Facebook Like

Tu nu ești singur

EMAG

marți, 23 august 2011

Fii dascal si model


"Când aud, uit,
Când vãd, îmi aduc aminte,
Când fac, învãt. "

Poate n-o sã-þi vinã sã crezi, dar gustul pentru unele dintre alimentele
si bãuturile pe care le savurãm cu mare plãcere toatã viaþa îl cãpãtãm
chiar din burta mamei! Cercetãrile au demonstrat cã fãtul gustã
din lichidul amniotic a cãrui... savoare variazã în functie de ce a mâncat
mama în ziua respectivã!
La fel şi preferinţele muzicale: în săptămână a 26-a de sarcină, urechea fătului este complet formată şi funcţionează, el auzind inima mamei, vocile din jur, zgomotele, conversaţiile şi, evident, muzica ascultată de mămică. Ba am aflat cu ani în urmă şi despre cazul unui băieţel care şi-a uimit familia fredonând linia melodică a unui cântecel ştiut şi cântat numai de bunica lui, pe care nu o cunoscuse niciodată, femeia murind înainte de naşterea lui. Ştiind că nu va mai apuca să-şi vadă nepotul, femeia se alina mângâindu-şi nora pe burtică şi cântând copilului nenăscut un cântecel pe care micuţul l-a memorat. Copiii vin pe lume cu "hard-u!" curat. Noi, părinţii şi educatorii lui, suntem cei care îi "instaIăm" majoritatea "programelor" şi, neîndoios, pe cele de bază. Dacă noi nu ştim ce "programe" să "instaIăm" şi cum să le "ruIăm", dacă nu ştim cum să "întreţinem" şi să lucrăm cu acest "computer" de performanţă nebănuită, îl "defectăm" încă de la început şi niciodată nu va mai "funcţiona" la parametrii săi reali. Spunem adesea: "Copiii sunt oglinda părinţilor". Primul model al copilului este familia lui: mama, tata, fraţii şi surorile, rudele. Copilul observă şi imită ceea ce vede la ai lui şi la persoanele cu care petrece cel mai mult timp, la cei pe care îi admiră cel mai mult. Atenţie deci la tot ce facem noi ca părinţi, bunici şi educatori. Atenţie şi la ce fac copiii cei mai mari de faţă cu fraţii mai mici!

Caz Irina este foarte ataşată de lucruri cărora le dă o importanţă ceva, e o tragedie. exagerată. O pată cât exade mică pe un covorîi provoacă o criză de nervi. O farfurie care s-a spart este un capăt de ţară, dacă s-a defectat treg, absolut nemeritat, De fiecare dată, reacţionează şi-n stânga, dacă e singură gerat, ţipă, se agită, face caz, reproşează în dreapta pe scurt, un circ înori nu, indiferent de furie, vorataşa-pe care îl face indiferent dacă băiatul ei este sau nu de faţă cu ea. Când băieţelul, beşte urât, aruncă ocări în dreapta Gigel (7 ani), strică o jucărie sau pierde ceva, face exact ce a văzut la mama: loveşte, spumegă mentul mamei faţă de obiecte, ataşamentul şi în stânga de te sperii de el. Şi-a însuşit ei nefiresc, exagerat, şi, prin mimetism, se comportă exact ca ea. Când mama îi reproşeaza că strică ceva, îi amplifică starea de furie, de teamă şi de neputinţă şi manifestările sale devin şi mai exagerate, mai violente, mai nefireşti. Tatăl, calm din fire, a încercat de nenumărate ori să-i explice că obiectele nu sunt mai importante decât persoanele, că lucrurile se mai şi strică, dar, uneori, se pot şi repara, că fiecare poate să strice ceva din neatenţie. Gigel nu înţelege şi pace. Pentru el, exemplul mamei este mai puternic pentru că ea e şefa casei. În plus, atitudinea ei adesea distantă faţă de copil îl face să-şi dorească recunoaşterea şi aprecierea ei mai mult decât a tatălui. Pentru ca el să-şi schimbe atitudinea, mama trebuie să-şi schimbe atitudinea. Îi explic toate acestea, o sfătuiesc să-i dea un exemplu şi să nu-i ceară ceea ce ea însăşi nu poate face. Refuză. Are o siguranţă fuzibilă extrem de scurtă şi, pentru ea, nu există cale de mijloc: acum îşi alintă copilul, acum îl pocneşte. Nici măcar un adult nu ar reuşi să ţină pasul cu felul ei schimbător, impetuos şi derutant de a fi. Copilul e dificil, irascibil, nesuferit, arţăgos şi, de aceea, lipsit de prieteni. Nu ştie să se poarte nici măcar cu puţinii copii cu care vine în contact, chiar dacă îi adoră şi le duce dorul atunci când nu-i vede. Comportamentul lui de om dificil, copiat de la mama, îi pregăteşte încă de pe acum un viitor însingurat şi trist.

"Aşchia nu sare departe de trunchi" spune un proverb care se referă, desigur, şi la moştenirea genetică, dar, zic eu, mai mult decât atât, la educaţia pe care o primeşte copilul, la ceea ce învaţă de la părintele său, cu bune şi rele.
Obiceiul este a doua natură. Exemplul personal este mai convingător decât toate cuvintele.
Ponturi utile:
• Nu cere copilului tău ceea ce nu poţi să faci tu - e nedrept din partea ta.
• Îndreaptă-te pe tine înainte de a-I îndrepta pe el, altfel eşti un demagog şi vei fi tratat cu "respectul" cuvenit demagogilor.
• Copiii observă orice neconcordanţă între ce spui şi ce faci şi, chiar dacă nu au curajul să-ţi spună în faţă că eşti un lup moralist, o gândesc, prin urmare, să nu te miri de ce nu te ascultă.
• Nu fi perfecţionist - oricine învaţă ceva nou mai şi greşeşte (e omenesc!). Încurajează-ţi copilul să meargă mai departe şi nu-i stabili obiective nerealiste, peste puterile lui, pentru că eşecul îl va demotiva şi îl va împiedica să persevereze.
• De multe ori, copilul refuză să facă un lucru pentru că nu ştie de unde să se apuce, cum să înceapă. Dă-i o mână de ajutor. Nu-i spune "Strânge-ţi jucăriile" sau "Fă ordine în camera ta", ci "Strânge jucăriile, începe cu cele mai mari, pune-le
pe cele mici în coş" şi "Fă ordine în camera ta. Pune hainele în dulap şi du pijamaua la baie". Caz Am fost chemată într-o familie unde părinţii au probleme cu Lulu (13 ani). Copilul e frumos, are o chică blondă, bogată, demnă de un model internaţional, dar care nu îşi are locul la şcoala unde el este elevîn clasă a VII-a. Părul îi vineîn ochi şi a căpătat deja ticul de a-şi îndepărta bretonul de pe frunte dând din cap. După numeroase reproşuri şi somaţii, toate în van, dirigintele i-a scăzut nota la purtare. Lulu are acum statut de "băiat rău": nu-şi mai face lecţiile, deranjează orele, răspunde obraznic profesorilor care, uneori, nu se mulţumesc doar să-i facă observaţie, ci-i pedepsesc insolenţa insultându-I, cu alte cuvinte, face tot ce-i stă în puteri să-şi păstreze acest statutîn microsocietatea lui, unde nu poate ieşi în evidenţă decât dacă e primul din clasă ori ultimul, altfel, nici nu contează. Tatăl îmi explică toate aceste lucruri cu o nedumerire absolută. Şi lui, şi soţiei sale le-a plăcut cartea, sunt oameni serioşi şi muncitori, care şi-au făcut un rost în viaţă, de ce copilul lor e aşa? Din acest motiv, se ceartă veşnic cu el, nu mai e Lulu copilul de altădată. Eu îl ascult fără să-mi dezlipesc privirea de la podoaba capiiară a tatălui: părul blond-cenuşiu, lung până la umeri, este prins în coadă, la spate. Răspunsul este în faţa mea. Băiatul îşi adoră tatăl şi vrea să-i semene aidoma. ÎI îndemn să se tundă el primul, să dea un exemplu. E un părinte iubitor şi acceptă, de dragul copilului, deşi îl văd că e neîncrezător - problema băiatului cu şcoala e prea mare să aibă o cheie atât de simplă. Merge la frizer "ca s-o încerc şi pe asta". Lulu îl însoţeşte la fel de neîncrezător. Câ nd frizerul îşi bagă foarfecele în părul tatălui său, Lulu exclamă în culmea fericirii: "Ai făcut tu asta pentru mine?!". Tatăl confirmă. Lulu se urcă singur pe scaun şi se dă de bunăvoie pe mâna frizerului. Ies amândoi mândri unul de celălalt nevoie mare. Tatăl e din nou eroul lui Lulu. Degeaba i se tot spusese până atunci că nu învaţă pentru nimeni, ci pentru el. Un copil nu are nevoie de teorie, ci de exemple concrete de urmat. Băiatul se străduia să semene tatălui său, mai întâi ca stil, abia pe urmă ca preocupări. În cazul lor, o nouă frizură (una "cuminte") a fost începutul unei noi prietenii şi momentul de inflexiune pentru atitudinea copilului faţă de şcoală.
Ponturi utile:
• Lucrurile cele mai complicate pot avea răpunsuri simple; când nu înţelegi purtarea copilului tău, pune-te chiar pe tine în fruntea listei de "suspecţi" şi analizează-te cu atenţie.
• Dacă tot nu înţelegi unde e buba, întreabă-1 pe el ce-i place şi ce-i displace la tine. Poţi avea parte de adevărate revelaţii.

Mama şi tata sunt primele modele din viaţa oricărui copil, iar dacă are fraţi şi surori mai mari, şi aceştia au rolul lor. N-ai constatat că fetiţa de trei ani î9i piaptănă părul cu acelea9i gesturi ca mama, că roste9te anumite replici ale ei, ba chiar 9i cu aceea9i intonaţie, că băieţeluI î9i ţine mâinile în buzunare 9i se încruntă ca tata? De ce crezi că fetiţele sunt înnebunite să poarte prin casă pantofii mamei, să se îmbrace cu hainele ei? Ca să fie ca ea! La fel, 9i băieţii. Micuţul Răzvan (4 ani) umbla într-o zi cu jean9ii 9i adida9ii tatălui, mândru nevoie mare, de9i se împiedica la fiecare pas. Marcel, tatăl său, lucrase mult în străinătate 9i revenise de puţină vreme în sânul familiei, mai ceva decât un erou cruciat, încărcat de izbândă 9i odoare de preţ. Băiatul îl sorbea din priviri. Obiceiurile părinţilor, mai ales năravurile, se copiază imediat. Dacă e9ti dezordonat, nici copilul nu va avea de unde să înveţe că hainele nu ajung în dulap prin magie, pocnind din degete, că jucăriile nu au picioare să meargă singure pe etajeră după ce el s-a săturat de jucat. Dacă mănânci cu mâinile murdare, la fel va face 9i copilul, chiar dacă la grădiniţă i se spune altceva. Acolo va face precum ceilalţi copii (ca să fie ca ei ori numai de gura educatoarei), iar acasă va face ca tine. Sunt 9i cazuri când copilul vine acasă cu un obicei bun învăţat din altă parte pe care "îl predă" cu aer firoscos părinţilor săi, dar aceasta se întâmplă mai frecvent începând de la vârstă 9colară, când copilul, crescând, începe să î9i afirme independenţa ca indivind 9i va căuta modele 9i în afara familiei (eroi de basm/film/desene animate, edupublice - sportivi, oameni catori/prieteni/rude/cunoscuţi/persoane de presă, celebrităţi etc.). Primul 9i cel mai important model din viaţa oricărui copil rămâne părintele său. Tendinţa copilului este de a copia mai u90r năravurile unui părinte decât obiceiurile bune ale celuilalt 9i,între cei doi, el va alege să-I copieze mai mult pe cel care este personalitatea dominantă în familie, geful casei.


Caz
Anton şi Florentina au doi copii: Gabi (8 ani) şi Ioana (ll ani). Anton este un soţ "de modă veche", genul "pune-te masă, scoală-te masă", deşi soţia nu este casnică. Mama nu cere niciodată ajutorul băieţilor, ci numai fiicei, Ioana. Tatălui i se pare normal ca aceasta s-o ajute pe mama, ba chiar să o suplinească în lipsa ei dădăcindu-I pe Gabi, dar nici prin cap nu i-artrece să-i ceară băiatului să dea şi el o mână de ajutorîn casă, la treburi. Urmarea? Copiii copiază atitudinile mamei şi tatălui şi îşi însuşesc tiparele lor comportamentale: fata ajută, băiatul nu. Fata, mâna dreapta a mamei, se simte utilă şi importantă, darva creşte învăţată să facă totul singură pentru că " ea face cel mai bine", imaginându-şi gospodăria drept "aria ei de expertiză". În cazul în care viitorul ei soţ nu va semăna tatălui ei, ci va fi deprins să se implice în treburile gopodăreşti, este foarte posibil să aibă "ciocniri" cu el din această cauză şi, tot reproşându-i că nu face treaba ca ea, îl va determina să renunţe. Modelul propriei familii o condamnă pe Ioana să-I perpetueze în exact aceeaşi formă, chiar dacă şi-ar dori altceva. Peste câţiva ani, Ioana devine mama ei. Similar, Gabi devine tatăl său şi creşte crezând că bărbatul este cea mai importantă persoană din casă. Pentru că nu i se cere să facă nimic, el nu-şi găseşte locul şi, de obicei, face o poznă, o prostie, ca să ajungă din nou în centrul atenţiei, să nu se simtă uitat. Pentru că Ioana e "cea harnică" şi "deşteaptă", Gabi se simte obligat să fie exact opusul ei crezând că, astfel, va ieşi şi el în evidenţă. Ioana e cuminte, el face obrăznicii; Ioana învaţă bine, el e ultimul din clasă, Ioana e ascultătoarea, el e tartorul tartorilor, chiar dacă, în sufletul lui, şi-ar dori să fie la fel ca ea şi să facă alte lucruri decât se simte obligat să facă. Ca adult, va ajunge să pretindă de la soţia lui acelaşi tratament privilegiat ca tatăl său, ceea ce e O.K. dacă soţia lui va fi fost crescută în aceIaşi spirit, darva fi o problemă în caz contrar. Prin imita rea modelului masculin cu care se identifică şi prin faptul că nimeni nu i-a solicitat sprijinul, Gabi a căpătat năravul de a nu face nimic şi este un răsfăţat cu o părere foarte proastă despre el Le rău"). Tatăl şi mama, răsfăţându-I, îl pregătesc pentru eşec, cultivându-i sentimentul inutilităţii şi neputinţei. EI nu se simte în stare de nimic altceva decât de "rele". Eu i-am trasat sarcină lui Gabi să spele vasele după masă. I s-a părut ciudat, a bombănit (deşi zâmbea pe sub mustaţă), dar s-a pus pe treabă. A fost atât de încântat şi s-a străduit să facă o treabă atât de bună, încât nu se mai putea opri din spălat, deşi vesela strălucea de curăţenie. A spălat şi laveta, şi chiuveta. Până şi gunoiul şi udatul plantelor i s-au părut interesante şi, brusc, în după-amiaza acelei zile (şi de atunci încolo) nici scrisul nu i s-a mai părut o greutate. A fost atât de încântat să descopere că poate fi la fel de bun ca Ioana, să vadă uimirea şi încântarea pe feţele celor din jur, să le smulgă admiraţia, încât, în câteva luni, a ajuns să fie primul din clasă la învăţătură.

Cazul se cuvine discutat până la capăt pentru că este simptomatic pentru majoritatea familiilor din România unde, în casă, femeia le face pe toate (şi se plânge), iar bărbatul (mai) nimic. Când Gabi a început să spele vase, a ales să facă treaba "bărbăteşte" - cu mare risipă de apă şi detergent. Ioana, brusc geloasă că şi "ăla mic" poate şi intrată deja în rolul mamei, a început să-I bată la cap spunându-i că nu face bine, că nu aşa se face şi să-i arate ea cum procedau ele două - perfectele lumii! Mai lipsea puţin şi Gabi lăsa totul baltă şi ieşea nervos din bucătărie, dar am intervenit trimiţând-o pe Ioana la treburile ei şi încurajându-l pe el să continue. Ioana a învăţat de mică, de la mama ei, să se autosugestioneze că "numai ea le poate face pe toate cum trebuie", să reproşeze bărbatului cu acel jignitor şi enervant "Nu aşa!" care îl castrează mental, determinându-l să se lase păgubaş şi să se ducă la o bere cu băieţii sau la televizor decât s-o mai ajute. Mamelor, doamnelor, aveţi răbdare cu bărbaţii şi copiii voştri şi încurajaţi-i dacă vreţi să fiţi ajutate, nu-i criticaţi. Dacă voi sunteţi atât de perfecte în toate, dacă gospodăria e templul unde numai voi ştiţi să slujiţi cum se cuvine, aşteptaţi-vă ca muritorilor de rând să le fie frică (şi lehamite) să mai intre. Caz în care nu vă mai plângeţi de soartă. O meritaţi! Copilul este, într-adevăr, oglinda părinţilor săi. Priveşte-l cu atenţie şi vei descoperi, poate, cum te văd alţii. Obiceiurile bune se deprind greu şi de cele proaste se scapă greu. Învăţul şi dezvăţullor cer răbdare şi perseverenţă. Vorbele în vânt şi promisiunile neonorate distrug încrederea copilului în părinte şi îngreunează procesul de educare. Lipsa de respect şi atenţie atacă sentimentele cum atad rugina fierul.

Cele mai multe explicaţii le caută la părintele său. Pe lângă observaţie şi imitaţie, explicaţia este o metodă esenţială de învăţare.

În lumea animală, adulţii îşi învaţă puii să supravieţuiască fără explicaţii, doar prin exemplul personal. Omul, înzestrat cu darul vorbirii, are un instrument de educaţie în plus. Adesea însă, el îşi pregăteşte puiul pentru viaţă cu mai puţină pricepere decât o vrăbiuţă. Ca părinte, e~tipentru copilul tău Cunoa~terea întruchipată, cel care le ~tie pe toate ~ile poate pe toate. Nu de puţine ori se spune că în ochii propriului copil e~ti Dumnezeu. De aceea, el te asaltează cu întrebările lui, cu ve~nicul"de ce?" (of, cât poate fi de pisălog!) la care, uneori, îţi face plăcere să răspunzi, alteori nu ai nici un chef. Sau n-ai timp. Sau nu ~tii. Aminte~te-ţi că cel pe care l-ai adus în această lume nu ~tienimic despre ea. Dacă nu găse~te răspunsuri la tine, va căuta informaţiile în altă parte (~icine ~tiece găse~te!)sau va căuta să î~iexplice singur, cu mijloacele sale, ceea ce nu înţelege (~icine ~tie la ce concluzii deformate ajunge!). În acela~itimp, tot fiind refuzat de tine, va crede că nu prea ~tii mare lucru ~ivei scădea în ochii lui, mai ales dacă alţi copii îi spun câte în lună ~iîn stele aflate de la părinţii lor, ori va crede că nu-l prea placi pentru că nu-ţi face plăcere să stai de vorbă cu el.
Caz

Valeriu are trei ani. Mergând pe stradă cu tatăl lui, îl întreabă, din senin, despre nori. "Ce sunt norii?" Cum să explici unui copil de 3 ani despre evaporare, condesare, vapori de apă? Nu are nici unul dintre instrumentele necesare pentru înţelegerea fenomenului ştiinţific. Tatăl alege să-i dea un exemplu bazat pe cunoştinţele anterioare ale copilului: "Ţii minte cum se face vata din zahăr?". Valeriu dă din cap cu entuziasm ("hm, ce gust bun are!"). Tatăl continuă: "Aşa se formează şi norii, numai că nu din zahăr, ci din stropi de apă. Vântul este motoraşul care îi învârte până îi transformă în văIătuci uşori care se ridică la cer". Valeriu e încântat: "Ce gust au?", se interesează el. Din nou, tata face apel la experienţa micuţului: "Ce gust are vata de zahăr?". "Dulce!" "Deci, ca zahărul din care se face. Prin urmare, ce gust crezi că vor avea norii?", "De apă!", conchide Valeriu, mândru că a găsit singur răspunsul.

Desigur, la trei ani, copiii î~ipot imagina că toate lucrurile au un gust al lor. Explicaţia tăticului nu este una academică, dar nici nu este eronată ~i,lucrul cel mai important, a fost înţeleasă de Valeriu.
Ponturi utile:
• Nu face pe profesorul universitar în faţa lui, nu te pierde în explicaţii ştiinţifice complicate, în sofisme şi teorii - devii şi neînţeles, şi plicticos.

Scopul tău nu este să-i dovedeşti cât de deştept eşti tu, ci să-i "traduci" ştiinţa pe care o ai pe limba lui, astfel încât el să înveţe ceva. Foloseşte exemplificarea şi personificarea - copiii au o imaginaţie vie, care îi ajută foarte mult - şi apelează la experienţele lui anterioare. Nu-i explica un lucru nou printr-un alt lucru nou, nu are sens. Când construieşti un zid, aşezi, cu răbdare, o cărămidă peste alta. Fii imaginativ, atent şi deschis; de multe ori, copilul îţi vine în ajutor eu o idee; fii receptiv la sugestiile lui. Fii răbdător, chiar dacă eşti asaltat cu o ploaie de întrebări; nu uita, gândirea lui nu este structurată şi logică, iar curiozitatea lui o depăşeşte cu mult pe a ta. Logica se formează asemenea unui muşchi, prin antrenament, prin exerciţiu susţinut. Dacă nu vrei, nu poţi sau nu ai timp să-i răspunzi, nu te face că nu-I auzi (copilul poate fi atât de insistent!). Mai bine spune-i că nu ai acum timp, cere-i să-ţi aducă aminte altădată sau dă-i tu un termen când poate să revină cu întrebarea. Nu îţi ieşi din fire dacă ţi-a pus o întrebare delicată sau dacă i-ai mai explicat o dată acelaşi lucru. Poate că numai te încearcă! Nu te enerva când copilul tău te întreabă ceva, indiferent de motiv. EInu va înţelege de ce te-ai enervat şi, data viitoare, va ezita să te mai întrebe de frică să nu îţi producă aceeaşi reacţie. Dacă nu ştii cum să-i răspunzi, nu-i îndruga verzi şi uscate ca să ieşi la liman (îlvei induceîn eroare), nici nu-i spune sec "nu ştiu" (îlvei dezamăgi), ci promite-i că te interesezi să afli mai multe detalii şi apoi vei reveni la el cu o explicaţie. Ţine-ţi cuvântul, copilul nu va uita această promisiune. În nici un caz, nu îi da o explicaţie falsă. Poţi chiar să mergi cu el să-I întrebaţi împreună pe un "expert" în problemă: mama/bunica/un unchi/un vecin/un muncitor etc. În felul acesta, îl înveţi că nu e nimeni care să le ştie pe toate şi nimeni care să nu ştie nimic - o lecţie importantă pe care atâţia oameni odată ajunşi în postura de şef par să o fi uitat! "Ce e, tată, p*** m***sii?" Dacă întrebarea/acţiunea copilului este stânjenitoare, nu face o tragedie, nu face tărăboi, nu chicoti, nu te arăta stânjenit, nervos. ÎI intrigi. Rămâi calm, impasibil şi dă-i o explicaţie scurtă, pe înţelesul lui, care să sune cât mai neinteresant cu putinţă. Păstrează o mimică inscrutabilă şi o voce monotonă. Copilul îşi va pierde interesul pentru subiectul respectiv. Dacă eşti în public, distrage-i atenţia sau plecaţi, altfel, dacă începi cu explicaţiile, cei din jur vor urmări plini de curiozitate reacţia ta, copilul va pricepe că este în centrul atenţiei, motiv pentru care îţi va face situaţia tot mai grea, insistând în ceea ce şi-a propus până te exasperează. Dacă el vrea să ştie înţelesul vreunui cuvânt vulgar pe care l-a auzit la alţii, fă-o calm şi rece şi anunţă-1 că nu tolerezi asemenea expresii necivilizate. Nu uita, copiilor le place să provoace reacţii, asta îi face să se simtă ei înşişi interesanţi! Cu cât reacţia ta este mai exagerată, cu atât "muniţia" lui devine mai preţioasă şi o va folosi când te aştepţi mai puţin (de obicei, când vrea să fie în centrul atenţiei, să se "dea mare şi tare").

Stabileşte-i copilului tău limite: e important să ştie ce trebuie să facă, ce are voie să facă şi ce îi este interzis să facă, dar nu îi spune simplu "n-ai voie să ..." fără să-i explici de ce şi, mai ales, cu ce urmări în caz de neascultare. Simpla interdicţie nu va face decât să-i mărească interesul, curiozitatea, dorinţa de a te înfrunta. Atenţie: uneori, când se simt neglijaţi, când simt că nu primesc destulă atenţie, copiii fac exact ceea ce ştiu că nu au voie, chiar dacă ştiu care sunt urmările, chiar cu riscul de a fi pedepsiţi. Când li se interzice ceva fără nici o explicaţie, se încăpăţânează să facă exact pe dos. Vor să ştie ce se întâmplă. Nu încerca să eviţi întrebările delicate sau cele care par fără noimă pentru tine. ÎI vei face încă şi mai curios, şi mai insistent. Nu spune niciodată "Iasă, vede el, aude, dar nu pricepe", ori "Iasă, că uită el ce-a văzut sau ce a auzit". În lipsa unor explicaţii din partea ta, copilul va iscodi alte persoane din familie sau din afară casei (copii, adulţi), care pot să-i dea explicaţii eronate. Ori va încerca să îşi explice singur despre ce a fost vorba, să înţeleagă folosindu-se de cunoştinţele şi imaginaţia sa. Va trage concluzii greşite care îl pot tulbura, care pot avea urmări extrem de neplăcute, chiar nesănătoase pentru el. După ce i-ai dat o explicaţie, asigură-te că a înţeles, dar nu întrebându-I simplu: "Aiînţeles?". S-ar putea să spună "da" ca să nu te supere, să scape de "teoria chibritului" ori pentru că i se pare că a înţeles. Întreabă-1 "Ce ai înţeles?" şi cere-i să-ţi spună cu propriile cuvinte.

Datoria de părinte este să-I prevenim, să-i explicăm, să-I ajutăm pe copil să înţeleagă, să înveţe. Orice nelămurire are el ~iorice întrebare îţi pune, trebuie să încerci să-i dai un răspuns potrivit. E bine să ţii minte că nu ai de-a face cu un academician, ci cu un omuleţ a cărui imaginaţie este atât de vie, încât o poveste, un basm, o pildă sunt tot atât de reale ca realitatea însă~i.
Experienţa personală şi amintirile din copilărie ale părintelui sunt de un real folos in educarea şi inţelegerea copilului.

Cum era când erai tu copil, ce simţeai, ce gândeai, de ce te temeai? Dacă îţi aduci aminte, vei descoperi cât de u~or îţi vine să-ţi înţelegi copilul, să te joci cu el, să te apropii de el, să-i câ~tigiîncrederea ~irespectul. Adu-ţi aminte de tot ceea ce nu ţi-a plăcut când erai copil, de ceea ce ai făcut numai de gura părinţilor, dar ţi-a prins bine în viaţă,adu-ţi aminte de spaimele tale şi povesteşte-i toate aceste amintiri copilului tău. De multe ori, evocarea unui astfel de moment poate însemna mai mult şi poate fi mai convingător pentru micuţul tău decât orice explicaţie şi pledoarie, pentru că "Şi tata a fost la fel!".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc ca esti alaturi de mine.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

LIKE

Etichete

1 (1) 1998 (1) 2 (1) 2012 (65) 2013 (16) 2014 (5) 2015 (5) 2016 (2) 2017 (1) 3 (1) 4 (1) 5 (1) 6 (1) A te iubi (12) Acceptare (2) Access Bars (2) Access Consciousness (1) ACTIVAREA KUNDALINI (1) Adamus (6) Adevar? (42) Afaceri (1) Afirmatii (1) ajutor (7) Alexandru Pargaru (3) Aloe Vera (1) Amintiri din moarte clinica (1) Among Us (1) Andrei Laslau (1) Änglavakt (1) Apa (13) apocalipsa (3) Argangheli (3) ARHANGHELUL MIHAIL (1) Asa NU (1) Astazi Dumnezeu vrea ca tu sa stii (10) Astrologie (14) Astronaut (1) Augusto Cury (1) Barbara Hand Clow (6) Barbatul si Femeia (8) Bebe Mihaescu (1) bucegi (1) Bunker Roy (1) caini (1) carte (39) Cartoful (2) Castigatorul la (1) ceapa (1) chakre (4) Chakrele Corpului Uman (2) Charlie Chaplin (1) Codul Lui Oreste (6) COMPASIUNE (1) Conspiratia Tacerii (1) Constelatia Pleiadelor (2) copii (36) copiii (13) copiii de cristal (3) crime time (2) cristofor (1) Curs De Dezvoltare Personala (7) Dan Farcas (1) Dan Luca (2) Dan Puric (1) daruieste viata (1) david (1) dedublare (1) Deepak Chopra (2) Dezvoltare personala (267) Dezvoltare Spirituala (73) Dimitrova (1) Dincolo de limite (1) doctor (1) documentar (2) Doneaza (1) doreen virtue (3) Dorinte (1) Downey (6) DR. WAYNE W. DYER (2) drama (1) Drunvalo Melchizedek (3) Echilibrul vorbirii și tăcerii (1) echinoctiu (1) ECKHART TOLLE (7) Eclipsa (4) Editura For You Newsletter (57) ego (3) Elena Cocis (1) eliberare (1) energii (16) Episodul (6) euro (1) evrei (1) evreii au talent (1) extraterestri (11) Fericire (3) film (37) FLP (2) Fotografie (5) frica (5) Furie (1) Gabriela Benchea (2) Gerrit Gielen (1) Greg Braden (1) HIPERSENSIBILITATE (1) Ho’oponopono (3) iertare (10) ingeri (13) ingrijorarea (1) inima (7) Intelepciune (2) intinereste (1) Intoleranta Alimentara (1) Inuaki (2) INUAKI Reptilianul Din Mine (1) Ioan Alexandru (1) ioan vladuca (1) Isus (8) iubire (48) Iustin Narcis Ianau (1) Iustin Parvu (2) James Tyberonn (1) japonia (2) Jennifer Hoffman (27) Johan Brisinger (1) Jordan Duchnycz (1) judecata (1) Kahlil Gibran (1) Karen Bishop (1) Karma (2) Kryon (7) Lauren C. Gorgo (15) Lauren Gorgo (3) lectii (1) luther (1) Magul din Carpati (1) manuscris (1) Manuscrisele de la Marea Moarte (1) Marea Moarta (1) Maria Magdalena (1) Mark Boyle (1) marte (4) Masaru Emoto (1) Matei (32) Maturitate (1) mayas (5) McDonald's (1) medicina (2) mesaj (3) Metatron (1) Michael Nvquist (1) Michael Odoul (3) mierea de albini (2) Minti luminate (1) minune (5) miracol (20) mister (7) Monica visan (2) Mullins (1) Mullins Food Products (1) Muzica (11) Muzica de relaxare (1) Muzica Motivationala (3) Narcis (1) natural (1) naturist (1) Neale Donald Walsch (1) Niculina Gheorghiţă (14) noua generatie (1) Noul val de Iubire (1) Nu e sfarsitul lumii (1) NU vaccinarii (24) nuci (2) Ora Pamantului (1) Oscar Wilde (1) OSHO (28) otrava (1) OZN (30) Pace (1) Pamantul (6) PAMANTUL IN DIMENSIUNEA A 5-A (2) parinti (2) Parinti straluciti (1) Paul Ferrini (9) Plansul (1) Plenitudine (2) Poezie (10) portal (1) Portalul Datei Triple (1) povesti cu talc (58) printre noi (1) profesori fascinanti (1) Profetii (7) Psihologie (8) Rai (1) reptilianul din mine (1) Respect (3) ridiche neagra (1) Roma Downey (6) România (28) Ronna Herman (1) Rudolf Steiner (1) rugaciune (2) SaLuSa (35) sanatate (125) Schimbarea (4) Scrisoare (1) Scrisori din Cer (1) secret (1) secrete (2) SENSIBILITATE (1) sfecla rosie (1) Shift (1) siberia (1) Simplificare (1) Sleep Talk (1) Smerenie (1) sms (1) solstitiu (1) Spiritualitate (32) Stephen Covey (3) Sti (1) Stiati ca.... (47) Stima de sine (1) succes (1) suflet (5) Sundar Singh (1) sunet (1) Sunt eu insumi (2) Şi tu poţi fi Supernanny (2) talent (2) Tehnica Bowen (1) Tehnici (2) Tehnici de meditatie (4) Terapia iertarii (3) terapie (3) test (1) Tom Kenyon (9) Traditii (1) Traieste (1) transmisie (39) Triada Eclipselor (3) tunami (1) tusea (1) ufolog (1) Uleiul de cocos (1) Vanga (1) Viata (7) video (62) vindecare (2) vitamina C (1) vitamine (1) Zambeste (1)