Inima este centrul, capul e doar periferia

Inima este centrul, capul e doar periferia
Inteligenta capului nu e deloc inteligență; ea este calitatea de a fi bine informat. Adevărata inteligență este inteligența inimii, singura inteligență care există. Capul este doar un acumulator. El e veșnic vechi, niciodată nou, niciodată original. Este bun la anumite scopuri; ca fișier, e foarte bun. Și în viață e nevoie de asta – multe lucruri trebuie ținute minte. Acumulează într-una cunoștințe în el și ori de câte ori ai nevoie de ele, le scoți. Capul e bun pentru matematică, pentru socoteli, pentru viața de zi cu zi. Dar dacă tu crezi că asta e toată viața ta, ai să rămai prost. N-ai să cunoști niciodată frumusețea simțirii, n-ai să cunoști niciodată binecuvântările inimii. Nu vei cunoaște niciodată harul care coboară numai în inimă, dumnezeirea care intră numai în inimă. Nu vei cunoaște niciodată rugăciunea, nu vei cunoaște niciodată poezia, nu vei cunoaște niciodată iubirea.
Inteligența inimii aduce poezie în viața ta, îți învață pașii să danseze, îți face viața o bucurie, o sărbătoare, un râs continuu. Îți dă simțul umorului. Te face capabil de iubire. Asta e adevărata viață.

Viața care e trăită cu capul e o viață mecanică. Devii un robot – poate foarte eficient. Roboții sunt foarte eficienți, mașinăriile sunt mai eficiente decât omul. Cu capul poți câștiga multe, dar nu vei trăi multe. Poți avea un standard de viață mai bun, dar nu vei mai avea viața. Viața este a inimii. Viața poate crește numai în inimă. Viața, dragostea, spiritul cresc numai în solul inimii. Tot ce este frumos, tot ce este cu adevărat valoros, tot ce este plin de înțeles, important vine din inimă. Inima este centrul, capul e doar periferia. A trăi cu capul înseamnă a trăi la periferie, fără să ajungi să cunoști vreodată frumusețile și culorile centrului. A trăi cu inima și a te folosi de cap ori de câte ori este nevoie înseamnă inteligență.

Dar centrul, stăpânul, se află în miezul ființei tale. Stăpanul e inima, iar capul e doar servitor – asta înseamnă inteligență. Când capul devine stăpân și inima e uitată de tot, asta e prostie. E la latitudinea ta să alegi. Ține minte, capul ca sclav e un sclav frumos, foarte util. Dar ca stăpân e un stăpân periculos și îți va distruge toată viața, îți va otrăvi toată viața.

Privește în jurul tău. Viața oamenilor e total otravită, otravită de cap. Ei nu mai simt, nu mai sunt sensibili, nimic nu-i mai emoționează. Soarele răsare, dar in ei nu tresaltă nimic; se uită la soare cu ochii pustii. Cerul se umple de stele, dar inima lor rămâne insensibilă la frumusețea nemarginită presarată de stele, niciun cântec nu se înalță din inima lor.
Omul a uitat să cânte. Norii vin pe cer și păunii dansează, dar omul nu știe să danseze. A ajuns un infirm. Pomii dau în floare – dar omul gândește, niciodată nu simte, și fără simțire înflorirea e cu neputință.

Ieși din starea asta! Lasă viața să aibă romantism, puțină aventură. Explorează! Milioane de frumuseți și de splendori te așteaptă. Continui să te miști în cerc, fără să intri în tempul vieții. Ușa templului este inima…

Osho

Mergi în interior!

Unul dintre cei mai mari maeștri Zen, Lin Chi, obișnuia să povestească: „Atunci când eram tănăr, eram foarte fascinat de mersul cu barca. Aveam o bărcuță și mă duceam pe lac, singur. Timp de ore întregi, rămâneam acolo. Odată, într-o noapte minunată, stăteam cu ochii închiși, meditând.

O barcă goală a venit plutind și mi-a lovit barca. Ochii îmi erau închiși, așa că m-am gândit: cineva e aici cu barca, și a lovit-o pe a mea! A apărut furia. Am deschis ochii și, furios, tocmai voiam să-i spun ceva acelui om, când am realizat că barca alăturată era goală. Atunci, pe cine puteam să-mi vărs furia?! Barca era goală. Plutea, pur și simplu. Deci, nu era nimic de făcut! Nu era nicio posibilitate de a proiecta furia pe barca goală!

Furia era acolo, negăsind nicio cale de ieșire. Am închis ochii și am plutit, pur și simplu, înapoi cu furia, în interior. Am ajuns, în acea noapte tăcută, la cel mai adânc punct în interiorul meu, Și acea barcă goală a devenit Realizarea mea! (Realizarea Sinelui) Acea barcă goală a fost maestrul meu. Și acum, dacă cineva vine și mă insultă, râd și spun: barca asta e și ea goală! Închid ochii și merg în interior.”



Cand apare o stare, rămâi centrat! Mergi în interior! Ține minte că tu ești sursa – deci nu te duce spre celălalt, du-te spre sursă!

Când simți ură, nu te duce în exterior! Du-te spre locul din care vine ura. Nu te duce spre persoana către care e îndreptată ura ta, ci către centrul din care vine aceasta. Mergi către centru, du-te în interiorul tău! Folosește-ți ura, sau iubirea, sau furia, sau orice altceva ca pe o călătorie spre centrul ființei tale, o călătorie spre sursă. Mergi către sursă și rămâi centrat acolo! Încearcă! Aceasta este o tehnică foarte, foarte științifică, psihologică.

Cineva te-a insultat – furia izbucnește brusc, ești nervos. Furia curge spre persoana care te-a insultat. Acum vei proiecta toată această furie asupra lui. El nu a făcut nimic. Dacă te-a insultat, ce a făcut? El doar te-a înțepat, i-a ajutat furiei tale să iasă la suprafață – dar furia este a ta. Dacă se duce la Buddha și îl insultă, el nu va capabil să creeze niciun fel de furie în el. Sau dacă se duce la Isus, Isus îi va oferi și celălalt obraz. Sau dacă se duce la Bodhidharma, acesta va izbucni în hohote de râs. Deci, depinde.

Nu celălalt este sursa – sursa e întotdeauna în interiorul tău. Celălalt lovește sursa, dar dacă nu este deloc furie în tine, nu poate ieși afară. Dacă lovești un buddha, numai compasiunea va ieși la iveală, pentru că numai compasiune este acolo. Furia nu va ieși afară, pentru că nu este acolo. Dacă arunci o găleată într-un izvor secat, nu iese nimic. Într-un izvor plin de apă, arunci o găleată și apa iese la suprafață, dar apa este din izvor. Găleata doar te ajută să o aduci la suprafață.

Deci cineva care te insultă doar aruncă o găleată în tine și apoi găleata va ieși afară, plină de furie, ură, sau foc, care se găseau în interiorul tău.

Tu ești sursa, ține minte! Tu ești sursa a tot ceea ce continui să proiectezi asupra celorlalți. Și, de fiecare dată când este o stare împotriva cuiva, mergi imediat în interior, du-te către sursa din care acea ură, sau furie provine. Rămâi centrat acolo! Nu te duce spre obiect, sau persoană! Cineva ți-a oferit șansa de a fi conștient de propria ta furie – mulțumește-i imediat și uită de el! Închide ochii, mergi în interior și privește la sursa din care vine acea furie. De unde? Du-te în interior, mergi în interior! Vei descoperi sursa acolo, pentru că furia vine din sursa ta!

Noi ne simțim foarte frustrați, dacă nu e nimeni acolo pe care să proiectăm. Atunci continuăm să proiectăm chiar și asupra obiectelor neînsuflețite! Am văzut persoane furioase pe pantofii lor, aruncându-i cu furie. Am văzut persoane furioase, împingând ușa cu furie, aruncându-și furia pe ușă, abuzând de ușă, folosind cuvinte murdare împotriva ei. Ce fac ei? Ura, sau orice altceva, vine din sursa ta!

Și e foarte ușor să te duci către sursă în momentul în care ești furios, pentru că atunci ești fierbinte. E ușor să mergi în interior atunci. Firul este încins și poți să-l urmezi, poți să mergi spre interior, odată cu acea fierbințeală. Și, când atingi punctul răcoros din interior, vei realiza brusc cum o dimensiune diferită, o lume diferită se deschide în fața ta.

Folosește furia, folosește ura, folosește iubirea și mergi în interior!



Osho

                                                                                                    Preluat de la Editura FOR YOU  (cu titlul Barca goala)




FIE A NE REGASI IN IUBIRE!


Emailul nu este vizualizat corect ? Acceseaza varianta online       Gestioneaza inscriere newsletter       www.terapie-prin-iubire.ro

OSHO – Ce este ADEVARUL?

Compilatie realizata de Paraschiva din cartea „Osho – Inocenta, cunoastere si uimire”, Editura Litera, 2014

Cand a devenit iluminat, Buddha a ramas tacut timp de sapte zile, gandindu-se: ”La ce bun sa spui oamenilor lucrurile ce nu pot fi spuse? Si, chiar daca le spui, sunt gresit intelese. Mai mult,  chiar daca este cineva capabil sa-ti inteleaga cuvintele, tot va fi obligat sa gaseasca singur Adevarul”. 

Atunci cand treci printr-o experienta, nu poti pune in cuvinte ceea ce simti. Cum sa pui iubirea in cuvinte? Cum sa pui frumusetea in cuvinte? Cum poti pune un apus pe panza? Va fi o natura moarta, iar apusul, adevaratul apus, este dinamic, este in miscare, se schimba clipa de clipa. Asa ca, atunci cand incerci sa-ti exprimi experienta, nouazeci la suta din ea se pierde. Iar cand cineva o asculta, si cele zece la suta procente ramase sunt distorsionate. Chiar daca numai un procent ajunge la cealalta persoana, este mai mult decat poti cere. Mintea incearca permanent sa ingaduie doar ceea ce i se potriveste. Nu ingaduie ce-i este potrivnic. Nu aude deloc, iar ceea ce aude nu este decat reflexia propriului sau trecut. Mintea voastra coloreaza totul in orice clipa.

Adevarul nu poate fi spus.Odata spus nu mai este adevar. Ce poti sa spui despre adevar? Da,poate fi trait, poate fi experimentat, dar nu poate fi definit.

Poti iubi, poti trai, poti fi, dar definitiile nu-s posibile. Daca-ti doresti definitii, trebuie sa mergi la universitate. Profesorii definesc ce-i adevarul si fiecare profesor de filosofie il defineste in felul sau, si exista milioane de definitii si toate sunt false. Nicio definitie nu poate fi adevarata vreodata.

Ce-i adevarul? Nu exista nicio cale de a-l defini. Nu-ti predau filosofie, dar iti impartasesc adevarul meu. Nu cere definitii! Daca ai curaj, plonjeaza in experienta pe care o ai la dispozitie acum: plonjeaza in meditatie si vei afla. Si, chiar si atunci cand vei sti, nu ii vei putea da o definitie. Dumnezeu este un alt nume al Adevarului – numele celui care iubeste. Dumnezeu este numele dat Totalitatii de un indragostit, de un devotat. „Adevar” este numele dat Intregului (lui Dumnezeu) de cel care mediteaza. Ambele sageti indica acelasi fenomen, dar cel care iubeste nu poate gandi in termeni abstracti. „Adevar” este foarte abstract: nu poti sa strangi la piept adevarul, nu? Nu poti saruta adevarul. Nu poti da mana cu adevarul. Nu poti saluta adevarul. „Adevar” este impersonal, este cuvantul dat de meditator care nu doreste sa ii atribuie nicio personalitate. Dumnezeu este numele dat din dragoste, dintr-o relatie personala cu Existenta. Este aceeasi totalitate, dar indragostitul o face mai personala. Atunci Adevarul devine Dumnezeu. Sa ai o relatie cu Adevarul sau cu Dumnezeu inseamna sa fii spiritual. Tine minte: sa fii intr-o relatie, nu sa vorbesti despre spiritualitate, nu sa urmezi un anumit crez, o dogma, o biserica, ci sa fii intr-o relatie directa, imediata cu Existenta este spiritualitate! Sa fii acordat cu Intregul, sa simti armonia si bucuria, si pura sarbatoare de a fi aici, asta-i spiritualitatea! Nu are nimic de-a face cu mersul la biserica sau la templu, nu are nimic de-a face cu recitarea Coranului sau a Bibliei, nu are de-a face cu niciun fel de ritual divinatoriu, are de-a face cu comuniunea: comuniunea cu arborii, comuniunea cu stelele, comuniunea cu raurile, comuniunea cu Tot Ceea Ce Este. Este comuniunea cu aceasta exprimare multidimensionala a lui Dumnezeu, este dialogul cu Intregul. Spiritualitatea nu este o calatorie a mintii, este un dialog de la inima la inima, de la fiinta la fiinta.

Daca intr-o buna zi meditezi si ochii tai se deschid brusc, se deschid realitatii, un copac nu mai este doar un copac, verdele lui este verde divin, iar seva ce curge prin el nu mai este un fenomen fizic, ci un ceva spiritual. Daca intr-o buna zi vei vedea fiinta copacului, zeul copacului, faptul ca pomul este doar o manifestare a Divinului, atunci ai vazut Adevarul.Adevarul are nevoie de o privire meditativa. Daca nu ai ochi meditativi, atunci intreaga viata este doar o colectie de fapte moarte, nelegate unul de celalalt, accidentale, lipsite de sens, o harababura, un fenomen intamplator. Daca vezi Adevarul, totul se asaza in linie, totul incepe sa aiba sens. Adu-ti aminte mereu, sensul este umbra Adevarului!

Aceasta e intelegerea mea: daca nu te poti bucura de ceea ce este lipsit de sens, nu vei deveni niciodata religios. Dumnezeu, pentru mine, este frumusetea lipsita de sens care te inconjoara, cantecul lipsit de sens care se aude pretutindeni, murmurul lipsit de sens al paraului, soapta lipsita de sens a vantului, tacerea lipsita de sens a stelelor. Teribil de frumoase, dar lipsite de sens! De ce spun lipsite de sens, pentru ca sunt incognoscibile!

Ramaneti mereu in pozitie de veghe, martori ai trupului, ai mintii, martori ai interiorului si ai exteriorului pentru a putea transcende atat interiorul, cat si exteriorul si a afla ca nu sunteti nici una, nici alta! Sunteti dincolo de amandoua! Acest dincolo este Dumnezeu. Dumnezeu nu este nici obiect, nici subiect. Dumnezeu nu este nici exteriorul, nici interiorul. Dumnezeu este ambele si nici unul.

Existenta isi destainuie secretele, iar atunci cand mintea este complet relaxata, in starea de non-minte, atunci ferestrele se deschid. Mintea este obstacolul! Si, odata ce mintea nu mai este, incepi sa vezi ceea ce a fost mereu in fata ta, dar ochii tai erau acoperiti cu un strat dens de ganduri, nu erai in stare sa vezi. In aceasta inocenta, miraculosul este al tau. Esti parte din el, intotdeauna ai fost parte din el.

Incognoscibilul nu este ceva separat de tine, este bataia inimii tale. Bataia inimii tale este sincrona cu intregul univers. Fara meditatie nu poti cunoaste natura ta transcedentala. Meditatia, doar meditatia poate aduce revolutia launtrica. Meditatie inseamna sa iesi din minte, sa privesti mintea din afara. Cand te identifici cu mintea, nu poti fi foarte inteligent, pentru ca devii identificat cu un instrument, te limitezi la instrument si la posibilitatile sale. Iar tu esti fara limite, tu esti constiinta! Meditatia inseamna libertate, libertate si fata de Dumnezeu, pentru ca nici macar de Dumnezeu nu mai ai nevoie. Nu poti sa te rogi fara Dumnezeu pentru ca atunci cui te-ai mai ruga, catre cine ai inalta capul, cu cine ai mai vorbi, cu cine ai mai dialoga.

Rugaciunea are nevoie de un Dumnezeu, este o dependenta.  Fara Dumnezeu, omul care se roaga se va opri imediat din rugaciune. Pentru cel care mediteaza, poate ca Dumnezeu este acolo, poate ca nu este acolo, asta este irelevant.

Daca nu exista Dumnezeu – sau soseste stirea ca este mort sau asasinat, sau doar a murit de batranete – omul care se roaga se va opri imediat, va arunca cat colo rozariul si va spune: „S-a terminat, nu mai are niciun rost, cui sa ma rog!?” Rugaciunea este o dependenta. Chiar daca Dumnezeu moare, nu il va deranja pe cel care mediteaza. Nu conteaza daca Dumnezeu este viu sau nu. Omul care mediteaza, mediteaza singur, celalalt nu este acolo, nu este un dialog. Daca ma intrebi pe mine: „dumneavoastra meditati?”, o sa-ti raspund: „Nu, nici macar nu meditez, doar sunt!” Eu doar sunt si asta este cea mai grozava rugaciune, aceasta este cea mai grozava meditatie. Rugaciunea are nevoie de celalalt, meditatia are nevoie de actiune –, dar sa fii nu necesita nimic. Si cand esti pe aceeasi lungime de unda cu ceea ce nu are nevoie de nimic, atunci, pentru prima data, esti pe aceeasi lungime de unda cu Existenta, atunci pentru prima data esti impamantat.

Emerson spunea undeva, in jurnalul lui, ca: „In fata casei mele infloreste o tufa de trandafiri. Trandafirului nu ii pasa cine este el. Florile de trandafir nu se compara cu altele din trecut si nu se gandesc la florile din viitor. Tocmai in acest moment sunt impreuna cu Dumnezeu. In aceasta zi sunt impreuna cu Dumnezeu!”

In fiinta ta, tu esti Dumnezeu. Tu existi! Nici macar nu spun cu Dumnezeu. In fiinta ta, in chiar aceasta clipa, tu esti Dumnezeu, esti divin! De asta Marcus Aurelius este mai bun decat Socrate atunci cand spune: „Fii tu insuti!”

Nu trebuie sa te preocupi de cunoastere, de cine esti. Doar fii constient! Ai nevoie doar de constienta. Esti deja in Dumnezeu, cum ai putea fi altfel? Oricine ai fi, doar devino vigilent si constient!Fii in prezent si vei fi surprins ca nu exista nicio urma de plictiseala. Incepe prin a te uita in jur cu inocenta unui copil. Fii din nou copil! Fii inocent din nou! Nu trai ca si cum ai sti!Mintea ta (egoul) poata sa-i spuna prostie, pentru ca isi pierde temelia. Egoul moare, iar egoul este obligat sa faca toate eforturile pentru a se salva, pentru a supravietui, si primul pas este de a condamna starea de ne-cunoastere ce creste in tine. Toti cei care mediteaza trec pe acolo si fiecare persoana care mediteaza descopera asta. Egoul nu vrea sa moara, vrea sa isi pastraze posesia asupra ta. Cunostintele imprumutate dau nastere doar la legaturi, nu la libertate, te impovareaza, nu iti dau aripi, nu te transforma in lumina, te fac mai greu, te fac mai dur, te fac tot mai masinal, pentru ca prin zidul gros de cunostinte nu poti zari misteriosul care te inconjoara. Si, din momentul in care nu zaresti misteriosul esti aproape mort.

Viata este in armonie cu misteriosul. Omul stiutor stie despre Dumnezeu, dar sa stii despreDumnezeu nu inseamna sa il cunosti pe Dumnezeu! Sa stii despre lumina nu inseamna sa cunosti lumina! Un orb poate sti totul despre lumina, dar tot orb va ramane. Nu va trai bucuria pe care o aduce lumina, pe care o aduce dimineata, nici bucuria pe care o aduce rasaritul soarelui. Nu va vedea culorile curcubeului, ale florilor, ale fluturilor. Va ramane cu totul in afara lumii luminii si a culorilor. Este orb! Stie totul despre, dar sa stii totul desprelumina nu te ajuta daca esti orb, iar daca ai ochi, nu-i nicio diferenta intre a sti sau nu ceva despre lumina.

Chiar si fara sa stii ceva despre lumina, o poti trai – si aceasta este adevarata cunoastere! Cunostintele nu sunt adevarata cunoastere, nu sunt intelepciune. Cunostintele vin prin informatii, intelepciunea vine din experienta! Nu condamna starea de inocenta care creste in tine, nu ai nevoie deloc de minte (egou) cand te indrepti catre Adevar. Omul intelept este inocent, dar nu este copilaros. Inocenta lui vine din maturitate, vine din experiente colosale. Un copil este lipsit de experienta, dar inteleptul a trait mii de experiente, bune si rele, si a trecut peste ele. A devenit din nou copil, dar copilaria lui, a doua copilarie, se bazeaza pe o fundatie solida ce nu ii poate fi luata. Inocenta unui copil este superba, dar, tine minte, nu este locul in care sa te opresti, este locul din care incepi.

Este frumos sa ai o inocenta ca a unui copil, dar este departe de inocenta autentica a maturitatii. Tine minte ca sunt doua feluri de inocenta: una este a copilului si una este a celui care mediteaza! Si cel care mediteaza devine un copil, dar pe un alt palier. La un asa nivel ca si cum copilul s-ar afla intr-o vale, iar omul iluminat, care  a redevenit copil, ar fi pe varful muntelui luminat de soare. Distanta este uriasa. Tine minte mereu ca este o lege fundamentala: cel de jos nu il poate intelege pe cel de sus, dar cel de sus il poate intelege oricand pe cel de jos.Multimile nu devin niciodata iluminate, doar oamenii care au curajul de a trai in solitudine si sunt capabili sa functioneze din non-minte, salasluind in inocenta lor launtrica, devin iluminati.

Cu cat mergi mai adanc in tine, cu atat mai pura va fi sursa constiintei peste care vei da. Cand ajungi in miezul fiintei tale, ai ajuns in centrul Universului. Atunci va inflori intelepciunea, vei deveni intelept. Este o re-nastere, o re-inviere!

Fiind inocent, centrat in tine, stiind ca viata este un mister si nu este nimic de cunoscut, ca insasi cunoasterea este imposibila prin natura ei, vei fi inconjurat de miraculos. Si este minunat sa fim inconjurati de miraculos, de incognoscibil!

Meditatia nu este nimic altceva decat o cale, o metoda de a te conecta la etern, de a te duce dincolo de timp, dincolo de ceea ce se naste si moare, de a te duce dincolo de toate limitele, in inimaginabil si necunoscut. Fii Aici si Acum si dintr-odata vei fi proaspat, cufundat in eternitate, inundat de ceva atemporal: spune-i Dumnezeu, spune-i Nirvana sau cum vrei! Incognoscibilul acesta poate fi experimentat, dar nu cunoscut! Nu poate fi redus la cunostinte! Poti dansa cu el, poti trai cu el, poti fi plin si sa debordezi de el, dar nu poti fi in stare sa il cunosti.

Nu sunt aici ca sa va ofer mai multa informatie, asta o puteti capata de oriunde. Exista mii de universitati, mii de biblioteci, va puteti informa de oriunde. Eu incerc aici sa va dezvat de orice ati invatat pana acum, sa va fac inocenti, ca sa incepeti sa functionati dintr-o stare de ne-cunoastere. Ca sa nu mai aveti raspunsuri, ca sa actionati spontan, nu pe baza trecutului si nici pe baza concluziilor la care ati ajuns deja. Ca sa nu mai aveti raspunsuri de-a gata pentru orice, ca sa fiti precum pruncii, oglindind realitatea. Si cand taceti, cunostintele nu mai fac galagie in voi, perceptia voastra este clara – nicio urma de praf pe oglinda – reflectati Ceea Ce Este. Si este o virtute orice actiune se iveste din aceasta reflexie!

Compilatie realizata de Paraschiva din cartea „Osho – Inocenta, cunoastere si uimire”, Editura Litera, 2014

.

Numai in relaxare iti poti gasi centrul fiintei

 

Citat din cartea OSHO – Splendoarea ascunsa, Editura MIX, 2013

 

Intrebare:

„Osho, am constatat ca adevaratele momente de bucurie si de pace din viata mea vin atunci cand am experienta martorului (observatorului). Mi se pare ca ajung mai usor atunci cand fac un efort in acest sens. Ai vorbit recent despre zadarnicia vointei, dar pentru mine e nevoie de efort sau de vointa, in vederea cresterii constientei. Vrei, te rog, sa comentezi?

 

Se poate crea o anumita constienta prin efort si prin vointa, dar nu va fi adevarata constienta. Ceea ce e creat de tine nu poate fi etern. Ceea ce e fortat de tine va disparea imediat, in momentul in care renunti la efort. Uiti… si nu ai cum sa-ti mentii vointa douazeci si patru de ore. Vointa are nevoie de o energie imensa; efortul va fi foarte istovitor. Dupa ce constienta creata de vointa dispare, vei cadea adanc in inconstienta, mai adanc decat erai inainte.

Vointa este un instrument pentru a crea lucruri false. Poti sa-ti creezi un ego prin puterea vointei, fiindca egoul este fals. Dar nu-ti poti crea fiinta, ea exista deja. Si la fel stau lucrurile cu constienta: constienta autentica nu e creata de tine, ci e descoperita de tine. Iar descoperirea nu are nevoie de efort din partea ta, fiindca tu esti problema, eforturile tale sunt obstacolele.  […]
Ceea ce e creat de catre vointa nu poate fi mai presus de tine, nu poate fi decat mai prejos de tine, caci e creatia ta si nu te poate depasi. Iar ceea ce creezi tu are o cauza: vointa ta, efortul tau! In momentul in care cauza este inlaturata, flacara constientei se va stinge. Vointa ta functioneaza ca un combustibil. Eu nu sustin o astfel de constienta! E falsa! Si pentru ca nu o cunosti pe cea autentica, nu poti face distinctia. Una e fabricata de tine, cu toate slabiciunile tale, cu toata inconstienta ta, iar cealalta vine de undeva mai presus de tine. Cealalta e divina si numai divinul te poate elibera. Numai divinul poate sa fie pacea ta eterna, tacerea, beatitudinea ta eterna.
Ce vrei sa spui prin „adevaratele momente de bucurie”? Bucuria ori e, ori nu e! Cu siguranta, le compari cu momentele tale de ipocrizie, cand incerci sa pari fericit, bucuros, si stii ca nu esti! Zambetul tau nu e decat un exercitiu al buzelor. In spatele lui nu se afla inima! […] Oamenii incearca in toate felurile sa-si ascunda nefericirea, durerea, suferinta. Oamenii arata una si gandesc alta! Au devenit atat de falsi, iar unei personalitati false nu i se poate intampla nimic valoros. As vrea sa retii: ori ai momente de bucurie, ori nu ai! Nu exista o a treia posibilitate, fiindca a treia posibilitate va fi falsa, neadevarata, nesincera! Iar odata ce te-ai obisnuit cu nesinceritatea inauntrul tau, intunericul tau va incepe sa devina si mai intunecat. In loc sa te indrepti spre lumina, te vei indrepta spre spatii mai intunecate ale fiintei tale. 
Spui: „am constatat ca adevaratele momente de bucurie si de pace din viata mea vin atunci cand am experienta martorului”. Nu ai ajuns niciodata sa fii martor, pentru ca a ajunge sa fii martor inseamna a trece dincolo de pace, a trece dincolo de bucurie, a trece dincolo de tot, in neant absolut si in tacere absoluta! Nu exista nicio experienta. A fi martor nu este o experienta! Starea de martor inseamna sa treci dincolo de toate experientele. Starea de martor e insasi fiinta ta! Experientele sunt altceva decat tine, experientele sunt precum norii de pe cer; norii nu sunt cerul! Tu nu esti experientele tale! Experientele tale sunt doar nori pe cerul fiintei tale! Cand toti norii au disparut si nu a mai ramas decat spatiul  gol, atunci vei sti ce inseamna starea de martor. La starea de martor, spui tu, „mi se pare ca ajung mai usor atunci cand fac un efort in acest sens. Ai vorbit recent despre zadarnicia vointei, dar pentru mine e nevoie de efort sau de vointa, in vederea cresterii constientei”. Intr-un fel ai dreptate, pentru ca tu nu cunosti adevarata constienta! Asa ca, prin efort, prin vointa, tu intri fortat intr-un fel de vigilenta. […] Iar genul acesta de constienta e foarte costisitor si foarte primejdios. E costisitor fiindca te poate amagi, facandu-te sa simti ca ai devenit constient, si e primejdios pentru ca te va duce departe de experienta autentica.
Incearca sa te relaxezi!
Nu face niciun efort, caci niciodata in istoria omenirii n-a ajuns nimeni la iluminare prin efort sau vointa! Cei care au devenit constienti au ajuns intotdeauna la constienta dupa ce au renuntat la toate eforturile si la orice urma de vointa. […]  Gautama Buddha s-a folosit de toata vointa lui ca sa devina constient, timp de sase ani a aplicat toate metodele posibile, si a ajuns la iluminare dupa ce a abandonat toate eforturile. Budistii din toata lumea spun si scriu peste tot ca el a ajuns la iluminare dupa sase ani de efort intens. Realitatea e tocmai invers! A ajuns la iluminare dupa ce a abandonat toate eforturile! […]
Numai in relaxare iti poti gasi centrul fiintei. Daca vei continua sa faci efort si sa alergi dupa un tel – acela de a ajunge la constienta – te vei indeparta tot mai mult de realitatea ta. Nu face absolut nimic! Macar cateva momente pe zi, doar fii! Inima va bate, respiratia isi va urma cursul: tu nu faci nimic, nici macar nu gandesti! Si in aceste momente, intreg cerul se deschide! E unul dintre cele mai mari miracole faptul ca ceea ce cautam si tot cautam, vieti la rand, e prezent, vesnic prezent, inlauntrul nostru! Dar din cauza eforturilor noastre si din cauza mintii noastre fixate pe atingerea obiectivului esuam iar si iar! Viata noastra e un haos. Si aceeasi viata ar putea fi o mare splendoare, dar noi nu-i dam voie! Facem mereu una, alta si tot ceea ce facem e un obstacol.

Aceasta e cea mai mare lectie pe care trebuie sa o invatam in viata: fenomenul suprem se produce numai atunci cand nu facem nimic, cand suntem doar o usa deschisa, iar razele soarelui intra dansand si adierea racoroasa trece prin noi. Deodata, intreaga existenta incepe sa ne ajute sa fim adevaratul nostru sine. Starea de martor reprezinta calitatea sinelui nostru adevarat! E o descoperire, nu ceva ce trebuie creat! […]
Nu crede in bucuria si in pacea pe care le simti! Si nu crede ca ele inseamna starea de martor. Nu inseamna! Iti voi da un criteriu: in starea de martor nu exista nimic de privit! Acesta este un criteriu simplu: cata vreme exista ceva de privit, starea de martor inca nu si-a facut aparitia. Atunci cand nu mai e nimic de privit si nu ramane decat o constienta pura, doar oglinda, fara sa mai reflecte nimic, te-ai descoperit! Sigur ca descoperirea aceasta va radia bucurie, dar tu n-o vei simti. Altii o vor simti! Pentru tine va fi exact ca respiratia, cat se poate de fireasca! Vei fi in extaz permanent, dar altii il vor simti. Vei radia o prezenta noua, o charisma noua, dar ceilalti vor simti toate acestea! Pentru tine va fi exact cum iti accepti corpul, iti accepti ochii, iti accepti parul, iti accepti mainile – nimic special.
In momentul in care bucuria nu mai este ceva special, in momentul in care pacea nu mai e ceva cu care sa te lauzi, in momentul in care extazul este ca respiratia – ai ajuns Acasa!”
 
==========================
.
.
.
.
.

.
.
.Va doresc un an nou plin de bucurii, de incredere in sine si puterea si curajul de a face schimbari in viata, de a curge cu Viata! Nu uitati: iubirea aduce vindecarea, iubirea aduce iertarea si echilibrul! Iubirea tine Universul laolalta!
Umpleti-va intai de iubire de sine si apoi revarsati-o in exterior, daruiti-o oamenilor, animalelor, Pamantului, Universului!
Pastrati starea de recunostinta, chiar daca sunt lucruri pe care vi le doriti, dar  va lipsesc. Uitati-va la tot ce aveti! Acolo unde ne punem atentia, acolo se duce energia si mareste, inmulteste gramada.
Deschideti larg usa iubirii si lasati-o sa se exprime. Aveti voie sa plangeti, sa tipati, sa cantati in ploaie…. Nu va mai limitati!
Nu uitati: sunteti marete fiinte divine venite pe Pamant sa se joace!
Permiteti-va sa fiti jucausi! Eliberati suferinta si frica! Aruncati-le la gunoi! Reprezinta trecutul, reprezinta energia veche de care nu mai avem nevoie s-o experimentam!
Cantati, dansati, veseliti-va! Fiind in bucurie, veti atrage Bucuria.
Fie ca anul viitor sa va scalde numai in bucurii!
LA MULTI ANI!
 

Paraschiva

.Sursa : www.terapie-prin-iubire.ro

Osho, vorbind de ziua lui…

Preaiubiții mei: vă iubesc. Iubirea este mesajul meu – lăsați să fie și mesajul vostru. Iubirea este culoarea și atmosfera mea. Pentru mine, iubirea este singura religie. Toate celelalte sunt doar prostii, toate celelalte sunt doar vise care agită mintea. Iubirea este singurul lucru palpabil din viață, toate celelalte sunt iluzii. Lăsați ca iubirea să crească în voi și Dumnezeu va crește de la sine. Dacă ratezi iubirea, Îl vei pierde pe Dumnezeu și toate celelalte.

Nu exista nici o cale spre Dumnezeu, fără iubire. Dumnezeu poate fi uitat – dacă iubirea este reamintită, Dumnezeu se va întâmpla ca o consecință. Se întâmplă ca o consecință. Este parfumul iubirii și nimic altceva. De fapt nu există Dumnezeu, ci doar dumnezeire. Nu există nici o persoană ”Dumnezeu”, nicăieri. Renunță la toate atitudinile copilărești, nu mai căuta un tată. Starea de divin există, Dumnezeu nu. Când spun că starea de divin există, mă refer la faptul că orice există, este plin de Dumnezeu. Verdele copacilor, și roșul și auriul – totul este divin.
Acest țipăt de cioară și o pasăre în zbor și chicotitul unui copil și un câine lătrând – totul este divin. Nimic altceva nu există.

În momentul în care întrebi: ”Unde este Dumnezeu?”, ai pus o întrebare greșită. Pentru că Dumnezeu nu poate fi semnalat nicăieri. El nu este într-o direcție anume. El nu este un lucru anume. El nu este o ființă anume. Dumnezeu este universalitatea. Întreabă unde nu este Dumnezeu, atunci ai pus întrebarea corectă.
Dar pentru acea întrebarea corectă va trebui să pregătești solul inimii tale. La asta mă refer când vorbesc de iubire – a pregăti solul inimii tale. Dacă ești plin de iubire, lumea este plină de Dumnezeu – ele merg în paralel, ele fac parte dintr-o singură simfonie.
Dumnezeu este ecoul universului. Când ești îndrăgostit, ecoul este acolo. Când nu ești îndrăgostit, cum poate exista un ecou?  Doar tu ești cel care este reflectat din nou și din nou în milioane de moduri, tu ești cel care este aruncat înapoi în tine însuți iar și iar. Dacă ești în iubire, Dumnezeu este. Dacă nu ești în iubire, atunci ce poți să mai spui despre Dumnezeu? – nici măcar tu nu ești.
Mă gândeam ce să vă ofer astăzi? Pentru că aceasta este ziua mea de naștere, m-am întrupat în acest corp în această zi. Aceasta este ziua în care am văzut pentru prima oară verdele copacilor și albastrul cerului. Aceasta a fost ziua în care, pentru prima oară, am deschis ochii și L-am văzut pe Dumnezeu peste tot. Bineînțeles, cuvântul ”Dumnezeu” nu exista la acel moment, dar ce am văzut era Dumnezeu. Mă gândeam ce să vă ofer astăzi? Apoi mi-am amintit o vorbă a lui Buddha: SABBA DANAM DHAMMA DANANA JNATI – darul adevărului e mai presus de toate darurile. Și adevărul meu este iubirea.

Cuvântul ”adevăr” mi se pare puțin prea sec și asemnea deșertului. Nu mă simt foarte acordat cu cuvântul ”adevăr” – pare prea logic, pare prea din cap. Îți dă sentimentul filozofiei, nu al religiei.
Îți dă senzația ca și cum ai tras o concluzie – că ai ajuns la o concluzie, că a existat un silogism (procedeu logic, n.tr.) în spatele lui, argumentare și logică și raționalizare. Nu, ”adevăr” nu este cuvântul meu, ”iubire” este cuvântul meu. Iubirea este a inimii. Adevărul este parțial, doar capul tău este implicat. În iubire ești implicat ca totalitate – corpul tău, mintea ta, sufletul tău, toate sunt implicate.

Iubirea te face o unitate – și nu o uniune, ține minte, ci o unitate. Pentru că într-o uniune cei care se unesc rămân separați. Într-o unitate ei se dizolvă, devin una, se topesc unul în altul. Și acela îl numesc momentul adevărului, când iubirea ți-a dat unitate. Mai întâi, iubirea ți-a dat unitate în miezul tău cel mai intim. Atunci nu mai ești un corp, nu mai ești o minte, nu mai ești un suflet. Ești pur și simplu unul – nenumit, nedefinit, neclasificat. Nu mai ești determinat, definit, nu mai ești comprehensibil.
Un mister, o bucurie, o surpriză, o jubilare, o mare celebrare.

Mai întâi, iubirea îți dă o unitate interioară. Și când unitatea interioară a avut loc, al doilea lucru se întâmplă de la sine – nu trebuie să faci nimic în legătură cu asta. Apoi începi să intri în unitate cu tot ceea ce te înconjoară. Apoi picătura dispare în ocean și oceanul dispare în picătură. Acel moment, acel moment de orgasm între tine și întreg, este momentul în care devii un Buddha. Acel moment este momentul în care starea de Buddha îți este împărtășită. Sau, mai bine spus, îți este dezvăluită – ai fost mereu asta, fără să fii conștient.

Cuvântul meu este iubire. Așa că spun: preaiubiții mei, vă iubesc, și aș vrea să umpleți întreaga lume cu iubire. Lăsați ca asta să fie religia voastră. Nu creștinismul, nu hinduismul, nu islamismul, nu jainismul, nu budismul, ci iubirea. Iubirea, fără nici un fel de adjectiv lângă ea. Nu iubirea creștină – pentru că, cum poate iubirea să fie creștină? E atât de stupid. Cum poate iubirea să fie hindusă? E ridicol. Iubirea este pur și simplu iubire. În iubire poți să fii un Christos. În iubire poți să fii un Buddha – dar nu există o iubire budistă și nu există o iubire creștină.
În iubire dispari, mintea ta dispare. În iubire ajungi la o relaxare totală. Aceasta este învățătura mea pentru voi, eu vă învăț iubirea. Și nu există nimic mai presus de iubire.
Apoi m-am gândit că ar trebui să vă ofer ceva frumos în această zi. Și mi-am amintit de ”Cântecul Meditației” al lui Hakuin. Este un cântec foarte mic, dar un mare dar. Hakuin este unul dintre cei mai mari maeștri Zen. El conține totul: toate Bibliile și toate Coranele și toate Vedele. Un mic cântec de câteva rânduri, dar este ca o sămânță – foarte mică, dar dacă îi permiți să penetreze inima ta, poate deveni un mare copac.

Poate deveni un copac Boddhi – va avea frunziș din belșug și multă umbră și mii de oameni vor putea să stea și să se odihnească sub el. Va avea ramuri mari și multe păsări pot veni să-și facă ciub în el.
Vedeți: eu am devenit un copac. Voi sunteți oamenii care au venit să-și facă ciuburile în copacul meu. Și voi puteți deveni astfel. Toți ar trebui să devină astfel – pentru că până nu devii asta, vei continua să îți ratezi împlinirea. Până când nu devii un mare copac care a ajuns să aibe coroana sa de ramuri, flori și fructe – care este împlinit – vei rămâne în nemulțumire. Neliniștea va continua să-ți roadă inima, nefericirea va zăbovi în jurul tău. Fericirea va fi doar un cuvânt, fără să însemne nimic. Dumnezeu nu va fi decât gibberish (cuvint fără sens, n.tr.)
Când ai împlinire, atunci există grație și atunci există Dumnezeu. În împlnirea ta ajungi să realizezi binecuvântarea existenței.

Acesta este un cântec al meditației. Hakuin l-a intitulat ”cântec” – da, este un cântec. Dacă meditația este fără cântec, e ca și moartă – nu pulsează, nu respiră. Este un cântec și un dans:  cântă-l și dansează-l. Nu te gândi la el – atunci vei rata mesajele și vei rata conținutul său. Vei  găsi acest cântec și înțelesul său numai atunci când cânți și dansezi. Când muzica vieții a pus stăpânire pe tine, te-a posedat.

Cântecul lui Hakuin este atât de mic și totuși atât de vast, este de necrezut. Cum poate un om condensa atât de mult adevăr și atât de multă iubire și atât de multă viziune în atât de puține cuvinte? Dar Hakuin a fost un om al cuvintelor puține, un om al tăcerii. Ani de zile el nu a vorbit deloc, și apoi spunea câte un cuvânt sau două.
Odată, împăratul Japoniei l-a invitat să rostească o predică în palatul său. Și regina și regele și primul ministru și miniștrii și oficialii și generalii, toți se adunaseră cu mare respect să asculte. Hakuin a venit, a stat acolo pentru un moment, s-a uitat în jur, și a părăsit sala. Regele era nedumerit. L-a întrebat pe primul ministru: ”Care e problema cu acest om? Noi venisem să ascultăm.”
Bătrânul prim ministru a spus: ”Aceasta este cea mai măreață predică pe care am auzit-o vreodată. El a spus-o! I-ai cerut să vină să te învețe despre tăcere. El te-a învățat asta! A stat acolo în tăcere, a FOST tăcere. Ce vrei mai mult? Ce altceva mai ceri? El a fost tăcere pură, stând acolo pentru acele câteva secunde. El a fost tăcere completă. A fost tăcere, vibrantă, pulsândă. Dar tu căutai să auzi niște cuvinte.”

Dar despre tăcere nimic nu se poate spune. Și tot ceea ce este spus despre tăcere va fi greșit. Cum aș putea să spun ceva despre tăcere? A spune ceva va însemna s-o falsifici. De aceea Lao Tzu spune că ”Nimic nu se poate spune despre Tao” – iar dacă se spune ceva, în chiar faptul de a spune, a devenit neadevărat. Tao este tăcut. Dar acea tăcere nu este tăcerea unui cimitir. Este tăcerea unei grădini în care copacii sunt vii, respiră, și totuși acolo este tăcere totală. Nu este o tăcere moartă, este o tăcere vie. De aceea el l-a numit ”Cântecul meditației”.
Buddha spune: abordarea mea față de realitate nu este aceea a credinței ci a vederii. Religia sa a fost calificată drept ‘IHI PASSIKA: Vino și vezi’. Nu ca ”Vino și crezi.” Buddha spune ”Vino și vezi: ‘IHI PASSIKA’. Este aici, prezentă – vino doar să vezi. El nu îți cere să crezi. Este singurul mare învățător din lume care a renunțat la credință – iar renunțând la credință el a transformat religia dintr-o poziție joasă, copilărească, în ceva foarte matur. Odată cu Buddha religia a devenit tânără.
Altfel, era copilărească. Era un fel de credință – credința este superstiție, credința vine din frică. Și credința este oarbă. Buddha a dat ochi religiei. El spune: Privește, și nu este nevoie să crezi.
Și când ai văzut atunci nu va mai fi o credință, vei ști.

În acest cântec al lui Hakuin vei vedea calea vederii – cum să-ți deschizi ochii. Pentru că adevărul este mereu acolo, a fost întotdeauna acolo. Nu înseamnă că adevărul trebuie să fie produs. Buddha spune: YATHA BHUTAM – Este! Este deja acolo, te înfruntă! Este în est, este în vest, este în nord, este în sud. Te înconjoară – este în afară și este înăuntru. Dar va trebui să îl vezi: IHI PASSIKA. Ochii tăi sunt închiși, ai uitat cum să-i deschizi. Meditația nu este altceva decât arta de a-ți deschide ochii. Arta de arunca praful care s-a adunat pe oglinda conștiinței tale. Este natural, praful se adună. Omul a călătorit și a călătorit timp de mii de vieți – praful se adună. Suntem cu toții călători, mult praf s-a adunat – atât de mult încât oglinda a dispărut complet. Nu mai este decât praf peste praf, straturi și straturi de praf, și nu poți vedea oglinda. Dar oglinda încă este acolo – ea nu poate fi pierdută, pentru că este însăși natura ta. Dacă poate fi pierdută atunci nu va fi natura ta. Nu înseamnă că ai o oglindă: tu EȘTI oglinda. Călătorul este oglinda – el nu o poate pierde, el poate doar uita de ea.  Cel mult, stare de uitare.

Tu nu ți-ai pierdut starea de Buddha. Starea de Buddha înseamnă oglinda curată de praf. Oglinda din nou proaspătă, din nou reflectând, funcționând din nou – asta înseamnă starea de Buddha. Starea de Buddha înseamnă o conștiință care a devenit trezită. Somnul nu mai este acolo iar visele nu mai există și dorințele au dispărut. Praful se adună, este natural. Dar tu te agăți de praf – dorința ta funcționează ca un lipici.

Și ce este dorința ta? Acest lucru trebuie înțeles. Dacă ți-ai înțeles dorința, ai înțeles totul. Pentru că în înțelegerea dorinței, dorința încetează. Iar când dorința încetează, brusc ai un sentiment cu totul nou al ființei tale; nu mai ești cel vechi. Ce este dorința?
Ce cauți tu? Ce vrei afli?

Fericire. Extaz. Bucurie. Asta cauți. Și ai căutat timp de milenii, și nu le-ai găsit încă. E timpul, e timpul POTRIVIT, să te gândești din nou, să meditezi din nou. Ai căutat cu atâta străduință, ai încercat din răsputeri – poate că ratezi doar pentru că încerci? Poate că încercarea este cea care te ține departe de fericire? Hai să ne gândim la asta, să contemplăm acest lucru.Acordă o pauză căutării tale, recapitulează.
Ai căutat timp de multe vieți. Nu îți amintești alte vieți, nu este nevoie – dar în această viață ai căutat, e suficient. Și nu ai găsit-o. Și nimeni nu a găsit-o vreodată căutând-o. Ceva este greșit în însăși faptul de a căuta. În căutare, natural că uiți de tine; începi să cauți peste tot, peste tot în altă parte. Te uiți spre nord și spre est și spre vest și spre sud, și pe cer și sub mari, și continui să cauți peste tot.
Și căutarea devine din ce în ce mai disperată, căci cu cât cauți mai mult și mai mult și nu găsești, mari neliniști apar – ”Voi reuși de data asta, sau voi rata din nou?” Tot mai multă și mai multă disperare, tot mai multă și mai multă nefericire, tot mai multă și mai multă nebunie. O iei razna. Și fericirea rămâne la fel de îndepărtată ca întotdeauna – de fapt, se îndepărtează tot mai mult de tine. Cu cât o cauți mai mult, cu atât e mai mică posibilitatea de a o găsi. Pentru că ea este în interiorul tău.
Fericirea este funcția conștiinței tale, atunci când aceasta este trează. Nefericirea este funcția conștiinței tale atunci când este adormită. Inconștiența este oglinda ta împovărată de mult praf și bagaj și trecut. Fericirea este când povara a fost aruncată și oglinda a fost găsită din nou. Și din nou oglinda ta poate reflecta copacii și soarele și nisipul și marea și stelele. Când ai devenit din nou inocent, când din nou ai devenit din nou inocent, când din nou ai ochii unui copil – în acea claritate ești fericit.

Sursa: Osho, This Very Body the Buddha- Ch.1 (rostit pe 11.12.1977)
Copyright© Osho International Foundation
Copyright, pentru versiunea în limba română: Osho Joy Meditation Center
Traducere și adaptare din limba engleză: Marius Lazăr
Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:
”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-vorbind-de-ziua-lui/”

Teama de a fi totali

CINEVA A ÎNTREBAT: ÎNCERCĂM SĂ FACEM UN EFORT, DAR EFORTUL PARE SĂ FIE CU JUMĂTATE DE INIMĂ, DECI CUM SĂ-L FACEM CU TOATĂ INIMA?
Este așa pentru că tu continui să te reţii. Dacă sari, dansezi, ţipi, nu intri total în asta din cauza unei temeri – acea teamă crează o divizare.
Te temi că dacă intri total în acel lucru, poate că nu vei mai putea să te întorci.
Acea teamă… Dacă îţi exprimi nebunia cu toată inima, teama este acolo: poate că nu vei mai putea să te întorci înapoi din acea nebunie. Poate că nebunia va pune stăpânire, poate te va poseda. Această teamă crează o divizare. Partea mai mare rămâne în control şi doar partea mai mică e lăsată să se mişte; acea mişcare devine falsă pentru că atunci e doar impusă. Partea mai mare este în control.
Pierzi controlul, și nu te teme. Teama este bariera, și divizarea apare prin teamă. Atunci continui să te protejezi, şi, în acelaşi timp, permiţând. Acestea sunt lucruri contradictorii, și din cauza acestei contradicţii efortul tău este irosit. Energia este împrăştiată pentru că te lupţi cu tine însuţi: o parte se exprimă, o parte controlează. Eşti contradictoriu. Te lupţi. În această luptă interioară, energia ta este irosită. Ori intri total, ori nu intri  Hotărăşte-te: „Dacă o voi face, atunci mă voi implica total. Altfel, n-o voi face.” Dar rămâi întreg.
Odată ce cunoști, atunci când te abandonezi total, beatitudinea acestui fapt, extazul său – chiar şi pentru un singur moment – acel abandon total îți va permite să ai o licărire a ceea ce este real.

Sursa: http://www.sxc.hu/

Acea licărire va deveni fundamentul și nu îți va mai fi teamă niciodată. Și odată ce ai intrat în iadul însuşi, chiar în adâncul nebuniei, şi te-ai întors înapoi, pentru prima oară ești în control. Niciodată înainte.. Odată ce ai mers chiar la rădăcinile fiinţei tale şi ai revenit înapoi, acum eşti în control; acum nu te mai temi.
Nu vei pierde altceva decât nebunia ta.
Omul nu are nimic de pierdut decât lanţurile sale, decât sclavia sa, decât contrângerile sale, decât nefericirea şi iadul său. Nu ai nimic de pierdut- nu-ţi fie teamă! Ce ai de pierdut? Un om gol care se teme să-şi piardă hainele? Ce ai de pierdut?
Mișcă-te cu toată inima.
Odată ce te mişti, atunci nu va fi nici o problemă. Odată ce ai experimentat, odată ce ai gustat libertatea, extazul care vine când eşti într-un abandon total, teama va dispare pentru totdeauna. Numai prin libertate poate dispare teama  și libertatea poate să vină numai la omul care este întreg… nedivizat, nedivizat în fragmente.
Sursa: Osho, The New Alchemy : To Turn You On, (Noua alchimie: să te pună pe jar)
Tu nu ai intrat în nimic în mod total.
Nu ai iubit total, nu ai observat total; nu ai făcut nimic în mod total…mereu parțial. De aceea viața ta e pur și simplu clipă de clipă epuizată. Simți ca și cum ai muri în fiecare moment; nici o frumusețe, nici o înflorire din ea, doar moarte. Din viață, doar moarte? Asta arată ce faci cu tine însuți.
Altfel, viața există în fiecare zi; în fiecare moment, o nouă înflorire; în fiecare zi o nouă achiziție; în fiecare zi o nouă culme și o nouă profunzime; în fiecare zi mai multă viață.
Dacă poți continua, moment de moment, să intri în mod total în viață, moartea însăși devine cea mai profundă experiență a vieții. Atunci nu există moarte.
Dar este dificil să intri total în ceva.
Cel puțin încearcă această meditație.
Dacă poți să intri în meditație în mod total, atunci poți intra și în altă dimensiune în mod total. Acela ești tu.
Sursa: Osho, That Art Thou,  (Tu ești acela)
Sursa web: http://www.activemeditation.com/ActiveMeditations/DynamicStage3/Totality.html)
Copyright© Fundaţia Internaţională Osho
Copyright, pentru versiunea în limba română: Osho Joy Meditation Center
Traducere și adaptare din limba engleză: Marius Lazăr
Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:
”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-teama-de-a-fi-totali/”

Traieste-ti viata cu pasiune!

Osho, care e mesajul tau?

Mesajul meu e foarte simplu: traieste viata cat mai periculos cu putinta! Traieste viata total, intens, cu pasiune, pentru ca in afara de viata nu mai exista alt Dumnezeu! [….] Dumnezeu nu e decat un cuvant, pe cand viata e o realitate. O simti in bataia inimii, iti pulseaza in sange, e pretutindeni – in flori, in rauri, in stele. Eu va spun: viata e singurul adevar care exista! Nu exista alt Dumnezeu in afara de viata, asa ca da-ti voie sa fii posedat de viata in toate formele ei, in toate culorile si dimensiunile ei – cu tot curcubeul, cu toate notele ei muzicale!

Daca reusesti lucrul acesta simplu….E simplu pentru ca e numai o chestiune de destindere. Nu impinge tu apele riului, lasa riul sa te duca la ocean! El deja se indreapta intr-acolo. Tu relaxeaza-te, nu fi tensionat si nu incerca sa fii spiritual!
Nu da nastere niciunei divizari intre materie si spirit! Existenta e una. Materia si spiritul nu sunt decat doua fete ale aceleiasi monede. Relaxeaza-te, odihneste-te si lasa-te purtat de riu! Fii un jucator, nu fi om de afaceri, si vei cunoaste mai mult din Dumnezeu, pentru ca jucatorul poate sa riste. Jucatorul nu e calculat, el poate pune la bataie tot ce are. Infrigurarea jucatorului, atunci cand pune totul la bataie si asteapta,… oare ce are sa se intample?…, in momentul acela se poate deschide o fereastra. Momentul acela poate deveni o transformare a structurii interioare.
Fii un bautor, imbata-te cu viata, cu vinul existentei! Nu ramane treaz. Omul care e treaz ramane mort. Bea vinul vietii! Are atata poezie si atata iubire, atata seva….Poti aduce primavara in orice moment. Da-i un telefon primaverii si lasa soarele si vantul, si ploaia sa intre in tine!
Din cauza acestui mesaj sunt credinciosii impotriva mea. Ei cred ca il neg pe Dumnezeu. Nu-l neg pe Dumnezeu! Pentru prima data il aduc pe Dumnezeu in perspectiva reala, il fac viu, il aduc mai aproape de voi, mai aproape decat insasi inima voastra, caci el este insasi fiinta voastra, nu e ceva separat, nu e ceva indepartat, nu se afla in cer, ci in aiciacum.
Incerc sa distrug insasi ideea de acolo si atunci. Viziunea mea e in intregime despre aici si acum, pentru ca nu exista alt spatiu decat cel de aici, si nu exista alt timp decat cel de acum! [….]
Trebuie sa fiti fluizi, trebuie sa fiti curgatori! Trebuie sa stiti cum sa fiti singuri si cum sa fiti impreuna cu altcineva! Trebuie sa fiti meditativi si iubitori, amandoua in acelasi timp! Abia atunci veti fi intregi. Iar pentru mine a fi intreg inseamna a fi sfant! […]
Spiritualitatea nu e ceva ce poate fi atins facand. E o stare de fiintare, nu de facere. Ea reprezinta nucleul tau cel mai launtric, e ceea ce simti atunci cand orice facere inceteaza. Odata ce ai simtit-o, ea ramane mereu ca un curent subteran, chiar si atunci cand faci o mie de alte lucruri. Atunci, oriunde ai fi, orice ai face, e acolo: o prezenta care te inconjoara, o lumina care rasare din nucleul tau cel mai launtric, radiind de jur-imprejurul tau pace, iubire, bucurie, o mireasma.
 

Sursa: cartea OSHO – Indreptar spiritual, publicata de Editura MIX – 2013

Osho. despre tehnologie, mediu si optiunile disponibile…

IUBITE OSHO,

PRIN FOLOSIREA TEHNOLOGIEI MODERNE, SIMT CĂ RĂNIM ACEST PĂMÂNT VIBRANT, MINUNAT, CU GUNOIUL MORT AL PLASTICULUI, RADIACTIVITĂȚII, AERULUI POLUAT ȘI AȘA MAI DEPARTE.

TE ROG SĂ COMENTEZI.

Dhyan Tara, este una dintre cele mai complicate întrebări…Este adevărat că ”prin folosirea tehnologiei moderne, noi rănim acest pământ vibrant, minunat cu gunoiul mort al plasticului, radioactivității, aerului poluat și așa mai departe.”
Această întrebare are două răspunsuri posibile. Unul este cel al lui Mahatma Gandhi: ”Întoarceți-vă înapoi…la punctul în care toată tehnologia modernă este abandonată” – care la modul superficial pare în regulă. Dacă tehnologia modernă creează o criză ecologică pe pământ, tulburând echilibrul naturii, atunci este o soluție foarte simplistă să renunți la tehnologia modernă și să te întorci înapoi.
Dar trebuie să înțelegi că în vremea lui Gautama Buddha, în urmă cu doar 25 de secole, această țară avea doar 20 de milioane de oameni. Pământul era suficient pentru a-i susține. Astăzi, numai această țară are 900 de milioane de oameni. Dacă vrei să te întorci la vremurile lui Gautama Buddha, va trebui să ucizi sau să permiți să moară o parte atât de mare din populație. Iar când numai 20 de milioane de oameni sunt salvați, iar restul de 900 de milioane stau morți peste tot în jur – crezi că acei 20 de milioane vor putea să trăiască?
Și populația continuă să crească…Până la sfârșitul acestui secol (XX, n.tr.), populația Indiei va fi crescut probabil cu încă jumătate. Asta înseamnă că va fi un miliard,1300 milioane de oameni – de la aproape 900 la 1300 de milioane de oameni.
De asta nu am fost de acord cu Mahatma Gandhi sub nici un aspect. El vorbește de nonviolență – dar asta nu este nonviolență; nimic nu poate fi mai violent decât un pas ca acesta. Nici un război nu a distrus atât de mulți oameni câți vor fi distruși fără nici un război. Și este imposibil să trăiești cu grămezi de trupuri moarte adunate peste tot în jurul tău. Nu va fi nimeni care să-i ducă la înmormântare sau la cimitir. Atâția oameni care să moară într-un asemenea ritm, îi va omorî și pe cei douăzeci de milioane rămași; corpurile lor în descompunere vor crea mii de boli, de infecții.

Sursa foto: http://www.sxc.hu/

Mahatma Gandhi obișnuia să creadă că ar trebui să oprim tehnologia la punctul în care s-a inventat roata. Roata a fost inventată undeva acum 10 000 de ani sau chiar mai mult. Oamenii erau atât de puțini iar pământul era atât de mare…pământul oferea atât de mult încât acei oameni nici măcar nu puteau să absoarbă totul; cea mai mare parte era irosită.
Aceasta este deci una din soluții, care i-a venit lui Mahathma Gandhi de la Leo Tolstoy – și el era împotriva tehnologiei moderne. Dar eu nu o pot susține, pentru că asta înseamnă să nu fie trenuri, spitale, săli de operații, medicină, oficii poștale, telegrafuri, telegrame, telexuri, electricitate; și toate acestea au devenit parte din viața voastră. Nu poți să te gândești la tine fără electricitate!
A existat o pană de electricitate în America. Timp de trei zile, oamenii au fost atât de speriați, pentru că lifturile nu funcționau și a merge pe scări într-un zgârie nori – poate cu 100 de etaje, 120 de etaje – doar să urci și să cobori era de ajuns ca să termine pe oricine. Oamenii au devenit conștienți pentru prima oară, în acele trei zile în New York, că acum nu există nici o posibilitate de a renunța la tehnologie.
Eu am altă alternativă. Nu este vina tehnologiei moderne; vina este că nu am fost foarte clari în ce privește ceea ce vrem și ceea ce nu vrem de la tehnologia modernă. Omul de știință a descoperit aproape într-un mod orbesc, și orice descoperă el, noi începem să folosim -  fără să ne gândim la efectele ulterioare.
A ne întoarce înapoi este imposibil și stupid, singura cale este înainte. Avem nevoie de o tehnologie mai bună – mai bună decât tehnologia modernă, care poate evita gunoiul din plastic și tulburarea ecologică. Omul de știință trebuie să fie foarte atent ca orice face să devină o parte intrinsecă din întregul organic; tehnologia nu ar trebui să meargă împotriva întregului. Și este posibil, pentru că tehnologia nu te duce undeva în particular; tu ești cel care continuă să descopere lucruri într-un mod orbesc.
Acum că este limpede că orice am descoperit până acum, mare parte este o tulburare a armoniei – că va distruge în cele din urmă viața pe pământ – oamenii de știință încă continuă să strângă arme nucleare. Ei nu au curaj să le spună politicienilor: ”E de ajuns. Nu suntem sclavi. Nu putem să crea nimic care să distrugă viața.”
Toți oamenii de știință din lume trebuie să ajungă la un consens: trebuie să facă o academie mondială a științelor, care să decidă ce ar trebui să se descopere și ce nu ar trebui să se descopere. Dacă ceva greșit este descoperit, ar trebui re-acoperit imediat.
Avem nevoie de o tehnologie superioară, de o tehnologie mai luminată. Aici, mă despart de Mahatma Gandhi, care merge înapoi – unde nu este nimic altceva decât moarte. Eu merg înainte. Tehnologia este în mâinile noastre; noi nu suntem în mâinile tehnologiei. Putem renunța la toate acele părți care sunt periculoase, otrăvitoare, și putem descoperi substitute care îmbunătățesc ecologia, care îmbunătățesc viața omului, care îmbunătățesc bogăția sa interioară și exterioară și aduc un echilibru în lume.
Dar nu văd pe nimeni în întreaga lumea predicând pentru o tehnologie mai sofisticată, mai luminată. Uneori mă întreb: milioane de oameni, mii de savanți remarcabili – sunt oare cu toții orbi? Nu pot vedea că ceea ce fac le taie propriile rădăcini?
Iar dacă tehnologia e în stare să facă miracole – a reușit pe calea distructivității, poate reuși să facă miracole și pe calea creativității. Tot ceea ce s-a descoperit, dacă este o tulburare pentru natură, ar trebui abandonat.  Dar nu văd ca electricitatea să fie un pericol pentru natură; nu văd ca liniile de cale ferată sau avioanele să tulbure ecologia; nu văd că inocentele telegrame, oficii poștale ar trebui distruse. Asta ar însemna să te duci în cealaltă extremă.
Așa funcționează mintea umană: funcționează ca pendulul unui ceas, de la un capăt la altul. Nu se oprește niciodată la mijloc. Vreau ca conștiința umană să se oprească exact la mijloc, pentru a putea vedea ambele părți. Cu siguranță, distructivitatea nu poate fi susținută; și energia care se duce în a crea lucruri distructive trebuie convertită în creativitate.
Dar nu Mahatma Gandhi este calea. Ideologia sa se va dovedi mai periculoasă decât s-a dovedit tehnologia modernă. Tehnologia modernă va avea nevoie poate de câteva sute de ani pentru a distruge totul.
Dacă îl urmăm pe Mahatma Gandhi, într-o zi, tot ceea ce am realizat în mii de ani va fi distrus.
Nu veți mai putea avea apă rece și caldă în băile voastre- asta depinde de tehnologia modernă.
Este adevărat că a poluat aerul, dar asta e vina noastră, nu e vina tehnologiei moderne. Dacă am fi insistat ca petrolul să fie rafinat până la punctul în care să nu polueze aerul, și să existe dispozitive pe fiecare mașină care să purifice aerul de degradarea produsă de petrol, astfel încât echilibrul să rămână același…dar a fost într-un fel natural. Știi ceva numai după ce s-a întâmplat.
Nimeni nu era conștient că a merge pe lună va crea găuri periculoase în scutul de apărare din jurul pământului. Există un strat subtil, invizibil de ozon, la 30 de km deasupra pământului, peste tot în jurul lui. Acest strat de ozon a protejat Pământul. Nu permite tuturor razelor soarelui să intre; permite doar razelor care sunt de ajutor vieții, copacilor, ființelor umane – iar razele distructive sunt respinse. Dar nimeni nu a fost conștient de asta, așa că nimeni nu poate fi învinovățit pentru asta.
Când primele noastre rachete au mers dincolo de atmosfera densă de 30 de km, ele au creat găuri în stratul de ozon; iar din acele găuri, straturile protective au dispărut. Acum toate razele soarele pot intra prin acele gărui, și ele au adus multe boli care nu au fost cunoscute până acum.
Dar acum putem face aranjamente dacă vrem să mergem pe lună. În primul rând, este ceva nebunesc; doar oamenii care sunt nebuni

Photo Credit: (NASA/Bill Ingalls)

într-un fel, vor să se ducă pe lună. Pentru ce? – acolo nu există nici apă, nici verdeață sau aer de respirat. Care este rostul în asta? Experții militari sunt poate singurii care sunt adânc interesați în a pune stăpânire pe lună – pentru că atunci luna poate fi făcută bază pentru a trimite arme nucleare către Uniunea Sovietică, dacă America pune mâna pe ea, sau dacă Uniunea Sovietică pune mâna pe lună, devine teritoriul lor.
Dar chiar dacă vreți să mergeți pe lună, ar trebui să fiți atenți să nu creați aceste găuri; iar dacă le creați, ar trebui să faceți imediat aranjamente să fie acoperite din nou, pentru ca razele distructive ale soarelui să nu ajungă la Pământ.
Un lucru trebui ținut minte, Tara: omul poate merge doar înainte; nu există nici o cale de întoarcere. Și nici nu are sens, dealtfel. E doar imaginația oamenilor că în trecut, atunci când nu exista tehnologie, totul era frumos și bun. Asta e absolut greșit. Îți voi da câteva exemple.
Hindușii se laudă foarte tare că în vremurile de aur de demult, oamenii erau atât de bogați încât lacătele nu erau niciodată folosite la uși. Da, este menționat în scripturi că lacătele nu erau folosite. Dar nu spune că oamenii erau atât de bogați încât nu exista nici un furt – astfel că lacătele nu erau folosite. Concluzia mea este exact opusă: lacătele nu fuseseră inventate încă, deci cum ar fi putut să le folosească? În al doilea rând, oamenii erau foarte săraci; nu exista nimic care să fie pus sub lacăt.
Iar dacă cineva spune că oamenii erau bogați și că nu existau lacăte și nu existau furturi, atunci ar trebui să se uite din nou în toate scripturile trecutului. Gautama Buddha, în fiecare zi, timp de patruzeci și doi de ani în continuu, a predicat că furatul este ceva rău. Mă întreb pe cine învăța el? Dacă nu avea loc nici un furt – chiar și lacătele nu erau necesare – atunci el trebuie să fi fost nebun, vorbind unor oameni care nu au furat niciodată și care nu urmau să fure, așa erau de bogați. Atunci de ce a continat, în fiecare zi?
Și nu a fost doar Gautama Buddha; Mahavira a continuat să facă același lucru, și alte scripturi și alți maeștri din trecut au insistat cu toții că a fura este un păcat. Aceasta este o dovadă suficientă că erau hoți peste tot.  Așa că singura cale posibilă de a explica de ce lacătele nu erau folosite este a mea: pentru că lacătele nu fuseseră încă inventate.
Lacătele sunt și ele parte din tehnologie. Dacă mergi la o societate de aborigeni care trăiesc în pădure, ei nu folosesc lacăte, pentru că nu pot crea lacăte și nu sunt suficienți de bogați nici măcar pentru a cumpăra lacăte din orașe. Și pentru ce? – pentru că ei nu au nimic în casele lor. Dacă pot obține o masă pe zi, aceasta este o mare binecuvântare de la Dumnezeu. Cei mai mulți dintre ei nu obțin nici măcar o masă pe zi.
Tehnologia nu ar trebui privită doar la modul negativ. În India, chiar înainte de acest secol, nouă copii din zece mureau. Astăzi, situația s-a inversat: doar un singur copil din zece moare, datorită progresului medicinii. Hainele pe care le îmbrăcați…în curând va fi imposibil să oferi haine de bumbac pentru toată lumea – și nici nu este nevoie: haine mai bune pot fi produse cu ajutorul tehnologiei. Doar ca simbol al filozofiei mele, eu nu folosesc niciodată ceva din bumbac. Hainele mele sunt producții pure ale tehnologiei – sută la sută polyester.

Tehnologia poate crea haine mai bune, case mai luminoase și mai frumoase; nu e nevoie să folosiți material greu, costisitor. Tehnologia e sortită să creeze mâncare mai bună, mai echilibrată, dându-vă toate vitaminele care sunt necesare și oferindu-vă și un gust mai bun – acum plantele nu sunt atât de științifice. Orice aromă poate fi dată hranei tale. Nu e nevoie ca oamenii să mănânce carne doar pentru gust, pentru că orice hrană poate fi impregnată cu aroma de carne.

Tehnologia are și o parte mai bună; dar dacă renunțați la toată tehnologia modernă, veți în cădea în epocile întunecate, va fi cea mai mare violență de pe pământ, predicată de un om care a crezut că violența sa este nonviolentă.

Dar ceva trebuie făcut. Până acum, tehnologia doar a bâjbâit. Acum îi putem da o direcție; și putem renunța la toate acele lucruri care sunt distructive pentru ecologie, armonie, natură, viață.

Eu sunt pentru tehnologie – dar o tehnologie mai bună, o tehnologie mai umană.

Source: Osho, The rebellious spirit, chapter 8, q1

Copyright© Fundaţia Internaţională Osho

Copyright, pentru versiunea în limba română: Osho Joy Meditation Center

Traducere și adaptare din limba engleză: Marius Lazăr

 

Sursa : http://oshojoy.ro/osho-despre-tehnologie-mediu-si-optiunile-disponibile/

A CĂDEA ÎN IUBIRE (TO FALL IN LOVE)

Să „cazi în iubire” e atât de ușor... E ca și cum ai cădea într-o groapă. Să ieși din ea e mult mai greu. Dar va trebui să și ieșiți, căci atunci când iubirea dispare, groapa devine un iad. Din vechea poveste de iubire nu mai rămân decât certurile, cicăleala și tot felul de răutăți venite din ambele părți. Nimeni nu vrea să-și rănească partenerul, dar pentru că se simte el însuși rănit, își rănește la rândul lui partenerul, proiectându-și nefericirea asupra lui.

Cel mai bun moment pentru a mă întreba ce aveți de făcut nu este cel în care vă aflați deja în iad, ci cel în care simțiți că vreți să vă îndrăgostiți, când nu ați căzut încă în groapă. V-aș putea învăța atunci să practicați o cu totul altă poveste, numită „ridicarea în iubire”. În acest caz, nu vor mai exista probleme. Să te înalți pe aripile iubirii este cât se poate de ușor, iar ieșirea dintr-o asemenea relație devine infinit mai ușoară, căci te ajută forța gravitației. Să cazi e ușor; de aceea, aveți grijă ca acesta să fie pasul doi. Pasul unu trebuie să fie urcușul.

Ați făcut deja pasul cel simplu? Va urma cel greu. Veți fi nevoit să suportați lacrimi și conflictele, dar nimic nu va mai putea aduce înapoi iubirea de la început. Trebuie să înțelegeți un lucru: iubirea aceea de care vorbiți nu poate fi controlată. Ați căzut în ea. Nu v-ați putut împotrivi la vremea respectivă acestui sentiment. Pur și simplu s-a întâmplat. Dar iubirea e ca o briză ușoară – vine și pleacă. Acesta nu este un lucru rău, căci dacă ar rămâne pe loc, ar lâncezi.

Ar trebui să faceți amândoi un efort să înțelegeți că, dacă iubirea a dispărut, n-aveți niciun motiv să vă urâți reciproc, căci niciunul dintre voi nu e vinovat de distrugerea ei. Niciunul dintre voi doi nu a creat iubirea. Ea a venit și a plecat, la fel ca o briză, iar voi v-ați bucurat de acele momente. Fiți recunoscători și ajutați-vă reciproc să ieșiți din groapă. Când te afli într-o groapă, trebuie să ieși din ea. Bărbatul ar trebui să-și dovedească buna creștere, oferindu-și umerii pentru a ajuta femeia să iasă prima. La sfârșit, se va descurca el cumva, căci e mai puternic.

Din păcate, nimeni nu mă întreabă niciodată nimic înainte de a se îndrăgosti. Ciudat! Timp de 35 de ani am așteptat ca cineva să mă întrebe cum trebuie să se îndrăgostească. Dar nimeni n-a făcut-o. Dacă ar fi făcut-o, i-aș fi spus: „Nu cădea niciodată în iubire; ridică-te în iubire”. Ridicarea pe aripile iubirii înseamnă să înveți, să te transformi, să te maturizezi. În ultimă instanță, iubirea vă ajută să creșteți, să evoluați, iar două persoane evoluate nu se ceartă niciodată. Ele încearcă să se înțeleagă una pe cealaltă și să-și rezolve problemele.

Cine se înalță în iubire nu mai cade cu ușurință, căci înălțarea presupune un efort personal, iar iubirea născută din acest efort poate fi controlată. În schimb, căderea în iubire nu presupune niciun efort. Înălțarea în iubire este un proces spiritual. Căderea în iubire este un proces biologic. Când cazi în iubire, ceva se rupe în tine. De aceea, cu cât această iubire dispare mai repede, cu atât mai bine. În caz contrar, riști să fii prins în o mie și una de capcane. Din cauza lor este atât de dificil să te desparți mai târziu de partenerul de cuplu.

Atunci când cazi în iubire, nu-ți mai pui întrebări. Când te îndrăgostești, ți se pare că nu există probleme, dar când încerci să te desparți, toate experiențele prin care ai trecut în timpul lunilor și anilor în care ați stat împreună – și care la vremea respectivă au fost un dar din partea naturii – devin piedici. V-ați făcut tot felul de promisiuni... Nu se pune problema să fi mințit sau să fi încercat în mod conștient să vă înșelați reciproc. În momentele de iubire, aceste promisiuni vin direct din inimă, dar când dispar – și este obligatoriu să dispară, căci povestea voastră de iubire a fost o cădere, și nimeni nu poate rămâne în această stare o veșnicie – trebuie să vă ridicați din nou. Atunci când ideea despărțirii se apropie, toate aceste promisiuni devin obstacole.

OSHO, Conștientizarea - cheia pentru a trăi în armonie, Ed. Pro editură și tipografie, 2006

Darul de a fi viu

Niciodată n-ai fost acceptat de părinţii tăi, de profesori, de vecini, de societate, aşa cum eşti. Toată lumea a încercat să-ţi aducă îmbunătăţiri, să te facă mai bun. Toată lumea ţi-a scos în evidenţă defectele, greşelile, slăbiciunile inerente oricărei fiinţe umane. Nimeni n-a pus accent pe frumuseţea ta, nimeni n-a pus accent pe inteligenţa ta, pe grandoarea ta. Simplul fapt de a fi viu este un dar nemaipomenit, dar nimeni nu ţi-a spus vreodată să-i fii recunoscător existenţei. Dimpotrivă, toată lumea bombăne, se plânge. Încă de la început, toţi cei care te înconjoară îţi spun că nu eşti ce ar trebui să fii, îţi dau sfaturi, îţi oferă idealuri mari pe care trebuie să le urmăreşti. Faptul că exişti nu e preţuit. Viitorul tău e preţuit, important e să devii cineva respectabil, puternic, bogat, renumit, nu doar un nimeni.

Condiţionarea constantă a născut în mintea ta ideea: “Nu sunt suficient aşa cum sunt, lipseşte ceva. Şi trebuie să fiu altundeva, nu aici. Nu ăsta e locul în care trebuie să fiu, ci undeva mai sus; trebuie să fiu mai puternic, mai dominator, mai respectat, mai cunoscut”.

Mulţi oameni ţi-au transfomat mintea conform ideilor lor despre cum ar trebui să fii. Şi nu cu rea credinţă. Părinţii te-au iubit, profesorii te-au iubit, societatea vrea să fii cineva. Intenţiile au fost bune, dar înţelegerea a fost limitată. Ei au uitat că nu poţi transforma un trandafir în lotus şi invers.

Tot ce poţi să faci e să ajuţi trandafirul să crească mai mare, mai colorat, mai parfumat. Îi dai toate elementele necesare transformării culorii şi parfumului – îngrăşământul potrivit, solul potrivit, îl uzi când trebuie – dar nu poţi să faci tufa de trandafiri să dea flori de lotus. Iar dacă începi să-i imprimi tufei de trandafiri ideea: “Trebuie să faci flori de lotus”, imprimi o condiţionare greşită. Nu numai că tufa asta n-o să poată să facă niciodată flori de lotus, ci întreaga ei energie va fi îndreptată pe un drum greşit, astfel încât ea nu o să mai dea nici trandafiri, căci de unde să ia energia de a da trandafiri? Iar când se va dovedi că n-au ieşit nici flori de lotus, nici trandafiri, fireşte că această biată tufă se va simţi frustrată, golaşă, nedemnă.

 

Asta se întâmplă cu făpturile umane. Animaţi de cele mai bune intenţii, oamenii îţi transformă mintea. Într-o societate mai bună, cu oameni mai înţelegători, nimeni nu va încerca să te schimbe. Toată lumea te va ajuta să fii tu însuţi – iar să fii tu însuţi e cel mai bun lucru din lume. A fi tu însuţi îţi dă tot ce îţi trebuie pentru a te simţi împlinit, tot ce poate să dea sens vieţii tale. Simplul fapt de a fi tu însuţi şi a te dezvolta conform naturii tale va aduce împlinire destinului tău. Asta e adevărata bogăţie. Asta e adevărata putere.
Dacă fiecare ajunge să fie el însuşi, tot Pământul va fi plin de oameni puternici, inteligenţi, înţelegători, împliniţi şi bucuroşi că au ajuns Acasă.

Osho

Osho, despre diferența dintre bărbați și femei

Întrebare: Vrei să explici, te rog, care sunt diferențele reale dintre bărbați și femei?

Osho:Mișcarea psihologică este în esență o mișcare șovină masculină, și în mod ciudat, a exploatat femeile mai mult decât bărbații. Cele mai multe dintre diferențele între bărbați și femei există din cauza a mii de ani de condiționări. Ele nu sunt fundamentale în natură, dar sunt câteva diferențe care le oferă o frumusețe unică și individualitate. Acele diferențe pot fi numărate foarte ușor.

Multumim lui Ben Earwicker pentru fotografie (via: http://www.sxc.hu)

Una este că femeia este capabilă să dea viață; bărbatul nu. Sub acest aspect, el este inferior, și acea inferioritate a jucat un rol important în dominația bărbaților asupra femeilor. Complexul de inferioritate funcționează astfel: pretinde că este superior – pentru a se înșela  pe sine și pentru a înșela întreaga lume. Așa că bărbatul, de-a lungul timpului, a distrus geniul, talentele, capacitățile femeii, pentru a dovedi că este superior – lui însuși și lumii. Pentru că femeia dă naștere, ea rămâne timp de nouă luni și mai bine absolut vulnerabilă, dependentă de bărbat.

Bărbații au exploatat asta într-un mod foarte urât. Și aceasta este o diferență fiziologică; nu face nici o diferență. Psihologia femeii este coruptă de bărbatul care îi spune lucruri care nu sunt adevărate, făcând-o să fie sclavă bărbatului, reducând-o la un cetățean de mâna a doua în lume. Și motivul pentru asta a fost că el este mai puternic din punct de vedere fizic. Dar puterea fizică face parte din animalitate. Dacă asta va decide cine este superior, atunci orice animal este mai puternic decât un bărbat.
Dar diferențele reale sunt cu siguranță acolo, și trebuie să le căutăm în spatele mormanului de diferențe inventate.

O diferență pe care o văd este că femeia este mai capabilă de a iubi decât este bărbatul. Iubirea unui bărbat este mai mult sau mai puțin o necesitate fizică; iubirea unei femei nu. Este ceva mai măreț și mai înalt; este o experiență spirituală. De aceea femeia este monogamă iar bărbatul este poligam. Bărbatul ar dori să aibe toate femeile din lume și tot nu ar fi satisfăcut. Nemulțumirea sa este infinită.
Femeia poate fi satisfăcută cu o singură iubire, complet împlinită, pentru că ea nu se uită la trupul bărbatului, ea privește la calitățile cele mai intime. Ea nu se îndrăgostește de un bărbat care are un corp musculos frumos, ea se îndrăgostește de un bărbat care are o charismă – ceva indefinibil dar uluitor de atractiv – care are un mister ce trebuie explorat. Ea vrea ca bărbatul ei să nu fie doar un bărbat, ci o aventură în descoperirea conștiinței. Bărbatul este foarte slab, din punct de vedere al sexualității – el poate avea un singur orgasm.

Femeia este infinit superioară – ea poate avea orgasme multiple. Și aceasta a fost una din chestiunile cele mai problematice. Orgasmul bărbatului este local, limitat la organele sale genitale. Orgasmul femeii este total, nu este limitat la organele genitale. Tot corpul ei este sexual, și ea poate avea o experiență orgasmică de mii de ori mai mare, mai profundă, mai bogată, mai hrănitoare decât poate avea un bărbat. Dar tragedia este că tot corpul ei trebuie să fie excitat, iar bărbatul nu este interesat de asta, nu a fost niciodată interesat de asta.

El a folosit femeia ca pe o mașină de sex, doar pentru a-și elibera propriile sale tensiuni sexuale. În câteva secunde a terminat. Și până să termine el, femeia nici măcar nu a început. În momentul în care un bărbat a terminat de făcut dragoste, el se întoarce pe o parte și se culcă. Actul sexual îl ajută să aibe un somn bun – mai relaxat, cu toate tensiunile eliberate în activitatea sexuală. Și fiecare femeie a plâns și a suspinat când a văzut asta. Ea nici măcar nu a început, ea nici măcar nu s-a mișcat.
A fost folosită, și acesta este cel mai urât lucru din viață: când ești folosit ca un lucru, ca un mecanism, ca un obiect. Ea nu îl poate ierta pe bărbat pentru că a folosit-o. Pentru a o face și pe femeie un partener orgasmic, bărbatul trebuie să învețe preludiul, să nu se grăbească să ajungă în pat. El trebuie să facă din actul de a face dragoste o artă. Atunci ei pot avea un loc, un templu al dragostei unde sunt bețigașe parfumate, fără lumini puternice, doar lumânări…și el ar trebui să se apropie de femeie când este într-o dispoziție frumoasă, bucuroasă, pe care o poate împărtăși.

 Ce se întâmplă de obicei este că bărbații și femeile se bat înainte să facă dragoste. Asta otrăvește iubirea. Iubirea este ca un fel de armistițiu, că lupta s-a terminat – cel puțin pentru seara asta. Este o mită, o înșelătorie. Un bărbat ar trebui să facă dragoste așa cum pictează un pictor – când simte impulsul cum îi umple inima – sau așa cum un poet compune poezii, sau un muzician cântă muzică. Corpul femeii ar trebui considerat ca un instrument muzical; așa și este. Când bărbatul simte bucurie, atunci sexul nu este doar o eliberare, o relaxare, un somnifer. Atunci există preludiu.

Sursa foto: http://www.sxc.hu/

El dansează cu femeia, el cântă cu femeia – cu muzică frumoasă răsunând în templul iubirii, cu plăcute bețigașe parfumate. Ar trebui să fie ceva sacru, pentru că nu este nimic sacru în viața obișnuită decât dacă tu îl faci sacru. Și aceasta va fi începutul care deschide ușa spre întreg fenomenul supraconștiinței. Iubirea nu ar trebui să fie niciodată forțată, iubirea nu ar trebui să fie niciodată o tentativă. Nu ar trebui să fie deloc în minte – vă jucați, dansați, cântați, vă bucurați… parte din această lungă bucurie. Dacă se întâmplă, atunci este minunat.

Când iubirea se întâmplă are frumusețe. Când e făcută să se întâmple, este urâtă. Și în timp ce faci dragoste, cu bărbatul stând deasupra femeii…e cunoscută ca poziția misionarului. Estul a devenit conștient de această urâțenie, că bărbatul era mai greu, mai înalt și cu mușchi mai puternici, și el distrugea o ființă delicată. În Est, modul în care s-a întâmplat mereu a fost exact invers: femeia deasupra. Zdrobită sub greutatea bărbatului, femeia nu are nici un fel de mobilitate. Doar bărbatul se poate mișca, deci el ajunge la orgasm în câteva secunde iar femeia e pur și simplu în lacrimi.
Ea a fost partener dar nu a fost implicată în asta – a fost folosită. Când femeia este deasupra, are mai multă mobilitate, bărbatul are mai puțină mobilitate, și asta va aduce orgasmele lor mai aproape unul de altul. Și când amândoi pătrund în experiența orgasmică, e ceva din altă lume. Este prima licărire a stării de samadhi; este prima licărire a faptului că omul nu e corpul. El uită de corp, uită de lume. Atât bărbatul cât și femeia intră într-o nouă dimensiune pe care nu au explorat-o niciodată.
Femeia are capacitatea de orgasme multiple, deci bărbatul trebuie să fie cât mai lent posibil. Dar realitatea e că el se află într-o asemenea grabă în totul, încât distruge întreaga relație. Ar trebui să fie foarte relaxat pentru ca femeia să poată avea orgasme multiple. Orgasmul său ar trebui să vină la sfârșit, când orgasmul femeii a ajuns la apogeu. E pur și simplu o chestiune de înțelegere. Sunt diferențe naturale – ele nu au nimic de-a face cu condiționarea. Sunt alte diferențe.

De exemplu, o femeie e mai centrată decât un bărbat; acest lucru începe să se întâmple chiar din burta mamei. O mamă experimentată, care a dat naștere la doi sau trei copii,  îți poate spune după câteva luni de sarcină dacă noul venit va fi fată sau băiat, pentru că băiatul începe să se agite, lovind-o în pântec, mișcându-se – el e pe drum. Dar fata rămâne absolut tăcută. Deci asta nu e o chestiune de condiționare. Femeia e mai senină, mai tăcută, mai răbdătoare, mai capabilă de a aștepta.
Poate din cauza acestor calități ea are mai multă rezistență în fața bolilor și trăiește mai mult decât bărbatul. Datoriă seninătății ei, delicateții ei, ea poate împlini viața unui bărbat extraordinar de mult. Ea poate înconjura viața bărbatului într-o atmosferă foarte liniștitoare, confortabilă. Dar bărbatul se teme – el nu vrea să fie înconjurat de femeie, el nu vrea s-o lase să creeze o căldură confortabilă în jurul lui. El se teme pentru că în felul acesta va deveni dependent. Așa că, timp de secole el a ținut-o la distanță.

Și el se teme pentru că știe adânc în interior că femeia este mai mult decât el. Ea poate da naștere vieții. Natura a ales-o pe ea pentru reproducere, nu pe bărbat. Funcția bărbatului în reproducere este aproape nulă. Această inferioritate a creat cea mai mare problemă – bărbatul a început să taie aripile femeii. El a început pe toate căile s-o micșoreze, s-o condamne, pentru ca măcar să creadă că el este superior.
El a tratat femeile ca pe vite – chiar mai rău. În China, timp de mii de ani, se considera că femeia nu are suflet, așa că soțul ei o putea ucide iar legea nu se amesteca în asta – ea era posesiunea lui. Dacă vroia să-și distrugă mobilierul, nu era ilegal. Dacă vroia să-și distrugă femeia, nu era ilegal. Aceasta e insulta supremă – că femeia nu are suflet. Bărbatul a lipsit femeia de educație, de independență financiară. El a lipsit-o de mobilitatea socială, pentru că se teme.

El știe că ea este superioară, el știe că este frumoasă, el știe că a-i oferi independență va crea pericol. Așa că de-a lungul secolelor, nu a existat independență pentru femei.  Femeia mahomedană trebuie chiar să-și țină fața acoperită, pentru ca nimeni, cu excepția soțului său, să nu poată vedea frumusețea chipului său, profunzimea ochilor ei. În hinduism, femeia trebuie să moară când soțul moare – cât de mare este gelozia! Ai posedat-o toată viața ta, și chiar și după moarte vrei s-o posezi. Îți este teamă.
Ea e frumoasă, și când tu nu mai ești, cine știe? Poate că va găsi un alt partener,  poate mai bun decât tine. Deci sistemul sati a predominat mii de ani – cel mai urât fenomen pe ți-l poți imagina. Soțul moare. Poate că femeia este încă tânără și în floarea tinereții, deci ea trebuie forțată să sară în rugul funerar. Pentru a face posbil acest lucru, este făcut un aranjament special. Unt purificat era scurs  în cantități mari peste rugul funerar. Creează atâta fum încât nu vezi ce se întâmplă.

 

Aproape ca un nor negru, acoperă întreg rugul funerar. Apoi îl înconjoară – și este atât de fierbinte încât muzicienii trebuie să stea la mare depărtate – trompete mari, tobe și tot felul de instrumente muzicale sunt folosite sub pretextul că aceasta este o celebrare, dar ei sunt pur și simplu obișnuiți să acopere țipetele femeii care este arsă de vie. Ea ar vrea să iasă afară, și în jurul rugului funerar sunt preoți cu torțe arzând în mâini, astfel că dacă femeia încearcă să fugă, ei o vor împinge la loc în rugul funerar.
În spatele muzicienilor este un mare număr de preoți strigând tare și cântând mantre din anticele Vede. Toată această scenă este aranjată doar pentru a omorî o femeie și pentru ca nimeni să nu știe că a fost omorâtă împotriva voinței ei. Și toată mulțimea de afară este bucuroasă și veselă pentru că este un mare eveniment – o femeie și-a dovedit dragostea ei până în ultima clipă din viața soțului ei. Câte milioane de femei au fost arse în acest fel, pentru simplul motiv că bărbatul este gelos că după ce el nu va mai fi, ce garanție are…?
Stăpânirea britanică din India a fost cea care a oprit asta, pentru că era pur și simplu crimă și nimic altceva. Dar apoi, hindușii au împiedicat vâduva să se mai căsătorească. Ei au ras-o în cap – acel păr frumos făcea parte din personalitatea ei. I-au luat toate podoabele și au spus că ea nu poate folosi nici o culoare în hainele ei, trebuia să poarte numai alb. Au încercat în toate modurile posibile s-o facă urâtă. Ea nu poate participa la nici o ceremonie…este abandonată. Chiar în propria ei casă ea nu poate intra în bucătărie, ci trebuie să stea afară.

Și nu poate cere ceea ce îi place. Orice îi este dat, rămășițele, ea trebuie să trăiască din ele.  Ea nu poate dormi într-un pat, trebuie să stea jos pe podea. Asta e mai rău ca moartea. În felul acesta ea poate trăi cincizeci de ani, trebuie să facă toată munca domestică din gospodărie, și trebuie să stea ascunsă de privirile oamenilor. Bărbatul este foarte egoist. De aceea spun că este șovinism masculin. Bărbatul a creat această societate și în această societate nu există loc pentru femeie – și ea are calități proprii extraordinare.

De exemplu, dacă bărbatul are posibilitatea inteligenței, femeia are posibilitatea iubirii. Nu înseamnă că ea nu poate avea inteligență; ea poate avea inteligență, trebuie doar să i se dea ocazia s-o dezvolte. Dar cu iubirea se naște – ea are mai multă compasiune, mai multă bunătate, mai multă înțelegere. Bărbatul și femeia sunt două corzi ale aceleiași harpe, dar ambele suferă, separate fiind una de alta. Și pentru că suferă și nu știu motivul, ei încep să se răzbune unul pe altul.
Femeia poate fi de un imens ajutor în a crea o societate organică. Ea este diferită de bărbat, dar nu inegală. Ea este la fel de egală cu bărbatul la fel ca oricare alt bărbat. Ea are talente ale ei care sunt absolut necesare. Nu este suficient să câștigi bani, nu este suficient să devii de succes în lume; mult mai necesar este un cămin frumos, și femeia are capacitatea de a transforma orice casă într-un cămin. Ea îl poate umple cu iubire; ea are această sensibilitate. Ea îl poate reîntineri pe bărbat, îl poate ajuta să se relaxeze.
În Upanișade  există o foarte ciudată binecuvântare pentru cuplurile noi. Un cuplu nou vine la înțeleptul (clarvazătorul) din Upanișade și acesta își oferă binecuvântarea sa. El spune, fetei în special: ”Sper să devii o mamă a zece copii, și în final, soțul tău să fie al unsprezecelea copil. Și până când nu devii o mamă pentru soțul tău, nu ai reușit să fii o adevărată soție.”  Este foarte ciudat, dar are o viziune psihologică extraordinară în asta, pentru că asta este ceea ce descoperă psihologia modernă, că fiecare bărbat caută în femeie pe mama sa, și fiecare femeie caută în bărbat pe tatăl său. De aceea, fiecare căsătorie este un eșec: nu poți să îți găsești mama. Femeia cu care te-ai căsătorit nu a venit în casa ta pentru a fi mama ta, ea vrea să fie soția ta, o iubită.
Dar binecuvântarea Upanișadelor, veche de aproape cinci mii sau șase mii de ani, dă o viziunea asupra psihologiei moderne. O femeie, orice ar fi ea, este în esență o mamă. Un tată este o instituție inventată, nu este natural. Și în curând tatăl va deveni poate demodat. Odată ce știința geneticii se dezvoltă, un mod mai științific, mai clinic, mai igienic va fi ca tații să doneze spermă spitalului, iar experții medicali să aleagă sperma vie potrivită care să fie injectată în femeie. Nu orice bărbat ar trebui lăsat să fie tată.
Din cauza acestei paternități accidentale, pământul e plin de oameni orbi, ologi, nebuni, demenți, retardați…Acest lucru nu poate fi lăsat la voia întâmplării. Sperma ar fi putut veni de la altcineva; trebuie să fii generos în favoarea copiilor, pentru ca aceștia să nu fie orbi, să nu sufere toată viața că sunt infirmi. Și mai mult, vei putea să ceri expertului medical, tipul de copil pe care îl vrei. Sperma de bază arată toate calitățile care se vor manifesta mai târziu.
Dacă vrei un om de știință, se poate vedea că această persoană va deveni unul – sau un mare poet, sau un inginer, sau un doctor, sau doar un vagabond. Deci nașterea accidentală poate dispărea și o naștere planificată îi poate lua locul.  Va lua doar ceva puțin timp pentru mințile umane stupide să se obișnuiască cu noua idee. Dar mama va rămâne indispensabilă. Au încercat experimente: le-au dat copiilor toate facilitățile, medicamente, toată hrana…toate perfecțiunile din diferite ramuri ale științei, dar în mod ciudat, copiii continuă să se micșoreze și vor muri în trei luni.
Apoi au descoperit că corpul mamei și căldura ei este o necesitate absolută pentru ca viața să crească. Acea căldură în acest vast univers rece, este o necesitate absolută la început, altfel copilul se va simți abandonat. El se va micșora și va muri. Nu este nevoie ca bărbatul să se simtă inferior femeii. Întreaga idee apare pentru că iei bărbatul și femeia ca două specii separate. Ei aparțin unei singure umanități, și ambii au calități complementare. Ambii au nevoie unul de celălalt, și doar atunci când sunt împreună sunt întregi…

Viața ar trebui să fie luată ușor. Diferențele nu sunt contradicții. Ei se pot ajuta unul pe altul și să se îmbunățească extraordinar de mult unul pe altul. Femeia care te iubește îți poate îmbunătăți creativitatea, te poate inspira pe culmi la care nici nu ai visat. Și ea nu cere nimic. Ea vrea doar iubirea ta, care este dreptul ei de bază. Cele mai multe din lucrurile care îi fac pe bărbați și pe femei diferiți sunt condiționale. Diferențele ar trebui păstrate pentru că ele fac bărbații și femeile atractivi unul față de celălalt,dar nu ar trebui folosite ca și condamnare.
Aș vrea ca amândoi să devină un tot organic, rămânând în același timp absolut liberi, pentru că iubirea nu creează niciodată sclavie, ea oferă libertate. Atunci putem crea o lume mai bună.  Unei jumătăți  din lume i-a fost negată contribuția sa, și acea jumătate, femeile, a avut o capacitate imensă de a contribui față de lume. Ar fi făcut-o un paradis minunat.

Așa că nu cere ca ele să fie egale, să trebuiască să poarte aceleași haine, să trebuiască să se poarte ca bărbații, sau să folosească limbaj vulgar pentru că bărbatul îl folosește. Femeia ar trebui să caute în propriul ei suflet pentru potențialul ei, și ea va avea un viitor minunat. Bărbatul și femeia nu sunt nici egali nici inegali, ei sunt unici. Și întâlnirea a două ființe unice aduce ceva miraculos în existență.
Copyright, pentru versiunea în limba română: Osho Joy Meditation Center
Traducere: Marius Lazăr
(Sursa: text preluat, tradus și adaptat de aici:  http://www.messagefrommasters.com/Shiva-Shakti/Differences_Between_men_&_women.htm)
Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:
”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-diferenta-dintre-barbati-si-femei/”