Am fost invatati sa ne rugam doar la nevoie, doar cand suntem in suferinta, doar atunci cand nu mai este nici o solutie, caci omul se simte stapan peste intrega creatie si pe oamenii din viata lui...
"Oamenii cred in general ca luciditatea, judecata, intuitiile lor nu depind decat de ei, ca sunt singurii lor autori, iar aceste calitati nu le pot fi luate. Ei se inseala. Acestea sunt niste inspiratii primite de la unele entitati spirituale. De aceea ei trebuie sa se preocupe sa ramana intr-o buna comunicare cu aceste ajutoare pretioase care îi sprijina prin avertismentele si sfaturile lor." (Omraam Aivanhov). Aceste entitati sunt spirite inalte de lumina, ingerii pazitori, arhanghelii, maestrii vazuti si nevazuti veniti sa ne indrume, sa ne ajute.
Am fost invatati sa dam vina pe tot ceea ce este in exteriorul nostru, sa ii certam pe cei apropiati, sa fim furiosi pe lumea intreaga pentru propria nefericire. Lucrarea "umbrelor" se face prin confuzie, in iluzie, atunci cand omul nu este in sine si este proiectat in afara lui, preocupat de ceea ce fac altii, hranind furia, invidia, indoiala, fricile si devalorizandu-se pana la pierderea de sine. Omul va crede atunci ca nu mai are bucurie, sanatate, putere, curaj, abundenta din vina celorlalti. Omul va pierde asfel contactul cu divinitatea, va cadea in depresie, tristete, va deveni agresiv.... astfel lucrarea "umbrelor" va fi completa. Puritatea este o inalta virtute, o cale, o inalta aspiratie de la care poti porni catre celelalte virtuti.
Incepe sa fii atent la ganduri, la gesturi, la cuvinte, la simtire, vei observa miscarea si dinamica de deblocare a acestor "umbre" care isi pierd puterea, caci nu le vei mai hrani. Nu te gandi la puritate ca la o lupta, ci ca la o schimbare totala a modului tau de a gandi si actiuna in propria viata. Inceputul drumului catre puritate incepe odata cu refacerea legaturii dintre tine si Dumnezeu, prin rugaciune plina de simtire, invatand recunostinta pentru tot ceea ce esti si nu pentru ceea ce ai, caci acestea sunt iluzii materiale. Transforma permanent gandurile in iubire. Gaseste vointa, gaseste puterea de a fi tu insati. Rugaciunea nu este un pansament pentru durere si frica. Nu mai da putere acestora in tot ceea ce faci.
"Secretul rugaciunii se afla dincolo de cuvintele de lauda, de incantatiile si de cantecele ritmice inchinate "puterilor care sunt". Aflam puterea rugaciunii in sentimentele pe care cuvintele rugaciunii le evoca in interiorul nostru. Sentimentul din rugaciunile noastre este cel care ne deschide usile si ne lumineaza drumul catre fortele vazute si nevazute.Sentimentul inseamna mai mult decat un factor in rugaciune, sentimentul este chiar rugaciunea. In forma sa cea mai pura, rugaciunea nu are o expresie exterioara. Prin comunicarea noastra cu elementele acestei lumi, ni se da acces Ia marile mistere ale vietii, sansa de "a vedea nevazutul, de a auzi ceea ce nu poate fi auzit si de a rosti cuvantul nerostit". Rugaciunea contine emotie, gand si sentiment.
Emotia poate fi considerata sursa puterii care ne impulsioneaza in a ne atinge scopurile vietii. Gandul poate fi considerat sistemul de ghidare care ne directioneaza emotiile, iar Sentimentul poate exista doar in prezenta gandului si a emotiei, el reprezentand unirea celor doua. Traditiile stravechi sugereaza ca oamenii sunt capabili de doua emotii principale: lubirea si frica. De aceea, in loc sa ne concentram atentia asupra a ceea ce nu vrem, o alegere superioara ar fi aceea de a ne identifica cu ceea ce alegem sa aducem in vietile noastre si de a trai din aceasta perspectiva. Dar, fara puterea de a ne alimenta gandul, el poate exista Ia nesfarsit, ca o simpla posibilitate in mintea noastra. Potentialul gandului in absenta energiei care sa-I alimenteze, reprezinta ceea ce noi numim dorinta. Numai emotia este cea care poate da forta posibilitatii de manifestare a dorintei noastre.
Atunci cand contopim emotia fricii cu gandul, sentimentul care ne alimenteaza este unul de nevrednicie, lucru care va genera experientele pe care vrem cel mai putin sa le traim. 0 rugaciune pentru mai multi bani, este sustinuta de ganduri ca: "nu am suficient de multi"; "am nevoie de mai mult"; "am ramas fara…"
Sansa de a intelege ce s-a intamplat cu rugaciunile noastre, in trecut, reprezinta primul pas spre vindecare.
Cand noi cream sentimente despre lucrurile pe care alegem sa le experimentam in lume, in sfera posibilitatilor de creatie, noi plasam o imagine a sentimentului, o cantitate de energie, suficienta pentru a permite manifestarea unei noi posibilitati. Universul ne ofera exact ceea ce sugera imaginea.
Atunci cand nu vrem ceva – aceasta fiind o emotie bazata pe frica – frica noastra alimenteaza, de fapt, manifestarea a ceea ce sustinem ca nu dorim.
De aceea, alegerile noastre trebuie facute in mod constient si responsabil, sa ne concentram, mai degraba, asupra experientelor pozitive pe care le alegem, decat sa ne pregatim pentru lucrurile negative pe care nu le dorim. Creatia ne aduce consecinta a ce simtim, manifestand imaginea pe care am creat-o.
Secretul pierdut al tehnicii rugaciunii consta in a schimba perspectiva asupra vietii, simtind ca "miracolul" s-a petrecut deja si ca rugaciunile noastre au fost implinite. Deci, atunci cand cerem ceva, noi recunoastem ca nu avem acel lucru. Continuand sa cerem, nu facem nimic altceva decat sa oferim putere lucrurilor care nu se vor intampla. Calea de legatura dintre om si fortele acestei lumi incepe in inimile noastre.
Asa ca, rugaciunea ar trebuie inceputa cu sentimentul de recunostinta pentru tot ceea ce este si tot ceea ce a fost, pentru ca asa a fost sa fie pana acum.
Apoi, cu sentimentul iubirii sa ta imaginezi prin gand, cu emotie, traind deja visul tau. De aici mai departe, rugaciunea trebuie sa devina una de multumire, pentru sansa de a putea alege care creatie vrem s-o experimentam. Prin multumirile noastre, noi cinstim toate altemativele posibile si le aducem in aceasta lume pe cele pe care le alegem.
In plus, iubirea noastra pentru noua situatie, ii da acesteia forta de a se naste. Odata ce am creat in minte imaginea dorintei noastre si am trait in inima sentimentul ca dorinta s-a implinit, lucrul respectiv a fost deja obtinut! Cu toate ca intentia rugaciunii noastre se poate sa nu fi fost asimilata in intregime, la nivelul simturilor, noi trebuie sa consideram ca acest lucru s-a intamplat. Secretul acestei tehnici de rugaciune consta in a constientiza ca, atunci cand simtim, efectul sentimentelor noastre s-a manifestat undeva, intr-un anume plan al existentei noastre. Rugaciunea noastra vine, in acest caz, dintr-o perspectiva foarte diferita. In loc sa cerem indeplinirea rugaciunii noastre, noi recunoastem rolul nostru activ in creatie si multumim pentru ceea ce suntem siguri ca am creat. Chiar daca vedem, sau nu, rezultate imediate, multumirile noastre recunosc faptul ca, undeva in creatie, rugaciunea noastra s-a indeplinit deja. Acum, rugaciunea noastra devine o rugaciune afirmativa de multumire, care ne alimenteaza creatia, permitandu-i sa atinga maximum de potential." (Tehnica pierduta a rugaciunii, Gregg Braden)
Drumul catre tine este o trezire a constiintei, si nu suferinta, boala, lipsurile. Primul pas catre tine este sa devii constient de tot ceea ce esti, de tot ceea ce reprezinti pentru ceilalti. Te-ai gandit pentru o clipa cum ar fi fost viata altora fara tine?
Da..., meriti sa fii in aceasta viata, meriti sa fii iubit, meriti sa fii mama, meriti sa fii tata, meriti sa fii copil, meriti sa ai tot ce ai nevoie, meriti sa ai bucurie, meriti sa fii tot ceea ce esti. Omul insasi se pedepseste prin faptele sale si nu divinitatea... Inalta chiar acum o rugaciune curata, plina de iubire pentru a fi auzita cat mai sus in inaltul Cerurilor.
La initiativa celor de la "Apusenii Verzi" in fiecare duminica de la ora 18:05 la 18:35, suflete de pretutindeni se reunesc urmarind tehnica straveche despre care ne vorbeste si Gregg Braden, pentru a se simti deja in fluxul iubirii, armoniei, sanatatii, pacii, fericirii, atragand persoanele si resursele potrivite. Meditatia colectiva influenteaza puternic si pozitiv lumea in care traim.
Lucrarea ingerilor se regaseste peste tot in jurul nostru. Asculta si citeste aceste cuvinte pline de magie care vor deschide drumul spre tine. Te imbratisez suflete oriunde ai fi,
Karyn Maria Lombrea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Multumesc ca esti alaturi de mine.