Osho, despre crestinism, Christos si relatia cu Maestrul

sâmbătă, 4 mai 2013

Osho, despre crestinism, Christos si relatia cu Maestrul

Intrebare: O SINGURA SESIUNE DIN MEDITATIA TA DINAMICA A LASAT IN INTERIORUL MEU O FERICIRE SI UN SENTIMENT AL FIINTEI MAI MARI DECAT DOUAZECI DE ANI DE ASCULTAT POVESTILE DIN NOUL TESTAMENT SI DE RUGACIUNE LA UN DUMNEZEU ATOTPUTERNIC SI DISTANT CARE A RAMAS PENTRU MINE UN GODOT CE NU POATE FI EXPERIMENTAT. ESTE POSIBIL CA INVATATURILE LUI IISUS SA NU FIE DE FOLOS PENTRU TOTI CAUTATORII – DA, POT FI CHIAR OTRAVITOARE PENTRU EI, SAU PENTRU UNII DINTRE EI?

Osho: Crestinismul si Christos nu ar trebui niciodata sa fie confundate. Christos este total diferit de crestinism, deci de fiecare data cand vrei sa il intelegi pe Christos, mergi [la el] in mod direct si imediat – nu via Roma; altfel nu il vei intelege niciodata pe Christos. Christos sau Krishna sau Buddha nu pot fi organizati: ei sunt atat de vasti incat nici o organizatie nu le poate face dreptate. Numai lucrurile mici pot fi organizate. Politica poate fi organizata, religia nu, nazismul poate fi organizat, comunismul poate fi organizat – Christos nu, Krishna nu. Vastitatea pura este de asa natura incat in momentul in care incerci sa-i fortezi sa intre intr-un tipar, ei sunt deja morti.

E ca si cum ai incerca sa prinzi cerul in mainile tale mici – cu pumnii stransi. Cu o palma deschisa, cerul poate ca ar putea fi atins, poate fi putin in mana ta, dar cu un pumn strans a scapat deja din mana ta.

Orice ai auzit despre Iisus, nu este despre Iisus, omul adevarat; este despre Iisus pe care crestinii l-au inventat, impodobit, pentru a fi vandut la piata. Iisus cel crestin este un bun de vanzare; Christos insusi este o revolutie. Vei fi transformat prin el; el este botezul focului. Poti sa fii un crestin, in mod convenabil…dar nu poti fi niciodata un ADEVARAT crestin, in mod convenabil. Daca il urmezi cu ADEVARAT pe Iisus, problemele sunt sortite sa apara.

El insusi a sfarsit pe cruce; nu poti sa sfarsesti pe tron. Dar daca urmezi crestinismul, nu e nici o problema. Este un mod foarte convenabil de a-l ajusta pe Christos pentru tine, in loc sa te ajustezi tu fata de el. Daca te ajustezi tu fata de Christos, va exista o transformare; daca il ajustezi pe Christos pentru tine, nu poate exista nici una. Atunci Christos devine el insusi o parte din impodobirea inchisorii tale, parte din mobilierul tau – masina ta, casa ta; ceva convenabil, cel mult – dar tu nu esti intr-o relatie cu el. De aceea, douazeci de ani par a fi fost pierduti.

Acelasi lucru se va intampla cu mine. Esti norocos ca faci meditatia cu mine. Odata ce voi fi plecat, meditatia va fi organizata – este imposibil sa impiedici asta; asa merg lucrurile. Atunci o vei face timp de douazeci de ani – sau doua sute de ani – si nimic nu se va intampla. Nu se intampla prin tehnica, tehnica este pur si simplu moarta. Se intampla prin iubirea pe care o simti pentru mine, pe care o am pentru tine. Tehnica este doar o scuza. Nu este lucrul cel mai important; cel mai important lucru este iubirea ta, increderea ta. In acea incredere, tehnica merge si functioneaza , devine vie, prinde radacini in inima ta.

Mai devreme sau mai tarziu, totul devine organizat: rugaciunea, meditatia, totul. Atunci maretia este pierduta. Atunci poti s-o faci in continuare – poti deveni absolut perfect in asta, iscusit; poate oferi de asemenea si o anumita consolare – dar mutatia va lipsi. Tu vei ramane acelasi, o continuitate. Nu va fi un botez: nu vei muri in el, si nu vei fi renascut.

De aici vine insistenta mea pe a cauta un Maestru viu. Scripturile sunt acolo, candva acele rauri curgeau, dar acum sunt inghetate. Ele sunt pierdute in desertul bisericilor, al templelor si organizatiilor. Poezia nu mai vibreaza in ele: ele sunt dogme moarte, iubirea a disparut.

Tine minte intotdeauna: daca poti gasi un Maestru viu, uita cu totul de scripturi. Maestrul viu este singura scriptura care este vie. Citeste inima sa si permite inimii tale sa fie citita de el. Fii intr-o comuniune – aceasta este singura cale. Iisus a lucrat in acelasi fel in care simti ca lucrez si eu, dar au trecut douazeci de secole. Primii discipoli care au venit in jurul lui si-au pus viata la bataie: ei au parasit tot ce aveau, au mers cu acest om, au riscat totul. Merita. Acest om era o comoara dintr-o lume necunoscuta. Nimic nu era prea mult. Orice se cerea, ei faceau. Si ei au avut ocazia sa mearga alaturi de un Dumnezeu pe acest pamant, sa fie in afinitate intima cu divinitatea.

Altii spuneau: ”Acest om greseste”, dar cei care ii erau apropiati stiau ca doar acest om are dreptate – si daca acest om nu are dreptate, atunci NIMIC nu poate fi drept, atunci ”dreptul” nu poate exista. L-au crucificat pe acest om, dar cei care ii erau apropiati stiau ca nu il poti crucifica. Acest om intrase deja in nemurire, acest om devenise deja parte din sufletele lor nemuritoare. Poti ucide trupul, dar nu spiritul.

Ei au trait, umblat, respirat in fiinta acestui om. Ei au fost transformati. Nu este o chestiune de tehnica. Ei s-au rugat alaturi de el, dar lucrul adevarat nu a fost rugaciunea, lucrul adevarat a fost doar sa fie in prezenta acestui om. Acest om avea o prezenta.

Ai observat? – foarte putini oameni au ceea ce voi numiti ”prezenta”. Rar intalnesti o persoana care are o prezenta – ceva indefinit la ea, ceva pe care il simti imediat dar nu il poti indica, ceva care te umple dar este inefabil, ceva foarte misterios si necunoscut. Nu il poti nega, nu il poti dovedi. Nu este corpul, pentru ca oricine poate avea corp; nu este mintea, pentru ca oricine poate avea minte. Uneori un corp foarte frumos poate fi acolo, extraordinar de frumos, dar prezenta nu este acolo; uneori o minte de geniu este acolo, dar prezenta nu este acolo; si uneori treci pe langa un cersetor si esti umplut, atins, starnit – o prezenta.

Cei care au fost in prezenta lui Iisus, cei care au fost in SATSANG-ul sau – cei care au trait aproape, cei care au trait in preajma sa – l-au respirat. Daca imi dai voie s-o spun, cei care l-au baut si l-au mancat, care i-au permis sa intre in altarul lor cel mai intim…ASTA i-a transformat, nu rugaciunea; rugaciunea a fost doar o scuza de a fi cu el. Chiar si fara rugaciune s-ar fi intamplat, dar fara rugaciune poate ca nu ar fi gasit o scuza pentru a fi cu el.

Tu esti aici cu mine. Eu continui sa inventez meditatii pentru voi. Ele sunt doar scuze pentru ca voi sa fiti aici putin mai mult, inca putin mai mult, pentru ca voi sa zaboviti in jurul meu – pentru ca nimeni nu stie cand prezenta mea va va atinge. Nu se poate spune nimic despre asta; nu poate fi manipulat. Se intampla cand se intampla; nu se poate face nimic in mod direct. Doar a fi aici. Chiar si fara meditatii, se va intampla, dar fara meditatii nu vei avea nici o scuza pentru a fi aici.

Eu continui sa va vorbesc. Chiar si fara sa vorbesc, se poate intampla, se va intampla, dar daca nu vorbesc, incet, incet veti disparea, pentru ca nu veti mai avea nici o scuza. Ce faceti aici? Trebuie sa va dau ceva de facut pentru a putea sa fiti. Trebuie sa va implic si sa va ocup cu ceva, pentru a nu va simti nelinistiti. Lucrurile se vor intampla dintr-o alta dimensiune, dar atunci cand esti ocupat, acea dimensiune ramane deschisa. Daca nu esti ocupat, devii si tu nelinistit.

Toate meditatiile si toate rugaciunile si toate metodele sunt jucarii inventate pentru copii, sa se joace cu ele, dar asta e de folos, este foarte semnificativ. Odata ce esti ocupat, altarul tau cel mai intim este deschis pentru mine. Nu esti nelinistit – faci meditatia – si atunci eu pot sa-mi fac munca mea. Nu e bine sa spun ca imi fac munca. Atunci incepe sa se intample.

Ai dreptate, douazeci de ani de invatatura crestina, ascultand povestile din Noul Testament, poate ca au fost inutile – dar nu pentru ca povestile sunt inutile. Ele sunt superbe, atat cat pot fi acestea. Poezia Noului Testament, poezia intregii Biblii, nu este ceva din aceasta lume. Sunt mari poeti – Shakespeare sau Milton sau Dante – dar nimeni nu poate surclasa Biblia. Poezia este extraordinar de simpla, dar are o anumita calitate pe care poezia obisnuita nu o poate avea. Are fiorul; adica acea calitate religioasa.

Ai observat uneori? Vezi o floare frumoasa. Poate ca o apreciezi, are o calitate estetica. O apreciezi si mergi mai departe. Poate ca vezi o fata frumoasa – chiar si fata unei Cleopatra: liniile, proportia, corpul ca de marmura – dar si asta e ceva estetic. Si uneori te intalnesti cu cateva lucruri sau cateva fiinte care iti inspira nu doar apreciere estetica, ci infiorare. Ce este fiorul?

Intalnind un lucru sau o fiinta, gandirea ta se opreste. Mintea nu ii poate face fata. Poti sa ii faci fata unei Cleopatra, poti sa faci fata chiar si unui Einstein – oricat de abscons, abstract, dificil ar fi, poti sa ii faci fata. Doar putin mai mult antrenament al mintii poate ca este necesar. Dar atunci cand intalnesti un Iisus sau un Buddha, mintea cade lata, se impotmoleste. Ceva este prea mult pentru ea. Nu te poti gandi la nimic, esti ca intr-un soc profund – si totusi socul este extatic. Acesta este fiorul.

Biblia are fior in ea – calitatea de a-ti pune mintea pe stop, complet – dar la asta va trebui sa ajungi in mod direct. Misionarul, crestinul, episcopul, ei distrug pentru ca incep sa interpreteze. Ei isi pun mintile in ea iar mintile lor sunt mediocre. E ca si cum ai privi la un lucru extraordinar de frumos prin mintea unui om foarte prost. Sau te uiti la o oglinda care este sparta, sparta complet – a adunat rugina, nimic nu poate fi oglindit perfect – si tu privesti in oglinda si vezi luna. Distorsionata. Asa s-a intamplat.

Biblia este unul dintre cele mai mari evenimente din lume – foarte pura, mai pura chiar decat Bhagavad Gita, pentru ca Bhagavad Gita este foarte rafinata. Oamenii care au creat-o erau foarte cultivati si educati, si desigur ca de fiecare data cand ceva devine foarte rafinat, devine eteric, nepamantean. Biblia este inradacinata in pamant.

Toti profetii din Biblie sunt oameni ai pamantului. Chiar si Iisus se misca pe pamant; el este fiul unui tamplar, needucat, fara sa stie nimic despre estetica, poezie – nimic. Daca vorbeste poetic, este pentru ca ESTE, fara s-o stie absolut deloc, un poet. Poezia sa este bruta si salbatica.

Iisus are ceva de taran in el: intelepciune fara cunoastere. El nu este un om al cunoasterii; nici o universitate nu va fi dispusa sa ii confere un grad onorific, nu. El nu s-ar potrivi la Oxford sau Cambridge; el ar arata foarte stupid in roba si boneta ca de clovn. Ar arata foarte stupid; nu s-ar potrivi. El apartine pamantului, satului, oamenilor obisnuiti, de rand.

Chiar noaptea trecuta citeam o povestioara, o poveste araba.

Un om a murit. El avea saptesprezece camile si trei fii, si a lasat un testament in care, atunci cand a fost deschis si citit, se spunea ca jumatate din camile trebuie sa mearga la primul fiu, o treime la al doilea si a noua parte din ele catre al treilea.

Fii erau in impas – ce sa faca? Saptesprezece camile: o jumatate sa mearga la primul fiu – sa taie o camila in doua? Si nici asta nu ar rezolva mare lucru, pentru ca o treime trebuie sa mearga la al doilea. Nici asta nu ar rezolva mare lucru: a noua parte trebuie sa se duca la al treilea fiu. Aproape toate camilele ar fi omorate.

Bineinteles ca s-au dus la omul din oras care era cel mai cunoscator: Mulla – punditul, eruditul, matematicianul. El s-a gandit din greu, a incercat din greu, dar nu a gasit nici o solutie pentru ca matematica e matematica. El a spus: ”Eu nu am impartit niciodata camilele, in viata mea, toata chestiunea asta pare sa fie o prostie. Dar va trebui sa le taiati. Daca vointa trebuie sa fie urmata intocmai, atunci camilele trebuie sa fie taiate, trebuie sa fie impartite.”

Fii nu erau pregatiti sa taie camilele. Deci, ce era de facut? Atunci cineva a sugerat: ”E mai bine sa va duceti la cineva care stie ceva despre camile, nu despre matematica.” Asa ca s-au dus la seicul orasului, care era un om batran, needucat dar intelept prin experienta. Ei i-au spus problema lor.

Batranul a ras. A spus: ”Nu va faceti griji. E simplu.” El le-a imprumutat una din camilele sale – acum erau optsprezece camile – si apoi a impartit. Noua camile au fost date primului si el era multumit, perfect multumit. Sase camile i-au fost date celui de-al doilea, o treime; si el era perfect multumit. Si doua camile au fost date celui de-al treilea, a noua parte; si el a fost multumit. O camila a ramas. Aceea fusese imprumutata. El si-a luat camila inapoi si a spus: ”Puteti pleca.”

Intelepciunea este practica, cunoasterea este nepractica. Cunoasterea este abstracta, intelepciunea este pamanteasca; cunoasterea inseamna doar cuvinte, intelepciunea este experienta. Biblia este foarte simpla. Nu fi pacalit de simplitatea ei. In simplitatea ei are intelepciunea secolelor. Este foarte poetica; nu am intalnit nimic mai poetic ca Biblia. Te poti desfata cu ea la nesfarsit, poti repeta cuvintele lui Iisus la nesfarsit. Ele vin din inima si merg in inima.

Dar nu trece printr-un mediator. Acei mediatori sunt mediocri, ei distrug totul. Am privit multe comentarii la Biblie, dar nu am intalnit nici macar un singur comentariu inteligent. Ei distrug, cu totii. Nu am vazut nici macar un singur comentariu de la vreun teolog, care sa fi adaugat ceva Bibliei, care sa fi facut in vreun fel gloria sa mai vizibila. Ei o micsoreaza.

Si asta e sortit sa fie asa. Doar un om de calitatea lui Iisus poate revela adevarul ei, doar un om de calitatea lui Iisus ii poate imbunatati frumusetea. Oamenii care traiesc in vaile intunecate si oamenii care traiesc pe varfurile insorite ale Himalaya-ei, nu-si inteleg unul altuia limbajul. Cand un om de pe varf vorbeste iar omul din vale interpreteaza, totul merge gresit.

Dar, ai dreptate – cei douazeci de ani ai tai poate ca au fost irositi. Dar va fi o neintelegere totala daca crezi ca Iisus nu este pentru tine. Iisus este pentru toti, nu se pune problema. Dar mergi direct: devino mai meditativ, devino mai plin de rugaciune, si mergi direct. Si uita tot ce ti s-a spus despre Biblie; Biblia este suficienta.

Daca vrei sa intelegi Upanisadele, poate fi dificil sa le intelegi in mod direct, pentru ca ele sunt foarte rafinate. Oamenii care au vorbit in Upanisade erau mari filozofi; ele au nevoie de comentarii. Dar Iisus este simplu, adevarul sau este simplu. El este un satean foarte obisnuit; nu este nevoie de nici un comentariu. El este propria sa lumina. Si daca nu il poti intelege pe Iisus, atunci pe cine vei fi capabil sa intelegi? Arunca toate comentariile stupide. Mergi direct. Iisus este atat de simplu, poti avea un contact direct.

Eu nu comentez despre Iisus, eu raspund pur si simplu. Eu nu sunt un comentator. Sa fii un comentator inseamna sa faci o treaba foarte urata. De ce as comenta despre Iisus? El este simplu, el este absolut simplu. Exact cum doi si cu doi fac patru – atat de simplu este. Exact cum dimineata rasare soarele si toata lumea stie ca e dimineata. Atat de simplu este.

Eu nu comentez despre el, eu raspund. Ii citesc cuvintele: un ecou se produce in mine. Acesta nu este un comentariu. Inima mea pulseaza cu el, ceva similar vibreaza in mine, si va spun ce este. Asa ca nu luati cuvintele mele drept comentarii. Eu nu incerc sa il explic pe Iisus pentru voi, nu e nevoie. Pur si simplu oglindesc. Va spun inima MEA. Ce se intampla cu mine atunci cand il ascult pe Iisus: asta va spun.

Osho: Come Follow To You, Vol1 (Vino, Urmeaza-Te)

Sursa web: http://www.messagefrommasters.com/jesuschrist/osho_christianity_jesuschrist.htm

Traducere: Marius Lazar

Atentie: daca doriti sa republicati (partial sau integral) acest articol, va rugam sa adaugati la finalul articolului:

”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-crestinism-christos-si-relatia-cu-maestrul/”