Nori cu forme stranii

Norii, ceaţa şi vaporii sunt elementele de bază ale misterului. Chemarea norilor şi alungarea lor au fost mereu printre puterile deţinute de către şamanii şi magicienii diferitelor culturi. Tradiţia lor a fost continuată de „magnetizatorii” secolului al XIX-lea şi de adepţii teoriei orgonice a lui Wilhelm Reich, care au inclus controlul vremii în arsenalul lor de tehnici oculte.

Dintotdeauna s-a spus că fiinţele supranaturale şi marii înţelepţi folosesc norii ca vehicul sau ca mesageri. Metamorfozele misterioase (de exemplu, transformarea vrăjitoarelor în animale sau păsări) sunt deseori indicate sau însoţite de nori sau ceaţă. Cele mai multe fantome sunt descrise ca având această calitate vaporoasă. Adepţii ocultismului spun că, în momentul morţii, sufletul se desprinde de corp precum un abur.

Manifestări divine

Multe apariţii religioase încep sau se termină cu un nor neobişnuit. Uneori, apariţiile sunt selective, ele fiind văzute doar de unele persoane din cele prezente. Alteori au fost zeci de persoane care au asistat la o astfel de apariţie, fără a se afla în acelaşi loc şi deci a comunica între ele. Cronicile medievale abundă în acest gen de viziuni celeste ce au apărut în timpul unor manifestări meteorologice neobişnuite, dar oamenii au văzut mereu în nori diferite figuri care aveau pentru ei o anumită semnificaţie. Fenomenul nu e specific doar popoarelor creştine; în 1990, de exemplu, în timp ce un lider religios islamic se adresa unei mulţimi extaziate, ei au văzut cu toţii în direcţia Meccăi un nor care avea forma cuvântului Allah scris cu caractere arabe.

Norii salvatori

Există uneori şi nori care apar ca o necesitate. Harold T. Wilkins, în „Strange Mysteries of Time and Space”, citează un ofiţer britanic care a participat la invazia navală a aliaţilor în Africa de Nord. El povesteşte că marea era extrem de calmă şi întreaga flotă era complet expusă tirului bombardierelor germane. Dar în curând, deasupra navelor s-a format un imens nor negru care a rămas acolo timp de zece zile. Ofiţerul mărturisea: „Nu am fost singurul care s-a gândit că Providenţa a aşezat norul acolo.” O poveste asemănătoare relatează despre norii care au vegheat în mod miraculos retragerea armatei britanice de la Mons, în august 1914.

OZN-urile şi norii

Multe din apariţiile OZN sunt descrise ca având o înfăţişare asemănătoare unor nori. Fotografiile OZN-urilor arată de obicei obiecte pe jumătate solide şi pe jumătate ceţoase, precum nişte fantome care dispar, sau, altfel spus, care se materializează şi se dematerializează. În noiembrie 1958, dr. Moore şi soţia lui erau în maşina lor, în apropierea graniţei dintre Dakota de Nord şi de Sud. Cerul era complet senin, cu excepţia unui obiect argintiu în formă de trabuc, care a dispărut din câmpul lor vizual cu viteză accelerată, lăsând în urmă o dâră stranie de nori purpurii.

Şi la Pădurea Baciu de lângă Cluj s-au făcut fotografii în care apar nori lenticulari sau în formă de dom, despre care martorii spun că ar fi adăpostit în interiorul lor Obiecte Zburătoare Neidentificate.

Relatările despre întâlniri cu OZN-uri şi cu ocupanţii lor implică de multe ori aburi înfricoşători care paralizează, orbesc sau sufocă. Există multe date despre nori cu comportament răuvoitor, unii izbucnind în flăcări, unii luminoşi sau magnetici, alţii care se deplasează brusc şi alţii care emit zgomote asurzitoare, ca sunetul unei explozii.

Norii, o provocare

Oricare ar fi explicaţiile (de multe ori hilare) pe care le dau unii reprezentanţi ai autorităţilor în asemenea cazuri, este evident faptul că mare parte din apariţiile de acest gen ies din normal, nepuntând fi explicate de ştiinţa contemporană.
Cunoştinţele noastre convenţionale despre nori nu au cum să explice „mingea de ceaţă” şuierătoare care a învăluit un autoturism din Minessota, la 25 mai 1961. Ziarul local spune că după trecerea norului, maşina era foarte fierbinte şi ciuruită de mici găuri.
Este evident faptul că în lumea noastră există lucruri de neînţeles pentru o minte obişnuită, fie ele nave extraterestre sau mesaje divine. Putem să le negăm, în speranţa că ele nu vor interacţiona niciodată cu viaţa noastră liniară, banală, sau putem să le luăm în considerare cu o minte deschisă şi curioasă, urmărind să le integrăm într-o viziune nouă asupra universului în care trăim.

Articol preluat din Revista Misterelor Nr. 41