Apoi am crezut ca viata inseamna iubirea dintre doua persoane . Apoi ,atunci cind in sufletul meu ningea mereu, am crezut ca viata este o nesfirsita iarna . Plingeam si priveam cum norii incarcati cu fum negru imi faceau acoperis si nu se mai distantau de mine . Si peste toata aceasta pacaleala inca mai soseau altele . Intr-o zi norii au plecat obositi de atita sedere si deasupra capului meu am inceput sa vad o raza de soare . Gata cu pacalelile, mi-am zis ,a iesit soarele . Si acest soare a stralucit doar o vara sau mai multe nu mai stiu …Iata ma intorceam a nu stiu cita oara inapoi de unde incepusem acest drum prin viata . Inainte si inapoi si iar inainte si iar inapoi .
Mereu ,pina intr-o zi cind ochii mei au vazut o carare pietruita . Printre pietrele asezate dezordonat se vedeau flori multicolore care inmiresmau aerul . M-am oprit , am calcat usor pe pietrele aleii si mi-am pus florile ei in poala . Deodata acele flori au inceput sa-mi urce pe brate ,s-au dus pina in par, apoi au cobor lin si mi-au incarcat tot trupul obosit . Le purtam cu mine mereu . Uneori se mai ofilea cite una, dar aveam grija lor permanent . Le ingrijeam cu mult drag, insa vinturile vietii mi le smulgea adesea si chiar le rupea uneori . Intr-o seara ,cind zefirul se juca prin iarba , m-am gindit sa le plantez direct in suflet ,in interiorul meu . Plantate acolo vor fi protejate , le vor creste radacini din ce in ce mai puternice si vor face flori si in bezna . Vor aduce culoare ,lumina si parfum .
Si atunci , in acea seara, am invins pacaleala . In locul ei am sadit flori de suflet . Radacinile lor se extind mereu de atunci si au cuprins intreaga mea fiinta . Nimic nu le mai poate smulge sau ingheta ,nici iarna nici vinturile trubadure . Si-au luat viata vesnica si se hranesc cu mine in fiecare zi . Eu sunt a lor si ele sunt ale mele . Ma ingrijesc permanent sa nu le poluez .Nimic stricat nu are voie sa ajunga la radacinile lor pentru ca intr-o clipa tot ce am sadit cu truda s-ar putea pierde . Impreuna ne bucuram de viata ,traim frumos si purtam cu noi culoarea si parfumul fericirii .
Fericirea poarta chipul tau .
“câte nu se întâmplă în noi şi le uităm acolo ca într-un ghiozdan
şi fiecare crede că numai el ştie lucrul acela pe care îl ştiu foarte bine şi alţii
dar eu am în vedere perioada fericită când locuiam în mama
stăteam acolo mă gândeam ce mi-o fi trebuind
afară ploua ea dormea goală cu mine în burtă
se întorcea pe-o parte şi pe alta îmi descânta în somn
cunoştea legea aceea aspră vroia să mă apere
deasupra patului se legăna sora mea luna”
autor Gellu Naum
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Multumesc ca esti alaturi de mine.