Facebook Like

Tu nu ești singur

EMAG

sâmbătă, 23 martie 2013

Mesaj de la Matei

Sunt Matei, cu salutari pline de iubire din partea tuturor sufletelor de pe aceasta statie. Cat de mult am vrea sa puteti observa Pamantul din perspectiva noastra, astfel incat sa puteti vedea ca tumultuoasa sa calatorie s-a incheiat si ca a ajuns in ape linistite. Probabil ca voi nu v-ati numi lumea tocmai „calma” si ati spune mai degraba: „Cand vor veni toate minunile Epocii de Aur?”
Multe civilizatii au fost autorizate de Dumnezeu sa ajute Pamantul, in acest moment din timpul vostru liniar, pentru a ajunge intr-un port sigur, dar pe parcursul procesului de inaltare, locuitorii sai au fost cei raspunzatori pentru anumite schimbari ale societatii. Nicio alta civilizatie nu poate face asta in locul vostru, pentru ca Pamantul este lumea voastra si trebuie sa fie genul de lume pe care o doriti voi, in mod colectiv.

Lucratorii intru Lumina – inclusiv sufletele care nu se vad astfel, dar de fapt sunt, pentru ca traiesc in moduri dumnezeiesti, s-au descurcat cu noblete, pe parcursul deceniilor extrem de dificile ale inaltarii. Cu totii aveti cea mai mare admiratie si respect din partea Fiintelor de Lumina din acest univers.
Si stim cat sunteti de nerabdatori sa vedeti materializarea minunilor promise, ale Epocii de Aur, asa ca stim ca sunteti tulburati din cauza ca apar atat de putine dovezi ale acestora. De fapt, in spatele scenei exista progrese foarte mari in nenumarate domenii si chiar si principalele mijloace de comunicare in masa raporteaza situatii care indica o tendinta ascendenta incurajatoare. Cu toate acestea, schimbarile majore nu vor veni chiar atat de usor pe cat v-ar placea.
Stiti ca totul este energie ce vibreaza la o frecventa sau alta si pentru ca energia este neutra si nu are capacitatea de a rationa, nu poate face diferenta intre ceea ce este dorit si ce nu. In consecinta, atunci cand gandurile si sentimentele oamenilor sunt azvarlite in spatiu, universul le furnizeaza indivizilor, circumstante a caror energie se potriveste cu energia subiectului atentiei lor – legea atractiei, aflata permanent in actiune.
Dar, majoritatea sufletelor din lumea voastra nu stiu ca asa functioneaza energia si puterile lor inascute de co-creatie. Ei se concentreaza pe situatii care nu doresc sa continue, creând astfel si mai multe de acelasi fel. Deoarece atat de multi oameni trimit energia unor ganduri si sentimente triste, furioase sau disperate, in legatura cu situatiile din lume, societatea voastra, ca intreg, este afectata de rezultatul lor: ritmul lent al schimbarii.
Un alt motiv pentru care lucrurile par sa se miste intr-un ritm foarte lent este si lipsa de cunoastere. Deoarece cei mai multi oameni din lumea voastra sunt inca inchisi in constiinta limitata, a celei de-a treia densitati, ei nu stiu sa-si puna intrebarile in interior, acolo unde toate adevarurile sunt cunoscute. Fara aceasta cunoastere la nivelul sufletului, constiinta proceseaza informatia din perspectiva ego-ului si, din moment ce ego-ul sprijina ideile si perceptiile personale, care sunt deseori foarte rigide, el poate foarte rar sa vada o situatie din alta perspectiva sau sa discearna intre adevar si minciuna.
Va vom da un exemplu. Noi si multi alti mesageri intru Lumina v-am spus adevarul despre Barack Obama, un suflet foarte evoluat, dintr-o civilizatie foarte avansata in spiritualitate, inteligent si avand o intelepciune straveche. Consiliul universal suprem i-a cerut sa isi lase patria si sa accepte misiunea de a conduce Statele Unite si lumea voastra catre o era a pacii, prosperitatii si unimii.
Am explicat ca misiunea lui, care transcede politica mondiala, este o prevedere a planului general al Epocii de Aur, aflat in aliniere cu viziunea Gaiei despre viata in armonie a locuitorilor Pamantului, unul cu celalalt si impreuna cu natura. Corpul planetar al Gaiei si toate formele acestuia de viata se vor afla astfel in echilibrul prin care toate sunt Lumina. V-am cerut sa-i trimiteti Lumina, presedintelui Obama, deoarece asta va grabi ziua in care se va atinge echilibrul.
Am mai mentionat, in mesajele precedente, si ca tenacitatea celor intunecati a determinat o intarziere de aproximativ zece ani in evolutia voastra ca societate. Intarzierea nu a impiedicat nici un pic inaltarea Pamantului – pentru planet, durata a fost prestabilita – in schimb, capacitatea lui Obama de a a-si duce la indeplinire misiunea a fost serios limitata, deoarece indivizi puternici din randurile Iluminatilor mai aveau inca puterea de a distorsiona si deturna eforturile acestuia.
O mare parte din eficacitatea lor a venit de la oameni ale caror perceptii din a treia dimensiune au emis energia unor ganduri si sentimente „anti-Obama”. Acea energie i-a alimentat pe intunecati si le-a dat posibilitatea sa isi mentina presiunea, pentru a impiedica incercarile presedintelui de a misca lumea in directia viziunii Gaiei.
Este natural sa te intrebi de ce aceasta ar include si uciderea si multi simt ca aprobarea de catre Obama, a folosirii dronelor, arata ca el nu este de partea Luminii. Aceasta perspectiva omite un element esential – si anume, acela ca scopul dronelor este acela de a ucide cat mai putine persoane posibil , urmarind incheierea conflictului, in cel mai scurt timp posibil.
Dintotdeauna, fortele militare ale civilizatiilor Pamantului au operat din interiorul mentalitatii celei de-a treia densitati, care spune ca eliminarea inamicului este o responsabilitate patriotica, pe care o pastrezi pana cand invingi. Astfel, timp de milenii, ambele parti aflate in razboi s-au anihilat una pe cealalta, folosind armamente de ultima generatie. Acum, acestea includ dronele, care au ca tinta indivizi considerati a fi creierul terorismului si care produc mai putine victime decat un razboi direct, pe pamant.
Intr-adevar, este lamentabil ca acele arme iau viata femeilor, barbatilor si copiilor care nu fac rau nimanui. Un adevar brutal al razboiului este ca multi civili sunt raniti sau ucisi, alaturi de trupele combatante – nu vom intra in detaliile imenselor traume psihice, traite de toate sufletele aflate in zone de razboi. Gasiti sprijin in cunoasterea faptului ca, atunci cand inimile si mintile vor continua sa se deschida, nici un suflet nu va mai ucide un altul, in niciun fel si cu niciun scop.
Il citam si pe Hugo Chavez, presedintele Venezuelei, cel care a murit recent si pe care principalele mijloacele mass-media din Statele Unite l-au descris ca fiind un tip rau, care lucra impotriva intereselor tarii sale. Chavez a lucrat insa impotriva influentei intunecate a Iluminatilor. atat in acea tara. cat si in alte natiuni ale Americii Latine si a avut ceva succes in a-i scoate din Venezuela.
Chavez nu a gresit, atunci cand s-a gandit ca aparitia cancerului sau nu a fost naturala. Presa aflata sub controlul Iluminatilor l-a etichetat drept „adept al teoriei conspiratiei”, deoarece ei v-au conditionat sa credeti ca orice lucru de acest fel este un pur non sens. Hotararea lui Chavez de a-si scapa tara de tentaculele lor si de a imbunatati vietile celor asupriti, nu s-a potrivit cu agenda celor intunecati. Ei au simtit ca un asasinat public ar fi iscat o mare furtuna, in loc sa le usureze recapatarea controlului asupra resurselor naturale imbelsugate ale Venezuelei si, deoarece aveau mijloacele de a initia cancerul, asta au facut. Corpul lui nu a cedat nici pe de departe atat de usor, pe cat s-ar fi asteptat ei.
Stim adevarul despre acesti doi oameni pe care mintile din cea de-a treia densitate ii percep, in cel mai bun caz, ca fiind figuri controversate, avand atat sustinatori, cat si opozanti politici si ideologici. Dar controversele nu se limiteaza, in nici un caz, doar la conducatorii nationali –acelasi lucru se intampla cu toate problemele care aduc dezbinare si care va asalteaza lumea! „Dreapta” si „stanga” oricarei situatii continua sa genereze combustibil una pentru cealalta – sentimentele incinse se intensifica si dezechilibrul blocajelor se prelungeste.
Ganditi-va, guverne care efectiv stau pe o gramada de arme nucleare, le spun altor guverne: „este in regula sa avem noi toate astea, dar voi nu puteti, pentru ca nu avem incredere in voi”. Se asteapta de la guvernele carora li se spune – „Voi nu puteti”– sa aiba incredere in motivatia guvernelor care au aceste arme.
Daca purtatorii de cuvant cei mai ardenti ai tarilor care „au arme” s-ar intalni cu conducatorii nationali, la fel de intransigenti, care vor sa le dezvolte, ar putea incepe sa discute rational perspectivele lor „ireconciliabile”. Doar facand asta, pot cele doua parti sa isi depaseasca pozitiile si sa ajunga la intelegerea unui lucru de bun simt – si anume, ca dezarmarea nucleara totala reprezinta singura cale de a se asigura ca acele arme nu vor fi folosite niciodata.
In special in Statele Unite, violenta armata constituie o controversa aprinsa. Partea care doreste sa interzica vanzarile unor anumite tipuri de arme si munitie este fixata cu incapatanare in ideile sale – si la fel se intampla si cu cei care is invoca „drepturile conform celui de-al doilea amendament”, de a avea toate armele si gloantele pe care le vor. Cele doua parti trebuie sa deschida discutia asupra punctelor lor de vedere antagoniste, pentru a putea trece apoi mai departe, pornind de la dorinta comuna de a micsora numarul mortilor prin impuscare.
Niciuna dintre aceste probleme nu se va rezolva peste noapte, dar va exista un punct de pornire in ambele, conducand, ulterior, la interzicerea armelor de orice fel. Tineti minte ca lumea pe care inca o co-creati in timpul linear, exista deja in continuum, exact asa cum o vreti si, dupa cum veti vedea, alegerea voastra este aceea ca armele sa nu isi gaseasca locul in Epoca de Aur a Pamantului.
Alte chestiuni controversate, in legatura cu care exista diferite puncte de vedere, le constituie avortul, pedeapsa cu moartea si gestionarea economiilor nationale, a somajului si a surselor de energie sigure. Faptul ca toate acestea – si multe alte situatii de importanta vitala pentru lume – determina framantari importante, nu inseamna ca intunecatii detin, in continuare, controlul! Unii dintre cei care au parasit randurile Iluminatilor au devenit Lucratori intru Lumina. Altii au murit si aceia care au absorbit destula Lumina, in timpul solstitiului din decembrie, pentru a-si mentine inca corpurile in viata, fie vor continua sa primeasca Lumina, fie vor muri. In orice caz, cei care inainte erau capabili sa determine raspandirea haosului, fie au fost elimninati din pozitiile respective, fie nu mai au nicio influenta.
Razboaiele civile se dezlantuie in continuare, deoarece ambele tabere cred din toata inima ca urmeza cauza cea dreapta. In unele cazuri, necesitatea de a razbuna atacurile impotriva strabunilor lor, le-a fost inculcata luptatorilor, inca de pe cand erau copii. Sentimente la fel de puternice ii sustin pe oamenii care lupta pentru eliberarea de conducatori tiranici, care, la randul lor, ii vad pe luptatori ca fiind tradatori ce destabilizeaza tara. Alti indivizi se lupta pentru a-si proteja conceptul de religie – oricat de contorsionat ar fi acesta – impotriva rasturnarii lui de catre necredinciosi. Treptat, laturile extreme ale acestor situatii diverse vor fi motivate sa negocieze si sa coopereze, in interesul beneficiilor comune.
Exista opinii foarte diferite, in legatura cu modul in care sa fie guvernate tarile care si-au castigat recent independenta, dupa un regim dinastic de lunga durata – insa, si in acest caz, nu exista intunecime in inimile cetatenilor. Auto-conducerea sau democratia reprezinta, pur si simplu, ceva nou si oamenii se straduiesc sa gaseasca metode de guvernare, care sa serveasca interesele cele mai inalte, ale tuturor.
Persoanele cele mai neclintite in opiniile lor, aflate de ambele parti ale baricadei, in cazul altor controverse pe care le-am mentionat aici, nu au nici ele intentii intunecate. Nu din rautate fata de cei care nu sunt de acord cu ele, raman „cu mana pe arme”, ca sa spunem asa. Asemenea tuturor mintilor care opereaza in constiinta celei de-a treia densitati , ei sunt legati prin ego de credintele lor si vor ca tabara lor sa castige cu orice pret.
Familia noastra pamanteana preaiubita, noi nu spunem ca toate sufletele din lumea voastra trebuie sa aiba aceeasi opinie in legatura cu toate, inainte ca tulburarile sa ia sfarsit. Spunem ca rezolvarea conflictelor trebuie sa fie precedata de o dorinta de a asculta si de a intelege si convingerile celorlalti. Si asta va veni!
Pamantul continua sa urce prin vibratii succesive, superioare, care faciliteaza luminarea – iluminarea! – a ceea ce voi numiti „natura umana”. Atitudinea, de ambele parti, in toate aceste situatii controversate, se va schimba treptat – de la vehementa, la rezonabila – stabilind contextul pentru un discurs armonios, care va conduce la transformarea din „parti ale problemei”, in „parti ale solutiei”, spre binele tuturor.
De aceea, voi, Lucratorii intru Lumina, sunteti necesari la fel de mult acum, ca si inainte! Lumina pe care o generati doar Fiind, radiaza in lume si atinge toate celelalte vieti. Fiind fermi in a va concentra numai asupra a ceea ce va imbunatati viata in lumea voastra, veti extinde Lumina in constiinta colectiva si veti grabi materializarea gloriei Epocii de Aur.
Popoarele Pamantului trebuie sa renunte la centrarea pe sine a ego-ului si la o perspectiva deseori rauvoitoare si sa inceapa sa traiasca din inima. IUBIREA, cea mai puternica forta din cosmos, este cheia sfarsitului divizarii, urii, saraciei, ignorantei si violentei, care au pastrat dezechilibrul lumii voastre. Iubirea este cheia pacii, a belsugului, unitatii in spirit si a evolutiei sufletului.
Este logic sa te intrebi: Daca Pamantul a atins cea de-a patra densitate, cum se face ca majoritatea locuitorilor sai se afla inca in cea de-a treia? Exista doua tipuri de densitate, stiintific vorbind. Unul tine de masa si de localizarea masei – Pamantul se afla la „pragul” de jos al celei de-a patra densitati si va continua sa urce, pana cand isi va atinge destinatia, in cea de-a cincea densitate.
Celalat tip de densitate se refera la stadiul evolutiv al unui suflet – adica, nivelul de constientizare spirituala treaza, atins si aceste doua tipuri pot fi semnificativ diferite. Unele civilizatii care sunt mult mai avansate in constiinta sau ca nivel intelectual, nu au nicio idee despre constiinta spirituala.
Populatia Pamantului acopera astazi, din punct de vedere a evolutiei sufletului,o gama foarte larga – de la a treia, pana la a saptea densitate. Lucratorii intru Lumina se afla, spiritual, in a patra densitate – ei evolueaza, in mod constant, pe calea spirituala – unii insa intarzie constient; mai lucreaza inca la fi lipsiti de prejudecati, la a se ierta pe sine si pe ceilalti pentru un rau perceput, la depasirea vinovatiei, a remuscarilor, a posesivitatii si a altor sentimente care emit vibratii joase. Prin comparatie, putinele suflete aflate in cea de-a cincea densitate si in celelate densitati superioare sunt cei pe care ii numiti Cristal sau Indigo sau sunt membri altor civilizatii care traiesc alaturi de voi.
Am vorbit despre factorii principali care afecteaza pacea schimbarii in lumea voastra, dar mai exista si altii. De exemplu, toate chestiunile juridice trebuie sa isi urmeze cursul normal in sistemele voastre legislative si de justitie si nu e nevoie sa ne spuneti ca rotitele respective nu se misca deloc usor.
Unele situatii ilegale au baze economice si trecerea de la vechile sisteme, la cele noi, se face in mod intentionat mai lent, pentru a evita frica si haosul. Acest proces foarte amplu include nu numai recuperarea vastelor averi furate de Iluminati si alocarea acestor venituri miliardelor de saraci, dar si trecerea la o economie globala bazata pe metale pretioase; instituirea unor reglementari bancare internationale si stabilirea corectitudinii in comert, tarife, taxare, salarii si indemnizatii.
In domeniul economic, NESARA, acronimul pentru Legea Securitatii si Reformei Economice Nationale, este bine cunoscuta in anumite cercuri, dar nu in mod necesar bine inteleasa – ceea ce nu este de mirare. Pe site-ul Guvernului SUA, unde numele initiativei este Legea Stabilizarii si Recuperarii Nationale, exista o DEZinformare totala si transmisiuni ale unor entitati intunecate, care se pretind a fi respectabili mesageri ai Luminii, contin si ele informatii false.
Neintelegerile includ si notiunea ca legea este legata strict de Securitatea si Reforma Economica Nationala. Cat de gresit! NESARA reprezinta, nici mai mult, nici mai putin decat transformarea mondiala si reinnoirea spirituala – este planul general al Epocii de Aur a Pamantului.
De asemenea, exista diverse interpretari ale unor termeni folositi, mesajele provenind de la surse de Lumina, cum ar fi „pachete de prosperitate” sau referiri similare la aspectele economice ale NESARA. Interpretarile gresite se refera inclusiv la sume mari de bani care vor fi inmanate direct fiecarei persoane de pe planeta, sume imense de bani acordate unor anumiti indivizi, pentru finantarea unor anumite proiecte si stergerea tuturor datoriilor, dintr-o singura miscare.
Parte din NESARA se refera la eradicarea ratelor dobanzilor imprumuturilor prin camata, reducerea unor imprumuturi si eliminarea altora – cu precadere a imprumuturilor FMI – si indepartarea marilor conturi bancare, de sub „blocajul” Iluminatilor. Impulsul economic al Legii pune insa capat disparitatilor de neconceput dintre cei care au si cei care nu au in lumea voastra. Dezechilibrul va fi rectificat, pe masura ce imensele averi, dobandite ilegal de catre Iluminati, vor fi folosite pentru a elibera de povara, popoarele saracite si a le reaseza cat mai rapid posibil, pe o baza solida, de acum inainte.
Prevederile NESARA, care cer demisia intregului guvern al SUA, nu se mai aplica. Legea a fost scrisa cu mai mult de doisprezece ani in urma, atunci cand presedintele era unul dintre Iluminatii de rang inalt – el face acum parte dintre cei care au parasit randurile intunecatilor, pentru a se alatura Lucratorilor intru Lumina – si aproape toti membri Congresului erau fie membri, fie sub controlul Iluminatilor din afara guvernului. Bucurati-va impreuna cu noi, pentru ca aceasta situatie nu mai exista astazi!
Mama, pentru cititorii care vor sa stie mai multe despre NESARA, poate despre motivul pentru care acest plan transformator mondial a inceput ca o lege in Statele Unite, te rog sa adaugi data mesajului in care am oferit informatii detaliate [13 august, 2006 – Editia speciala NESARA]. Multumesc.
Va repetam numeroasele noastre asigurari, ca orice lucruri care afecteaza in mod negativ viata in lumea voastra, vor inceta treptat sa existe. Acestea includ munca inrobitoare si oprimarea femeilor; legi, politici si reglementari injuste si obiceiuri culturale pline de cruzime, toate formele de poluare, provenind de la surse industriale, deversari chimice in atmosfera, chimicale in alimente, pornografia si controlul mintii, portretizarea extraterestrilor ca monstri; monopolurile corporatiste; oamenii fara adapost; pedepsele nedrepte cu inchisoarea. Orice va face rau mintii, trupului si spiritului se va incheia, pe masura ce societatea voastra continua sa va elibereze lumea de tot ceea ce este incompatibil cu viata in Epoca de Aur.
Toate Fiintele de Lumina din acest univers va pastreaza cea mai insemnata consideratie pentru curajul vostru de neclintit, pentru ingeniozitate, rabdare si lucrarea voastra dedicata intru Lumina. Nu ati fost nicodata singuri in incercarile voastre – ati fost ajutati tot timpul de membri ai familiei noastre universale, care traiesc fie printre voi, fie in cerurile voastre. Pana cand echipajele noastre vor putea sa vi se alature, isi folosesc tehnologiile de pe nave, pentru a va ajuta in nenumarate feluri, pe care vi le-am descris in mesajele noastre anterioare
Ne luam acum ramas bun, cu iubirea neconditionata care a fost dintotdeauna si va fi de-a pururi.
IUBIRE si PACE
Suzanne Ward

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc ca esti alaturi de mine.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

LIKE

Etichete

1 (1) 1998 (1) 2 (1) 2012 (65) 2013 (16) 2014 (5) 2015 (5) 2016 (2) 2017 (1) 3 (1) 4 (1) 5 (1) 6 (1) A te iubi (12) Acceptare (2) Access Bars (2) Access Consciousness (1) ACTIVAREA KUNDALINI (1) Adamus (6) Adevar? (42) Afaceri (1) Afirmatii (1) ajutor (7) Alexandru Pargaru (3) Aloe Vera (1) Amintiri din moarte clinica (1) Among Us (1) Andrei Laslau (1) Änglavakt (1) Apa (13) apocalipsa (3) Argangheli (3) ARHANGHELUL MIHAIL (1) Asa NU (1) Astazi Dumnezeu vrea ca tu sa stii (10) Astrologie (14) Astronaut (1) Augusto Cury (1) Barbara Hand Clow (6) Barbatul si Femeia (8) Bebe Mihaescu (1) bucegi (1) Bunker Roy (1) caini (1) carte (39) Cartoful (2) Castigatorul la (1) ceapa (1) chakre (4) Chakrele Corpului Uman (2) Charlie Chaplin (1) Codul Lui Oreste (6) COMPASIUNE (1) Conspiratia Tacerii (1) Constelatia Pleiadelor (2) copii (36) copiii (13) copiii de cristal (3) crime time (2) cristofor (1) Curs De Dezvoltare Personala (7) Dan Farcas (1) Dan Luca (2) Dan Puric (1) daruieste viata (1) david (1) dedublare (1) Deepak Chopra (2) Dezvoltare personala (267) Dezvoltare Spirituala (73) Dimitrova (1) Dincolo de limite (1) doctor (1) documentar (2) Doneaza (1) doreen virtue (3) Dorinte (1) Downey (6) DR. WAYNE W. DYER (2) drama (1) Drunvalo Melchizedek (3) Echilibrul vorbirii și tăcerii (1) echinoctiu (1) ECKHART TOLLE (7) Eclipsa (4) Editura For You Newsletter (57) ego (3) Elena Cocis (1) eliberare (1) energii (16) Episodul (6) euro (1) evrei (1) evreii au talent (1) extraterestri (11) Fericire (3) film (37) FLP (2) Fotografie (5) frica (5) Furie (1) Gabriela Benchea (2) Gerrit Gielen (1) Greg Braden (1) HIPERSENSIBILITATE (1) Ho’oponopono (3) https://www.facebook.com/profile.php?id=100083002270658 (1) iertare (10) ingeri (13) ingrijorarea (1) inima (7) Intelepciune (2) intinereste (1) Intoleranta Alimentara (1) Inuaki (2) INUAKI Reptilianul Din Mine (1) Ioan Alexandru (1) ioan vladuca (1) Isus (8) iubire (48) Iustin Narcis Ianau (1) Iustin Parvu (2) James Tyberonn (1) japonia (2) Jennifer Hoffman (27) Johan Brisinger (1) Jordan Duchnycz (1) judecata (1) Kahlil Gibran (1) Karen Bishop (1) Karma (2) Kryon (7) Lauren C. Gorgo (15) Lauren Gorgo (3) lectii (1) luther (1) Magul din Carpati (1) manuscris (1) Manuscrisele de la Marea Moarte (1) Marea Moarta (1) Maria Magdalena (1) Mark Boyle (1) marte (4) Masaru Emoto (1) Matei (32) Maturitate (1) mayas (5) McDonald's (1) medicina (2) mesaj (3) Metatron (1) Michael Nvquist (1) Michael Odoul (3) mierea de albini (2) Minti luminate (1) minune (5) miracol (20) mister (7) Monica visan (2) Mullins (1) Mullins Food Products (1) Muzica (11) Muzica de relaxare (1) Muzica Motivationala (3) Narcis (1) natural (1) naturist (1) Neale Donald Walsch (1) Niculina Gheorghiţă (14) noua generatie (1) Noul val de Iubire (1) Nu e sfarsitul lumii (1) NU vaccinarii (24) nuci (2) Ora Pamantului (1) Oscar Wilde (1) OSHO (28) otrava (1) OZN (30) Pace (1) Pamantul (6) PAMANTUL IN DIMENSIUNEA A 5-A (2) parinti (2) Parinti straluciti (1) Paul Ferrini (9) Plansul (1) Plenitudine (2) Poezie (10) portal (1) Portalul Datei Triple (1) povesti cu talc (58) printre noi (1) profesori fascinanti (1) Profetii (7) Psihologie (8) Rai (1) reptilianul din mine (1) Respect (3) ridiche neagra (1) Roma Downey (6) România (28) Ronna Herman (1) Rudolf Steiner (1) rugaciune (2) SaLuSa (35) sanatate (125) Schimbarea (4) Scrisoare (1) Scrisori din Cer (1) secret (1) secrete (2) SENSIBILITATE (1) sfecla rosie (1) Shift (1) siberia (1) Simplificare (1) Sleep Talk (1) Smerenie (1) sms (1) solstitiu (1) Spiritualitate (32) Stephen Covey (3) Sti (1) Stiati ca.... (47) Stima de sine (1) succes (1) suflet (5) Sundar Singh (1) sunet (1) Sunt eu insumi (2) Şi tu poţi fi Supernanny (2) talent (2) Tehnica Bowen (1) Tehnici (2) Tehnici de meditatie (4) Terapia iertarii (3) terapie (3) test (1) Tom Kenyon (9) Traditii (1) Traieste (1) transmisie (39) Triada Eclipselor (3) tunami (1) tusea (1) ufolog (1) Uleiul de cocos (1) Vanga (1) Viata (7) video (62) vindecare (2) vitamina C (1) vitamine (1) Zambeste (1)