Facebook Like

Tu nu ești singur

EMAG

joi, 22 decembrie 2011

Toata lumea la bord? Ultima chemare la IUBIRE!




„Pamantul pe care l-ati stiut candva, nu mai este … exista un nou tipar vibrational, care s-a infiltrat în planul planetei, iar acum voi existati ca membri ai comunitatii galactice, veri si verisoare cu cetatenii luminati din galaxia voastra.”

– Consiliul Suprem Pleiadian

Noul Pamant

Peste numai doua zile – pana la solstitiul din 22 decembrie – vom fi finalizat ultima si cea din urma recalibrare din 2011 si, potrivit CSP, aceasta ne intregeste calatoria spre Noul Pamant. S-ar putea sa nu intelegem inca total ce inseamna acest lucru, pentru fiecare in parte, iar cei mai multi dintre noi sunt inca prea obositi ca sa afle, dar aflu ca realinierea intensa, ce a avut loc în ultimele cateva saptamani, a fost necesara ca sa ne intarim cu IUBIRE, astfel incat sa fim total ancorati în constiinta Christica, pentru restructurarea globala ce se va produce în anul urmator, drept rezultat al venirii noastre aici. 2012 promite sa fie un alt an important, in sensul ca restructurarea fizica si transformarile din 2012 sunt inevitabile si isi vor atinge scopul de a conduce, in mod eficient, colectivitatea umana spre ESENTA tuturor problemelor si de a deschide toate caile spre IUBIRE.

Asta va insemna pentru fiecare ceva diferit, dar, mai presus de orice, CSP doreste sa potoleasca orice frici despre dezastrele din 2012 si sa le aminteasca tuturor ca inaltarea este o calatorie launtrica – în care lumea din afara noastra e doar o proiectie a constiintei noastre – si ca rolul nostru individual, în experienta colectiva a Pamantului, este vital, în momentul de fata. Fiecare dintre noi detine o piesa din acest puzzle universal, astfel incat fiecare dintre noi are de jucat un rol de mare importanta în cresterea propriei vibratii, în cresterea coeficientului nostru de IUBIRE, astfel ca, în plan colectiv, sa putem mari vibratia planetei si sa putem lua parte la minunile noii lumi.


(NOTA: Sunt foarte multe energii bazate pe frica, ce inconjoara planeta, referitoare la anul care vine si la toate profetiile, predictiile si programarea intentionata, destinate sa ne zadarniceasca sosirea inevitabila in 5D, asa ca e important sa ramanem conectati la IUBIRE în timpul sarbatorilor si sa le permitem, pur si simplu, acelor energii sa fie – daca le simtiti. Daca sunteti sensibili, s-ar putea sa percepeti o senzatie de distrugere iminenta sau doar o neliniste imposibil de identificat, care planeaza deasupra voastra. Ea va trece numaidecat, sau chiar mai repede, daca ramanem detasati si doar observam energiile colective active.)


In 2012, vom invata ca IUBIREA este tot ceea ce ne trebuie … dar nu intr-o maniera lirica, ci intr-o maniera extrem de vibrationala. Atunci cand infaptuim aceasta transformare profunda, IUBIREA devine realmente forta vitala insufletitoare … combustibilul creatiilor, a biologiei si relatiilor noastre. Atunci cand IUBIREA este tesuta în totalitate în tapiseria vietii noastre, miracolele devin insusi produsul existentei noastre.

Pentru IUBIRE si nu pentru anul 2012, am fost toti dezamagiti pregatiti …


Codul sursa, dezvaluit

Exista un aspect absolut stiintific al inaltarii, care incepe sa se infiltreze mai mult în mintea colectiva, cu privire la rezonanta – iar cei aflati în prima linie a noii omeniri cunosc bine acest lucru. Acele suflete care inaugureaza noua lume incep sa cante pe un ton diferit. Fara exagerare. Omul nou (angelic) este acordat la rezonanta de 528 Hz a inimii (superioare) sacre, ce rezoneaza in armonie cu reteaua cristalina (Christica).

Frecventa de 528 Hz a IUBIRII este Codul Sursa al creatiei … CHEIA universala necesara ca sa ne descatusam potentialul co-creativ, ca sa ne eliberam de constrangere si ca sa intram pe terenul de joc al Noului Pamant. Acest cod actioneaza ca un limitator, pentru a asigura ca puterile sacre ale universului le sunt acordate doar celor cu inima curata.


Pentru aceia dintre voi care au vizionat filmul lui Christopher Nolan, Inception/Inceputul, în numeroasele straturi de simbolism din acel film, exista un adevar real. In acest caz, cel mai evident fiind codul matematic „528”, care este repetat intr-una, pe parcursul filmului … un numar de telefon, pe un servetel de masa, camera de hotel … dar cel mai interesant este ca numarul 528 se afla în combinatia numerica propriu-zisa pentru „deschiderea” seifului ce continea secretul eliberarii catarsice de suferinta emotionala …. si care era toata actionata de „inima” personajului principal, ca sa se intoarca „acasa”, la copiii sai, unde este IUBIREA sa.


Mi-au trebuit doua luni ca sa inteleg toate asocierile dintre idei – unii dintre voi se poate sa le fi inteles cu mult inaintea mea – insa mi-am dat seama (retrospectiv) ca buletinele din urma, despre energii, conduceau la aceasta revelatie si ca fiecare titlu care mi s-a dat a fost foarte elocvent … chiar insuportabil de elocvent … incepand cu: „Inceputul: initierea finala”, „11-11-11: Activarea Codului Sursa” si pana la „Aparitia IUBIRII universale”. 


Cu alte cuvinte, pe masura ce trecem pragul spre 2012 ne trezim de tot din vis, din iluzia limitarii. Rezonanta IUBIRII universale, care ni se cere sa o intrupam, deschide vestitele porti ale raiului, astfel ca nu mai suntem prinsi în producerea lumii noastre de frica, creata inconstient si proiectata holografic … acele frici care ne aduc „dovezi” din belsug ca nu suntem suficient de buni, suficient de valorosi, indeajuns de iubiti, indeajuns de bine sau, pur si simplu: insuficient/nu indeajuns.


Lucrul cel mai urgent în acest moment, inainte sa pasim pe un teren total necartografiat, este observarea/eliberarea, din sinele nostru mental, emotional sau fizic, a tot ceea ce ramane bazat pe frica si care, prin urmare, ne impiedica sa intrupam IUBIREA. Indiferent ce rani reexaminati in momentul de fata, este important (dar nu usor) sa le priviti cat mai obiectiv cu putinta si cu (lumina) intelegerea ca nu mai trebuie sa tragem peste tot acest bagaj … ca un nou inceput este acum nu doar o posibilitate, ci o cerinta.


„Noul tipar al Pamantului necesita acum IUBIRE, mai mult decat oricand iar pentru cei care aud chemarea, impactul va fi redus, în mod considerabil. Pentru cei care refuza sa raspunda la chemare, impactul va fi mai substantial. Va spunem asta, nu ca sa va starnim frica, ci ca sa ii reamintim fiecaruia dintre voi ca vindecarea reala este posibila acum, insa ea impune angajamentul ferm de a elibera tot ceea ce nu este IUBIRE. Pentru cei care au fost dedicati muncii de eliberare a acestor tipare ale fricii, în fata voastra se deschid ocazii favorabile nemaintalnite.“

– Consiliul Suprem Pleiadian

Valul de IUBIRE

Acest val de IUBIRE, despre care cei din lumea nevazuta imi vorbesc intr-una – si care pare mereu sa ne fie oarecum inaccesibil – trebuie sa fie ceva foarte important, deoarece ei ma roaga nu doar sa subliniez si sa repet cuvantul IUBIRE de o mie de ori în acest articol, dar ma roaga si sa ii consacru acest fragment (plus sa adaug si comentariile mele). În plus, experienta mea cu pleiadienii este ca, ori de cate ori apare Consiliul, e momentul sa fii atent ... manierele lor solemne par sa insemne, pe bune, o treaba serioasa:


„Valul de IUBIRE care vine este atotpatrunzator si de neoprit. El vă ridica la inaltimi necunoscute. Va vom spune ca … nu numai ca veti fi incantati de ceea ce ati creat pentru voi insiva, prin aceea ca universul multiplica si va inapoiaza inzecit eforturile bazate pe IUBIRE … dar veti fi impresionati de dedicarea voastra personala fata de aceasta calatorie. Veti fi adunati gramada în convulsiile iubirii de sine, ca niciodata pana acum, pentru ca veti realiza – poate chiar pentru prima oara – cat de multa IUBIRE a fost cu adevarat necesara din partea voastra, ca sa ajungeti aici.


Va intelegem sfidarea, insa nu putem sublinia indeajuns acest lucru. Avand in vedere circumstantele, faptul ca fiecare dintre voi va simti cum caldura si inflacararea absoluta a IUBIRII Creatorului va misca inima si viata, va fi cat se poate de miraculos, iar în aceasta perioada de sarbatori va dorim sa va bucurati de intelegerea faptului ca voi sunteti cei care ati adus aceste energii … si ca, în plan colectiv, voi sunteti cei care ati mantuit lumea de rau … si voi sunteti cei care ati raspuns la chemarea creatorilor de a iesi in fata si, in unele cazuri, de a va incarna pentru prima oara in trup uman, numai ca sa va duceti pana la capat misiunile. Aceste misiuni marete de IUBIRE nu sunt din intamplare sau din greseala, ci din gratia plina de compasiune a lui DUMNEZEU, care traieste în absolut fiecare dintre voi si care nu vrea altceva decat puritatea IUBIRII pentru tot. 


Noi, Familia pleiadiana de Lumina, suntem plini de aceeasi IUBIRE pentru voi toti – familia noastra umana, rudele noastre galactice si apreciem si onoram în mod profund contributia pe care vi-o aduceti la calatoria colectiva a Inaltarii Pamantului. In curand, va trebui sa vi se reaminteasca de intreaga amploare a acestui adevar, pentru ca, atunci cand veti vedea si veti simti IUBIREA, din pozitia noastra avantajoasa, cu siguranta veti fi transformati.” 

– Consiliul Suprem Pleiadian

12:12

Poarta stelara 12:12, prin care am trecut de curand … aparent netulburati … a constituit o perioada de incheiere. Potrivit CSP, 12:12 a activat/intiparit codificarea finala, ce se impune pentru a face tranzitia la unitate sau la constiinta Christica, pentru cei care se afla la carma.


„Va spunem acest lucru cu multa grija, pentru ca intelegem ca sunt unii care inca nu activeaza pe linia temporara a unimii dar pentru cei care o fac, aceasta este un punct de reper, o perioada de cristalizare a rezultatelor aparute in urma eforturilor voastre impresionante.” 

– Consiliul Suprem Pleiadian

Portalul 12:12 (ca si energia ce a condus la el) a fost cel putin partial responsabil de cea mai recenta runda de reziduuri emotionale, ce au fost starnite ca sa fie inlaturate din strafundul esentei noastre – un fel de ultima incercare de a rezolva toate problemele bazate pe frica egoului, la care am lucrat în tot cursul anului 2011.

Fara indoiala ca suntem cu totii vizitati din nou de nalucile noastre din (Craciun) trecut si, in unele cazuri … în functie de densitatea inca ramasa în viata noastra … aceasta a fost o perioada de cateva revelatii foarte puternice, care schimba viata. Aceste lucruri se grabesc sa iasa la suprafata, pentru ca atentia noastra poate parea intimidanta/infricosatoare la prima vedere, insa aceasta urgenta/intensitate este doar raspunsul dat la o chemare universala de a ne ilumina, din toata inima, orice ungher din viata si din corpul nostru, astfel ca, atunci cand vine solstitiul, sa ne putem fixa pe pozitie pentru 2012 si pentru a o lua de la inceput …. intr-un ciclu cu totul nou, cu o viata noua si intr-o lume nou-nouta, faurita de noi.


Asta nu vrea sa spuna ca ceea ce se intampla în acest timp va disparea pur si simplu, ci doar ca suntem inzestrati cu constienta faptului ca stim unde este inca necesara IUBIREA, pentru a trece total la tiparul de dimensiunea a 12-a, a corpului nostru. Daca aceste energii de finisare au lansat o bomba în viata voastra, intelegeti ca o explozie poate avea doua scopuri divine … 1) în mod negresit, ea ne va atrage atentia si concentrarea EXACT acolo unde este necesar, astfel incat noi sa putem vindeca/elibera/reface, indiferent ce anume ne atrage … si 2) ea poate fi utila ca sa ne duca, destul de rapid, la cadrul mental si emotional necesar pentru a ne alinia cu IUBIREA, in timpul acestei perioade esentiale. Daca ati simtit o zguduitura, intelegeti ca era necesara o zguduitura – insa, odata ce sunteti constienti de motiv, 75% din munca este deja facuta. Celelalte 25% rezida în a va IUBI pe voi insiva, în acelasi timp.


„Dorim sa adaugam ca ziua de 12:12 v-a adus multora dintre voi optiuni de a alege un drum nou, iar aceste optiuni s-au prezentat fie ca revelatii, fie ca o chemare la actiune. Ceea ce conteaza acum este cum raspundeti la aceste situatii si nu rezolvarea lor.”


– Consiliul Suprem Pleiadian

Cu toate ca nu s-a facut la fel de multa valva despre 12:12, ca despre 11:11, CSP spune ca acest portal a avut totusi impact, deoarece el a deschis calea spre activarile genetice de la nivelul al 12-lea, finalizarea tiparului Christic de pe planeta.


„Vrem sa spunem ca aceste energii vin ca sa inalte omenirea în anumite sectoare si, în egala masura, sa inlature coruptia din altii. Pentru fiecare dintre voi, calea consta în alegerile care vi se ofera acum … modul în care alegeti determina drumul sufletului vostru, în anul care vine. Alegerea IUBIRII, in locul fricii, reprezinta singura cale de mantuire.”

– Consiliul Suprem Pleiadian

2012: Etapa a doua

„Apropierea anului calendaristic, mult anticipatul 2012, constituie un progres colosal în ceea ce noi numim constiinta planetara. Vrem sa spunem ca aceia care au stabilit planul pentru un Nou Pamant ne-au depasit cu mult asteptarile. De aceea, ceea ce urmeaza sa se petreaca este mult mai maret, mult mai vast si mult mai incantator, chiar decat ne-am imaginat.” 

– Consiliul Suprem Pleiadian

2012 este ceea ce pleiadienii numesc anul … sa bata tobele!!!! … IUBIRII! De fapt, ei se refera la el ca la anul iubirii Divine sau universale, insa el este totodata anul în care intram (la Solstitiu) în ceea ce ei au denumit „etapa 2” a inaltarii: etapa de fizicalizare si implementare a stralucirii divine a iubirii. Este anul in care cei care sunt aici, ca sa slujeasca binelui cel mai inalt al planetei si oamenilor ei, vor „iesi din ascunzatoare”… acest grup va fi total sustinut, protejat si catapultat în functii de influenta mai mare, în timp ce aceia care traiesc pentru propriul interes vor fi chemati, in permanenta, la ordinea divina.


Acesta este timpul/anul/lumea/era pe care o asteptăm/pentru care lucram cu atata sarguinta, iar cei din lumea nevazuta ne impartasesc ca toate potentialurile numeroase care apar, se invart în jurul IUBIRII, ca forta motrice a crearii noii noastre vieti. Noul Pamant este aici, iar IUBIREA este singura cale de acces …. IUBIREA este codul cheie care ii acorda fiecaruia dintre noi acces la fortele de co-creatie ale universului – iar ele pot fi accesate doar din interiorul nostru si doar iubindu-ne pe noi insine.

In 2012, IUBIREA va deveni, în cele din urma, forta predominanta de pe planeta si orice lucru, orice persoana care se opune IUBIRII va decade. Nimeni si nimic nu este scutit.


„Avem atat de multe sa va impartasim despre anul care vine, insa le vom rezuma, spunandu-va ca cei care sunt aliniati cu IUBIREA, vor avansa ca sa intampine IUBIREA, în maniere fara precedent. De fapt, cuvantul în sine, IUBIRE, se va schimba în ceva mai maret, pentru ca IUBIREA, asa cum ati cunoscut-o, nu se va compara cu IUBIREA care vrea sa pompeze prin inima Pamantului si a omenirii. Forta vitala a Sursei se va revarsa prin râuri si vene si va permea fiecare lucru viu, cu stralucirea IUBIRII Divine, hrana pentru viata de pe Noul Pamant.

– Consiliul Suprem Pleiadian

Ii urez fiecaruia dintre voi o vacanta de sarbatori plina de IUBIRE si o tranzitie usoara în 2012


Pe anul viitor!


LaurenThinkWithYourHeart.net
Copyright © 2008-12. Aveti acceptul de a copia si trimite mai departe acest mesaj, cu conditia sa ii pastrati continutul intact si complet, sa mentionati autorul si sa il distribuiti gratuit. (Sunteti rugati si sa mentionati sursa de unde a fost luat textul in limba romana: Editura For You.)
--
Ana Nicolai Practician de Vindecare Reconectiva si Reconectare
Reconnection and Reconnective Healing Practitioner
www.TheReconnection.com Tel: + 40 (0) 727 02 10 77; + 40 (0) 744 488 527; +40 (0) 368 / 00 24 38

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc ca esti alaturi de mine.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

LIKE

Etichete

1 (1) 1998 (1) 2 (1) 2012 (65) 2013 (16) 2014 (5) 2015 (5) 2016 (2) 2017 (1) 3 (1) 4 (1) 5 (1) 6 (1) A te iubi (12) Acceptare (2) Access Bars (2) Access Consciousness (1) ACTIVAREA KUNDALINI (1) Adamus (6) Adevar? (42) Afaceri (1) Afirmatii (1) ajutor (7) Alexandru Pargaru (3) Aloe Vera (1) Amintiri din moarte clinica (1) Among Us (1) Andrei Laslau (1) Änglavakt (1) Apa (13) apocalipsa (3) Argangheli (3) ARHANGHELUL MIHAIL (1) Asa NU (1) Astazi Dumnezeu vrea ca tu sa stii (10) Astrologie (14) Astronaut (1) Augusto Cury (1) Barbara Hand Clow (6) Barbatul si Femeia (8) Bebe Mihaescu (1) bucegi (1) Bunker Roy (1) caini (1) carte (39) Cartoful (2) Castigatorul la (1) ceapa (1) chakre (4) Chakrele Corpului Uman (2) Charlie Chaplin (1) Codul Lui Oreste (6) COMPASIUNE (1) Conspiratia Tacerii (1) Constelatia Pleiadelor (2) copii (36) copiii (13) copiii de cristal (3) crime time (2) cristofor (1) Curs De Dezvoltare Personala (7) Dan Farcas (1) Dan Luca (2) Dan Puric (1) daruieste viata (1) david (1) dedublare (1) Deepak Chopra (2) Dezvoltare personala (267) Dezvoltare Spirituala (73) Dimitrova (1) Dincolo de limite (1) doctor (1) documentar (2) Doneaza (1) doreen virtue (3) Dorinte (1) Downey (6) DR. WAYNE W. DYER (2) drama (1) Drunvalo Melchizedek (3) Echilibrul vorbirii și tăcerii (1) echinoctiu (1) ECKHART TOLLE (7) Eclipsa (4) Editura For You Newsletter (57) ego (3) Elena Cocis (1) eliberare (1) energii (16) Episodul (6) euro (1) evrei (1) evreii au talent (1) extraterestri (11) Fericire (3) film (37) FLP (2) Fotografie (5) frica (5) Furie (1) Gabriela Benchea (2) Gerrit Gielen (1) Greg Braden (1) HIPERSENSIBILITATE (1) Ho’oponopono (3) iertare (10) ingeri (13) ingrijorarea (1) inima (7) Intelepciune (2) intinereste (1) Intoleranta Alimentara (1) Inuaki (2) INUAKI Reptilianul Din Mine (1) Ioan Alexandru (1) ioan vladuca (1) Isus (8) iubire (48) Iustin Narcis Ianau (1) Iustin Parvu (2) James Tyberonn (1) japonia (2) Jennifer Hoffman (27) Johan Brisinger (1) Jordan Duchnycz (1) judecata (1) Kahlil Gibran (1) Karen Bishop (1) Karma (2) Kryon (7) Lauren C. Gorgo (15) Lauren Gorgo (3) lectii (1) luther (1) Magul din Carpati (1) manuscris (1) Manuscrisele de la Marea Moarte (1) Marea Moarta (1) Maria Magdalena (1) Mark Boyle (1) marte (4) Masaru Emoto (1) Matei (32) Maturitate (1) mayas (5) McDonald's (1) medicina (2) mesaj (3) Metatron (1) Michael Nvquist (1) Michael Odoul (3) mierea de albini (2) Minti luminate (1) minune (5) miracol (20) mister (7) Monica visan (2) Mullins (1) Mullins Food Products (1) Muzica (11) Muzica de relaxare (1) Muzica Motivationala (3) Narcis (1) natural (1) naturist (1) Neale Donald Walsch (1) Niculina Gheorghiţă (14) noua generatie (1) Noul val de Iubire (1) Nu e sfarsitul lumii (1) NU vaccinarii (24) nuci (2) Ora Pamantului (1) Oscar Wilde (1) OSHO (28) otrava (1) OZN (30) Pace (1) Pamantul (6) PAMANTUL IN DIMENSIUNEA A 5-A (2) parinti (2) Parinti straluciti (1) Paul Ferrini (9) Plansul (1) Plenitudine (2) Poezie (10) portal (1) Portalul Datei Triple (1) povesti cu talc (58) printre noi (1) profesori fascinanti (1) Profetii (7) Psihologie (8) Rai (1) reptilianul din mine (1) Respect (3) ridiche neagra (1) Roma Downey (6) România (28) Ronna Herman (1) Rudolf Steiner (1) rugaciune (2) SaLuSa (35) sanatate (125) Schimbarea (4) Scrisoare (1) Scrisori din Cer (1) secret (1) secrete (2) SENSIBILITATE (1) sfecla rosie (1) Shift (1) siberia (1) Simplificare (1) Sleep Talk (1) Smerenie (1) sms (1) solstitiu (1) Spiritualitate (32) Stephen Covey (3) Sti (1) Stiati ca.... (47) Stima de sine (1) succes (1) suflet (5) Sundar Singh (1) sunet (1) Sunt eu insumi (2) Şi tu poţi fi Supernanny (2) talent (2) Tehnica Bowen (1) Tehnici (2) Tehnici de meditatie (4) Terapia iertarii (3) terapie (3) test (1) Tom Kenyon (9) Traditii (1) Traieste (1) transmisie (39) Triada Eclipselor (3) tunami (1) tusea (1) ufolog (1) Uleiul de cocos (1) Vanga (1) Viata (7) video (62) vindecare (2) vitamina C (1) vitamine (1) Zambeste (1)