Albinele pot să ne învețe adevărata democrație, care există deja în stup

De la Aristotel şi până în secolul al XVIII-lea s-a crezut că matca albinelor chiar se manifestă ca o regină. S-a crezut, de asemenea, până mai recent, că „regina albinelor“ este atotputernică şi hotărăşte totul în cadrul unei colonii. Această credinţă s-a dovedit a fi falsă. Anumite cercetări efectuate începând cu anii ’60, ca şi cele realizate de Thomas D. Seeley în anii ’70, probează că albinele urmează un proces democratic exemplar.

Ați observat deja în timpul unei plimbări sau chiar în grădina voastră spectacolul unui roi de albine agățat de creanga unui copac? Mulți ne-am întrebat, poate, ce face roiul acolo, liniștit și inofensiv, ore întregi, uneori și câteva zile la rând. Această cvasi-indolență nu este decât o aparență. Colonia acționează de fapt în acest interval pentru a-și asigura supraviețuirea. Ea își trimite albinele cercetașe să parcurgă teritoriul de jur-împrejur pentru a-și găsi un nou cuib, astfel încât albinele să supraviețuiască, să treacă de iarnă tefere și sănătoase și să se înmulțească.

Se știe că roirea devine un eveniment inevitabil în viața coloniei de albine atunci când aceasta devine mult prea numeroasă, la sfârșitul primăverii sau la începutul verii. Atunci, cam două treimi din albine pleacă împreună cu vechea regină la o distanță de nu mai mult de 30 de metri de vechiul cuib. Dintre cele care rămân pentru a perpetua colonia-mamă apare o regină nouă. Acesta este, putem spune, modul în care albinele evită să creeze un superorganism înăbușitor și limitator. Analogic vorbind, putem să considerăm acest mod de a acționa ca fiind aplicarea practică și destul de radicală a unei sui generis legi naturale „antitrust“.

10.000 de albine

După roire, câteva sute de albine-cercetaș (mai puțin de 5%) care strâng recolta, având experiența explorării teritoriale, pleacă deci în toate direcțiile pentru a căuta cavități naturale potrivite pentru instalarea unei colonii. Albinele nu pleacă toate în același timp în explorare, pentru că trebuie să mențină integritatea stupului în timpul acestor două sau trei zile de popas (temperatură, alimentație, păzirea capitalului genetic pe care îl constituie regina). Criteriile lor de selecție includ în principal volumul, orientarea și înălțimea habitatului, mărimea deschiderii și amplasarea ei, precum și posibilitatea ca „poarta“ să fie amplasată în partea de jos. În mare, experimentele realizate de către Thomas D. Seeley (ca și de colegii și colaboratorii lui) au arătat că cel puțin doisprezece locații sunt selecționate și propuse coloniei. Aparent, regina aflată în cadrul roiului nu exercită niciun rol în această acțiune crucială, ea rămânând pe loc și constituind „inima“ genetică prin care acest superorganism de aproximativ 10.000 de albine, cântărind cam 1,5 kg, se perpetuează. Roiul zburător de un kilogram și jumătate de albine este adesea comparat cu creierul uman, deoarece precum neuronii din creierul uman de 1,5 kg, albinele, deși au fiecare o informație și o inteligență limitată, ajung să manifeste ca întreg o inteligență unitară, prin care iau decizii excepționale. Deși comparația pare la prima vedere forțată, studiile întreprinse în ultima perioadă asupra modului în care se iau deciziile în societățile de insecte și respectiv asupra bazei neuronale pentru luarea de decizii în creierele primatelor a indicat similarități uimitoare.

Dans viu şi plin de freamăt

Prima etapă de inspecție și de evaluare a unui cuib nou îi ia fiecărei albine descoperitoare mai mult de 30 de minute, cu o frecvență de 10 până la 30 de incursiuni și explorări pentru evaluarea structurii exterioare a habitatului. Albina se întoarce apoi la roi și dacă sălașul găsit este convenabil, anunță vestea realizând în apropierea roiului un dans vioi a cărui vivacitate (rapiditatea fiecărui tur de dans și numărul rotirilor) dă indicii despre calitatea locașului descoperit. Este un miracol cum ajunge să descopere acest „ciorchine“ de albine alcătuit în medie din 10.000 de indivizi (și dispunând aparent de mijloace limitate) cel mai bun loc de viață posibil pe o rază de 70 de km2?

Thomas D. Seeley

În luna iunie 1952, Thomas D. Seeley s-a născut în Pennsylvania pe vremea când Matin Lindauer (care a devenit mai târziu mentorul lui) de la Institutul zoologic din München studiase deja comportamentul albinelor pe un roi aflat în căutarea unui nou sălaș. Lindauer (care a decedat în anul 2008) a fost la rândul lui elevul lui Karl von Frisch, cel care în anul 1944 și 1945 a decriptat mesajul până atunci neînțeles al albinelor – acest dans prin care o albină indică surorilor ei poziția unei surse de miere sau de polen.
În timpul verii din anul 1969, Seeley, atunci licean, a rămas uluit în fața unui roi de albine agățat de o creangă, pe care l-a recuperat, intrigat fiind de comportamentul individual al albinelor și de pacea care părea să domnească în această frumoasă comunitate. Tom este astăzi responsabil de departamentul de Neurobiologie și Comportament al Universității Cornell, unde el aplică, pe cât posibil, principiile de conviețuire democratice ale albinelor. Cartea lui „Honeybee Democracy“ apărută în anul 2010 la editura Princenton University Press prezintă multiplele experiențe și cercetări realizate de el încă din anii ´70.

O dezbatere publică şi democratică

La începutul și în timpul „dezbaterii publice“ nu este exclusă nicio opțiune pentru cuib. Toate exploratoarele au o opinie de aceeași „greutate“ și își prezintă în mod transparent și adesea simultan descoperirile. Întreaga informație adunată este făcută publică. Spațiul de la suprafața roiului devine atunci o scenă de dans animată și controversată! În funcție de intensitatea comunicării, albina cercetașă a unei locații va recruta un număr mai mic sau mai mare de noi albine-cercetaș, care vor merge fiecare să viziteze locul și să întreprindă o evaluare independentă a acestuia. Dacă se vădește că prima albină dansatoare și mai ales cele care au urmat după ea nu au supraestimat calitatea cuibului prospectat, se va dezvolta o buclă pozitivă de feed-back informațional în favoarea acestui loc.

Dacă dimpotrivă, ea comite o eroare (calitate supra sau subevaluată), aceasta va fi îndreptată progresiv. Competiția dintre diferitele opțiuni este suficient de lungă pentru a lăsa posibilitatea propunerii unui loc mai bun, chiar și atunci când cel precedent pare să constituie obiectul unui început de consens.

Cum se ajunge la un consens total sau aproape total? Cu alte cuvinte, cum sunt evaluate și în cele din urmă îndepărtate „opiniile eretice“ care ar stânjeni colectivitatea în a lua o decizie crucială în timp util? Printre altele, albinele care „promovează“ la un moment dat locurile descoperite de ele, adăposturi care pe parcursul incursiunilor succesive efectuate de albinele-cercetaș ajung să fie din ce în ce mai puțin apreciate, se opresc primele din dansul pe care îl realizau pentru a susține alegerea acestor locuri.

Astfel, scrie Seeley, „decizia albinelor cercetașe se ia prin consens, iar ele nu împiedică în niciun fel exprimarea opiniilor contradictorii pentru a ajunge la acest consens. Mai exact, în dezbatere nu se elimină opiniile „eretice“. În plus, nu există vreo presiune care să oblige la conformitate socială […]. Prin urmare, albinelor le place să fie informate în ceea ce privește diferitele opțiuni, ducând o dezbatere deschisă, în urma căreia cel mai bun locaș prevalează în virtutea superiorității sale, așa cum este ea evaluată de-a lungul timpului de către zeci, dacă nu sute de albine-cercetaș în mod independent.“

Soluţii optimale

Uimit de inteligența colectivă a albinelor, Seeley insistă asupra comunității lor, pe care la scară umană am putea-o aprecia ca fiind o comunitate fraternă, și care pare să explice de ce ele găsesc mereu soluții optimale. Există multe domenii umane, precum domeniul nuclear, în care evenimentele catastrofale precum cel din 2011 de la Fukushima au dovedit că fraternitatea și respectul reciproc sunt în realitate indispensabile. Printre alte învățăminte pe care Seeley le trage de aici este cel al necesității de minimizare a influenței leader-ului (sau leader-ilor) asupra procesului de reflecție a grupurilor.

Chiar dacă în realitate lucrurile au fost dinainte urzite în culise, putem menționa aici în mod semnificativ că decizia formală a invaziei din Irak a fost luată de către George W. Bush fără ca el să fi primit consimțământul consilierilor săi în materie de politică și de securitate, printre care Condoleeza Rice. Putem spune că fără remediul critic al inteligenței colective, consecințele pot fi dezastruoase.

Oricâtă propagandă s-ar face, adevărul este că nici procesele electorale ale „republicilor democratice“ nu sunt transparente și cinstite. Astfel, datorită faptului că există câteva familii de bancheri potentați (Rothschild, Rockefeller etc.) care a pus treptat mâna pe aproape toate resursele planetei și acționează din umbră prin intermediul sectei satanice a francmasoneriei, a apărut prin imitație tendința de formare a unor pseudo-dinastii și printre marionetele din domeniul economic și politic (Bush, Baker, Sarkozy), acestea fiind tot atâtea practici care sunt departe de a fi conforme cu inteligența naturală a proceselor cu adevărat democratice observate la albine.

Surse multiple de informare

Printre lecțiile oferite de albine și reținute de către cercetător figurează de asemenea aceea a căutării cât mai multor soluții posibile pentru o problemă. Pentru aceasta este de dorit reunirea unui număr suficient de mare de indivizi având origini, evoluții și perspective diferite. Astfel se instaurează un mediu social în care fiecare se simte confortabil, astfel încât să fie posibilă comunicarea tuturor informațiilor. Din propria lui experiență, Seeley a constatat că persoanele tăcute la început au adesea propuneri interesante. Un alt exemplu, cel de reunire a cunoștințelor de-a lungul dezbaterilor, dificultatea constând în găsirea unui echilibru între independența și interdependența părerilor (pentru a se ajunge la o soluție optimală). Independența în gândire permite evitarea amplificării catastrofale a greșelilor. Seeley evocă aici escaladarea speculațiilor financiare, care produc așa-zisele „baloane“ sau „bule“ imobiliare, financiare etc. ce cresc în mod aberant prețurile în beneficiul celor care le inițiază, ducându-i la ruină pe toți ceilalți. Fiecare trebuie să realizeze o evaluare lucidă și conștientă înainte să ia o decizie, pentru că simpla imitare a comportamentului celorlalți (precum oile) este distructivă.

Trei zile de dans pentru alegerea celui mai bun locaş

Începând cu anii ’90, instalarea de camere video și sisteme mai sofisticate de supraveghere a albinelor a favorizat reconstituirea mai exhaustivă și mai precisă a „dezbaterilor“ care preced luarea de decizii. Iată o „dezbatere“ observată de către Seeley:
„Roiul s-a instalat la ora 10 dimineața, în data de 19 iunie. Am văzut albinele cercetașe începând să comunice descoperirile lor între orele 13 și 15, iar la sfârșitul zilei au fost propuse 7 cuiburi candidate (A-G), dar niciunul nu a obținut entuziasmul incontestabil al albinelor susținătoare. În ziua următoare cercetașii au fost mai expresivi. La miezul zilei au fost luate în dezbatere 4 noi locuri (H-K) și 3 dintre ele, G (2200 m la Sud-Est), H (2600 m la est) și I (4200 m la Sud), au primit sprijinul a numeroase dansatoare. Cuibul G părea să fi luat un oarecare avans ca opțiune, pentru că 9 albine îl promovau, dar niciuna dintre opțiuni nu era cu adevărat predominantă, după cum decurgea dansul. Situația s-a schimbat în mod remarcabil între miezul zilei și ora 14. Atunci locația I a devenit prima opțiune, fiind susținută de 23 din 25 de albine dansatoare. Această situație a durat întreaga după amiază, deși au fost prezentate noi posibilități (locașurile L și M) și albinele dansatoare au promovat încă locașurile K, L și M până la sfârșitul zilei.
În ziua următoare, pe data de 21 iunie, s-a ajuns totuși la un consens clar între dansatoare pentru locașul I [între ora 7 și ora 9:10, 137 de dansatoare susțineau în mod cvasi-exclusiv locașul I], iar la ora 9:10 roiul s-a desprins și a zburat către Sud, având drept destinație, fără nicio îndoială, locașul I.“

Experiența aceasta este fără îndoială destul de reprezentativă pentru dezbaterile care au loc la nivelul roiului aflat în popasul de dinaintea alegerii noului cuib: într-o primă etapă, cercetașii prezintă și dezbat mai multe potențiale cuiburi, înainte ca, destul de repede, în a doua etapă mai multe albine-cercetaș să se focalizeze asupra unei singure opțiuni, lăsând totuși deschisă posibilitatea unor noi propuneri. Poate apărea într-adevăr oricând o răsturnare de situație. De exemplu, dacă survine o aversă de ploaie care arată că locașul nu este ermetic, aceasta răstoarnă opinia care prevala până în acel moment. Uneori, „dezbaterile“ dintre grupele de albine dansatoare implică mai multe opțiuni și sunt mai lungi ca durată. În fine, adoptarea unui consens armonios și luarea deciziei finale cer și un extraordinar echilibru între nevoia de timp pentru a găsi cea mai bună posibilitate de viață pe termen lung și cea de a acționa rapid atunci când o opțiune pare să fie cea mai bună, căci resursele și situația unui roi în perioada premergătoare alegerii unui nou sălaș impune anumite limitări pentru supraviețuirea roiului pe termen scurt.

Articol preluat din Caietul taberei spirituale yoghine de vacanță® Costinești 2011, Vol.2

Sursa