În esenţă, tu recreezi lumea exterioară în interiorul tău, iar apoi trăieşti în mintea ta. Ce s-ar întâmpla însă dacă te-ai decide să nu mai faci acest lucru, să nu mai narezi lumea exterioară, ci să o observi în mod conştient? Te-ai simţi mai deschis, dar şi mai expus, căci nu poţi şti niciodată ce se va întâmplă în momentul următor, iar mintea ta este obişnuită să te ajute, prin procesarea experienţelor tale curente astfel încât să le integreze în perspectiva ta asupra trecutului şi în viziunea ta asupra viitorului. Acest proces te ajută să păstrezi o aparenţă de control asupra vieţii tale. Dacă mintea ta nu ar face acest lucru, te-ai simţi extrem de neconfortabil. Pentru cei mai mulţi dintre oameni, realitatea este pur şi simplu „prea reală”. De aceea, ei preferă să o tempereze cu ajutorul minţii lor.
Mintea ta vorbeşte tot timpul pentru că aceasta este sarcina pe care i-ai dat-o tu. Tu te foloseşti de ea ca de un mecanism de protecţie, ca de o formă de autoapărare. În ultimă instanţă, ea te face să te simţi mai în siguranţă. Atât timp cât vei continua să-ţi doreşti acest lucru, vei fi forţat să te foloseşti de mintea ta ca de un tampon între tine şi viaţa reală, în loc să trăieşti efectiv această viaţă. Lumea exterioară continuă să se deruleze în faţa ta, având foarte puţin de-a face cu tine şi cu gândurile tale. Ea a existat înainte de a apărea tu în ea şi va continua să dăinuie mult timp după plecarea ta. Sub pretextul că încerci să îi dai un rost, tu încerci de fapt să îţi găseşti propriul rost în cadrul ei.
Nu există nimic mai important pentru creşterea spirituală ca înţelegerea faptului că tu nu eşti totuna cu vocea minţii tale. Tu eşti cel care ascultă această voce. Atât timp cât nu înţelegi acest lucru, vei continua să te întrebi mereu care din numeroasele lucruri pe care ţi le spune vocea te reprezintă. Oamenii fac nenumărate schimbări încercând „să se descopere pe sine”. Ei încearcă să descopere astfel care dintre aceste voci diferite ale personalităţii lor îi reprezintă cu adevărat. Răspunsul este cât se poate de simplu: niciuna.
Dacă îţi vei contempla cu obiectivitate vocea interioară, vei constata că cea mai mare parte din lucrurile pe care le spune sunt lipsite de semnificaţie. Cu alte cuvinte, cea mai mare parte a dialogului mental este o simplă pierdere de timp şi de energie. Adevărul este că cea mai mare parte a vieţii se desfăşoară în funcţie de anumite forţe pe care nu le controlezi, indiferent ce îţi spune mintea ta. Este ca şi cum ai sta seara şi ai încerca să te decizi dacă îţi doreşti ca a doua zi dimineaţa să răsară soarele. Soarele va continua să răsară şi să apună indiferent de decizia minţii tale. În această lume se petrec miliarde şi miliarde de lucruri. Oricât de mult te-ai gândi la ele, ele vor continua să se petreacă, neţinând cont de părerile tale.
Călătoria ta interioară depinde în totalitate de înţelegerea faptului că singura modalitate de a descoperi pacea interioară şi mulţumirea deplină constă în a nu te mai gândi la tine însuţi. Tu nu vei fi pregătit pentru creşterea spirituală până când nu vei înţelege că „eul” care vorbeşte în permanenţă în mintea ta nu va fi niciodată satisfăcut. El are întotdeauna o problemă sau alta. Sincer acum, când a fost ultima oară când nu te-a deranjat absolut nimic? Înainte de a avea problema curentă, tu ai avut o altă problemă. Dacă eşti înţelept, îţi poţi da seama că după rezolvarea actualei probleme va urma o alta, şi aşa mai departe.
Pe scurt, tu nu te vei putea elibera vreodată de probleme până când nu vei scăpa de acea parte a minţii tale care caută cu lumânarea problemele. Atunci când te deranjează ceva, nu te mai întreba: „Ce pot face în legătură cu această problemă?”, ci: „Ce parte din mine este deranjată de această problemă?” Dacă te vei întreba: „Ce pot face în legătură cu această problemă?”, vei cădea automat în capcana convingerii că în lumea exterioară există o problemă pe care trebuie să o rezolvi. Dacă doreşti să experimentezi cu adevărat pacea interioară indiferent de situaţiile prin care treci, trebuie să înţelegi de ce le percepi sub formă de probleme. Spre exemplu, dacă te simţi gelos sau invidios, în loc să încerci să te protejezi, ai face mai bine să te întrebi: „Ce parte din mine se simte geloasă (sau invidioasă)?” Această întrebare te va determina să priveşti în interiorul tău şi să înţelegi că există în tine un aspect care are o problemă cu gelozia (sau cu invidia).
Dacă poţi vedea cu claritate această parte afectată, întreabă-te: „Cine este cel care percepe acest lucru? Cine este cel care observă această tulburare interioară?” Aceasta este soluţia pentru toate problemele tale. Simplul fapt că îţi poţi contempla tulburarea arată că tu nu eşti una cu ea. Orice act de contemplaţie presupune o relaţie între un subiect şi un obiect. Subiectul este numit „Martorul”, căci el este cel care asistă la ceea ce se întâmplă. Obiectul este ceea ce vezi, în cazul de faţă starea de tulburare interioară. Acest mecanism de conştientizare obiectivă a problemelor noastre interioare este întotdeauna mai eficient decât risipirea noastră în situaţia exterioară. Aceasta este diferenţa esenţială între o persoană orientată către spiritualitate şi una orientată către lumea exterioară.
A fi orientat către cele lumeşti nu înseamnă neapărat a avea bani sau un statut social. Înseamnă să crezi că soluţia la problemele tale interioare se găseşte în lumea exterioară, şi că dacă vei schimba această lume, problema ta se va rezolva. Niciun om nu ajunge însă la pacea interioară doar schimbând un lucru sau altul din lumea exterioară. Aşa cum spuneam, mintea noastră înlocuieşte orice problemă cu o alta. Singura soluţie reală care permite ieşirea din acest cerc vicios constă în a juca rolul de martor, schimbându-ţi astfel complet cadrul de referinţă.
Pentru a obţine cu adevărat starea de libertate interioară, trebuie să îţi contempli în mod obiectiv problemele, nu să te pierzi în ele. Nicio soluţie nu poate apărea atât timp cât te risipeşti în energia problemei. Orice om ştie că nu poţi rezolva cu bine o situaţie dificilă atunci când eşti anxios, speriat sau furios. Prima problemă pe care trebuie să o rezolvi este propria ta reacţie subiectivă. Tu nu vei putea rezolva nimic cu adevărat în lumea exterioară atât timp cât situaţia respectivă te afectează în interior. De cele mai multe ori, problemele nu sunt ceea ce par. Cine îşi linişteşte mintea şi atinge starea de luciditate şi de claritate mentală înţelege cu uşurinţă că adevărata problemă este acel aspect din fiinţa sa care are o problemă cu întreaga realitate, oricum s-ar manifesta aceasta.
Primul pas constă aşadar în a rezolva această problemă interioară. Acest lucru presupune o trecere de la „conştiinţa orientată către soluţiile exterioare” la o „conştiinţă orientată către soluţiile interioare”. În acest scop, trebuie să renunţi la obiceiul de a crede că soluţiile la problemele tale se găsesc în lumea exterioară şi constau în rearanjarea acesteia. Singura soluţie permanentă pentru problemele tale constă în a te interioriza şi în a te detaşa de acea parte din tine care pare să aibă atât de multe probleme cu realitatea. De îndată ce vei face acest lucru, vei obţine un grad suficient de mare de luciditate pentru a-ţi rezolva liniştit problemele exterioare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Multumesc ca esti alaturi de mine.