te-am făcut prizonierul gândurilor mele şi fiindcă, prin negativismul gândurilor mele, ţi-am influenţat în mod distructiv comportamentul” . Aşa este în creştinism: ruga trebuie precedată de căinţa şi de cererea iertării. Asta este ceea ce poate face conştientul: să se căiască şi să ceară iertare. Restul este treaba supraconstientului, el este armonizatorul, vindecătorul. Suntem prizonierii propriei minţi şi nu putem evada folosindu-ne tocmai de minte – temnicerul însuşi.

Cum te poţi ajuta în viaţa de zi cu zi?
Acest proces poate fi folosit în cele mai diverse situaţii: când suntem bolnavi, când cineva apropiat este bolnav, când ne confruntăm cu probleme profesionale, financiare, sentimentale etc.
Dacă problema ţine de sănătate, atunci putem spune trupului:
Îmi pare rău că ţi-am făcut rău prin gândurile mele negative. Te rog, iartă-mă.
Şi repetam acest lucru cu sinceritate, până problema dispare.
Dacă copilul are probleme la scoală, putem repeta mental:
Îmi pare rău că ţi-am creat aceste probleme prin gândurile mele. Te rog, iartă-mă.
Este esenţial ca trăirea să fie autentică, iar cererea de iertare să fie pe deplin sinceră. Consecinţa imediată este un sentiment de iubire, iar dr. Len şi Morrnah Simeona declara că acesta este un semnal că vindecarea a început.

Probabil că la o primă citire vei respinge aceste lucruri, pe motivul că sunt prostii, poveşti de adormit copiii. Dar kahuna afirma că supraconstientul este receptiv tocmai la limbajul de copil, ignorând formulările savante. Interesant este că psihanaliza a ajuns la o concluzie asemănătoare: interpretările pretenţioase, deştepte, intelectualizate nu ajung la pacienţi.
Accesul la miracol, şi implicit, la supraconstient nu este posibil, decât atunci când reîncepem să privim lumea prin ochii unui copil. E vorba despre redescoperirea inocentei, nu despre cultivarea infantilităţii. Problema adulţilor este că şi-au pierdut inocenţa, dar şi-au accentuat infantilitatea prin evitarea sistematică a asumării responsabilităţii.
Kahuna afirma că, reinstaurând inocenta – starea în care nu judecăm, nu punem etichete, nu suntem obsedaţi de câştigul personal – viaţa noastră se poate schimba radical: renunţăm la a ne complica viaţa inutil şi ne redobândim bucuria de a trăi, devenim mai creativi, ne adaptam mai suplu şi mai eficient schimbărilor; iar calitatea relaţiilor noastre se îmbunătăţeşte semnificativ.

ÎN LOC DE CONCLUZIE
Un medic din Statele Unite ale Americii, dr. Ira Byock, a lucrat foarte mult cu bolnavi în faza terminală şi a descris experienţele şi concluziile sale în două cărţi devenite best-seller-uri.
Una dintre ele se numeşte The Four Things that Matter Most (Cele ce patru lucruri, care contează cel mai mult) şi se referă la cele mai frecvente declaraţii pe care bolnavii le fac celor apropiaţi pe patul de moarte. Acestea sunt:

IARTĂ-MĂ

TE IERT

MULŢUMESC

TE IUBESC

Dr. Ira Bylock considera că nu trebuie să ajungem pe patul de moarte pentru a folosi aceste afirmaţii pozitive care, în opinia sa, au un potenţial imens în a ne vindeca relaţiile şi în a ne transforma profund viaţa.

Continuarea o gasiti in format doc. la link-ul postat mai jos, la rubrica :

Carti Format .doc

Terapia iertarii

In urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica cu ceea ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta in acel moment cu probleme deosebit de grave in sectia bolnavilor psihici care comisesera crime abominabile. Violenta acestora era atat de mare incat, desi purtau catuse la maini si la picioare, personalul medical se simtea serios amenintat de acestia, iar cei mai multi psihologi clinicieni obisnuiau sa-si dea demisia dupa aproximativ o luna de lucru cu acest gen de pacienti. In ciuda avertismentelor colegilor bine intentionati, care incercau sa-l convinga sa nu lucreze intr-un astfel de loc, fiindca asta echivala cu o sinucidere in plan profesional, dr. Haleakala Lew Len a acceptat totusi postul. Si atunci au inceput sa apara miracole. Dupa numai cateva luni, s-a dovedit ca in cazul multora dintre acesti pacienti nu mai era nevoie de catuse. Dozele medicatiei au scazut simtitor la majoritatea pacientilor si chiar s-au sistat in cazul unora. Dupa patru ani, pavilionul a trebuit sa fie inchis din lipsa de.. pacienti violenti. Partea cea mai interesanta este ca in acesti patru ani dr. Len nu a vorbit cu nici unul dintre temutii sai pacienti. Mai mult, nici macar nu i-a vazut! Cerintele sale la ocuparea postului de psiholog clinician au fost de a i se oferi un birou si acces la dosarele criminalilor spitalizati. “Tot ce a trebuit sa fac a fost sa lucrez asupra propriei mele persoane” a declarat ulterior dr. Len. “Daca vrei sa vindeci pe cineva, inclusiv pe un criminal bolnav psihic, o poti face vindecandu-te pe tine.” In prezent trecut de 70 de ani, dr. Len a ajutat cu succes de-a lungul carierei sale, folosind aceasta metoda pe mii de persoane, lucrand inclusiv cu grupuri din cadrul unor organizatii internationale prestigioase precum UNESCO si Natiunile Unite. Dr. Len detine un doctorat in psihologie obtinut la Universitatea din Iowa, Statele Unite, dar el atribuie remarcabilul sau succes ca psiholog clinician practicilor de vindecare traditionale invatate de la Morrnah Nalamaku Simeona, o femeie kahuna. Cine sunt kahuna? In hawaiiana, huna se traduce prin “secret”, iar kahuna prin “pastrator al secretului”, “expert”, “magistru”. Daca vreti, kahuna reprezinta echivalentul mesterului in sistemul de bresle medieval. Orice meserie, arta sau mestesug avea proprii sai kahuna. Termenul a devenit insa cunoscut ca echivalent al samanului, vraciului, preotului. Legendele abunda in descrierea puterilor acestor kahuna, capabili sa realizeze vindecari miraculoase, sa influenteze vremea, sa mearga pe carbuni incinsi, sa-si atraga prosperitatea etc. Morrnah Nalamaku Simeona s-a numarat printre ultimii kahuna veritabili din Hawaii, fiind numita oficial in 1983 de catre autoritati drept “o comoara vie a Hawaii-ului” (living treasure of Hawaii). Ea a infiintat “Foundation of I”, o organizatie nonprofit menita sa raspandeasca filozofia si practicile psihologice ale vechilor kahuna, inainte ca acestea sa se piarda. Metoda traditionala invatata de dr. Len de la Morrnah Simeona si aplicata cu succes la Spitalul de Stat din Hawaii si nu numai, poarta denumirea de ho’oponopono, care s-ar putea traduce prin “a indrepta lucrurile”, “a corecta o eroare”. Metoda este extraordinar de simpla, atat de simpla incat mintea noastra, fascinata de complex si maestra in a complica masiv si inutil lucrurile, are impulsul de a o respinge imediat. Pe de alta parte, in ciuda simplitatii ei, metoda are la baza principiile huna, care sunt destul de greu de acceptat de noi, cei crescuti in spiritul respectului pentru “rational” si “stiintific”. Lumea este o reflectare a gandurilor noastre Asemeni lui Buddha, vechii kahuna considerau ca noi cream lumea prin gandurile noastre. Tot ceea ce suntem, tot ceea ce se intampla in viata noastra reprezinta o consecinta a gandurilor noastre. In cuvintele lui Morrnah Simeona, lumea este o reflectare a ceea ce se intampla in interiorul nostru. Daca ne confruntam cu o problema, trebuie sa cautam cauza in noi insine, nu in factorii exteriori. • Daca o persoana ne agreseaza, este util sa ne amintim ca ceilalti sunt o oglinda pentru noi si ca agresivitatea respectivei persoane nu este decat proiectia in exterior a propriei noastre agresivitati refulate. • Daca seful ne spune ca nu suntem suficient de buni pentru postul pe care il ocupam, atunci vorbele lui nu sunt decat o reflectare a ceea ce noi insine gandim in sinea noastra despre noi. • Daca ne imbolnavim, este bine de stiut ca, pentru kahuna, trupul este o casa pentru ganduri: cauza imbolnavirii rezida in negativitatea unui gand, intr-o eroare de judecata. “Nu-i nimic in neregula cu erorile de judecata”, declara cu umor dr. Len. “Te pot omori, asta-i tot.” In viziunea unui kahuna, mintea este asemeni unei gradini, iar gandurile asemeni unor seminte. Ele incoltesc si dau roade. Trebuie sa avem grija ce ganduri plantam in mintea noastra, caci, inevitabil, vom culege ceea ce am semanat. Vestea buna este ca orice stres, dezechilibru sau boala pot fi corectate lucrand asupra ta. Nu este nevoie sa cauti raspunsuri sau ajutor in afara ta. Si nimeni nu iti poate oferi informatii mai relevante decat cele pe care le poti obtine singur cautand in tine insuti, sustine Morrnah Simeona. Pentru kahuna, circumstantele exterioare sunt un barometru al nivelului nostru de constiinta. Starea de sanatate sau de boala, prosperitatea sau pauperitatea, succesul sau esecul nostru ori al celor din jurul nostru reflecta nivelul de constiinta la care am ajuns. Daca nivelul nostru de constiinta se modifica, circumstantele exterioare se schimba rapid, iar nivelul de constiinta poate creste semnificativ daca ne asumam responsabilitatea pentru tot ce se intampla in viata noastra, pentru tot ce se intampla in jurul nostru. Vindecarea ori schimbarea incepe cu asumarea responsabilitatii. Ce inseamna sa ne asumam 100% responsabilitatea pentru absolut tot ce se intampla in viata noastra? “Inseamna sa accepti faptul ca tu insuti, nimeni altcineva, esti creatorul a tot ceea ce experimentezi, al tuturor evenimentelor pe care le traiesti”, afirma dr. Len, constient ca declaratia sa poate fi socanta sau chiar revoltatoare pentru majoritatea oamenilor. O idee foarte greu de digerat intr-o societate in care ne-am obisnuit sa ne gasim scuze la tot pasul, sa dam vina pe altii pentru ce nu merge in viata noastra, sa cultivam asiduu o mentalitate de victima. Mai mult, aceasta idee este greu de acceptat si de catre persoanele considerate “supraresponsabile”. Caci una este sa iti asumi responsabilitatea propriilor actiuni si alta este sa iti asumi responsabilitatea pentru actele violente ale unor oameni cu care nu ai avut nimic de-a face si cu care singura legatura pe care o ai este ca locuiti impreuna in acelasi oras. Multi psihologi ar spune ca o astfel de gandire nu face decat sa ne culpabilizeze in mod excesiv. ...Accesul la miracol, si implicit, la supraconstient nu este posibil decat atunci cand reincepem sa privim lumea prin ochii unui copil. E vorba despre redescoperirea inocentei, nu despre cultivarea infantilitatii. Problema adultilor este ca si-au pierdut inocenta, dar si-au accentuat infantilitatea prin evitarea sistematica a asumarii responsabilitatii. Kahuna afirma ca, reinstaurand inocenta – starea in care nu judecam, nu punem etichete, nu suntem obsedati de castigul personal – viata noastra se poate schimba radical... “Nu va faceti probleme” “Inreaga lume este creatia ta si acest lucru trebuie luat ad litteram”, afirma dr. Len. Actele violente ale acelor criminali bolnavi psihic din Spitalul de Stat din Hawaii erau responsabilitatea lui doar pentru faptul ca acestia aparusera in viata sa. Problemele lor erau “creatia” sa si de aceea tot ce a trebuit sa faca pentru a-i vindeca a fost sa lucreze asupra lui insusi, sa stearga el insusi gandurile care au generat acele probleme. Exagerare dusa la extrem, am putea spune, chiar daca descoperirile recente din fizica cuantica par a conduce la aceleasi concluzii. Asta inseamna ca daca copiii nostri au o problema de sanatate, ceva din noi a produs acea problema; daca partenerul de afaceri ne trage pe sfoara, noi am determinat acel lucru sa se petreaca; daca sotul ori sotia ne inseala, noi am atras asta. Pare absurd. Totusi, evenimentele din viata noastra actualizeaza amintiri, tipare de actiune trecute si reactii ciudate. La urma urmei, toti am experimentat reactii care ne-au surprins si pe noi, si pe cei care ne cunosteau foarte bine, reactii in care “parca nu eram noi insine”, nu-i asa? Daca te confrunti cu o problema, o situatie-limita, un necaz, o suferinta, intrebarea pe care trebuie sa ti-o pui automat este: ce anume din ceea ce se intampla in mine a generat sau a atras aceasta problema? Apoi trebuie sa stergi gandurile care au produs respectiva problema. Dar cum putem sti care ganduri au creat acea problema? “Nu va faceti probleme”, spuna dr. Len. “O parte din voi stie. Trebuie doar sa-i dati permisiunea.” Cand judec o persoana, acea persoana devine un “ostatic al gandurilor mele” Cream lumea prin gandurile noastre, iar pentru kahuna aceasta nu este o metafora. Este o realitate. In viziunea lor, care este comuna cu cea a tuturor religiilor, Dumnezeu a creat fiinte perfecte, dar noi nu mai putem sa vedem acest lucru, fiindca intre ceea ce exista in realitate si ceea ce vedem se interpune gandul. Noi nu mai vedem ce exista in realitate, noi nu ne vedem decat propriile ganduri. “Lumea este ceea ce credem ca este”, afirma Serge Kahili King, doctor in psihologie si o autoritate internationala in materie de huna. Psihologia moderna tinde sa ajunga la aceleasi concluzii, de vreme ce afirma ca oamenii nu reactioneaza la evenimentele in sine, ci la propria lor perceptie asupra evenimentelor. Mai mult, studiile arata ca oamenii tind sa se conformeze perceptiilor altor oameni. Altfel spus, daca spunem in mod repetat unui copil ca este rau, el va ajunge sa se comporte ca atare. Daca unui angajat i se lauda in mod repetat performantele, chiar daca acestea nu sunt tocmai grozave, el va ajunge sa lucreze din ce in ce mai bine. In limbajul unui kahuna, acest fenomen se exprima in felul urmator: daca eu gandesc intr-un anumit fel despre o persoana, acea persoana devine un “ostatic al gandurilor mele”. Asta inseamna ca el tinde sa se conformeze perceptiei mele si, mai devreme sau mai tarziu, se va comporta in asa fel incat sa-mi confirme perceptia mea despre el. Prin urmare, actele unei persoane sunt o consecinta a ceea ce gandesc despre acea persoana si trebuie sa-mi asum responsabilitatea pentru acest lucru. De aceea, a nu judeca este singura atitudine corecta vizavi de o alta persoana. Daca este ceva de corectat, spun kahuna, atunci acest ceva reprezinta erorile noastre de gandire. Asa stand lucrurile, atunci poate ca nu ar trebui sa ne mire foarte mult ca dr. Len si-a vindecat pacientii lucrand doar asupra lui insusi. Ce a facut exact doctorul Len pentru a-si vindeca pacientii? “Am repetat incontinuu: Imi pare rau. Te rog, iarta-ma”, a declarat senin dr. Len. “Asta-i tot”. De-a dreptul socant! Banuiesc ca doctorului Len ii place sa socheze, sa surpinda printr-o lovitura puternica si neasteptata rutina noastra mentala. El spune ca oamenii, in special vesticii, gandesc prea mult. Mai exact, sunt prinsi in rutina unor programe care ruleaza inconstient. Contrar a ceea ce gandim noi, el sustine cu tarie ca intelectul nu poate rezolva problemele. Cred ca Einstein ar fi fost de acord cu el, din moment ce a declarat ca “o problema nu poate fi rezolvata la nivelul de gandire care a generat-o”. De aceea, nu trebuie decat sa constientizezi problema pe care o resimti la nivel fizic, emotional, mental etc., apoi sa incepi sa iti purifici gandirea, care a atras problema, printr-un proces de cainta si iertare. “Imi pare rau. Te rog, iarta-ma. Imi pare rau pentru ca te-am facut ostatic al gandurilor mele si fiindca, prin negativismul gandurilor mele, ti-am influentat in mod distructiv comportamentul.” Asa este in crestinism: ruga trebuie precedata de cainta si de cererea iertarii. Asta este ceea ce poate face constientul: sa se caiasca si sa ceara iertare. Restul este treaba supraconstientului, el este armonizatorul, vindecatorul. Suntem prizonierii propriei minti si nu putem evada folosindu-ne tocmai de minte, temnicerul insusi. Cum te poti ajuta in viata de zi cu zi Acest proces poate fi folosit in cele mai diverse situatii: cand suntem bolnavi, cand cineva apropiat este bolnav, cand ne confruntam cu probleme profesionale, financiare, sentimentale etc. Daca problema tine de sanatate, atunci putem spune corpului: “Imi pare rau ca ti-am facut rau prin gandurile mele negative. Te rog, iarta-ma”. Si repetam acest lucru cu sinceritate pana problema dispare. Daca copilul are probleme la scoala, putem repeta mental: “Imi pare rau ca ti-am creat aceste probleme prin gandurile mele. Te rog, iarta-ma”. Este esential ca trairea sa fie autentica, iar cererea de iertare sa fie pe deplin sincera. Consecinta imediata este un sentiment de iubire, iar dr. Len si Morrnah Simeona declara ca acesta este un semnal ca vindecarea a inceput. Probabil ca la o prima citire vei respinge aceste lucruri, pe motivul ca sunt prostii, povesti de adormit copiii. Dar kahuna afirma ca supraconstientul este receptiv tocmai la limbajul de copil, ignorand formularile savante. Interesant este ca psihanaliza a ajuns la o concluzie asemanatoare: interpretarile pretentioase, “destepte”, intelectualizate nu ajung la pacienti. In loc de concluzie Un medic din Statele Unite ale Americii, dr. Ira Byock, a lucrat foarte mult cu bolnavi in faza terminala si a descris experientele si concluziile sale in doua carti devenite best-seller-uri. Una dintre ele se numeste “The Four Things that Matter Most” si se refera la cele mai frecvente declaratii pe care bolnavii le fac celor apropiati pe patul de moarte. Acestea sunt: Iarta-ma Te iert Multumesc Te iubesc Dr. Ira Bylock considera ca nu trebuie sa ajungem pe patul de moarte pentru a folosi aceste declaratii care, in opinia sa, au un potential imens in a ne vindeca relatiile si in a ne transforma profund viata. Un interviu luat lui Morrnah Simeona si Dr. Stan Hew Len*, de catre Joe Vitale si Deborah King – colaboratoare obisnuita la New Times „Noi putem apela la Divinitate – care ne cunoaste planul nostru personal – pentru a ne vindeca toate gandurile si amintirile ce ne tin pe loc in prezent”, spune cu voce calda Morrnah Simeona. „Este o chestiune de a merge dincolo de metodele traditionale de accesare a cunoasterii despre noi insine.” Procesul la care se refera Morrnah se bazeaza pe stravechea metoda hawaiana de reducere (eliberare) a stresului si de rezolvare a problemelor numita Ho'oponopono. Cuvantul Ho'oponopono inseamna „a indrepta lucrurile”, „a corecta o greseala”. Morrnah este o nativ-hawaiana Kahuna Lapa'au. Kahuna inseamna „pastratorul secretului”, iar Lapa'au inseamna „un specialist in vindecare”. Ea a fost aleasa sa fie o kahuna inca de mic copil si si-a primit darul vindecarii la varsta de trei ani. Este fiica unui membru al curtii Reginei Liliuokalani, ultima suverana a Insulelor Hawaii. Procesul prezentat acum reprezinta o modernizare a ritualului stravechi de purificare spirituala. Metoda s-a dovedit a fi atat de eficienta, incat ea a fost invitata sa o predea la Natiunile Unite, Organizatia Mondiala a Sanatatii si in institutii de vindecare din intreaga lume. Cum functioneaza Ho'oponopono? Morrnah explica: „Noi suntem suma totala a experientelor noastre, ceea ce e acelasi lucru cu a spune ca suntem impovarati de catre trecutul nostru. Atunci cand avem o stare de stres sau de frica in viata noastra, daca am privi cu atentie, am descoperi ca, de fapt, cauza este o amintire. Iar, in prezent, emotiile legate de aceste amintiri sunt cele care ne afecteaza. Subconstientul asociaza o actiune sau o persoana din prezent cu ceva ce s-a intamplat in trecut. Cand se intampla acest lucru, emotiile se activeaza si se produce starea de stres”. Ea continua: „Principalul scop al acestui proces este cel de a se descoperi Divinitatea din interiorul nostru. Ho'oponopono este un dar profund, care ii permite persoanei sa dezvolte o relatie utila cu Divinitatea launtrica si sa invete sa ceara ca, in fiecare clipa, greselile pe care le-a facut cu gandul, vorba, fapta si actiunea sa fie corectate. In esenta, procesul are de-a face cu libertatea – eliberarea deplina de trecut”. Fiecare amintire a fiecarei experiente, inca din prima clipa a creatiei noastre, cu multi eoni in urma, este inregistrata ca forma-gand ce este stocata in taramul eteric. Acest computer incredibil ce inregistreaza este cunoscut si sub denumirea de subconstient, unihipili sau aspectul copilului launtric. Copilul launtric este foarte real si reprezinta o parte a Sinelui. Celelalte aspecte sunt mama, cunoscuta si ca uhane sau mintea rationala si tatal – supraconstientul sau aspectul Spiritual. Cele trei aspecte formeaza familia launtrica care, in parteneriat cu Creatorul Divin, alcatuiesc I-Dentitatea Sinelui cuiva. Fiecare fiinta umana creata, fiecare planta, atom si molecula detine aceste trei sine si, totusi, fiecare identitate este complet diferita. Cea mai importanta sarcina a oamenilor este de a-si descoperi adevarata identitate si adevaratul loc din Univers. Acest proces ofera accesul la aceasta cunoastere. Scopul pe care il are Ho'oponopono este de a: 1) face legatura cu Divinitatea launtrica in fiecare moment al vietii; 2) sa ceara ca miscarea si tot ce cuprinde ea sa fie purificata. Numai Divinitatea poate face asta. Numai Divinitatea poate sterge sau corecta amintirile si formele-gand. Dat fiind ca divinitatea ne-a creat, numai Divinitatea stie ce se intampla cu o persoana. In acest sistem, nu exista nevoie de analiza, rezolvare, dirijare sau depasire a problemelor. Avand in vedere ca Divinitatea a creat totul, poti merge direct la Ea si sa-i ceri ca problema sa fie corectata sau curatata. In domeniul rezolvarii problemelor: lumea este o reflectare a ceea ce se intampla in interiorul nostru. Daca ai de-a face cu suparari sau dezechilibre, locul unde trebuie privit este in interiorul tau, nu in afara, la obiectul care crezi ca iti cauzeaza problema. Fiecare stres, dezechilibru sau boala poate fi corectat doar daca lucrezi cu tine insuti. Este important de mentionat ca acest sistem este fundamental diferit de alte forme de Ho'oponopono. In metodele traditionale, toti cei implicati intr-o problema trebuie sa fie prezenti fizic si sa rezolve problema impreuna. In sistemul lui Morrnah, totul poate fi rezolvat de catre tine si Divinitate. Nu trebuie sa mergi niciun centimetru in afara ta pentru a gasi raspunsuri sau ajutor. Nimeni altcineva nu-ti poate oferi informatii mai relevante decat acelea pe care le poti obtine daca patrunzi in interiorul tau. Morrnah le recomanda in mod special Ho'oponopono acelora care au profesia de vindecator: „Este important sa cureti tiparele karmice ale clientilor, inainte de a incepe sa lucrezi cu ei, astfel incat sa nu activezi lucruri vechi. Poate ca nici n-ar trebui sa lucrezi cu o anumita persoana. Numai Divinitatea stie. Daca lucrezi cu cineva si nu e treaba ta, poti prelua intreaga problema a acelei persoane si tot ce este legat de ea. Acest lucru poate cauza o stare de epuizare. Ho'oponopono ne da instrumentele de prevenire a acestui lucru”. Morrnah isi doreste ca toti cei din societatea occidentala sa faca ceva pentru a reduce din stres. „Oamenilor din Occident le este foarte greu sa-si lase intelectul in urma. Mintii occidentale ii este greu sa inteleaga Fiinta Superioara, deoarece, in bisericile din vest, Fiintele Superioare nu sunt explicate”. Ea continua: „Occidentalul si-a dus intelectul la extrema, iar acest lucru ii desparte si ii separa pe oameni. Omul devine atunci un distrugator, deoarece el se descurca si face fata in loc sa lase ca forta perseverenta a Divinitatii sa curga prin el pentru a-l face sa actioneze corect”. Morrnah lucreaza cu asociatul ei, Dr. Stanley Hew Len, care a fost timp de mai multi ani psiholog clinician la Spitalul de Stat din Hawaii. El a obtinut rezultate remarcabile prin aplicarea procesului in cazul celor mai periculosi si violenti criminali „bolnavi mintal” din Hawaii. El nu vorbeste niciodata cu ei – de fapt, nici nu i-a vazut vreodata. El le scrie numele, iar apoi nu face decat sa lucreze cu el insusi. Isi curata judecatile, convingerile, atitudinile si intreaba Divinitate ce ar putea face pentru acea persoana. Pe masura ce acele atasamente si amintiri sunt curatate, starea pacientului se imbunatateste. „Divinitatea”, comenteaza Stan, „spune ca a venit timpul sa-i aduc pe toti copiii acasa”.