Sunt Matei si va adeuc salutari
pline de iubire, din partea tuturor sufletelor de pe aceasta statie. Stim ca va
este greu sa va entuziastmati pentru ca Pamantul a ajuns in cea de-a patra
densitate, atata timp cat violenta isi are inca un loc bine stabilit in lumea
voastra si ca va intrebati unde este, oare, promisa Epoca de Aur.
Planeta Pamant a trecut pragul
Epocii sale de Aur, cu aproximativ sase luni in urma, atunci cand a intrat in
portul linistit al celei de-a patra densitati dar, multi dintre locuitorii sai
care au insotit-o, nu au atins inca aceasta densitate in constiinta lor
spirituala treaza. Asa ca, este de inteles sa va simtiti descurajati de ceea ce
pare sa fie un progres prea mic, in directia unei lumi pasnice.
Da, am mai vorbit despre aceste
sentimente si inainte iar acum, ca si atunci, nu o facem in mod critic. Este
perfect adevarat ca am simti si noi acelasi lucru, daca am vedea numai ceea ce
vedeti voi. Noi avem insa imensul avantaj de a fi capabili sa vedem Pamantul,
din aceasta perspectiva exceptionala.
Noi vedem diferentele uluitoare din
lumea voastra de astazi, fata de conditiile de la inceputul inaltarii
Pamantului, cu numai sapte ani in urma. Noi vedem portalurile energetice antice,
redeschizandu-se si lumina care patrunde prin ele este ancorata pretutindeni pe
planeta. Vedem miliardele de luminite sclipitoare, ale sufletelor care se
trezesc pe masura ce Pamantul isi continua miscarea prin vibratii din ce in ce
mai inalte si vedem si toata gloria Epocii de Aur, ca fiind un fapt implinit.
Nu numai ca v-ati simti incurajati,
dar ati jubila daca ati putea vedea si voi toate acestea – msi cat de mult
ne-am dori sa puteti! Din pacate, nu puteti si atunci, lasati va rugam,
cunosterea noastra legata de ce s-a intamplat si se intampla in acest moment, sa
va inlature orice sentiment de descurajare ati avea, astfel incat vibratiile
unui astfel de sentiment sa nu va afecteze Lumina. Statornicia voastra in Lumina
este vitala acum – dupa cum a fost intotdeauna, atat pentru voi insiva cat si
pentru societate; voi sunteti cei care deschid calea cautatorilor proaspat
treziti ai sufletului.
Oare dominatia violentei nu
dovedeste faptul ca intunericul mai are inca Pamantul in gheare? Pe scurt, asta
este ceea ce anumiti cititori i-au scris mamei si preocuparea lor este
impartasita si de alti Lucratori intru Lumina. Va asiguram ca intunericul care a
invaluit planeta, timp de milenii, a ramas in urma, atunci cand Pamantul a iesit
din cea de-a treia densitate.
Pentru a explica de ce violenta
continua, chiar si atunci cand planeta a trecut cu bine in cea de-a patra
densitate, ne vom intoarce un pic in cronologia voastra. Pe parcursul caii de
inaltare a Pamantului, planeta a trecut prin mai multe nivele energetice si, cu
ceva timp in urma, a atins un nivel care a inceput sa amplifice toate
caracteristicile si comportamentele. Pe masura ce aspectele aflate la captele
opuse ale dualitatii s-au intensificat, actele ce reflectau partea cea mai buna
a omenirii s-au inmultit – si acelasi lucru s-a intamplat si cu actele ce
reflectau partea ei cea mai rea.
Dualitatea apune si toata lumea
reactioneaza la „vocea amplificata din interior†– persoanele cu
inclinatii spre violenta isi urmeaza nevoia sporita, de a reactiona violent.
Oricum, nu toate sunt ceea ce par a
fi. Factiunea controlata de Iluminati, a CIA, este inca activa in terorism,
avand cateodata sprijinul organelor de drept care, fara sa isi dea seama, mai
degraba instiga decat sa captureze infractorii. Pe langa folosirea celor cativa
indivizi controlati mental, pe care i-au programat si care le-au mai ramas,
factiunea are o lista de persoane care „ar putea fi†invinuite pentru
activitatile lor teroriste. Ei fabrica o baza credibila, in jurul unor fapte
disparate, legate de personale respective – si apoi o servesc mijloacelor de
comunicare in masa.
Atacul cu bomba, de la maratonul din
Boston, a fost lucrarea lor. Cei doi frati, „presupusi†autori ai
atentatelor se potriveau foarte bine cu ceea ce avea nevoie factiunea, pentru
ocazia respectiva. Afland despre interesul celor doi frati de a construi bombe
artizanale si legand acest fapt de convingerile lor religioase „radicale†si
de lunile petrecute de fratele cel mare, in Cecenia si Dagestan, factiunea a
fabricat niste „suspectiâ€credibili pentru public.
Este trist atat, pentru voi, cat si
pentru noi, ca orice fel de evenimente violente pot face inca parte din viata de
pe Pamant. Ele sunt cu adevarat tragice, pentru cei care trebuie sa traiasca
experienta pierderii cuiva drag sau sa sufere rani grave. Am vrea din suflet ca
familiile indurerate sa poata sti ca cei dragi lor au fost intampinati la
trecerea in Nirvana, de familia „plecata†si de prieteni dragi, acolo unde
viata este plina de activitate, de diversitate si de constiinta vesela a
faptului ca fiecare este parte din Unimea Tuturor.
In ciuda prezentarii elaborate de
catre mijloacele mass-media, a acestor „acte de terorismâ€, precum si a altor
crime atroce, energia fricii se disipeaza. La nivel de suflet, toata lumea stie
ca planeta este de sute de ori mai putin „toxica†decat era cu numai cativa
ani in urma si ca valurile de energie au continuat sa duca Pamantul spre
vibratii din ce in mai inalte – iar aceasta cunoastere a inceput sa patrunda
si in constiinta. Multi oameni care, inainte, erau profund afectati de
manipularea fricii de catre mijloacele mass-media, nu mai sunt acum sensibili la
ea.
Exista speculatii indreptatite si
zvonuri strategice despre ce ar putea aduce razboiul civil din Siria. Nu vor mai
exista razboaie internationale „de amploare†si incercarile de a folosi
armamentul nuclear nu vor avea succes. In cele din urma, luptatorii pentru
liberate din Siria vor invinge si, asemenea altor tari in care poporul a
detronat conducatorii despotici, aceasta natiune va avea de trecut printr-o
perioada de agitatie, pana la atingerea unei stabilitati sociale si a
guvernarii.
Atitudinea beligeranta, continua, a
Israelului este lucrarea Sionistilor – un alt grup disparat al Iluminatilor
– care isi servesc doar propriul interes, de cucerire. Contrar lucrurilor pe
care vor sa le credeti, miscarea Sionista nu reprezinta vointa israelienilor sau
a evreilor de pretutindeni. In timp, aceasta miscare, care isi pierde sprijinul,
chiar si din partea celor mai ferventi suporteri, isi va pierde complet
credibilitatea si influenta.
Intr-adevar, multor suflete le sunt
negate asistenta juridica si medicala, educatia, egalitatea economica si sociala
si legi nedrepte, mijloace de supraveghere si alte asemenea activitati le
incalca intimitatea si le ingradesc liberatile. Mai exista inca, in unele
locuri, deversari de substante chimice in atmosfera precum si alte mijloace de
poluare a aerului, apei si solului vostru si acelasi lucru se intampla si cu
despaduririle excesive si cu modul ingrozitor in care sunt tratate animalele din
mari si de pe Pamant.
Guvernele nu mai pot ignora cererile
pentru reforme semnificative, in toate aceste cazuri, precum si in alte situatii
daunatoare. Apar schimbari benefice, prin actiunile popoarelor, iar miscarile
politice spontane din intreaga lume au din ce in ce mai multi membri si devin
tot mai eficiente. Veti vedea ca toate legile, politicile, restrictiile,
produsele si sistemele, care au un efect advers asupra vietii pe Pamant, vor fi
treptat abrogate.
Persoanele care fac legatura intre
evolutiile pozitive raportate prin publicatiile independente, pe Internet si in
documentare si interviuri la televiziune, se simt incurajate. Un astfel de
eveniment s-a petrecut recent in Statele Unite. Un grup de oameni s-a intalnit
cu reprezentantii presei si cu cativa fosti membri ai Congresului, pentru a
discuta observatiile si cunoasterea lor referitoare la dovezile clare al vietii
extraterestre inteligente. [Audierea cetatenilor pentru Dezvaluirile legate de
OZN-uri, la Clubul National de Presa, Washington DC, inceputa pe 29 aprilie
2013]
Cu o ceva ani in urma, grupul s-a
aflat in acelasi loc, cu acelasi scop. Scurta intalnire a fost complet ignorata
de presa – ca sa nu mai spunem de Guvernul Statelor Unite – si, chiar daca
cele cinci zile de audieri din prezent nu au generat titluri pe prima pagina a
ziarelor din intreaga lume, intalnirea a fost mentionata in cateva publicatii si
a fost prezentata pe numeroase site-uri de Internet.
Dar, de departe, semnificatia cea
mai mare a acestui eveniment de o saptamana este ca el a avut loc. Influenta
Iluminatilor in Statele Unite, ultima lor reduta, a scazut atat de mult, incat
nu au putut sa mai preintampine nimic. Guvernele voastre nu pot sa mai continue
sa acopere prezenta familiei noastre, dar va rugam sa nu va asteptati la
strangeri de mana, cu aceia dintre noi care traiesc printre voi sau ca veti
saluta aterizarea navelor, saptamana viitoare. O declaratie oficiala referitoare
la existenta altor civilizatii – sau poate numai la posibilitatea ca acestea
sa existe – ar constitui un prim pas facut cu mare grija si conducatorii
vostri, care au fost implicati in planificarea acestui anunt, mai discuta inca
despre momentul in care oamenii vor fi pregatiti sa il primeasca.
Acei conducatori nu stiu ca decizia
nu este a lor. In infinita Sa intelepciune, Dumnezeu va sti cand sa-i dea
consiliului universal suprem, semnalul de pornire si atunci, unele dintre miile
de nave care inconjoara Pamantul, vi se vor alatura. Ei isi vor alatura
tehnolgiile, la cele dezvoltate de oamenii vostri de stiinta, cu ani in urma,
dar ascunse de Iluminati si atunci cand nu veti mai avea nevoie de ajutorul lor,
acei membri ai familiei voastre se vor intoarce la casele lor.
Acum este un moment potrivit sa ne
adresam unei alte preocupari pe care o impartasesc multi Lucratori intru Lumina.
Nu, faptul ca nu au existat aterizari in masa, NU inseamna ca binevoitorii din
familia noastra universala v-au abandonat si ca locul lor a fost luat de o
civilizatie care vrea sa va inrobeasca. Singurele echipaje de pe cerul vostru
sunt cele ale Razboinicilor Luminii si ei va sprijina in moduri profund
necesare.
Tehnologiile de pe nave reduc
poluarea din atmosfera, determina defectarea armelor de razboi, previn atacurile
teroriste majore, indreapta lumina catre apele voastre, pentru a sustine viata
marina si explodeaza sau vaporizeaza orice elemente mici din spatiu, care i-ar
putea face rau Pamantului. Mari si puternice civilizatii transmit, in
continuare, lumina pe Pamant, de foarte departe si extraterestrii de aici,
aflati in pozitii influente, ajuta mult in efortul vostru de promovare a
reformelor.
Sa va mai spunem si despre un alt
domeniu, in care discutiile din prezent nu isi au rostul. „Incalzirea
globala†datorata neglijentei, ignorantei si negarii voite a oamenilor este,
cu siguranta reala, dar topirea ghetarilor polari, extremele termice si alte
anomalii reprezinta pasii facuti de Pamant, in directia intoarcerii sale la un
climat moderat global, asa cum a fost atunci cand intreaga planeta era „o
gradina a Raiuluiâ€.
Schiorii si alti adepti ai
sporturilor de iarna nu trebuie sa se ingrijoreze in legatura cu disparitia
muntilor acoperiti de zapada – cu siguranta acest lucru nu se va intampla!
Maretele culmi muntoase ala Pamantului si minunatele defilee, create prin
miscarea scoartei si efectul apelor, nu existau la nasterea planetei, dar aceste
aspecte spectaculoase ale frumusetii sale naturale, care va incanta pe voi, o
incanta si pe ea, in egala masura.
Mama, cred ca cititorilor tai le va
face placere o parte din transmisiunea unui suflet drag din Nirvana, referitoare
la clima. Te rog sa o inserezi, impreuna cu conversatia pe care ai purtat-o
ulterior cu ea.
[Urmatorul este un
fragment din informatiile prezentate de Grace in Epoca de Aur a Pamantului –
Viata dupa 2012. Partea ei din respectiva carte consta intr-o selectie din
cateva transmisiuni ale ei mai lungi si care au forma capitolul „Graceâ€, din
„Iluminari pentru o era nouaâ€. Informatia de mai jos reprezinta prima ei
transmisiune, din 1999].
…Munca mea in acest moment este
aceea de a studia mecanica dezmembrarii anomaliilor legate de vreme si de a
micsora efectul lor asupra atmosferei noastre. Si spun „noastreâ€, pentru ca
este, in aceeasi masura, si a voastra si a noastra. Nu suntem chiar atat de
departe de voi, stiti, si mai mult decat atat, avem asemenea legaturi apropiate
cu voi toti, incat din multe puncte de vedere, nu suntem separati. Ne despart
densitatea noastra mai mica si conditiile respective de vreme, e adevarat, dar
cu toate acestea, eu lucrez la atmosfera voastra SI a
noastra.
Stiu ca pare prea ciudat pentru a fi
crezut, dar acesta este modul cel mai simplu in care va pot spune. Nu e de loc
felul in care as descrie lucrurile aici, dar voi nu aveti cuvintele noastre, asa
ca nu ati avea cum intelege, daca as incepe sa folosesc vocabularul nostru. Nu
exista sinonime sau expresii similare, pentru acest proces. Este ceva ce nu va
poate ajuta imediat dar, in timp, ceea ce fac eu va face o mare
diferenta.
...Nu este ca si cum as putea dirija
vanturile Pamantului sau as putea functiona ca o umbrela uriasa, in cazul unor
mari furtuni. Eu studiez modul de abordare a energei, astfel incat
sa poata fi disipata mai usor, in loc sa se adune si apoi sa explodeze. Ar fi
trebuit sa spun, sa se disperseze intr-un mod obisnuit, lent si usor, in loc sa
stea pe loc o vreme si apoi sa actioneze ca si cum ar stapani intreaga lume si
– pazea – sa apara un uragan sau o tornada! ….
Va dura ceva pana cand asta sa aiba
efect, stiti? Exista mai multe lucruri care vor urma, in functie de destinatia
lor – curatare, purificare, amplificarea luminii, usurarea incarcaturii de
negativitate a Pamantului, procesul inaltarii – dar toate converg spre acelasi
lucru – va mai asteapta inca multa activitate geologica, ce va conduce la
efecte distructive destul de mari.
Nu exista nicio cale de iesire, sa
stiti. Energia este energie si nu poti spune „ Fugi, puiule si te
disipeazaâ€. De fapt, la asta lucrez acum, cum sa ajung in starea de a putea
gestiona lucrurile, astfel incat, daca e nevoie de ploaie, sa fie doar atat cat
trebuie. Cand si-a facut treaba, sa plece pana cand va fi iar necesara. Ritmul
si tiparul sunt stabilite.
[Urmatorul fragment
face parte din conversatia mea scurta,cu Grace, din octombrie
2011.]
Echipajele din cerurile voastre
devin nerabdatoare. Au fost gata de ani de zile, sa aterizeze si sa se apuce de
lucrurile pe care le pot face, pentru a va ajuta cu ajutorul tehnologiilor lor.
Ati facut unele progrese proprii, care au fost tinute ascunse si pe care doar
cativa dintre voi le cunosc – dar stati sa vedeti tehnologia ET, in actiune!
Si vremea si dezastrele voastre
„naturale†– sa va spun doar cateva cuvinte despre asta. Stiti ca, timp de
secole, multe dintre acestea au fost create de tehnologii aflate sub controlul
Iluminatilor – ei bine, acest lucru se va sfarsi foarte repede. De fapt, a
fost deja incetinit foarte mult si niciuna dintre acele previziuni fantastice,
care bantuie internetul – spun fantastice in sensul de fantezii si inventii si
nu in sensul de fabuloase – legate de transformari catastrofale, nu vor avea
vreodata loc. Fiti cu ochii pe lumea minunata, Epoca de Aur a Pamantului si nu
va temeti de schimbarile MAJORE – ele sunt toate spre
BINE!
Grace, cum stai cu „vremea
viitorului�
Minunat! Suntem pregatiti cu totii
pentru momentul in care Pamantul va scapa de toata negativitatea si vom putea
actiona in sensul alegerii sale pentru un climat moderat global. Nu va dura
chiar atat de mult pe cat credeti, sa transformam deserturile, in gradini de
legume!â€
Multumesc, mama. Acum, draga familie
pamanteana, stiti ca oamenii din Nirvana fac mai mult decat sa va transmita
Lumina – ei ajuta in moduri pe care probabil nu vi le-ati putea imagina, din
partea cuiva aflat in lumea spiiritelor.
Multe tari isi onoreaza mamele in
aceasta zi si toate tarile de pe Pamant au o zi anume, in care sa onoreze
indivizii care au avut contributii extraordinare, intr-un fel sau altul. Ce
bucurie va fi atunci cand, in fiecare zi, va veti onora pe sine si toate
sufletele din acest univers, ca fiind familia de fiinte divine a lui
Dumnezeu
IUBIRE si PACE
Suzanne Ward suzy@...
Buna ziua. Nu am gasit mesajul lui Matei pe luna iunie 2013. Poate ma ajutati. Multumesc.
RăspundețiȘtergereScuze de intarziere ! Voi publica imediat !
Ștergere