Secretul sufletului pereche

Fragmente din cartea „Secretul sufletului pereche - Arielle Ford”

Povestea lui Stefanie ilustrează o stare de spirit pe care foarte mulți oameni au simțit-o într-un moment sau altul din viața lor. După una sau mai multe relații dezastruoase, este ușor să te închizi în tine, să renunți la speranță și la credința că partenerul ideal pentru tine se află undeva acolo. Inima ta continuă să tânjească după iubire, dar mintea îți spune că este imposibil să te bucuri de ea, și astfel, în interiorul tău se creează un conflict. O parte din tine strigă: „Da! Merit să mă bucur de o relație perfectă!”, iar alta îi răspunde: „Nu îți vei găsi niciodată partenerul perfect!” Atunci când convingerile noastre ne contrazic dorințele, noi trăim o stare de conflict interior care nu numai că ne paralizează, dar ne și împiedică să recunoaștem posibilitățile reale de a obține satisfacția în plan afectiv, care există pretutindeni în jurul nostru.

Legea Universală a Atracției afirmă că noi atragem întotdeauna către noi oamenii, evenimentele și circumstanțele care corespund din punct de vedere vibratoriu stării noastre de spirit. Cu alte cuvinte, noi atragem acele experiențe care corespund convingerilor noastre. Dacă pornim de la premisa că există suficientă iubire în această lume și că merităm să ne bucurăm de ea (dăruind-o și primind-o), noi vom atrage în viața noastră un alt tip de relație decât un om care crede în raritatea iubirii sau care nu se simte demn de a fi fericit. Dacă pornim de la convingerea că lumea în care trăim este un loc prietenos și plin de iubire, noi vom trăi foarte des aceste stări. Invers, dacă pornim de la convingerea că lumea în care trăim este haotică, generatoare de stres și că ar trebui să o privim cu mari rezerve și să ne temem de ea, mai devreme sau mai târziu aceasta va deveni realitatea noastră. De aceea, primul pas important al formulei de manifestare a partenerului ideal în viața ta constă în a crede cu toată ființa că acesta există, chiar dacă nu l-ai cunoscut încă.

Dacă nu crezi cu o certitudine de 100% că sufletul tău pereche există undeva în lumea largă, tu vei simți nevoia să cauți dovezi în această direcție. în schimb, dacă ești absolut convins că sufletul tău pereche există, acesta va putea intra în viața ta într-o infinitate de moduri. De pildă, prietena mea Trudy și-a întâlnit viitorul soț în timp ce căuta un cantalup perfect la piața de produse integrale și organice. La rândul ei, Patricia, o fostă colegă, și-a cunoscut viitorul soț după ce a acceptat cu greu invitația unei prietene de a merge la o petrecere la care nu avea niciun chef să meargă. Practic, prietena ei a trebuit să o smulgă cu forța din pat pentru a o convinge să vină. Ajunsă la petrecere, ea și-a cunoscut sufletul pereche la coadă la garderobă. Ce să mai zic de experiența lui Gayle Seminara-Mandel, a cărei poveste o vei citi într-un capitol ulterior? îmbrăcată într-un trening uzat și asudată din cap până-n picioare, aceasta și-a cunoscut viitorul soț făcând exerciții la bicicletă într-o sală de gimnastică în seara zilei de Anul Nou, în care era singură întrucât nu reușise să își găsească un partener. Sean Roach, a cărui poveste o voi relata de asemenea mai târziu în detaliu, se afla odată în avion, întorcându-se în Australia după o excursie de trei săptămâni, și se întreba dacă o va găsi vreodată pe femeia cu care și-ar putea întemeia o familie. Când una din stewardese a fost agresată verbal de un pasager necioplit, el i-a sărit în apărare și s-a trezit că o privește în ochi pe viitoarea sa soție. La rândul lui, englezul David Brown s-a trezit într-o dimineață obsedat de un număr de telefon. în cele din urmă, a trimis un SMS la numărul respectiv, a cunoscut-o pe proprietara telefonului, iar relația lor a evoluat în scurt timp de la prietenie la iubire.

5. Crearea spațiului sufletesc

Așa cum am mai spus, dacă dorești să fii pregătit pentru primirea în viața ta a sufletului tău pereche, trebuie să îți creezi mai întâi spațiul fizic, emoțional și mental necesar care să îți permită să îi recunoști prezența și să aprofundezi conexiunea cu el. Mai există însă un tip de spațiu pe care trebuie să începi să îl cultivi, și anume cel sufletesc sau spiritual, care apare numai în timpul meditației și al reflexiei tăcute.
Marea majoritate a oamenilor pe care îi cunosc și care au aplicat Legea Atracției pentru a-și întâlni partenerii ideali nu i-au cunoscut pe aceștia la petreceri aglomerate sau în baruri pentru oameni singuri, ci i-au recunoscut în pacea interioară a sufletului lor, atunci când s-au conectat cu înțelepciunea lor profundă. De aceea, pregătirea în vederea cunoașterii partenerului ideal nu se referă doar la încheierea proiectelor, actualizarea imaginii de sine și detașarea de foștii iubiți, ci și la cultivarea unei stări de pace interioară care să-ți permită să auzi vocea șoptită a intuiției care te călăuzește pe calea cea dreaptă.

Dacă ți-ai propus să îți creezi un spațiu interior în viața ta pentru a te pregăti astfel în vederea primirii sufletului tău pereche, tot ce mai ai de făcut este să aștepți cu răbdare derularea naturală a evenimentelor. Cu alte cuvinte, bazează-te pe orarul Universului, nu te crampona cu încăpățânare de propriul tău orar. Destinul personal respectă o sincronizare foarte precisă, dar trebuie să înveți să ai încredere în planul divin în ceea ce te privește.

În cartea Mănâncă, roagă-te, iubește, de Elizabeth Gilbert, există un citat despre iubire care îmi place foarte mult. Iată cum sună el:
Destinul este un joc între grația divină și efortul conștient deliberat. Dacă asupra primeia nu avem niciun control, cel de-al doilea depinde în totalitate de noi și de acțiunile noastre, care vor avea consecințe cât se poate de precise. Omul nu este o marionetă în mâinile zeilor, dar nici nu își controlează în totalitate destinul personal. El se află undeva la mijloc. Noi galopăm prin viață ca niște artiști de circ care se mențin în echilibru cu fiecare picior pe spinarea unui alt cal. Primul cal are numele „Credința”, iar celălalt „Liberul arbitru”, iar întrebarea pe care ar trebui să ți-o pui zilnic este pe care dintre ei te afli. Pe unul dintre ei nu îl poți controla, deci nu are niciun sens să îți faci griji, dar pe celălalt trebuie să îl conduci acolo unde dorești prin eforturile tale concentrate.

Pregătirea în vederea primirii în viața ta a sufletului tău pereche presupune un astfel de efort concentrat, dar și foarte multă credință, căci destinul este implicat în acest proces. Aceștia sunt cei trei poli ai ecuației a cărei rezolvare îți va aduce marele premiu: efortul personal, credința și destinul.
Mânia și teama pe care le-am găzduit atât de multă vreme au fost înlocuite de umilință. Am devenit eu însămi iubirea pe care am căutat-o atâta vreme și m-am iertat în sfârșit. La vârsta de 44 de ani, m-am decis pentru prima oară să mă abandonez în fața voinței lui Dumnezeu, lăsându-mă călăuzită de acesta în privința vieții mele amoroase. M-am rugat zilnic lui Dumnezeu să decidă cine va fi partenerul meu de viață, în cazul în care acesta va mai apărea vreodată în viața mea. într-o dimineață, m-am trezit din somn plină de speranță.

În tot acest timp le-am recomandat multor clienți de-ai mei (devenisem consilier în domeniul dezvoltării personale) să își manifeste partenerii de viață folosindu-se de internet ca de un instrument de meditație. Pe bună dreptate, se spune că predai cel mai bine ceea ce trebuie să înveți tu însuți. Clienții mei au obținut rezultate extraordinare, așa că m-am decis să încerc eu însămi. Am intrat chiar atunci online pe un site matrimonial și am dat peste un anunț al celui mai frumos bărbat pe care îl văzusem în viața mea. Nici măcar nu mi-am mai dat osteneala să îi citesc anunțul. A fost suficient să mă uit în ochii lui, iar radarul meu intuitiv a început să țiuie! L-am contactat imediat, iar din clipa în care i-am auzit vocea, am știut că el era Alesul. Nu am simțit nici cea mai mică stare de anxietate, ci doar un sentiment de prietenie și calm, care nu avea nimic în comun cu așteptarea romanțioasă pe care o simțisem în toate relațiile mele anterioare. în cel mai scurt timp, ne-am dat amândoi seama că eram făcuți unul pentru celălalt. De atunci, nu ne-am mai despărțit niciodată.

Dat fiind că mă vindecasem deja din punct de vedere emoțional și mă simțeam întreagă, mi-am construit relația cu sufletul meu pereche pe un fundament solid. Mi-am luat de la bun început angajamentul că nu îi voi adresa niciodată vreun cuvânt necuviincios și că îl voi trata întotdeauna cu respectul pe care îl merită. Amândoi ne-am confruntat în trecut cu dificultăți majore pe care nu mai doream să le repetăm. Experiența ne-a învățat în egală măsură că: „Dacă vei continua să procedezi așa cum ai procedat în trecut, vei obține aceleași rezultate!”

În final, ne-am decis să onorăm angajamentul nostru printr-un legământ al spiritului și prin încheierea unei căsnicii legale. Atunci când ne-am căsătorit, am convenit împreună că divorțul nu va reprezenta niciodată o opțiune pentru noi. Înainte de ne culca, ne rezolvăm întotdeauna eventualele diferende, punându-l pe celălalt înaintea noastră, și ne susținem reciproc procesul de creștere personală și spirituală. Nu încercăm niciodată să ne manipulăm, evităm luptele pentru putere și rămânem întotdeauna apropiați, dar nu atât cât să aruncăm o umbră asupra celuilalt. Ne considerăm o echipă și cei mai buni prieteni. Râdem foarte mult împreună. Ştim că nu suntem perfecți, dar ne considerăm perfecți unul pentru celălalt. Nu aș fi reușit să atrag niciodată o relație atât de armonioasă dacă nu aș fi descoperit iertarea de sine și dacă nu le-aș fi acordat aceeași iertare celor care m-au trădat (în percepția mea).

Așa cum ilustrează atât de frumos povestea lui Colette Baron-Reid, iertarea reprezintă un proces în două etape: mai întâi, noi trebuie să îi iertăm pe cei care ne-au rănit, iar în al doilea rând trebuie să ne iertăm pe noi înșine pentru toate momentele în care nu ne-am ascultat intuiția, în care am luat decizii din disperare sau pentru toate sutele de lucruri pentru care ne învinovățim.
În continuare, fă o nouă respirație profundă, iar în timp ce expiri imaginează-ți că plutești în acest ocean de iubire, simțindu-te absolut confortabil, protejat și iubit.

Privește apoi către stânga. Vei vedea aici o imagine a ta. Este imaginea sinelui tău preaiubit, acea parte din ființa ta care emană bucurie și speranță, care știe că ești o ființă specială și unică, și că în toată lumea nu mai există nimeni ca tine.

Cum arată această imagine? Ar putea fi imaginea ta la vârsta de doi sau trei ani, dar și cea de la șapte ani, de la 15 ani sau de la 52 de ani. Cert este că ea emană iubire. Ochii îți strălucesc și ești absolut irezistibil.

Invită acest aspect să se așeze în fața ta. Inspiră profund și apoi conectează-te (pe durata expirației) cu această parte profundă a ta. Roag-o să îți spună care sunt calitățile tale cele mai frumoase. Ce anume te face să fii atât de special, de minunat și de irezistibil?

Ascultă astfel toate motivele pentru care meriți să te bucuri de iubire în viața ta, din perspectiva sinelui tău preaiubit. Acesta îți va explica în detaliu motivele pentru care merită să te îndrăgostești nebunește de tine însuți. El îți va reaminti de toate lucrurile bune pe care le-ai făcut vreodată și de toți oamenii pe care i-ai ajutat și ale căror vieți au devenit mai bogate datorită ție.
Ascultă lista calităților care te fac să fii unic și atât de demn de iubire.

În continuare, întreabă-ți șinele preaiubit ce ar trebui să faci pentru a te îndrăgosti nebunește de tine însuți, din nou și din nou. La ce gânduri ar trebui să renunți? Ce convingeri ar trebui să schimbi? De ce tipare și comportamente ar trebui să te dezbari pentru a simți în permanență cât de dezirabil, de special și de fabulos ești?
Respiră profund și ascultă răspunsul sinelui tău. Dacă ești dispus să renunți la anumite gânduri, convingeri, tipare și comportamente care te împiedică să te bucuri la maxim de propria ta ființă, spune-i acest lucru sinelui tău și întreabă-te ce ai putea face chiar săptămâna aceasta pentru a renunța la ele. Ai nevoie de vreun ajutor, de sprijinul cuiva?
Spune-i toate aceste lucruri sinelui tău, aspectul cel mai demn de iubire din ființa ta, apoi roagă-l să îți transmită toate acele cuvinte frumoase pe care ar trebui să ți le repeți zilnic pentru a te simți iubit, plin de iubire și demn de a fi iubit. Ce cuvinte frumoase ar trebui să auzi pentru a te simți zilnic în prezența iubirii? Că ești bun? Că ești perfect așa cum ești? Că ești atrăgător, frumos, strălucitor și sublim? Că ești genial? Că meriți să fii iubit? Că ești dezirabil? Că ești competent, creativ, special, important?

Respiră profund și repetă-ți aceste cuvinte, pe expirație. Repetă-le de șapte ori.
Lasă aceste cuvinte să pătrundă adânc în conștiința ta, odată cu fiecare nouă respirație. Ești într-adevăr demn de a fi iubit.
Observă reacția inimii tale în fața acestei aprecieri de sine. Crede în aceste cuvinte, căci ele îi aparțin acelei părți din tine care este cu adevărat adorabilă.
Recunoaște-ți astfel măreția propriei umanități, bunătatea inimii tale.
În timpul următoarei expirații, dizolvă orice obstacol care te împiedică să devii una cu iubirea. Meditează asupra influenței pe care ar avea-o iubirea ta de sine asupra oamenilor din viața ta: asupra copiilor, fraților, colegilor, oamenilor din comunitatea ta, prietenilor tăi. Realizează astfel că iubirea de sine echivalează cu iubirea tuturor oamenilor care îți ies în cale.

Caracteristicile cărții „Secretul sufletului pereche - Arielle Ford”

• Numărul de pagini: 219
• Formatul în cm. (l x L): 13 x 20
• I.S.B.N.: 978-606-8080-70-3
• Traducerea din limba engleză: Cristian HANU
• Titlul original: The Soulmate Secret: Manifest the Love of Your Life with the Law of Attraction

Mesaje De Suflet

Mai multe carti dar si altele gasiti pe  www.adevarulshop.ro  , care pune la dispozitie o gama deosebit de variata de incaltari de vara. De la sandale cu talpa joasa, platforme, papuci de plaja si pana la sandale de ocazie, gama noastra de peste 1500 de modele vine in completarrea tinutelor de vara colorate, iar preturile mici o fac cu atat mai atractiva. Selectia se poate vizualiza aici: http://www.adevarulshop.ro/moda-si-frumusete/incaltaminte/matar.

Cine suntem noi?

“Doar cand vom abandona toate credintele gresite, formate pe parcursul vietii, vom putea vedea lumea cu proprii nostri ochi.”

Ştim oare cine suntem? Prea puţini dintre noi ar putea să răspundă clar la această întrebare. Şi asta pentru că de-a lungul întregii vieţi nu suntem ghidaţi de propriile noastre gânduri, ci de percepţiile existente în societate.
Destul de frecvent putem auzi: ”Sunt aşa cum sunt şi dacă cuiva nu-i place, va trebui să se obişnuiască”, ceea ce înseamnă că oamenilor nu le place să se schimbe, chiar dacă comportamentul lor dăunează celor din jur. Asociindu-ne cu propriile iluzii, trăim într-o confuzie profundă pe parcursul întregii vieţi.
Omul consideră că trăsăturile psihologice îi caracterizează propria natură. Atunci, pot oare – un temperament explosiv, impacienţa, furia, răutatea, invidia sau orice alte caracteristici – să fie natura reală a omului? Acestea nu sunt nimic altceva decât obişnuinţe dobândite pe parcursul vieţii.
Am auzit cândva o istorie despre cum un reporter a intervievat câţiva pasageri, aflaţi la aeroportul Kennedy, întrebându-i care este lucrul pe care îl cred a fi cel mai terifiant din lume. Printre multe răspunsuri, cum ar fi războaiele, dezastrele, trădarea, bolile, etc. a auzit ceva care l-a uimit enorm. Un călugăr budist, care îşi aştepta ruta, i-a răspuns în felul următor la această întrebare:
- Cine sunteţi? – a întrebat călugărul.
- Sunt John Smith – i-a răspuns jurnalistul.
- Acesta vă este numele, dar cine sunteţi, de fapt? – a întrebat din nou călugărul.
- Sunt un ziarist – a răspuns timid reporterul.
- Aceasta vă este profesia. Cine sunteţi în realitate? – insistă interlocutorul.
- Om? – a răspuns reporterul cu o întrebare.
- Aceasta este o specie, dar cine sunteţi cu adevărat? – continua să întrebe călugărul.
Ziaristul nu a ştiut ce să răspundă şi a rămas în tăcere. Atunci, călugărul i-a spus, că cel mai groaznic lucru din lume este să nu ştii cine eşti.
Când un copil vine în această lume, nu are nicio idee despre cine este şi cum ar trebui să se comporte. Cu excepţia unor capacităţi înnăscute, toate conceptele şi tipurile de comportament le asimilează observând lumea din jur. Dacă va fi o persoană lacomă sau altruistă, nobilă sau lipsită de scrupule, bună sau furioasă – va depinde, în mare măsură, de procesul lui de educaţie şi maturizare.
Atunci când copilul începe să exploreze viaţa, absoarbe absolut totul din anturajul său, asemenea unui burete. Totul – ce vede, aude şi învaţă – îi determină viziunile şi conceptele – aşa numita experienţă de viaţă. Criteriile binelui şi răului se formează sub influenţa noţiunilor societăţii. În consecinţă, oamenii le folosesc pentru a-şi ghida acţiunile pe viitor. Aceste închipuiri ne fac, de-a lungul anilor, fie fericiţi, fie suferinzi.
Totuşi, viziunile şi conceptele dobândite au variat semnificativ în funcţie de perioadele evoluţiei umanităţii. În ultimul timp însă, societatea noastră este puternic dominată de aspiraţii materiale, carieră, prosperitate – plasând conceptele de bază ale moralităţii şi relaţiilor umane pe planul doi.
Este uşor de înţeles că astfel de tendinţe creează un sistem de valori extrem de distorsionat, care camuflează esenţa adevărată a omului. Toate aceste viziuni, care sunt considerate în societatea noastră ca fiind corecte, acoperă, în mod continuu şi cu straturi apăsătoare, puritatea noastră originală.
Deci, cine suntem, în realitate?
Suntem, oare, închipuirile noaste dobândite, formate în societatea actuală? Sau, poate – suntem acea natură pură şi neschimbătoare, care este contaminată de toate aceste iluzii false? Trebuie să facem o delimitare clară între sine şi ele. Aceste concepte nu ne-au reprezentat niciodată şi, de aceea, nu trebuie să le facem loc în inimile noastre.
Celui care obţine anumite realizări în societate îi este şi mai uşor să cadă în plasa reprezentărilor false. Fiind convins de propria originalitate şi talent, poate provoca multă suferinţă sie însuşi şi celor din jur. În realitate însă, aceste succese sunt efemere şi se pot spulbera chiar în ziua imediat următoare. Nimeni nu-şi cunoaşte cu adevărat destinul, atunci de ce să ne ataşăm de astfel de lucruri? Ca să ne armonizăm statutul, trebuie să privim adânc în interior.
Deşi, criteriile de evaluare existente în societate de-a lungul timpurilor, au fost substanţial diferite, Universul îi prezintă omului anumite exigenţe neschimbate. Învăţăturile religioase din Est şi Vest şi adevăratele căi de cultivare instruiesc omul să-şi îmbunătăţească calităţile morale şi îi cer să-şi purifice sufletul şi să revină la adevarata sa natură.
Doar după ce vom abandona toate concepţiile greşite, clădite şi pietrificate în conştiinţa noastră de-a lungul vieţii, vom fi capabili să vedem lumea cu proprii noştri ochi.
Şi numai atunci vom putea înţelege, cu adevărat, cine suntem.

Sursa articol AICI

Cum să devii un optimist

Pesimistul are un avantaj major în fața optimistului. El întotdeauna se așteaptă la ce este mai rău și niciodată nu este dezamăgit. Această afirmație este destul de ambiguă și are două sensuri, dar ambele sensuri sunt corecte. Pesimistul niciodată nu este dezamăgit pentru că mai rău nu se poate și niciodată nu este dezamăgit pentru că răul va veni întotdeauna atras de gândirea sa negativă. El are capra bolnavă și se resemnează la gândul că aceasta va muri. Dacă moare nu va fi mult mai supărat întrucât se aștepta la asta. Optimistul, pe de altă parte s-ar putea să sufere mai mult dacă capra moare, dar el va încerca din toate puterile să o salveze și uneori va reuși.
Optimismul sau pesimismul sunt doar probleme de percepție, reprezintă un mod de raportare la aceeași realitate. Călătorul dacă se uită în sus vede curcubeul, vede cerul, vede păsările și se bucură. Dacă se uită în jos vede noroiul drumului în care i se afundă picioarele. Totul depinde în ce direcție ne uităm. Din fericire, prea puține momente din viață pot fi considerate total albe sau total negre. Ne plimbăm printr-o mare de tonuri de gri. Astfel, în fiecare situație există o parte negativă dar și o parte pozitivă. Dacă te concentrezi pe aceasta din urmă ești un optimist. Știința a demonstrat că pesimiștii sunt mai bolnavi, sunt mai triști și relaționează cu mai multă dificultate cu ceilalți oameni. Cine are nevoie de un prieten care este tot timpul morocănos și nemulțumit?
Iată câțiva pași care te pot ajuta să devii optimist:
Pasul 1
- Toată lumea este împotriva ta. Nu există niciun motiv rațional sau științific care să susțină o asemenea afirmaíe. Această percepție este greșită și trebuie să o înlături de urgență.
Pasul 2
Folosește cât mai des următoarele afirmații:
- Orice este posibil.
- Evenimentele nu mă influențează, eu sunt creatorul lor.
- Am control absolut doar asupra atitudinii mele față de viață.
- Întotdeauna mai există o șansă.
- Am ales ca viața mea să fie una pozitivă.
- Fiecare călătorie, oricât de lungă ar fi, chiar și către optimism începe cu primul pas. Îl fac astăzi.
- Întotdeauna se poate și mai rău.
- Zâmbesc și voi primi mai multe zâmbete.
- Convinge altă persoană să nu mai fie pesimistă. Acest lucru te va ajuta și pe tine.
- Ascult muzică optimistă. Citesc cărți și urmăresc filme cu un mesaj optimist.
- Lasă-l pe altul să parcheze în locul tău, frânează și lasă-l să intre de pe o străduță laterală. Fă câteva gesturi bune și vei privi viața cu mai multă plăcere.
- Dacă poți să-ți faci viața ta sau a altuia mai bună. Fă acest pas.
- Câteodată pesimismul îți este insuflat de familie sau de prieteni. Dacă constați că acest lucru este adevărat, luptă împotriva lui.
Pasul 3
- Trecutul te marchează, el stă la baza a ceea ce ești azi. Dacă ai avut experiențe nefericite în trrecut s-ar putea să ajungi pesimist, dar… nu uita că ziua de azi este baza pe care se clădește viitorul tău. Prezentul este momentul în care trăiești iar trecutul nu este egal cu viitorul. Trebuie să te schimbi azi ca să ai un viitor mai bun.
Pasul 4
Tu ești cauza nu efectul vreunui eveniment. Nu te mai gândi la tine ca la o victimă nevinovată lovită de o nenorocire întâmplătoare. Gândește-te la tine ca la un generator de evenimente. Tu ești cel care face lucrurile să se întâmple. Astfel te poți concentra asupra modurilor în care îți poți îmbunătăți existența.Viața este împânzită de riscuri. Mereu trebuie să iei decizii riscante. Uneori aceste decizii vor fi greșite. Acesta este și motivul pentru care sunt numite riscante. Totuși, dacă ești activ și iei decizii, vei constata că e mai bine să deții un bagaj de decizii bune și rele decât să ai traista goală și să aștepți să ți se întâmple ceva.
Pasul 5
Viața este scurtă și cu fiecare minut cu care te plângi vei avea mai puține minute în care să te bucuri

Sursa: Aici

Povestea celor trei porti

Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.
- Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?
- Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul.
Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.
Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii. Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi: SCHIMBA LUMEA.
“Asta era si intentia mea”, gandi printul, “caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.”
Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa.
El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara. Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept care-l intreba:
- Ce-ai invatat tu pe acest drum?
- Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
- Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete.
Si disparu. Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris: SCHIMBA-I PE CEILALTI.
“Asta era si intentia mea”, gandi el. “Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.”
El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?
- Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine, prind radacina toate aceste lucruri.
- Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria: SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI.
“Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut”, isi zise el si incepu lupta cu el insusi. El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau. Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce ai invatat tu pe acest drum?
- Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.
- Asa este, spuse batranul.
- Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
- Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.
Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris: ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI. Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens.
“In lupta devenim orbi”, isi spuse el. Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.
Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce-ai invatat in plus pe acest drum?
- Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.
Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria ACCEPTA-I PE CEILALTI. Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.
Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:
- Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
- Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.
- Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.
Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: ACCEPTA LUMEA.
Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor. Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:
- Ce-ai invatat pe drumul acesta?
- Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista, atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.
- Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea! Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.“Daca vrei sa trezesti intreaga umanitate, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si negativ in tine.
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!”
Mesaje de Suflet

Puterea neaşteptată a recunoştinţei

Motto: „A vorbi despre recunoştinţă este un lucru plăcut şi amabil,

a acţiona cu recunoştinţă este generos şi nobil,
dar a trăi în recunoştinţă înseamnă a atinge Paradisul.”
(Johannes A. Gaertner)

Recunoştinţa ar trebui să fie lentila prin care să privim întotdeauna lumea. Dacă vom privi prin această lentilă numai la planul material, vom aştepta întotdeauna ca lucrurile din exterior să ne spună cum trebuie să ne simţim în interior. Vom fi recunoscători numai atunci când totul va funcţiona potrivit dorinţelor, nevoilor şi aşteptărilor noastre. Vom împuţina astfel mulţumirile noastre către Dumnezeu, diminuând lumina propriei noastre treziri spirituale şi limitându-ne doar la ceea ce dorim să avem, în loc să fim atenţi la ceea ce suntem.
În zilele noastre, calităţi precum recunoştinţa par să aparţină unei alte ere – vremurilor mai simple, atunci când totul se desfăşura lin şi exista timp pentru a aprecia totul. În această calitate minunată – care este recunoştinţa -, ce ne evocă o stare de blândeţe şi blajinitate, se află ascunsă o forţă şi o putere colosală, care ne poate transforma radical modul în care privim viaţa.

Iată cum ne poate ajuta recunoştinţa:
Ne ajută să ne transformăm perspectiva asupra vieţii
Aproape toate fiinţele umane au tendinţa de a lăsa lucrurile rele care li se petrec în viaţă să le umple mintea, fără a mai lăsa loc şi pentru bine. Această tendinţă a omului modern este reflectată şi perpetuată din plin de televiziune, de ziare şi de toate mijloacele de manipulare în masă. Adeseori este suficient să ni se petreacă un singur lucru rău, pentru ca noi să ne lăsăm acaparaţi de el şi să devenim chiar disperaţi, indiferent de câte alte lucruri bune există sau apar în viaţa noastră la acel moment. Prin practicarea zilnică a recunoştinţei pentru tot ceea ce primim în fiecare zi de la viaţă, vom începe să inversăm acest proces nesănătos şi aducător de tensiune şi suferinţă şi să câştigăm o perspectivă nouă, mai optimistă şi mai fericită asupra vieţii.

Ne ridică deasupra suişurilor şi coborâşurilor vieţii
Cu cât ne vom dezvolta mai mult capacitatea de a fi recunoscători, cu atât mai mult vom începe să simţim recunoştinţă, chiar şi atunci când vom avea parte de situaţii neplăcute în viaţa noastră, deoarece vom ajunge să înţelegem că lucrurile bune, la fel ca şi cele rele, nu sunt altceva decât experienţe necesare transformării noastre, care, dacă nu ne doboară, ne fac întotdeauna mai puternici şi mai înţelepţi. Adoptând această atitudine, vom putea avea mai mereu o stare de pace interioară, de mulţumire şi de înţelegere, de calm şi de seninătate, indiferent de circumstanţele exterioare trecătoare şi mereu schimbătoare care vor apărea în viaţa noastră.

Ne scoate în afara egoului nostru limitat
În cadrul practicilor spirituale care ne conduc la cunoaşterea de sine, conştiinţa noastră se expansionează şi începem să simţim gradat că suntem o parte a ceva mult mai vast, care există dincolo de ego-ul nostru limitat. Ajungem să conştientizăm totodată cât de limitată este viziunea conform căreia noi suntem doar nişte fiinţe muritoare (adică suntem doar trupul şi mintea).

În acelaşi mod, manifestarea constantă a stării de recunoştinţă ne ajută să ne depăşim egoismul şi egocentrismul şi să realizăm care ne este locul în univers, ca parte integrantă a Totului. Acest Tot este în realitate Dumnezeu Tatăl, care ne îmbrăţişează neîncetat şi care totodată există permanent în interiorul fiecăruia dintre noi, sub forma scânteii divine nemuritoare. Astfel, vom avea revelaţia faptului că tot ceea ce există este intercorelat, că de fapt nu suntem şi nu am fost niciodată separaţi de nimic din tot ceea ce există; că totul depinde de tot şi funcţionează într-o armonie perfectă, conform cu voinţa lui Dumnezeu.

În lumina acestor înţelegeri interioare pe care ni le poate aduce practicarea perseverentă a recunoştinţei, vom atinge o stare de mulţumire interioară profundă şi constantă, în care ni se va revela adevărata noastră natură, care este divină şi eternă.

Trezeşte o parte mai elevată din fiinţa noastră
Recunoştinţa este o stare ce izvorăşte din inimă, locul acela din mijlocul pieptului în care simţim vie esenţa fiinţei noastre. De aceea, atunci când practicăm în mod conştient recunoştinţa, simţim cum o parte tainică a fiinţei noastre se trezeşte, facilitându-ne accesul la profunzimile mai elevate şi mai nobile ale sufletului nostru, făcându-ne mai buni, mai iubitori, mai grijulii faţă de ceilalţi şi faţă de noi înşine. Ne deschide inima, ajutându-ne să ieşim din cochilia egoistă a intereselor proprii şi să îmbrăţişăm viaţa, trăind astfel în mod plenar tot ceeea ce ea ne dăruieşte.

Tehnici de cultivare a stării de recunoştinţă
Există multe modalităţi de a pune în practică recunoştinţa. Ceea ce este însă important este ca ele să fie practicate în fiecare zi, astfel încât aceasta să devină pentru noi un bun obicei.

Dimineaţa, imediat după ce ne trezim, este momentul cel mai potrivit pentru practicarea recunoştinţei, deoarece atunci este cel mai puţin probabil să fim deranjaţi şi nu am apucat încă să ne umplem mintea cu toate treburile pe care le vom avea de făcut în ziua respectivă. Avantajul este că, procedând astfel, întreaga noastră zi va fi încărcată de energia minunată a stării de recunoştinţă pe care am evocat-o de dimineaţă. Iar recunoştinţa noastră va atrage la rândul ei recunoştinţa altora. Iată o modalitate practică extrem de simplă, minunată şi foarte eficientă de a face mai bună lumea în care trăim.

De asemenea, ne putem realiza momentul de practică a recunoştinţei şi seara, înainte de culcare, enumerând în minte toate fiinţele, situaţiile, lucrurile din ziua respectivă, pentru care putem fi recunoscători.

1. Scriem pe o foaie de hârtie toate lucrurile pentru care suntem recunoscători
Acest exerciţiu este un foarte bun preambul înainte de realizarea celorlalte tehnici de practicare a recunoştinţei. În fiecare zi este bine să notăm pe hârtie mai multe lucruri pentru care suntem cu adevărat recunoscători şi, pe măsură ce le scriem, să urmărim să simţim sentimentul inefabil al recunoştinţei cum se trezeşte şi creşte în inima noastră.

Când punem pe hârtie toate acestea, începem să realizăm cât de multe sunt de fapt lucrurile pentru care ar trebui să ne simţim recunoscători, începând cu lucrurile mari, precum darul vieţii sau prietenii pe care îi avem, până la micile evenimente care s-au petrecut ieri, cum a fost, de exemplu, zâmbetul pe care l-am primit de la cineva sau ocazia pe care am avut-o de a petrece câteva minute relaxante pe o bancă în parc.

2. Expansionăm floarea recunoştinţei în inima noastră
Un alt exerciţiu este acela de a rosti cât mai des cuvântul recunoştinţă în minte. De fiecare dată când repetăm acest cuvânt, vizualizăm şi simţim cum o floare a recunoştinţei creşte în inima noastră din ce în ce mai mult, expansionându-se, petală cu petală, şi cuprinzându-ne toată inima. În felul acesta minunat, inima noastră se va umple zilnic de recunoştinţă, ceea ce ne va face să ne simţim mai mereu fericiţi.

3. Ne cultivăm bucuria interioară
Bucuria aduce cu ea o stare de expansiune şi de conştienţă, care dau naştere recunoştinţei. Vom urmări să inspirăm şi să expirăm, păstrându-ne atenţia focalizată asupra fluxului tainic al respiraţiei, care intră şi iese din trupul nostru. Simţim cu putere că atunci când inspirăm, în inima noastră pătrunde bucuria pură, iar atunci când expirăm, grijile şi tensiunile noastre interioare sunt eliminate o dată cu aerul. Astfel ne vom elibera de toate tensiunile şi stresurile şi întreaga noastră fiinţă se va umple de o bucurie exuberantă.

4. Îi mulţumim, plini de recunoştinţă, lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne dăruieşte neîncetat
Angrenarea unei practici zilnice care implică să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce El ne dăruieşte după voia Sa divină, este o modalitate extraordinar de eficientă şi de rapidă de a ne îmbunătăţi viaţa şi de a fi cu adevărat fericiţi. Vom putea în felul acesta să Îl percepem pe Dumnezeu din ce în ce mai prezent în viaţa noastră, iar perspectiva asupra lucrurilor care ni se petrec – fie ele bune sau rele – se va modifica radical pentru noi, căci vom înţelege că, acceptând cu inima deschisă tot ce vine de la El, fără să opunem nicio rezistenţă, să ne împotrivim, vom fi scutiţi de orice suferinţă.

Pe de altă parte, gradat, vom înţelege că toate situaţiile pe care ni le trimite Dumnezeu sunt totodată pentru noi şanse să devenim mai buni, mai curajoşi, mai iubitori, modelându-ne treptat caracterul, până când vom ajunge să fim ceea ce suntem cu adevărat: copiii divini perfecţi ai lui Dumnezeu.

O melodie instrumentală inspirată, elevată ne poate ajuta să evocăm mai uşor această stare.

5. La fiecare eveniment important din viaţa noastră putem realiza un mic ritual al recunoştinţei
La fiecare eveniment important din viaţa noastră, cum este aniversarea zilei noastre de naştere, Anul Nou, Sărbătoarea Sfântă a Crăciunului sau Paştele, putem realiza un fel de ritual al recunoştinţei. Putem de exemplu aprinde o lumânare şi beţişoare parfumate sau putem aranja camera într-un anumit fel care să ne introducă mai uşor într-o atmosferă de sacru ori putem face tot ceea ce considerăm noi că este în ton cu ritualul de recunoştinţă pe care dorim să îl realizăm.

Putem atunci să începem prin a ne interioriza, a ne deschide sufletul faţa de energiile benefice din univers, faţă de inspiraţia îngerilor de lumină şi faţă de Dumnezeu, dupa care putem, de exemplu, face un bilanţ al vieţii noastre sau a unei perioade din viaţa noastră, pentru a vedea care sunt darurile cele mai extraordinare pe care le-am primit de la Dumnezeu. Putem conştientiza astfel, în ce măsură ne-au ajutat lucrurile care au fost aparent rele în viaţa noastră, care a fost darul lor pentru noi.

După aceasta, în final, vom manifesta din toată inima o stare de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, mulţumindu-I pentru toate darurile Sale.
Procedând periodic în acest mod, viaţa noastră se va spiritualiza din ce în ce mai mult şi vom începe să realizăm, cu din ce în ce mai multă luciditate, care este rostul nostru pe acest pământ.

Vă oferim în continuare câteva citate inspirate despre recunoştinţă:

• „Recunoştinţa este calea directă spre Dumnezeu şi îngeri. Dacă avem răbdare, oricât de mânioşi şi supăraţi ne simţim, putem găsi ceva pentru care să fim recunoscători. Cu cât mai mult căutăm recunoştinţă, cu atât îngerii ne vor da mai multe motive să fim recunoscători şi fericiţi în viaţă.” (Terry Lynn Taylor)
• „Recunoştinţa este memoria inimii.” (Balzac)
• „Bucuria este cea mai simplă formă de recunoştinţă.” (Karl Barth)
• „Dacă ai dat, uită; dacă ai luat, pomeneşte.” (proverb)
• „Pentru cel mai mic lucru să fii recunoscător.” (proverb)
• „A spune mulţumesc înseamnă mai mult decât doar bune maniere. Înseamnă o bună spiritualitate.” (Alfred Painter)
• „Recunoștința este cheia unei vieți fericite pe care o ținem în mâinile noastre, pentru că, dacă nu suntem recunoscători, atunci indiferent cât de mult am avea, nu vom fi fericiți – deoarece întotdeauna vom dori să avem altceva sau ceva mai bun.” (David Steindl-Rast)
• „Să ne ridicăm și să fim recunoscători, pentru că, dacă nu am învățat multe lucruri astăzi, măcar am învățat puține, iar dacă nu am învățat nici puține, măcar nu ne-am îmbolnăvit, iar dacă ne-am îmbolnăvit, măcar nu am murit; așa că, haideți să fim cu toții recunoscători.” (Buddha)
• „Recunoștința nu numai că este cea mai mare dintre virtuți, dar este și sursa tuturor celorlalte. ” (Cicero)
• „Nu putem călători spre fericire, nu o putem poseda, câștiga, purta sau consuma. Fericirea este experiența spirituală de a trăi fiecare clipă cu iubire, grație și recunoștință.” (Denis Waitley)
• „Unii spun o mulțumire înainte de a mânca. Aceasta este foarte bine. Dar eu mulțumesc înainte de a audia un concert sau o operă; mulțumesc înainte de a viziona o piesă de teatru sau o pantomimă; mulțumesc înainte de a deschide o carte și înainte de a picta, de a înota, de a dansa, de a mă juca; și spun o mulțumire și înainte de a-mi înmuia pana în cerneală.” (G. K. Chesterton)
• „Recunoștința este cea mai delicată floare care răsare în sufletul nostru.” (Henry Ward Beecher)
• „Nu te ruga atunci când plouă, dacă nu te rogi și atunci când strălucește soarele.” (Leroy Paige)
• „Să le fim recunoscători celor care ne fac fericiți, căci ei sunt încântătorii grădinari care ne fac sufletele să înflorească.” (Marcel Proust)
• „Dacă singura rugăciune pe care ai spus-o în viață ta a fost „mulțumesc”, aceasta este suficient.” (Meister Eckhart)
• „Recunoștința dezvăluie plenitudinea vieții. Ne transformă percepția, făcându-ne să înțelegem că ceea ce avem este suficient sau mai mult decât ne este necesar. Transformă negarea în acceptare, haosul în ordine, confuzia în claritate… Ea transformă problemele în daruri, eșecurile în succese, momentele neașteptate în sincronizări perfecte, iar greșelile în evenimente importante. Recunoștința dă sens zilei de ieri, aduce pacea în ziua de azi și ne oferă o perspectivă pentru ziua de mâine.” (Melodie Beattie)
• „În Noul Testament religia este grația, iar etica este recunoștința.” (Thomas Erskine)
• „Recunoștința este semnul sufletelor nobile.” (Aesop)
• „Cea mai bună modalitate de a plăti pentru un moment minunat pe care ți-l oferă viața este acela de a te bucura de el.” (Richard Bach)
• „Reflectează asupra binecuvântărilor din prezent, din care oricine are destule; și nu asupra necazurilor din trecut, din care oricine are câteva.” (Charles Dickens)
• „Tată ceresc, Tu cel care mi-ai dăruit viața, dăruiește-mi, te rog, o inimă plină de recunoștință.” (William Shakespeare)
• „În viața noastră de zi cu zi trebuie să ne dăm seama că nu fericirea ne face recunoscători, ci recunoștința ne face fericiți.” (Albert Clarke)
• „Recunoștința este atunci când amintirile sunt păstrate în inimă și nu în minte.” (Sam N. Hampton)
• „Recunoștința este bogăție; nemulțumirea, sărăcie.” (Doris Day)
• „Nu există greșeli sau coincidențe. Toate evenimentele sunt binecuvântări ce ne-au fost dăruite pentru a învăța din ele.” (Elisabeth Kubler-Ross)
• „Dumnezeu ţi-a dăruit 86.400 de secunde azi. Ai folosit vreuna pentru a spune mulţumesc?” (William A. Ward)
• „Recunoştinţa nemărturisită nu este de folos nimănui.” (G.B. Stern)
• „Este un înţelept acela care nu tânjeşte după ce nu are, ci se bucură de ceea ce are.” (Epictetus)
• „Dacă vrei să-ţi transformi viaţa, încearcă să fii recunoscător mereu. Vei avea o viaţă complet nouă.” (Gerald Good)
• „Recunoştinţa este cea mai umilă dintre virturţi, iar nerecunoştina, cel mai rău viciu.” (Thomas Fuller)
• „Nu există diferenţă mai mare între oameni ca aceea dintre oamenii recunoscători şi cei nerecunoscători.” (R.H. Blyth)
• „Cine nu mulţumeşte pentru puţin, nu va mulţumi nici pentru mult.” (proverb estonian)
• „Să simţi recunoştinţă şi să nu o manifeşti este ca şi cum ai împacheta un cadou şi nu l-ai oferi în dar.” (William Arthur Ward)
• „O atitudine de gratitudine aduce numai binecuvântări.” (Sir John Marks Templeton)

Sursa